Teologia pe înţelesul tuturor: Ce sau cine este Biserica? (2)


Interesul faţă de doctrina Bisericii nu se mai manifestă astăzi atât de pregnant poate datorită faptului că fiecare denominaţie sau confesiune şi-a produs propriile definiţii. Totuşi apariţia şi dezvoltarea mişcării ecumenice a făcut ca multe definiţii să fie regândite şi rescrise. Ce este Biserica, cine este Biserica sau poate, ce sau cine nu este Biserica, sunt întrebări care ar trebui să îşi găsească răspunsul în funcţie de sursa de inspiraţie (Noul Testament sau Vechiul Testament, tradiţia) şi de felul cum interpretăm textele din aceste surse.

Unul dintre pericolele prezente este de a citi Noul Testament cu ochelarii creştinului din secolul XXI şi de a deforma Biserica Primară şi învăţătura ei. Un alt pericol este de a folosi alte discipline cum ar fi sociologia sau psihologia pentru a defini Biserica. Câteva dintre întrebările pe care le punem astăzi în raport cu eclesiologia sunt: a fost intenţia lui Isus Cristos să creeze o altă religie diferită de cea iudaică? Care a fost ideea de comunitate la Isus şi la apostoli? Se poate identifica Biserica cu Împărăţia lui Dumnezeu? Ce rol joacă escatologia? Există cumva o dezvoltare a doctrinei Bisericii în Noul Testament?

Eclesiologia este acea parte a teologiei care se ocupă cu studierea lucrurilor ce ţin de biserică: originea ei, definiţii, slujirea în biserică, etc. Cu toate că eclesiologia îşi are originea în Biblie, cea mai mare parte a dezvoltării sale este post-biblică, ea evoluând continuu. De două mii de ani terminologia biblică a fost folosită pentru a defini Biserica. Termenul ekklesia nu a fost la origine un termen religios, el definind adunarea cetăţenilor liberi din cetăţile-stat ale Greciei. În mod eronat se zice în prezent “ne închinăm la Biserică de la orele 17 în fiecare duminică,” desemnându-se astfel doar clădirea în care se adună de fapt Biserica. Dar Biserica nu este clădirea, ci credincioşii care se adună în numele lui Dumnezeu. Când clădirea Bisericii este dărâmată nu este distrusă Biserica lui Cristos, ci doar locul unde Biserica se adună temporar. Niciodată în Noul Testament termenul de Biserică-Ecclesia nu s-a referit la o clădire, ci la adunarea creştinilor. Altfel Mt 16:18 şi Mt 18:17 nu ar avea sens: “Dacã nu vrea sã asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacã nu vrea sã asculte nici de Bisericã, sã fie pentru tine ca un pãgîn şi ca un vameş.”

De asemenea în mod eronat acest verset este interpretat ca arătând autoritatea Bisericii. Versetul indică felul cum trebuie tratată o problemă de disciplină mergând de la individ la grup şi în acelaşi timp arată că cel indisciplinat iese de sub incidenţa legii harului necunoscând-o (din această cauză el va fi ca un vameş, ca un păgân), dar în acelaşi timp el trebuie să fie expus legii harului, la fel cum vameşii şi păcătoşii îl ascultau pe Isus Cristos şi acesta mânca cu ei la masă. De remarcat că Isus Cristos se adresează folosind persoana a II-a singular (“…să fie pentru tine…”) nu persoana a II- plural (pentru voi). Reiese în mod clar că versetul nu poate fi aplicat în practică decât în legătură cu o altă persoană, nu cu un grup. Extrapolarea lui ca referindu-se la autoritatea Bisericii pare să fie o extindere dincolo de intenţia autorului, adică a lui Dumnezeu, pentru că el se adresează în primul rând celui ce citeşte textul.

Definiţie: Biserica este totalitatea credincioşilor fără deosebire de rasă, naţionalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Cristos.[1]Există mai multe categorii care definesc identitatea Bisericii. Dacă nu contează rasa, naţionalitatea, clasa socială sau dacă eşti în viaţă sau nu, probabil că nu contează nici sexul pentru că Hristos a desfiinţat toate barierele.

