Sibolet sau șibolet


În ultimele zile am tot citit, ba am mai și scris, despre islamul agresiv, despre teroriști, despre jurnaliști, despre religia lui Allah și profetul său. Părerile, ca și nervii, sunt împărțite: cînd uni-i atacă pe alții, cînd vice-versa. Orice s-ar face sau nu s-ar face, din asta pace nu o să iasă. Ba că provocatorii sunt de vină, ba că islamul, ba că francezii, ba că ăia proștii cu bărbi, sau democrația, liberalismul, conservatorismul, republicanismul, politicianismul, terorismul francez de acum 200 de ani, ba că nu, ăla musulman de cînd lumea. Vorba evanghelistului, nu ne-ar încape toate cărțile din lume să-nșirăm ce-au mai zis unii sau alții.

Și de obicei se fac multe și diverse greșeli. Una dintre cele mai frecvente este tratarea islamiștilor ca și cînd n-ar fi oameni. Evident, spun occidentalii, ei nu sunt ca noi. La fel spun și orientalii despre occidentali: ăștia-s cu Satana.

Problema, mai veche, nu o să dispară nici dacă spunem că islamul este o sau religiA păcii, nici dacă în Occident se vor elimina toate referirile adverse la islam cu pretenția abuzivă că ele sunt generate de ură. Pot să nu fiu de acord cu mama mea, dar asta nu înseamnă că o urăsc. Înseamnă varietate de opinii. Islamul nu îndeamnă la asta. Nici comunismul. Și mai nou nici unele democrații.

După cum nici nu se poate face abstracție de surele ce îndeamnă la lichidarea creștinilor, evreilor și în general a necredincioșilor. Alte pietre de amintire sau de poticnire le găsim în Coran și Hadith: vîrsta pe care o avea Aisha cînd s-a consumat căsătoria cu Mohamed, prima arderea a Coranului, expansiunea prin sabie a credinței în Allah, versetele satanice, pretenția falsă a Coranului că este singura carte sfîntă nemodificată, pe cînd toate celelalte sunt alterate, pretenția că ințial religia universală era tot islamul, etc.

Dar cei ce atacă islamul uită să amintească nereușita democratizare în stil occidental a unor țări din Orient și implicarea USA în mai toate conflictele din lume. Am constatat că Irakul, Afganistanul și Siria nu sunt Japonia. Păcat. Păcat? Cine păcatele mele i-a pus să schimbe o lume ce nu voia să fie schimbată? Parcă seamănă cu schimbarea impusă de sus de Pol-pot, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen.

Dar pe lîngă aversiunea față de iudaismul caracterizat ca fiind dușmanul de moarte și creștinismul un fel de verișor mai mic, dar la fel de rău, islamiștii ne spun că Trinitatea (cuvîntul) nu există în Biblie (de parcă noi n-am fi știut…), că Isus n-a murit pe cruce, că Allah/Dumnezeu n-are fii, că Iosif avea vreo 90 de ani cînd a luat-o pe Maria care avea mai știu eu cîți și alte cele. Serios? Și sursa e Coranul?

Cert este că: civilizația apuseană l-a cam scos pe Dumnezeu din ecuația existenței umane și nu l-a înlocuit cu nimic similar. Cea orientală (sau o parte a ei) îl impune, dar sub o altă formă decît era vestul obișnuit. Cu toate astea, lumea nu s-a sfîrșit. Și noi și ei, și ateii, și liberalii și feministele și homosexualii și lesbienele sunt mai mult sau mai puțin bine-mersi! Oare de ce? De ce nu se bagă Dumnezeu sau Allah în funcție?

Toată lumea se căsătorește ca-n zilele lui Noe, ba unii sunt criticați că o fac… Toată lumea trăiește cam tot atît, indiferent de credința sau necredința personală. Fericire poate fi cu sau fără sharia, cu sau fără republicanism, ateism, socialism, creștinism, islam sau alte credințe mai mult sau mai puțin raționale.

Doar moartea ne unește.

