Confesiuni (3): între interesant şi comic?


Are You for Real? How Brand Authenticity Leverages ...

Era prin 1986 sau 88. Era un timp când apăreau episodic americanii. Nu cei ce-i aşteptam în anii 40 să ne salveze din ghearele sovieticilor. Erau fraţi şi surori care mai lăsau din hainele bune cu care veneau, predicau interesant şi conduceau maşini gantz-gewehr închiriate din Austria. Aşa m-am plimbat şi eu cu un Mercedes nou-nouţ al cărui şofer – tot american – aveam impresia că nu va lua curba ce se profila tot mai aproape şi cu prea mare viteză. Eram prea obişnuit cu Dacia.

În întâmplarea ce urmează este vorba de un cuplu însoţit de o fetiţă de vreo şapte-opt ani şi de un alt tip, înalt, frumos, musculos şi aproape blond. Primii mergeau prin oraş cu o maşină mai mare, dar nu mai ţin minte care marcă. Americanul meu – ca să-i spun aşa – conducea ultimul model de Renault 5 alb, o maşină pe care o admiram de ceva timp prin revistele auto româneşti. Cu noi era fetiţa, iar eu îi dădeam indicaţii americanului pe unde să o ia, unde şi cum să parcheze. N-a prea înţeles ce înseamnă a parca. I-am explicat că trebuia să tragă pe dreapta şi să oprească motorul. A fost interesant. Aproape comic.

Ce era interesant? Păi cum se uita lumea de pe stradă la maşini, la pasageri. Erau străini. Eu eram – sau cel puţin aşa părea – străin. Un statut invidiat de aproape oricine pe stradă. Nu prin vorbe, prin body-language. Dar nu era prea comic.

Nu-mi amintesc dacă americanii au stat prin Arad două sau trei zile. Cert este că atunci când am apărut la biserică cu ei oamenii au făcut pârtie. Respect, respect şi iar respect. Erau de vază. Se vedea de la o poştă. Pe haine, atitudine, maşini. Nici eu nu eram îmbrăcat într-un tricou lăbărţat, decolorat sau pătat. A fost aproape comic.

Americanul din maşina mare a predicat despre ceva foarte captivant şi foarte important la vremea respectivă. Aş putea să jur că era vorba despre ceva pe viaţă şi pe moarte. Singura problemă este că am uitat absolut tot ce a spus. Asta dacă nu cumva undeva, în străfundurile memoriei mele se află un fişier prăfuit cu predica respectivă. Şi cu traducerea ei. Interesant? Probabil. Comic? Posibil.

Şi ne-am dus cu toţii acasă. Au plecat în cele din urmă şi americanii. Viaţa şi-a reluat cursul cenuşiu şi ceauşist. După care duminică am revenit la biserică. Mi s-a părut foarte interesant că cei din biserică încă se mai dădeau la o parte să trec de parcă eram tot cu americanii. De parcă eram o personalitate. De parcă eram cineva. Comic. Doar pentru un moment.

Atunci – şi ce bine că atunci, nu mult mai târziu – mi-am dat seama că se dădeau la o parte din faţa unui avatar. Eu nu eram el. El nu era eu. El era altcineva. El era cel ce fusese cu americanii. Cel ce era ca americanii. Doar că eu nu eram nici american, nici ca americanii. Eventual îmbrăcat asemănător ca ei.

Ei, da! Atunci am înţeles – personal – fără să-mi şoptească cineva sau Cineva, că ceea ce fac, dacă mă complac în atitudinea asta, este să mint. Să îmi asum un statut străin de mine. De ceea ce eram. De ceea ce credeam. Şi că mulţimea – chiar şi creştină – poate greşi aşa după cum mulţimea poporului ales ar fi vrut să facă din Isus altceva decât era. Şi am făcut în mod voluntar un pas înapoi.

Unu, nu am dorit să fiu ostentativ asociat cu persoane de vază, cu cele ce aveau un anumit statut la care nu am contribuit cu nimic. Sau nu am vrut să fiu asociat cu un statut pentru care să nu fi suferit, luptat, trudit. Să nu devin şi să fiu un fariseu prin asociere. Chiar dacă persoanele respective era autentice şi aveau o credinţă reală. Într-un cuvânt nu am vrut să fiu luat altceva decât ceea şi cine eram. Poate asta pare interesant pentru unii, dar a fost o treabă foarte serioasă şi deloc comică pentru mine.

