Amurgul zeilor?


Ei, s-a cam terminat. După Tăriceanu-n Aula Mare (mi s-a atras atenția, mă conformez), după pesede, a apărut și chestia cu săgeata-n sus. Bun simbol pentru familie! Nu știu de ce aveam impresia că se vor perinda pe la Oradea TOȚI cei ce au ceva de spus în materie de familie. M-am înșelat. Sau am fost înșelat.

Dar dincolo de apariții, de cine ce spune, unde apare și cu cine, este mult mai important să citim printre rînduri, să auzim printre vorbe. Vorba vine… Și dincolo de aulă-ne-aulă, biserică-ne-biserică, eu zic că mai important decît ce s-a spus la vedere, cu martori și mass media, este sau a fost, ce s-a spus în spatele ușilor închise. În odăițe ascunse. Cine știe, unii vor zice: Uite-L ici, uite-L colo! Îl vor căuta, dar nu-L vor găsi.

Deci la amurgul carierei de lider, dar mai ales de politician, ce s-a pus pe tapet? Pe masă? Sau altundeva? Au fost jocurile făcute? Sau nu? A scos cineva asul din mînecă, iepurașul din joben? Era să zic banul din portmoneu, dar m-am abținut. Era doar o figură de stil. Un pamfleț.

Cum au plecat cei ce au venit? Tot cum au venit? Dar cum au rămas cei ce au rămas? Bănuiesc că nu cu gurile căscate. Poate cu promisiuni. Poate cu un protocol. Poate cu un angajament.

Admir înțelepciunea poporului român în cazuri d-astea: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești. De parcă n-ar ști el cine este… Sau fă-te frate cu puntea ca să treci… ăăă, am luat-o pe lîngă! Știți dvs ce am vrut să spun.

Deci fraților, nu mai reclamați atîta lipsă de sinceritate, spiritualitate, amestecarea politicii cu biserica și nici nu mai criticați aducerea dracilor prin biserici. Tăriceanu sau alții ca el, nu e drac. E politician. Poate o să mă întrebați, da ălalalt, ce e? Să nu sperați să vă răspund tot un…

Nu e nici biserică. E politică. P-O-L-I-T-I-C-Ă! Și gata. Dacă e politică putem face ce vrem. Cînd vrem. Unde vrem. Cu cine vrem. Și vrem! Vrem ca un zeu. Zeu zic? Am greșit. Mai ceva ca un zeu. Un zeu și jumătate.  Și eu care credeam că zeii au murit.

A compus Richard Wagner “Amurgul zeilor.” Toți zeii din mitologia nordică mor. Odin, zeul morții, moare de mâna giganților si a celorlalți zei, care vor aduce victoria în Walhala, dar și ei mor odată cu pământul. Se spune ca pămîntul pe care au trăit odată zeii a fost înlocuit cu lut sau pămînt fertil. Asgard, tărîmul zeilor, va fi pămîntul care va da cele mai puține roade. Loki a blestemat pămîntul și în loc de pămînt fertil s-a transformat în cel mai rău pămînt. Se spune că astăzi că acel pămînt este acoperit în intregime cu pietre.” sursa: wikipedia

Oare ce se va întîmpla cu pămîntul unde s-au întîlnit politicienii? Va fi binecuvîntat sau blestemat? De cine? Cînd?

Demoni mai vechi și mai noi


Ieri a fost maslul la biserica din localitate. S-a făcut publicitate la panoul electronic de afișaj din centru. Oare pe unde umblă acum demonii exorcizați? Un subiect incitant, periculos, vechi, dar totuși actual. Ce fel de demoni (ne) mai bîntuie?

