Money, money, money…


CHURCH AND MONEY By uber | Business Cartoon | TOONPOOL

https://economie.hotnews.ro/stiri-burse-25018174-unde-ascunde-acum-bill-hwang-investitorul-care-pierdut-20-miliarde-dolari-2-zile-declansand-panica-wall-street.htm?pbox

La 25 de kilometri distanță de centrul Manhattanului, Bill Hwang, CEO-ul Archegos Capital, caută răspunsuri cu privire la una dintre cele mai spectaculoase prăbușiri din istoria Wall Street, relatează Bloomberg.

În domeniul banilor şi a bursei Hotnews ne pune la curent cu falimentul unui creştin ce s-a jucat un pic cu banii altora – vreo 20 de miliarde – şi a dat faliment. Dincolo de falimentul financiar ar fi bine să fie trecut sub tăcere falimentul moral, recte religios al personajului din această poveste cât se poate de reală? Unde şi cum ar putea pune biserica sau oricine altcineva un gard care să nu fie sărit cu atâta uşurinţă de la Dumnezeu la bani? Cât de departe sau de aproape este falimentul personal de cel al instituţiei, nu al celei financiare, ci al celei celeste, Biserica. Se poate vorbi în secolul XXI de un faliment al Bisericii? A existat el dintotdeauna, deci nu se poate vorbi de un faliment? Trebuie reinventată Biserica? Sau trebuie să ne întoarcem la modelul Bisericii primare? Sau la care?

Totuşi legătura dintre finanţe şi succes, Biserică şi bani ar trebui să ne dea de gândit. Unde este acea Biserică săracă sau mai bine zis neinteresată de bani şi de succesul financiar, dar care să aibă un impact real asupra lumii? Nu care cumva Biserica a somat de nenumărate ori cu aplomb: Banii sau viaţa?

Hwang stă pe un scaun alb de plastic așezat pe veranda locuinței sale. Un leagăn stă neclintit în curte, peluza este proaspăt tunsă.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În pofida tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, Hwang încearcă să meargă înainte. Acesta își investește banii care i-au rămas și ocazional trece de cealaltă parte a râului Hudson pentru a lua cina la un restaurant din New York.

El își petrece timpul liber în același mod în care a făcut-o pentru majoritatea vieții sale de adult: rugându-se, citind literatură creștină și ascultând înregistrări ale Bibliei.

Cel mai recent Hwang a citit „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis, un roman satiric în care demonul Screwtape își sfătuiește nepotul despre cum să câștige sufletul unui bărbat.

Hwang și-a numit compania „Archegos”, un cuvânt grec din Antichitate pentru lider sau autor, ca o referință la Iisus.

Biserica sa schimbat


Acum câteva zile m-am întâlnit cu cineva. Om ce bate la poarta vârstei a doua. În care eu am intrat de mult. Şi ne-am pus pe vorbă. Sau vorbe. Destul de negative, dar şi pozitive. Şi istorice. Ca vârsta noastră. De la una la alta şi de la unul la altul. Cum am fost baptist şi el încă mai este vă închipuiţi pe ce ne-am concentrat. Ca să nu zic focusat.

Apropo, ştiu, în mod normal s-a se scrie aşa nu ca în titlu. dar titlul nu e greşit. Asta a fost intenţia. Să greşesc ca să atrag atenţia. Sau să scriu intenţionat greşit ca să sune mai ciudat. A, nu e de la Feisbuc, nici de la alte reţele sociale. Nu activez în nici o reţea. Nici măcar una socială.

Deci, am vorbit şi ne-am vorbit. Despre cunoscuţi. Unii de aproape, alţii de departe. Unii trecuţi dincolo chiar. Şi despre cei vii. Numai să fi fost vorba de vii… Iar o dau pe negativ. Ză darc said.

Şi am mai vorbit despre biserică. Aia ce sa schimbat. În esenţă aia baptistă. Dar şi celelalte. Despre cum este să fii în biserică, dar să n-ai biserică (era să scriu nai…).

Oricum despre aia baptistă nu mai sunt la curent. Nici când eram nu cunoşteam multe nume – mai ales de pastori/păstori – dar acum e şi mai şi. Trăiesc din amintiri – ca să zic aşa.

Ideea de bază a fost că biserica nu mai este cum a fost. Adică nu mai este cum a fost pe vremea mea şi a sa. Dar la un moment dat ne-am dat seama că dincolo de această realitate, că nici ea nu mai e ca atunci, nici noi nu mai suntem ca atunci. Evident, am trecut prin câteva experienţe. Am căzut de acord însă că bisericile au devenit nişte cluburi. În care creştinii vor să audă ce le place. N-ar fi poate rău, depinde ce le place.

O chestie interesantă a fost ideea ce mi-a împărtăşit-o de a se ruga biserica din care face parte pentru un pastor după inima lui Dumnezeu, propunerea colectivă. Obiecţia lui a fost că de ce să trimită Domnul un pastor după inima sa ca să se lupte cu ei, care nu sunt după inima sa? N-ar fi mai bine să se roage biserica ca fiecare să fie după inima Domnului şi pastor s-o găsi? Poate că da. Dar oricum el nu va bate opţiunea de pastor azi-nu-mergem-la-biserică-stăm-acasă-pe-net- şi-ascultăm-o predică-mai-bună…

În fine, m-am văitat şi eu că informaţia fiind pe toate gardurile, posturile de radio şi pe internet, cam toţi ne-am obişnuit să vedem, ascultăm ce ne place, de câte ori ne place, cine ne place, aşa că tare bun trebuie să fie cel de la amvon ca să nu adormim. Dar dincolo de asta eu am mai avut un of.

Pentru că după cum ziceam informaţia e pe toate gardurile, mai nimeni nu are timp de creştinismul unei epoci trecute. Când Biblie se scria cu b mic. Când numele Isus Cristos era interzis. Când dacă nu citeai ceva din Biblie simţeai că nu-ţi vorbeşte Domnul. Când trebuia să găseşti răspunsuri la propriile întrebări existenţiale pentru nimeni nu ţi le dădea sau erai minţit. De propaganda comunistă. Când cuplai instantaneu cu un alt creştin şi nu conta că ei au sau nu au cor. Că ei au sau nu tobe. Apropo, în afară de fanfară nimeni nu avea tobe. Sau ecran. Sau TV cu circuit închis. Serios? Se putea şi fără? S-a putut şi fără aer condiţionat, dar mai greu. Şi fără mega church-uri s-a putut. Şi fără universităţi creştine.