Am continuat cu această mentalitate care nu mi-a adus sau nu m-a făcut părtaş la o serie de avantaje- cele mai multe materiale – în mai multe ocazii. De exemplu nu am dorit niciodată să deţin un certificat de revoluţionar. Să fie sănătoşi cei ce le-au dobândit pe drept. Ceilalţi vor da socoteală şi ei o dată. Chestia asta trece dincolo de calificativul interesant şi bineînţeles nu este deloc comic.

Dar am căutat totdeauna să trec ce eram, nu altceva, indiferent ce avantaje mi s-au oferit sau ce dezavantaje aş fi putut să evit. Ăsta sunt eu. Probabil comic şi neinteresant pentru unii. Aş spune că nici asta nu mă interesează. Mă interesează să fiu apreciat pentru ceea ce sunt – şi uneori fac – nu pentru ceea ce aş mima că fac sau sunt, dar aş minţi. Şi chiar dacă uneori abuzez de latura sau predispoziţia mea pentru comic, prefer să mizez pe această latură mai interesantă a personalităţii mele decât să trăiesc sub masca profitoare a ipocriziei.

Monstruozitate


Kodak in the Congo: The Untold Story of Alice Seeley ...

sursa: https://www.franceculture.fr/emissions/une-histoire-particuliere-un-recit-documentaire-en-deux-parties/la-photo-du-scandale#xtor=CS1-901

Alice Seeley Harris a eu le réflexe de prendre une photo, première d’une série qui va faire le tour du monde. Nous sommes le 14 mai 1904. La vie d’Alice Seeley Harris et de son mari John bascule. La connaissance de l’histoire du Congo aussi.

De ce mulţi creştini au devenit martori ai lui Jehova?


Anti-vaccine | Chappatte.com

Este de notorietate că martorii lui Jehova – ce în România au intrat în legalitate acum câţiva ani prin maşinaţii politice fiind declaraţi biserica lui Jehova – nu se atingeau de arme. ca urmare au suferit rigorile legii comuniste. Probabil chiar şi înainte de utopica şi mortala dictatură a proletariatului.

Şi mai este de notorietate că martorii lui Jehova nu acceptau transfuzii. Motivul este – conform sitului https://www.jw.org/en/: Both the Old and New Testaments clearly command us to abstain from blood. (Genesis 9:4; Leviticus 17:10; Deuteronomy 12:23; Acts 15:28, 29) Also, God views blood as representing life. (Leviticus 17:14) So we avoid taking blood not only in obedience to God but also out of respect for him as the Giver of life. Cu alte cuvinte – deşi interpretarea firească a Scripturii se referă la cu totul altceva decât transfuzii – martorii susţin că şi fără transfuzii poţi trăi bine mersi.

Deci, cu toate că Scripturile vechi şi noi se referă la mâncarea sângelui şi la sacrificarea animalelor pentru un idol, martorii forţeză aplicarea lor la transfuzii deşi transfuzia – în ceea ce mă priveşte ca unul care a beneficiat de câteva transfuzii- salvează viaţa în anumite condiţii. În concluzie, ei preferă să moară, dar să nu ingereze sânge străin prin sistemul sanguin. E vorba de o credinţă proprie sau ceea ce se numeşte în SUA First Amendment right sau excepţia de la aplicare, conformare din motive religioase.

Şi acum să trecem la creştini. Asta pentru că în general biserica-i consideră pe martori eretici, nu creştini eretici din mai mute motive.

Mulţi creştini de mai toate facturile (baptişti, penticostali, ortodocşi, carismatici, etc.) nu vor să fie vaccinaţi. Unul dintre motive ar fi de natură religioasă. Dar nu este clar care ar fi acest motiv. Care ar fi anomalia din credinţa lor care ar apare în cazul vaccinării? Eu unul – şi vă rog să-mi spuneţi dacă aţi auzit altceva în comentariile acestui post – am auzit stând de vorbă cu câţiva dintre ei sau citind ştirile pe un sit sau altul – că motivele ar fi:

1. Virusul Covid2 Sars19 nu există. Este o invenţie a guvernului mondial ce doreşte supremaţia globală.

2. Vaccinarea este o mascaradă pentru a injecta toţi oamenii cu un cip care să le anihileze voinţa şi credinţa adevărată. Şi variante ale acestei concepţii.

