Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Myk Habets (ed) Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014. xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4


Myk Habets (ed.), Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century, Bloomsbury, T & T Clark Theology, London, New Delhi, New York, Sydney, 2014.
xviii + 240 pp. hb. ISBN: HB: 978-0-567-50072-4
Această recenzie va fi publicată, la fel ca celelalte dinaintea ei în Evangelical Quarterly. Prețul cărții este aproape $100 la care se adaugă p & p. Ea există și în variante electronice, cu alte prețuri și cu ISBN-uri diferite.
Cu permisiunea editorului ce se ocupă de recenzii la EQ am tradus-o (fără pretenții) și am postat-o. Nu pot uita că vreme de vreo oră am făcut parte dintr-un grup evanghelic de discuții (încă existent) pe Facebook. Am propus grupului să citim cartea, pe care abia o începusem, dar n-a fost nimeni interesat. Era o discuție despre Trinitate. Cine m-a pus? Cineva întrebase cum s-ar putea explica scurt și logic Trinitatea. Ca urmare a discuției de-a dreptul ciudate cu acest personaj am decis să ies din acest grup la fel de repede precum intrasem.
Morala: teologia nu e totdeauna logică, nici scurtă și nici inginerească. Trinitatea nu poate fi formulată la cerere, în vid, nici măcar scurt și logic pentru al doilea secol al vitezei. După o istorie de 2000 de ani ar fii cam greu. Dar, iată recenzia:
Eram destul de sceptic când am început să citesc această carte. Îmi puneam întrebarea scepticilor din Vechiul Testament: ,,O fi și Saul printre proroci?” – atunci cînd am zărit neobișnuita listă a celor ce au contribuit la scrierea ei. Trei baptiști (de fapt patru, avîndu-l în vedere pe autorul prefaței), un penticostal, un free evanghelical, o episcopaliană, un anglican, un luteran și doi prezbiterieni împreună cu doar doi romano-catolici și doi ortodocși (din care unul grec). Nu m-aș fi mirat să fi dat peste un eseu scris de către o feministă și / sau un emergent.
Apoi mi-am pus fel de fel de întrebări. De exemplu: Cu ce-ar putea contribui ghiveciul ăsta de autori la o dezbatere atît de veche ca filioque? Vor reuși cumva aceste eseuri să ajungă la un happy ending al dezbaterii?
Mai degrabă aș fi apelat la peștișorul de aur sau la duhul lămpii lui Aladin, dacă nu cumva chiar la Dumnezeu însuși pentru a ajunge la o finalizare a discuției. De prea multe ori teologii complică lucrurile în mod inutil, fără să vină cu o soluție ce ar duce la unitate. Dimpotrivă, ei accentuează diferențele și disensiunile.

Dar scepticismul meu n-a fost justificat. Din fericire eseurile nu urmăresc modelul clasic în materie. Și asta din mai multe
motive. Chiar dacă editorul și contribuitorul Myk Habets pare să continue firul volumului anterior pe această temă, și anume să dezbată filioque, el nu se limitează doar la asta.
Evident, vechile divergențe create de filioque au dus la apariția a două tabere. Începute în secolul al VI-lea și încă în desfășurare, în ciuda reconcilierilor încheiate prin concilii ecumenice, dezbateri comune, declarații sau decrete, disputele continuă. Din această cauză cred că filioque așteaptă un personaj ce va rezolva problema în stilul oului lui Columb, adică va sparge oul / problema odată pentru totdeauna.

Mă bucură faptul că în afara unui singur autor romano-catolic ce apără filioque în timp ce încă așteptată apariția unei dezvoltări/rezolvări ecumenice a subiectului, ceilalți autori propun soluții diverse. N-ar fi o idee prea bună să vă stric plăcerea descoperirii lor, după cum n-ar avea nici o logică minimalizarea argumentelor într-o recenzie atît de scurtă.

Dar trebuie să recunosc că am fost încântat să-mi descopăr o reală simpatie pentru unii dintre autori, cu care m-am identificat datorită propriei mele experiențe religioase și teologice. Chiar dacă am avut unele semne de întrebare cu privire la implicarea unor baptiști în acest proiect, mi-am dat seama că a trebuit să trec dincolo de îngustimea educației mele.
În ciuda faptului că este o veche problemă a Vestului, filioque apare în mărturisirile de credință baptiste și penticostale din estul Europei și a altor noi culte care s-au desprins din aceste două denominații.
Trebuie să recunosc, cartea este interesantă. Seamănă cu o povestire despre patrusprezece detectivi ce caută să rezolve o veche anchetă. Există patrusprezece rapoarte ce menționează martori, experți, o sumedenie de probe bune sau false, lansează posibile direcții de investigație în timp ce încearcă să-i dea de capăt anchetei. Toată lumea este în căutarea adevărului, chiar dacă uneori, în mod paradoxal, pare că există mai multe adevăruri.
Evident, cele patrusprezece argumentații sau eseuri nu sunt marcate de o încăpățânare obtuză tipic polițienească, motivată de dorința de a avea dreptate cu orice preț. Noi direcții ecumenice în cercetare și dezbatere împiedică trîmbițarea unilaterală a adevărului, în favoarea sau împotriva filioque.
După 1500 ani de divergențe, de istorie ce nu se poate șterge simplu printr-o simplă cădere de acord cu privire la filioque, s-ar putea însă ca această colecție de eseuri să pregătească calea viitoarelor negocieri, dacă nu chiar negocierilor finale, definitive.

Pe de altă parte, după ce am citit Ecumenical Perspectives on the Filioque for the 21st Century m-am simțit dator să meditez la două întrebări pe care le-ar pune oricine avînd în vedere planeta pe care trăim.
În primul rînd, mă întreb cîți oameni, de pe această planetă marcată de nedreptate, război, criză, progres și dezvoltare, își dau seama de importanța acestui termen exprimat în limba latină? Și în al doilea rând, dacă la un moment dat întreaga civilizație creștină va dispărea și doar această carte va supraviețui, este oare posibil ca cineva să-și dea seama cum era credința creștină dacă ar citi doar aceasta carte despre filioque?
Ca urmare vă provoc să citiți cartea, să meditați și să încercați propriile dumneavoastră răspunsuri. Cine știe, poate ați avea parte de un mare cîștig