Să ne închipuim, să ne mirăm și să punem mîna la gură…


Există un gen de scriitură ce începe cu ce s-ar întîmpla dacă… În esență întrebarea nu-i rea. Doar că de cele mai multe ori continuarea frizează de cele mai multe ori ridicolul.

Acum bîntuie ce s-ar întîmpla dacă România ar primi 120000 de musulmani. Eu zic că nu s-ar întîmpla nimic. Raportul este cu aproximație 1/200. Nu s-ar vedea că avem prea mulți musulmani, așa cum nu se vede că avem prea mulți pocăiți (i.e. baptiști, penti, etc.). Așa că n-avem de ce să ne mirăm.

Dar să ne întrebăm, să facem un exercițiu de imaginație. Unul intelectual, dacă se poate. Dar numai dacă se poate. Cine nu poate poate să dea pagina, să mă-njure și să plece. Unde vrea.

Să ne imaginăm că e război civil la noi. Că ne batem ca chiorii. Că ne bombardăm. Că ne omorîm. Că ne violăm. Că ne torturăm. Că ne executăm. Că ne abuzăm pîn-la-loc-comanda. Și să mai zicem că unii dintre noi își spun: gata mi-a fost de-ajuns. Și pleacă. Unde? Undeva. Unde le văd ochii…

Apar o sumedenie de întrebări, de loc imaginare. Unde să ne ducem? Cine ne primește? Cum să ne ducem? Cu ce să ne ducem? Merită să riscăm? Ce riscăm? Ce pierdem și ce cîștigăm? Sau dacă e panică, iaca o luăm la sănătoasa, care unde poate și Dumnezeu cu mila…

Și atunci mă întreb: ăștia de plecăm, cum o să ne comportăm, exemplar? O să spunem totdeauna pliz și mersi? Bocianot și kesenom seipen? Oare dintre noi n-o să fie și criminali? N-o să fie și ultrași? Fugari, violatori, hoți, criminali, oameni de nimica? O să plece doar la crem de la crem? Nu o să fie violuri între noi, nu o să fie furturi, nedreptăți și rapturi? Nu o să ne omorîm dacă trecem granița? Brusc se face pace? Ca prin minune? Devenim cuminți ca Fecioara între sfinți și Luna printre stele?

NU.

Mai ieri-alaltăieri prin estul țării 7 mocofani și rudele lor bine intenționate ne explicară cum stă cu violul în grup. Destul să deschid acum televizorul să văd cum stăm cu hoțiile mici și mari. Și cum îi invidiem pe cei ce au știut să fure. Să se-nvîrtească. Să atingă fructul oprit fără să fie pedepsiți. Primari, președinți, consilieri, polițiști, miniștri, actuali și foști prim-miniștri. Și pleava de jos.

Să nu uităm că pușcăriile din România nu s-au construit pentru străini. Că nu aveam de unde să luăm atîția. Ai noștri, noi și numai noi suntem acolo. Cu fîfîfî mici excepții.

Oare dacă am lua-o la vale spre alte zări, nu ne-am rostogoli fără să ținem seama de alte consecințe, cum ar fi curățenia, ordinea, și altele? Acolo nu ne-am da în petec ca în Dăciuța noastră milenară și strict autentic de unică? Bănuiesc că da. Dacă acum autoritățile sunt așa cum sunt, de ce ar fi mai bune într-un dezastru național? Și noi, românii și celelalte naționalități conlocuitoare ne-am purta mai bine?

Deci, io zic că ar trebui să ne mirăm cu privire la alți migranți și să punem mîna la gură. Să tăcem, să fim rezervați. Să dăm pildă. Nu să criticăm, ca să evidențiem automat că noi suntem altcumva. Că suntem altcumva, dar nu garantat mai buni.

Ce ziceți?

Sincer? Și ce-o să facă?


Mă uit la imaginile de la granița sîrbo-ungară. Poliția dă cu gaz, apă și baston. De partea aialaltă se dă cu pietre. Ok.

Faza 2

Ungurii deschid baricada, se poate intra. Cei ce au dat cu pietre și au făcut mare tămbălău vor avea curajul să treacă? Păi ce le va face poliția?

Faza 3

La graniță se prezintă 5000 de cetățeni UE, indiferent de religie, ce vor lua cu ei și vor garanta material și ideologic pentru azilul refugiaților. Fiecare cetățean va lua minimum 2 refugiați, dar nu mai mult de o familie. Asumarea responsabilității comune azilant/gazdă se încheie un contract și se depune o cauțiune de circa E6000/persoană ce garantează cheltuielile în caz că refugiații dispar. În plus se prevede o amendă de E 30000 în caz că refugiații sunt exploatați sau alungați de către gazde ce se obligă să-i ajute la integrarea lor în societate.

Faza 4

Se încheie criza.

 

Prezumția de nevinovăție


Sau calitatea de vinovat doar dacă cineva este condamnat definitiv a dispărut. Nu degeaba știa Țepeș ce știa, iar noi îl invocăm necontenit.

Recent am participat la o discuție între pușcăriași. Pușcăriași soft. Adică doar internați de bună voie și nesiliți de nimeni. Eventual de familie sau boală… Se discuta despre o măgărie politică. Nici nu mai țin minte care. Și nici nu contează. Erau voci ambalate, se cereau măsuri, aproape că se strigau lozinci.

Un tip ce se ținea tare, foarte vehement și drept întreba mai mult sau mai puțin retoric: De ce nu face guvernul nimic? De ce nu-i arestează? Să-i…

Dar chestiunea nu ținea de guvern. Era o chestie a parlamentului. Am tot încercat să-i spun că guvernul nu are atribuții în domeniul ăla. Că România nu mai funcționează pe principiul dictaturii proletariatului. M-a privit ca și cînd ar fi aterizat de pe altă planetă sau s-ar fi trezit dintr-un somn de 30 de ani. Doar că n-a zis Tovarășul Ceaușescu ce păzește? Dar era clar că nu avea habar cum funcționează mașinăria statului, a politicii și a justiției. Pentru el teveul și ziarul spuneau adevărul și numai adevărul so help him God. Și nu era singurul…

Omul era sincer, era pornit și voia să se facă dreptate. De parcă-i furaseră peste noapte grădina din spatele casei și-o puseră pe cealaltă stradă…

Era clar că pentru participanții la discuție nu exista prezumția de nevinovăție. Dreyfuss era o nimica toată. Oamenii se ambalau într-un J’accuse contemporan ]n sens invers. Evident că Dreyfuss n-ar mai fi ajuns la judecată. Ar fi fost linșat de mulțimea justițiară. Ca-n Texas! Dar eram în România AD 2014.

Și atunci ce facem cu Udrea? O mai înjurăm? Îi mai urăm pușcărie fericită? Mai mergem să-i aruncăm cartofi copți cu praștia peste zidul arestului?

Nici mie nu-mi place cucoana. Cînd mă uit la interviul ăla din 2005, îmi dau seama că este un om fără scrupule, că nu are pic de considerație pentru alții și că este o profitoare clasa I! Dar cam ca ea suntem majoritatea din specia Homo sapiens.

În același timp nu pot să uit că am dezvoltat ca specie ceva ce nu există la alte specii: amînarea recompensei. Hai s-o aplicăm și în cazul Udrea. Ce frumos va fi la final! Poate pînă atunci îi vine mintea la cap. Poate se pocăiește de relele făcute. Poate îi va părea rău și se va îndrepta. Ce frumos ar fi. Judecătorul suprem așteaptă. Noi ce sperăm?

Uite Charlie, nu e Charlie…


În ultimul timp creștinii, dar nu numai ei, își schimbă avatarurile. Cînd sunt creștini cu grafie arabă, cînd sunt Charlie cu grafie latină. Oare cum se scrie Charlie în arabă? Aha! تشارلي

Deci eu sunt cam أليكسندر așa?

Unii zic că-s Ahmed, alții cu nu-s Charlie. Mulți, mulți de tot zic că nu sunt Charlie. Normal. Dar și ăștia și-au schimbat avatarul. Oare de ce?

Mi se pare o modă ciudată, asta cu schimbarea preferințelor. Sau schimbarea identității. E ca și cînd ai sta la semafor și se face verde: toți participanții la trafic ce pornesc se fac verzi. Ăia ce stau sunt roșii. Prea monoton. Prea antagonizant. Agonizant de antagonizant! Behhh! – ar spune francezul.

Cine știe ce eveniment mai apare și iar se schimbă avatarul? Cine sunt eu dacă îmi tot schimb avatarul? Mai sunt eu sau sunt reacția mea la ceva?

Avatarul implică o identitate. Curcubeul indică două. Zvastica indică două. Culoare roșie indică multe identități, după cum și peștele, crucea sau semiluna au mai multe identități. De ce mi-aș schimba avatarul după cum bate vîntul?

Avatarul meu nu e creștin. Dar eu sunt. Contează cum arăt? Puțin. Pot să-mi pun și o poză de la 16 ani. Sunt tot eu. Dar nu sunt creștin. Comunică poza asta că nu sunt? Probabil că nu.

Io, deci nu-mi schimb avatarul nici dacă se dă o fatwa. Îs așa, mai într-o ureche.

Ponta, pomenile și babele ex-comuniste


Lozinca zilei: Pomanagiii au trădat!

Ponta a pierdut pe mîna lui. A dat pomeni și celor ce n-au cerut. Mă întreb dacă o fi obicei ortodox… A crezut că-i merge. Ar fi trebuit, dar nu și de data asta. S-a scris istorie. (Ortodocșii au votat un lutheran. Ba chiar un neamț! Ce mai cînta tipul Deșteaptă-te române! Și ne-am deșteptat.)

Dar dincolo de pomenile acceptate și de cele neacceptate, mă întreb care este nota de plată? Și cea mai bună chestie este că acum tot guvernul Ponta o va achita. Nu e de vină Iohannis pentru ce găurile făcute de Ponta.

Mă întreb cum se simte Ponta acum. Care-i este filingul? Să dai, să dai și să dai degeaba! Spune statistica că mediul rural a votat Iohannis? Babele alea de 80 de ani de care ne plîngeam că-s niște comuniste demente, debile, debusolate? Jos pălăria!

Dacă diaspora a fost împiedicată să voteze, nu același lucru se poate spune despre nană Katița. Pînă și Moldova s-a deșteptat. Așa că președintele ce unește nu este cel al pomenilor, ci Iohannis.

 

Luna de miere și Apocalipsa după Iohannis


Extaz pentru Iohannis și susținătorii lui. Eu sunt așa, mai temperat sau dacă vreți, flegmatic. Logic trebuia să cîștige. Tot logic, trebuia să nu cîștige. Pînă la urmă îmi place să cred că a cîștigat pentru ceea ce este, crede și reprezintă. Fără popîndăii din spatele lui.

Dar dincolo de extaz, începe luna de miere care se va termina. Îmi aduc aminte toate dezamăgirile de după victorie lui Constantinescu. Și nu numai. Șobolanii, nu popîndăii au ieșit la suprafață. Ce n-aș da să nu se mai repete… Dar bineînțeles acum situația e mult mai complicată. Cu Senatul. Cu Camera Deputaților și cu guvernul. Unde mai pui de oscilațiile tradiționale.

O să-l ia în brațe pe Iohannis și cine nu crezi… Să vedem ce spune Mihai, ce spune CVT, Kunor și marțofoii de pe la tembeliziuni.

Dar îmi mai place să cred, cel puțin pentru o zi, două, că a învins România bunului simț, a corectitudinii, a lucrului bine făcut. dacă chiar există așa ceva în țara noastră… Să sperăm că nu vor fi prea multe negocieri. Sau chiar deloc! Să sperăm că plagiatul va fi plagiat și nimic altceva. Cu furtul rămîne furt. Că mita și corupția e tot mită și corupție în teorie și practică și că toate acestea vor fi sancționate, nu acoperite.

Să sperăm că după luna de miere va urma altceva decît Apocalipsa după Iohannis.

Care ar putea suna cam așa: alegerea lui Iohannis a dezvăluit adevăratele intenții ale Germaniei la granița de vest a lui Putin.

Să continui? Mi-e frică… Nu-mi place să cred asta.

Scandal. Secret. Erezie. Excludere.


sursa: http://eofdreams.com/spy.html

Dac-ar fi să enumăr cele mai bine vîndute știri, articole și posturi ar trebui să aleg dintre cele cu tagurile scandal/ secret/ erezie/excludere. Nu este ceva propriu numai lumii, ci și bisericii. Postezi un subiect teologic serios (altul decît baticul, lungimea fustei, femeia n-are voie să deschidă gura-n biserică, botezul cu Duhul Sfînt, apă, etc, cina cu must, vin, suc și sînge de focă) și nu te citește nici…

Dar ia să vezi dacă începi cu fratele cutare rupe tăcerea. Sau scandalul de la biserica din… Sau erezia nimicitoare predicată de cutărescu… Și de ce nu excluderea clanului X sau Y? Sare Internetu-n aer! Natura păcătoasă bat-o vina! Zăgazul bîrfei internaute se dezlănțuie. Curiozitatea milenară a lui Adam și Eva se reaprinde.

Zicea un frate mai mucalit că în anumite biserici e o zumzăială, o forfoteală aproape continuă. Bilețele, șușotele, copiluți și copiluțe, bombonele și plimbărele. Asta pînă-n momentu-n care fratele de la amvon decide la un punct banal al predicii să spună: „Am auzit că o soră de la noi din biserică…”

Aici se face liniște-nmormîntală. Toată biserica-și ține respirația. Noroc că suspansul nu ține prea mult că jumătate din auditoriu ar muri din lipsa oxigenului la creier și jumătate din cauza atacului acut de panică.

După aia să vezi! Chiar și indivizii cu capacitate cilindrică redusă, la circa 1 pînă la 1,5 neuroni, își dau cu părerea, mai ceva ca rușii cu katiușa. Zbang în dreapta. Zbang în stînga. Zbang în sus și-n jos. Unii așa se zbenguie… Ferice de cei săraci cu zbenguiala? Cine știe?

Dar, dincolo de subiectele incendiare sau cataclismice, de trăsnete din cer și alungări în iad, purgatoriu și alte chestii mai anatomice, articolele  pălesc pe lîngă contribuțiile comentatorilor și comentatoarelor. Aici se rupe pisica. Acum se aruncă animalul-n curtea cuiva. Ba chiar și peștele începe să miroase suspect.

De n-ar fi scurtat încă din proiect Domnul timpul cît stăm treji și dacă am rezista la mai mult de 5 litri de cola și 2 de cafea de plutește lingurița, nu știu cum am fi scăpat!

Și vezi cum o ia cîte unul pe arătură… De toamnă, nu alta. Sau de Răscoala: brazd-adîncă și-ngustă! Da’ nu se mai oprește…

Io-i deplîng pe cei ce au abonați din ăștia ce-i tot pisează.

Că ascultă, nu te-ai gîndit că chestia aia e de fapt pe dos? Dar că pe vremea aia tu umblai în pantaloni scurți pe cînd eu terminasem de trei ani armată, mă căsătorisem, aveam trei copii, 100 de kile și rupeam suta-n 10.1? Da tu nu te-auzi ce vorbești? Retoric? Da uită-te ce avatar ai, mai taci din gură! Frustratule! Iar te-ai găsit tu să dai cu melița. Și ce dacă ai studii? Io am școala vieții! Și uite că așa scrie aici, ce tu ai altă Biblie?

Care ar fi inversul de la Scandal. Secret. Erezie. Excludere? Dar cine citește așa ceva?

Pe dos, nu?

La război ca la război sau la pensie ca la pensie


sursa:http://www.zazzle.com/funny+crimes+posters

Azi m-am dus la bancă. Mi-am luat trei foi (a se citi adeverințe) și apoi am plecat să le depun la Casa de Pensii Arad.

Am intrat, am ajuns în fața camerei 3, am întrebat cine e ultimul venit și am fost somat de o doamnă că peste ea n-o să trec. Nici nu aveam de gînd.

Apoi mi-am odihnit cadavrul încă în viață sprijinindu-mi posteriorul de masa din hol că nu mai erau scaune libere. Jumătate din coadă (nu a mea) aștepta tăcută în picioare de frica lui Spidi Golzales Tuciuriu ce putea croșeta orice apărare de pensionari în devenire pentru a se băga-n față. Brusc și deodată doamna amenințătoare își revizuiește dosarul și decide să facă un tur de orizont dincolo de orizontul meu vizual, olfactiv și de alte nații. Se eliberează un scaun, dar doamna amenințătoare putea reveni ca țunami de la Fukujima, așa că mă sprijin tot pe masă.

Aproape că mă simțeam singur cînd deodată, de la stînga la dreapta, apare un nene, domn, amploaiat fără ecuson, în cămașă cu mînecă scurtă, pantaloni de nici-un-fel, ca pe la 40+ și trecînd înspre camera 3 sau mai sus, uitîndu-se la mine mă interpelează intempestiv în limba locală, de parcă aveam 8 ani și patru luni neîmplinite:

– Luați loc pe scaun!

– Mulțumesc, nu.

– De ce stați pe masă?

Mă uit bănuitor la el. Ăsta o caută cu lumînarea. Păi atunci ce pot face? Încă un șăf. N-aveam chef de așa ceva…

– Așa vreau.

– Luați loc pe scaun!

– Nu vreau. (El contrariat și cu un aer tot mai dur.) Vă consolează cu ceva faptul că fac chimioterapie? (Nu mizam pe nimic, nici măcar pe fărîma de empatie a călăului față de victima condamnată la moarte. Și ăla-și ascute securea să nu taie capul din mai multe lovituri…)

– Stați pe scaun!!! Nu se stă pe masă!

– Mănîncă cineva? Nu mănîncă nimeni.

– La dumneavoastră acasă așa faceți?

– Da.

Și pleacă.

Intervine autoritar paznicul de la intrare ce chibițase de la distanță.

– Unde așteptați?

M-am făcut că nu știu despre ce e vorba. Mă uit speriat nevoie mare la el.

– Dumneavoastră.

– La 3.

– (Amenințător) Luați loc!

– Nu vreau.

Se uită și mai amenințător.

– Și dacă nu vreau, ce-o să-mi faci? O să mă dai afară? O să mă bați? O să chemi poliția?

– Se vede că n-ai habar de bunul simț!

– Precis. (M-am enervat!) Ești tu calificat să-mi faci morală?

– Dumneavoastră, nu tu!

– Serios? Hai las-o Ști ce? Cînd te vezi data viitoare cu șeful tău, să ceri fișa postului pe care ai semnat-o fără s-o citești: acolo nu scrie că ai îndatoriri pe linie de morală. Nu uita că ai postul ăsta că noi existăm.

Deci, fără  bună ziua, ce mi se cere mie cînd intru într-un birou, fără vă rog, fără nu vă supărați, doar cu bîta autorității statului în fața milogilor ce stau la rînd fără să existe un sistem de ordine, cînd dosare intră și ies cu pile și intervenții telefonice, slujbașii statului s-au luat de mine că nu le place unde stau eu. Ba mai împart și morala cu autoritatea statului.

Mă tem că nu le-a mers cu mine. Nu de alta, dar nu mai fumez așa ceva!

Despre: Iată câteva motive pentru care nu ar trebui să îi plângem pe ucraineni


Lulea Marius Dorin în Adevărul on-line susține legitimitatea ilegitimei intervenții a armatei ruse în Ucraina. Că peninsula n-a fost niciodată a Ucrainei, că rușii au cucerit-o, că-n stînga și-n dreapta. Dar mai ales în stînga, că pute a bolșevism. Probabil tot de la acest domn s-a inspirat și crainicul BBC ce spunea lumii și acord cu viteazul Cameron că rușii și-au vărsat sîngele timp de 300 de ani în Crimea. Știm. Cine i-a pus? Crimea era a tătarilor ce erau supuși Porții. Cam cum erau Principatele române. Rușii au vrut ieșire la Marea Neagră și au obținut-o. De fapt ei voiau ieșire la Istanbul.

Dar cine a încurcat borcanele? Stalin, cel ce ne-a adus libertatea. El le-a adus-o și ucrainienilor. La început le-a adus și foametea și moartea.  Apoi le-a dat Crimea și sudul Moldovei luate de la noi. Oare tot 300 de ani de vărsare de sînge o fi fost și în cazul Moldovei? Apoi Transnistria ce a trecut la Moldova. E Moldova de vină? E Ucraina de vină? Și-au apărat moldovenii și ucrainenii frații de sînge și au invadat teritoriile respective și le-au adus sub stăpînirea lor ca să fie pace? NU. Ele le-au fost acordate arbitrar de tătucul Stalin. Continue reading

Cine n-are bătrîni să-i cumpere


sursa:http://www.funtur.ro/blog/2011/05/23/primul-transilvanian-brunch-2011/#.UwsCc86Gc8s

O veche zicală românească spune că dacă n-ai bătrîni mai bine i-ai cumpăra. Probabil că zicala se referă la înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă bătrînii.

Ieri am văzut la Pro-TV emisiunea România te iubesc, despre bătrînii din România. Erau bătrîni abandonați, neîngrijiți sau îngrijiți în centre private și în singurul centru pentru vîrstnici. Erau întrebări pentru familie, stat, biserică.

Familia unora dintre bătrîni era în străinătate. Unii îngrijeau bătrînii altor nații. Știau cum. O făceau bine. Le părea rău că nu puteau face asta cu bătrînii lor. Alții erau vizitați de copii o dată pe an sau o dată la cîțiva ani.

Am văzut și un interviu cu ministrul ce se ocupă de resort. Aceiași doamnă ministru ce a reușit (probabil pe căi legale) ca soțul său să obțină certificat de handicap cat I cu însoțitor. Dacă e legal e bine.

Ceea ce vreau să întreb eu, de ce nu există nimeni care să-i ajute pe bătrînii ce nu se mai pot mișca (de exemplu) să obțină același DREPT? Nu este un favor, este un drept oferit prin lege. Primăriile au asistent social, doamna ministrul știe despre ce e vorba, că de aia soțul său are certificatul. Și totuși nimeni nu face nimic.

Cu banii pe care i-ar primi bătrînii ar putea fi îngrijiți acasă sau în centre.

Ca să pună sare pe rană Pro-TV ne arată ce se întîmplă în Italia. Nu ne putem compara cu Italia. Dar mă întreb de ce nu se schimbă și la noi mentalitatea, adică de ce bătrînii nu sunt ajutați, îngrijiți mai bine sau cel puțin îngrijiți? Dăm milioane de euro pe fotbal și toate milioanele astea se duc pe apa sîmbetei. Avem loteria națională de unde vin bani. Și banii ăștia se duc. Se fac (de fapt nu se fac) autostrăzi pe bani aruncați în vînt. De ce nu se fac mai ieftin și banii să fie utilizați în scopuri din acestea. Asta în ce privește statul. Același stat ce a construit centre pentru vîrstnici ce sunt amenințate cu închiderea din lipsă de fonduri sau sunt deja închise.

Apoi biserica. În Făgăraș (era un centru acolo) reporterul ia legătura cu episcopul locului să-l întrebe cum îi poate ajuta pe cei vîrstnici. I se răspunde că mai trebuie 1,5 miliarde (lei vechi) pentru terminarea catedralei în vederea sfințirii, în așteptarea vizitei patriarhului. O biserică cu cupola acoperită cu titan (alții zic că ar fi aur). Același episcop ne spune că biserica nu-i o instituție de binefacere. Da ce fel de instituție e? De rău-facere? Nu mă aștept la altfel de răspuns din partea altor culte. Țin minte o oră frățească la Arad în care ni s-a comunicat același lucru.

Știu: clădirea bisericii este proprietatea cultului și nu se poate înstrăina. Cel puțin din cultul baptist nu se poate ieși decît cu votul a 90% din enoriași. Să nu se iasă.

Dar pe mine mă îngrijorează cînd se investește în pietre și se lasă în mizerie oameni. Se va schimba ceva în biserica din România, va veni un suflu viu atunci cînd enoriașii în frunte cu pastorul, preotul, ce-o fi, va decide și va reuși să-și vîndă clădirea pentru a salva din mizerie nu numai sufletele, ci și trupurile bătrînilor abandonați. Aș putea paria că acea biserică va cunoaște succesul, vor apare bani care să-i compenseze pierderea locașului de cult sau își vor da seama că Hristos nu a reușit deși nu a avut un locaș de cult.

Unde sunt acei creștini care vor să-și cumpere bătrînii cu prețul bisericii lor? Și pentru ei a murit și a înviat Hristos.

Dramele bătrânilor care trăiesc singuri, sărăcia romilor din ţară şi nelegiuirile primarilor de la sate sunt câteva dintre subiectele noului sezon al emisiunii de anchete jurnalistice. „România, te iubesc!“ revine la Pro TV din 23 februarie, de la ora 18.00.

Citeste mai mult: adev.ro/n16wmk

Stela!!!


Estera, Estela sau Stela. Nume de femeie. Și de scons/scoansă deghizată-n pisică fatală. Ați văzut Over the hedge? O Stella ce pute.

Se spune că dacă cineva scrie și nu există nici o reacție, scrie degeaba. Dacă cineva scrie și reușește să enerveze pe cineva, este o reacție foarte bună. De cîteva zile îmi răsare cîte o stela la mai toate posturile. Cu o stela în armată erai sub-locotenent. La două locotenent. La una mare erai maior. La două locotenent-colonel. O stela mă bucură. Cel puțin nu sunt cîrpă sau tinichea. Adică caporal sau subofițer. Am fost cadorisit cu vreo 75-76 stele la tot atîtea posturi. Cumulate dau ceva grade.

Gestul denotă lașitate. E ca scuiparea adversarului pe teren. Nu poți să-l întreci, îl scuipi. E ca șobolanul care după ce și-a umplut burta spurcă ce a rămas că nu mai poate mînca. Îi urez stelistului răbdare și tutun pînă ajunge să pună o stela la toate posturile. Tot n-are ce face…

Pe vremea copilăriei un gest de acest gen se numea răzbunarea prostului. Știu că nu sunt primul care e tratat în modul acesta de acest recidivist. Are cazier. Doar că are o problemă în gămălia personală: se crede poliția Internetului, dar el este decît un jalnic terorist. S-ar putea să facă parte din specia  Stultus scriptor, o specie pe cale de dispariție. Ar trebui pus în cushkă.

Guralivului îi dedic poezia La steaua.

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.

Tot astfel, când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Anatomia lui Grey, …Nicolaescu și Stroe


Americanii au făcut un serial de succes ce se numește Anatomia lui Grey. Ironia sorții a făcut ca în finalul sezonului 8 o echipă de chirurgi să zboare pentru o operație complicată. Avionul cade și există supraviețuitori. Moare doar unul dintre doctori. Cam același scenariu și în România, dar de data asta live, iarna, avion mai vechi, hibe mari de sistem. Incompetență, nepăsare, neprofesionalism, ghinion, birocrație și celelalte boli ale unui sistem ce nu face față civilizației europene prezente. Ne tot dotăm, dar nu ajungem niciodată la zi, ba chiar nu avansăm. Cu toate că avem mașini 4×4 bune, produse în România și deci ieftine. La fel cu avionul BN 2 Islander ce a fost produs tot în România, deci tot ieftin. Mă face să trag concluzia că viețile noastre sunt ieftine.

Cînd România este țara cu una dintre cele mai performante rețele de internet, nu funcționează baliza de semnalizare radio de urgență a avionului. Cînd elevii au iPhonuri ultimul tip, organele abilitate să-i găsescă pe supraviețuitori nu comunică. Epava avionului este găsită de pădurarul local după ce auzise la televizor că prin apropiere a căzut un avion. Cu toată tehnica din dotarea a cinci echipe județene de intervenție, un pădurar fără prea multă dotare găsește avionul.

Să facem abstracție de toate greșelile, de lipsurile din dotare, de plusurile din dotare nefolosite (noul avion ce a zburat doar de două ori, dotat cu dispozitiv de degivrare a aripilor), de brambureala șefilor și de ineditul situație și să vedem ce e de făcut în viitor. Nu știu dacă ar trebui schimbat un ministru sau doi pentru pierderea unui avion și a două vieți. În decembrie 89 au murit mai mulți oameni și cine a plătit pentru asta?  Nu știu dacă s-a simulat un astfel de caz, dar din toată această întîmplare s-ar putea învăța. N-ar trebui ca un asemenea caz să se repete.

Nu știu ce ar trebui făcut. Alții cum rezolvă situații din astea? Poate ar trebui să existe în cîteva centre chirurgi care să poată preleva organe, fără să fie nevoie să zboare o echipă întreagă în condiții meteo dificile. Poate ar trebui să existe mijloace de transport rapid pentru așa ceva. Uite la ce ar fi bune autostrăzile. Poate ar trebui achiziționat un alt tip de elicopter pentru situații de genul acesta cu vizibilitate redusă și cu accesibilitate dificilă. Poate un Black Hawk dotat cu aparatură de zbor fără vizibilitate ar fi mai indicat. Scump? Dacă viețile noastre sunt ieftine o să spunem că nu ne permitem. Dar și această întîmplare a dovedit că viețile sunt foarte scumpe și că e mult mai ieftin să previi în loc să suporți costul unui astfel de incident.

Americanii au făcut un film, și-au imaginat cum e să se întîmple. Era doar arta cinematografică. Au luat bani buni pe film. La noi există organe ale statului ce sunt plătite să facă asta și le-am plătit degeaba. Iar intră în discuție ocuparea funcțiilor pe criterii politice, după mustață, după gradul de rudenie directă sau prin alianță. Nu e corupție? Ba este, din aia morală. Nu se mai termină cu asta, murim. Cu ce mi-e mie mai bine că cutărică a ocupat postul pe șpagă sau că a vrut partidul? Eu mor. Tu? Mori. El? Moare. Toți putem, muri din cauza unor deficiențe știute ale sistemului. Nu ne-am săturat?

Spre deosebire de Anatomia lui Grey cea a specialiștilor Nicolaescu și Stroe ucide.

Băsescu? La zid!


sursa:http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/FOTO+Traian+Basescu+la+Zidul+Plangerii+din+Ierusalim

Băsescu la Zidul Plîngerii?

Păi da.

E evreu?

Nu cred.

Are ce plînge?

Ca tot omu…

E ceva caracteristic pentru el?

Nu. Pentru el ar fi fost poate Zidul Rîderii. Nu de alta dar așa ne-a condiționat în trecut.

Hă! Hă! Hă! Asta zicea el, subtil ca nimeni altul. Nu-mi amintesc să fi avut un președinte așa subtil. Nu mi-e rușine nici cu Iliescovici, da cu Băsescu mă mîndresc! M-am gîndit în care cimitir o să fie înmormîntat.

Evident: cimitirul vesel din Săpînța. Dacă nu vrea acolo, să se facă Săpînța II la București. În nici un caz la Ierusalim, că acolo a mai înviat unu!

Adio revoluție!


sursa:http://iwwlancasterpa.blogspot.ro/2010/04/cartoon-french-revolution-in-reverse.html

În urmă cu 24 de ani îi uram Bine ai venit revoluției. Eram trigăhepii! Ne-am îmbătat apoi prin București s-o mai dregem. Apoi am manifestat cu penețe și cu liberalii, dar au venit muncitorii ce nu gîndeau, dar munceau și au dat vina pe cei ce n-au mîncat salam cu soia la… Paris. Oricine putea băga de vină. După aia ne-am revoluționat la Tîrgu Mureș. De parcă nu găseam noi unguri în toată țara dacă trebuia… Secu a devenit sereii. Așa cum miliția a devenit peste noapte poliție și schimbarea uniformelor a însemnat și schimbare creierelor. Dar mai ales eliminarea responsabilității. Asta r-evoluție!

După aia a apărut Piața Universității. Un fel de zid al plîngerii, și al neputinței. Ultima soluție, înc-o revoluție! Și a venit așa-zisa lovitură de stat legionară. Proștii ăștia au uitat că din 1940 pînă în 1990 au trecut 50 de ani și că tinerii legionari aveau deja peste 70 de ani. În fine m-am prins de ce i-au ținut comuniștii în închisori: și la 70 de ani erau periculoși. Cum poliția nu făcea față și emisiunile teve ale armatei nu au provocat avîntul revoluționar al maselor pentru apărarea intereselor generalilor din umbra conducerii, au trebuit convocați tovarășii mineri ca să știm cît e ceasul lui Iliescu. Iliescu și Petre Roman au apărat cuceririle revoluționare cu serviciile secrete ale armatei și nu numai.

Dar nu le-au apărat prea bine că minerii au mai trebuit să revină în capitală cu luceafărul huilei. De data asta fără Petre Roman. Ultimele două dăți n-au mai ajuns pînă la București. S-au prins și ăi din cedere că luceafărul era un banal om negru.

În fine am luat-o la dreapta spre NATO, spre ue și cu stînga ce dădea în dreapta, dar și cu dreapta ce dădea în stînga, cu partide schismate, cu televiziuni cumpărate și cu presă de doi lei  am dat buzna-n capitalism. Sălbatic! De ciudă am plecat la lucru în adevărata lume a capitalismului cu iz de socialism prin Franța, Italia, Spania și Germania. Am uitat pe cineva? Ne-am lăsat de revoluții, dar ne-am dat la greve, manifestații și dorul calificării echipei naționale. Parcă aici ar merge o revoluție, dar nu-l mai băgați pe Pițurcă la înaintare.

Nu ne-a fost scris: cu toate că am vîndut ce aveam mai bun și am cumpărat ce era mai prost nu ne-am realizat. Revoluția capitalismului biruitor la orașe și sate a însemnat sărăcirea săracilor și îmbogățirea bogaților. După miliardarii de carton au apărut milionarii în euro. Au cam scăpătat și ei, dar uitați-vă ce drumuri avem! Pe cît de scumpe sunt ar trebui să le vindeam la kilogram la export ca să cumpărăm din străinătate altele mai bune și mai ieftine. Dar românu nu-i jidan! Nici… turc. Cine a pomenit revoluție în Turcia?

Ne-am vîndut și petrolul. Acum vindem pămîntul. Mîine vindem gazul. Nu de alta da de ce să-l ardem de pomană? Mai bine le plătim americanilor ca să putem să ardem gazul nostru. Am vîndut și aurul. Cui-i mai trebuie aur cînd avem atîtea exemple cu nu poți face mare lucru cu el. Ce a făcut Decebal? Au venit romanii și… haț! Ce am făcut cu tezaurul în 1917? I l-am dat Rusiei să-l țină bine. L-a ținut Lenin, l-a ținut Stalin, l-a ținut Hrusciov, l-a ținut Brejnev, apoi l-au vîndut. Doar n-o să facem revoluție pe tema asta!

În fine, n-o să mai facem revoluție și din alte motive: nu mai avem armată cu recrutare, ci armată profesionistă. Adio arme… popor! Nu mai avem miliție și secu cu recrutări din popor. Adio din nou! Cu serviciile secrete ce să zic? Revoluție? Cine s-o înceapă, Tokes? Are el alte treburi. Biserica românească? Doar nu-i proastă! Noi? N-avem timp de cît stăm pe feisbuc, mobile deștepte și tablete ce nu se înghit. Revoluție se poate face pe feisbuc, cu fotoșop, cu laicuri și cu poze-n balcon.

Revoluție, adio!

Adio, române!

Convertirea, re-convertirea, ne-convertirea și gata


sursa: http://www.theguardian.com/commentisfree/andrewbrown/2013/mar/29/easter-face-suffering-god-teach-love

Bla, bla, bla. Adică introducere.

Bla, bla, bla. Adică cuprins.

Bla, bla, bla. Adică încheiere.

Bla, bla, bla. Adică concluzie.

Am scris acest post ca protest la ofuscările internaute ale celor implicați de orice culoare a creștinismului.

Sf Paraschiva la Mecca, Medjugorie, Iași…


Oamenii de aceiași credință se strîng pentru a-și confirma credința. E simplu. Dacă mă duc la Mecca și văd 1000000 de pelerini n-o să vin acasă să spun că Mohamed și-a greșit cariera… Dacă am fost la Medjugorie n-o să spun că Fecioara nu s-a arătat. Am investit atîta în pelerinaj că nu o să spun că a fost un eșec. Ar însemna să-mi neg credința.

În fiecare an mă duc să ating racla sfintei Paraschiva ca să-mi țină de sănătate, bine și succes pînă anul viitor. Mă încarc. Unii se încarcă pe un an, alții doar pentru o duminică. Dacă aș vrea să fiu un pic caustic (de parcă de obicei nu sunt…) m-aș întreba care o fi diferența dintre mine care îmi încarc bateriile o dată pe an la vreun praznic sau cel ce o face o dată pe săptămînă la ceea ce numește eronat casa Domnului? E o diferență de timp, de frecvență, dar în esență mă tem că e același lucru.

Putem să pretindem că unii sau alții sunt mai istorici, mai decenți, mai tradiționali, mai moderni, mai entuziasmați, mai civilizați sau mai aproape de Dumnezeu (sau cum i-o fi spunînd). Cam asta vrem toți. Atunci care o fi diferența?

Poate diferența s-ar vedea dacă cerurile s-ar deschide și l-aș vedea pe Isus Cristos stînd la dreapta Tatălui, dacă a doua zi l-aș iubi pe aproapele și pe dușmanul meu ca pe mine însumi.

Mecca, Medjugorie sau Iași e totuna. Nu contează cum și de ce ajung acolo, ci cum vin de acolo.

Zicala, procedura, locul și bandiții: Banii sau viața?


sursa:http://razvratit.files.wordpress.com/2010/09/rosia-montana-final.jpg

Zicala: Nu există om în România să nu fi citit, văzut la cinema sau auzit, cel puțin în glumă expresia: „Banii sau viața?” Cam totdeauna un individ sau mai mulți, de obicei înarmați și de cele mai multe ori în locuri dosnice unde nu existau martori puneau această întrebare, de fapt o somație ce se poate traduce cu: ne lași banii sau îți iei adio de la viață?

Procedura: Constatînd că pînă în ziua de azi am fost puși ca popor de multe ori în fața acestei somații și că de cele mai multe ori ne-am ales cu banii luați, mă gîndesc că azi ar trebui să nu cedăm banii, chiar dacă bandiții vor să ne ia viața. Mă refer la Roșia Montană. Mă refer la aur și cianuri.

La ce ne ajută aurul dacă tot murim? La ce ne ajută aurul dacă îl iau tot ei? La ce ne ajută aurul pe care nu îl vom vedea niciodată cînd se închid spitale și stau să se prăbușească școli? La ce ne ajută promisiunile unor îmbogățiți cînd muncim pribegi în străinătate?

Locul: Nu mai este vorba de o somație într-un loc dosnic, căci Roșia Montană nu mai este așa ceva de cînd le-a trezit instinctul străinilor de a face bani pe seama noastră. Romanii ne-au cotropit pentru Roșia Montană. Decebal a murit la Roșia Montană. Despre Roșia Montană a scris Bălcescu plîngîndu-l pe Mihai Viteazul și Octavian Goga plîngînd o țară vîndută și jefuită.

Cine:  Dacă aș auzi din gura unui copil „Banii sau viața?“ aș zîmbi! Dar o aud din gurile unor oameni ce se pretind cu cap, niște cineva ce au devenit cineva pe spatele altora care sunt nimeni, așa ca mine și ca tine… Și mă mai refer la gașca profitorilor, a lupilor de ocazie sau a celor profesioniști. E cazul să spunem că ne-am săturat de mafia care ne conduce și care se îmbogățește exponențial în timp ce țara și poporul sărăcește constant. Gata!

Ce mi se pare ciudat: mi se pare ciudat că nici o biserică din România nu a dat un comunicat, un cuvînt, o pastorală ceva în legătură cu fenomenul Roșia Montană. De mic copil învățăm să nu facem ce face popa, ci să facem ce zice popa. Io m-am cam săturat de popa ăsta! Pare mai mult popa lupilor, a hoților, a cioclilor poporului. O fi și popa cu bandiții? Și duminică la biserică vom auzi aceiași somație, Banii sau viața?

Predestinare?


sursa: http://theorthodoxlife.wordpress.com/2012/03/21/orthodox-predestination-st-symeon/

Sunt un tip previzibil. M-am căsătorit, Am doi copii mari. După 89 am muncit unde am putut. Sunt credincios.

Mi-au descoperit niște probleme de sănătate. Drept urmare nu am mai putut să lucrez pe mulți bani, dar am acceptat orice muncă în limita sănătății mele, având cîteodată chiar două joburi. Din cauza neputințelor mele și din cauză că nu aduceam prea mulți bani acasă soția, și ea creștină, a început să mă disconsidere. Cum spun unii, s-a îndepărtat de mine. N-am reușit să o îmbunez.

Tot ce am avut am investit într-o casă din care mi-a spus să plec. Nu mai am energie, sănătate și tinerețe să investesc. Sunt demoralizat cu toate că încă cred că Dumnezeu poate să mai facă minuni cu sănătatea mea, cu familia mea și cu servicul meu.

Aș vrea să îmi spuneți ce ar trebui să fac, să schimb în viața mea.

Vă mulțumesc,

Cu recunoștiință,

Ionel Doncea

Arad

Asta e poveste, din păcate tristă, a uni credincios aflat la limita subzistenței, Un om cinstit, credincios mai mult ca mine, smerit și acum foarte singur. care ar fi soluția? a cerut consiliere, dar după părerea mea are nevoie de mai mult. La cine poate apela? E ușor să dai sfaturi: fă aia, fă cealaltă. De sfaturi îi e plin podul! Nu mai are nici o șansă? A fost predestinat să fie deposedat de tot ce avea, să fie drăcuit de soție și ingorat de noi? Nu știe să ceară ajutor sau cum să pună picioru-n prag? Refuz o predestinare teologică. Prefer o schimbare a destinului. Vorba aia: el de ce n-ar putea cîștiga la loterie?

Poate. Dar în lipsă unei soluții imediate mă uit la teologia mea. Ce pot să fac eu. Deocamdată dau telefoane. Și scriu…

Deocamdată și el are unde să locuiască. Ar fi bun un loc de muncă lipsit de stres. A acumulat destul.

Ce ziceți? Soluții?

Îngeri? Fugi d-aici!


http://www.viziteazalumea.ro/scrisori-de-la-cititori/o-vizita-neterminata/attachment/venice-carnival-2006-2/

Ieri m-am ciocnit de un înger.

Bine că nu s-a ciocnit el de mine!

Nu, nu l-am întrebat nimic.

Eram prea uimit.

Nici el nu mi-a spus nimic.

Dar s-a uitat așa, mai ciudat…

Da, sunt normal.

Nu am tras nimic.

Nici!

Nu, nu visam, nici nu dormeam barem.

Eram pe stradă.

Evident că și el.

Du-te tu acolo.

Mă gîndesc.

Tu ce ai fi făcut?