A bridge too far?


Nu, nu este vorba de ratata operaţiune Market Garden din 1944. Atunci englezii au ocupat un pod înspre oraşul Arnhem, dar progresul trupelor aliate a fost blocat de nemţi. Aliaţii n-au trecut podul spre inima Germaniei. Eşecul s-a datorat unei interpretări eronate a fotografiilor efectuate de recunoaşterea aeriană. S-a scris o carte, s-a făcut un film. Am citit cartea, am văzut filmul. Dar cine şi-ar mai bate capul cu ceva ce s-a întâmplat acum aproape 100 de ani?

Dar este vorba de un pod. Evident, nu toate podurile suscită interes. Sunt câteva, mai ales în Crimeea. Unele bombardate. Dar nici despre astea nu este vorba. Ci despre un altul. Dintre Crimeea şi Rusia. Denumit podul lui Putin. Nu este proprietatea sa. Nu este el proiectantul. Nici nu este el finanţatorul. Cu toate că asta n-aş putea să precizez exact – vorba vine…

Dar este un pod la modă. Foarte aglomerat. Şi foarte scump: Şi – vorba aia – al naibii de important. Şi iarăşi: şi de scump! Scump ca ochii din capul lui Putin. Mă tot întreb, de vreo două-trei luni, de când un general ucrainean a declarat c-ar fi o ţintă legitimă, cât de scump este acest pod. Ei, construcţia a costat 3.7 miliarde de dolari acum patru ani. Şi? Ce-s patru miliarde de dolari pentru Rusia? Oricum de la finele lunii februarie războiul operaţiunii speciale ale aceluiaşi Putin a costat deja mai mult de 3.7 miliarde de ce vreţi dumneavoastră: euro, franci elveţieni, lire sterline sau krugeranzi. Să nu mai vorbim de ruble…

Şi acum una bucată comentator expert în ale mili-tăriei ruse pe numele său Igor Korotcenko zice că britanicii, personal domnul Ben Wallace complotează să-l distrugă împreună cu serviciile foarte secrete ale Ucrainei. Un atac pe timp de noapte, de pe un vas neutru când marea va fi agitată. Deocamdată doar individul ăsta e agitat împreună cu alţii care visează paranoic la atentate.

Este acest pod unul prea îndepărtat? Nu cred. Totuşi, de ce ar fi nevoie de un scenariu atât de previzibil? Mă gândesc, după cele două atacuri, cel al bazei aeriene ruse din Crimeea şi cel al bazei aeriene ruse din Belarus la ceva mai prozaic. Mai tipic pentru serviciile secrete.

Varianta alfa

O navă sub pavilion rus în drum spre Bosfor, încărcată cu îngrăşăminte – se poartă – sare în aer exact când trece pe sub pod. Boom! Şi gata.

Varianta beta

Să lăsăm dronele. Să ne gândim la o navă sub orice pavilion numai aliat NATO nu. Din nava respectivă – ce nu se îndreaptă spre pod – pleacă un comando submarin capabil să plaseze circa 100 kg de exploziv extrem de puternic pe unul sau pe doi (mai bine) dintre pilonii podului. Chiar dacă în ultima fază a atingerii obiectivului explozibilul este dirijat sub apă la baza pilonilor.

Varianta gama

Unul sau mai multe mini-submarine teleghidate sau programate să ajungă la pod şi să explodeze. Preferabil simultan. Turcii au două tipuri de submarine în Marea Neagră. Nu ştiu dacă ruşii sunt la curent cu mişcările lor. Eu i-aş convinge pe turci să le ţină la ţărm în porturile cu destui ataşaţi militari/spioni ruşi ca aceştia să raporteze fi-ţi pe pace toate submarinele sunt la bază, vă dăm de ştire dacă pleacă! Şi pe când sonarele ruşilor dorm sau sunt în întreţinere, pac! Zboară podu-n aer. Cam ca la Moskwa, dar de data asta nu din aer, ci din apă.

Varianta delta

Unul-două camioane, autobuze sau ceva de genul acesta, încărcate tot cu explozibil. Sau cu îngrăşăminte chimice, motorină şi butelii de aragaz. Se ciocnesc sau nu pe pod ca din întâmplare ziua-n amiaza mare. sau mică. Dar cu o explozie extrem de mare. Şi podul bâldâbâc în apă! De ce nu?

Varianta epsilon

Un rus distrat aruncă chiştocul aprins încă al ţigării pe geam în vreme ce conduce un autotren cisternă de 30t cu gaz lichid sau ceva asemănător. Cisterna scăpa gaz. Şi aşa scăpară ucrainenii de pod. Cel a lui Putin.

Credibil? Mă întreb de ce nu mi-a scris încă Ben Wallace…

Eşecul Rusiei în Ucraina (2)


Există nenumăraţi foşti miltari care au analizat şi vor analiza la cald războiul din Rusia şi Ucraina. Evident orice analiză este dependentă de datele obţinute şi se sustrage timpului. De aceea oricât ar fi de bine ancorată în realitate se referă la evenimente depăşite ca evoluţie a războiului. Ca urmare orice analiză nu este 100% conformă cu realitatea de pe teren.

Având în vedere ce se cunoaşte până la această dată, semnalez că eşecul Rusiei se manifestă din câteva motive foarte evidente (vezi primele 4 la https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2022/07/17/esecul-rusiei-in-ucraina-1/).

5. Un principiu de bază al strategiei militare este că un comandant suprem trebuie aprecieze corect natura războiului pe care îl duce. În cazul lui Putin, nu este clar care este natura acestei operaţiuni speciale. Demarat clasic sovietic cu desantarea de pe Hostomel (imitând ocuparea aeroportului din vecinătatea Pragăi în august 1968), apoi evoluând până la ameninţarea Europei cu lovituri nucleare (vezi pantoful lui Hrusciov de la ONU şi ameninţarea Europei cu cea mai mare bombă atomică din lume, cât şi delirul televiziunii de stat ruse care dorea moartea Occidentului şi drumul spre rai a ruşilor cu această ocazie), Putin & co răspândesc tot atâta dezinformare ca la ocuparea Crimeii în 2014. Doar că este mai puţin credibil.

La o escaladare a războiului în condiţiile deficitului de precizie, funcţionalitate, strategie şi resurse nu ne-am mira să existe o dezechilibrare totală a Rusiei, de care n-ar fi străină chiar China. Dezinformările Rusiei răspândite pe toate canalele de fapt erodează credibilitatea liderilor ruşi pe plan internaţional. Care guvern normal va trata cu Rusia ştiind că una zice şi alta face sau că interpretează realitatea într-un mod – să-l numim – suis generis

6. Rusie este corigentă şi la următorul capitol extrem de important. Nu cred că va mai avea timp de redresări când se va trezi la realitate: politicul – Putin – trebuie să înţeleagă natura războiului, militarii trebuie să poată pună sub semnul întrebării dacă acest tip de politică este neadecvată faţă de ceea ce strategia/războiul poate obţine.

Care este pericolul în acest caz? Evident pericolul pe plan intern este sclerozarea strategiei fără ca politica să ţină seama de realitate, naţiunea este în pericol de a pierde războiul pentru că şi-a pierdut simţul realităţii.

O chestiune extrem de evidentă la fel cum sunt de evidente motivele paranoice ale declanşării acestui război.