Dar ce era esenţial era acea descoperire personală a lui Dumnezeu cu aplicaţii imediate într-o lume cvasi comunistă, dar în faliment iminent. Ei, nu plâng după ce era cândva. O eră s-a sfârşit, alta a început – de ceva timp. Păcat că biserica nu şi-a dat seama. Cu alte cuvinte, biserica sa schimbat. Acum nu mai este textul atât de important, informaţia este pe toate gardurile. Aproape că şi Scriptura… Dar acum – ca şi atunci – omul întruchipează textul. Omul este sau poate fii scriptura.

Duhul se manifestă în oameni, în acţiuni, atitudini. S-a ascuns în textul ce nu mai este studiat, dar se lasă descoperit de cine-l caută. Despre care vorbim uneori cu nostalgie. Pentru că nu mai avem timp. Am uitat de text? Am uita de ce şi cine este în text. Dar nu numai în text. Ci şi în Duh.

Şi-n final ne-am luat la revedere. Nu cu speranţa că vom supravieţui schimbării ca ultimi dinozauri refugiaţi într-un muzeu al ştiinţelor naturale. Nici că vom încerca să reedităm – ce credeam noi că a fost – epoca de aur de odinioară. Ci doar că vom continua. Să căutăm Adevărul. Oricum biserica ce sa schimbat nu e a noastră. E a lui.

Întoarcerea talibanilor în Republica Talibanică Afganistan


Ce era evident în urmă cu mulţi ani a devenit realitate azi. Talibanii s-au întors. de fapt talibanii n-au plecat. Au murit. dar nu s-au predat. Mujahedinii au rămas printre satele stâncoase precum haiducii printre codrii noştri verzi de brad. Doar că haiducii nu fuseseră înarmaţi de americani. Nici măcar acum.

Deci ce era inevitabil s-a întâmplat. Semn – din nou – că nimeni, niciodată nu învaţă nimic din istorie. Repetenţie absolută. Şi istoria Afganistanului nu e chiar atât de complicată. Şi nici lungă. Dar e islamică. sau mai bine zis foarte islamică. Nu democrată. Nici sovietică. Sau de altă orientare. Singurii care au luat note de trecere la istoria Afganistanului au fost talibanii. sau mai bine zis mujahedinii. Poate şi o parte din cei ce li s-au predat necondiţionat (şi au scăpat cu viaţă – deocamdată).

Ce au făcut afganii? Şi-au eliberat ţara. Dacă ar fi să mă iau după istoria ultimului război mondial ar trebui să mă întreb ce s-a întâmplat cu colaboratorii ocupanţilor înfrânţi. Adică cu cei ce au simpatizat sau s-au folosit de nazişti şi fascişti. Femeile au fost tunse, bărbaţii au fost condamnaţi la închisoare, dacă cumva n-au fost linşaţi sau executaţi sumar de tribunale ad-hoc. S-au văzut şi numeroase cazuri de răzbunare a victimelor ocupanţilor, indiferent că cei lichidaţi au fost colaboratori sau trupe ce s-au predat. La masacre au participat şi soldaţi ai forţelor aliate, fie ei americani sau sovietic, cât şi partizani sau civili înarmaţii. Puţini soldaţi ai trupelor SS au supravieţuit.

Viitorul – dincolo de declaraţiile unor lideri talibani – sună sumbru pentru afganii ce au încercat cu linguriţa reţeta democraţiei occidentale. Oricum dacă am discuta despre democraţie ar trebui să trecem în revistă mai bine de 2000 de ani de istorie. Cine are timp pentru aşa ceva?

Dar cum azi democraţia înseamnă lucruri diferite în ţări diferite, să trecem dincolo şi să ne întrebăm – din nou – ce vrea să însemna alianţele diferitelor ţări mai mult sau mai puţin democratice. SUA i-a abandonat pe afganii care au ajutat-o. Ca aliaţi. Ce garanţie mai are cineva (Taiwanul, Japonia, Australia, Europa de vest, UE), că SUA nu îşi va abandona aliaţii peste noapte? Ne garantează asta nişte semnături pe o bucată de hârtie? Aşa a garantat şi Hitler că se mulţumeşte cu Cehoslovacia. Dar a urmat Polonia. Şi ştim ce a urmat. Cum şi URSS a împărţit prada cu Germania.

Ce garanţie mai oferă în acest context apartenenţa la NATO? Cu o Turcie la limita inferioară a democraţiei sau cu unele forme ale ei, dar fără fond. Şi poate mai presus de orice ce temei se poate pune pe vorbele unui lider ca John Biden sau Donald Trump, pe de o parte un individ senil care îşi avea locul mai degrabă întrun azil de bătrâni şi un altul al cărui carieră politică ar fi trebuit să se încheie înainte de a începe, judecând după apucături şi caracter?

Pe lângă aceştia Meckel pare o bunicuţă depăşită de evenimente, Macron un visător de pe altă lume, Putin un Hercule şi nici Kim Jong-un nu mai pare atât de deplasat. Începem din nou să-i regretăm pe Ceauşescu pe Gadafi şi citim ce minuni a făcut Stalin. Baiul nu-i că noi ăştia trecuţi de 60 de ani facem asta. Baiul e că lipsa unor lideri autentici îi îndeamnă pe tinerii care n-au habar de ce înseamnă comunismul sau fascismul să regrete astfel de lideri şi să dorească apariţia şi susţinerea unor astfel de lideri.

Şi ziceaţi că dictatorul absolut n-ar avea nici o şansă? Noroc că islamul e divizat. Să vedem cum se va numi de mâine Afganistanul.

De ce nu se strigă că împăratu-i puşcă gol?