3. Chiar dacă ar fi infectarea cu virusul Covid ar fi periculoasă, credinţa te fereşte de efectele bolii.

4. Vaccinarea este un semn al Satanei conform Apocalipsei şi trebuie evitat.

Pentru un studiu mai larg vezi https://ziare.com/media/stiri-false/avem-prea-multi-sau-prea-putini-morti-a-fost-sau-nu-o-mare-pacaleala-top-fake-news-uri-si-conspiratii-despre-covid-19-interviu-1610213.

Ei bine, din toate aceste motive nu prea văd unde s-ar situa argumentaţia bazată pe Scripturi. Eventual s-ar putea situa tot acolo de unde martorii lui Jehova îşi aleg argumentaţia ce nu are legătură lingvistică şi logică cu pretenţiile de excepţie bazată pe convingeri religioase. Adică, oricine poate invoca orice din Biblie, Coran, Talmud, Mahabarata şi Ramayana, Epopea lui Ghilgameş, Manifestul comunist sau Vedele pentru a-şi susţine un punct de vedere sau altul.

Ştiu că afirmând acest lucru va duce la reacţii negative. Dar dincolo de lipsă de logică, afirmaţii de genul şi când greşeşte Dumnezeu nu greşeşte sau cine eşti tu ca să ne spui nouă că greşim, am la îndemână mormane de cadavre, nevaccinaţii din această perioadă în care în România se moare pe capete – mai ales de Covid – şi lipsa unor versete specifice care să motiveze credinţa că vaccinurile anti-Covid sunt ceva satanic sau cel puţin inutil. A, nu m-a plătit nimeni să scriu ceea ce scriu!

Deci oameni buni, dacă v-aţi vaccinat până acum anti-tetanus, antipoliomelitic, anti-mai-ştiu-eu-ce -boală mai mult sau mai puţin mortală, fără să puneţi la îndoială efectul vaccinului, cum de acum vă trece prin cap că totul este o conspiraţie satanică sau cel puţin un atentat la credinţa voastră?

Ca unul care iniţial am refuzat chimoterapia pentru o vedeam inutilă ca efect şi suferinţă din 2008 până în 2014, dar fără să am o explicaţie scripturală, am acceptat-o în 2014 şi asta mi-a salvat viaţa. Comparativ cu chimioterapia vaccinul este neglijabil ca suferinţă. Mi-a căzut părul, mi-a fost afectat sistemul muscular, organele interne inclusiv inima, sistemul sanguin, gustul, mirosul, psihicul. Cu toate astea am decis că suferinţa merita, pentru că viaţa – deşi în condiţii precare la început – are şanse să bată moartea sigură datorită limfomului non-Hodgkin, boala de care sufeream. Prin credinţă am acceptat că există o şansă să scap din încleştarea ce eu numeam Demonul cu faţa albă – boala de natură hematologică ce mi-a albit – timp de mai mulţi ani – faţa.

Şi azi sunt viu, în remisie totală. În aceiaşi notă pot să spun că m-am vaccinat, am făcut rapelul şi boosterul. Pentru mine este o chestiune de credinţă să accept. Pentru unii este o chestiune de credinţă să nu accepte. Viaţa şi moartea va dovedi cine are dreptate. Dacă sistemul imunitar nu ne joacă feste.

Ca urmare, nu înţeleg de ce unii creştini au ales să devină – cel puţin virtual – martori ai lui Jehova. Pentru ei vaccinul este ca o transfuzie de sânge, dar atenţie, versetele folosite de martori pentru a justifica ne-credinţa lor se referă la altceva decât transfuzii şi la salvarea unei vieţi. Versetele voastre pentru a justifica opoziţia la vaccinare care ar fi? Cum le interpretaţi şi în ce context are loc această (re)interpretare? Aceste versete se referă atunci la toate vaccinările şi vaccinurile sau doar la acesta din prezent? Sau şi la toate vaccinurile viitoare? Pe motive religioase? Ale martorilor lui Jehova? Hmmm…

She’s OUT: Why I’m leaving the cult of wokeness


sursa: https://www.sott.net/article/446887-Shes-OUT-Why-I-m-leaving-the-cult-of-wokeness

If there’s one thing I’m NOT afraid of, it’s being ‘cancelled’.

​If being cancelled means me living in integrity as a human being who thinks for themselves, CANCEL ME TODAY!

I repeat; I am not afraid.
​What I’m truly afraid of is existing in a world that forces me to submit to an ideology without question, otherwise I’m to be shamed (or pressured to shame myself) and cast out of the community.​

A world that tells me that because I inhabit a black body; I will forever be oppressed and at the mercy of some omnipresent monster called ‘whiteness’.​

That because of the colour of my skin; I am a victim of an inherently racist system by default – and me rejecting the narrative of oppression means that I am in fact, in denial.​

How empowering!​

……………………….

