Comuniştii s-au prins că dacă omul este lăsat de capul lui începe să se ţină de rele. Aşa că au introdus propaganda prin mijloacele media. Ziare, reviste, programe radio şi tv au fost dirijate pentru a face educaţia redimului ce susţinea importanţa dictaturii proletare. Dacă ar fi fost numai proletari nici n-ar fi fost atît de rău. Spectacolele, discursurile, ceremoniile principalelor rituri de trecere erau marcate cu culoare roşie a comunismului.
Ulterior au mai apărut încă două culori ca să fie tricolorul complet: s-a trecut de la internaţionalismul proletar la naţionalismul ceauşist. Încet dar sigur. Şi a urmat în 1974 Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste. Încununarea relaţiilor în statul condus de PCR, forţa conducătoare.
După 1989 s-au aruncat la gunoi toate aceste practici şi principii. În teorie. Pentru că în practică ele au rămas întipărite în mentalul colectiv. Atît cît au fost urmate, dată fiind degradarea datorată familiei conducătoare. Dictatura a demolat în practică multe din principiile generice ale României democrate şi socialiste.
Şi am dat-o pe etica capitalistă. În care au apărut edituri private, posturi de radio şi tv private, în care te miri cine putea să-şi etaleze inteligenţa sau prostia. Reviste, ziare, conferinţe ne-au invadat fără nici o avertizare. A crescut însă gradul de abandon şcolar, analfabetismul, marile biblioteci ale intreprinderilor s-au desfiinţat, şi în ciuda libertăţii de exprimare românii a nu mai citeau cărţi. În plus statul a încetat cenzura refuzîndu-şi rolul de căluzitor în cultură şi etică. Relativ recent canalele madia de pe internet, influensării, maneliştii şi-au arogat acest rol. Un rol pe care chiar şi biserica pare să-l fi pierdut. Chiar dacă nu l-a abandonat total.
Ne întrebăm unde este patriotismul ce a dispărut? S-o fi dus prin Europa Occidentală în bagajele compatrioţilor noştri în căutarea unei vieţi mai bune? Poate. Dar totuşi improbabil. Nepremeditat.
În aceste condiţii întrebarea mea sună cam aşa: De ce este abandonat cetăţeanul de rînd? Cel fără o busolă care să-i indice nordul eticii bune, al comportamentului civic de bun simţ? Ce aşteptăm de la miile de copii fără părinţi lăsaţi în ţară?
Fără să mă transform într-un proroc al apocalipsei cred că în mod normal ei vor fi delicvenţii de mîine. Biserica este distantă şi de multe ori preocupată de alte obiective. Statul de cele mai multe ori vine cu amenzi nu cu măsuri care să preîntîmpine relele părinţilor. Sistemul de învăţămînt este setat pe performanţe în alte direcţii de nişte cadre didactice tot mai ocupate şi prea obosite ca să mai aibă şi un rol educativ în lipsa părinţilor.
Cine, în lipsa statului, de la care încă mai aşteptăm minuni, măsuri bune, legi drepte, soluţii pentru ieşirea din criza ce se numeşte tranziţie ar putea umple acest gol?
Pînă nu e prea tîrziu.
Pasarea Phoenix Remixed & co 