The Saker interviews Cynthia McKinney | The Vineyard of ...

Dacă bine-mi aduc aminte Clinton n-a suferit prea tare după afacerea Monica L. Atât el, cât şi alţi preşedinţi au recunoscut că-n tinereţe au mai tras un fum-două de iarbă. Spre deosebire de aceştia Şvarţenegher n-a mărturisit că-ntr-o anumită perioadă a bodibildingului a cam abuzat sexual ceva femei. Bine că n-au fost bărbaţi că se lăsa cu vânătăi şi cioante rupte. Şi a rămas guvernatorul Californiei, un stat ce avea (are?) tot atâta pib cât Italia.

Adică vreau să spun că oamenii când sunt tineri fac prostii. Şi eu am făcut prostii. Nu prea le-am regretat atunci… Oare ce prostii o fi făcut Dăncilă? Dar Dragnea? Să nu mai întreb de groparul flotei noastre comerciale şi de pescuit…

Remarc că după 20 -30 de ani se trezesc unii cu o gândire de tip comunist, adică bine tovarăşe, dar de ce nu ne-ai mărturisit tu toate astea, de ce-ai păstrat secrete personale, de parcă partidul comunist sau alte partide – şi completez eu, biserici – ar trebui să aibă câte un dosar de cadre – tot comunist şi ăsta – cu toate datele omului. De la ce şi unde a supt la naştere, ce a visat, ce şi-a închipuit şi de ce, despre cine, ce şi unde. Un fel de big brazăr, mai mare, un fel de super big brazăr. Adică un serios serviciu cadre şi Securitate, combinat cu encavede şi alte eneseiuri mai mult său mai puţin autohtone.

Cu referire de Câţu, ministrul numero uno al României rândurile de mai sus. Domle, n-a contat că ăialalţi prim-miniştrii înaintea lui au fost comunişti, ci că băiatul a băut şi şi-a condus maşina prin Niuiorc băut fiind. Nici măcar n-a trecut pe roşu, n-a lovit ceva sau pe cineva. Şi a stat două zile la mititica locală americană. A plătit ditamai amenda şi a plecat acasă. Numai atât? Păi să-l pedepsim acum, c-a fost prea puţin. Noi suntem români, noi suntem români, etc.

Problema e că dl Câţu a săvârşit fapta acum 20 de ani, deci dacă n-ar fi fost prins, s-ar fi prescris. Sau nu se prescrie beţia? Şi dacă tot e depistată sau mărturisită după 20 de ani, poate i-ar trebui arse oasele ca lui Origen în secolul al V-lea… O singură problemă: Câţu încă trăieşte. După optica celor ce-l judecă azi mai întâi ar trebui omorât, dacă nu e mort şi apoi arse oasele. Nu? Pân-acuma nimeni n-a ştiut de chestia asta în afară de Câţu? Mă îndoiesc. Pân-acuma nu era bai că-mpăratul era goluţ… Dacă ziceai ceva erai prost. Era secretul nostru… Doar n-am fi şi noi proşti!

America, aia cu preşedinţi ciudaţi, unde indivizi şi individe ţin cu tot dinadinsul să se declare altcumva de cum i-a făcut Mama natură sau mama şi tata lor sau Dumnezeu (fie el God, Allah sau Mare Krishna) ne arată o altă faţetă a istoriei cu hainele împăratului. Zilnic apar non-binari, multi-samsing, non-în-stâga-şi-n-dreapta. Şi aşa sunt mai cu moţ. Nu ca moţii noştrii… din Ţara Moţilor.

Şi ce vedem? Vedem că o droaie de indivizi îşi îmbracă aceste haine minunate, dar invizibile pentru ochiul omului de rând: în loc de femei şi/sau bărbat se declară mai-ştiu-eu-ce de parcă pe primul loc şi cea mai importantă este definirea noastră sexuală. Ce nu se vedea pân-acum cu ochiul liber se declară ca la notar şi se penalizează dacă nu este luat în considerare de societate. Deocamdată aia americană. Şi ce se vedea pân-acum cu ochiul liber se pune sub semnul întrebării. Aşa că ceea ce ieri putea fi o femeie sau un bărbat şi se putea dovedi cu ADN-ul personal, mâine poate fi cu totul altceva. Doar că ADN-ul rămâne acelaşi.

După părerea mea şi asta este o altă variantă a poveştii cu hainele împăratului. Deşi toată lumea poate ţipa că hainele împăratului sunt minunate, adenişorul – copilul din poveste – ţipă nonşalant că persoana e în fundicul gol. De-ar fi numai cu ăla… Şi aşa se fac unii că nu văd că-mpăratul e puşcă-gol. Cine ştie, o fi şi-mpăratul ăsta non-binar, non-mai-ştiu-eu-cum şi este nevoie să i se vadă frumuseţea de piele. După ce moare precis o să-l împăiem. Pentru muzeu. Mă întreb ce etichetă o să-i pună…

Să nu vorbim de apocalipsă!


1 A Better Tomorrow HD Wallpapers | Background Images ...

Baubaul apocalipsei a bântuit imaginaţia omului generând disperare. Judecata finală, torturile şi moartea au obsedat şi încă obsedează. Dar ciudat, acum când pandemia bântuie şi incendiile frig nimeni – sau aproape nimeni – nu se gândeşte la apocalipsă.

Lumea se înarmează în continuare. Lumea vrea să se dea liber circulaţiei, consumului şi distracţiei. Progres nenică că merităm!

Dar poate ar trebui să ne limităm la unele capitole. De exemplu la consum şi la aşa-zisa creştere economică. Nu de alta, dar în curând după ce vom fi terminat heliul – care este pe cale de dispariţie pe planeta noastră – vom temina şi alte elemente.

Cât despre circulaţie, dincolo de inconvenintele Covidului sau ale altei pandemii, în curând – dacă lucrurile (adică clima, consumul) merg în trendul anunţat va exista numai transport în comun şi transport privat autorizat de autorităţi. Ceva în genul circulaţiei cu număr par şi impar a la Ceauşescu. Chiar mă întreb dacă se va mai lupta pentru libera circulaţie. Pentru că poluarea va fi prea mortală.