I’m considering producing and hosting a limited podcast series that specifically talks about these themes. Don’t worry, my existing podcastBeyond the Selfwon’t be going anywhere! In the meantime; you can find me on Instagram if we’re not already connected.​

Although my work as a Mindset Coach, Speaker, and Consultant has nothing to do with social justice, cancel culture, wokeness etc – this is something I’ll continue to speak about because it directly speaks to 2 of my biggest areas of focus, which in this case are collective self-sabotage and psychological manipulation.​

I encourage you to break out of any echo chambers (especially on social media) and explore yourself BEYOND your race, your pronouns, your genitals, your sexuality, your physical capabilities, your politics – those things have their place but there is so much more to you.​

And in fact, when you do go beyond those neatly prescribed boxes, you become more secure within your identity. I urge you to unsubscribe to anyone and anything that is stripping you of your humanity, your agency, and is proving to be detrimental to your mental wellbeing.​

You deserve better, let’s never stop speaking up!​

Love always,

Africa

Puterea unui discurs articulat


Lumea se împarte în două, ba chiar în trei. Da, nu, nu ştiu. Sau pro, contra şi nu mă interesează. În aceste trei grupuri polarizarea duce uneori – în lipsa argumentelor – la manifestări gălăgioase ce se numesc contra-manifestaţii. Acestea sunt moştenirea luptelor angajate fizic din istoria omenirii. De tipul nu-mi place de tine, nu-mi place ceva, îţi dau în cap. Te scuip. Te înjur. Te ameninţ. Fac semne obscene. Fac gălăgie ca să-ţi demonstrez că nu te las să vorbeşti. Bla-bla-bla. Te împiedic să-ţi expui argumentele. Totul în numele superiorităţii mele. Dar în lipsa argumentelor.

Acest tip de dispută este prezentă şi în biserici. Uneori. Uneori nu eşti ascultat. Deşi ai argumenetele cele mai bune. Din ce cauză se întâmplă asta? Pentru că emoţiile sunt mai puternice decât argumentele. Nu poţi convinge un om ce vrea să te omoare pentru că tu-l înfăţişezi pe Satana cu argumente logice. Mai ales în domeniul spiritual. Dar nu numai. Şi în cel politic.

De aceea la alegeri anticipate în România zilei de azi va câştiga AUR. Şi bineînţeles PSD. Agresivitatea şi demonizarea celorlalţi imprimă un efect emoţional de genul Las că merită guvernul, nenorociţii ăştia de la PNL şi homosexualii ăia de la USR !

De ce? Pentru că USR şi PNL n-au avut un discurs articulat de când au intrat la guvernare. USR şi PNL s-au certat pe faţă de când au intrat la guvernare şi s-au expus indecent – ca să zic aşa – în preajma şi în timpul celor două congrese în care şi-au ales preşedinţii. Probabil că singurul punct pozitiv l-a achiziţionat USR prin faptul că Cioloş a ajuns la conducere în locul insipidului, distantului şi ambiţiosului Barna. Bănuiesc că a făcut asta printr-un discurs mai logic, articulat cu proiecţia unui viitor mai roz. Dar toate astea au fost alterate rapid din start de tembeliziunile furioase, uneori agramate, ce-au amplificat gălăgia, jignirile, minciunile şi feicniusurile ca argumente fără putinţă de combătut. Cum poţi combate decent o acuzaţie fantasmagorică? Coborându-te la nivelul celor ce o proferează? NU!

Dacă ai ajuns să fii acuzat în asemenea hal, e cam târziu să mai faci ceva. Până atunci trebuia să-ţi fi luat măsurile de prevedere. Ai cam pierdut. În acest caz nu ajută discursul articulat. Acest tip de discurs îi ajută doar pe cei care sunt de partea ta. În nici un caz nu va combate. Şi puţin, foarte puţin probabil că va reuşi să-i câştige – în focul disputei asezonată cu înjurături – pe cei nehotărâţi care spuneau până acum Nu mă interesează.

Dacă vrei să învingi trebuie să te pregăteşti. Învaţă. Citeşte. Exersează. Începe să faci ceea ce intenţionezi chiar dacă nu reuşeşti din prima. E singurul drum spre succes. Presupun că nu eşti Maradona şi n-ai nevoie de antrenamente. dacă erai nu citeai blogul meu. Nimic nu poate înlocui discursul articulat. Dar ca să-l ai trebuie să investeşti timp şi efort.