A început cu șarpele despre care unii zic că n-a fost decît un biet animal nevinovat. Atîta l-a dus capul pe dobitoc! Apoi a continuat cu idolii importați din Aram, din Egipt și cu cei întîlniți în Canaan: Baali, Astartee, Ahure, Mamona, Belial și atît de prezentul Satana, împotrivitorul, devenit parcă după ce Isus și-a început lucrarea, șeful tuturor demonilor, tartorul cel mare. În cele din urmă au venit grecii, apoi romanii.

În Apocalipsă ni se dau detalii mai specifice și secrete, dar ce avem de spus acum în secolul XXI? Azi abundă vrăjitoarele, sataniștii își cer dreptul la existență instituțională, fenomene ciudate sunt catalogate ca entități, iar dracii sau demonii sunt considerați rezultatul unor secole de obscurantism. Parcă asta pretindeau și comuniștii… Și ca să fim în ton cu unii mai avansați, extratereștrii ne țin sub observație, se amestecă în treburile noastre sau chiar ne răpesc pentru cine știe ce experimente demne de caznele iadului. De-ar fi așa de simplu…

Desigur că știți că nu Vechiul Testament, ci Noul, cu toate că e mult mai redus ca întindere, cuprinde cele mai multe referiri la demoni, spirite malefice și draci. Cel puțin în limba română. Dar poate încercați în ebraică.

Un fost lider baptist certa o studentă mai puțin prudentă în ale exprimării că Sfînta Treime este jignită că și-a luat îndrăzneala să numească cele trei fiare din Apocalipsă treimea malefică. Eu n-aș fi așa de sigur, dar cine știe, nu te poți pune cu cei ce au parte de revelație directă și nemijlocită. Aceasta nu se poate corecta pentru că este de natură divină.

Deci, după o trecere fulgerătoare printre demonii vechimii, să vedem dacă mai avem de-a face cu alții mai noi, sau cu unii care și-au schimbat înfățișarea, numele sau obiectul muncii.

Ce ați spune de demonul vitezei, al progresului, demonul politicii, cel al timpului pierdut, cel al nivelului de trai ridicat și alții de aceiași teapă?

De exemplu demonul vitezei ne face să consumăm resurse pentru a bate încontinuu recordul. Indiferent care, în ce domeniu și unde. Principal este să faci treaba cît mai repede. Nu contează că ieri ai fugit 100 metri în 9,8 secunde, azi trebuie să fugi mai repede. Se țin olimpiade, balcaniade, concursuri regionale, naționale, europene, mondiale sau simple competiții în aer liber sau în sală. Trebuie să îi bați pe ceilalți și dacă se poate, pentru că trebuie să se poată, să îți bați recordul personal. Ce se întîmplă dacă nu reușești? Ești înfrînt. Ai pierdut. Ce? Bani, faimă, acces la trupul și sufletul unora, accesul în mediul VIP.

Demonul progresului ne spune că societatea omenească, omenirea, merge tot mai bine, evoluează de la o societate primitivă la una superioară în care nu vor mai fi boli, foamete, război, suferință în general. În plus omul își va atinge potențialul maxim pentru că va exista omul de tip nou. Mă întreb ce se va întîmpla cu omul de tip vechi? Va fi reciclat, va fi scos afară din societate pe ușa din dos, pe cea din față sau pur și simplu se va sinucide? Uitîndu-mă doar la istoria ultimilor 100 de ani nu cred că găsesc răspunsuri satisfăcătoare. Să caut mai departe?

Demonii politicii ne spun că partidele ne vor asigura fericirea, bunăstarea, viitorul și ne vor explica trecutul. Trebuie să ai mare credință în astfel de demoni. Uniri, despărțiri, aranjamente, asasinate, atentate, războaie, genocide sunt rezultatul acestui demon. Este un demon cu mai multe capete, extrem de activ și de convingător. Spunea cineva, mai demult, că va fi capabil să-i facă să cadă și pe cei aleși. Căci și despre alegere și alegeri este vorba.

