Plînsul psihologului – o recenzie de Andarada Ilişan


…………………………………………………………………………………….

În încheiere Andrada spune:

,,Volumul „12 reguli de viață“ vorbește despre Iad, Ființă, Erou, Paradis, Adam, Eva, Șarpe, Cain, Abel, Dumnezeul vechiului testament, Hristos și homari. Ideea regulilor e simplă și pleacă de la observația că viața e suferință. Ea stă la baza credințelor autorului. Peterson se cuprinde pe sine în reguli. Se pune pe sine la bătaie, atitudine pe care o găsesc admirabilă. Cum să fac, deci, să fiu erou și nu învins, în viața de zi cu zi. Existența noastră se reduce la zeci și zeci de micro­interacțiuni care ne cer discernămînt și decență. Orice ființă umană are puterea imensă de a face rău. Dar nu e numai răul imens și evident pe care l-a comis tîlharul, piromanul, violatorul și ucigașul în serie Carl Panzram sau răul pe care l-au comis tinerii de la liceul american Columbine („Prefer să mor decît să-mi trădez propriile idei. Înainte de a părăsi acest loc lipsit de valoare, voi ucide pe oricine consider că nu este potrivit pentru viață. Dacă m-ai enervat în trecut, vei muri. Poate că i-ai enervat și pe alții și apoi ei s-au calmat, dar eu nu“, ci e și răul mărunt de zi cu zi pentru care se găsesc scuze mult mai deștepte. „Stai drept și rostește(-ți) adevărurile incomplete“. Peterson îl citează adeseori pe Nietzsche. „Valoarea omului este determinată de volumul de adevăr pe care îl poate tolera.“ Ceea ce te salvează este disponibilitatea de a învăța din ceea ce nu știi. Sacrificarea sinelui din prezent pentru sinele din viitor („Let that old sucker die!“). J Peterson crede că refuzul încăpățînat al schimbării nu înseamnă doar excluderea din Rai, ci și degenerarea ulterioară într-un Iad din ce în ce mai adînc. Încă o dată, și în această carte, ni se spune că încăpățînarea mîndră și oarbă este „misteriosul păcat de neiertat împotriva lui Dumnezeu“. Culmea, ne-o spune un psiholog.

Andrada Ilişan despre depresie, anxietate şi întrupare


Andrada IlisanPsiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea „Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului”) și master în Psihologie Clinică („Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline”). În prezent, urmează un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România. În 2021 a publicat cartea “Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică”. Urmeza și un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România.

Andrada Ilişan – Cum recunoşti un psihopat: după nevinovăţie


sursa este https://www.contributors.ro/cum-recuno%c8%99ti-un-psihopat-dupa-nevinova%c8%9bie/

O amplă analiză cu trei personaje româneşti. O trăsătură negativă a articolului este poate masculinitatea singulară a psihopaţilor. Ce s-ar fi întâmplat dacă Andrada Ilişa, dragul şanselor egale, ar fi analizat şi una-două psihopate? Exemple se găseau…

,,O să mă folosesc de 5 personaje (lover boy-ul, omul de afaceri încarcerat, politicianul plagiator, ucigașul domestic și ucigașul în serie) ca să evidențiez vicierea (graduală) a mecanismelor și practicilor vinii. Cu siguranța că un plagiator sau un afacerist delapidator sunt de preferat unor ucigași și fărădelegile lor aproape că nu suferă comparație. Cu sigurantă că într-un caz vorbim de sadism malign sau de narcisism malign, iar în cazul celălalt de o formă atenuată de narcisism și incălcare a normelor legale. Însă dacă forma extremă a fărădelegii umane permite în permanență trecerea cu vederea a formei atenuate a fărădelegii, ne paște riscul să ne culcăm fals-liniștiți că am izolat marii vinovații ai societății, să ne punem pe noi la adăpost ridicînd un zid înalt și gros între normal și anormal, între bun și rău și, cel mai important din punct de vedere psihologic, ne permite să omitem nuanțele psihopatiei. Abia nuanțele o răspîndesc, în mod pervaziv, în societate și în relațiile interpersonale, generalizînd caricatura și bîlciul, inversînd raportul de valori și de sens.,,

…………………………………………………………………………………………..

Singurul dialog veritabil despre vinovăție este cel despre vinovăția mea. Iar vinovăția mea nu poate decît spera la iertarea ta. E o cîntare bisericească, “Doamne al puterilor” și partea în care Maria e chemată în ajutorul celui neputincios mă mișcă teribil de fiecare dată: “Și cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am facut”. Nu știu de ce mă emoționează de fiecare dată. Poate e întelegerea faptului că vina nu poate fi răscumpărata decît prin iertare. Iar iertarea nu poate fi decît dăruită. Cînd îți fac rău, eu nu pot spera decît la dăruita ta iertare. Nu te pot constrînge și nu te pot obliga să mă ierți. Iertarea e o cedare a inimii. Sunt salvat abia cînd mă ierți din inimă. Vina nu poate fi anulată prin negare sau deplasare. În vină supraviețuiești numai și numai dacă poți spera la iertare. Altfel e o vină închipuită, o vină îndrăgostită de sine care visează, prin auto-flagelare, la o consacrare veșnică.