7. Rusia nu şi-a pregătit economia pentru război. Este clar că în ciuda ajustărilor motivate de exodul companiilor occidentale şi de blocarea bancară Rusia nu a prevăzut măsuri pro-active ce ar fi preîntâmpinat efectele negative asupra economiei sale. Un semn evident este intrarea Rusiei în imposibilitate de plată.

8. Probabil motivată istorie de victoria din al Doilea Război Mondial Rusia a greşit şi nu şi-a pregătit armata pentru război, ci pentru victorie. O victorie întârziată duce la demobilizare, la întrebări fără răspuns sau la minciuni din partea autorităţilor ruse. Numărul pierderilor şi efectele secundare ale economiei ce nu poate jefui un teritoriu inamic distrus împinge victoria în derizoriu: cu ce va schimba viaţa rusului de rând o astfel de victorie?

Care sunt costurile secundare pe termen lung şi cum o să se reflecte ele în viitor în relaţiile Rusiei cu alte state, dar mai ales cu Europa Occidentală?

9. Mareşalul Motke a enunţat un principiu universal valabil în domeniu strategiei: prima victimă a războiului (a oricărui război) este planul de război care cade din primele zile atunci când toată planificarea, concentrarea, obiectivele şi echiparea nu sunt la nivelul războiului.

Planurile Rusiei au demonstrat din plin acest principiu de care Moscova vrea să facă abstracţie acum când se concentrează pe efortul de a bombarda şi încercui secvenţial sudul Ucrainei. Făcând abstracţie de o ofensivă ucraineană, această strategie limitată va costa enorm şi va dura prea mult timp pentru a justifica rezultatele obţinute. Cu toate acestea, da, Rusia nu şi-a alterat strategia care spune că superioritatea în artilerie (proprie armatei sovietice din 1943), urmată de atacuri ale infanteriei susţinute de blindate vor duce la victorie. Destul de limitat pentru anul 2022, mai ales în cazul lipsei supremaţiei aeriene.

10. Principiul surprizei a fost total ignorat în ciuda propagandei că nu va exista un atac. Se pare că miza politică imediată a Rusiei a fost ignorată în favoarea mizei ulterioare, ce face ca războiul dintre Rusia şi Ucraina de acum să semene foarte mult cu începutul războiului fino-sovietic din 1939-40.

Rămâne de văzut cum se va termina acest război, diferit din cauza ajutorului dat Ucrainei de Occident şi de condamnarea Rusiei de 44 de ţări.

Eşecul Rusiei în Ucraina (1)


Există nenumăraţi foşti miltari care au analizat războiul din Rusia şi Ucraina. Evident orice analiză este dependentă de datele obţinute şi se sustrage timpului, aşa că orice analiză, oricât ar fi de bine ancorată în realitate se poate referi doar la timpul trecut, nu la prezent sau viitor. Ca urmare orice analiză este deja depăşită de evoluţia războiului.

Nu pretind că ceea ce scriu este o analiză, nici că ceea ce am scris ar avea niscaiva longevitate. Cu toate acestea, dar mai ales pentru că pregătesc Eşecul Ucrainei în războiul cu Rusia, voi prezenta doar punctele negative ale implicării Rusiei în acest conflict.

Deci, având în vedere ce se cunoaşte până la această dată, semnalez că eşecul se manifestă din câteva motive foarte evidente.

1. Această operaţiune specială nu are o limită de timp. Nesiguranţa dată de lipsa unei limite provine din imposibilitatea prognozării succesului. Acest aspect are influenţe negative asupra mobilizării şi concentrării resurselor. Un termen precis ar fi permis un efort concis, concentrat, de scurtă durată. Direcţia Kiev probabil că ar fi trebuit obiectivul unic al acestei operaţiuni speciale. Ce o fi special în această operaţiune, n-am remarcat.

Lipsa unui termen precis dă impresia că va urma un război fără sfârşit, ce vizează doar victoria finală. Dar nu există niciun fel de garanţie că un astfel de proiect va avea şanse de reuşită. Conflictele anterioare ne fac să tragem concluzia că nu există un conflict non-stop şi că în cele din urmă va exista un sfârşit.

2. Războiul nu poate impune modificări politice. Proclamarea din partea Rusiei a unui scop politic fost o greşeală. Miza o reprezenta imposibilitatea revenirii la guvernare a ucrainenilor occidentali. Probabil de aceea politicienii, armata şi televiziunea Moscovei dau impresia că genocidul început pe 24 februarie este un scop în sine. Dar un astfel de plan va aduce beneficiile scontate pe termen lung?

În loc să aibă o graniţă sigură cu Ucraina şi să ţină duşmanul declarat în afara limitelor naţionale, Moscova a decis să-şi lărgească teritoriu cu o suprafaţă în care în mod clar şi-a făcut destui duşmani care vor vrea să se răzbune. Din diverse motive. Mai repede sau mai târziu.

Probabil că Rusia ar fi avut mult mai mult de câştigat dacă s-ar fi manifestat ca prietenul Ucrainei, nu ca duşmanul ei de moarte. Explicabilă subita decizie a Suediei şi a Finlandei de a adera la NATO. Şi în cazul lor Rusia ar fi avut mai multe de câştigat dacă nu le trata ca pe două ţări inamice.

3. Cum poate victoria Rusiei să se transforme în rezultat politic? Ocupaţia nu este o soluţie. Ocupaţia necesită forţe pe care Rusia nu le are. Un eventual rezultat politic pozitiv pentru Rusia ar necesita un timp îndelungat într-o zonă ce va deveni nesigură şi instabilă atât politic cât şi militar. Am văzut relativ recent că ocupaţia nu este o soluţie politică pe planeta aceasta.

Distrugerea totală a teritoriului inamic în scopul ocupării acestuia semnalează o strategie nesigură şi riscantă: în primul rând inamicul – în cazul acesta Ucraina – nu mai are nimic de pierdut şi în al doilea, ucrainenii capturaţi (civili sau militari) nu vor deveni obedienţi cetăţeni ruşi.

4. Războiul este totdeauna dialectic, nu-şi schimbă natura. Este un cameleon. Indiferent care sunt datele, forţele care se opun nu garantează succesul programării sale. Şi dinamica dialecticii sale trece, depăşeşte gândirea care tinde să-l ţină sub control.

În prima fază a desfăşurării războiului comandamentele ruse au demonstrat că nu înţeleg realitatea cu care se confruntă pe vastul câmp de luptă. Ţinta politică şi cea tactică nu a făcut faţă creierului de cameleon al războiului dotat cu doi ochi ce privesc concomitent în direcţii diferite. Din această cauză au rezultat pierderi materiale şi de vieţi omeneşti ce nu puteau fi evitate.

De Alexandru Nădăban Publicat în 2022

To be or not to be… HIMARS


HIMARS-ul american este tipic… american. Când te uiți la el nu se poate să nu-ți dai seama la prima vedere că time is money. Pentru că este containerizat. O mai veche idee ce a prins și la noi pe vremea lui Ceaușescu. Dar la trenuri. Știați că plecările la fix a trenurilor containerizate din anii 70-80 se raportau ministrului transportului? Pariez că nu știați. Pe lângă asta aveam un coeficient de rulaj la vagoanelor demn de invidiat. Și ce dacă containerele și vagoanele erau goale? Planul era îndeplinit. La noi taim nu era mani

Exact așa este și cu diferența dintre HIMARS și sistemele sovietice și post-sovietice.

Un alt exemplu. Americanii au ajuns pe Lună, sovieticii au trimis două Lunahod-uri. Acum mulți-mulți ani. Noi l-am trimis pe Prunariu la sovietici să-l zboare-n spațiu. La ce ne-a folosit? La ce ne folosește?