În acelaşi timp trebuie să îmbini două componente ale adresei discursului: individul şi grupul. Să faci ce a făcut Isus. Pe de o parte să te adresezi individului care are nevoie de înţelegere. Pe de altă parte trebuie să te expui mulţimii ca să fii cunoscut, să demontezi argumentele opoziţiei – indiferent care ar fi ea – ca să-ţi demonstrezi superioritatea argumentelor tale. Şi nu în ultimul rând să trăieşti aşa cum predici. Ca argumentele tale să fie testate în viaţa de zi cu zi şi să nu fii descoperit ca un alt ipocrit/fariseu.

Bineînţeles că nu vei fi Isus Christos, dar vei putea să-l imiţi la o scară mai mică. Am spus imiţi nu măimuţăreşti. Poate nu vei vindeca, nu vei alunga draci şi nu vei linişti marea, dar vei fi prezent în viaţa celor care au nevoie să le spui o vorbă bună, să fie îndrumaţi în viaţă, să devină mai maturi sau trec printr-o nenorocire. Aşa se verifică un discurs articulat în practică. Şi aşa dezarmezi opoziţia. De partea ta este nu numai discursul articulat, ci şi Duhul. Mai articulat de atâta nu se poate.

Plînsul psihologului – o recenzie de Andarada Ilişan


…………………………………………………………………………………….

În încheiere Andrada spune:

,,Volumul „12 reguli de viață“ vorbește despre Iad, Ființă, Erou, Paradis, Adam, Eva, Șarpe, Cain, Abel, Dumnezeul vechiului testament, Hristos și homari. Ideea regulilor e simplă și pleacă de la observația că viața e suferință. Ea stă la baza credințelor autorului. Peterson se cuprinde pe sine în reguli. Se pune pe sine la bătaie, atitudine pe care o găsesc admirabilă. Cum să fac, deci, să fiu erou și nu învins, în viața de zi cu zi. Existența noastră se reduce la zeci și zeci de micro­interacțiuni care ne cer discernămînt și decență. Orice ființă umană are puterea imensă de a face rău. Dar nu e numai răul imens și evident pe care l-a comis tîlharul, piromanul, violatorul și ucigașul în serie Carl Panzram sau răul pe care l-au comis tinerii de la liceul american Columbine („Prefer să mor decît să-mi trădez propriile idei. Înainte de a părăsi acest loc lipsit de valoare, voi ucide pe oricine consider că nu este potrivit pentru viață. Dacă m-ai enervat în trecut, vei muri. Poate că i-ai enervat și pe alții și apoi ei s-au calmat, dar eu nu“, ci e și răul mărunt de zi cu zi pentru care se găsesc scuze mult mai deștepte. „Stai drept și rostește(-ți) adevărurile incomplete“. Peterson îl citează adeseori pe Nietzsche. „Valoarea omului este determinată de volumul de adevăr pe care îl poate tolera.“ Ceea ce te salvează este disponibilitatea de a învăța din ceea ce nu știi. Sacrificarea sinelui din prezent pentru sinele din viitor („Let that old sucker die!“). J Peterson crede că refuzul încăpățînat al schimbării nu înseamnă doar excluderea din Rai, ci și degenerarea ulterioară într-un Iad din ce în ce mai adînc. Încă o dată, și în această carte, ni se spune că încăpățînarea mîndră și oarbă este „misteriosul păcat de neiertat împotriva lui Dumnezeu“. Culmea, ne-o spune un psiholog.

Andrada Ilişan despre depresie, anxietate şi întrupare


Andrada IlisanPsiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea „Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului”) și master în Psihologie Clinică („Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline”). În prezent, urmează un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România. În 2021 a publicat cartea “Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică”. Urmeza și un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România.