Edith Stein


sursa: Wikipedia

Edith Stein (religious name Saint Teresia Benedicta a Cruce OCD; also known as Saint Teresa Benedicta of the Cross or Saint Edith Stein; 12 October 1891 – 9 August 1942) was a German Jewish philosopher who converted to Christianity and became a Discalced Carmelite nun. She is canonized as a martyr and saint of the Catholic Church; she is also one of six co-patron saints of Europe.

…………………………………………………………………………………………..

The same year, Teresa Benedicta a Cruce and her biological sister Rosa, by then also a convert and an extern (tertiary of the Order, who would handle the community’s needs outside the monastery), were sent to the Carmelite monastery in Echt, Netherlands, for their safety. In response to the pastoral letter from the Dutch bishops on July 26, 1942, in which they picked up the treatment of the Jews by the Nazis as a central theme, all baptized Catholics of Jewish origin (according to police reports 244 people) were arrested by the Gestapo on the following Sunday, 2 August 1942. They were sent to the Auschwitz concentration camp, where they died in the gas chamber on 9 August 1942.

De Alexandru Nădăban Publicat în 2021

Între cer şi pământ


The man is between heaven and earth wallpapers and images ...

Ca tot românul – căci rar găseşti câte unul să nu fi mers (pe) la biserică – am fost şi eu dus la biserică. În perioada stalinistă a lui Dej am fost botezat într-o biserică ortodoxă. În copilărie am tranziţionat – ca să-i spun aşa – prin biserica bunicilor de la ţară. Nu înţelegeam nimic în afară de Doamne miluieşte-ne şi Domnului să ne rugăm. Nu înţelegeam ce, de ce, cine şi cum. Mă uitam la icoane la fel de neştiutor.

Mai apoi m-am căţărat împreună cu un prieten recidivist în ale căţăratului în turnul bisericii să prindem buha/cucuveaua ce nu exista. Şi ca tot copilul dus/nedus la biserică i-am zis lui Dumnezeu să mă trăsnească dacă poate. N-a.

Am mai dus un unchi la groapă, dar nimic nu s-a schimbat în percepţia mea, nici măcar cu ocazia învierii de Paşte din 74. Catedrala era plină până la refuz, se auzea glasul tânguitor al preotului: afară era frig şi întunerec.

Nu ştiu dacă era o punte pe care nu puteam s-o trec, una ce n-o vedeam sau n-o înţelegeam. Evident nu m-am frământat prea tare cu acest subiect.

Întrebările existenţiale au venit mai târziu, prin 80-81 când viaţa părea să se îngusteze fără să aibă vreun sens anume în ciuda condiţiilor bune de trai. Stalinismul de orientare orientală a lui Ceauşescu nu a avut prea mult sens personal. Radio Europa liberă, televiziunea maghiară şi un anumit grad de poleială conjucturală au intersectat un pic snobismul unei cvasi-elite de provincie din care se presupunea că făceam parte. În acest context am început să caut.

În acest context limbajul (neo) protestant părea că se adresează direct, nu circumstanţial, nevoii mele de absolut. Şi am spus da. M-am încărcat, apoi m-am îndoctrinat şi m-am înregimentat. Într-un relativ scurt timp. Apoi a intervenit criza: divorţul dintre fond şi formă/forme, dintre esenţă şi limitele omeneşti ale exprimării acesteia. Sau acestora.

Şi m-am pomenit – cu arme şi bagaje – bineînţeles complet de acord, într-o tabără a cărei direcţie mergea pe sens interzis – în ce mă priveşte. Un aspect foarte important al acestei realităţi se refer[ la mult trâmbiţata, uzitata şi arhi-acceptata limbă de lemn. Cea care devenise ligua franca în biserica la care aderasem, cu toate că spunea multe, dar nu transmitea nimic.

De unde apare acea dorinţă după senzaţionalism, după noutate, după ceva ce ar trebui cumva să rupă rutina. De unde (probabil) apare îngurgitarea pe nemestecate a unor mai mult sau mai puţin probabile teorii conspiraţioniste cu alură mesianică. Dar dincolo de aceste direcţii deloc secundare, limba de lemn s-a impus retezând din relevanţă. Tocirea mesajului de dragul activităţii, a conservării dogmelor (şi tradiţiei ce şi-a făcut încet-încet loc) a perpetuat o falsă siguranţă: cea a apartenenţei de grup.

De ce falsă? Pentru că în primul rând identificarea cu o biserică nu a depins de aşa ceva la origine. Pentru că identitatea creştinului nu a fost dată de limbaj, ci de duhul care face limbajul posibil, iar acel Duh nu a fost, nici nu este limitat, după cum nici limba/limbajul nu poate fi. Doar dacă nu are ce să comunice. Şi cum comunicarea limitată doar la limbă transmite un duh înţepenit undeva (în istorie, dogmă, forme moarte, etc), prima dată fapta, nu limba, este cea care ar trebui să confirme spargerea tiparului de lemn.