Și acum să trecem la nemți. Nemții s-au bătut cu toată lumea. În afară de Ungaria și alte câteva state neutre. Și s-au bătut cu toată lumea cam în același timp, pe multe fronturi. La un moment dat aveau două în Franța, unul în Italia, unul, sau poate chiar două, în est. Deci multe!

Dar ce a fost specific nemților în războiul contra întregii lumi? Printre altele, concentrarea blindatelor. Târziu de tot le-a picat fisa și altora că blindatele nu se risipesc pe tot frontul, ci se concentrează pentru a sparge apărarea, a încercui inamicul care se va preda pentru că a rămas fără aprovizionare (muniție, combustibili, hrană, madicamente) și nu poate primi întăriri, rezervele fiind împiedicate să ajungă. Manstein, Guderian și Rommel au dat câteva lecții. Nu pe gratis.

Evident HIMARS nu sunt tancuri. Nu rup frontul. Nici nu încercuiesc. Vederea lor nu provoacă panică. Doar efectul lor. Și atunci de ce-or fi risipit ucrainenii mândrețe de artilerie pe tot frontul din Donețk? Nu ne-au spus. Cine știe? Probabil se tem să pună toate ouăle sub o singură cloșcă. Rusu-i hoț!

Dar Ucraina luptă pe mai multe fronturi. De ce nu gândește ca Germania? Nu s-ar putea ca în faza următoare să le treacă cumva prin gămălie să concentreze HIMARS-urile, blindatele astea ușoare, ce se reîncarcă rapid, că taim iz manei și să schimbe aspectul și natura războiului Rusiei cotropitoare? Să-l bage-n marche arrière. Dacă tot se temea generalul ăla rus în retragere că prin august Ucraina va avea o armată de 700.000 de soldați.

Și să se oprească atunci când pe podul lui Putin va trece un convoi de HIMARS-uri spre frontul din Kuban…

Deci aștept momentul în care HIMARS-urile își vor concentra loviturile pe un front mai îngust, eliminând artileria inamică, după care vor anihila orice tentativă de aprovizionare a trupelor invadatoare. Să vedem ce se întâmplă atunci.

P.S. Au sosit și MLRS M270-urile.

Putin izolează Rusia


Hitler a minţit tot timpul. Spunea că vrea să-i apere pe germanii din ţările învecinate de persecuţie. Dar vrea pace. După Ansluss a ocupat partea de vest a Cehoslovaciei. Cu acordul marilor Puteri. Ce nu aveau chef de război. Ci de viaţă bună. Apoi a ocupat Cehia şi a impus protectoratul. După care a urmat împărţirea Poloniei. România a pierdut, tot fără război Ardealul de nord, jumătate din Moldova şi Cuadrilaterul. Hitler a declanşat operaţiunea Barbarossa, a atacat URSS fără declaraţie de război – putem să spunem că era o operaţiune specială – în ciuda tratatului de neagresiune încheiat în 1939. În afară de aliaţii Germaniei toată lumea s-a convins că nu se poate discuta cu Hitler. Pentru că una zice şi alta face.

În fine, în prezent este la fel de clar – fără un al treilea război mondial declarat, dar aflat pe rol – că Putin minte. Tot timpul. Şi că aparatul de stat condus de el minte. Ca urmare ce constatăm? Ceva foarte simplu: în caz că Ucraina vrea să încheie pace nu are cu cine discuta. Nu poţi să închei pace cu cineva care minte tot timpul. Cu cineva care a încălcat atâtea tratate şi norme internaţionale. Şi minte că n-a făcut aşa ceva.

Ca urmare comunitatea internaţională nu va putea trata cu Rusia dacă regimul Putin va continua să fie la putere în Rusia. Nici măcar dacă va câştiga războiul cu Ucraina. Sau cel cu Moldova, Estonia, Letonia, Lituania şi Finlanda. Pentru că nu există nici o punte de legătură bazată pe adevăr. Războiul cu Ucraina a creat un precedent periculos. Încă din 2014. Acum este la apogeu.

În plus Rusia ameninţă cu armele nucleare. În timp de pace. Adică fără să fie în război cu ţările respective. Să ne facem că uităm de întreruperea exportului de cereale din Ucraina?

Rusia îşi va folosi armamentul nuclear doar dacă fiinţa sa va fi ameninţată? Rusie, nu te supăra dar pari mai degrabă o sinucigaşă ce stă cu butonul pe detonatorul bombei ţipând la toată lumea să se predea. Cine-ţi umple mintea cu gânduri sinucigaşe? Cine a pus mâna pe detonator? Occidentul? Nu.

Jordan Peterson a abordat efectele minciunii într-un mail circular ca zicea ieri – ce coincidenţă ! :

The Danger of Lying

One of the things I tried to think through is why you should tell the truth.

Lying is very powerful because you can manipulate the world with your language. And you can get what you want lots of times; or escape from things you don’t want.

So why not lie all the time.

Well, (there are a bunch of reasons), but one of them is that you can’t trust yourself if you lie. And there are going to be times in your life when you have no one to turn to accept you.

So, if you’ve stuffed yourself full of lies, you’re going to be in a crisis one day, and you’re going to have to make a decision, and you’re going to decide wrong, and you’re going to be in real trouble. You won’t have the clarity of mind necessary to make the proper judgement because you have filled your imagination and perception with rubbish. Be aware of this.

Arhive spirituale (1): câteva întrebări şi răspunsuri


Înainte de anul 1990 am pus nişte întrebări unor tineri dintr-o biserică baptistă. Întrebări tipice pentru nivelul meu de spiritualitate din acea perioadă. Am primit şi nişte răspunsuri. Tipice, dar sincere. Acestea vor apare în postările ce urmează. Apoi le-am mai pus nişte întrebări în anul 1989. Şi acestea vor apare, dar mai târziu.

Iată primele întrebări:

  1. Cîţi ani ai?
  2. L-ai primit pe Domnul Isus ca Mîntuitor? Cînd?
  3. Cîte persoane în afară de cele din Biserică ştiu acest lucru?
  4. Care a fost momentul precis când s-a întâmplat acest eveniment? Ce ai crezut că ţi se întîmplă? Ce ştii că ai primit?
  5. Care au fost urmările acestui fapt în viaţa ta?
  6. Ce lucruri neobişnuite ţi s-au întîmplat de atunci pînă astăzi?

După ceva timp, dar sigur în 1989 au urmat alte întrebări:

  1. Care crezi că ar fi tipul fariseului actual?
  2. Care crezi că sunt cele mai importante activităţi din Biserică?
  3. Care crezi că sînt activităţile cele mai importante în afara serviciilor divine?
  4. Cum crezi că ar trebui să arate un lider spiritual?
  5. Care crezi că este poziţia ta în Biserică?
  6. Ţi-ar place să cunoşti toată Biblia?

Câteva precizări: la setul al doilea de întrebări, întrebarea a patra se referă la calităţile unui lider nu la înfăţişarea sa fizică sau la cum este îmbrăcat. Întrebarea numărul cinci nu apare în unele răspunsuri, nici n-am mai găsit întrebările originale, existând variante ale răspunsului ce presupun întrebarea Ţi-ar place să cunoşti Biblia?

Nu reţin dacă aceste întrebări au fost puse înainte sau după botezul ce a avut loc în vara anului 1989.

Deci, va urma!