În urmă cu ceva timp islamiștii povesteau despre fețele transfigurate ale celor ce mor ca martiri aruncându-se în aer cu dușmanii islamului. Nu prea mai ține. Te uiți pe youtube la fețele lipsite de expresie a celor țintuiți de moarte cu arma în mînă. Nici un martir ce ucide nu are o figură transfigurată de vederea lui Allah/Dumnezeu. Nu de alta, dar trecerea dincolo, într-o altă lume, indiferent cum s-ar numi ea și dumnezeul ei, nu afectează în niciun fel un trup trecător, deja mort, adică lipsit de suflet. Dacă ești angajat într-o luptă fără suflet luînd suflete de pe pămîntul ăsta, nu te aștepta să ai recompense într-o lume a sufletelor, indiferent ce credință te-a însuflețit!

Spiritul unui Dumnezeu drept o să te ia la întrebări. El nu poate fi fentat sau tratat cu versete/sure/legi.

A venit vremea nu numai să zicem pace-pace, ci și să facem pace.

Problema e că nu ne înțelegem decît la bani. Ar trebui să-i dăm cezarului ce-i a cezarului și lui Mamoma ce-i a lui Mamona?

Cum se poate negocia cu dușmanul tău de moarte?

A face din islam sau din iudaism sau din creștinism un shibolleth/sibolet/șibolet, nu e soluția.

Înțelepciune, curaj sau nimic din toate astea?


Dacă-l întrebi pe un creștin care ar fi calitatea pentru care are vrea să fie admirat, probabil că ar da exemplu una sau mai multe dintre calitățile lui Isus, Pavel, Petru, Ioan. În nici un caz de calitățile apostolilor pe cînd Isus era cu ei. Sau cel puțin nu de unele dintre acestea. Cui nu i-ar place să fie cunoscut ca înțelept (ca șerpii), smerit, curat (ca porumbeii), cinstit (nu ca Iuda), curajos (nu ca Petru), calm (nu ca fiii tunetului).

Și cu toate astea internetul duduie de multe cuvinte spuse pe negîndite, amenințări mai mult sau mai puțin voalate. Mîine cînd se vor mai fi ridicat aburii (era să zic aburii beției), vom fi însă mai calmi, mai respectuoși, mai ponderați. Urlăm ca leul și sărim ca musca…

Da, ne pare rău.

Obișnuim să punem altora întrebarea Dacă astă seară-ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?

Eu aș pune întrebarea: Dacă astă-seară-ai muri și te-ai afla în fața lui Dumnezeu te-ai ascunde de rușine (ca Adam și Eva) pentru ce-ai făcut azi?

Au murit asasinați niște oameni. Și vor mai muri. Dar ăsta nu-i motiv să cerem dinte pentru dinte. Noi credem altceva. Noi spunem în bisericile noastre că ne iubim dușmanii. Cum? De fapt nu-i iubim. Nu vrem să fim înțelepți. Vrem să-i vedem morți pe ucigași. La naiba cu iertarea! Cu mila. Cu iubirea aproapelui. Facă hindușii asta! Sau ateii umaniști. Noi vrem să fie pedepsiți. Asta ar fi vrut și Isus!

Să rămînem la bisericile noastre frumoase, pline de părtășie. La gioburile noastre bune. Să nu ne mai tulbure ăștia. Sau alții. Să plece-n țara lor! Să se ducă de unde-au venit, la cine i-a făcut.

Și cum e chestia aia cu răspîndirea evangheliei pînă la marginile pămîntului? Păi dacă nu m-am dus eu la ei, au venit ei la mine. Doamne, tu i-ai trimis? Nu se poate!!!

Și unde mai punem sacrificiul de sine, jertfa, renunțarea. Se spune că în afară de Ioan, toți apostolii au murit de moarte violentă pentru Cristos, nu pentru apărarea căminului, patriei, extenuare la serviciu sau de foame.

Înțelepciune și curaj!

Noblesse oblige


sursa:http://www.keepcalm-o-matic.co.uk/p/keep-calm-and-noblesse-oblige-5/

Expresia se aplică în situația în care cineva face un gest mărinimos, neașteptat, ceva frumos cu toate că era de așteptat ceva rău. Noblețea obligă sau într-o altă formă mai actuală, dacă ești nobil nu faci ce face toată lumea, ci cu totul altceva, pentru că prin asta te deosebești de alții. Spunea cineva că tot din zona asta își trage originea cuvîntul fraier. Fraierul era gentlemanul austriac. Era domn, iar românii i-ar fi spus fraier, adică prost, că nu profita de situație. Mă uit azi la Austria, mă uit la România și încerc să văd cine a fost de fapt fraierul… Noblesse oblige!