Consumul de dragul consumului va dispare. Va fi mai puţină artă (şi alte prostii de genul ăsta) şi mai multă viaţă frugală, modestă şi naturală. Şi R.R.R.= recuperare, refolosire, reciclare.

Adio cure de slăbire. Să mâncăm doar ce ne trebuie, cât ne trebuie.

Adio modă. Să nu producem mai multe haine decât avem nevoie.

Adio două maşini. Sau maşini. De ce trebuie să aruncăm la gunoi maşini folosite doar en ani? Trăiască reparaţiile de tot felul!

Adio miliardari! Adio iahturi de lux! Adio reactoare personale! Şi Rollsuri, Jaguaruri şi alte batoze de lux: luaţi tramvaiul! Nu vă cumpăraţi tramvai personal însă.

Să lucrăm mai puţin şi să socializăm mai mult. Sau să creăm ceva. Ca lumea să revină la normalitate.

Mai puţin turism, dar mai multă cultură.

În final mai multă înţelepciune, aer curat, apă curată, costuri mai scăzute, psihoze, depresii şi sinucideri mai puţine. Mai puţine închisori. Şi automat mai puţine spitale, dacă totul merge bine.

Să mergem pe Marte? De ce? Nu un trai nou pe o planetă unde nu există viaţă, ci un trai decent pe planeta asta unde există viaţă. Nu ştiu pentru cât timp…

Poate şi creştinismul ar trebui să se întoarcă la modestia primului veac. Dacă mai vrea să existe. Ca să nu mai vorbim de apocalipsă.

America’s nuts in the White House


Efectul de hallow sau de aură are loc când cineva are prea mare încredere în altcineva care i-a făcut un bine. De exemplu după ce Scufiţa Roşie este salvată de vânător, Scufiţa să îi ceară sfatul vânătorului în materie de investiţii imobiliare ca să facă o investiţie bună.

Cu sau fără Covid, este de la sine înţeles (în ciuda reclamelor cu Ronaldo ce se simte mare şi tare pentru că se spală cu un anumit şampon, a vreuneoi alte somităţi ce face reclamă la pasta de dinţi sau la investiţii bancare) că dacă vrei ca ceva să aibă o susţinere pozitivă implici un martor competent. Nu iei interviu pe o reţea naţională de ştiri tipului ce se clatină pe picioare în faţa crâşmei la ora 9 dimineaţa, nici pacienţilor de la spitalul de psihiatrie, indiferent de subiectul pe care l-ai abordat. Şi totuşi…

Iată, SUA, sau mai bine zis Casa Albă, a venit cu ideea nemaipomenită să impulsioneze vaccinarea anti-Covid cu un măscărici. S-or fi inspirat din Ucraina unde preşedintele este un actor de comedie? Din România unde BNR a angajat-o pe doamna Dăncilă ca să le rezolve nişte probleme sau cine ştie, din Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu?

Nu e nici un mister. Nu e de mirare că nebunul Trump este urmat de un altul, Biden, care-(şi) completează menajeria. Chiar stau şi mă gândesc, cine mai are încredere într-o astfel de Americă? Americă? Ce Americă? Turnul Babel sau Babilon mai degrabă!

Sau la bal sau la spitalul de nebuni…


Terrifying Masquerade Party in 3D 360!! - YouTube

sursa imaginii: https://i.ytimg.com/vi/mb_J_bMor1g/maxresdefault.jpg

De când mă ştiu dansul m-a înfricoşat. Nu cred că eu am fost primul cu fobia dansului, dar nici nu pot spune c-am auzit de unii sau alţii că s-ar teme de aşa ceva. Parol doneur! Pe mine m-a luat de mic copil. De fapt, de mic pionier. Adică cum? Adică cam aşa:

Se făcea că am fost trimis, pionier fiind (prin clasa a treia parcă, deci pe la 8-9 ani) la un instructaj la Palatul pionierilor. Un palat confiscat de la nişte burjui. Cu ce priej nu mi s-a spus. Era vorba de un instructaj cu privire la un eveniment ce avea să aibă loc în curând. Nu mai ţin minte cât de curând. Nu mai reţin dacă era iarnă, vară, primăvară sau toamnă. Doar că o tanti instructoare mai în vârstă ne instructa despre costume de bal mascat. Că asta se prefigura. Pionierii să vină la un bal mascat. De gândeşti că toată viaţa (de până atunci) numai asta ne-am dorit… Şi printre altele, tanti instructoare ne spune că trebuie să dansăm. N-a zis ce, n-a zis cum, n-a zis cu cine. Dar mi-a băgat un cui. (Atenţie, nu un CUI, că ăsta e mai recent.) Şi încă ce cui! De fapt erau două cuie. Unul pe termen lung şi unul pe termen scurt. Chiar vreţi explicaţii despre termene la cuie? Nu-i ca best before…

Primul cui era cu dansul. Al doilea despre costume. Că Albă ca Zăpada, că Harap Alb, că zmeul şi alte cotoroanţe şi Ilene Cosânziene… Dar că, la o ediţie, Scufiţa Roşie le-a luat faţa. De unde nu ne-a spus. Nici nu ne-a spus unde le-a dus-o sau unde le-a pus-o. Dar a fost bine de ştiut la acea vreme că aveau o faţă… Roşie. Ştiam noi.

Adică cum? Şi nu vă închipuiţi nimic, că aici de fapt se introduce – de fapt – cuiul numero uan. Păi cum? Păi uite-aşa: la un moment dat juriul a observat că la balul mascat aflat în desfăşurare era o fetiţă costumată în Scufiţa Roşie. Aşa, mai timidă. Da timidă bine. Adică stătea pe margine şi nu dansa.

DANS? Auleu! Trebuie să şi dansezi la bal mascat? Bine-bine, am înţeles că ne mascăm ca să nu ne re-cunoască nimeni, dar de ce să mai şi dansăm? Ne mascăm ca să facem niscaiva băstămăţii? Păi noi ne jucam pac-pac, de-a scunsa, şcoala, am venit din america să vedem filmul… La astea nu trebuiau măşti.