Intelectualii în secolul XX…


Jordan Peterson spune că intelectualii francezi (şi probabil nu numai ei) din deceniul şapte al secolul XX au reinventat marxismul după falimentul clar al comunismului odată cu definirea post-modernismului. Care a dus la o altă catastrofă. Deci ăştia au fost de stânga.

De remarcat că un teolog elveţian a spus primul că intelectualii – adică profesorii săi de teologie – ce făceau parte din Reichstag au votat fondurile necesare Germaniei pentru declanşarea Primului război mondial. Se numea Karl Barth şi absolvise la Tubingen, în Germania. Probabil aceşti profi erau de dreapta, dar evident erau şi liberali, adică nu aveau o concepţie conservatoare cu privire la Noul Testament.

Regimurile totalitate – fie ele de dreapta sau de stânga – au vrut să creeze omul de tip nou, să instaureze noua ordine mondială, să impună dominaţia unei minorităţi asupra majorităţii sau a unei majorităţi asupra altor minorităţi. Lichidarea opoziţiei a fost o politică de zi cu zi. Spiritul de turmă, alinierea majorităţii sub presiunea unei minorităţi activiste şi violente a marcat poate cel mai nenorocit secol (în afară de cel în care a bântuit Black Death) din istorie. Şi n-a fost vorba de Evul mediu.

De aceea postmodernismul a căutat o scăpare: cum să justifici existenţa lumii după chipul şi asemănarea ta. În ciuda creării omului după chipul şi asemănarea Lui. Şi a căderii omului. care este evidentă în toate aceste tentative eşuate de a recrea omul.

Cum poate se mai poate justifica intelectual comunismul după existenţa URSS-ului, după Campucia, China comunistă, Coreea de Nord, după grozăviile impunerii Europei comuniste sau după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei?

Războiul ciudat, dar uitat, seamănă prea mult cu cel de azi


Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Dr%C3%B4le_de_guerre

Să facem un exerciţiu: să înlocuim Germania cu Rusia, Belgia cu Ucraina şi Aliaţii (Franţa, Marea Britanie) cu UE/NATO. Aşa s-au desfăşurat operaţiunile, greşelile şi războiul. Diferenţa dintre septembrie 1939 şi februarie 2022? Dar diferenţa dintre 2014 şi 2022. Cine i-a permis Rusiei să facă ce face şi de ce?

L’origine de l’expression « drôle de guerre » est revendiquée par le journaliste Roland Dorgelès, mais elle pourrait provenir d’une mauvaise compréhension de l’expression phoney war, confondue avec funny war, utilisée dans un reportage sur les armées franco-britanniques1. Elle s’applique au front occidental, où les hostilités se réduisaient à quelques escarmouches après la modeste offensive de la Sarre.

C’est la « drôle de guerre », selon l’expression attribuée à l’écrivain Roland Dorgelès2. L’installation dans la routine plonge l’armée française dans une « dépression d’hiver » : l’obéissance se relâche, l’alcoolisme atteint des sommets historiques, les villages évacués d’Alsace sont pillés par des soldats français3.

La drôle de guerre prend définitivement fin le 10 mai 1940 lorsque les armées allemandes lancent le Fall Gelb, une vaste offensive sur les Pays-Bas, la Belgique, le Luxembourg violant la neutralité de ces États, puis à travers les Ardennes (la percée de Sedan) afin de prendre à revers la ligne Maginot. Le commandant en chef français, le général Gamelin, avait pourtant été prévenu, en janvier 1940, par des contacts militaires secrets avec les Belges, que ceux-ci avaient saisi, dans un avion qui avait fait un atterrissage forcé en Belgique (incident de Mechelen), des instructions militaires montrant que l’Allemagne allait attaquer dans les Ardennes9. Le 8 mars, un message de confirmation du roi Léopold III en personne parvint encore au Général Gamelin10. Mais l’état-major français n’en tint aucun compte. Et ce fut l’attaque sur Sedan où l’armée française, surprise, ne put s’opposer à la percée allemande menaçant les arrières des armées alliées. Pourtant les troupes d’élite de l’armée belge, les Chasseurs ardennais, avaient contenu les Allemands pendant deux jours, ce qui aurait dû permettre aux Français de mieux se préparer. Un rapport du député français Pierre Taittinger signalait, dès avril, les faiblesses du secteur de Sedan. Mais rien n’y fit. Il en résulta le recul précipité de l’ensemble des armées françaises de l’Est. Pendant ce temps, le gros de l’armée belge était attaqué par le nord de la Belgique et par les Pays-Bas dont l’armée devait se rendre en cinq jours. Les armées franco-anglo-belges, incapables de se reformer pour stopper l’avance allemande, se disloquèrent progressivement après un coup d’arrêt de l’armée belge sur la Dendre et une éphémère et inutile victoire tactique, à Gembloux, des chars français accompagnés par de l’infanterie. La conséquence finale fut l’écrasement de l’armée belge qui capitula le 28 mai, arrivée au bout de ses réserves de munitions. De plus, l’armée anglaise avait sans crier gare abandonné la droite de l’armée belge dès le 25, comme le confirme lord Keyes dans ses mémoires11. Les Belges, depuis le 23 jusqu’au 28, continrent seuls l’armée allemande à la bataille de la Lys, alors que l’encerclement du gros des forces alliées empêchait tout approvisionnement. Les Anglais préparaient hâtivement l’opération Dynamo de rembarquement des forces britanniques. Une large partie des troupes françaises put également être recueillie, sous la protection d’un rideau de troupes françaises qui freinèrent l’armée allemande avant d’être finalement capturées, tandis que les équipements lourds étaient perdus. Cette défaite entraîna aussi l’abandon de la Scandinavie par les forces alliées.

Urmează abandonarea Scandinaviei?

Al Treilea Război Mondial este aici


N-ar trebui să ne minţim: Al Treilea Război mondial a început. Pentru simplul motiv că efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina sunt mondiale. Probabil că cel mai puţin afectate vor fi unele ţări mici şi foarte sărace din Africa, dar dacă acolo nu mai ajunge bruma de ajutoare din ţările bogate, nu ştiu cum va fi.

Deocamdată luptă URSS contra URSS. Pentru că atât Rusia, cât şi Ucraina, au făcut parte din URSS. Cine nu ştie ce înseamnă asta să dea o căutare pe Internet. Jale a fost, jale a rămas. Ce a mai rămas? Minciunile URSS-ului au rămas. Pentru că ele împreuna cu restul URSS-ului – arme, multe teritorii, politici simboluri şi mentalităţi – au fost preluate de Rusia. Dintre acestea nu lipseşte propaganda URSS sau mai bine zis minciunile sovietice, acum ruse.

Pe ce mizează Rusia când ne potopeşte cu minciuni? Pe faptul că una dintre ele va prinde şi că inventându-le ruşii nu pierd nimic, pe când noi contracarându-le pierdem energie şi suntem foarte supăraţi având o stare de spirit negativă. Ei mint şi se simt bine dacă le merge, noi luptăm pentru adevăr şi suntem revoltaţi, cu creierele pline de hormoni de stres.

În plus, Rusia ne colectează reacţiile şi adevărurile cu care o contracarăm şi aşa îşi pregăteşte alte minciuni, nemaivorbind de faptul că obţine informaţii preţioase: ea minte, noi spunem adevărul, deci livrăm informaţii. În mod normal, la război, un serviciu eficient de combatere a minciunilor Moscovei ar lansa tot nişte minciuni, pentru inducerea în eroare a inamicului. Dar acest lucru îl face doar Ucraina. Pentru că Ucraina a făcut parte din URSS şi cunoaşte acest tip de război al nervilor.