Între cer şi pământ suntem noi. Comunicăm cerul dacă trăim pe pământ şi facem ceva bun. Şi dacă vorbim ceva bine. Bănuiala mea este că dacă facem bine, vorbirea noastră va fi bună, dreasă cu sare, nu o limbă de lemn. Atunci comunică, atunci viaţa are sens pentru noi şi capătă un sens pentru alţii. Şi atunci biserica are sens.

Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”


sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/viata-unei-soferite-de-tir-plecata-de-18-ani-in-spania-dupa-parerea-mea-toti-romanii-ar-trebui-sa-plece-din-tara-doi-ani-ca-sa-invete-sa-se-comporte-sa-munceasca-3739809

Vrei internşip? Ia de aici:

Adriana Mureșan, 54 de ani, locuiește de 18 ani în Spania și în ultimii doi a reușit să coaguleze cea mai mare rețea de voluntari români din Europa, majoritatea șoferi de TIR. Români care ajută români și nu numai. În acest timp au trimis pachete copiilor și bătrânilor din țară, au oferit cazare și masă celor rămași pe stradă în pandemie, au făcut transport de persoane, au salvat fete traficate de la proxeneți, în operațiuni demne de filmele de acțiune.
Citeşte întreaga ştire: Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”

Femeia credincioasă


DIÁRIO ESPIRITUAL MISSÃO BELÉM 20/09/2018 - Lc 7,36-50 ...

Centurionul roman a pledat pentru un sclav, mama susținută de mulțimea din cetate pentru unicul fiu, dar după încredințarea dată lui Ioan Botezătorul, acel profet al pocăinței sub amenințarea botezului cu foc al judecății, oare cine va pleda pentru o femeie păcătoasă în casa unui fariseu?

Evident, nimeni!

De cele mai multe ori amatorii în ale predicării răscolesc literatura după amănuntele minore ale întâmplării. Explicabil. Cum să vorbești despre o femeie? Cum să vorbești despre o femeie ce l-a atins pe Isus, Dumnezeul creștinilor? Cum să vorbești în fața unei audiențe despre o femeie ce se atinge de picioarele lui Isus, când Rahav a făcut ceva foarte asemănător? Cum să vorbești despre Isus și ce-o fi simțit el în momentele acelea? Parcă se-ncadrează la dogma ,,Isus n-a dansat”. Mda. Nici n-a băut. Sigur.

Probabil că la nunta din Cana Isus a stat într-un colț, cu spatele la oameni. Ba chiar înainte de a se lansa în spațiul public Isus n-a fost niciodată la vreo nuntă, era afon și nu avea simțul ritmului. Că altfel ce concluzie să tragi când tot dogmaticienii îți spun că a fost uan handrăd părsent uom… Dar nimeni nu se atinge de subiectul sexualității în cazul lui Isus de parcă n-ar fi fost totuși și el om. Sau adolescent. Sau bărbat. Și totuși a fost. Pentru că altfel nu era inteligibilă întruparea. Nici mântuirea sută la sută a omului, pentru că ce nu este asumat nu este nici mântuit.

De data asta eu am încă o întrebare. Mai simplă. Mai neîntrebată. Mă tot întreb cum de femeia aia a trecut de bodigarzii fariseului. Dar am o bănuială: o cunoșteau că mai fusese pe acolo. Sau doar o cunoșteau în chip biblic.

Un lucru e sigur: fariseul este numit. Inculpatul se numea Simon. Pentru că este singurul inculpat. De ce? O să vedem. Isus dialoghează cu inculpatul. Aparent Isus dialoga cu femeia. Femeia ce în ciuda prafului îi sărută picioarele. Să facem abstracție de lacrimi deocamdată. Nu de alta, dar orice ziar de scandal, orice post teve ar fi relatat asta la știrile de la ora cinci. Un învățător, un proroc, un dumnezeu întrupat prins în flagrant: lasă o scursură a societății să-i sărute picioarele. Nu o dată. Apoi lasă ca să-i fie șterse de aceiași femeie. Și în final lasă să-I fie unse cu un ulei scump cumpărat cu banii celei mai vechi meserii. S-a compromis. S-a murdărit. S-a descalificat. Și-a pierdut chemarea. Dacă chiar o fi avut-o…

Trebuie să vină în fața camerei Simon, în casa căruia s-a întâmplat incidentul. Va fi caterisit. Excomunicat. Uitat. Rejectat la groapa de gunoi a religiei! Vă avertizăm că urmează niște imagini cu un mare impact emoțional!

Reporterul Credința TV: Ce credeți că tocmai s-a întâmplat în casa dumneavoastră? V-ați gândit vreodată că se poate întâmpla așa ceva având în vedere viața dumneavoastră atât de curată? Cum o să suporte șocul soția dumneavoastră? Dar copiii? De ce credeți că Isus a inventat povestea cu ceilalți doi interlopi ai societății, cămătarii aceia? Care a fost adevăratul motiv? Ce urmărea să obțină de la dumneavoastră? Va trebui să vă mutați ca să nu fiți blamați de vecinii dumneavoastră?