Cu toate acestea se ridică unele întrebări: poate un homosexual sau o lesbiană să facă parte din Biserică? Care este relevanţa faptului că din Biserică fac parte şi cei “adormiţi” în Hristos? Pot copiii să facă parte din Biserică, dacă da, de ce, iar dacă nu de ce nu? Ce înseamnă să fii exclus din Biserică sau ce înseamnă să fii exclus temporar din Biserică sunt întrebări la care trebuie răspuns cât se poate de clar. Care sunt temeiurile pentru care este cineva exclus din Biserică? Dacă nu contează rasa sau naţionalitatea, de ce există atâtea Biserici doar ale ţiganilor şi ale maghiarilor în ţara noastră?

Noul Testament face clar că nu poate exista un popor a lui Dumnezeu conform vechiului legământ şi un alt popor cu aceleaşi calităţi, dar care să respecte alte condiţii în noul legământ. Evreii intră în noul legământ respectând aceleaşi condiţii ca şi Neamurile: pocăinţa, credinţa în moartea şi învierea lui Isus Cristos Domnul. Nu ar trebui să existe două popoare a lui Dumnezeu, cu toate că Împărăţia cerurilor s-ar putea să fie mai largă sau complexă, dincolo de ceea ce noi deducem logic.

Tot aici trebuie tratat termenul legămînt, foarte uzitat în Bisericile evanghelice. În primul rând Dumnezeu este cel care a proiectat, efectuat şi respectat legământul. Legămîntul sau testamentul sau tratatul între două (sau mai multe) părţi era încheiat de două persoane ce nu erau egale ca putere sau poziţie şi vizau pacea, protecţia persoanelor şi relaţia dintre ele. Totdeauna Dumnezeu a iniţiat şi a pus condiţiile legămîntului.

Dacă cumva omul s-a obligat din nou să respecte Legea (Neemia, Ezra, Iosia) aceasta nu s-a făcut datorită faptului că cei trei conducători îl forţau pe Dumnezeu să încheie un tratat cu ei, ci pentru că legămîntul fusese rupt de poporul pe care îl conduceau, iar ei şi-a dat seama de greşeală şi voiau să o repare. Totdeauna Dumnezeu este superiorul şi din această cauză (care nu se poate schimba) noi nu putem iniția un legămînt cu el. El este cel care îl propune, l-a propus şi El îl respectă totdeauna.

Din punctul de vedere al eclesiologiei noi nu încheiem un legămînt în “apa botezului.” Legământul a fost încheiat deja, noi doar am acceptat condiţiile înainte de botez, iar botezul este o confirmare publică a acceptării legămîntului făcut de Dumnezeu prin Isus Cristos. Din această cauză în niciun caz nu se poate spune “am încheiat un legămînt cu Dumnezeu în apa botezului” pentru că asta ar însemna că noi am fi superiorii şi Dumnezeu a fost nevoit să încheie legămîntul cu noi pentru că noi ne-am botezat. Ori termenii în care se face legămîntul nu sunt ai noştri, ci ai lui Dumnezeu, jertfa a fost a lui Dumnezeu, condiţiile pentru respectarea legămîntului sunt stipulate de către Dumnezeu şi beneficiile prezente şi viitoare nu sunt ale lui Dumnezeu, ci sunt din partea lui Dumnezeu pentru noi, niciodată invers. Dumnezeu nu are nevoie de noi, noi avem nevoie de Dumnezeu.


[1] Această definiţie este agreată de STB Bucureşti, dar nu este unica şi nici cea mai bună definiţie a Bisericii

Lumea academică (7): Facultatea de Teologie Didactică Penticostală din Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad


Atunci cînd a început Secţia de Teologie Didactică Penticostală din Universitatea “Aurel Vlaicu”, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, s-a spus că toate cursurile se vor ţine la Universitate. N-am participat la ceremonia oficială de deschidere a cursurilor, dar a doua zi aveam curs la ora 10 aşa că am pus cap compas universitate. Pe cînd eram încă pe drum mi se transmite că în cele din urmă cursurile se ţin tot la Betania şi că la ora cînd ar trebui să înceapă cursul meu se va ţine o festivitate de deschidere. Cum îmi vine să mor cînd ascult banalităţi (de-ar fi doar astea…) am hotărît să hold my horses şi să ajung cam pe 10.30, cînd avîntul discursurilor se va fi potolit. În parcarea Betaniei (sună ca boala, recunosc… ce maşină o fi parcat acolo Isus) îmi pun frumuseţea de Dacie (vezi Maşinile mele (3): Dacia 1310 TLX) între două Mercedesuri noi nouţe, unul S şi unul cam pe acolo, la fel de negre ca şi răposata-mi maşină. Ce? Nu avea tot patru roţi? Nu avea tot cinci locuri? Nu avea tot numere româneşti? Nu avea tot patru portiere? Nu avea… NU! Aici se opresc asemănările. Şi intru în sala de nunţi de la primul nivel, unde erau strînşi studenţii de anul I şi la două mese în faţa lor decanul, Riviş-Tipei, un tip ce vorbea în engleză, dar nu părea să fie după accent limba lui maternă şi încă un tip ce tot îi dădea cum Domnul l-a pus să facă teologie, doctorat, drept, ş.a.m.d. Norvegianul (am aflat mai apoi că era aşa ceva) ne-a servit o lecţie de misionarism şi de smerenie, românul necunoscut una de alegere smerită după voia Domnului şi apoi Tipei a sunat retragerea spre alte apartamente lăsîndu-ne în plata domnului Ghiocel Moţ, ce nu mai era decan şi la această facultate. M-a invitat să vin în prima bancă, “să mă vadă studenţii” şi mi-a dat cuvîntul. Habar n-aveam ce să zic, dar în cele din urmă am spus ceva despre un nou început, diferit de Betania anterioară, despre învăţat, aşa cum mi-ar place mie să fie noua facultate. După ce am terminat, Moţ mi-a preluat ideile (o fi fost în pană de idei la ora aceea) şi le-a confirmat, le-a accentuat, studenţii amintindu-mi mai apoi cît de mult crezuseră că erau la o facultate serioasă! Cît pe-aci să cred şi eu!

În fine, toate cursurile mele le-am ţinut la Betania, nu ştiu unde le-au ţinut ceilalţi. Eram tot angajatul cultului penticostal ca şi cadru didactic, contract la plata cu ora, dar avînd în vedere că aveam multe cursuri şi sistemul de plată era cam ca şi cel de la universitate (minus 5 lei pe ora a doua de curs), am avut un salar mult mai mare decît o catedră întreagă. În anul următor aceiaşi schemă, dar cu universitatea. Promisiunile din prima zi nu au fost onorate, în afara lui Handaric şi a mea cele mai multe dintre cadrele didactice nefăcîndu-și apariţia. Studenţii se plîngeau că jumătate din ore se fac la universitate, ei trebuind să alerge între cele două locaţii, şi cursurile nu îi ajută cu nimic. Asta e, ai intrat în horă trebuie să joci! Şi cei de la universitate trebuiau să facă bani pe seama penticostalilor.

În anul următor au apărut studenţi mai mulţi, fiind anunţate din nou 120 de locuri. Există un barem timp de cîţiva ani pentru acreditare. Needless to say că niciodată nu au fost nici măcar atîţia studenţi înscrişi, darămite prezenţi. Mai trist era că unii dintre ei erau pe niciunde, adică cu greu se puteau exprima, scrie, părînd ca picaţi din lună la cursuri. Dar, cel puţin ăştia participau la cursuri! Cum iniţial politica era de neagresiune dogmatică şi unii încercau să mă facă să înţeleg că nu reprezint o autoritate în domeniul penticostal (ceea ce este perfect adevărat, nu sunt nici în domeniu baptist!), mi-am expus şi eu politica de predare: “eu nu am o agendă dogmatică, nu vreau să vă fac baptişti, mai ales că biserica baptistă este aproape moartă, dar vreau să vă spun adevărul. Dacă constataţi că ceea ce vă spun este adevărul, preluaţi, dacă constataţi contrariul, ridicaţi mîna sus şi discutăm. Şi eu pot greşi.”

Am şi discutat, studenţii fiind extrem de interesaţi, mai ales că nu exista presiunea impunerii unei linii oficiale. Cum schimbul nu a fost numai de la mine la ei, eu am aflat cam tot ce se petrecea în bisericile penticostale. Unii erau marcaţi de proroci ce nu erau lăsaţi să prorocească pentru că prea spuneau adevărul, alţii de tarele unor fraţi ce făceau te miri ce, alţii de starea jalnică a vreunei adunări, dar în general doreau ceva mai mult, mai bun, mai spiritual şi mai autentic, Isus Cristos aplicat în viaţa de zi cu zi. Unii ce erau convertiţi din lume şi mai maturi veneau să dezbatem probleme extrem de stringente şi serioase, ce nu îşi găseau răspuns la liderii infatuaţi sau prea autoritari. Cum cursul devenise secundar, eram din nou în faza a treia a stilului de predare, acela al discuţiilor de care are nevoie studentul, pentru că relaţia bună cu el îl făcea să înveţe şi cursul, ce nu era literă de lege şi nici strict necesar pentru mîntuire.