O altă minciuna a Rusiei este catalogarea ucrainenilor ca naţionalişti sau banderişti. Bandera, un patriot ucrainean a luptat împotriva URSS şi împotriva Germaniei în Al doilea Război Mondial.

Dacă luăm doar în calcul ce face Rusia în Ucraina – de fapt ce face ea peste tot unde există ruşi şi are de gând să invadeze – termenul cel mai potrivit pentru ruşii ce se vor eliberaţi este NAŢIONALIŞTI RUŞI, nu etnici ruşi. Iar cei ce îşi apără statul de invazia Rusiei – fie el Georgia, Ucraina, Moldova sau care o fi acesta – sunt patrioţi – georgieni, ucraineni, moldoveni, etc – nu naţionalişti.

Naţionalişti – ce omoară, distrug, violează, fură – sunt ruşii ce cotropesc aceste ţări. Aşa cum au făcut de multe ori pe când erau, se auto-intitulau, sovietici. Ca dovadă graniţele modificate din 1939 ale Finlandei, României, Poloniei, (Ceho)Slovaciei, Japoniei, Chinei şi Germaniei. Nu mai amintim cele ale fostelor republici URSS.

Referitor la războiul Rusiei cu Ucraina sau la ineficienta operaţiune specială, dacă trupele ruse nu se vor retrage în Rusia şi Ucraina îşi bombardează un sat ocupat de Rusia, înseamnă că bombardează Rusia? Cum dreptul internaţional nu înseamnă nimic uot-so-evă pentru Rusia – unde sunt garanţiile internaţionale asupra Ucrainei asumate la predarea armelor atomice? – iată un alt casus belli. O altă ocazie de a invada ce a mai rămas din Ucraina. Faină afacere!

Jurnal (11): Lumea e nebună, Rusia și mai și


https://www.hotnews.ro/stiri-international-25522575-declaratii-halucinante-televiziunile-rusesti-trebuie-demilitarizam-nato-totul-sfarsi-razboi-nuclear-dar-noi-vom-merge-rai.htm

În dezbaterile TV de marți seară s-a ajuns la afirmații halucinante:

  • „(Occidentul) a declarat un război împotriva noastră. Ce mai așteptăm? Va trebui să desfășurăm o operațiune specială de demilitarizare a NATO” – Olga Skabeeva, realizatoarea Rossia 1 supranumită ”Păpușa de oțel de la Putin TV”
  • „Totul se va sfârși cu un atac nuclear, pentru mine, este mai probabil decât alt rezultat. Acest lucru mă îngrozește, pe de o parte, dar, pe de altă parte, cu înțelegerea că este ceea ce este” – șefa canalului de RT, Margarita Simonyan.
  • „Dar noi vom merge în rai, în timp ce ei vor crăpa pur și simplu”, a adăugat celebrul propagandist rus Vladimir Solovyov
  • „Reprezentanții acestor patruzeci de țări diferite sunt Hitlerul colectiv de astăzi”, a spus politologul Mihail Markelov, calificând țările care s-au întâlnit săptămâna aceasta în Germania pentru a ajuta Ucraina drept răul întruchipat.

Imediat după atacurile asupra blocurilor gemene din New York un deștept de reporter a găsit într-o școală creștină o carte a lui Wurbrandt cu un titlu ciudat pentru acel moment: Isus iubește teroriștii. Sau ceva asemănător. Haber- n-avea cine era autorul. Dar trebuie spus că Richard i-a iubit pe soldații sovietici cărora le-a dat literatură creștină, așa că nu e de mirare că orice păcătos indiferent de origine și apartenență politică era iubit ca un suflet ce avea nevoie de mântuire.

În actualul context al războiului Rusia crede că e mântuită în cazul unui atac nuclear și că rușii – cel puțin unii dintre ei, bănuiesc că cei ce nu se opun războiului lui Putin împotriva tuturor țărilor din lumea asta cărora nu le place prea mult Rusia – vor merge direct în rai, pe când restul lumii va crăpa pur și simplu. De-ar fi așa de simplu…

Nu pot iubi paranoia Rusiei căreia îi este frică, dar atacă, este mântuită, dar omoară, răspândește sfânta slavofilie, dar provoacă ură. Paranoicul nu trebuie iubit, trebuie tratat. Mai ales când devine extrem de periculos. Atât de periculos încât îți vine să te bucuri când cei care-l sprijină – Lukașenko ar fi unul dintre ei – dau colțul. Chiar mă-ntreb, ăștia chiar cred că merg în rai? Poate ăla sovietic.

Da ce mă-nteresează pe mine de ei, să-mi văd eu de calea mea!

Pe de-o parte Fiara ce se pune în locul lui Dumnezeu, curva cea mare și Babilonul s-au înțeles să distrugă omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ce va urma?

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25522207-rusii-pravda-scriu-polonia-romania-sunt-candidatele-favorite-pentru-lovituri-rachete-kalibr.htm

Unde poate lovi Rusia logistica și bazele militare ale Occidentului?

Ar putea fi în primul rând România. România ar putea invada acum Transnistria pentru a-și salva frații moldoveni de acolo”, crede jurnalista Liuba Lulko. Cine i-a pus pe sovietici să dea Transnistria RSS Moldovenească?

Deci rusoaica recunoaște că moldovenii sunt frații noștri și nu un alt popor? Ce eroare propagandistică din partea Rusiei! Și să recunoaștem, prostie de cea mai pură calitate: România nu are voie să-și salveze frații, dar Rusia este extrem de îndreptățită s-o facă oriunde pe planeta asta că e planeta Rusia. Eu știam că trăim pe planeta Moldova!!!

O încălcare a drepturilor omului?


Federaţia de tenis a Rusiei se plânge că excluderea tenismenilor Rusiei (şi a Belarusului) de la turneul de tenis de la Wimbledon ar fi o încălcare a drepturilor omului. Nu cred că această federaţie are curajul să se plângă însă că operaţiunea specială a Rusiei lui Putin ar fi un război şi că încalcă orice drept elementar, de la cel al omului la cel al animalelor. Dar ce contează?!

Hitler a amestecat politica cu sportul, URSS-ul a făcut la fel. Ba sportivii dinamovişti şi ŢSKA-işti erau spioni calificaţi să culeagă informaţii oriunde mergeau chipurile să facă cunoscut sportul sovietic. N-am uitat că Dinamo era echipa Miliţiei şi Securităţii şi Steua a armatei. De unde ne-am inspirat? De unde venea lumina: de la Răsărit.

Şi după cum ştim foarte bine că săream în sus de bucurie şi icsaitment când stelistul Hagi câştiga, aşa va sări şi Rusia de bucurie că tenismenii ei vor câştiga – dacă vor câştiga – contra occidentalilor depravaţi. Asta nu e politică, e sport? OK. Poate e, poate nu e, dar în afară de asta, este război. Şi este un război nasol cu nasolul de Lavrov declarând că Rusia n-a atacat Ucraina. Normal. La cât de nebun e Putin se vede treaba c-a atacat naziştii de acum 78 de ani a căror fantome bântuie prin minţile bolnave ale ruşilor aflaţi la putere. Şi care sunt interesaţi de eliberare, democraţie, dreptate, pacificare, dezarmare şi alţi porumbei ai păcii. De export sovietic. Pentru că , nu-i aşa, toate constituţiile comuniste apărau drepturile omului, mai ales a celui sovietic.

