Toast masters


O prietenă a soţiei ne-a povestit că merge la Toast masters. Şi-am întrebat amănunte. Se vorbea. La asta nu eram începător. Vorbesc de pe la doi ani. Nici nu vorbesc rău. Dar aici sau acolo, cică te învaţă să vorbeşti mai bine.

Cum nu aveam destul timp să prestez ore în câmpul muncii – n-am înţeles niciodată de ce-i zice câmp, că odată ce nu eşti pe tarla – am deviat spre chestia asta ce suna a pâine prăjită. Doar că se vorbea limba română. Urma să mă văd acolo cu persoana prietenoasă de sex feminin. Ca un făcut, când eram eu nu era ea şi când era ea nu eram eu. Dar să nu anticipăm. Sau să nu dăm spoilere, cum se zice mai nou în romgleză. O fi existând un Maeştrii de pâine prăjită şi pentru limba asta?

Ei, mă înfinţez la locaţia cunoscută unde erau numai necunoscuţi. Iau un loc în spaţiu şi aştept declanşarea evenimentului. Nu eram prea mulţi aşa că am zis că e un eveniment de vipere. Adică de viaipiuri. Ce Bine că n-am rămas pe-afară! Ploua.

Deci pe două rânduri de scaune, de stânga şi de dreapta ca-n parlamentul britanic, ne aşezăm. O tanti sau un nene ne spune bună ziua – era mai mult seară la ora 19 – după care enunţă regulile jocului în timp ce drege stindardul instituţiei internaţionale ce tocmai stătea să cadă. Aflu că mă aflu într-un club. Primul la care o să fiu legitimat. O legitimare am ratat-o pe la şaişpe ani, dar am jucat în continuare volei…

La o masă ia loc un conducător, vine şi-un arbitru. De fapt o arbitră. Nu ştiu dacă e koşer să spui arbitră la TM, dar încerc. Şi vine şi un fel de secretar. Ă… Personajul mai important deschide sesiunea spunând cine este şi ce rol are. Arbitrul va număra hibele: ă-urile, vorbirea colocvială, pe lângă subiect şi altele pe care nu le-am înţeles. Cu timpul le voi înţelege. Ăăă…

Deci după deschidere ascultăm un discurs. Scurt. Apoi discursul este evaluat. 14 ă-uri, două îmiedicisme şi o clismă – pardon, bâlbâială. Apoi, având în vedere că club-agiul ce trebuia să ne comunice al doilea discurs întârzie sau nu vine, urmează improvizaţia.

Se dă o temă care este depănuşată de o personajă clubistă după care cine-i mâţa, cine-i mâţa? Eu. Păi de ce nu? Preiau de unde a lăsat-o. Era o temă un pic angajată politic despre, cu sau fără. Mărturisesc cu mâna pe drapelul de luptă al unităţii – adică mint: nu îmi mai aduc aminte absolut nici un amănunt substanţial. În afara unui cuvânt care nu poate fi pronunţat aici, deşi poate fi scris.

Şi-mi pică fisa. Nu contează ce spui în legătură cu subiectul. Contează să nu te opreşti şi atunci când ai deviat-o să trebuie fie cât de cât logic, cam ca la încheiere. Şi gata. Aplauze. Entuziasmat, decid să îmi permanentizez relaţia. Sper să devin membru. Nu membrană. Intru în sectă.

Se vorbeşte frumos. Devi atent la cum dai din gură. Şi la ce dai drumul din gura aia. Ba cică te pot dezvolta: să ai propriul tău club sau să ajungi nambăr oan în România. Şi se anunţă o vizită. Săptămâna viitoare vom primi întăriri din oraşul învecinat. Cine n-a auzit de Timişoara? Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!

Şi deşi am depus cerere de înscriere nimeni n-a băga-o-n seamă. Apoi venirea celor de la Timi a scufundat totul. Înţeleg eu că sunteţi tineri, frumoşi şi entuziaşti, dar nici pe noi nu ne-aţi adunat de prin canale. Aşa că am decis că n-are sens să continui. D-aia nu mai vorbesc frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s