,,Viața mea a atins limita extremă; încerc dezgustul pentru existență, căci este fadă, fără sare și fără sens. […] Aşa cum cineva îşi înfige degetul în pământ ca să recunoască ţara în care este, la fel încerc existența: miroase a nimic. Unde mă aflu? Ce înseamnă asta: ,,lumea”? Ce semnifică acest cuvânt?
Cine mi-a jucat festa să mă arunce într-însa şi să mă lase acum acolo? Cine sunt? Cum am intrat în lume; de ce nu am fost consultat, de ce nu mi s-au făcut cunoscute datoriile şi obiceiurile, în loc să mă încorporeze în şiruri, de parcă aş fi fost cumpărat de un negustor de suflete? În ce calitate sunt
interesat în această întreprindere care este numită realitate? De ce trebuie să-i fiu părtaş? Lucrul acesta nu este o afacere liberă? […]
Dacă existența trebuie luată întocmai așa cum este, nu era mai bine să știu cum anume este ea? ”
Sören Kierkegaard, La répétition. Essai d’expérience psychologique,