Din orice ţară. Acum de exemplu din Ucraina.

Ce s-a schimbat de la Resbelul 1877 a lui Caragiale?


Dintre toți anii trecuți, cu drept cuvânt acesta se poate numi un an caraghios, deși s’au petrecut în cursul lui lucruri foarte serioase, tocmai așa precum adunările legiuitoare sunt niște așezăminte foarte serioase, deși se petrec în ele prea adesea lucruri caraghioase.

În acest an, târîș grăpiș, ar fi mers treburile foarte bine dacă n’ar fi mers rău de tot; politica iarăși nu s’ar fi încurcat așa de mult dacă ar fi fost pace, și mulți onorabili deputați și senatori au dovedit elocent, la Idee, că ar fi fost desigur pace dacă nu era războiu; apoi, întemeiați pe această matură judecată, membrii Clubului Lătrătorii la Lună s’au rostit în ședință solemnă, că dacă nu se făcea războiu era să fie pace bună.

Aceasta poate da o idee, deși slabă în adevăr, despre logica care a predomnit la mersul spiritului public în capitală.

Războiul – iată evenimentul cel mare !

Noi am zis-o și o susținem sus și tare:

Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă… stă pe loc; – oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă… umblă.

Aceasta produce senzație în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, pentrucă nu mai are ce mânca – criză mare ! Apoi, întrucât privește acțiunea războinică chiar, ziceam:

Ca doi berbeci pismătareți, cari stau gata să se arunce unul asupra altuia cu coarnele, astfel două împărății au pornit cu oștile respective să se facă praf.

Să vedem care din doi are să rămâie berbec bătut.

Adevărul e că până acum niciunul, sau mai bine zis amândoi berbecii, se poate spune că au rămas bătuți.

Lumea politică stă pe gânduri și diplomația și-a pierdut catastifele.

În zadar au fost stăruințele, în zadar amenințările: niciun folos.

Țarul este neînduplecat; Sultanul este mahmur.

Cei doi berbeci voiesc cu orice preț să se bată reciproc.

Întrucât privește acest războiu, prevederile noastre sunt categorice:

Dacă nu Sultanul, Țarul va fi învingător – și vice-versa. Aceasta încă nu o știu destul de bine diplomații, și pentru aceasta nu se pot pronunța deocamdată.

Domnea în cercurile diplomatice o mare nedomirire până în zilele trecute, când – Agenția Havas împrăștiă în cele cinci părți ale lumii, o depeșe de o importanță foarte gravă, în care se spunea:

În Asia s’a făcut o mare bătălie. Se asigură că ori Turcii ori Rușii au fost învingători.

Atunci s’au pus oamenii la gânduri, ca să dovedească: este sau nu adevărată știrea dată de numita agenție.

Dupe măture chibzuiri, cântărind probabilitățile, se pronunțară în cunoștință de cauză, că spusele agenției sunt curatul adevăr.

Atunci, pentru asigurarea opiniei publice europene, se hotărîră toți a stărui ca, cel puțin după sfârșirea războiului, să se facă pace.

Să sperăm prin urmare că stăruințele diplomaților vor ajunge la bun capăt.

Textul aparține lui I. L. Caragiale.

Printre gloanțe și știri


În ceea ce privește războiul din Ucraina, media abundă în știri mai mult sau mai puțin prelucrate, mai mult sau mai puțin actuale. Cu greu mai poți face distincție între propagandă și realitate. Mai ales când realitatea este ajustată ideologic. De o parte, de alta sau de mai toată lumea. Și atunci ești pierdut între dorința de obiectivitate sau adevăr și minciună.

Ca urmare alegem o parte pentru a nu ne pierde mințile. Pentru a refuza – în felul nostru personal – să fim influențați. Într-un cuvânt, să ne menținem capabili de a raționa logic. Și aici se-nchide cercul: logica poate fi pro sau contra, rareori neutră față de evenimentele din Ucraina.

Dacă scoți puțin nasul afară, de exemplu te duci în vest, dincolo de UE, viața e calmă, domoală, biznis ez iujuăl. Ca urmare, evenimentele războiului sunt un pic mai umflate ca să stârnească senzație. De fapt au dispărut de pe prima pagină. Scandalurile lumii mondene sunt citite cu nesaț și storc reacții care de care mai belicoase de crezi că războiul s-a mutat prin dormitoarele unor foste sau actuale vedete, că trăim pentru bani și că descoperirea unei supernove la miliarde de ani lumină contează mai mult decât victimele războiului din țara vecină.

Realitatea depășește însă știrile propagate pe ecrane, diverse teorii ale conspirației nu prea mai țin pasul cu evenimentele în desfășurare. Omenirea pare să-și țină respirația pentru următoarea mișcare a Rusiei. Dacă SUA a amânat testul de rutină cu o rachetă intercontinentală ca să nu pară – adică nu cumva să dea impresia – că ar avea de gând să atace Rusia, Rusia dimpotrivă, a testat o astfel de rachetă (unică???) și a anunțat că racheta lor e numai bună de a distruge ce are ea chef.

Bineînțeles că asta dă apă la moara tuturor națiunilor ce posedă astfel de arme, mai puțin Franței care foarte rapid a retractat o reacție ce semăna cu… ,,ba pe-a mătii!” – fiind singura națiune din Uniunea europeană ce posedă arme atomice. Pentru că Marea Britanie nu mai este în UE. Plus că rachetele și încărcăturile ei sunt un pic americane… So aim told.

Deci încercăm – vorba scriitorului din veacul precedent – să stăm strâmb și să judecăm drept. Ceea ce este destul de greu, aproape imposibil. Având în vedere doar ce se publică pe cale oficială. Și aici concluziile diferă.

Unii specialiști – mai trecuți sau mai actuali – susțin că războiul va dura, alții că nu. Unii că Ucraina va câștiga. Alții că Rusia va câștiga oricum. Și de ce să nu-mi dau și eu cu părerea?

Da, Rusia va câștiga teritoriu în Ucraina. Vedem asta din 2014. Nu spun că este normal din punct de vedere al dreptului internațional. Este doar normal pentru că Rusia este agresivă și are de unde să piardă oameni, armament, orice. Doar că acum a pierdut prestigiu internațional. Doar cine este aliatul fără condiții al Rusiei nu poate vedea ce a făcut armata rusă în Ucraina. Indiferent dacă este sau nu genocid recunoscut internațional, efectele bombardamentelor sunt extraordinar de grăitoare. Și Rusiei nu-i pasă de bombardamente, atâta timp cât ele nu sunt executate pe teritoriul ei.

De cealaltă parte Ucraina, indiferent cât armament va primi și cât de superior va fi față de cel ex-sovietic sau de ultimă oră produs în Rusia, nu este capabilă să întoarcă frontul și să asigure o lovitură în flancul invaziei. Ar avea nevoie de tot ce are Rusia acum. Sau de ceva mai mult. Spre deosebire de Ucraina care nu poate ataca Moscova – pe nici o cale, în afară de cea cibernetică – Rusia poate ataca și distruge Kievul.

