O realitate, două realități


sursa:http://www.intercollegiatereview.com/index.php/2014/02/05/humankind-cannot-bear-very-much-reality/

Cine vrea să fie curat trebuie să se spele în sîngele Mielului. Cine nu vrea, e treaba lui. Mai sunt unii care se spală cu apa de botez. Aici e mai complicat. Că nu e singur. E în asociație. Și mai complicat. Și nu vreau să ne certăm. Realitatea e complicată…

La început creștinismul nu era secret. Sau nu era foarte secret. Apologeții i-au invitat pe ceilalți să vină să-i vadă. Apoi au venit persecuțiile și a devenit extrem de secret. Unii erau creștini în secret. Dar după un timp s-a dus secretul. Secrete au rămas doar conspirațiile. Conclavele.

Gangsterii, mafioții, guvernele și serviciile lor erau secrete. Armata, CIA, KGB, partidele. Toate complotau să ia sau să mențină puterea. Era o realitate.

Bisericile rămîn deschise pînă la un anumit nivel. Inferior. Apoi se secretizează. Cu uși și lacăte. Altele ca partidele. Cu documente și șefi. Ca-n realitate.

Unele ca serviciile secrete. Cu repercusiuni. Reale!

Mă întreb cînd s-a introdus noțiunea de întîlniri frățești. Tare semănau cu ședința de partid, după modelul PCR. Ba unele aveau delegat de sus. Nu din cer, ci mai de-aproape…

Pavel, ce critica în scris realitatea din biserici scria la un moment dat că: (daca s-ar aduna toata Biserica la un loc, …și ar intra și din cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni? dar,) dacă toți prorocesc, și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pămînt, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

Încă n-am dat de realitatea asta. N-am zis că nu e posibil. Am zis că n-am dat de așa ceva.

Cum să pice ăia în mijlocul bisericii, cînd nu apar în mijlocul ei? Că doar n-or fi generația spontană!

Probabil nu-i interesează realitatea din bisericile unde poate intra oricine.

Dar ia să facem o experiență. Una incomodă. Să ne facem vulnerabili. Să terminăm cu secretomania. Oare dacă cei dinafară ar avea acces liber la întrunirile în care unii sau alții sunt executați în secret s-ar mai întîmpla astfel de lucruri? Ce s-ar întîmpla dacă lumea ar veni să vadă ce face biserica cînd e ea de capul ei? Să vadă realitatea! Că aia contează. Dacă o ascundem nu suntem decît niște buni farisei, nu buni creștini. Dumnezeu ș-așa o cunoaște. Nu-i înșelăm decît pe oameni! Și chiar reușim?

De exemplu, să fie intrarea liberă la întrunirile de comitet ale bisericilor. La cele de așa-zise ore frățești (foarte biblică chestia asta ce nu se găsește niciunde).

Nu, nu e Big Brother! Dimpotrivă. E Small Brother. Dar atunci martorii imparțiali ai realității noastre ar putea spune: sunt sinceri; sunt originali; sunt drepți. Sau: nu sunt ipocriți; nu sunt ca restul. Și altele de felul ăsta. Sau ar spune care e realitatea. Ca să nu ne mințim singuri.

Nu intră prea mulți oameni în biserici. Oare ce cred riguroșii literaliști, vajnicii apărători ai credinței, Scripturii și tradiției de orice fel (aproape): de unde a apărut secreto-mania bisericii?

E un mecanism de apărare? Față de ce? Este unul prin care biserica își manifestă puterea? Față de cine?

Anacronic sau nu? Depășit sau nu? Util sau inutil?

Puterea și secretomania trebuie să dispară din ecuația Isus Cristos+oameni=mîntuirea lumii. Altfel omul recurge la alte soluții. După cum am constatat deja. Cu ce realitate ne confruntăm?

Percepem corect realitatea sau trăim într-o realitate pe care ne-am confecționat-o? O realitate sau două realități?

Eliminarea concurenței (1)


sursa: http://www.ministrybestpractices.com/2013_04_01_archive.html

Cu ceva timp în urmă am tradus o carte a unui oenge american ce promova în felul său creștinismul. Era vorba de fapt de apărarea unui tip de creștinism american, conservator, militant și fundamentalist. Cartea nu ar fi prins bine la noi, după cît cunosc eu mediul românesc, mai ales pentru că venea cu probleme americane, soluții americane și era scrisă într-un neaoș stil american. Pentru România ar fi fost nevoie de o altă carte, una nouă, scrisă altcumva, pe modelul nostru. Deci baiul nu era cu traducerea, ci cu cultura. (Ce de cuci!) O carte de acest gen ar fi fost utilă, dar nu absolut indispensabilă. Și aș vrea să vă spun de ce.