Uite-l și pe demonul timpului pierdut, al uitării de sine și al uitării de aproapele. E un demon liniștitor. Un fel de amoc. O marihuană socială ce se vrea nevinovată. Al neimplicării. Al totalei uitări de sine. Și nu numai. Dar fără obiect. Pentru că, nu-i așa, și așa nu contează. Nimic nu contează. Sau aproape nimic. Un demon ce te convinge să nu investești pentru că oricum o să pierzi. Un demon ce te ține anchilozat la nivelul inferior al plăcerii personale. Al nederanjării aproapelui. Dacă nu faci nimic, nu riști nimic. Dacă nu riști nimic este ca și cînd cîștigi. Pași mici, viață lungă. Și uite-așa vei ajunge să-ți risipești viața într-un consumatorism ieftin, o apatie vecină cu moartea clinică.

Dimpotrivă, demonul nivelului de trai ridicat te energizează, te pune-n mișcare, dar îți oferă obiective facile, imediate, ce te propulsează în atenția invidioșilor de doi bani: te-ai realizat. Te-ai dat peste cap să dovedești, mai ales celor care nu te bagă-n seamă și nu contează de fapt în viața ta, că ești cineva pentru că te înscrii un pic mai sus decît ceilalți care trăiesc normal. Ești mai sus la studii, la avere, la familie și distracții. Pentru că îți permiți? Nu, pentru că investești în așa ceva. De fapt acest demon este demonul deghizat al recordurilor. Cu fiecare realizare deșartă îți bați propriul tău record personal. Ești mai sus cu o treaptă. Oare?

Ce vor de fapt demonii? Nimic. Totul. Totul și nimic. Cînd te prinde, un demon te minte. Te fraierește. Te convinge să-i dai lui viața. Toată. Să uiți ceea ce este important. Ce contează. Să uiți că ai venit gol pe această lume și că pleci din ea fără să iei nimic cu tine… în afară de binele pe care l-ai făcut.

O nouă categorie: Vechiul Testament în secolul XXI. De data asta Ghedeon.


Arta recontextualizării atrage ascultători și cititori. Îi și îndepărtează pe conservatori și legaliști. Nervi sau surîsuri, sprîncene încruntate sau degetul mare de la mîna dreaptă activat. Și, vorba unui proverb turc: à la guerre comme à la guerre.

Tălmăcit pre limba noastră, la gară, ca la gară. Deci nu ce scrie în tecst e important, ci ce se înțelege. Sper să nu re-ajungem la turnul lui Babel. Cine știe ce mai înțelege Uny. Că Uny nu e normali, domle!

Deci:

A apărut un înger. Din senin. Sau din… cer. Nimeni nu știe de unde. Nu era spectaculos. Parol doneur! Nu făcea minuni. Nu mișca munții. Nu mișca nici norii și nu bubuia cu tunete. Ar fi fost prea ușor de identificat. Poate îngerul voia să-și facă un pic de cap. Să spargă tiparele. De data asta era… incognito. Nu exagerați, nu era îngerul Incognito.

Ca și cum ar fi fost obosit, s-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Poate ar fi fost mai indicat să-și fi crescut propriul stejar, dar asta ar fi luat prea mult timp. Putea să oprească timpul în loc, dar atunci cine ar fi băgat de seamă că timpul era suspendat? Și pentru ce, să crească un stejar? Nee!

Un pămîntean pe nume Ghedeon, fiul individului de mai-sus, treiera. Își plătise impozitul pe pămînt, își ajutase tatăl la strînsul recoltei, ba și pe frații mai mari. Era ultimul la recoltat.

Se grăbea. Combina dădu rateuri curînd după ce plătise ultima rată și-i expirase și garanția. Cine avea bani de garanție extinsă? Asta era pentru de-alde… Acum îi golea buncărul să-i ascundă conținutul. Proprietarul pămîntului îl fentase. Banca îl soma. Ba venea și anaful. Se anunțase și secetă… Vremuri grele.