Din regie (în casca cameramanului): Close-up pe fața lui Simon…

Femeia cunoscută de toți, mai puțin de Isus (contradicție în termeni, nu?) intră într-o casă plină de bărbați supunându-se privirilor, gândurilor și gesturilor lor. Oricine s-ar fi gândit că (în mod normal), dacă Isus ar fi avut un pic de insight, dac-ar fi fost profesionist, n-ar fi lăsat-o să-l atingă. Evident!

Și aici mă gândesc că provocare asta a fost pusă la cale mai demult. Femeia a fost chemată. Femeii i s-a permis să intre în casă cu toate că se știa cine era. Oricine știa. Și se aștepta ca ea să-l atingă pe Isus. Sau poate invers. Cel puțin asta sperau fariseii.

Dar femeia le-a dejucat planurile. A început să plângă. Pentru că făcea parte din capcană și îi părea rău să compromită un om bun după planurile celor răi. După un scenariu. E clar că (și) ea era victima unui șantaj: nu faci ce-ți cerem, te omorâm cu pietre! De parcă pân-atunci nu puteau s-o omoare bine mersi. Dar era tolerată pentru binele societății. Cum care bine? Pentru binele bărbaților. Și pentru binele soțiilor acestor bărbați. Că doar nu era un secret ce făcea ea. Nici ce făceau ei.

Singurul secret era… cine era Isus? Cine l-a trimis? De unde avea el puterea asta? Și pe fondul conspirației pentru compromiterea sa, vine întrebarea despre iertarea unei mai mult sau mai puțin banale sume de bani. Iar vorbea Isus despre bani! Ni-este lehamite! Domle, omul ăsta nu are alte subiecte? Cămătari, bani, iertare?! Zău așa! În casa neprihănitului Simon?

Fariseu nu e prost. E doar fariseu. Cine este scăpat de o datorie mai mare îi va fi recunoscător celui care i-a achitat-o. Normal! Dar în cazul ăsta despre ce vorbim aici? Cine acumulase cea mai mare datorie? Femeia? Poate ea nu avea cu ce plăti… Dar cea mai mare datorie, și victima propriei conspirații eșuate este Simon. Isus a intrat cu bună-credință în casa sa, dar Simon omite cu bună-știință să comită cele mai elementare gesturi față de un oaspete: nu-i spală picioarele, nu-l sărută, nu-i unge capul cu untdelemn. De ce-ar fi făcut-o? Disprețul faţă de cel ce a căzut în capcană i-a interzis niște politețuri inutile. Isus nu merita. Sau nu se merita… Totul era aranjat.

S-ar fi ales Simon cu păcatele iertate dac-ar fi făcut toate astea în loc să-i pregătească lui Isus o capcană? Probabil că nu. Dar cel puțin n-ar fi implicat încă un suflet nevinovat ce n-a complotat împreună cu partida fariseilor. Și în final Isus confirmă această teorie al sufletului nevinovat. Păcatele-i sunt iertate. Nu prin ceea ce a făcut. Nu prin ceea ce n-a făcut. Ci prin credința sa. Ciudat, nu? În fața unui Dumnezeu întrupat, înainte de răstignire și de înviere, credința unei femei, nu a unui centurion, nu a unui fariseu, nu a unei mulțimi, provoacă mântuire. Personală. Și aduce pace. Peste conflict. Peste complot. Peste viață.

Aș paria că abia acum, după nereușita înscenării, după cuvintele lui Isus, Simon fariseul a înțeles că poate să-l iubească pe Isus pentru că el este cel care poate ierta mai mult. Și Simon este dator vândut. Sau doar vândut.

Money, money, money…


CHURCH AND MONEY By uber | Business Cartoon | TOONPOOL

https://economie.hotnews.ro/stiri-burse-25018174-unde-ascunde-acum-bill-hwang-investitorul-care-pierdut-20-miliarde-dolari-2-zile-declansand-panica-wall-street.htm?pbox

La 25 de kilometri distanță de centrul Manhattanului, Bill Hwang, CEO-ul Archegos Capital, caută răspunsuri cu privire la una dintre cele mai spectaculoase prăbușiri din istoria Wall Street, relatează Bloomberg.

În domeniul banilor şi a bursei Hotnews ne pune la curent cu falimentul unui creştin ce s-a jucat un pic cu banii altora – vreo 20 de miliarde – şi a dat faliment. Dincolo de falimentul financiar ar fi bine să fie trecut sub tăcere falimentul moral, recte religios al personajului din această poveste cât se poate de reală? Unde şi cum ar putea pune biserica sau oricine altcineva un gard care să nu fie sărit cu atâta uşurinţă de la Dumnezeu la bani? Cât de departe sau de aproape este falimentul personal de cel al instituţiei, nu al celei financiare, ci al celei celeste, Biserica. Se poate vorbi în secolul XXI de un faliment al Bisericii? A existat el dintotdeauna, deci nu se poate vorbi de un faliment? Trebuie reinventată Biserica? Sau trebuie să ne întoarcem la modelul Bisericii primare? Sau la care?