Ca urmare, Batalionul Azov va fi iremediabil pierdut și propagandistic Rusia va face mare caz de eliminarea naziștilor ucraineni. Pe de altă parte, tind să cred că asta n-ar da bine propagandistic: dacă i-a eliminat de ce mai continuă războiul? Ei, așa ca și-n cazul vânătorii tuturor evreilor din lume întreprinse de naziștii originali, naziștii actuali pot fi găsiți – și dacă nu sunt găsiți sunt inventați – oriunde în lume, mai ales în Europa. Rusia va găsi naziștii care trebuie în Moldova, în Țările Baltice, în Scandinavia, Polonia, România, Cehia și Slovacia. Poate și în Japonia. Dar nu în Ungaria. Evident de ce. Nici în Franța dacă Marie LePen câștigă alegerile.

Dar oare cum stau jocurile de fapt? Păi Europa n-a fost pregătită pentru acest război. Vezi cine este ministru în acest domeniu prin UE. Nici SUA nu prea s-a pregătit pentru așa ceva. După cum am văzut după titlu.

Dar în cele din urmă banii, ego-ul și forța va impune victoria unei părți asupra alteia. Guvernul SUA trebuie să ceară în curând o nouă aprobare pentru a continua să cheltuie pe datorie. Rusia are o datorie de 10% din PIB. USA are peste 100 de baze pe tot globul. Rusia are un teritoriu cam vast și cam 20 de baze în mare parte în foste republici sovietice și sub 10 în construcție în țări africane.

Dar dincolo de asta sau astea, ce se va întâmpla după 9 mai 2022? Va putea Ucraina să-și bombardeze propriul teritoriu ocupat de Rusia? Ce va opri Rusia să atace din nou Ucraina? Și în cele din urmă care este beneficiul aderării Ucrainei la UE? Când se va sfârși războiul? Și de ce?

Ultima știre: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25510740-lista-prescurtata-armamentului-german-pentru-ucraina-dezamagire-kiev-controverse-berlin.htm

Interesele dictează.

Hollywood, Mosfilm, Ucraina…


În filmele americane de după 1940 americanii salvau Terra fără prea multe eforturi. Tarzan a devenit Superman, aşa că nimic nu mai era imposibil. Până și extratereștri sunt anihilați de inteligenții, talentații și eroicii muritori albi, negri sau latino, dar americani. Cumva, undeva, cu ceva, americanul agent secret, om de știință, președinte sau olecuță nebun, răpune fiara precum Sf George balaurul. Apocaliptic de apoteotic. Bruce Willis, Chuck Norris, Arnold Schwarzenegger sau pălmașul Will Smith înving fără drept de apel. Vorba aia, to infinity and beyond… Hollywood-ul lui Captain America priveils… Răii să piară!

De cealaltă parte a baricadei ideologice cneazul Igor, Alexandr Nevsky, Michail Strogoff și ulterior Lenin, după care Stalin, au concentrat eforturile eroilor populari anonimi în filme eroice cu dușmani bine definiți. Teutonii o încasează, mongolii la fel, tătarii idem și din nou teutonii naziști. Care sunt pacificați, denazificați sau pur și simplu lichidați.

În filmele sovietice este mai multă jale, mai mult dramatism, eroism cucernic comunist. Nu se militează pentru salvarea planetei pentru că lumea va fi salvată de capitalism în realitate. Altfel la ce-ar fi bună revoluția mondială? De ce mondială? Pentru că rușii – nu numai cei sovietici – au răul obicei să-și găsească dușmani peste tot în lume, dar în special printre vecini. De la care au provenit după 1945 alte filme inspirate de studiourile Mosfilm. Dar nici românii, ungurii, bulgarii, polonezii, albanezii, est-germanii, cehoslovacii, nici măcar yugoslavii n-au intenţionat să salveze planeta.

Mosfilmul mai pragmatic, mai terestru, dar foarte internaționalist, avea o alură proletară. Cel puțin inițial. Excela în rimeicul motivat politic. Vezi filmele cu Asaltul Palatului de Iarnă, Potemkin, Tragedia optimistă, Tânăra gardă şi felurite seriale printre care Calvarul. Aidoma eliminării din fotografiile oficiale a personajelor căzute în dizgrație, îl vedem pe Stalin identificat când cu Mesia, când cu Iuda. Sau cu Dumnezeu sau Satana. Ăsta din urmă mai rar sau deloc.

Acum americanii nu dau semne c-ar scăpa ca prin miracol Ucraina. Nici rușii agresori nu seamănă prea mult cu eroii Mosfilmului. Dimpotrivă, seamănă mai mult cu cei pe care ruşii i-au înfrânt în chip creştin sau comunist. Ucraina a fost o piatră de încercare pentru Rusia. Şi una de poticnire. Ucraina a ales ceva diferit de Rusia. Rusia a rămas aceiaşi, dar nu cea din filme. Cea din realitate. Să vedem ce spune despre asta America.

Filmul nu mai bate viaţa. Filmul nu mai bate nimic. Moartea bate totul.

Ce spune rusul Gleb Pavlovsky?


Cine-o fi Gleb Pavlovsky? Un fost ădvaizăr a lui Putin. Acum aflat într-o locaţie necunoscută. Precis cunoscută de Fesebe – zic eu.

Ce zice tovarăşul Pavlovsky? Zice că atacarea Ucrainei este ideea, afacerea şi nereuşita preşedintelui Rusiei, fostul kaghebist Putin. Miroase de la o poştă a ceauşită. Adică miroase a vină dată pe împărat ca să scape sfetnicii cu viaţă. Cel puţin ăştia care-mi plac mie. Adică lui Gleb. Dă-l încolo pe Putin care m-a mazilit. Dacă îi scap p-ăştia, precis revin în forţă. Ş-atunci să vezi!

Că nici el nu şi-a dat seama cât de obsedat era Putin de Ucraina. Păi normal! Nimeni n-a vrut să-şi dea seama. Din simplu motiv că erau toţi CU Putin.

Însă ca să ne dăm seama de unde vin ideile lui Gleb Pavlovsky, câteva date despre cine este el: în perioada 1968-73 pe când studia istoria (ah, ce subiect periculos!) publică în gazeta universităţii o lucrare ce este interzisă de cenzura comunistă. Motivul? „Atitudine anarhistă extremistă de stânga.”

Cam ştim ce vrea să zică asta: o critică la adresa partidului care şi-a pierdut calea cea dreaptă de la Lenin sau chiar dinaintea lui. În concluzie, să nu confundă: tovarăşul Gleb nu era de dreapta, un duşman al partidului comunist, al sovietelor şi nici nu era împotriva URSS. Dimpotrivă. El dorea adâncirea comunismului mai la stânga, nu mai la dreapta, cu ceva nuanţe de negru anarhist. Sau poate nu aşa de negru, dar dădea bine la şedinţa de Komsomol unde trebuia criticat spiritul său anarhic.

Inspirat de ideile interzise, de fervoarea anilor 1968 (mişcările studenţeşti din Franţa, primăvara cehoslovacă) şi provocările intelectualilor dizidenţi de acasă, tânărului Gleb pune la cale o comună politică auto-intitulată „Субъект Исторической Деятельности” (Subiectul Acţiunii Istorice). Dar pică examenul de caracter ce vine la scurt timp când, ameninţat cu închisoarea îşi trădează toţi colaboratorii KGB-ului. În 1982, ca urmare a publicării ilegale a revistei dizidente „Поиски” („Căutări”) este întemniţat şi trimis în exil pentru trei ani în Republica Komi, din estul Rusiei.