Îngerul Domnului activă mental canalele de comunicație. Textul fusese selectat de supervaizăr. Trecu pe mod dialog: ,,Ză Fors bi uiz iu, men!” Și așteptă reacția pămînteanului. Ce nu întîrzie.

Ghedeon i-a zis: “Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întîmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri cînd spun: “Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mîinile lui Madian!”

Deci, din nou, ce-ați înțeles?

Apocalipsa, un vechi exercițiu de imaginație, dar nu ultimul: Ză plen


Dumnezeu este cel care ne-a inventat. El a pus la cale un plan. Planul inițial.

Planul inițial avea în vedere situația actuală ca și multe situații intermediare. Și în mod sigur situația finală. Dacă n-ar fi așa înseamnă că pe parcursul planului Dumnezeu a fost luat prin surprindere, prins pe picior greșit de nenumărate ori. Și dacă a fost așa istoria nu are un sfîrșit prea sigur și tot ce ni s-a spus despre viitor ca urmare a revelației s-ar putea să fie parțial sau total inexact. Ca urmare Dumnezeu nu mai este Dumnezeul descris de Biblie și n-ar avea sens să-ți bați capul cu el.

Creația, la fel ca și Apocalipsa, ar fi niște basme meșteșugite înregistrate de creduli sau interesați după imaginația unor aiuriți ce au delirat acum cîteva mii de ani. Coroborat cu eventuala ne-dumnezeire a lui Isus Cristos afacerea ar fi numai bună de dat pe răzătoare și prin urmare avem cîteva variante mai îmbietoare: comunismul, capitalismul sălbatic, așteptarea extratereștrilor salvatori sau autentificarea unui alt zeu sau om mai capabil să conducă omenirea spre realizarea absolută.

De cealaltă parte a baricadei avem însă oameni convinși definitiv că numai dacă ești creștin poți fi împlinit, fericit, realizat și sănătos. Familia, succesul în afaceri, o minte luminată și un talent deosebit sunt monopolul creștinilor pentru că dacă Dumnezeu este cu noi, cine să fie împotriva noastră?

Dar dacă ne uităm în retrovizor vedem că același Dumnezeu care a plănuit totul este și Dumnezeul creștinilor. Același Dumnezeu care a făcut Israelul l-a și dat Neamurilor. Cel ce a locuit în Templu l-a dărîmat din motive arhicunoscute. Apoi l-a mai dărîmat o dată. A împrăștiat Israelul și după aproximativ 2000 de ani l-a refăcut. Planul trebuie să fi avut în vedere multă suferință și curmarea multor vieți un pic cam nevinovate. Dramatic!

În urmă cu vreo trei-patru ani zicea cineva că o femeie i-a apărut în mașină undeva prin Oltenia. S-a materializat în timpul mersului, dar fenomenul a fost catalogat ca fiind de la cel rău. Ieri mi-a spus cineva că un moș de astă dată apăruse într-o mașină încuiată a unui credincios. Moșul zicea că îngerul a apucat trîmbița, dar i s-a spus să mai stea, că n-a intrat încă numărul.

Nu mă pricep prea bine la adunări, dar după cum văd eu unii intră, alții ies. Nu știu cum se face adunarea finală. Și pe ce criterii. De pildă uanț seivd forevăr seivd? Nu ar trebui să moară unii ca să fie sigur că au fost numărați în mod definitiv la stînga sau la dreapta, la capre sau la oi? Și dacă Dumnezeu are un plan cu trîmbițe îngerești la data de și ora zet, nu poate știe cine va fi sau nu în cartea vieții înainte de i se opri circulația sanguină? Ză plen ar trebui să fie consistent, nu?