Totuşi legătura dintre finanţe şi succes, Biserică şi bani ar trebui să ne dea de gândit. Unde este acea Biserică săracă sau mai bine zis neinteresată de bani şi de succesul financiar, dar care să aibă un impact real asupra lumii? Nu care cumva Biserica a somat de nenumărate ori cu aplomb: Banii sau viaţa?

Hwang stă pe un scaun alb de plastic așezat pe veranda locuinței sale. Un leagăn stă neclintit în curte, peluza este proaspăt tunsă.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În pofida tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, Hwang încearcă să meargă înainte. Acesta își investește banii care i-au rămas și ocazional trece de cealaltă parte a râului Hudson pentru a lua cina la un restaurant din New York.

El își petrece timpul liber în același mod în care a făcut-o pentru majoritatea vieții sale de adult: rugându-se, citind literatură creștină și ascultând înregistrări ale Bibliei.

Cel mai recent Hwang a citit „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis, un roman satiric în care demonul Screwtape își sfătuiește nepotul despre cum să câștige sufletul unui bărbat.

Hwang și-a numit compania „Archegos”, un cuvânt grec din Antichitate pentru lider sau autor, ca o referință la Iisus.

Biserica sa schimbat


Acum câteva zile m-am întâlnit cu cineva. Om ce bate la poarta vârstei a doua. În care eu am intrat de mult. Şi ne-am pus pe vorbă. Sau vorbe. Destul de negative, dar şi pozitive. Şi istorice. Ca vârsta noastră. De la una la alta şi de la unul la altul. Cum am fost baptist şi el încă mai este vă închipuiţi pe ce ne-am concentrat. Ca să nu zic focusat.

Apropo, ştiu, în mod normal s-a se scrie aşa nu ca în titlu. dar titlul nu e greşit. Asta a fost intenţia. Să greşesc ca să atrag atenţia. Sau să scriu intenţionat greşit ca să sune mai ciudat. A, nu e de la Feisbuc, nici de la alte reţele sociale. Nu activez în nici o reţea. Nici măcar una socială.

Deci, am vorbit şi ne-am vorbit. Despre cunoscuţi. Unii de aproape, alţii de departe. Unii trecuţi dincolo chiar. Şi despre cei vii. Numai să fi fost vorba de vii… Iar o dau pe negativ. Ză darc said.

Şi am mai vorbit despre biserică. Aia ce sa schimbat. În esenţă aia baptistă. Dar şi celelalte. Despre cum este să fii în biserică, dar să n-ai biserică (era să scriu nai…).

Oricum despre aia baptistă nu mai sunt la curent. Nici când eram nu cunoşteam multe nume – mai ales de pastori/păstori – dar acum e şi mai şi. Trăiesc din amintiri – ca să zic aşa.

Ideea de bază a fost că biserica nu mai este cum a fost. Adică nu mai este cum a fost pe vremea mea şi a sa. Dar la un moment dat ne-am dat seama că dincolo de această realitate, că nici ea nu mai e ca atunci, nici noi nu mai suntem ca atunci. Evident, am trecut prin câteva experienţe. Am căzut de acord însă că bisericile au devenit nişte cluburi. În care creştinii vor să audă ce le place. N-ar fi poate rău, depinde ce le place.

O chestie interesantă a fost ideea ce mi-a împărtăşit-o de a se ruga biserica din care face parte pentru un pastor după inima lui Dumnezeu, propunerea colectivă. Obiecţia lui a fost că de ce să trimită Domnul un pastor după inima sa ca să se lupte cu ei, care nu sunt după inima sa? N-ar fi mai bine să se roage biserica ca fiecare să fie după inima Domnului şi pastor s-o găsi? Poate că da. Dar oricum el nu va bate opţiunea de pastor azi-nu-mergem-la-biserică-stăm-acasă-pe-net- şi-ascultăm-o predică-mai-bună…

În fine, m-am văitat şi eu că informaţia fiind pe toate gardurile, posturile de radio şi pe internet, cam toţi ne-am obişnuit să vedem, ascultăm ce ne place, de câte ori ne place, cine ne place, aşa că tare bun trebuie să fie cel de la amvon ca să nu adormim. Dar dincolo de asta eu am mai avut un of.

Pentru că după cum ziceam informaţia e pe toate gardurile, mai nimeni nu are timp de creştinismul unei epoci trecute. Când Biblie se scria cu b mic. Când numele Isus Cristos era interzis. Când dacă nu citeai ceva din Biblie simţeai că nu-ţi vorbeşte Domnul. Când trebuia să găseşti răspunsuri la propriile întrebări existenţiale pentru nimeni nu ţi le dădea sau erai minţit. De propaganda comunistă. Când cuplai instantaneu cu un alt creştin şi nu conta că ei au sau nu au cor. Că ei au sau nu tobe. Apropo, în afară de fanfară nimeni nu avea tobe. Sau ecran. Sau TV cu circuit închis. Serios? Se putea şi fără? S-a putut şi fără aer condiţionat, dar mai greu. Şi fără mega church-uri s-a putut. Şi fără universităţi creştine.