Andrada Ilişan – Cum recunoşti un psihopat: după nevinovăţie


sursa este https://www.contributors.ro/cum-recuno%c8%99ti-un-psihopat-dupa-nevinova%c8%9bie/

O amplă analiză cu trei personaje româneşti. O trăsătură negativă a articolului este poate masculinitatea singulară a psihopaţilor. Ce s-ar fi întâmplat dacă Andrada Ilişa, dragul şanselor egale, ar fi analizat şi una-două psihopate? Exemple se găseau…

,,O să mă folosesc de 5 personaje (lover boy-ul, omul de afaceri încarcerat, politicianul plagiator, ucigașul domestic și ucigașul în serie) ca să evidențiez vicierea (graduală) a mecanismelor și practicilor vinii. Cu siguranța că un plagiator sau un afacerist delapidator sunt de preferat unor ucigași și fărădelegile lor aproape că nu suferă comparație. Cu sigurantă că într-un caz vorbim de sadism malign sau de narcisism malign, iar în cazul celălalt de o formă atenuată de narcisism și incălcare a normelor legale. Însă dacă forma extremă a fărădelegii umane permite în permanență trecerea cu vederea a formei atenuate a fărădelegii, ne paște riscul să ne culcăm fals-liniștiți că am izolat marii vinovații ai societății, să ne punem pe noi la adăpost ridicînd un zid înalt și gros între normal și anormal, între bun și rău și, cel mai important din punct de vedere psihologic, ne permite să omitem nuanțele psihopatiei. Abia nuanțele o răspîndesc, în mod pervaziv, în societate și în relațiile interpersonale, generalizînd caricatura și bîlciul, inversînd raportul de valori și de sens.,,

…………………………………………………………………………………………..

Singurul dialog veritabil despre vinovăție este cel despre vinovăția mea. Iar vinovăția mea nu poate decît spera la iertarea ta. E o cîntare bisericească, “Doamne al puterilor” și partea în care Maria e chemată în ajutorul celui neputincios mă mișcă teribil de fiecare dată: “Și cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am facut”. Nu știu de ce mă emoționează de fiecare dată. Poate e întelegerea faptului că vina nu poate fi răscumpărata decît prin iertare. Iar iertarea nu poate fi decît dăruită. Cînd îți fac rău, eu nu pot spera decît la dăruita ta iertare. Nu te pot constrînge și nu te pot obliga să mă ierți. Iertarea e o cedare a inimii. Sunt salvat abia cînd mă ierți din inimă. Vina nu poate fi anulată prin negare sau deplasare. În vină supraviețuiești numai și numai dacă poți spera la iertare. Altfel e o vină închipuită, o vină îndrăgostită de sine care visează, prin auto-flagelare, la o consacrare veșnică.

Edith Stein


sursa: Wikipedia

Edith Stein (religious name Saint Teresia Benedicta a Cruce OCD; also known as Saint Teresa Benedicta of the Cross or Saint Edith Stein; 12 October 1891 – 9 August 1942) was a German Jewish philosopher who converted to Christianity and became a Discalced Carmelite nun. She is canonized as a martyr and saint of the Catholic Church; she is also one of six co-patron saints of Europe.

…………………………………………………………………………………………..

The same year, Teresa Benedicta a Cruce and her biological sister Rosa, by then also a convert and an extern (tertiary of the Order, who would handle the community’s needs outside the monastery), were sent to the Carmelite monastery in Echt, Netherlands, for their safety. In response to the pastoral letter from the Dutch bishops on July 26, 1942, in which they picked up the treatment of the Jews by the Nazis as a central theme, all baptized Catholics of Jewish origin (according to police reports 244 people) were arrested by the Gestapo on the following Sunday, 2 August 1942. They were sent to the Auschwitz concentration camp, where they died in the gas chamber on 9 August 1942.

De Alexandru Nădăban Publicat în 2021

PIERDEREA IDENTITĂŢII CULTURALE, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE


Ziarul românilor din Andalucía

Autor: Valeru Ciurea

Încercând să găsesc o cale pentru a răspunde la întrebarea din titlu, am apelat la câţiva oameni cunoscuţi mie şi care provin nu numai din medii sociale diferite, ci au şi pregătiri diferite, grade diferite de educaţie şi cultură.

Mi s-a părut a fi o bună modalitate de a afla cât de uşor sau cât de greu se integrează oamenii în comunităţi care le sunt străine, cât de mult îi ajută cultura lor proprie în raport cu culturile şi educaţiile cu care vin în contact. Astfel, am aflat de la doi oameni speciali, soţ şi soţie, care au părăsit România în primăvara anului 1990, imediat după căderea comunismului, că pentru acela care pleacă într-o ţară străină este o ruptură formidabilă şi că trebuie să fii deosebit de puternic pentru a renunţa la tradiţiile şi obiceiurile cu care trăisei până la plecare. Cei doi au făcut diverse activităţi…

Vezi articolul original 3.516 cuvinte mai mult

Între cer şi pământ


The man is between heaven and earth wallpapers and images ...