Prin luna mai al primului an la Vlaicu am fost abordat pe holul academiei teologice ortodoxe de pro-rector, ce preda şi acolo, care mi-a comunicat că de la toamnă voi avea catedră întreagă.

Lumea academică (6): Facultatea “Betania” plus Secţia de Teologie didactică de la Universitatea “Aurel Vlaicu”


Atenţie! Acest post nu este recomandat persoanelor prea sensibile, prea spirituale sau prea slabe de inimă.

După cum spune un proverb sicilian, cine nu aude, nu vede şi nu vorbeşte, trăieşte 1000 de ani.

În 2007, în paralel cu Facultatea Betania, a început Secţia de Teologie Didactică Penticostală din Universitatea “Aurel Vlaicu”, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, după ce o comisie de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării a vizitat Betania.  În prezenţa decanului, comisia (formată din doi membrii, dr. Klein şi încă cineva, după accent un maghiar) ne-a pus cîteva întrebări banale criticînd statul de funcţii. Nu ştiu exact cine era pe ştat în afara subsemnatului, a lui Mihai Handaric şi a lui Riviş-Tipei. La ora aceea eram singurii cu studii post-universitare la Betania, în afară de Moţ Ghiocel.

După spusele decanului ar fi trebuit să predau şi Istoria Bisericii Penticostale, dar în cele din urmă, nu a mai fost vorba de aşa ceva, ci de nu mai mult nici mai puţin decît vreo şase cursuri. Spre toamnă m-am pus şi mi-am pregătit documentele cursurilor. Cert e că din toamna următoare am început să predau anului I …Teologia Noului Testament. Vorba aia: aş fi putut preda şi Introducere în microchirurgie sau în proiectarea asistată a circuitelor integrate! 

Cîteva surori din zona de nord-est a ţării, studente în anul I la UAV, au venit să asiste la cursul de TNT şi au fost cam şocate de ceea ce discutam noi acolo, aşa că nu au mai apărut, nici măcar la examen. Cursurile la Seminarul Betania nu au mai continuat, toţi cei înscrişi în anul I fiind automat înscrişi în anul I la Facultatea de Teologie Didactică. Din punct de vedere tehnic ar fi trebuit să fie facultate cu 120 de studenţi, în cele din urmă era mai mult o grupă mai stufoasă, de circa 30 de atudenţi.

Sesiunea de vară avea să fie ultima la Facultatea Betania. Urmau să termine două promoţii simultan: una cu trei ani de studiu, cealaltă cu patru. Cum existau mulţi studenţi care nu şi-au luat dintr-un motiv sau altul examenele, decanul a venit cu o inovaţie în materie: studenţii să cumpere cărţi pentru dotarea bibliotecii şi asta să se considere puncte în plus la examen. E drept că această inovaţie îşi avea originea într-una mai veche cu un an ce a stîrnit reacţia unor cadre didactice ce sperau ca epoca copiatului şi a matrapazlîcurilor era de domeniul trecutului. Pînă la urmă i-am propus decanului ca studentul să cumpere cartea şi să facă o recenzie pentru care va primi notă. Zis şi făcut: era mai degrabă un proiect decît un examen, dar am ales cărţi dintre cele mai mari, cu peste trei sute de file şi cu un preţ cît mai mare. Dacă voia cineva să treacă examenul în acest mod, cel puţin să depună ceva efort. Metoda a dat rezultatele scontate şi în ciuda listei afişate nici un student nu a recurs la metoda aceasta, fiind evident că un examen era mai puţin obositor atît pentru intelect, cît şi pentru buzunar.