Dar ce era esenţial era acea descoperire personală a lui Dumnezeu cu aplicaţii imediate într-o lume cvasi comunistă, dar în faliment iminent. Ei, nu plâng după ce era cândva. O eră s-a sfârşit, alta a început – de ceva timp. Păcat că biserica nu şi-a dat seama. Cu alte cuvinte, biserica sa schimbat. Acum nu mai este textul atât de important, informaţia este pe toate gardurile. Aproape că şi Scriptura… Dar acum – ca şi atunci – omul întruchipează textul. Omul este sau poate fii scriptura.

Duhul se manifestă în oameni, în acţiuni, atitudini. S-a ascuns în textul ce nu mai este studiat, dar se lasă descoperit de cine-l caută. Despre care vorbim uneori cu nostalgie. Pentru că nu mai avem timp. Am uitat de text? Am uita de ce şi cine este în text. Dar nu numai în text. Ci şi în Duh.

Şi-n final ne-am luat la revedere. Nu cu speranţa că vom supravieţui schimbării ca ultimi dinozauri refugiaţi într-un muzeu al ştiinţelor naturale. Nici că vom încerca să reedităm – ce credeam noi că a fost – epoca de aur de odinioară. Ci doar că vom continua. Să căutăm Adevărul. Oricum biserica ce sa schimbat nu e a noastră. E a lui.

Întoarcerea talibanilor în Republica Talibanică Afganistan


Ce era evident în urmă cu mulţi ani a devenit realitate azi. Talibanii s-au întors. de fapt talibanii n-au plecat. Au murit. dar nu s-au predat. Mujahedinii au rămas printre satele stâncoase precum haiducii printre codrii noştri verzi de brad. Doar că haiducii nu fuseseră înarmaţi de americani. Nici măcar acum.

Deci ce era inevitabil s-a întâmplat. Semn – din nou – că nimeni, niciodată nu învaţă nimic din istorie. Repetenţie absolută. Şi istoria Afganistanului nu e chiar atât de complicată. Şi nici lungă. Dar e islamică. sau mai bine zis foarte islamică. Nu democrată. Nici sovietică. Sau de altă orientare. Singurii care au luat note de trecere la istoria Afganistanului au fost talibanii. sau mai bine zis mujahedinii. Poate şi o parte din cei ce li s-au predat necondiţionat (şi au scăpat cu viaţă – deocamdată).

Ce au făcut afganii? Şi-au eliberat ţara. Dacă ar fi să mă iau după istoria ultimului război mondial ar trebui să mă întreb ce s-a întâmplat cu colaboratorii ocupanţilor înfrânţi. Adică cu cei ce au simpatizat sau s-au folosit de nazişti şi fascişti. Femeile au fost tunse, bărbaţii au fost condamnaţi la închisoare, dacă cumva n-au fost linşaţi sau executaţi sumar de tribunale ad-hoc. S-au văzut şi numeroase cazuri de răzbunare a victimelor ocupanţilor, indiferent că cei lichidaţi au fost colaboratori sau trupe ce s-au predat. La masacre au participat şi soldaţi ai forţelor aliate, fie ei americani sau sovietic, cât şi partizani sau civili înarmaţii. Puţini soldaţi ai trupelor SS au supravieţuit.

Viitorul – dincolo de declaraţiile unor lideri talibani – sună sumbru pentru afganii ce au încercat cu linguriţa reţeta democraţiei occidentale. Oricum dacă am discuta despre democraţie ar trebui să trecem în revistă mai bine de 2000 de ani de istorie. Cine are timp pentru aşa ceva?

Dar cum azi democraţia înseamnă lucruri diferite în ţări diferite, să trecem dincolo şi să ne întrebăm – din nou – ce vrea să însemna alianţele diferitelor ţări mai mult sau mai puţin democratice. SUA i-a abandonat pe afganii care au ajutat-o. Ca aliaţi. Ce garanţie mai are cineva (Taiwanul, Japonia, Australia, Europa de vest, UE), că SUA nu îşi va abandona aliaţii peste noapte? Ne garantează asta nişte semnături pe o bucată de hârtie? Aşa a garantat şi Hitler că se mulţumeşte cu Cehoslovacia. Dar a urmat Polonia. Şi ştim ce a urmat. Cum şi URSS a împărţit prada cu Germania.

Ce garanţie mai oferă în acest context apartenenţa la NATO? Cu o Turcie la limita inferioară a democraţiei sau cu unele forme ale ei, dar fără fond. Şi poate mai presus de orice ce temei se poate pune pe vorbele unui lider ca John Biden sau Donald Trump, pe de o parte un individ senil care îşi avea locul mai degrabă întrun azil de bătrâni şi un altul al cărui carieră politică ar fi trebuit să se încheie înainte de a începe, judecând după apucături şi caracter?