Și acum despre politică și națiuni.

Primul război mondial a început nu din cauză că moștenitorul tronului a fost asasinat. Nu-i păsa nimănui în Austria de el. A început pentru că Austria voia teritorii și Rusia se opunea. Germania a intrat s-a amestecat unde nu-i fierbea oala. Dar în general, la declanșarea conflictului era vorba despre onoarea pătată a Austriei și de repararea ei. Cine nu crede să citească ultimatumul Austriei (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Austro-Hungarian_Ultimatum_to_Serbia_%28English_translation%29). Continue reading

Evanghelia prosperităţii sau vestea bună a sănătăţii şi bogăţiei (1)


Nu m-am lămurit pînă în momentul de faţă dacă e corect să afirm că “e criză” sau “sunt crize” pentru că în afară de criza asta au mai fost altele, se profilează cele viitoare ş.a.m.d. În urmă cu cîţiva ani am auzit de “evanghelia prosperităţii” şi au văzut o tanti la TBN citînd versete din Vechiul Testament încărcate de promisiuni demne de o stare materială de invidiat. Cu alte cuvinte Domnul va face, Domnul va drege ca Israelul să o ducă bine merci, să nu mai poată de bine, să pălească de invidie ăia cu lanţuri de aur groase la gît, iar noi fiind poporul lui Dumnezeu să beneficiăm de aceleaşi promisiuni! Probabil că de prin zona asta provine şi expresia “plezneşte de sănătate şi bunăstare”.

Dar oare cum o fi fost la început? Există unele indicii pozitive sau negative care să conducă la descoperirea promisiunilor că prosperitatea este sigură şi că sănătatea ne este garantată direct de la Dumnezeu?

După definitivarea creaţiei cred că prosperitatea omului, adică a lui Adam şi a Evei era la apogeu: mîncare berechet, sănătate bombă, aprovizionare ca la carte, totul era biologic şi organic, fără euri, fără radiaţii, noxe şi impozite. Nu existau crize de aprovizionare, cel mult existenţiale. Cuplul primar n-avea nevoie de altceva din afara habitatului lor. Nu mîncau la restaurant, nu zburau cu avionul în Hawaii şi nici îşi nu schimbau Dacia cu Lexus. Nu se uitau pe jos să vadă dacă cuiva i-a căzut vreo bancnotă şi nici în stînga şi-n dreapta ca să prevină eventualele atacuri ale celor ce voiau să-i tîlhărească de verighete. Nu îşi pierdeau cardurile, dar nici nu găseau carduri ce nu erau ale lor. Nu era nevoie de parole sofisticate sau de pinuri protejate. Accesul la baie era gratis şi nimeni nu se certa că nu-i place muzica ambientală sau că poluarea fonică a depăşit bariera. Se poate spune că la vremea aceea sănătatea şi bogăţia le pica celor doi …ca din cer. Asta pînă şi-a băgat coada şarpele. Probabil că suferea de un complex de inferioritate şi a vrut să fie băgat în seamă. A reuşit! Cei doi oameni ce trăiau ca-n rai şi-au dat seama că şi ce era rău pică din rai, aşa că în urma păcatului au fost şi ei “ejectaţi”. Cînd au spus adio prosperităţii probabil că au intrat în depresie, aşa că mai mult ca sigur au spus adio şi sănătăţii. Afară au dat cu ochii de realitate: nu mai era grădină, era junglă. Mă întreb dacă primul target ce şi l-au fixat a fost să trăiască ca-n rai şi care a fost termenul pentru atingerea lui? Adam trebuie că a depus mari eforturi pentru atingerea obiectivului, Eva la fel. Păcat că nu şi-au scris memoriile. Nu cred însă că au stat rău cu inventivitatea şi cu creativitatea, ci cu mîna de lucru. Cu toate acestea puţin probabil că evanghelia prosperităţii s-a născut în această perioadă. Dacă depuneau eforturi aveau ce mînca, ce îmbrăca şi se puteau adăposti într-un adăpost peste noapte. Puţin probabil că le trebuia aer condiţionat, un cont la banca Havila & Havila pentru a se simţi în al nouălea cer sau cu alte cuvinte ca-n Grădina Edenului. După aceea oamenii nu se plîngeau că o duceau greu şi nici nu există vreun indiciu că ar fi vrut să se întoarcă de unde au plecat (poate cu excepţia Babelului). Dar şi afacerea Babel vine după potop, un fel de re-creare a creaţiei.   