Printre altele, autorii se plîngeau de efectele declanșate de feminism, activiștii gay, liberalism și ateism. Nu neapărat în această ordine… Citau constituția americană, ză fazărs, evenimente memorabile din cultura și istoria poporului american. Printre altele deplîngeau pierderea credinței tinerilor ce ajungeau în universități, eliminarea rugăciunii din școlile publice, eliminarea vechilor abecedare cu învățături morale inspirate din creștinism, etc. Se voia limitarea efectelor amestecului ateilor de tot felul, a militanților de diverse culori și facturi ce erau percepuți ca tîlhari ce atentează la creștinii decenți, naivi, tineri, idealiști, iu neim it. Cu alte cuvinte se voia, se dădea de înțeles, că ar fii mult mai bine, ca pe vremuri, să nu mai existe concurenți pentru etosul, învățămîntul, opțiunea cu privire la lume și viață oferită de creștinism. De ce ineranța, infailibilitatea Bibliei, a doctrinelor și dogmelor creștine să fie puse sub semnul întrebării de către logică, filosofie, istorie, biologie și alți demoni ai științei?

Cu toate că tinerii proveniți din familiile creștine pe care tocmai le părăsiseră erau descriși ca niște miei în mijlocul lupilor, victime sigure ale unui sistem ce nu-l mai reprezenta pe Dumnezeu, trebuie menționat că autorii nu încercau să pună punctul pe i. Nimeni nu atrăgea atenția la învățătura oferită de bisericile și familiile de unde proveneau acești tineri.

Mult mai simplu ar fi fost ca întreaga temelie a credinței acestor tineri să nu se bazeze pe percepte teoretice, pe Biblie, care este o carte contestată, ci pe evenimente ce au fost menționate în această carte și nu pot fi contestate din mai multe cauze. De exemplu, ar fi fost mult mai simplu și mai ușor ca credința tinerilor studenți plecați în lume să se bazeze pe evenimentul învierii, evenimentul esențial al credinței creștine, fără de care creștinismul își pierde total rațiunea de a exista. Și de aici încolo problema devine simplă pentru toți creștinii ce au habar ce e aia înviere.

În mod similar, aud și văd multe reacții la adresa islamului. Dușmanii islamului spun că această religie trebuie lichidată din mai multe motive. Că e diabolică, că e agresivă, că e falsă, că e o invenție, că e albă sau e neagră. Pot să vă garantez că nimeni nu va putea lichida o religie, darămite islamul, cu forța. Nici mie nu-mi place islamul, că știu un pic de istorie, dar asta nu mă face să mă înscriu în Armata de Eliberare Anti-islamică de Pretutindeni. Nici nu o să mor de frica extinderii islamului. Dar toate astea mă fac să-mi pun două întrebări esențiale: 1. Care este învățătura bisericii mele referitoare la islam și 2. Cum este această învățătură pusă în practică, adică cum se face evanghelizarea musulmanilor?

Poate o să zîmbiți, poate o să cădeți pe gînduri, dar voi face o altă paralelă, deloc întîmplătoare și foarte potrivită cînd e vorba de România, români și islam. Nu, nu o să vă pun în paralel cu țiganii, că știți prea multe despre ei și faceți prea puțin. O să compar islamul, așa cum mulți creștini români îl percep și îl abordează, cu deținuții condamnați definitiv dintr-un penitenciar de maximă siguranță din România. Vorba aia: între noi și ei este o mare prăpastie…

Stăteam de vorbă cu un frate. Serios. Familist. Implicat. Laic. Și rudă de sînge. El cu Ghedeon, eu fără. Eu la penitenciar, el nu. Și zice el că ăia închiși își merită locul, soarta și chinurile.

– Totuși n-am înțeles de ce trebuia atunci să ajungă la ei acele noi testamente?

-…

– A, Cristos a murit și pentru ei?

– …

– Dumnezeu Tatăl l-a dat la moarte pe singurul său Fiu și pentru borfași, criminali, curve, excroci, politicieni corupți și polițiști?