Pe lângă aceştia Meckel pare o bunicuţă depăşită de evenimente, Macron un visător de pe altă lume, Putin un Hercule şi nici Kim Jong-un nu mai pare atât de deplasat. Începem din nou să-i regretăm pe Ceauşescu pe Gadafi şi citim ce minuni a făcut Stalin. Baiul nu-i că noi ăştia trecuţi de 60 de ani facem asta. Baiul e că lipsa unor lideri autentici îi îndeamnă pe tinerii care n-au habar de ce înseamnă comunismul sau fascismul să regrete astfel de lideri şi să dorească apariţia şi susţinerea unor astfel de lideri.

Şi ziceaţi că dictatorul absolut n-ar avea nici o şansă? Noroc că islamul e divizat. Să vedem cum se va numi de mâine Afganistanul.

De ce nu se strigă că împăratu-i puşcă gol?


The Saker interviews Cynthia McKinney | The Vineyard of ...

Dacă bine-mi aduc aminte Clinton n-a suferit prea tare după afacerea Monica L. Atât el, cât şi alţi preşedinţi au recunoscut că-n tinereţe au mai tras un fum-două de iarbă. Spre deosebire de aceştia Şvarţenegher n-a mărturisit că-ntr-o anumită perioadă a bodibildingului a cam abuzat sexual ceva femei. Bine că n-au fost bărbaţi că se lăsa cu vânătăi şi cioante rupte. Şi a rămas guvernatorul Californiei, un stat ce avea (are?) tot atâta pib cât Italia.

Adică vreau să spun că oamenii când sunt tineri fac prostii. Şi eu am făcut prostii. Nu prea le-am regretat atunci… Oare ce prostii o fi făcut Dăncilă? Dar Dragnea? Să nu mai întreb de groparul flotei noastre comerciale şi de pescuit…

Remarc că după 20 -30 de ani se trezesc unii cu o gândire de tip comunist, adică bine tovarăşe, dar de ce nu ne-ai mărturisit tu toate astea, de ce-ai păstrat secrete personale, de parcă partidul comunist sau alte partide – şi completez eu, biserici – ar trebui să aibă câte un dosar de cadre – tot comunist şi ăsta – cu toate datele omului. De la ce şi unde a supt la naştere, ce a visat, ce şi-a închipuit şi de ce, despre cine, ce şi unde. Un fel de big brazăr, mai mare, un fel de super big brazăr. Adică un serios serviciu cadre şi Securitate, combinat cu encavede şi alte eneseiuri mai mult său mai puţin autohtone.

Cu referire de Câţu, ministrul numero uno al României rândurile de mai sus. Domle, n-a contat că ăialalţi prim-miniştrii înaintea lui au fost comunişti, ci că băiatul a băut şi şi-a condus maşina prin Niuiorc băut fiind. Nici măcar n-a trecut pe roşu, n-a lovit ceva sau pe cineva. Şi a stat două zile la mititica locală americană. A plătit ditamai amenda şi a plecat acasă. Numai atât? Păi să-l pedepsim acum, c-a fost prea puţin. Noi suntem români, noi suntem români, etc.

Problema e că dl Câţu a săvârşit fapta acum 20 de ani, deci dacă n-ar fi fost prins, s-ar fi prescris. Sau nu se prescrie beţia? Şi dacă tot e depistată sau mărturisită după 20 de ani, poate i-ar trebui arse oasele ca lui Origen în secolul al V-lea… O singură problemă: Câţu încă trăieşte. După optica celor ce-l judecă azi mai întâi ar trebui omorât, dacă nu e mort şi apoi arse oasele. Nu? Pân-acuma nimeni n-a ştiut de chestia asta în afară de Câţu? Mă îndoiesc. Pân-acuma nu era bai că-mpăratul era goluţ… Dacă ziceai ceva erai prost. Era secretul nostru… Doar n-am fi şi noi proşti!

America, aia cu preşedinţi ciudaţi, unde indivizi şi individe ţin cu tot dinadinsul să se declare altcumva de cum i-a făcut Mama natură sau mama şi tata lor sau Dumnezeu (fie el God, Allah sau Mare Krishna) ne arată o altă faţetă a istoriei cu hainele împăratului. Zilnic apar non-binari, multi-samsing, non-în-stâga-şi-n-dreapta. Şi aşa sunt mai cu moţ. Nu ca moţii noştrii… din Ţara Moţilor.

Şi ce vedem? Vedem că o droaie de indivizi îşi îmbracă aceste haine minunate, dar invizibile pentru ochiul omului de rând: în loc de femei şi/sau bărbat se declară mai-ştiu-eu-ce de parcă pe primul loc şi cea mai importantă este definirea noastră sexuală. Ce nu se vedea pân-acum cu ochiul liber se declară ca la notar şi se penalizează dacă nu este luat în considerare de societate. Deocamdată aia americană. Şi ce se vedea pân-acum cu ochiul liber se pune sub semnul întrebării. Aşa că ceea ce ieri putea fi o femeie sau un bărbat şi se putea dovedi cu ADN-ul personal, mâine poate fi cu totul altceva. Doar că ADN-ul rămâne acelaşi.