Antrenat în perestroika gorbaciovistă, devine eminenţa cenuşie a Kremlinului după pnes la cale realegerea lui Ielţîn şi alegerea lui Putin. Lui i se datorează – după o campanie murdară şi realegerea lui Putin – dar se pare că eşecul său cel mai categoric este datorat revoluţiei portocalii din Kyiv. La acel nivel, în aşa companie nu sunt admise greşeli. Înainte de perestroika pentru astfel de greşeli îţi pierdeai capul. Eliminarea sa ca ădvaizăr la Kremlin se datorează criticilor aduse lui Putin – care se pare că şi-a pierdut încrederea în domnul Gleb. Datele apar în Wikipedia pentru verificare.

Silviu Brucan ar fi echivalentul autohton – oarecum nereuşit – al unui personaj ca acesta.

Dar ce spune acum tovarăşul devenit domnul Gleb şi unde? Aici spune câte ceva: https://www.rferl.org/a/russia-ukraine-invasion-putin-trap-pavlovsky/31787269.html

În primul rând Gleb critică decizia lui Putin de a ataca Ucraina. Dar nu spune nimic de anexarea Crimeii, de ocuparea celor două auto-proclamate republici ruse din Ucraina. În viziunea sa Putin trebuie să obţină rapid un armistiţiu – ce va fi trâmbiţat ca o victorie – pentru a sărbători ziua de 9 mai. Ceea ce Ucraina nu vrea.

Trupele ruse n-au obţinut mari succese la trecerea a 43 de zile de război. Să presupunem că ruşii vor securiza Dombasul şi Luhanskul. Asta nu garantează victoria în război, eliminarea presupuşilor nazişti şi demilitarizarea Ucrainei. Este doar o victorie de etapă cu costuri foarte mari. Dar când i-a păsat Rusiei de vieţile pierdute?

Continuarea luptelor pe termen lung va putea duce la escaladarea conflictului dincolo de graniţele Ucrainei zice Gleb. Aici aş vrea să-l contrazic. Da şi nu. Da este posibil. Nu, nu se va realiza dacă ne aducem aminte de Afganistan. Oricum războiul se poartă în afara Rusiei, aşa că nu îi pasă Rusiei ce şi cât distruge. Dacă nu-i pasă de vieţile soldaţilor ei de ce i-ar păsa de cele ale străinilor. Lozinca cu slavofilia, cu popoarele surori nu ţine.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în toiul paradei cu ocazia victoriei asupra nazismului mondial – că ăsta după moda rusă poate fi găsit oriunde, după modelul antisemitismului lui Hitler – un bombardament i-ar lua prin surprindere pe conducători fiind transmis în direct la TV? Mirare? Consternare? Mâna Occidentului? A americanilor? NATO? Extratereştrii?

Gleb prezice strângerea rândurilor în jurul lui Putin dacă războiul va dura – mulţumim de prevenire – care sună mai degrabă a ameninţare. Puţine – dar reale şanse adaug eu – ca cei din cercul lui Putin să îl înlăture, mai spune el. Şi ultima prorocie este că sistemul va dăinui. Ceea ce nu ne îndoim. Doar Gorby a reuşit ceva…

Să nu uităm că în 1917 revoluţia ce l-a detronat pe ţar a continuat războiul, apoi revoluţia bolşevică a adus dezastrul. Fiecare înlăturare violentă a unui regim a adus mari suferinţe. La scara Rusiei nu mă miră nimic. Şi să nu uităm: China aşteaptă să câştige ceva. La fel ca SUA în primul şi al doilea război mondial.

Deci Gleb nu este de acord cu invazia lui Putin. Este greşeala lui Putin. Deşi nu Putin conduce ministerele şi nu el pune în practică guvernarea Rusiei. Oligarhii nu pot influenţa politica lui Putin. Nici poporul nu va face nimic.

În această octavă, se pare că aşteptăm un alt mesia. A fost tătucul ţar, apoi Lenin, apoi tătucul Stalin. Cine este următorul tătuc? Despre asta Gleb Pavlovsky n-a mai spus nimic. Nici despre impotenţa Rusiei ce cerşeşte prietenia Chinei, duşmanul de mai ieri.

Războiul, încotro?


Ambasadorul Rusiei la ONU Vasily Nebenzya, 05.04.2022: „The corpses in Boutcha that didn’t exist before the Russian troops arrived … er, er, left, sorry – before they left …”

A trecut mai bine de o lună de când a început războiul Rusiei cu Ucraina. Ceea ce se anunţa oficial pe ruseşte ca o operaţiune specială a devenit foarte clar pe ucraineşte că e război în toată regula. Şi pentru că la război e ca la război, nu lipseşte masacrarea populaţiei civile. Să vedem când se vor descoperi şi masacre ale prizonierilor de război.

În ceea ce-i priveşte pe civili lumea a uitat deja moartea celor doi pensionari în primele zile ale invaziei, lichidaţi cu tunul de un blindat sovietic. Ca să nu se spună că trupele speciale ale ucrainenilor i-au omorât.

Războiul ăsta a dat peste cap toate calculele strategilor. Mai puţin cele ale ucrainienilor ce n-au făcut mari greşeli, dar nici n-au mari realizări. Un egal cu Rusia ar fi o victorie. O înfrângere a Rusiei ar semăna mai degrabă a victorie-n deplasare.

Rusia vrea să ocupe partea de sud-est a Ucrainei. Asta e clar. Ar fi ocupat şi Kievul, dar nu s-a putut. Totuşi, n-ar fi imposibil dac-ar încerca a doua oară mai bine.

La ora actuală prima mişcare a Rusiei ar fi cu totul altceva, în altă direcţie. Ar forţa – cu toate riscurile, adică de a avea pierderi mari, de a fi încercuit şi lichidat – să taie aprovizionarea cu armament din afara Ucrainei. Adică ar executa o operaţiune masivă de desant aerian pentru interzicerea aprovizionării pe cale terestră din Rsezsov. Nu cred că NATO va interveni. Cu cât întârzie mai mult, cu atât mai bine pentru ucraineni. De ce?

Pentru că situaţia s-ar schimba dramatic dacă Ucraina ar intra în posesia unui sistem anti-aerian pentru combaterea ţintelor la mare altitudine. Aceasta va face posibilă deplasarea fără repercusiuni a trupelor ucrainene şi posibilitatea unui contra-atac masiv în est.

Dacă aprovizionarea cu armament occidental ar fi blocată în vest, este posibil ca ea să se mute la Suceava. Mai departe, mai greu, mai complicat. Dar nu imposibil. Nu în Kosice pentru că este o regiune prea muntoasă, transportul în continuare în Ucraina tot în zonă muntoasă. Ce va spune Ungaria în cazul survolării? Ce a spus şi până acum: nimic.

Vrea Rusia o zonă fără arme, neutră chiar prietenoasă? Toţi vrem asta. Doar că Rusia este monstrul care şi-a mai arătat adevărata faţă şi-n Ucraina, aşa că nimeni nu vrea să-i fie acest tip de prieten. Dezarmat şi neutru în faţa Rusiei înseamnă mort. S-a văzut la Bucha.

Azi Rusia a anunţat că se vor descoperi masacre şi în alte oraşe ce au fost ocupate de trupele invadatoare ruse. Cine este mai în măsură să spună asta decât ocupantul rus?

Un aspect interesant, posibil, deşi foarte puţin probabil: trupele Rusiei, aflate pe front, să plece acasă cu tot armamentul. În stilul revoluţiei din 1917 după încheierea păcii de la Brest-Litovsk. Dar libertatea de atunci era mult mai mare, îndoctrinarea şi propaganda mult mai mică. Oricum nimănui nu-i va trece prin minte aşa ceva acum.