Într-una dintre ultimele întîlniri cu studenţii am stat de vorbă cu cei care aveau pe lîngă potenţial şi înclinaţie spre studiu. Spre dezamăgirea mea doar vreo patru dintre aceştia şi-au continuat studiile. Apoi au urmat examenele şi în cele diu urmă re-examinările. Am aflat neoficial că orice student putea face o donaţie la secretariat, unde actuala secretară era şefa de promoţie de anul trecut, circa zece euro în lei pentru a trece un examen. Cum existau studenţi ce aveau de dat şi de luat mai multe examene, a urmat o creştere a fondurilor facultăţii. Eu nu am participat la această mascaradă fiind internat în spital la Cluj. Totuşi am făcut efortul de a corecta examenele restanţă la cursurile mele după operaţie, notele fiind transmise prin mail. Ca să scurt-circuitez sistemul “inedit” al Betaniei şi să boicotez “strîngerea de fonduri”, am dat chiar şi note studenţilor care ar fi vrut să dea examenul, dar eu nu mai eram acolo, dar nu voiau să dea bani pentru “fondul clasei”. Pe cînd se profila pre-licenţa m-a sunat decanul ca să îmi spună să vin la şcoală. Bună glumă! Mişcat de eroismul meu de a rezista în post pînă în ultima zi, mi-a propus să îmi dea o primă (n-a spus cît), dacă îi dau un număr de cont. Cum nu voiam să îi dau un număr de cont (nici nu aveam), la insistenţele sale i-am transmis că poate să îmi dea o primă ca adaus la salariu, atunci cînd îl voi ridica, după externare.  Zis şi făcut. Am ieşit din spital, am mers acasă, am luat salariul şi prima. Cum în locul meu a supravegheat un alt frate, împreună cu soţia am hotărît să îi dăm acestuia această primă înainte de a cunoaşte cît era valoarea acesteia şi indiferent cît era valoarea ei. Iniţial am discutat că îl voi plăti cu cît erau plătit eu pentru examenul respectiv. Fratele ne-a vizitat după ieşirea din spital, aşa că i-am dat plicul intact după ce i-am spus istoria lui. Mi-a plăcut ce mi-a spus: “Domnul poate să se foloseacă chiar de diavol pentru a face un bine”. Avea credinţă mare! Şi eu. A doua zi ne-a dat telefon să ne spună că suma acoperea exact datoria ce era scadentă şi nu avea bani să o plătească. Iată că pînă la urmă decanul a făcut o faptă bună.

Studenţii au insistat să ne vedem în semn de adio, a doua zi după ce s-a terminat cu licenţa. Atunci l-am văzut pentru prima dată în viaţa mea pe cel ce a reuşit performanţa să fie şef de promoţie fără să se întîlnească cu mine la nici un examen şi la nici un curs. Adevărate minuni vrednice de o biserică mai charismatică, ţinînd cont că predam acolo de trei ani. În final la ceremonia de absolvire din biserica Betania toată lumea s-a comportat într-un mod exemplar şi fariseic cu discursuri din partea conducerii facultăţii şi a absolvenţilor, atît pastori cît şi laici. Vivat academia, vivat profesores!

Lumea academică (5): Facultatea “Betania”


Sediul facultăţii se găsea în biserica penticostală cu acelaşi nume din Arad, cartierul Grădişte. Avea trei săli de clasă,  la nivelul trei, o sală de internet, secretariat împreună cu biroul decanului, o mică sală pentru profi plus încă o sală de curs un nivel mai jos. Mai jos se găsea biblioteca foarte mică, care adăpostea, xeroxul şi toate cursurile. Unul dintre studenţi se ocupa de bibliotecă, secretara la ora când m-am angajat (şi în anul acela academic) era o fostă studentă ce preda şi limba engleză. Sălile aveau o capacitate de aproximativ 20 de studenţi, scaunele fiind însă de dimensiuni liliputane pentru că aceleaşi săli adăposteau şcoala duminicală pentru copiii bisericii. Pentru examenele de an se folosea şi sala de nunţi aflată la primul nivel al bisericii. Era o construcţie nouă, cu cîteva probleme de design şi execuţie, încălzire cu gaz. Capela se ţinea în biserică. Eram coleg cu fostul meu coleg de la IBEO, Mihai Handaric, ce se afla într-un program de doctorat avîndu-l ca îndrumător pe prof dr Hans Klein, cu Hubert Emerich (greacă şi NT) şi cu Ciprian  Bălăban, ce terminase tot la Betania, iar acum preda Istoria Bisericii, preda şi la Liceul penticostal şi făcea un master la Arad. Decanul, ce absolvise teologia (parcă la ITP), mi-a inventat un curs numit “Istoria creştinismului contemporan”. L-am predat vreme de un semestru anului III. Mi se dădeau bani de benzină, avem ore doar o zi pe săptămînă, dar din semestrul II am fost întrebat dacă  pot să mai iau un curs, acela de Filozofie creştină. Nu am spus nu, aşa că am pus la cale un curs minim (exista un minim de 28 de file parcă) şi în anul viitor am fost rugat să predau, pe lîngă Filosofia creştină şi cursul de Erezii contemporane (fosta mea “cunoştiinţă” de la IBEO) şi după încă un an, după plecarea lui Ciprian Bălăban la ITP am început să predau cursul de Istoria Bisericii. Frecvenţa la cursuri nu era obligatorie (o invenţie ciudată pentru o facultate de teologie), dar din punct de vedere tehnic acest amănunt făcea posibilă înscrierea studenţilor în regim fără frecvenţă după dispariţia acestei categorii de studiu, aici apărînd pe lîngă tinerii de la zi şi  conducători de adunări, pastori, diaconi, prezbiteri sau fraţi şi unele surori interesate de teologie, unii dintre ei dornici să predea teologia în şcoli. Existau studenţi “internaţionali” dar la început nu prea am înţeles ce însemna acest termen.

Anul următor a apărut “Seminarul Betania” la care am avut o singură întîlnire cu studenţii, după care a urmat un examen la un curs intitulat “Metode de studiu biblic”. Seminarul începuse datorită faptului (mi-au spus studenţii) că Facultatea Betania nu a primit în Consiliul Bisericesc votul pentru a mai continua ca secţie a ITP-ului. Să fiu sincer nu prea am putut pune cap la cap afirmaţiile despre ITP şi Betania, dar este cert că la un anumit moment ITP-ul voia să se acrediteze, apoi Betania voia acelaşi lucru, şansele oscilînd cînd într-o parte cînd în alta. În cele din urmă, se pare că pentru a salva ITP-ul a fost sacrificată Betania, aceasta pierzînd dreptul de a mai organiza concursuri de admitere. În al doilea an la Betania am fost  chemat să fac parte din comisia de pre-licenţă. Pre-licenţa se dădea (evident) înainte de examenul de licenţă şi era compusă dintr-un examen scris plus susţinere lucrării de licenţă. Era un fel de repetiţie generală pentru “adevărata licenţă” dată cu comisia de la Academia de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu”. Rezultatul primului examen era consfiinţit pe o diplomă acordată de Cultul Penticostal şi ţinea loc de adeverinţă pentru predarea religiei în şcoli. Nu am participat la corectarea lucrărilor scrise, dar susţinerea lucrărilor de licenţă a fost interesantă, mai ales că după parcurgerea bibliografiei îţi dădeai seama imediat cine îşi scrisese propria lucrare şi cine nu. Unul dintre studenţii de la f.f. a venit cu o lucrare de drept bisericesc ortodox pe care am citit-o cu nesaţ. Personal am fost uimit de calitatea academică a lucrării, dar am fost atenţionat de colegi că acesta venise şi anul trecut cu aceiaşi lucrare, dar cu alt titlu şi că în cei patru ani de studii nu s-a ridicat niciodată la un asemenea nivel. Era evident aceiaşi lucrare la care schimbase titlul, adăugase un citat sau două dintr-o carte a decanului şi acum pretindea că este o lucrare absolut nouă şi că doar fusese ajutat de un văr, preot ortodox. Studentul a fost trimis acasă, cu nota 2, dar duminica următoare, la ceremonia de absolvire numele său a fost citit şi i s-ar fi înmînat diploma dacă ar fi fost prezent. Gurile rele spun că după ce toate lucrările au fost examinate, a mai apărut o comisie care a validat lucrările respinse. Întortochiate sunt căile Domnului!

În fine, în anul următor am predat mai mult, am avut de-a face cu cel mai ciudat student, din Cluj, pe nume Naghi, care fusese prins copiind de colegi la nenumărate examene. Cu toate astea nu a fost exmatriculat, ci chiar a susţinut examenul de pre-licenţă. Acest personaj cameleonic cînd pretindea că e pregătit, cînd că suferă de o boală incurabilă, cînd că trebuie să ia examenul de licenţă pentru că va avea un post foarte important în Cluj, cînd voia să facă o mare donaţie şcolii, ceva de genul a 10000 de euro. De ce oare? În acel an am picat pentru copiat un singur student ce mi-a transmis prin colegii săi “că el nu ştie să fi copiat.” Dispariţia lucrării sale din secretariat a fost un alt lucru ciudat. La Betania cine copia trebuia să plătească o amendă, să facă nişte ore de consiliere şi să se împace cu cel furat. Nimic din toate astea nu s-au întîmplat în cazul meu. La ceremonia de absolvire din biserică, am remarcat că toţi cei veniţi din “lume” abordau subiecte creştine, cei din biserică abordau subiecte seculare. Hmmm! Am mai participat la o comisie de pre-licenţă (ultima), de data aceasta de dimineaţa pînă seara sau mai bine spus de dimineaţa pînă dimineaţa, ultimele documente fiind completate în jurul orei 3 ante-meridian. Şef de promoţie a fost secretara facultăţii, soţul ei dînd şi el examenul de licenţă.

Anul următor (2007-2008) se pregătea o promoţie dublă, atît studenţii cu patru ani de studiu, cît şi cei cu trei ani de studiu. În primul an Moţ Ghiocel mi-a spus că Betania are studenţi buni, ceea nu am putut nega. Dar am constatat că nivelul academic al Betaniei era undeva …foarte jos. Erau studenţi care voiau mai mult, dar cei mai mulţi dintre ei nu aveau timp pentru studiu, iar dacă chiar aveau, în bibliotecă nu exista fondul de cărţi necesar pentru aşa ceva. În afară de acest aspect, nu exista o etică normală a muncii academice, astfel că studenţii nu sesizau că este greşit să cumperi o lucrare de licenţă, să ţi-o facă altcineva sau pur şi simplu să copiezi altă lucrare de licenţă de la o altă facultate. În acelaşi timp printre problemele de fond care le-am sesizat mai existau unele de-a dreptul spinoase pentru mintea lor. Una dintre acestea era: cum de la o facultate de teologie penticostală predau trei baptişti? Pentru mine o mare întrebare era cum de ei care aveau comunicare directă cu Dumnezeu prin Duhul, mai aveau nevoie de facultate şi de ce o facultate de teologie penticostală are nevoie de stat pentru a-i acredita teologia?

Politica de cadre era şi mai ciudată, în ceea ce mă priveşte nu ştiu pe cineva care să fi fost angajat cu carte de muncă la Facultatea Betania, excepţie nefăcînd nici măcar portarul. Dotarea bibliotecii era precară, atît în materie de carte cît şi de periodice. Nu existau standarde interne cu privire la notare, la examene. Unele cadrele didactice erau supraîncărcate, predînd cursuri din diferite discipline. Nu exista o departajare a catedrelor sau ceva de genul acesta. Se vehicula numele lui Pustan cu speranţa că va preda mai mult timp acolo, dar în afara unor apariţii episodice, cu impact emoţional sau spiritual, nu am putut constata un impact academic la nivel de facultate. Existau cadre didactice ce nu apăreau la cursuri, după cum puteai să apari la curs şi să constaţi că nu aveai nici un student în sală sau cel mult doi studenţi. Vacanţa se dădea cu o săptămîna mai devreme, cursurile începeau cu o săptămînă mai tîrziu faţă de celelalte facultăţi.

În sesiunea din iarnă am constatat că unul dintre studenţii ce stătea senin la examen şi nu scria nimic pregătise două pagini cu nişte întrebări din anul trecut. Loz necîştigător. L-am picat. Am regretat că nu i-am spus că dacă ia cuvîntul în faţa bisericii şi mărturiseşte ce a făcut îi dau notă de trecere. Cu ceva timp înainte, împreună cu Moţ Ghiocel şi Mihai Handaric am predicat cu el la amvon în biserica în care era lider. Ciudat! Se putea şi mai rău. Dar ce avea să fie şi mai rău avea să urmeze în vara aceluiaşi an.

Note examen teologie anul I


Notele la Istoria creştinismului sem I au apărut la secretariat.

Felicitări pentru cele mari, părere de rău pentru cei căzuţi. Vă interesaţi la secretariat cînd sunt re-urile.

Dacă pui la comentarii la acest post adresa de email, numele, primeşti nota prin mail. Un mail, o notă. Nu se livrează tip catalog.