Şi cum să danseze Cotoroanţa cu Făt-Frumos? Sau Lupul din Scufiţa Roşie cu capra cu trei iezi? Ar fi fost de-andoaselea. Sau cum se mai spune împotriva firii. Firii animalelor. N-am prea înţeles. Dar mi s-a făcut inima cât un purice. Din ăla potcovit cu potcoave de şapte ocale. Ce sărea până hăt-departe…

Şi povestea îşi urmă cursul. Tanti instructoarea ne relată, pionierilor şi pionierelor aflaţi şi aflate la instructaj un fapt foarte pozitiv. La care eram ochi şi urechi. Şi nu numai. Deci când se perindară prin faţa comisiei toţi participanţii şi toate participantele la afacerea dansantă şi mascată, juriul a rămas mască. Şi a dat premiul întâi, că era cu premii, Scufiţei Roşii.

Am zis normal, că e roşie ca cravata de pionier. E de-a noastră. Spre deosebire de Zmeul cel rău, Făt-Frumos ce era de obicei niscaiva fiu de împărat sau alte personaje negative. Ea avea grijă de bunica. Şi era o victimă roşie a lupului hain. Dar surpriză: sub rochiţa de scufiţă nu se ascundea o fetiţă sau mai bine zis o pionieră. Sub acea rochiţă, sub acea scufiţă, e drept, roşie, se ascundea, bine mascat, un băieţel, un pionier. Şi ce bine s-a asuns până-n ultimul moment! Bravo! Premiul întâi! Ce bine că nu s-a dat de gol. Discreţia i-a asigurat premiul. Discreţia şi costumul. Şi-a jucat rolul şi a câştigat. Bine jucat. Noi n-am rămas mască. Am rămas în schimb cu cuiul. Bine mascat!

Cui care dincolo de bal, dans şi travestire putea fi considerat un cui comunist cu bătaie în viitor. Un Scufiţ Roşu. Primul. Noroc că m-am îmbarcat în arca evitării potopului de dansuri: twist, shake, charleston, fox-trot, dar mai ales tango, vals şi alte polci. S-o fi arătat curcubeul şi eu nu m-am prins? Posibil. Sau mai bine zis, nu imposibil.

Eu am rămas cu cuiul dansului. Nu mi-a plăcut niciodată să dansez. Eram ţeapăn. Eram cu două picioare stângi. Ce bine că erau stângi că dacă ambele ar fi fost drepte m-ar fi acuzat organizaţia de pionieri şi mai apoi cea de UTC de cine ştie ce deviaţionism de dreapta. Cu comuniştii nu te puteai pune. Ba poate m-ar fi înfierat ca sabotor. Odată am sabotat un revelion. N-am invitat la dans o fată. Una mai mare ca mine. Muzica deja pornită, dansatorii îmi făceau semne să-i dau ghies. Că alţi băieţi nu mai existau. Ce-s nebun? Nu dansez eu! Aşa că fata a plecat la un alt revelion cu luminile stinse… Aveam sechele de la instructajul balului mascat şi la 16 ani… Dacă sub rochia aia roşie se ascundea un Făt-frumos ce mi-ar fi sucit minţile? Mai bine la spital, decât la bal! Orice spital.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa!

Tot comuniştii-s de vină?


Pintan superheroes en monumento comunista - Echandola

Poate că da, poate că nu. De ce?

Pentru că acum câteva zile am încercat să fac o radiografie la cotul pus în gips. Nu cotul meu. Cotul copilului meu. Mai întâi tanti ce mi-a luat trimiterea mi-a atras atenţia că nu-i vorbesc frumos. Şi a făcut o remarcă la adresa comportamentului meu de genul sunteţi nu-mai-ştiu-cum… La care eu am întrebat-o dacă e cumva şi psiholog. Nu era. Era cam de vârsta mea doar că avea fustă. O fi fost comunistă? Poate.

Ce era cert? Că nu i-am adresat cuvinte urâte. Nu i-am vorbit pe un ton ameninţător. Şi era un cabinet de radiologie privat. Era Rubio. Cert era că n-avea valenţe de psiholog. Ce mai era cert: a fost foarte cert că n-a reglat aparatul ca să facă radiografia. De ce? Pentru că fractura de cot ce era certă nu s-a văzut. Mai era certă şi interpretarea rezultatului: nu se evidenţează nimic prin aparatul gipsat. Doctor cert! Asta pentru 80 de lei. Mersi. A fost în mod cert o bătaie de joc. De ce?

Pentru că la Timişoara – ăia ce s-au eliberat de comunism? – acelaşi tip de radiografie, cu acelaşi aparat gipsat, în mod cert, a ieşit cu altcumva. Adică cu oase ce se văd, şi cu o evaluare de genul fractură cot fără deplasare. În mod cert. Şi atunci am aflat de la acest cabinet că madama din Arad nu s-a deranjat să-şi regleze aparatul. Probabil că în mod cert (sic!) mi-a servit o lecţie. Te fac eu să dai bani de pomană, te ard. Doar că în varianta mea ea a lucrat pe 80 de lei degeaba. În viaţa mea nu o să mai fac vreo radiografie la Rubio Arad. Vă invit să mă imitaţi.

Azi, de data asta m-a dus să plătesc o factură la roboţelul facturer al BT-ului din Aradul Nou. Identifică factura, dar când să plătesc – o doamnă îmi schimbase banii mari în faţa băncii din proprie iniţiativă – nu se poate. Aparatul are doar plata cu card. Asta am aflat după ce am lansat o întrebare-n bancă. Un nene de la un ghişeu mi-a spus că doar cu cardul se poate plăti. Şi am întrebat de ce? Că aşa-i aparatul. Şi am mai întrebat de ce? Că doar banii-s bani şi vreau să-i dau. L-am întrebat de ce nu face o sesizare mai sus să se facă plata şi cheş. Păi din octombrie nimeni n-a mai plătit cu bani. Şi m-am găsit eu. Păi eu nu sunt client? Păi treaba mea. La revedere. Aut card aut nihil!