Ca tot românul – căci rar găseşti câte unul să nu fi mers (pe) la biserică – am fost şi eu dus la biserică. În perioada stalinistă a lui Dej am fost botezat într-o biserică ortodoxă. În copilărie am tranziţionat – ca să-i spun aşa – prin biserica bunicilor de la ţară. Nu înţelegeam nimic în afară de Doamne miluieşte-ne şi Domnului să ne rugăm. Nu înţelegeam ce, de ce, cine şi cum. Mă uitam la icoane la fel de neştiutor.

Mai apoi m-am căţărat împreună cu un prieten recidivist în ale căţăratului în turnul bisericii să prindem buha/cucuveaua ce nu exista. Şi ca tot copilul dus/nedus la biserică i-am zis lui Dumnezeu să mă trăsnească dacă poate. N-a.

Am mai dus un unchi la groapă, dar nimic nu s-a schimbat în percepţia mea, nici măcar cu ocazia învierii de Paşte din 74. Catedrala era plină până la refuz, se auzea glasul tânguitor al preotului: afară era frig şi întunerec.

Nu ştiu dacă era o punte pe care nu puteam s-o trec, una ce n-o vedeam sau n-o înţelegeam. Evident nu m-am frământat prea tare cu acest subiect.

Întrebările existenţiale au venit mai târziu, prin 80-81 când viaţa părea să se îngusteze fără să aibă vreun sens anume în ciuda condiţiilor bune de trai. Stalinismul de orientare orientală a lui Ceauşescu nu a avut prea mult sens personal. Radio Europa liberă, televiziunea maghiară şi un anumit grad de poleială conjucturală au intersectat un pic snobismul unei cvasi-elite de provincie din care se presupunea că făceam parte. În acest context am început să caut.

În acest context limbajul (neo) protestant părea că se adresează direct, nu circumstanţial, nevoii mele de absolut. Şi am spus da. M-am încărcat, apoi m-am îndoctrinat şi m-am înregimentat. Într-un relativ scurt timp. Apoi a intervenit criza: divorţul dintre fond şi formă/forme, dintre esenţă şi limitele omeneşti ale exprimării acesteia. Sau acestora.

Şi m-am pomenit – cu arme şi bagaje – bineînţeles complet de acord, într-o tabără a cărei direcţie mergea pe sens interzis – în ce mă priveşte. Un aspect foarte important al acestei realităţi se refer[ la mult trâmbiţata, uzitata şi arhi-acceptata limbă de lemn. Cea care devenise ligua franca în biserica la care aderasem, cu toate că spunea multe, dar nu transmitea nimic.

De unde apare acea dorinţă după senzaţionalism, după noutate, după ceva ce ar trebui cumva să rupă rutina. De unde (probabil) apare îngurgitarea pe nemestecate a unor mai mult sau mai puţin probabile teorii conspiraţioniste cu alură mesianică. Dar dincolo de aceste direcţii deloc secundare, limba de lemn s-a impus retezând din relevanţă. Tocirea mesajului de dragul activităţii, a conservării dogmelor (şi tradiţiei ce şi-a făcut încet-încet loc) a perpetuat o falsă siguranţă: cea a apartenenţei de grup.

De ce falsă? Pentru că în primul rând identificarea cu o biserică nu a depins de aşa ceva la origine. Pentru că identitatea creştinului nu a fost dată de limbaj, ci de duhul care face limbajul posibil, iar acel Duh nu a fost, nici nu este limitat, după cum nici limba/limbajul nu poate fi. Doar dacă nu are ce să comunice. Şi cum comunicarea limitată doar la limbă transmite un duh înţepenit undeva (în istorie, dogmă, forme moarte, etc), prima dată fapta, nu limba, este cea care ar trebui să confirme spargerea tiparului de lemn.

Între cer şi pământ suntem noi. Comunicăm cerul dacă trăim pe pământ şi facem ceva bun. Şi dacă vorbim ceva bine. Bănuiala mea este că dacă facem bine, vorbirea noastră va fi bună, dreasă cu sare, nu o limbă de lemn. Atunci comunică, atunci viaţa are sens pentru noi şi capătă un sens pentru alţii. Şi atunci biserica are sens.

Patru ani de la condamnarea comunismului: Autopsie sau vivisectie?


Adevărul doare. Adevărul poate fi tardiv. Dar nu-şi pierde niciodată valoarea!