-…

– Extraordinar!

-…

– Și atunci să nu ne fie milă de musulmanii care cred o minciună, sunt ținuți în robie de diavolul însuși și au ca și inspirație chiar și versete satanice?

– …

– Să-i lichidăm? Mai ceva ca Inchiziția?

– Da!!!

– Bine frate! Să lichidăm concurența!

În orice domeniu, chiar acolo unde nu ne-am aștepta, concurența stimulează. De ce s-o lichidăm, ca să fim siguri de succes? Ce fel de succes ar fi ăla? Cum ar fi să concurăm fără alți concurenți și să luăm locul 1? Dar ce se întîmplă dacă ieșim pe locul 2?

 

Repetitia mater studiorum est


Încă din antichitate s-a observat că prin repetare se învață. Învățarea se poate face mecanic și atunci se numește tocire. Cineva care tocește știe ce a învățat, dar de cele mai multe ori nu știe cum să folosească ce a învățat, ca un papagal. În regimul comunist s-a pus un accent deosebit pe practică în învățare. Nu doar de dragul producției, ci și de dragul învățării. Așa au apărut în multe discipline laboratoarele. Apoi s-a încercat și cu vizualizarea. S-a trecut dincolo de planșele de la bio și de hărțile de le geogra. S-au făcut scheme de funcționare, grafice, s.a.

Prin anii 90 a pătruns la noi pentru copii învățarea prin joacă, cînd vizualul devenea tot mai folosit și cititul cel mai puțin popular. Seminarele erau o practică veche în învățămîntul superior, dar nu au prea convins. Am încercat să introduc învățarea prin învățarea altora în paralel cu discuții de grup, dar cursul ce întrunea studenți din ani diferiți nu a fost cea nai fericită alegere, cei din anul mai mare avînd complexe de superioritate. Continue reading

Horoscopul și banii


sursa:http://www.cleveland.com/nation/index.ssf/2013/01/space_shuttle_challenger_disas.html

După 89 ne-a lovit și pe noi horoscopu! Ce mai fericire, ce mai mulțumire, ce mai citeală prin ziare, reviste, la radio și teve! Mai rău ca la Bingo.

Nu puteai merge la serviciu dacă nu ți-ai citit horoscopul. Nu-ți mergea bine dacă nu te informai cum trebuie să-ți meargă în ziua respectivă. Făghet ăbaut iestărdei! Azi e important, că doar nu trăim în trecut! Oneste bibere, vorba lui Cațavencu. Și așa au devenit unii dependenți. De unde provine drogul ăsta? Și ce, strică?

Unii zic că strică. Dar toată afacerea a pornit din antichitate și a ținut bine mersi pînă mai ieri alaltăieri cînd a revenit în actualitate. Inițial zeii erau stele strălucitoare pe firmament. Apoi dacă stelele se mișcau, cine știe ce decretau zeii? Ca să te pui bine cu ei trebuia să te pui în acord cu stelele de neatins. Așa că au apărut cititorii în stele. Mai recent, astrologii și apoi astronomii. Unii oameni de știință creștini făceau horoscopul unor capete încoronate. Intra în fișa postului.

Apoi s-a demonstrat că planetele și stelele nu sunt zei, dar ce contează, mișcarea lor influența destine. Să vedeți alinierea planetelor!

Acum, hai să zicem că horoscopul are ceva de spus. Atunci ar trebui să fie un singur horoscop oficial pentru toată lumea. Dar nu e așa. Dacă cumperi 10 ziare ai 10 horoscoape diferite. Dacă cumperi 100, ai 100. Dar trebuie să cumperi. Dacă te uiți la proteve o vezi pe Nati și după aia schimbi la Antena sau la alte antene și auzi altceva. Logic? Cineva minte. Sau cineva nu e profesionist. Sau cineva minte profesionist.

De ce ține vrăjeala cu horoscopul? Nu te critică. Te avertizează. Te încurajează. Apoi faci tu legăturile. Raționalizezi. Poate azi ai avut o zi proastă. Mîine va fi mai bine. Pe banii tăi îl încurajezi pe horoscopar să te mintă. Să te lingușească puțin. Sau mai mult. Ne place să fim periați. Să ne punem de acord cu aștri. Să fim una cu ei. Să strălucim. Să știm că azi cosmosul ne influențează destinul. Așa să fie? Mai bruiază ăștia cu avioanele lor. Cu liniile de înaltă tensiune. Cu chimicalele. Cu eurile. Cu legile proaste. Cu pana de cauciuc și cu alt șofer ce a avut o energie negativă așa de mare că ți-a pleznit bara din spate pînă la aripă. Cu poluarea. Cu karma. Cu chestia aia șuie, cum îi zice? Feng shui! Acum avem și horoscop chinezesc. Mîine cine știe, unu marțian.

Mare concurență.

Totuși nu înțeleg cum de nu dau și numerele cîștigătoare la loto. Alo, mama Omida?

Artur H. Bell: Gestionarea conflictelor în organizaţii. Tehnici de neutralizare a agresivităţii verbale.


În seria Carieră, succes, performanţe practic, Polirom a scos în 2007  această carte care am împrumutat-o de la biblioteca publică din Arad. Mă îndoiam că ar putea să răspundă la întrebările la care nu găsisem răspuns în ultimele luni ale lui 2011. Traducerea mai şchioapătă, dar nu atît încît să impieteze asupra înţelegerii textului. E o carte mică, uşor de citit şi ţinut în mînă prin tren, tramvai sau în timpul statului la cozi.

M-a ajutat foarte mult capitolul 6 Înţelegerea tipului de personalitate pentru a lupta împotriva agresivităţii verbale în care trecînd prin 60 de întrebări ai parte de o clasificare de tipul “partener”, “singuratic”, “jongler”, organizator”, “gînditor”, “empatic”, “încuiat” şi “cercetător”. Din combinaţia celor 8 ies la suprafaţă 4 care mă şi te caracterizează. Pe mine m-a prins. E clar ca bună ziua că aceiaşi problemă văzută din perspective diferite vor fi abordate şi tratate diferit. Ca urmare un şef încuiat nu va înţelege de ce subalternul său cercetător mai are nevoie de timp pentru a aprofunda situaţia. Un şef “singuratic” va face presiuni asupra subalternului “partener” pentru trimiterea lui într-o delegaţie care să rezolve imediat un proiect care este urgent.

Dar dintre toate capitolele parcă “Abuzul verbal, sănătatea şi randamentul” parcă m-a prins cel mai mult. Sunt descrise 8 modalităţi în care individul este afectat de comportamentul verbal agresiv. Pe scurt acestea ar fi:

1. “intrarea în pămînt” sau dispariţia membrilor de valoare a echipei;

2. distrugerea încrederii dintre abuzator şi abuzat cît şi a celor ce află despre incident astfel că victimele şi martorii “joacă prudent” nimicind astfel contribuţiile lor, creaţia, inovaţia sau experimentele companiei;

3. se destramă rapid relaţiile de muncă care ofereau sprijin emoţional membrilor afectaţi;

4. randamentul victimei scade, motivaţia secătuieşte, descurajarea îi ia locul;

5. terenul este deschis răfuielilor, unei bătălii pe toate fronturile, acaparîndu-l pe agresor şi pe victimele sale pentru perioade de timp ce variază între cîteva luni şi cîţiva ani. echpa se destramă prin demisii;

6. perspectivele profesionale ale abuzatorului şi a victimelor intră în declin;

7. starea sănătăţii celor are suferă de pe urma stresului agresivităţii verbale cunoaşte o înrăutăţire cu consecinţele de rigoare;

8. fluctuaţia personalului ia amploare, cresc cheltuielile  de recrutare, angajare, compania pierde din credibilitate.

Am recunoscut aceste urmări şi în bisericile prin care am trecut, mai ales cînd abuzul verbal venea de la înălţimea amvonului sau pe canalul clasic al bîrfei. În ambele cazuri atacul era evident şi i-a afectat pe cei care mai făceau cîte ceva prin biserică.

Lumea spirituală (1)


Încă de mic copil am fost fascinat, la fel ca mulţi alţii de poveştile cu fantome, duhuri şi vrăjitori. Poveştile şi basmele citite au adăugat la cele auzite din gura unor oameni mai cu experienţă sau din gura lăudăroşilor şi mincinoşilor. După convertire am intrat într-o altă zonă mai palpabilă, cea a luptelor spirituale. Îngeri, demoni, draci, posedaţi sau exosrişti şi exorcizaţi aveau să adauge cîte ceva la toate astea. Dar trebuie să recunosc că uneori informaţiile erau contradictorii. Acum lumea e tot mai deschisă la experienţe spirituale şi de fapt ideea că dincolo de materie există altceva nu mai constituie ceva neobişnuit decîz poate în ceea ce îi priveşte pe atei şi materialişti dialectici. Iată ceea ce am descoperit pe un site de unde se puteau descărca şi filme creştine. Ce părere aveţi de chestia asta?  