Domle ăştia-s comunişti. Avea tipul vreo 40+, da m-am speriat, ăialalţi (alealalte) nu aveau anii comunişti, erau mai tinere. Am ieşit ca la revoluţie. Adică nervos. Doamna ce-mi schimbase banii în faţa băncii BT Aradul Nou era perplexă. Cum numai cu cad? I-am înjurat pe toţi comuniştii din lume. Împreună. Ultima soluţie, înc-o revoluţie! Te mai miri de ce-s jefuite băncile? De bani!

Şi am traversat drumul la BRD. Acolo o tanti de vreo 50 plus o domnişoară de vreo 26. Aer condiţionat. Afară 30 de grade. În faţa sucursalei BT Aradul Nou stăteam la coadă sub arşiţa soarelui. Aici, înăuntru pentru facturelul beredeului. Pe fotoliu, că un tip se chinuia cu o factură de apă. Nu i-a mers. I-am spus că se chinuie degeaba. Doamna mai în vârstă – asta precis a fost comunistă – i-a spus că apa nu-i recunoscută de divais, să meargă câţiva metri mai încolo la companie că au caseria acolo. Zis şi făcut.

Eu încerc să scanez factura mea în fel şi chip. Ne. Încearcă şi doamna. Tot ne. Un neee mare! Şi apoi se uită mai bine la factură după care o dă domnişoarei, că se plăteşte la caserie. Comunism ce mai! Pune până la urmă ea cu codul meu personal de pe buletin, în calculator după codul facturii, că aşa se face. Comision. Ce să vezi, comisionul îl plăteşte firma de curent. Stau, plătesc, primesc chitanţa. Parcă nu eram la bancă. Oricum nu eram la BT.

Ies, traversez, deschid uşa la BT şi le strig: Client BT cu factura achitată la BRD! Învăţaţi de le ei diletanţilor! Mânca-v-ar comuniştii!

Nu cred că-s de vină comuniştii!

Din ciclul proşti şi proaste


Câteodată dai peste proşti. Asta-i viaţa. Dar cel mai interesant este când dau proştii peste întreaga lume. În postul de faţă o cântăreaţă. Dacă are voce nu înseamnă că are şi minte. Mă întreb unde a văzut stele de culoarea pielii? Pe cer nu. Că de acolo ne inspirăm pentru culoarea stelelor. Sau atunci când dăm cu capul de ceva şi vedem stele verzi sau galbene. Dar în orice caz nu cred că vedem stele negre.

Vezi pentru edificare https://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-24872445-cantareata-macy-gray-cere-lui-biden-schimbarea-steagului-sua-invechit-incorect-stelele-fie-culoarea-pielii.htm

Cu toate acestea aştept ultimele descoperiri ale astronomiei şi astrofizicii care să ne confirme că şi găurile negre sunt stele. Alea ar fi stele negre. Un pic mai invizibile, dar negre. Păcat că acum unii au găuri din astea negre în creier.

Avem atâţia cântăreţi, mai mult sau mai puţin talentaţi. Oare n-ar trebui să le cerem tuturor să se exprime în ceea ce priveşte energia verde, criptomonedele, posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, fuziunea nuclează, originea vieţii pe pământ şi alte chestii minore ca astea? Dacă tot contează părerea cântăreţilor…

Bine cel puţin că teologia n-a fost făcută de băieţii din cor. Nu că unii dintre ei, dacă te orientezi după ce fel de teologie au produs, n-ar fi provenit din cor…

VIDEO ​Predică halucinantă la o mânăstire din Neamț. Starețul le-a spus enoriașilor că oamenii vaccinați „vor fi zombi” și se vor „umple de solzi” / Reacția BOR


Apocalipsa a apărut într-o carte. Apoi în alte cărți. Și în cele din urmă s-a ecranizat. Și dă-i și luptă! Apocalipse cum n-ai mai văzut. Cu extratereștrii, cu maimuțe, cu păianjeni, cu oameni în carne și oase, cu mutanți și mutante, cu Vietnam, cu viruși și cu zombi. Puteai alege.

La noi în țară un oarecare personaj foarte religios, adică religios din cap până-n picioare, poate chiar mai mult, preferă apocalipsa zombi. Pe care ne-o descrie. În mod normal cam toată lumea a văzut un film, dacă nu, câteva secvențe dintr-unul în care zombi mărșăluiau ca să pună stăpânire pe planetă după ce vor fi stârpit stirpea omenească ronțăindu-i și sugându-le sângele. Sau în unele cazuri transformându-i în zombi prin vreo boală pe bază de viruși.

Nu tocmai așa își imaginează apocalipsa și un individ ce apare pe internet, recte iutiub și povestește ce se va întâmpla în aceste vremuri de mari încercări mondiale. Adică de pandemie și virus Covid 19 alias SARS II. Sursa cunoștinței sale avansate este o discuție dintre un oarecare stareț Zenovie și o prințesă (despre care nu se mai știe nimic de foarte multă vreme) pe nume Ioana Ghika și încă o persoană pe nume Georgeta Numaiștiucum, că nu i-am prea înțeles numele. Convorbirea a avut loc în 1948. Ce păcat c-a stat încuiată-n anonimat pân-acum!

Dacă ești curios/curioasă sau invers, curioasă/curios, vizionează pe https://www.youtube.com/watch?v=JMyWwEiV1rQ ce spune omul. Dacă n-ai timp, iată în rezumat:

Așa-zisul vaccin, nu este vaccin. Toți care și-au făcut vaccinul să se aștepte de următoarele boli:

– boli teribile de piele

– insuficiență renală,

– accidente vasculare cerebrale,

– boli cardiace,

– boli neurologice,

– paralizie,

– vaccinații în combinație cu nou necunoscută epidemie nu vor avea putere să meargă, vor fi ca

zombii, ca drogații, sedații,

– fericiții vaccinați acum vor fi nefericiți de mâine că nu vor avea timp să se pocăiască de ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu

– se vor acoperi de solzi ca la pește

– le va afecta și sistemul imunitar

– se vor umple de solzi și cancere de sânge, corpurile vor fi pline de răni din care va curge lichid

– sfinții părinți avertizează împotriva vaccinului

– planul lor criminal de genocid

– copiii nu vor mai putea naște, ca neamul omenesc să nu se mai înmulțească

nu vei mai fii conștient de tine însuți

– zic asta Sf Porfirie, Paisie, starețul mănăstirii Zenovie, în 1948 într-un dialog cu prințesa Ioana Ghika și Georgeta (Kandicov?)