Au trecut patru ani de acea sesiune, unica in istoria Parlamentelor Romaniei, din 18 decembrie 2006, moment deopotriva sublim si penibil, inaltator si degradant. Sublim, pentru ca, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, intr-un gest fara precedent in lumea post-comunista, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, pe intreg parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal.  Penibil, pentru ca de  la Ion Iliescu la C. V. Tudor, de la „Antelene” lui Dan Voiculescu la „Ziua” lui Rosca Rosca Stanescu, de la cate un politolog ori istoric ofuscat  la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Paunescu, intreaga artilerie grea a gemetelor, imprecatiilor si istericalelor patriotard-comuniste s-a mobilizat spre a boicota aceasta condamnare.

Expertiza comunismului

Am discutat mult in aceste ultime luni despre comunism si despre Raportul Final cu profesorul Virgil Nemoianu. Tin sa-i multumesc aici pentru excelentele observatii/sugestii pe care mi le-a propus. Mi-a si…

Vezi articolul original 2.117 cuvinte mai mult

„Nepovestitele trăiri ale templierilor români”


Ai, mamă! Ce de eroi!!!

Savonarola who?

Motto: „Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă” (Berilă Vlahul către Kremvurşt von Schlitz)

Dacă n-aţi fost în seara asta la târgul de carte, aţi păţit ca mine. Adică aţi ratat şansa de a fi de faţă la lansarea ultimului roman al lui Adrian Voicu, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.

Nu-l cunosc încă pe Adrian Voicu, dar, din fericire, mai pot remedia situaţia cu ajutorul prietenilor comuni. Şi clar trebuie s-o fac, îi datorez cel puţin o bere pentru tratamentul cu râs sănătos pe care mi l-a aplicat fără să vrea prin simpla lectură a cărţii lui. Pe lângă că e meşter la fraze, omul are un simţ al ludicului şi o imaginaţie onomastică absolut remarcabile. Belicoase şi bisericoase doar atât cât trebuie, bune de gură,  tari de virtute, iubăreţe de vin şi nu numai, cosmopolite şi, la urma urmei, teribil de liber-schimbiste…

Vezi articolul original 533 de cuvinte mai mult

Totalitarian brotherhood in action…


Din marile minciuni comuniste: Molotov şi pretinsa protejare a populaţiilor din vestul Poloniei. Am citit despre asta în copilărie, într-o carte a unui autor sovietic. Cu câtă amărăciune şi ce greu le-a fost sovieticilor să-şi calce pe inimă şi să ocupe Polonia. Şi apoi să-i omoare ofiţerii, intelectualii, clerul.

No automatic alt text available.

September 17, 1939: Every word in Vyacheslav Molotov’s infamous speech on that day was a shameless, blatant, egregious lie: „Events arising out of the Polish-German War have revealed the internal insolvency and obvious impotence of the Polish state. Polish ruling circles have suffered bankruptcy… Warsaw as the capital of the Polish state no longer exists. No one knows the whereabouts of the Polish Government. The population of Poland have been abandoned by their ill-starred leaders to their fate. The Polish State and its Government have virtually ceased to exist. In view of this state of affairs, treaties concluded between the Soviet Union and Poland have ceased to operate. A situation has arisen in Poland which demands of the Soviet Government special concern for the security of its State. Poland has become a fertile field for any accidental and unexpected contingency that may create a menace for the Soviet Union…Nor…

Vezi articolul original 105 cuvinte mai mult

Despre Monica Lovinescu la Universitatea Maryland


Monica Lovinescu…

Am tinut azi la Universitatea Maryland o prelegere despre intelectualii critici si disolutia ideocratiilor comuniste. Am vorbit despre doi asemenea intelectuali: scriitorul ceh Ivan Klima, ale carui memorii (“A Crazy Century”) au aparut recent la Grove Press cu o prefata de Madeleine Albright si despre Monica Lovinescu. Am comparat ideile lui Klima din timpul Primaverii de la Praga cu acelea ale ganditoarei romane. Klima a fost, alaturi de Ludvik Vaculik, Eduard Goldstucker, Vacalv Havel, Antonin Liehm, printre cei mai activi suporteri ai democratizarii din Cehoslovacia.

Intelectualii romani, cum scria Monica Lovinescu, au ezitat sa actioneze in aceeasi directie, au ramas „orfani ai curajului” si au platit, in anii care au urmat, pretul pentru acea reticenta. De la Paris, in acel crucial an 1968, Monica Lovinescu a reusit sa ofere reperele esentiale pentru o sincronizare a culturii romanesti cu aceea a unui socialism care nu injoseste omul. Din pacate…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult