A exorciza sau a nu exorciza? – aceasta e întrebarea


În VT nu se pomenește nimic despre exorcism. Cu toate că vrăjitorii făceau minuni, că duhurile erau responsabile de unele acțiuni ale oamenilor. Cu toate astea accentul se pune pe întoarcerea la Jahve, la Ierusalim, la Templu și respectarea legii din inimă: milă, cinste, dreptate, loialitate. Caracter, caracter și iar caracter.

Trec anii și apare Isus ce îi trimite pe draci în porci, eliberează femeia ce era țintuită într-o poziție incomodă de un drac, poruncește dracilor să o ia spre Adînc. Super! Ba învinge moartea și se ridică la cer. Satana își mai face totuși de cap, dar ucenicilor li se dă posibilitatea să alunge dracii, să-i elimine pe cei afectați de Satana (mincinoșii, sex-ofenderii, etc.) În final o etapă mare a lumii se încheie cu bătălia tuturor bătăliilor, legarea Satanei și aruncarea lui în Adînc pentru 1000 de ani. O veșnicie aș putea spune. Apoi iar e liber (cam ca și primul și al doilea război cu Irakul) și vine judecata cea mare. Teren controversat însă de multele interpretări. Deci pas!

Totuși ce ne facem cu dracii ăștia? Linia dintre o boală psihică și demonizare e destul de subțire, dar încă perceptibilă. Cam toți am văzut Exorcistul. Uite un alt film despre așa ceva.  Interesantă mi se pare cartea unui ateu (M. Scott Peck) ce spune că diavolul există și a participat la exorcizările despre care scrie (Psihologia minciunii).

Pavel spune să ne împotrivim diavolului și să fugim. Isus parcă e mai direct: să îl batem, să-l alungăm. Cine poate rezista la o experiență atît de dură?

Cretinisme de prin cărți puse pe bloguri (1)


“Pentru urmatorul experiment, am ales un subiect cat mai diferit de primul: un barbat care se afla in spitalul nostru si care suferea de o boala sociala mortala. Creierul sau era atat de atrofiat incat era pe punctul de a muri. Barbatul era practic un maniac.“

Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata…  de Karol K. Truman aparuta la editura Adevar Divin

Nu dau și blogul, dar cine e curios îl poate găsi.

Ritual și putere în biserica baptistă: Dorința majorității stimabile… (3)


M-am dat pe spionat. Am ajuns Geims Bondul bisericii. Nu spui care…

Am ascultat o oră și ceva de turuit despre orice în afară de ce ar trebui să fie și să facă o biserică. În parateză spus, în urmă cu circa 7 ani catalogam aceiași adunătură de credincioși ca fiind o sectă. Mai ales din punctul de vedere al conducerii. Parcă eram la o ședință de partid cu conducător unic. Atîtea banalități spuse în unitate de timp despre ceva ce ar trebui să-l reprezinte pe Dumnezeu și să îl ajute pe om să îl găsească și să îl înțeleagă nu mi-am putut închipui. Ton fals, subiecte false, obiective false. Toate pleacă de la definiții false.

Mulți strigă sus și tare, mai ales după alegeri, că poporul ăsta își merită conducătorii. Bănuiesc că este un adevăr universal valabil. Ce a făcut biserica să își merite conducătorii? S-a lăsat fermecată? Silită? Sau siluită?

Îmi place filmul 12 oameni furioși. Chiar și în varianta rusească. Un om îi convinge pe ceilalți 11 că n-au dreptate, că judecă greșit, bazați pe clișee, prejudecăți și dovezi interpretate subiectiv. Cel ce are dreptate îi convinge pînă la urmă și scapă de la închisoare pe viață sau scaunul electric un puști acuzat de crimă. Super! Puțini dintre noi ar fi încercat așa ceva. Pentru că majoritatea contează. Pentru că majoritatea decide. Pentru că majoritatea deține puterea. Chiar și în biserică.

O fi o soluție bună? Pentru că majoritatea decide de cele mai multe ori minoritatea care s-a săturat de dictatura unui cutărică pleacă. Pentru că majoritatea decide e aproape imposibil să existe schimbare, pentru că, nu-i așa, schimbarea este… individuală. Pentru că majoritatea decide poți să impui minorității să se schimbe, să plece sau să moară.

Isus a fost condamnat de majoritate. Pavel a fost condamnat de majoritate. Petru s-a lepădat la presiunea majorității. Petru a devenit ipocrit la presiunea altei majorități.

În urmă cu mulți ani am fost invitat să fac parte dintr-o biserică în care cei din conducere discutau totul și votau. Decidea majoritatea. Se putea discuta în contradictoriu pînă la vot. După vot trebuia să te supui majorității. Dacă nu făceai așa erai aut! Mi s-a părut un sistem democratic, bun. Și totuși…

Am auzit lozinci de genul “dacă iubim biserica aceasta…” Ce mult seamănă cu replicile din O scrisoare pierdută: Coane Fănică, dacă mă iubești… Stimabile, dacă mă iubești… Atît de mult țineau acele personaje la partid că puteau să îl trădeze, pentru că așa cereau …interesele partidului. Dacă iubești pe cineva îi faci doar bine și ceea ce el sau ea crede că e rău în principiu, este de fapt binele deghizat de dragul lui sau al ei. Zic și eu ca Pristanda: Curat murdar, coane Fănică!

În ședința cu pricina, cea spionată, o minoritate (45%) care nu iubea biserica trebuia să ia aminte la schimbarea prin vot a bisericii decisă de majoritate. Schimbarea s-a făcut din dragoste, iar el lidero, der furer sau le conducăteor și asitentul său chemau la iubire: va trebui să decizi de partea cui ești. Am mai auzit această avertizare în urmă cu și mai mulți ani cînd pastorul unei mari construcții din Arad și-a somat enoriașii: “Cine-i de partea lui Dumnezeu să mă susțină!” Minoritatea a plecat. Acum, exact acea minoritate devenită majoritate într-o altă construcție ce se vrea și mai mare, îi spune prin vocea unui Trahanache local propriei minorități: Trebuie să decizi: sau îți iubești construcția și te conformezi sau pleci!

Unde e Dumnezeul majorității se pare că nu mai e loc pentru Dumnezeul minorității.

Piesa lui Caragiale se termină cu un hepi end fericit. Toți sunt fericiți. Toți cîștigă ceva, spre deliciul publicului. Dar unii sunt mai cîștigați decît alții. În spatele personajelor fericite stau alegătorii. În spatele unor Trahanache locali adînc ancorați în construcții megalitice cu destinație religioasă stau minorități. Sau pleacă…

Ritualul se desfășoară implacabil direct proporțional cu mărimea puterii. Cine pune în scenă ritualul are puterea. Cine are puterea mimează adevărul. Cine nu poate mima adevărul suferă.

PS La sugestia lui Marius Toma  ceva în ton cu postul. Postul face muzica: http://bioresearch.ro/punctro/negrusaualb/03%20punctRO%20-%20Statut.mp3

Politikie de mărgăritar: Rai, iad sau purgatoriu? (1)


sursa imaginii: http://ruga.ro/1721/ce-este-iadul/

În urmă cu foarte mulți ani se făceau versuri despre țara naostră care sunau așa: Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai… Era oare poetul prea optimist? No comment!

Ceea ce m-a dus cu gîndul la cît de bine e în țara mea, la cît de bine o ducem și la eforturile guvernului de a face ca noi să o ducem bine, ca țara noastră să înflorească ca grădina Edenului.

Îmi aduc aminte că ultima măsură de care am beneficiat din partea statului a fost în urmă cu zece ani: e vorba de acea asigurare dinainte de nașterea copilului. Cotizai minimum opt sau nouă luni și apoi primeai timp de doi ani de cîteva ori suma cotizată în fiecare lună. Nu am beneficiat la al doilea copil, pentru că nu am știut de această măsură, dar am beneficiat la al treilea. E drept că ne-am temut că vom rămîne fără niciun ban, ProTV făcînd caz de cîți de mulți bani primește mama. Toate mamele care beneficiau de această măsură absolut uimitoare ar fi trebuit să se simtă vinovate. De ce? Că erau însărcinate, că primeau mai mulți bani decît dăduseră? Nu ele am inventat legea, nu ele au aprobat-o și pariez că cele mai multe dintre ele habar n-aveau sau nu avuseră de ea. A fost o pură întîmplare că am aflat de ea, că am avut bani să cotizăm și că am avut încredere în sistem. De remarcat că legea a fost dată pe vremea guvernării coaliției și a mai rezistat un pic pînă a ajuns Năstase prim-ministru. Apoi pauză.

Îți mai aduci aminte cînd ai auzit o lege care să te avantajeze? Eu nu. E cam ca pe vremea proastă a lui Ceaușescu cînd în Scânteia apăreau scumpiri, îngrădiri și limitări, dar acum ca să fim convinși că lucrurile merg și mai prost, de multe ori legile ce apar se aplică retroactiv. De parcă n-ar fi murit Ceaușescu!

Cred că cea mai bună soluție ar fi să se decreteze retroactiv că în România lumea s-a sfîrșit în anul 1990 și ceea ce se întîmplă acum ține de domeniul vieții de apoi: unii (o minoritate) au ajuns în rai și nu mai pot de bine, și alții, majoritatea, în iad. Mă întreb dacă cei ce au plecat din țară au ajuns la o oarecare mîntuire și dacă întorcîndu-se acasă vor da de purgatoriu. Sau de altceva…

Sau cine știe, România asta nu are de-a face cu realitățile transcedentale. Cel puțin nu în domeniul politicii.

Vorba orbului: “Mai vedem noi!”

Crăciun deturnat


Din nașterea lui Isus Cristos Crăciunul a devenit marea afacere și îmbuibare de la sfîrșitul anului.  Comunista lună a cadourilor a pălit de ciudă. Cadouri, cadouri, cadouri. Mai ales pentru copii. care o fi limita? Vorba englezilor: The sky’s the limit! Un film britanic de pe TVR 1 era plin cu chestii ale căror legătură cu Crăciunul era doar cuvîntul Christmas și numele unui personaj feminin: Carol. Nimic altceva, Doamne ferește! Mîntuitorul lumii a fost alungat din grajdul Betleemului în biserici. Dacă cumva mai rămîne și pe acolo… A fost înlocuit cu Moș Crăciun asortat cu crăciunițe, sanie, reni, elfi și în varianta britanică a filmului pomenit mai sus, cu ciudate animale subacvatice. N-a mai rămas nimic de Crăciun. E clar, Crăciunul a fost derutnat.

Să facem o scurtă trecere în revistă a altor deturnări:

Din Moș Nicolae n-a mai rămas decît ghetele puse la fereastră pentru cadouri sau bețe. Moșul ăsta e mai mult prin case și mai puțin prin biserici. L-au deturnat.

Din Sf Valentin n-a mai rămas decît ciocolata, lenjeria erotică și probabilitatea unei întîlniri norocoase. L-au deturnat.

De Paște vine iepurașul care aduce în cel mai rău caz ouă de ciocolată. Din nou imbuibare ca înainte de sfîrșitul lumii și ceva nou, cel puțin pentru noi românii: cadouri. Mai ales pentru copii. Dacă cumva pe unele posturi de televiziune apar diferite variante ale răstîgnirii puse pe ecran de regizori mai mult sau mai puțin faimoși, pauzele publicitare au menirea să ne readucă la realitate: cumperi sau mori. Începe să miroase a apocalipsă! L-au deturnat.

În rest cozi pe la moaște, pupături de icoane, racle, procesiuni și pelerinaje în locuri mai mult sau mai puțin sfinte. Politicieni ce apar la mănăstiri să fie și ei băgați în seamă, sărind coada la obiectul sărbătorii că n-au ei timp ca omul de rînd, clipele lor sunt numărate. Doamne-ajută!

Și așa lumea a deturnat mîntuirea, facerea de bine și jertfa. Ce-ar fi să le facem la fel? Am putea să le deturnăm și noi cîteva sărbători! Brainstorming!!!

Supradoza de religie


Am dat buzna în religie și efectul a fost pe măsură: timp de zile în șir aveam senzația că pluteam, că eram îndrăgostit, fără să știu de ce sau de cine anume.

A doua doză a urmat după mai multe luni și efectul ei nu a fost atît de puternic, dar tot am mai simțit ceva. Apoi religia devenise tot mai logică, feelingul a dispărut aproape total, fiind înlocuit de un sentiment de mulțumire și împlinire în comunitate. Angajarea conștientă și controlul sentimentelor s-a concretizat în speech-uri și controlul mulțimii.

Primul Crăciun a eșuat, al doilea a fost primul și ultimul cînd am colidat cu “tineretul”. A însemnat ceva, dar am preferat să nu mai repet experiența, să rămînă unică.

Sporadic mă confruntam cu situații ce stimulau același feeling religios de început. Auzeam speach-uri bune, întîlneam personalități, eram la rîndul meu apreciat. Dar, încetul cu încetul totul a devenit plat. Unde s-a dus oare “dragostea dintîi”? Cine știe, poate undeva în subconștient, în irațional. Dacă era dragoste…

În realitate lucrurile mergeau ca unse și logic, nu mai aveam nevoie de nimic. Ba chiar nu mai aveam nevoie de nimeni. Sau cel puțin așa credeam.

În mod cert.

Rutina înlocuise neprevăzutul și imprevizibilul devenise dușmanul de moarte. A tuturor. Un Dumnezeu al ordinii nu își putea permite abateri de la regulă. Hm…

Dar nu mă mai satisfăcea religia obișnuită, banală. Voiam altceva. Aveam nevoie de o supradoză.

Curios, dar studiile teologice nu mi-au dat acea supradoză. Nici rezultatele lor nu mi-au oferit nimic special. Dimpotrivă.

Dumnezeu se lăsa studiat, dar nu se lăsa compensat, înlocuit, mistificat. De fiecare dată cînd credeam că am înțeles ceva, trebuia să o iau de la început. Cînd avea să se mai facă lumină? Cînd se va termina începutul?

Religia nu m-a satisfăcut. Nu știu exact de ce. Poate că se amestecau prea mulți în ea, făcînd ca totul să devină confuz, relativ, paleativ sau peiorativ.

Am nevoie de o altă doză. O supradoză!

De Crăciun toți încearcă să ți-o administreze, să ți-o vîndă, să ți-o insinueze. Să te facă dependent. Mai mult de ei, decît de El.

Așa că, atenție la religie: dă dependență!

Dar dacă mă gîndesc mai bine… Atenție la supradoză: te poate re-aduce la viață!

Gura lumii: Crăciun cu Gigi Becalli


Se zice că dacă tot a ajuns în PNL și în parlament, Jiji Becaly a renunțat la oy. Dar ca să intre în lumea bună și-o cumpărat doi cay. Unu Alb și unu NIEGRU. Cînd o vinit la iel în vizită un reporter să vadă ce fașie dă Crășiun, văzînd cayy l-o întrebat cum dă unu dîn cay are coada tăiată și cine i-o tăiat-o. Marele politician îi răspunde:

Păi io i-am tăiat-o! Ca să-i deosebesk, mă prostovane!

Și calu o-nceput să rîdă!!!

sursa foto: http://www.vevs.com.au/site/index.php?option=com_content&view=article&id=132

Încă un sfîrșit terminat…


Și vestea bună e că de la Cezar încoace, o dată cu calendarul iulian, au existat 514 ani bisecți din 45 îH. La asta mai adăugăm o zi la patru ani, deci azi ar trebui să fie 28 iulie 2013!!!

Cum calendarul mayaș nu ținea cont de anii bisecți, dacă respectăm precizia lor, lumea trebuia să se fi sfîrșit cu 7 luni în urmă.

Așa că: Hepi niu dums dei!

În ceea ce ne privește pe noi, primul ministru, dl Ponta II, a dat un comunicat prin care îi anunță că datortită cheltuielilor făcute de guvernul anterior, a crizei și a iernii grele, datorită lipsurilor de la buget, evenimentul a fost anulat pentru România care nu își permite să participe.

Dar iată și cîteva soluții alternative:

sursa: http://www.birdsdessines.fr/tag/2012-fin-du-monde/

sau:

 

 

 

Joc de noroc


 

Întorc carte după carte.

Dacă vine ce trebuie voi cîştiga.

Dacă nu, voi pierde.

Întorc zi după zi.

Dacă vine ziua mea, voi cîştiga.

Dacă nu, voi pierde.

Ce voi pierde? Viaţa.

Predestinare, ce cauţi aici?

Dintr-un cotlon un valet se uită urît la mine.

Predestinare?