Pentru mine avertizarea vine prea târziu. Sau cum ar spune unii mai culți, prea tardiv!

Vai, vai, vai! Ce mă fac că eu nu m-am vaccinat o dată, ci de două ori! Cine m-a pus? Deja am început fără nici o explicație să mănânc pește. Și mă tot uit după șopârle. Nu știam de ce. Ieri am stat lipit de ecranul teveului la un reportaj despre crocodili. În reluare. Ciudat! Săptămâna trecută același reportaj mi se părea de-a dreptul anost. Dar acum… Domle ce documentar! Să vezi crocodilii ăia cum…

Abia m-am trezit azi dimineață. Toată noaptea m-am uitat la maratonul zombi. Zombi și vaccinul, Zombi și biserica, Zombi și teologia, Zombi și noua ordine mondială, Apocalipsa zombi 15 bis, și alte filme de-ți era mai mare dragul. Am terminat rezerva de înghețată a nevestii și cea de popcorn a copiilor! Bașca vreo patru litri de Cola. E-urile n-are efect asupra mea. A venit sfârșitul, să ne bucurăm de toate.

Cred că sistemul meu imunitar îmi trimite semnale. Îmi face cu ochiul. Poluarea? Pagubă-n ciumperci! Mâncarea cu E-uri? Așișderea! Fumatul? Basme de adormit copiii secolului XX. Tuberculoza? O invenție comunistă! Holera și ciuma? Papa bun! Accidentele de mașină? Balsam nu alta! Ce să mai zic? Beri-beri, lupus, mononucleoza, sifilisul, grăsimea pe artere, demența, comunismul, capitalismul, anxietăți mai mult sau mai puțin politice, toate sunt o bagatelă. Vaccinul ne mănâncă! Aproape de vii. În combinație cu epidemia asta necunoscută.

Jean Comby în volumul al doilea al cărții sale How to Read Church History afirmă că autoritățile Statelor papale au eliminat vaccinarea și iluminatul stradal, introdus de autoritățile franceze când Napoleon era împărat. Oare pentru că s-au transformat catolicii în zombi? Comby păstrează tăcerea asupra acestui subiect.

Dar acum zombi suntem noi. Cu o singură condiție: dacă ne vaccinăm. După cum vă spuneam, m-am rapelat, așa că eu sunt zombi2 (adică 2 x zombi sau zombi la pătrat). Și ca mine sunt mii și mii. În curând o să punem stăpânire pe lumea asta. Vom instaura noua ordine mondială. Zic noua? Greșit! Cea mai nouă și cea mai exclusivistă. Deviza noastră va fi Aut zombi aut nihil!

Avantajele lumii zombi?Printre altele: vom călători interstelar fără rachete sau alte chițibușuri din astea. Nu vom mai fabrica o droaie de chestii, așa că vom eradica poluarea. Total. Soluția zombi bate soluția ecologiștilor și a altor verzi. Vom eradica naționalismul. To-total.

Eurovision va deveni Zombivision. Nu că acuma e mare diferență… Religia va fi religia zombi. Singura religie. Ăsta catolicism! Cimitirele vor fi bisericile noastre. Că acum e cam invers. Să nu înțelegeți greșit: zombii nu sunt pe invers!

Vom fi ca îngerii. Fără copii, numai cu copii pe care le vom face din cei pe care-i vom vaccina noi! Și ca să nu existe dubii, îl vom transforma și pe Bil Gheiț în zombi. Pe Soroș nu. El deja arată ca unul. Adică ca noi. A vrut el să fie zombi dar n-a reușit. Vaccinul lui a fost refuzat de Comisia Zombiană Unită. Ce s-a întrunit în România.

Imnul nostru mondial va fi Zombi, zombi uber ales! Rămâne de văzut unde ne vom stabili capitala. Probabil Brașov. E aproape de castel.

Putere şi neprihănire sau coroană şi justiţie?


Orthodox Way of Life: Justification and Salvation

Oare la ce s-or fi gândit apostolii când Isus Cristos le-a spus că toată puterea i s-a dat în cer şi pe Pământ? Cum şi-au imaginat că îşi vor face ucenici cu puterea aceasta şi îi vor translata în Împărăţia cerurilor? Evident, nu vom afla prea degrabă ce-a fost în mintea lor. Mai ales că după ridicarea la cer a celui ce le-a dat această veste (bună) nu şi-au mai dezlipit privirile de la cer. Noroc cu îngerul ce le-a dezlipit-o: Las că vine el napoi, voi vedeţi-vă de treabă!

Zis şi făcut. Şi pe când încasau neîncredere, opoziţie de tot soiul, persecuţii, ei şi urmaşii lor reuşesc în aproape 300 de ani să întoarcă lumea pe dos. Dacă a întoarce pe dos lumea a însemnat ca împăratul să devină creştin şi campania, dar şi compania lor – biserica – să intre în legalitate.

Aşa că după trei secole de putere şi neprihănire, cu suişuri şi coborâşuri, cu fel de fel de circumstanţe nemaivăzute şi nemaiîntâlnite în care puterea garantată de Isus Cristos atât în cer cât şi pe pământ îşi dobândeşte oficial dreptul la viaţă legală. Fără să condamne, fără să facă uz de puterea din cer pe pământ decât în sens spiritual. Cu pace şi neprihănirea focul aprins de Isus, cel ce a despărţit familii, a ars opoziţia imperiului criminal, militarist, idolatru şi deci monstruos. Pentru că doar monstruos sau satanic putea fi un imperiu care-i ucidea pe creştini dându-i la fiare pentru distracţia cetăţenilor loiali.