NOSSO LAR (2010) sau Căminul nostru

Chico Xavier sau Francisco de Paula Cândido a fost cel mai respectat medium din Brazilia, o poziţie de mare autoritate morală într-o ţară unde circa 32 de milioane de persoane au convingeri spiritiste. Xavier spunea că numele spiritului care îl călăuzeşte este Emmanuel. Tot el spune că Emmanuel a trăit în Roma antică fiind senatorul Publius Lentulus, apoi s-a reincarnat în Spania ca părintele Damian, şi mai recent ca profesor la Sorbona. A publicat 450 de cărţi, al căror autor nu s-a recunoscut niciodată a fi, spunând că el doar a reprodus ceea ce îi dictau spiritele. Şi-a cedat toate drepturile de autor, începând cu prima sa carte. În anul 1944 a apărut romanul “Nosso Lar”, cel mai vândut volum al său. Este primul dintr-o lungă serie concepută de spiritul Andre Luiz. Romanul relatează despre primii ani trăiţi de spiritul lipsit de trup al medicului Andre Luiz într-o “colonie spirituală”, un fel de oraş unde se strâng spiritele între încarnările succesive, cu scopul de a-şi continua lecţiile despre viaţă. Autorul se prezintă ca un cercetător al lumii spirituale, traducând percepţiile sale într-o formă didactică, mai uşor de înţeles de oameni. Descrie în detaliu minunata colonie de ajutor spiritual Nosso Lar (Căminul Nostru), creată după concepţiile Spiritelor Superioare, în vederea acordării unei asistenţe permanente oamenilor şi spiritelor dezîncarnate. Poate mai puţin înţeleasă în film este zona inferioară numită Umbral, pe care o vom explica prin cuvintele din carte: “Umbral este o zonă destinată pentru epuizarea energiei rezidurilor mentale. Sunt multe suflete ezitante şi ignorante, nu destul de pervertite pentru a fi trimise în colonii de corecţie mai cumplite, dar nici destul de nobile ca să fie conduse către planurile elevate.” Umbral poate fi înţeles şi ca starea psihică în care spiritele nu reuşesc să se debaraseze de propriile proiecţii mentale nefaste sau idei fixe.

Prezentare: Film biografic despre celebrul medium Chico Xavier, care a contribuit mult la dezvoltarea spiritismului creştin în Brazilia, atât moral, cât şi material. El închidea ochii şi punea pe hârtie poeme, articole şi mesaje – aşa zisa scriere sub dictare spiritistă, denumită şi “psihografie”. (Psihografia poate fi inspirată, semi-conştientă şi mecanică, după gradul de conştienţă al mediumului pe parcursul scrierii spiritiste. Pentru detalii citiţi Cartea Mediumilor, de Allan Kardec.) Cărţile lui Chico au consolat numeroşi oameni, au răspândit pacea, au stimulat filantropia creştină, având o imensă influenţă benefică asupra poporului brazilian. Pentru admiratorii săi fervenţi a fost un sfânt. Pentru increduli, un personaj curios ce îi punea pe gânduri. În 1981 a fost propus la premiul Nobel pentru pace.

CHICO XAVIER (2010) Mai mult decât traseul unei vieţi particulare, pelicula ne prezintă câteva experienţe tipice trăite de un medium modern. Regăsim aici câteva teme universale, ingenios puse în contrapunct de regizor, cum ar fi: – credinţa respectuoasă, în opoziţie cu scepticismul vanitos; – încercările de a demasca “plagiatul şi escrocheria” de către ignoranţi într-ale spiritualităţii; – slăbiciunile omeneşti ale mediumului, în opoziţie cu marile adevăruri spirituale pe care el le transmite semenilor; – intoleranţa Bisericii, ca instituţie umană, în opoziţie cu sprijinirea ei de munca mediumului, ca instituţie spirituală; – puritatea viziunii spiritelor, în opoziţie cu cinismul şi pragmatismul societăţii contemporane; – suferinţele specifice mediumnităţii, în opoziţie cu lipsa unei recompense financiare juste, pe măsura efortului depus; – atacurile forţelor adverse invizibile, sub forme neaşteptate: violenţe, calomnii, trădări, boli, pierderi, energii negative etc.

Frăţia albă din Kiev şi Maria Devi Hristos


Noua lume postcomunistă la est de ceea ce reprezenta odată Cortina de Fier s-ar putea, până una alta, să nu fie chiar atât de nouă. În capitala Ucrainei, Kiev, în noiembrie 1993 a izbucnit o panică religioasă, de o intensitate aproape medievală, ca urmare a anunţului dat de Maria Devi Hristos, figura reprezentativă a cultului apocaliptic numit Frăţia Albă, conform căruia „sfârşitul” este aproape. Poliţia a invadat străzile cuprinse de revoltă, în special pentru a opri miile de tineri isterici ale căror creiere fuseseră probabil spălate, şi care se omorau între ei în piaţa centrală, în timp ce părinţii, la fel de isterici, îi căutau.

Un fost jurnalist al mişcării comuniste a tineretului, Marina Tsvgun, îl cunoscuse pe mentorul ei gen Svengali (o persoană care o domină complet pe alta, de obicei din motive egoiste sau maliţioase), Yuri Krivonogov, doar cu un an în urmă. Auzind că Marina îl văzuse pe Dumnezeu atunci când, suferind un avort, fusese la un pas de moarte, hipnoticul Krivonogov a luat-o rapid de soţie, după care au pornit împreună într-un tur al Rusiei şi Ucrainei. Afişele o prezentau drept „adevărata sfânta Maria Devi Hristos”; foile volante proclamau oraşul Kiev drept noua Calvaria (Golgota), mutată acolo din Palestina în urma mişcărilor plăcilor tectonice.

Câştigând tineri adepţi de pretutindeni (mulţi fugind de acasă pentru a ajunge la Kiev), la începutul anului 1993 cuplul soporific proclama că lumea îşi va găsi sfârşitul la 24 noiembrie. Din localităţi depărtate precum Murmansk şi Sverdlovsk din nordul Arcticii, părinţi disperaţi şi-au căutat copiii dispăruţi pe măsură ce membrii noului cult se îndreptau spre Kiev. Când data prezisă Apocalipsei a fost reactualizată pentru 14 noiembrie, Krivonogov a prezis liniştit că: „Nu vor exista explozii, doar cutremure şi tulburări imense.”

Chiar şi când soţii Krivonogov au fost, în cele din urmă, arestaţi pentru această farsă enormă despre sfârşitul lumii, chiar şi când sinuciderile în masă au fost împiedicate şi ora „sfârşitului” a trecut fără convulsii fatale, rudele tinerilor dispăruţi de acasă au avut parte de mici consolări.

Kiev-ul abunda în poveşti groaznice despre spălarea creierului cu droguri şi despre recrutarea de adepţi prin distribuirea de dulciuri otrăvite. Se spunea că Krivonogov (un mistic ştiinţific cu mai multe denumiri: cibernetician, profesor de yoga şi telepat) lucrase în armata sovietică unde producea droguri soporifice care erau folosite în războaiele psihologice. Indiferent de adevărul din spatele panicii şi zvonurilor, era limpede pentru mulţi observatori alarmaţi că statul sovietic nu distrusese ci doar înăbuşise un suflet slavon mai străvechi – puternic religios, adept al austerităţii, superstiţiilor şi chiar automutilării extreme.

sursa: http://www.lovendal.net/wp52/fratia-alba-din-kiev-si-maria-devi-hristos/

Desanca ne vorbeşte de dincolo de mormânt – Am „pângărit“ Templul Luminii


  Autor: A. C. 

În timpul vieţii, Desanca Nicolai le-a prezis „ucenicilor“ săi că sfârşitul lumii va veni în acest an, de Paşte. „Speriaţi“ de timpul scurt care ne-a mai rămas la dispoziţie, ne-am hotărât să intrăm în Templul său de pe strada Porumbiţei, care îşi continuă activitatea  şi după moartea celei care a înfiinţat secta nicolaiţilor, după numele său de familie Nicolai. Intrăm într-o curte cu mai multe statui, dintre care vreo două o întruchipează pe „doamna lumina“. Multă lume venită din toate părţile ţării se închină acestora, după care pătrund cu o adâncă pioşenie în faimosul „Templu“. Cu părere de rău că nu avem voie cu aparate foto la noi, intrăm şi ne aşezăm cuminţi pe una din bănci. Interiorul este într-un „stil“ ecumenic, amestecănd mai multe curente religioase: catholic, neoprotestant şi orthodox. „Altarul“ are în centrul său …un scaun modern de birou, pe care se află un tablou cu chipul „maicii“. Toţi cei ce intră, au obligaţia de a se prosterna în faţa scaunului şi de a se ruga la fotografie. „Scăpăm“ cumva de scaun şi ne aşezăm lângă o tânără, de la care sperăm să obţinem mai multe informaţii. Ne spune că e venită tocmai de la Braşov împreună cu mama sa. „Cum reuşim să strângem ceva bani, venim la Arad pentru a participa la slujbele de aici şi pentru a căpăta lumină. Stăm în gazdă şi rămânem câteva săptămâni“. Am întrebat-o ce ştie despre „apartenenţa la divinitate“ a Desancăi şi a fiului său – Oliver. „Atât doamna este Dumnezeu, cât şi Oliver. Amândoi sunt“, ne lasă cu gura căscată tânăra credulă. 

 Despre ceilalţi enoriaşi prezenţi, la prima vedere, ce să spunem… Păreau oameni normali. Ce ne-a surprins neplăcut a fost prezenţa multor tineri. Toţi erau tăcuţi. În încăpere domnea o linişte apăsătoare. Peste două sute de oameni luam parte la ceremonia, desfăşurată în fiecare după-masă în „templul” de pe str. Porumbiţei, la intrarea în care există o plăcuţă cu inscripţiile unui PF. Se face linişte. Nimeni nu mai rosteşte un cuvânt. O voce, ne îndeamnă să închidem ochii, pentru a primi… lumina. Sentimente contradictorii ne cuprind: curiozitate, teamă şi chiar milă faţă de cei cărora poate nu le-a fost dat să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. O lume atât de… normală, la prima vedere, închinându-se la… nimic. Oameni care cred cu tărie, pe faţa cărora se prelingeau lacrimi în timpul rugăciunilor către Desanca ne-au primit în rândurile lor, mulţumiţi că au parte de noi adepţi. 

 Cum decurge o slujbă? 

După ce se încuie uşa, apare o blondă care ne pune o muzică banală şi prost interpretată pe versurile scrise de Desanca. Cu ochii „larg închişi“ asculţi vocea ţipătoare şi destul de enervantă a celei care „ne umple“ de lumină. Întreaga asistenţă stătea încremeită, ascultând „mesajul divin”. Mai reuşim să ne deschidem ochii, însă suntem repede ameninţaţi cu evacuarea de către pază. După ce reuşim să rezistăm o oră, la pauză ni se atrage atenţia că dacă mai deschidem ochii, vom fi mutaţi la copii. La început ne amuzăm de situaţie, dar realizăm pe urmă gravitatea acestui caz. Sărmanii copilaşi sunt educaţi de nişte oameni „cu probleme serioase“, viitorul lor fiind destul de incert în urma unei astfel de experienţe. Şi cum să nu fie sărmanii derutaţi, când părinţii lor o consideră pe Desanca un fel de Maică Sfântă, iar pe fiul ei Isus. Ei cred că acesta nu s-a născut din bărbat, ci prin putere divină. Va uni toate religiile pământului şi vor începe cei o mie de ani de pace, aşa cum scrie în Biblie. Alţii susţin că Desanca ar fi o parte a Sfintei Treimi şi că ar fi întruchiparea Sfântului Duh care s-a pogorât pe pământ să vindece oamenii.

continuarea la http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=2107

Lumea Credintei, anul VII, nr. 9 (74) Septembrie 2009


Autor: Silviu-Andrei VLĂDĂREANU http://www.lumeacredintei.com/sct_4/art_831/africa_ortodox.htm

Africa este un mozaic religios compus în general din creştini, musulmani şi adepţi ai credinţelor locale. Conform datelor oficiale, prezenţa creştină în Africa de Sud şi de Est este covârşitoare, însă, din păcate, ortodocşii, aflaţi sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Alexandriei, sunt destul de puţini raportat la totalul populaţiei. Şi cred că este vina noastră. În Africa este nevoie de misiune – misiune care, cu mici excepţii, Bisericii Ortodoxe îi lipseşte.
Am întâlnit foşti credincioşi catolici de culoare care, în căutarea lor sinceră, au descoperit ortodoxia. În general, de altfel, oamenii din Zambia, Zimbabwe, Malawi, Tanzania sau Kenya au un fond foarte bun. Sunt şi secte ciudate, dar cred că, în majoritate, africanii sunt sinceri şi chiar Îl caută pe Dumnezeu.
Neoprotestanţii nu sunt ca sectanţii de la noi. Nu îi urăsc pe ortodocşi, ci, din contră, descoperind parcă o altă lume, sunt fascinaţi de moştenirea noastră bizantină şi sunt dornici să afle cât mai multe. Când mă vedeau pe stradă, alb şi cu barbă, copiii mă strigau “Moise”, dar nu în batjocură, ci cu prietenie şi cu bucuria că mi-au găsit… porecla potrivită.

Ce face concurenţa: Fiii luminii


De azi înainte voi posta la categoria “Concurenţa” cele mai interesante evenimente generate de mişcări ce concurează cu biserica. Dacă aţi fost martor la evenimente deosebite, dacă vă interesează unele aspecte mai ciudate, aici le voi expune.

De aproape sase ani (notă: din 2002), pestera de la Roscani a devenit una dintre curiozitatile judetului Hunedoara. Acolo traiesc patru credinciosi ai unei religii nerecunoscute de statul roman, intemeiata de Francisc Horvath Maitreya si numita “Fiii luminii”. Maitreya pretinde ca este fiul lui Iisus si ca a fost inzestrat cu darul vindecarii. De citeva ori pe an, oameni din toata tara se aduna in fata pesterii pentru a beneficia de ajutorul lui.

Ciudatii din pestera. Intr-o zona calcaroasa, cu aproape sase ani in urma, in pestera de la Roscani, citiva oameni si-au gasit adapost. Venisera aici pentru a-l urma pe invatatorul lor, Francisc Maitreya, si pentru credinta intemeiata de acesta, “Noua invatatura”. Si-au parasit familiile si au renuntat la viata lumeasca pentru a trai in post si rugaciune, asa cum le cere mentorul lor. Au primit intelegere din partea autoritatilor locale si a Directiei Silvice Deva si, intr-un timp scurt, au ridicat un schit, pe care l-au numit “Schitul luminii si iubirii”. Iar ei, pustnicii din pestera de la Roscani, s-au autointitulat “Crestinii noii ere” sau “Fiii luminii”. Noua invatatura, credinta imbratisata de “fiii luminii” din pestera de la Roscani, a stirnit, pe de-o parte, valuri de protest si de neincredere din partea satenilor de aici, iar pe de alta parte, a atras adepti si discipoli de pretutindeni, din tara si din strainatate. Credinta este un amestec cel putin ciudat intre ortodoxism imbinat cu cutume din religiile orientale, hinduism si budism. Adeptii lui Maitreya fac cruce ca ortodocsii, ii slavesc pe Iisus Hristos si pe Maica Domnului, dar cred in reincarnare, fac exercitii de yoga si meditatii. Pustnicii din pestera de la Roscani nu maninca deloc carne si, de cele mai multe ori, nici oua, lapte si brinza. Locul de rugaciune, altarul din pestera, unde n-ai voie sa intri incaltat, este o incapere mica, circulara, tapisata cu stofa rosie. Simbolurile credintei “Noii invataturi” sint aplicate pe unul din peretii altarului: o cruce din lemn, o candela, trei imagini reprezentind calea initiata de invatator si fotografia acestuia, in timpul unei meditatii. Atit drumul pina la altar, cit si locul de rugaciuni sint luminate feeric de luminari. In rugaciuni, invatatorul Maitreya, maestrul spiritual, este invocat de multe ori si preaslavit. “In numele Tatalui, al Fiilor si-al sfintului Soare” este inceputul unei rugaciuni a discipolilor lui Maitreya. Invatatorul este cel de-al saptelea avatar, adica fiu al lui Dumnezeu, primii sase fiind Krishna, Rama, Buda, Mahomed, Zamolxes si Iisus, afirma discipolii lui Maitreya. Credinciosii de la schitul din Roscani sustin ca invatatorul lor a vindecat sute de persoane, din tara si din strainatate. “A vindecat oameni bolnavi de cancer si a extirpat tumori de pe creier”, spun discipolii.

http://www.razboiulnevazut.com/home.html