Lecția Auschwitz-ului


Auschwitz, Shakespeare și Washington au fost primele nume pe care am învățat să le scriu pe litere. Pe vremea aceea Nietzsche nu intra încă pe scena preocupărilor mele. Ulterior am aflat că Oświęcim este numele polonez al localității unde au murit milioane de oameni.

Aseară scanam canalele TV în căutarea unui program interesant. Am dat peste un episod dintr-un documentar referitor la anihilarea evreilor. Nu era ceva nou. Am citit cărți. Dar în acest episod a apărut și Adolf Eichmann. Așa cum spunea unul dintre intervievații programului, și eu am aflat din presă de acest personaj și de procesul său. Deci pînă aici nimic deosebit.

Noutatea a apărut cînd intervievații documentarului au început să povestească reacția evreilor ce fuseseră victime ale lagărelor. Jumătate din populația Israelului se găsea în această postură, direct și indirect probabil. Și s-a tras concluzia că acest proces a dat posibilitatea ca suferințele acumulate și ascunse să iasă la lumină, să fie verbalizate și să-și găsească alinarea.

Deci printr-un act de justiție s-a dat posibilitatea ca cei ce suferiseră pe nedrept să simtă că li s-a făcut o reparație. Cumva, chiar dacă Eichamnn nu era Hitler sau Heydrich, era un pește mare. Aș spune chiar foarte mare. Și în ciuda imaginii sale cenușii, de anonim slujbaș al statului nazist, cîteva priviri tipice celor ce au sau au avut drept de viață și de moarte asupra semenilor lor au trădat personajul demonic.

Gîndul mi-a fugit la încercarea de a-i scoate pe hoții de vază ai poporului nostru de sub incidența justiției. Dacă la circa 20 de ani de la comiterea crimelor procesul lui Eichmann a însemnat ceva, oare ce mesaj transmite ne-culpabilizarea hoților care fac să sufere un popor întreg? Personal cred că sancționarea prin vot o dată la cîțiva ani constituie o pedeapsa prea mică pentru cei ce îi numim eronat clasa politică conducătoare. În lipsa unui concept corect de slujitor al statului pentru binele poporului/cetățenilor.

Ca urmare, este stric necesară judecarea și condamnarea celor ce au furat. Așa se va transmite un mesaj clar poporului: nu mai furați, furtul din avutul statului, a bunurilor întregului popor se sancționează. Mi se pare ciudat cum după 45 de ani de etatizare a proprietății nu am rămas cu un pic de respect față de această proprietate a tuturor. Cine e de vină? Probabil același stat condus de aceiași eronat numită clasă politică ce în 27 de ani nu a înapoiat ce a furat în 45 de ani. dar asta e altă problemă.

Revenind, dincolo de furtul banilor, al proprietăților mai mici sau mai mari, furtul intelectual, al timpului, al vieții noastre, s-a pus la cale și se desfășoară un furt al demnității. Acela al cinstei cetățeanului. Este vorba de o lustrație a hoților. Sau dacă vreți, în termeni religioși, un botez secular ce spală păcatele. Dar un botez inutil ca efect pentru că este lipsit de pocăința păcătosului. Căitu-s-a de faptele sale? Înapoiat-a el ce a furat? Căci dacă nu s-au întîmplat acestea, lecția de justiție adresată poporul român este: Furați căci veți fi iertați!

Poporul român n-are nevoie de o credință în imunitatea unora în fața justiției, nici una într-o justiție chioară ce murdărește harul dumnezeiesc. Poporul român are nevoie de o justiție dreaptă, după faptă. De ce spun asta? Pentru că în afară de judecata magistraților și a lui Dumnezeu urmează cea a istoriei. Chiar dacă prima este eludată, următoarele, dar cele mai dure, deși tributare timpului, sunt ireversibile. Nici istoria, nici Dumnezeu nu iau în calculul final purgatoriul.

Auchwitz? O posibilă lecție a istoriei. Nu cred că cineva are dubii despre cum arată justiția Domnului în cazul său…

Interesul poartă fesul… soldatului american


Se spune că interesul poartă fesul. Adică fesul (în speță cel turcesc la origine) merge unde îl duce interesul lui Ali. Normal că interesele te pun în mișcare. Cam așa se întîmplă pretutindeni. Chiar în America. Dar nu mulți dintre noi știu că în urmă cu destui de mulți ani, saudiții (și nu numai) au fost invitați să investească în America. Și au făcut-o. Faptul că CNN este acum patronată de un prinț saudit musulman este doar vîrful aisbergului.

Ca urmare, atunci cînd Trump a lansat ideea Let’s make America great again! și lozinca America First, America First! eforturile americanilor, fie ei de stînga, dar mai ales de dreapta, și banii ce decurg de aici se îndreaptă spre investitorii ce dețin economia americană.

Apărarea intereselor americane nu mai este NUMAI apărarea intereselor americane. Este apărarea intereselor financiare americane care nu sunt 100% americane.

În mod ironic, atunci cînd soldații americani mor, sîngele lor vărsat pe cîmpuri de luptă străine pompează bani în buzunarele investitorilor, inclusiv în cele ale investitorilor musulmani din alte țări.

Iată de ce un război mondial va fi mult mai complicat, iată de ce o nouă cursă a înarmării trebuie văzută printr-o nouă prismă și iată de ce apărarea gliei, a nevoilor și a neamului nu mai este ce era odinioară.

Poeții nu o mai cîntă, tipografiile nu mai tipăresc efluvii patriotice. banii se fac altcumva, altundeva, de altcineva. Și în ciuda idealismului uman, banii pun lumea în mișcare.

Ni s-a promis liberă circulație, economie de piață și libertatea cuvîntului. Oare nu asta am cerut și noi? Dar ce se ascunde în spatele ei numai Dumnezeu și Satana știu mai bine… Primul pentru că ne arată adevărul și al doilea pentru că ni-l ascunde. Dar fiecare dintre ei cunosc ADEVĂRUL.

Întrebarea nu este ce facem noi să îndreptăm situația, ci ce facem noi cu Adevărul?

Vinovăția și rușinea


La o sumară răsfoire a internetului observăm, evident, cine vrea să observe, că uriașii (de fapt, uriașele), manipulării sunt vinovăția și rușinea. Ele fac din noi ce vreau. Și credeți-mă vreau totul.

De multe ori suntem somați să ne conformăm unor standarde. Adesea inventate. Sau unor obiceiuri, de cele mai multe ori desuete. Reclamele ne fac să ne simțim vinovați că nu mîncăm ce trebuie, cît trebuie, gătit cum trebuie. Chiar trebuie?

Că nu avem mai știu eu ce produs ce ne-ar aduce fericirea, ne-ar preveni balonarea și ne-ar scăpa de moarte prematură. Cel puțin.

Și pentru că ignorăm apelurile la a cumpăra, obține, achiziționa sau schimba, ne trezim condamnați. De ceilalți care se conformează. De propriile noastre gînduri de care nu mai scăpăm nici în somn.

Și în final ne cuprinde rușinea de a fi demodați, grași sau slabi, prea tineri sau prea bătrîni, prea sedentari sau prea activi, prea ne-băutori, prea ne-conectați, prea de-conectați, prea singuri sau prea ne-prea.

Ni se dă impresia că suntem pierduți fără putință de scăpare. Pierduți de-a binelea. Definitiv.

Rezultatul? Depresia, înstrăinarea, alienarea, suicidul, toate pîndesc după colț. Ba cîteodată ți se vîră în suflet sau îți sar în poala gîndirii efemere de pe mai-știu-eu-ce ecran, mai mult sau mai puțin virtual.

Sărăcia sau bogăția vin la pachet special cu vinovăția și rușinea.

Dacă ești sărac e rău. Dar te poți îmbogăți. Uite de exemplu metoda aceasta. Succes garantat. Dacă nu reușești e vina ta.

Dacă ești bogat, e iar rău. Dacă vei sărăci? Dacă nu ești chiar așa de bogat? Dacă nu vei avea timp să-l ajungi pe Cutărică ce e primul în topul Forbes? E clar vina ta. Ce rușine!

Cu manipularea treci marea. Cu vinovăția și rușinea clădești o civilizație umană de mii de ani.

Și-a venit unul, a luat vinovăția și rușinea, le-a împachetat și le-a desființat. A murit față de ele. Apoi a înviat ca să mă scape de ele. Fără să mă manipuleze. Sună interesant? Sună. Sună-mă.

 

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. “Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?

Un post de Halloween sau Rece-rece, cald-cald, frige-frige!


În copilărie jucam un joc simplu pe înțelesul nostru, al copiilor. Ascundeam un obiect, și un copil căruia nu i se spunea unde e ascuns obiectul se străduia să-l găsească bîjbîind. Era comic. Era ca o farsă. Căutătorul avea un indicator: dacă se apropia de obiect strigam cald, cald. Dacă căutătorul era în iminența lui strigam frige, frige. Rece-rece, îngheți de frig – strigam cînd căutătorul se depărta de obiect. Jocul era antrenant cu suspans. Cam totdeauna se ghicea unde era obiectul.

Dar trebuie să mărturisesc, în premieră absolută, că o dată am trișat. Ne jucam jocul ăsta în clasă. Am fost invitat pe hol, dar am tras cu urechea, apoi m-am îndepărtat după ce auzisem zgomotul ușii de la teracotă. Era clar că acolo era ascuns obiectul. Nu m-au prins pentru că am fugit departe, ca și cînd nu m-ar fi interesat ce și unde ascundeau. Normal, am găsit obiectul, o călimară cu cerneală, ascunsă în focarul teracotei. Noroc că nu era iarnă și nu era foc.

Mă tem că și în ziua de azi îl ascundem pe Dumnezeu, dar nu avem bunăvoința, curajul sau poate disponibilitatea de a striga celor ce-l caută: rece-rece, cald, cald, frige-frige. Cine ar fi putut interzice balurile tematice de Halloween, petrecerile deșănțate și costumația aferentă în care părinții au investit bani, iar copii vise? Nimeni. Bănuiesc că nici măcar președintele, prim-ministrul, ministrul învățămîntului, un director de școală sau patriarhul României.

Interesant că o țară care nu este interesată, ba chiar îi urăște pe migranții orientali de altă religie, evident pe motive religioase, nu reușește să tragă o concluzie religioasă cu toate descrierile dramatice ale iadului manifestat în incendiul clubului Colectiv. Oameni ce nu prea au habar de religie (victimele) și-au apelat părinții sau prietenii și în contextul dat au spus că sunt în iad. Cald-cald!

Culmea ironiei o constituie afișul evenimentului, un robot în flăcări, titlul albumului ce tocmai se lansa, titlul și textul cîntecului ce tocmai se cînta în momentul izbucnirii incendiului devastator („The Day We Die”). Cu toate că se credeau în rai, participanții la eveniment au trăit o experiență de coșmar aidoma iadului. Pentru unii a însemnat pierderea vieții, rănirea mai mult sau mai puțin gravă sau pierderea unui prieten. Pentru părinți a însemnat un șoc ce se va prelungi ani buni de acum încolo și mai mult ca sigur doar după cîțiva ani vom putea determina adevăratul impact al momentului.

Dar dincolo de suferință, demonul banului și cel al dezorganizării românești tipice în astfel de cazuri, și-au făcut de cap. Cu toate că intrarea a fost liberă, bruma de bani economisiți cu materiale ieftine și ușile de ieșire de urgență blocate au făcut din tinerii participanți niște victime sigure. În plus nici o relatare a celor scăpați (pînă acum), nu aduce a sacrificiu de sine, ci seamănă cu obișnuita reacție scape-cine-poate. Umanist-evoluționist-materialistă. Și e vorba de generația de după 90, cea cu religia la zi.

Creștinii n-aveau ce căuta la un astfel de concert? Cu așa muzică, cu așa texte, cu așa loc, nu cred că s-ar fi aflat acolo un creștin practicant. Unul dintre intervievații de la tv mărturisea că spera ca părinții, cei de afară să se fi rugat pentru cei cărora li se aplicau manevrele de resuscitare. Poate pentru unii a fost prea tîrziu. Rece-rece!

Nu sunt cinic. Mă puteam afla acolo sau puteam avea un copil acolo sau mai degrabă puteam fii participanți într-un eveniment similar. Oricine putea păți așa ceva. Evenimentul în sine demonstrează, o dată în plus, cît de fragilă este viața, cît de ușor se trece de la viață la moarte într-un moment de distracție maximă și cum o intenție bună cade la examenul organizării, planificării și focului. Frige-frige!

În plus, și asta cred că este cel mai important, demonstrează o crasă indiferență față de sanctitatea vieții individului, indiferent cine e acesta. Au pierit vieți tinere, printre care un tînăr de 15 ani aflat la primul eveniment de acest fel și imobilizat într-un scaun pe rotile. Au murit doi dintre componenții trupei și unul dintre organizatori, poate prea detașați realitatea existenței răului latent în lume.

Ironia sorții face ca cei care au crezut că pierduseră un eveniment remarcabil să-și scape viața. Pe plan politic, un vice-prim-ministru pe ducă, un prim-ministru penal se solidarizează cu un președinte îngrijorat și gata să tragă la răspundere penală politica tipic autohtonă e-bine-și-așa. Totuși acești mahări ar trebui să înceteze cu coloanele oficiale și să facă tot ce este posibil din punct de vedere legal ca astfel de tragedii să fie imposibile. Cald-cald!

Dincolo de perceperea evenimentului ca o răzbunare asupra celor ce se închină Satanei din neștiință sau dinadins, ca un eveniment demn de doliu național de trei zile sau ca un test național de solidaritate și gestionare a crizei, poporul rămîne cu un gust amar al unui Dumnezeu ascuns de mai-marii zilei, de arhiereii mai mult sau mai puțin evanghelici sau ortodocși. Cu toți morții și cu suferința insuportabilă acolo n-am întrezărit o față bisericească să ofere ultimul rit, alinare sau solidaritate. Parcă n-am avea mai multe biserici decît spitale! Parcă am fi într-o țară total secularizată sau paralizată de demonul indiferenței preoțești.Rece-rece, îngheți!

Încă îl căutăm pe samariteanul milostiv? Evident e nevoie de un tip autohton de samaritean, mai ne-milostiv, așa cum am mai pledat în urmă cu cîțiva ani. Din cîte observ nici preotul, nici levitul nu au înțeles lecția. În schimb jos pălăria în fața celor ce au donat sînge! Ei au înțeles ce înseamnă mila.

Deci într-o țară cu mai multe biserici decît spitale, spitalele au fost cele ce au dus greul. Una dintre instituțiile cele mai hulite, cea a sănătății naționale a fost la post. Cred că face imposibilul. De ce nu angajează Biserica să facă, sau cel puțin să încerce să facă imposibilul? Dacă tot îl are girant pe Dumnezeu… Dar mă tem că în domeniul acesta instituția stă sub nivelul spitalului. Din păcate. Sau poate tocmai din cauza păcatelor. Ale sale. Cald-cald?

Să-l mai ascundem o dată pe Dumnezeu, să încercăm cu cald-cald, frige-frige? Bine că Dumnezeu ne mai găsește încă. Doar că uneori mediul frige tare. Un copil ce trișează la un joc banal, nu înseamnă mare lucru. Se rîde. Dar să trișezi ca adult, cu pierderea atîtor vieți omenești, cu atîta suferință, cu cheltuieli inimaginabil de mari față de costul unui burete ignifugat și a unui tavan pe măsură, dar mai presus de toate să-l ascunzi pe Dumnezeu prin absența din mijlocul suferinței, este inadmisibil.

Și apropo: acum 498 de ani Martin Luther și-a afișat cele 95 de teze ce au declanșat Reforma. Happy Reformation Day!

Apocalipsa: un exerciţiu de imaginaţie


Apocalipsa incită imaginaţia. Creştini, musulmani, teologi, scenarişti, scriitori şi bancheri îşi pun la bătaie intuiţia pentru a descifra viitorul. Şi bineînţeles pentru a face profit. Invariabil este vorba despre profit. Un oarecare profit.

Acum la poarta apocalipsei bat finanţele. Şi vor bate pînă cînd nimeni nu va mai putea cumpăra nimic. Şi atunci se va întîmpla inevitabilul. Ceva ce am văzut în filme şi am citit în cărţi: unii îşi vor vinde sufletul. Dar cine îl va cumpăra?

Pe plan vizual, Europa s-a trazit aseară fără Grecia. A răpit-o cineva? Cine?

N-a răpit-o nimeni. Grecia s-a vîndut. Dacă stai să te gîndeşti, s-a vîndut pe puţin. N-a realizat nimic fastuos, n-a construit nici un canal Dunăre-Marea Neagră, nu a ridicat o termocentrală pe şisturi bituminoase în Olimp şi nici nu a construit un Acropole demn de Casa Poporului. Nu. Grecii au trăit bine. Dar grecii au trăit pe datorie, adică au consumat mai mult decît au produs.

Cine a fost de vină? Grecul de rînd, întreprinzătorul, politicianul, profesorul sau muncitorul român şi bulgar ce a muncit în locul unora ce nu mai voiau să se mînjească cu munca simplă dar cinstită? O fi fost de vină nemţii, francezii sau italienii, băncile lor sau cumva Uniunea Europeană?

Oricum grecii spun că ţara lor e divină, aşa că eu cred că di vină au fost toţi.

Evreii de la Goldman & Sachs, familiile regale, iluminati, musulmanii, Putin, Hitler, coloneii greci din anii 60-70, sirtaki-ul, Zorba şi Legendele Olimpului. Dar în primul rînd dolarul, euro, lira sterlină şi drahma grecească. Aurul şi ardelenii? Nu. Aurul şi grecii!

Ieşirea Greciei din UE deschide uşa precedentului. A început oare secesiunea? Poate că da. Oricum, euroscepticii britanici de dreapta au acum un aliat. Aştept ieşirea din UE a Marii Britanii, independenţa Scoţiei, a Ţării Galilor şi de ce nu a Irlandei de Nord. Italia se va rupe-n patru: nordul, sudul, Sicilia şi Sardinia.

Urmează precipitata intrare a Turciei în UE. O veste nesperată pentru Turcia, un flanc estic vulnerabil cu baze chinezeşti şi ruseşti în Grecia şi într-un Cipru jumătate musulman.

Unirea Moldovei cu România ar putea aduce din nou în contact Rusia cu România, de data asta nu peste Marea Neagră, ci direct în Transnistria. Război pe două fronturi destul de apropiate? Ne mai lipsea un pod de flori…

Dar nu războiul mă nelinişteşte. Nici guvernul mondial imposibil de pus în practică. Nici statul islamic mondial. Nici ISIS.

Mă neliniştesc tranzacţiile. Tranzacţiile pe sub mînă. Tranzacţiile în care moneda de schimb este sufletul meu şi sufletul tău. Pentru că acum vrem siguranţă contra liniştea sufletului. Cînd se va muri de groază sufletele vor fi foarte ieftine. Iar unii vor prefera să moară, dar nu vor putea. Pentru că au fost vînduţi.

De cine? Cui?

In Genes We Trust!


Copil fiind nu mă dumiream de ce pe bancnotele americane scria IN GOD WE TRUST. A trebuit să cresc mare pentru asta. Deci ei nu credeau în banii aceia, ci în God. De asta banii lor aveau credibilitate.

Dar apoi Vietnamul, Libanul, Mogadiscio, Afganistanul și Irakul au cam dat peste cap logica de mai-sus. Și jur că nu eu am dat-o!

Mă gîndesc că o să apară un nou dolar. Mai credibil, mai tare și mai mare. Cu lozinca IN GENES WE TRUST! Adică în gene, nu în bani. Și ce dacă facem banii de pe urma genelor. NU am fii primii ce și-ar pune gene false.

Au încercat sovieticii să producă ceva din maimuțe și oameni prin anii 30. N-au reușit. Evident, ce se așteptau de la rublă. Vorba aia: cum să ai o rublă, ce în engleză se citește rablă? N-o să iasă nimic!

În cazul în care se pune pe monedă IN GENES WE TRUST se schimbă totul. Toți avem gene. E o chestie universală. Ba poate și extratereștri să aibă gene. Chiar mai pufoase! Și atunci avem o monedă de schimb ce trece dincolo de Terra. Fără prea mari investiții.

Ba aproape pe gratis. E ca la livoluție: Televiziunea liberă. Șchimbă sigla și gata.

Tot așa și cu genele astea: faci din X Y și din YX. Și gata.

Pariez că nimeni nu s-a gîndit la ce urmează.

Blec Fraidei


Nici nu și-a imaginat Daniel Defoe că personajul său legendar, negrul Vineri va deveni atît de popular după atîta amar de timp! Acum toată lumea-l știe pe Black Friday. Ba de ziua lui dau buzna, se calcă-n picioare să tragă un profit. Black Friday a devenit unul dintre simbolurile zeului materialismului. Dac-ar fi știut Marx! Poate bănuia…

Se luptă oamenii să pună mîna pe bunuri materiale de parc-ar veni sfîrșitul lumii. Să stai la coadă de cu seară ca pe vremea lui Ceaușescu? O singură dată am stat la coadă de seara de la ora 7 și n-am fost primul. În 1991 la ambasada Marii Britanii pentru viză. a doua zi am intrat. Cu liste. Cu poliție și securistul corupt de față. Cu ochii lui mirați că primește doar un GBY studențesc…

La noi negrul Vineri apare ori de cîte ori se deschide un biet supermaechet de cartier. Dacă românii se-mping pe tigaia tradițională, ce s-ar întîmpla dacă s-ar face ieftiniri ca-n America? N-ar avea oamenii bani. Că zece tigăi de zece lei mai pot să ia pentru babele limitrofe, dar zece cinema center e prea grele! Și scumpe. Pupa-le-ar baba!

Încă nu s-a prins nimeni că săracii cumpără ca nebunii de la bogați ca să-i facă mai bogați? Și să sărăcească mai tare?

Pentru ce-aș sta la coadă acum și l-aș strivi pe departele meu de aproape? Zicea cineva că Împărăția se ia cu năvală. N-aș zice după cum sunt de goale unele spații ecleziale… Și se mai construiesc. O fi Black Friday?

 

Impresii și impresioniști


sursa:https://desydemeter.wordpress.com/tag/impresionism/page/2/

E complicată. Lumea. La fel și Biserica. Și bisericile. Să nu mai vorbesc de oameni. Unii sunt foarte agitați. Alții sunt foarte arțăgoși. O parte foarte tranșanți. Cealaltă mai acceptă să negocieze.

Și peste tot profitorii. Antreprenorii spirituali. Exploatatorii aproapelui. Sau al departelui. Lasă ăștia niște impresii ca niște… impresioniști.

Ieri am intrat pentru prima și probabil ultima dată într-o biserică din oraș. O hidoșenie arhitecturală. Și pe față și pe dos. O chestie halucinantă. Cu bani din america, cu banii de aici. Goală…voiam să spun ca Venus din Milo, dar planeta aia e clasică și goală… Asta era goală și urîtă. URÎTĂ!!!

Cin-m-a pus să intru? Nevoia. Așteptam tramvaiul… Cine nu mă crede să se ducă  s-o vadă. Să-și facă o impresie.

De la David citire am rămas cu reflexul jertfei pentru Domnul. Cînd cu îngerul ce stătea cu sabia deasupra Ierusalimului. O jertfă pentru Domnul trebuie să te coste, altfel nu e jertfă. Și jertfim pentru companiile de construcții, pentru cele ce produc sau/și comercializează materiale de construcții. Pentru alte servicii spre slava ANAF. Și a idolului Tevea. Tot mai mare!

Vezi Metanoia I. Vezi Metanoia Harvest. Vezi Metanoia-n stînga, Metanoia-n dreapta. Catedrală-n piață, catedrală-n centru. Catidrale piste tăt! Era să zic altceva…

De ce n-au construit și evreii ăia Templu Central Ierusalim, Templul II, Templul Muntele Sinai, etc? Că era Dumnezeu monoteist? Sau că n-aveau bani? Sau că nu-i lăsau ăia sau ăialalți? Să-și facă Neamurile o impresie. Despre ce? Despre ei, despre zeul lor? De aia i-a dus în robie? De aia le-a dărîmat Templul? De aia le-au distrus zidurile?

De ce-au construit creștinii biserici? Că era vorba de Trinitate? Că s-au extins? Că au avut bani? Că dețineau puterea? Că una, că alta?

Cînd ne vor distruge nouă zidurile vom plînge după ele? Sau vom plînge că am vrut să facem impresie și n-am investit unde trebuie? În cine trebuie… Continue reading

Cine n-are bătrîni să-i cumpere


sursa:http://www.funtur.ro/blog/2011/05/23/primul-transilvanian-brunch-2011/#.UwsCc86Gc8s

O veche zicală românească spune că dacă n-ai bătrîni mai bine i-ai cumpăra. Probabil că zicala se referă la înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă bătrînii.

Ieri am văzut la Pro-TV emisiunea România te iubesc, despre bătrînii din România. Erau bătrîni abandonați, neîngrijiți sau îngrijiți în centre private și în singurul centru pentru vîrstnici. Erau întrebări pentru familie, stat, biserică.

Familia unora dintre bătrîni era în străinătate. Unii îngrijeau bătrînii altor nații. Știau cum. O făceau bine. Le părea rău că nu puteau face asta cu bătrînii lor. Alții erau vizitați de copii o dată pe an sau o dată la cîțiva ani.

Am văzut și un interviu cu ministrul ce se ocupă de resort. Aceiași doamnă ministru ce a reușit (probabil pe căi legale) ca soțul său să obțină certificat de handicap cat I cu însoțitor. Dacă e legal e bine.

Ceea ce vreau să întreb eu, de ce nu există nimeni care să-i ajute pe bătrînii ce nu se mai pot mișca (de exemplu) să obțină același DREPT? Nu este un favor, este un drept oferit prin lege. Primăriile au asistent social, doamna ministrul știe despre ce e vorba, că de aia soțul său are certificatul. Și totuși nimeni nu face nimic.

Cu banii pe care i-ar primi bătrînii ar putea fi îngrijiți acasă sau în centre.

Ca să pună sare pe rană Pro-TV ne arată ce se întîmplă în Italia. Nu ne putem compara cu Italia. Dar mă întreb de ce nu se schimbă și la noi mentalitatea, adică de ce bătrînii nu sunt ajutați, îngrijiți mai bine sau cel puțin îngrijiți? Dăm milioane de euro pe fotbal și toate milioanele astea se duc pe apa sîmbetei. Avem loteria națională de unde vin bani. Și banii ăștia se duc. Se fac (de fapt nu se fac) autostrăzi pe bani aruncați în vînt. De ce nu se fac mai ieftin și banii să fie utilizați în scopuri din acestea. Asta în ce privește statul. Același stat ce a construit centre pentru vîrstnici ce sunt amenințate cu închiderea din lipsă de fonduri sau sunt deja închise.

Apoi biserica. În Făgăraș (era un centru acolo) reporterul ia legătura cu episcopul locului să-l întrebe cum îi poate ajuta pe cei vîrstnici. I se răspunde că mai trebuie 1,5 miliarde (lei vechi) pentru terminarea catedralei în vederea sfințirii, în așteptarea vizitei patriarhului. O biserică cu cupola acoperită cu titan (alții zic că ar fi aur). Același episcop ne spune că biserica nu-i o instituție de binefacere. Da ce fel de instituție e? De rău-facere? Nu mă aștept la altfel de răspuns din partea altor culte. Țin minte o oră frățească la Arad în care ni s-a comunicat același lucru.

Știu: clădirea bisericii este proprietatea cultului și nu se poate înstrăina. Cel puțin din cultul baptist nu se poate ieși decît cu votul a 90% din enoriași. Să nu se iasă.

Dar pe mine mă îngrijorează cînd se investește în pietre și se lasă în mizerie oameni. Se va schimba ceva în biserica din România, va veni un suflu viu atunci cînd enoriașii în frunte cu pastorul, preotul, ce-o fi, va decide și va reuși să-și vîndă clădirea pentru a salva din mizerie nu numai sufletele, ci și trupurile bătrînilor abandonați. Aș putea paria că acea biserică va cunoaște succesul, vor apare bani care să-i compenseze pierderea locașului de cult sau își vor da seama că Hristos nu a reușit deși nu a avut un locaș de cult.

Unde sunt acei creștini care vor să-și cumpere bătrînii cu prețul bisericii lor? Și pentru ei a murit și a înviat Hristos.

Dramele bătrânilor care trăiesc singuri, sărăcia romilor din ţară şi nelegiuirile primarilor de la sate sunt câteva dintre subiectele noului sezon al emisiunii de anchete jurnalistice. „România, te iubesc!“ revine la Pro TV din 23 februarie, de la ora 18.00.

Citeste mai mult: adev.ro/n16wmk

Despre ,,Despre religia în şcoli sau despre cum ocolim cu talent marile probleme ale societăţii noastre”


sursa:http://www.paginademedia.ro/2013/08/moise-guran-si-vlad-petreanu-emisiune-la-europa-fm/

Îmi place Moise Guran. Îmi place că gîndește. Îmi place că e activ. Îmi place că e logic. Dar nu-mi place că, la fel ca mulți alți români, vrea să dea impresia că se pricepe la toate. Un altfel de Ceaușescu…

Și acum despre religia în școli. Mie mi se pare că religia în școli este un subterfugiu. Fugim de etică și morală, atît părinții, cît și profesorii. Să nu mai vorbesc de măria-sa marele stat român. (A făcut oare cineva un studiu cu privire la raportul între credința cetățenilor români și numărul de deținuți pe cap de locuitor dintr-o anumită regiune?) Și ne descărcăm punîndu-i bisericii în cîrcă toată povara. Nu Moise, nu este vorba numai de Biserica Ortodoxă, mai sunt cîteva pe care ai uitat să le menționezi. Mai ales în Transilvania.

Amorsa a fost fetița de 15 ani dispărută chipurile să meargă la mănăstire. Spre deosebire de tine Moise ce nu vezi de ce un copil ar putea avea un duhovnic, mie mi se pare că lumea monahală este plină de mister și interesantă pentru cineva la vîrsta asta cu ceva înclinații spre misticism. Probabil că fata n-a fost atît de lipsită de idealism încît să vizioneze Peste dealuri. De ce să aibă fata un prieten, o prietenă sau un alt tip de confesor, așa cum zici tu că ar fi normal? Ea era o idealistă care credea în minuni, o idealistă ce încă mai vedea viața la mănăstire ca ceva extraordinar în comparație cu toate murdăriile vieții acesteia, inclusiv cu cele servite la știrile televizate de la orele 17. Acum ați normalizat-o.

Pe de altă parte nu înțeleg de ce ți se pare că ora de religie este imposibil de evitat. Tu ai optat să-ți lași copilul la ora de religie că-i mai comod. Ceea ce nu face toată lumea. Fiul meu ce e la liceu face în mod obligatoriu. De ce o fi obligatoriu la liceu, nu m-am dumirit pînă acum. Au simțit programatorii experți de la minister  că se apropie ceasul marile decizii și și-or fi zis să-l satureze cu religie? Cine știe? În ce-l privește pe cel de-al doilea fiu, am preferat să nu facă deloc religie. Este în clasa a VI-a și am completat două cereri de renunțare la ora de religie, ce este o oră intermediară. Și culmea, cel mai mic este la o școală baptistă. Acolo se respiră religie. Dar a fost alegerea, preferința sa. Și am acceptat-o. Dar în principiu nu sunt de acord ca religia să fie predată în școli.

Dar, există o optică, o logică în spatele alegerii ca Vlad, mijlociul să nu facă religie. În primul rînd sunt teolog, deci nu sunt un necunoscător ce fuge de subiect, ci un cunoscător ce a aprofundat subiectul de circa 30 de ani. Ca urmare am constatat că nu e bine ca fiul meu să primească informații despre același subiect (Dumnezeu, tradiție, biserică) din surse diferite. Eu, tatăl sunt prima sursă, lăsînd la o parte revelația generală ce poate nu contează la vîrsta asta. A doua ar fi biserica care o frecventam. Iar a treia, asupra căreia am cel mai puțin control, este proful de religie. În cazul fiului meu mai mare, uneori era vorba de un fost student de-al meu. Cel puțin știam cu cine are de-a face. Dar în general în credință n-ai nevoie de o a doua opinie. Nu e ca la doctor. E vorba de convingerea ta personală. Deci chiar dacă ora de religie a lui Vlad este o oră intermediară, el nu face religie domnule Guran. Simplu.

Recunosc că Biserica ortodoxă are talentul de a-i înstrăina pe toți ceilalți ce nu sunt ortodocși inoculînd sentimentul că dacă nu ești ortodox nu poți fi român. Și aici mi se pare că ai dreptate. Dar în același timp nu se poate nega, așa cum faci tu, că Biserica Ortodoxă nu a contribuit într-o oarecare măsură la sedimentarea ființei naționale a poporului nostru. Că în cazul de față este  vorba despre o fetiță dispărută și că aceasta provine dintr-un cămin cu probleme mi se pare o găselniță numai bună de exploatat. Nu numai copiii ce provin din familii cu probleme (divorț, despărțirea de părinți pe termen lung, violență familiară, infracționalitate, consum de substanțe interzise, atitudini antisociale) ajung la un moment dat să creeze probleme sau să fugă la o mănăstire. Ceea ce nu ar fi așa de rău dacă ar fi să compar mănăstirea cu închisoarea, școala de corecție sau centrul de plasament.

De ce nu spui Moise și că la vîrsta asta adolescentul este pus în mișcare de teribilismul specific vîrstei? Hormonii, imaturitatea, dorința de a fi apreciat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face și curiozitatea îl împinge pe adolescent la unele acțiuni hazardate. De ce faci abstracție că și copiii din familii considerate normale au sărit peste cal și uneori nu au mai fost recuperați. Nu este vina religiei, nu este vina statului, nu este vorba despre ocolirea cu talent a marilor probleme ale societății noastre.

Și mamă, iată că totuși continui. Religia, cu mențiunea că e vorba de o religie autentică, nu este bau-baul societății. În plus, marile probleme ale societății noastre nu au fost declanșate de religie, ci de către stat, de către cetățeni români care au pus interesele personale mai presus de cele ale comunității sau de cetățeni români ce și-au exploatat semenul, au vîndut avuția națională pentru că și-au vîndut sufletul unui idol străin pe nume Mamona. În numele dumnezeului banului trăim o dezrădăcinare de care doar cîțiva creștini străini ne-au avertizat, dar noi n-am ascultat.

Banul, pe care îl slujiți, domnule Moise Guran, și îl slujiți bine, schimbă omenia, tradiția, ființa națională și economia națională de care atît de mult vorbiți.

Chiar atunci cînd vorbiți despre promovarea bandurilor și produselor românești, o faceți tot folosind același criteriu de evaluare: banul. Plîngem după tezaurul nostru de aproape 100 de ani în loc să ne vedem de altceva. Plîngem că Ceaușescu a încheiat 1989 cu peste un miliard de dolari în cont, dar trăim peste posibilitățile noastre ca țară. Furăm statul pentru că statul ne fură. Furăm biserica pentru că avem impresia că Dumnezeu este mai interesat să fim cinstiți de ochii lumii după principiul ,,Nu fă ce face popa, ci fă ce spune popa.” Biserica ne fură dînd de multe ori impresia că viața se termină aici pe pămînt și că banul ce-l dăm o ține-n viață.

O oră de etică sau de morală în loc de ora de religie? A cui etică și a cui morală? A banului? Marile probleme ale societății noastre nu sunt rezolvate de etica sau morala banului, ci mai degrabă de etica ce vine dintr-o sursă divină. Nu de alta, dar divinitatea nu trece prin crize financiare. Ea n-are nevoie de bani. Și asta ar trebui spus și tinerilor de 15 ani. Money is not everything, domnule Guran!

Anatomia lui Grey, …Nicolaescu și Stroe


Americanii au făcut un serial de succes ce se numește Anatomia lui Grey. Ironia sorții a făcut ca în finalul sezonului 8 o echipă de chirurgi să zboare pentru o operație complicată. Avionul cade și există supraviețuitori. Moare doar unul dintre doctori. Cam același scenariu și în România, dar de data asta live, iarna, avion mai vechi, hibe mari de sistem. Incompetență, nepăsare, neprofesionalism, ghinion, birocrație și celelalte boli ale unui sistem ce nu face față civilizației europene prezente. Ne tot dotăm, dar nu ajungem niciodată la zi, ba chiar nu avansăm. Cu toate că avem mașini 4×4 bune, produse în România și deci ieftine. La fel cu avionul BN 2 Islander ce a fost produs tot în România, deci tot ieftin. Mă face să trag concluzia că viețile noastre sunt ieftine.

Cînd România este țara cu una dintre cele mai performante rețele de internet, nu funcționează baliza de semnalizare radio de urgență a avionului. Cînd elevii au iPhonuri ultimul tip, organele abilitate să-i găsescă pe supraviețuitori nu comunică. Epava avionului este găsită de pădurarul local după ce auzise la televizor că prin apropiere a căzut un avion. Cu toată tehnica din dotarea a cinci echipe județene de intervenție, un pădurar fără prea multă dotare găsește avionul.

Să facem abstracție de toate greșelile, de lipsurile din dotare, de plusurile din dotare nefolosite (noul avion ce a zburat doar de două ori, dotat cu dispozitiv de degivrare a aripilor), de brambureala șefilor și de ineditul situație și să vedem ce e de făcut în viitor. Nu știu dacă ar trebui schimbat un ministru sau doi pentru pierderea unui avion și a două vieți. În decembrie 89 au murit mai mulți oameni și cine a plătit pentru asta?  Nu știu dacă s-a simulat un astfel de caz, dar din toată această întîmplare s-ar putea învăța. N-ar trebui ca un asemenea caz să se repete.

Nu știu ce ar trebui făcut. Alții cum rezolvă situații din astea? Poate ar trebui să existe în cîteva centre chirurgi care să poată preleva organe, fără să fie nevoie să zboare o echipă întreagă în condiții meteo dificile. Poate ar trebui să existe mijloace de transport rapid pentru așa ceva. Uite la ce ar fi bune autostrăzile. Poate ar trebui achiziționat un alt tip de elicopter pentru situații de genul acesta cu vizibilitate redusă și cu accesibilitate dificilă. Poate un Black Hawk dotat cu aparatură de zbor fără vizibilitate ar fi mai indicat. Scump? Dacă viețile noastre sunt ieftine o să spunem că nu ne permitem. Dar și această întîmplare a dovedit că viețile sunt foarte scumpe și că e mult mai ieftin să previi în loc să suporți costul unui astfel de incident.

Americanii au făcut un film, și-au imaginat cum e să se întîmple. Era doar arta cinematografică. Au luat bani buni pe film. La noi există organe ale statului ce sunt plătite să facă asta și le-am plătit degeaba. Iar intră în discuție ocuparea funcțiilor pe criterii politice, după mustață, după gradul de rudenie directă sau prin alianță. Nu e corupție? Ba este, din aia morală. Nu se mai termină cu asta, murim. Cu ce mi-e mie mai bine că cutărică a ocupat postul pe șpagă sau că a vrut partidul? Eu mor. Tu? Mori. El? Moare. Toți putem, muri din cauza unor deficiențe știute ale sistemului. Nu ne-am săturat?

Spre deosebire de Anatomia lui Grey cea a specialiștilor Nicolaescu și Stroe ucide.

Banu – ochiu dracului…


sursa: dolărei!!!

Poporul român spune acum ceva timp, în mod sigur înainte de venirea la putere a comuniștilor, că banu-i ochiu dracului. Știa el ce știa! Dacă stau să mă gîndesc cum vine asta, probabil că aș spune că dracu te face să-l vezi pe alt om numai prin prisma banului. Sau că dacă te gîndești cum să faci bani, generatorul gîndului sau ce urmează de acolo provine dintr-o sursă drăcească. Probabil că nu este o etică protestantă, că dacă ar fi fost nu ar mai fi scris omul ăla despre legătura dintre etica protestantă și capitalism. Dar eu cred că a greșit…

Deci, optica veche românească e, putem zice, nu e necesar să fie și adevărat, că românii se gîndeau la comunism chiar înainte ca acesta să apară pe meleagurile scumpei noastre patrii. Dacă luăm în considerare că țăranul român nu prea avea bani, cine știe, s-ar putea să greșesc. Cum de au apărut chiaburii și burghezia românească? Probabil că totul s-a dus pe rîpă din cauza feciorilor de boieri ce au studiat în Occident. Chestia aia cu cravata, masonii și apariția monarhiei străine. Hmmm…

Pe de altă parte, mă tot gîndesc la turci și la fanarioți. Dar pînă la ei stop joc! Se spune că Brîncoveanu în afara faptului că era un sfînt mort pe cînd era viu ar fi putut fi considerat cel mai bogat om din Europa. Că doar nu pentru credința lui l-au lichidat turcii. Dacă și-ar fi lichidat averea ar fi scăpat, dar nu și nu, lui îi trebuia castel pe valea Loarei, a Rinului sau prin alte părți ale Europei creștine. Banu ochiul turcului…

Și turcii ne-au învățat cu bani mulți… de dat: haraci, peșcheș, tribut și alte obligații în bani sau în natură. Săracii copii ce mergeau ieniceri. Oare acum n-ar fi mai bine să ne ceară turcii copii să-i facă ieniceri, că tot se aruncă copii la tomberon? Ar fi o soluție. Hei Turcia, se aude?

Și așa am ajuns la fanarioți. Greci care au luat Moldova și Țara Românească în arendă. Se schimbau chiar între ei. Era ca la licitație: cine dă mai mult? Adjudecat familiei Mavrocordat. Sau Cantacuzino. Cît pe-aci să devenim o altă republică a RSFS Grecia. Glumesc! Dar să nu uităm că din aceleași țări la venirea la tron a lui Cuza 1/4 din pămînturile arabile și o droaie de păduri erau închinate mănăstirilor grecești de te miri unde. Credincioși erau muntenii și moldovenii. Se vede că în Transilvania erau unguri zgîrciți catolici și protestanți.

Deci bine zic poveștile și folclorul nostru, dar contravin zicalei aceluiași înțelept popor. Făt-frumos ajunge de obicei putred de bogat, cocoșul cu punguța debutează cu doi galbeni și ajunge la gec pot, Dănilă Prepeleac dă de comoară și-l traduce și pe dracu, cînd cu buzduganu, cînd cu iapa. Să-mi sară mie ochii!

Dar cam tot din perioada aia e și povestea cu firfiricu ce se tot înmulțea, ca prin minune. Minune drăcească. Ceea ce îmi aduce aminte în paranteză, de o soră baptistă de pe la Cluj ce i-a spus fratelui Beni Fărăgău că numa Domnu poate înmulți banii așa. Vorbea de Caritas… Că au fost și biserici penti ce și-au băgat banii acolo. Deci nu numai baptiștii aveau credință mare!

Așa că nu știu ce să mai zic, poporul român și ăla al Domnului, era împărțit parcă la înțelepciune: ba că e rău să ai bani, ba că nu e.

Și apoi a venit marea recesiune din deceniul trei al secolului trecut, războiul, sovieticii, stabilizarea banilor prima, a doua și a treia. Ba ne cînta Corina Chiriac Banii n-aduc fericirea. Și mucalitu zice: dar o întrețin…

Deci în mod sigur banuu nu-i ochiul îngerului bun. Dis-cu-ta-bil! Evreii cînd au ieșit din Egipt n-au luat bani, dar au luat aur, argint, pietre scumpe, scule… Apoi la Templu s-a dat, s-a luat, s-a făcut. Cheltuială mare!

Ziceau și niște frați importanți de la Oradea și de la Arad că Domnu găsește bani pentru proiecte și că românu nu are de unde da, că n-are de unde primi! Just dragi tovarăși. Doar că fratele respectiv nu mai are nevoie să muncească. Lui i-au făcut cadou copii de ziua lui un Audi A 6 în urmă mai bine de 10 ani. Ban la ban trage. Cine-a zis-o, Cristos sau dracu?

Și în final cetatea aia de se coboară din cer plină de aur, calci pe aur. Plină de pietre prețioase, mamăăă! Să sperăm că pînă atunci s-ar fi pocăit toți hoții de metale și valori dîn țara asta. Pe maneau mea!

Și așa am ajuns la întrebarea, mai degrabă retorică:

– Domnilor tovarăși, unde e tezaurul?

– Probabil că-n… cosmos.

Așa că o să trecem la euro. Atunci să vezi cum îmi dă mie cheș pointul pensia de 12 euro și patruzeci și trei de cenți pe lună… Pe lună!

Vorba aia: Noroc și… bani!

Alinierea concepțiilor cu valorile sau licitație de politicieni, azi Radu Mazăre


sursa:http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/LifeStar/218148/mazare-pe-coperta-playboy.html

Am postat ceva asemănător despre Gigi Becalli și ce să vezi, n-a trecut mult timp și l-au pus la adăpost. Semn că vor să îl vîndă la export. Ziceam atunci cam așa:

„Văd la televizor cum se vînd lucrurile pe care unii și le-au depozitat și nu le mai vreau. Cei ce licitează caută chilipiruri, alții fac calcule cu cît vor vinde lucrurile, alții caută comori. Eu vreau să-i scot la licitație pe politicieni. Nu vreau chiar să-i vând, chiar dacă mi-au vândut țara, ci vreau să văd cât valorează. Un post, un politician. Vă încurajez să faceți la fel: cu profii, cu doctorii, cu funcționarii, cu polițiștii, cu popii și de ce nu, cu cine credeți că are vreo valoare. Am decis să fac asta pe când ascultam simfonia a 5-a de Lv Beethoven. Așa că, succes!

Primul scos la mezat este domnul Gigi Becalli.”

Al doilea, este domnul primar al Constanței Radu Mazăre. Cine, cît crede că valorează?

Predestinat parcă mai mult pentru o carieră în domeniul legumiculturii, domnul Radu Mazăre ne face în ciudă afișîndu-se cu gagici și cu uniforme bizare în locații exotice. Ce să mai spun de afirmațiile belicoase la adresa unuia și altuia? Ca o apoteoză a personalității sale marcante primarul Constanței îl apostrofează pe un bătrîn revoluționar ce tot protesta sub nasul premierului cu epitetul MILOGULE!

Era doar o banală enunțare a realității. Trebuie să recunoaștem cinstit: pe lîngă dumneavoastră, dom primar, toți locuitorii Terrei ne simțim niște milogi. Mici, insignifianți, fraieri și ratați. De frică nici nu îndrăznim să ne uităm în oglindă!

Dar, pentru că aveți o valoare atît de mare ca om, o valoare de megaloman, mă gîndesc că ar trebui să fitzi pus la adăpost ca nu cumva vreun comando îmbrăcat în uniforme ale Mosadului să vă răpească și să vă ducă în Țara Făgăduinței sau în Lumea viselor. Nu m-am hotărît încă. Oricum am putut vedea valoarea domnului Radu Mazăre și a doamnei Elena Udrea cînd au jucat într-o echipă vestită: echipa Playboy. Așa somități, așa jucători! Adică așa plai, așa boi! Oh boy!!!

Începem licitația. Cine oferă mai mult de… Cît ați spus?

Zicala, procedura, locul și bandiții: Banii sau viața?


sursa:http://razvratit.files.wordpress.com/2010/09/rosia-montana-final.jpg

Zicala: Nu există om în România să nu fi citit, văzut la cinema sau auzit, cel puțin în glumă expresia: „Banii sau viața?” Cam totdeauna un individ sau mai mulți, de obicei înarmați și de cele mai multe ori în locuri dosnice unde nu existau martori puneau această întrebare, de fapt o somație ce se poate traduce cu: ne lași banii sau îți iei adio de la viață?

Procedura: Constatînd că pînă în ziua de azi am fost puși ca popor de multe ori în fața acestei somații și că de cele mai multe ori ne-am ales cu banii luați, mă gîndesc că azi ar trebui să nu cedăm banii, chiar dacă bandiții vor să ne ia viața. Mă refer la Roșia Montană. Mă refer la aur și cianuri.

La ce ne ajută aurul dacă tot murim? La ce ne ajută aurul dacă îl iau tot ei? La ce ne ajută aurul pe care nu îl vom vedea niciodată cînd se închid spitale și stau să se prăbușească școli? La ce ne ajută promisiunile unor îmbogățiți cînd muncim pribegi în străinătate?

Locul: Nu mai este vorba de o somație într-un loc dosnic, căci Roșia Montană nu mai este așa ceva de cînd le-a trezit instinctul străinilor de a face bani pe seama noastră. Romanii ne-au cotropit pentru Roșia Montană. Decebal a murit la Roșia Montană. Despre Roșia Montană a scris Bălcescu plîngîndu-l pe Mihai Viteazul și Octavian Goga plîngînd o țară vîndută și jefuită.

Cine:  Dacă aș auzi din gura unui copil „Banii sau viața?“ aș zîmbi! Dar o aud din gurile unor oameni ce se pretind cu cap, niște cineva ce au devenit cineva pe spatele altora care sunt nimeni, așa ca mine și ca tine… Și mă mai refer la gașca profitorilor, a lupilor de ocazie sau a celor profesioniști. E cazul să spunem că ne-am săturat de mafia care ne conduce și care se îmbogățește exponențial în timp ce țara și poporul sărăcește constant. Gata!

Ce mi se pare ciudat: mi se pare ciudat că nici o biserică din România nu a dat un comunicat, un cuvînt, o pastorală ceva în legătură cu fenomenul Roșia Montană. De mic copil învățăm să nu facem ce face popa, ci să facem ce zice popa. Io m-am cam săturat de popa ăsta! Pare mai mult popa lupilor, a hoților, a cioclilor poporului. O fi și popa cu bandiții? Și duminică la biserică vom auzi aceiași somație, Banii sau viața?

Ce n-a înțeles statul român


Statul român nu a înțeles că dacă învățământul ar fi gratuit toate formele de învățământ private ar avea rost să existe doar dacă ar fi calitativ superioare celor de stat. Dar cu un prim-ministru ce și-a copiat teza din alte cărți, cu un ministru al învățământului care spune că prim-ministrul nu a plagiat pentru că regulile plagiatului nu au fost definite clar și cu același stat care spune că numai în justiție se poate decide cine a plagiat (să nu uităm că prim-ministrul cu pricina este interimar la justriție) și cine nu, în curînd o să fim dați în judecată și găsiți vinovați de plagiat de o justiție strîmbă, într-o țară pe măsură.

Eu am impresia că mă aflu în țara lui Strîmbă-lemne. Sau Strîmbă-teze de doctorat. Sau Strîmbă-legi. Ei, n-are contează!

Dacă învățămîntul ar fi gratuit, oricine (cel puțin în principiu) ar putea să studieze. Dacă învățământul costă, doar cei cu bani vor putea face asta. Ca urmare se ajunge la situația existentă în politică: ai bani ești acolo. N-ai bani, nu te bagă nimeni în seamă.

De parcă banii sunt totul…

Nimic nou în România


În urmă cu şaptezeci de ani un artist român, Constantin Tănase, spunea această poezie care este la fel de actuală. Atunci ţara noastră se afla în top la multe: erau primii sau printre primii la producţia de grîu, secară, orz, sfeclă, zahăr, petrol. Acum suntem la altceva.

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca prostii

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine,
Si cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Tara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?