Oare îngerul ăla a pus mîna pe trîmbiță, așa că i s-a făcut de suflat? Sau n-a numărat cineva bine și era o mică eroare de altgoritm? Dumnezeu o fi fost luat prin surpriză de impulsul îngerului trîmbițaș? Bănuiesc că nu. Dar lucrurile probabil sunt mult mai complicate decît le vedem noi. Se nasc atîția copii în atîtea religii și probabil că există un altgorism al mîntuirii externe: cine și cîți sunt mîntuiți fără să știe de Isus.

Apoi, din cîte mai țin eu minte de la lecția de vete, la consiliu s-au mai pus întrebări. Întrebați-l pe Mica. Deci s-a purtat un dialog. Și istoria s-a desfășurat conform planului. Ză plen. În plus, ca un plan să reușească trebuie să fie secret. Nu se poate să-l știe toată lumea. Nici Satana nu știe totul, cu toate că se spune că și el citește Biblia. Eu chiar m-am întrebat de ce nu l-a salvat pe Isus e la răstignire. De vîndut, l-a vîndut.  Dar putea și să-l elibereze cumva. Un comando, un gînd al lui Ana sau a lui Caiafa, Irod sau Pilat, putea schimba destinul omenirii.

Ză plen era în desfășurare și nu se mai putea schimba nimic. Acum ni-e frică că homosexualii se pot căsători în America. În fine, bine că cel puțin se căsătoresc. Ni-e frică că dau africanii, musulmanii, rușii și alte popoare migratoare peste noi. Nivelul nostru de trai este în pericol. Nu vă fie frică, există un plan. Se dărîmă biserici, se aruncă în aer biserici, mor oameni. Siguranța noastră este în declin. Totul se face după un plan. Dacă n-ar fi așa ne-ar fi spus.

Exorcizarea tomberonului


În ultimul timp (de fapt de cînd e liber la microfoane, la scris și la citit) auzi, citești și vezi o largă colecție de indivizi ce se produc în cele mai diverse domenii. Specialiști apăruți peste noapte în cele mai imposibile domenii, dar și în cele mai banale dau cu sfatu-n publicul larg. În ăla îngust e mai greu că trebuie țintit mai bine… Dar-ar fi să mă iau dupe (sic!) ei, aș fi ajuns de mult la casa de nebuni sau pur și simplu aș fi decedat mortal pentru că lumea ar fi expirat de mult. Nu un cataclism, nici două, ci o turmă-ntreagă de cataclisme apocaliptice se vor fi revărsat asupra bietei noastre planete din obscurul nostru sistem solar.

Ce să-i faci, dacă numai aici este viață… Cu toată îndîrjirea materiei de a se auto-crea, de a se auto-perfecționa și de a ajunge de bună voie și nesilită de nimeni la viață, în mod paradoxal, întreg universul, nu numai că conspiră să distrugă această pîlpîire a vieții, ci și acționează în direcția aceasta.

Dăstul dă rău!

Și în treaba asta, mă întreb retoric care o fi rolul religiei în prevenirea unui sfîrșit apocaliptic. De exemplu ce are de spus și de făcut Dumnezeu în toată treaba asta. Sau mai rău, dacă alcineva își bagă codița îmbîrligată, unde vom ajunge în final?

În urmă cu ceva timp am editat textul unei traduceri despre iad. Autorul și consoarta participaseră la o serbare de grădi. Copiii (șugubeții…) puseseră la cale o scenetă cu diavoli și diavolițe, foc și cazane. Un spectacol de muzică și lumină, de fior și pucioasă. Tot tacîmul infernal de uz intern imaginat de niște bieți pămînteni ce se informaseră cu privire la subiect de la biblioteca municipală. Printre zîmbete și cîntece inocente drăcușori și drăcoaice mititele își făceau de cap amenințînd publicul cu iadul pe o scenă mai multe sau mai puțin improvizată.

În toiul spectacolului omul nostru și soția sa săriră în sus foarte alarmați de așa o glumă proastă. Iadul era caricaturizat, deci desființat în mod pueril, premeditat și pediatru. Așa ceva nu se face, Doamne ferește, pentru că iadul există, este o treabă serioasă și extrem de periculoasă. Nu este permisă banalizarea dracilor sau diavolilor, a Satanei, tartorul cel mare sau a lui Scaraoțchi adaptatul autohton  pre-graiul nostru. Dar scumpii noștri creștini păreau mai degrabă apărătorii drepturilor părții întunecate a Forței în fața unei societăți americane ce crede 99% în existența raiului și doar 30% în cea a iadului.

Mă întreb ce au făcut creștinii din zonă de s-a ajuns la așa un raport disproporționat… Și mă întreb cum de unii dintre noi/ei își doresc un rai aici pe pămînt și fac tot posibilul să-l realizeze. Pe diferite căi.

Drept pentru care eu am decis să mă pun de-a curmezișul, nu să mă aliniez. Am decis să mă îmbolnăvesc, ba chiar rău de tot, ca să contrazic alungarea demonilor din viața personală și cea publică conform teologiei health and wealth. Pot s-o duc bine, ba chiar foarte bine, să fiu fericit și dacă sufăr. Nu vă faceți iluzii, nu vrea să coabitez cu demonii, îi arunc la tomberon. Tocmai a venit mașina de gunoi și au colectat rezidurile vieții noastre cea de toate zilele. Așa că, în caz că a mai rămas ceva pe fundul tomberonului, mă duc să-l exorcizez.

Giast in cheis!

 

Iar…


Se duce Isus în sat. La biserică. Duminica.

În biserică, ce să vezi, un credincios cu duh de drac. Ca tot omul duminica, era și el la biserică. De unde o fi achiziționat duhul? O fi fost duh sub acoperire. Că se poartă.

Apoi vorbește de parcă el e mai mulți. Sau duhul era mai mulți… În fine iar discuția carismatici versus autocratici cum că dacă ești creștin nu poți avea duhuri sau le poți dar le scoți. Never ends! Cine-a zis ceva de creștini?

Duhul vorbește, dar nu spune tot. Era Sfîntul, dar atît. Și-o ia el pe muțește și-i evacuat. Rămăsese restanțier cu chiria! Sau cu taxa de protecție.

Spre ziuă, după o noapte de lucru la urgențe Isus pleacă, că voiau toți să-l facă medicul lor de familie. Oare ministrul sănătății e la curent cu chestia asta?

În rest holly sheep!

Azi mi-am exorcizat blogul


sursa:pă poză

I mean business: azi după-masă mi-am exorcizat blogul. A ieșit un tip de draci. Cel puțin n-o să mai lupt cu ei. Viața e prea scurtă și prea veselă să fie cheltuită pe așa ceva și tîrîtă în veninul altora. Îmi ajunge al meu. Nu vă spun ce-mi place să mușc. Citiți și vedeți.

Sper să mai iasă și alți draci. Dacă s-au aciuit pe aici. Spam?

Zicea cu ceva timp un pastor cu charismă, dușman însă charismaticilor, că a întîlnit în Suedia (parcă!) un tip care i-a spus că are pe o dischetă (pe care o ținea în mînă) niște draci pe care i-a exorcizat și i-a închis acolo. Hmmm! Ce calculator!!!

Povestea zîmbind. Fiecare cu domeniul lui de exorcizare. Fratele cu pricina avea domeniul exorcizării studenților incomozi, a credincioșilor ce credeau ce nu credea dînsul și a celor ce nu îl adulau. Ghiciți personajul? Tînăr și neliniștit…

Mă rog și pentru el. E drept cam rar. E drept că nu m-am rugat de mult pentru calculatorul meu. Poate a luat un demon de pe net. Că altfel de ce-o fi așa de slou.

Dar cel puțin acum sunt eu mai normal.

Ce pace! Ce liniște! Aleluia!

Și cînd te gîndești că unii studiază la seminar angeologia. Eu am rămas în urmă!