După părerea mea şi asta este o altă variantă a poveştii cu hainele împăratului. Deşi toată lumea poate ţipa că hainele împăratului sunt minunate, adenişorul – copilul din poveste – ţipă nonşalant că persoana e în fundicul gol. De-ar fi numai cu ăla… Şi aşa se fac unii că nu văd că-mpăratul e puşcă-gol. Cine ştie, o fi şi-mpăratul ăsta non-binar, non-mai-ştiu-eu-cum şi este nevoie să i se vadă frumuseţea de piele. După ce moare precis o să-l împăiem. Pentru muzeu. Mă întreb ce etichetă o să-i pună…

Să nu vorbim de apocalipsă!


1 A Better Tomorrow HD Wallpapers | Background Images ...

Baubaul apocalipsei a bântuit imaginaţia omului generând disperare. Judecata finală, torturile şi moartea au obsedat şi încă obsedează. Dar ciudat, acum când pandemia bântuie şi incendiile frig nimeni – sau aproape nimeni – nu se gândeşte la apocalipsă.

Lumea se înarmează în continuare. Lumea vrea să se dea liber circulaţiei, consumului şi distracţiei. Progres nenică că merităm!

Dar poate ar trebui să ne limităm la unele capitole. De exemplu la consum şi la aşa-zisa creştere economică. Nu de alta, dar în curând după ce vom fi terminat heliul – care este pe cale de dispariţie pe planeta noastră – vom temina şi alte elemente.

Cât despre circulaţie, dincolo de inconvenintele Covidului sau ale altei pandemii, în curând – dacă lucrurile (adică clima, consumul) merg în trendul anunţat va exista numai transport în comun şi transport privat autorizat de autorităţi. Ceva în genul circulaţiei cu număr par şi impar a la Ceauşescu. Chiar mă întreb dacă se va mai lupta pentru libera circulaţie. Pentru că poluarea va fi prea mortală.

Consumul de dragul consumului va dispare. Va fi mai puţină artă (şi alte prostii de genul ăsta) şi mai multă viaţă frugală, modestă şi naturală. Şi R.R.R.= recuperare, refolosire, reciclare.

Adio cure de slăbire. Să mâncăm doar ce ne trebuie, cât ne trebuie.

Adio modă. Să nu producem mai multe haine decât avem nevoie.

Adio două maşini. Sau maşini. De ce trebuie să aruncăm la gunoi maşini folosite doar en ani? Trăiască reparaţiile de tot felul!

Adio miliardari! Adio iahturi de lux! Adio reactoare personale! Şi Rollsuri, Jaguaruri şi alte batoze de lux: luaţi tramvaiul! Nu vă cumpăraţi tramvai personal însă.

Să lucrăm mai puţin şi să socializăm mai mult. Sau să creăm ceva. Ca lumea să revină la normalitate.

Mai puţin turism, dar mai multă cultură.

În final mai multă înţelepciune, aer curat, apă curată, costuri mai scăzute, psihoze, depresii şi sinucideri mai puţine. Mai puţine închisori. Şi automat mai puţine spitale, dacă totul merge bine.

Să mergem pe Marte? De ce? Nu un trai nou pe o planetă unde nu există viaţă, ci un trai decent pe planeta asta unde există viaţă. Nu ştiu pentru cât timp…

Poate şi creştinismul ar trebui să se întoarcă la modestia primului veac. Dacă mai vrea să existe. Ca să nu mai vorbim de apocalipsă.

America’s nuts in the White House


Efectul de hallow sau de aură are loc când cineva are prea mare încredere în altcineva care i-a făcut un bine. De exemplu după ce Scufiţa Roşie este salvată de vânător, Scufiţa să îi ceară sfatul vânătorului în materie de investiţii imobiliare ca să facă o investiţie bună.

Cu sau fără Covid, este de la sine înţeles (în ciuda reclamelor cu Ronaldo ce se simte mare şi tare pentru că se spală cu un anumit şampon, a vreuneoi alte somităţi ce face reclamă la pasta de dinţi sau la investiţii bancare) că dacă vrei ca ceva să aibă o susţinere pozitivă implici un martor competent. Nu iei interviu pe o reţea naţională de ştiri tipului ce se clatină pe picioare în faţa crâşmei la ora 9 dimineaţa, nici pacienţilor de la spitalul de psihiatrie, indiferent de subiectul pe care l-ai abordat. Şi totuşi…

Iată, SUA, sau mai bine zis Casa Albă, a venit cu ideea nemaipomenită să impulsioneze vaccinarea anti-Covid cu un măscărici. S-or fi inspirat din Ucraina unde preşedintele este un actor de comedie? Din România unde BNR a angajat-o pe doamna Dăncilă ca să le rezolve nişte probleme sau cine ştie, din Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu?

Nu e nici un mister. Nu e de mirare că nebunul Trump este urmat de un altul, Biden, care-(şi) completează menajeria. Chiar stau şi mă gândesc, cine mai are încredere într-o astfel de Americă? Americă? Ce Americă? Turnul Babel sau Babilon mai degrabă!