Dacă aflat pe cruce Isus Cristos n-a făcut uz de cele mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri ca să ajusteze istoria, să coboare din cer dreptatea divină pe pământ nici creştinii nu s-au organizat în gherile urbane sau partide de opoziţie cu miliţii la îndemâna unui război civil. De ce oare?

Ba biserica, cu toate că era deja bine organizată, n-a pretins supremaţia asupra statului şi ca urmare să i se cedeze puterea să conducă, să anatemizeze şi să demită împăraţi, să dirijeze armata, să închidă sau să distrugă templele concurenţei, să se folosească de forţă ca să impună universalismul creştin în primă fază tuturor cetăţenilor imperiului şi apoi tuturor locuitorilor pământului. Oare au uitat creştinii ce le-a spus Isus Cristos apostolilor în ceea ce priveşte puterea?

Erau creştinii în această fază mai neprihăniţi, mai drepţi, mai puternici? Probabil că da. De ce? Probabil pentru că…

Şi coroana a spus da. După care vedem biserica acceptată cu drepturi depline în societatea imperială. Adică lumea a primit cu braţele deschise biserica ca să… Ca să ce? Ca să-i asigure imperiului legitimitate divină. În a face ce ce?

Păi prima dată pentru a primi un pic din puterea aceea enunţată de Isus Cristos. Doar că acea putere universală i s-a dat lui, nu ei. Lui, nu lui. Adică nu i s-a dat imperiului. Nici împăratului. Aceea putere era pentru a face ucenici nu pentru a legitima altceva.

Dar, lumea, coroana, imperiul, statul s-au descurcat. Au convocat concilii. Au dat număr şi forţă bisericii. Şi au transformat prin codul lui Iustinian neprihănirea în justiţie. Astfel dreptatea lui Dumnezeu a devenit dreptatea lumii. O fi cucerit Dumnezeu lumea? Avea oare nevoie?

Şi biserica s-a găsit îndreptăţită – fain termen – să amintească tuturor că ea, urmaşa apostolilor, a preluat – de vreme ce Isus nu dă semne de reîntoarcere – sceptrul: toată puterea i-a fost dată în cer şi pe pământ ca să facă ce trebuie. Ce trebuie? Totul. Indiferent ce. Avea şi ea coroană. Poate chiar trei.

De aceea putea să pună coroana pe fruntea cuiva. Şi de aceea a creat monarhia de drept divin. Un alt nume pentru teocraţie. În care biserica era vioara a doua. Nu pentru mult timp.

Dar oare prin aceste preluări coroana s-a sfinţit şi biserica s-a spurcat? Depinde pe cine întrebi. Şi ce cărţi citeşti. Şi cu ce presupoziţii sau prejudecăţi.

Cert este că din când în când apare o cometă. Sau o stea. Ca cea ce-i călăuzea pe magi. Reapare neprihănirea şi dreptatea în locul puterii şi justiţiei. Nu pentru mult timp.

Citesc Scriptura şi mă uit pe cer. Poate apare o stea. Coroanele vor cădea. Şi se va face dreptate.

Sunt ecumenist ?


Câteva precizări absolut necesare în domeniul ecumenismului creştin. dacă cumva există şi ecumenism de alt tip. Dănuţ Mănăstireanu pune punctul pe i într-un domeniu deosebit de spinos şi de neînţeles în România şi printre românii din diaspora. Ecumenismul ar favoriza şi unitatea naţională, dar cui îi pasă? Ar fi interesant de numărat câţi dintre liderii români (transilvani, munteni, moldoveni) au fost într-adevăr autohtoni pre-români. Ne-am mira câţi n-au fost… Şi să nu uităm de Carol I, de Ferdinand şi de alţi străini ce ne-au vrut binele fără să fie nici români, nici ortodocşi.

Vechea, noua sau comple(c)ta?


Advanced Evangelism 101 | Preaching Today

Cu ceva timp în urmă, într-o biserică de la ţară, un frate mai trecut dar cu mult sârg avu un discurs ce umeziră ochii surorilor din aceiaşi generaţie şi declanşă un val de aminuri şi alelui. Plus binecuvântările de viaţă lungă la ieşire. Era pe stil vechi.

Apoi veni un alt frate într-o biserică de oraş care explică trebuinţa unei completări. Recte, nimic nu poate fi lăsat afară. Fratele se pocăise pe undeva de încetarismul presupus de după faptele unora dintre apostoli. Deşi fac parte din cei ce nu prea apgradez categoria în care se află oamenii, îmi închipui câteodată şi mai dau şansa unora să îşi schimbe punctele de vedere/orbire după cum le puie mintea sau le dictează interesele. Şi câte-ar fi de povestit aici…

Între timp, între versiunea veche şi cea completă, bănuiesc că circulă versiunea nouă sau uzuală. De Evanghelie – dacă cumva v-aţi întrebat despre ce perorez grafic. Căci Evanghelia şi transmiterea ei, vorba explicaţiunii din parcul de mai-sus, părea mai simplă pe vremuri. Un pic de Ioan şi gata! Un pic de Ştii că eşti păcătos şi o rugăciune. Câteva cuvinte spuse/scrise administrau şocul necesar păcătosului dezorientat de lumea înconjurătoare. Şi asigurau catindaţii pentru botez.

Dar astăzi nu se mai poate aşa. Orice păcătos sau pui de păcătos are un divais, o participare socială cel puţin virtuală, asociată indubitabil cu o redusă capacitate de concentrare asupra subiectului. Şi chiar dacă n-ar avea, nici noi cu Evanghelia noastră n-am rămas la acelaşi nivel ca acum 100 ani. Ne-am modernizat. Avem şi noi ecrane şi ecrănele pline de aplicaţii, haifaiuri şi alte marafeturi. Dar acum Biblia se vinde pe bani. La fel şi Noul Testament. Am apgradat.

Dar revin ca la problema sărbătoririi Paştelui în două timpuri diferite: care o fi originala, adevărata, autentica versiune a Evangheliei? Unde se află? Trebuie cumva eliberată? Pusă-n circulaţie? Sau e demodată, perimată, îngropată şi înmormântată?

Vă las cu întrebările astea…