Cum avem de-a face cu o exterminare a tuturor oamenilor, mai puţin a arconauţilor, e greu de dedus că evenghelia prosperităţii ar fi avut ca sursă această parte a Scripturii. Totuşi s-ar putea specula că Dumnezeu a intenţionat să-i ofere omului Grădina Edenului şi doar Satana l-a împiedicat pe om să ajungă la sănătate şi prosperitate totală. Ca urmare, unii s-ar putea gîndi, de ce nu, că o viaţă de ascultare totală, de supunere orbească faţă de Dumnezeu ar fi calea, dacă nu spre revenirea la Grădina Edenului, cel puţin spre prosperitate. Singura problemă este că pînă la Babel în Scriptură nu există niciun verset care să spună sau să implice aşa ceva.

Mai stăm de vorbă.

Aţi auzit asta? De pe net…


Într-o dimineaţă, stăpînitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicîndu-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un tîrgoveţ ce vindea, intr-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. “Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcîndu-i-se poftă, îl chemă pe primul sfetnic şi îi porunci: “Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Vizirul îl chema pe paharnic şi îi spuse: “Uite patru galbeni, du-te şi cumpară mere”.
Paharnicul se adresa, la rîndul său, stolnicului: “Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la tîrgoveţ şi îl luă la rost: “Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.

Întors la şeful său, străjerul se lăuda: “Am făcut un tîrg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din caruţa cu mere a tîrgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: “M-am tîrguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. 

Stolnicul – repede la paharnic: “Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: “Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se infatişa dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: “Maria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să tîrguiesc decît cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: “Hmmm…Cinci mere pentru cinci galbeni…scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, tîrgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Şapte pensii dintr-o lovitură


În urmă cu cîteva zile am făcut o afacere bună: mi-am cumpărat o basculă. A fost ieftină şi avea doar 5000 la bord. Din dotarea armatei. Am dat pe ea cam cît dă guvernul pe o rablă. Cu carnetul de profesionist a fost mai greu, dar ce nu se poate rezolva cu ceva ce începe cu E şi se termină cu uro? L-am luat şi pe ăla, că şi eu sînt doctor şi iac-şa, o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul.

 Azi am ieşit un pic să mă mai dau cu basculanta. Nu prea înţeleg de ce unii sunt atît de grăbiţi! Cînd să zic şi eu mă descurcam, a venit ploaia, aşa că am decis să mă duc spre casă. Am apăsat un pic pe pedala aia din dreapta, dar nu ştiu cum s-a făcut, că fiind mare de tot, mi-a cam rămas talpa pe ea. Se mai întîmplă. Tocmai depăşeam o coloană de maşini oprite din ceva motive de şoferi amatori amărîţi la o zebră. Cînd să trec şi eu, văd că tocmai traversa o colecţie de moşi şi babe, floarea vîrstei a 3-a. Calc frîna, calc frîna, …calc frîna! Da cum bascula nu-i Trabant să oprească în patru metri, nici SLK să oprească în doi, mă duc sanie spre bulucul de pensionari ce intrase în panică dinamică, adică agitau o pereche de cîrje, patru proteze, din care două de ultimă generaţia, două auditive. Cînd or fi avut timp să le scoată? Sprinteni pensionarii ăştia! Li se trage de la pensiile bune ce le încasează şi de la exerciţiile de la sala de fitnes la care n-am ajuns niciodată că eu nu sunt la pensie, sunt doctor. Ce să faci, fiecare cu crucea lui… Trag frîna de urgenţă (că acolo lucrez) dar nu ţine, că abseul era decuplat. Îi expediez pe toţi amărîţii ăia în şanţul plin cu apă de la ploile ce nu au încetat să cadă. Mă dau jos, ceilalţi şoferi se adună roată, mă apostrofează, mă ameninţă, mă înghiontesc. Cineva a sunat deja la 112 şi un echipaj de la circulaţie ajunge la timp pentru a mă scăpa din ghiarele celor ce aveau de gînd, dacă nu să mă linşeje, cel puţin să mă scalpeze. Pe cînd demarăm apuc să văd duba procuraturii şi cea de la morgă, amîndouă blocînd sensul opus. Sunt debarcat la spital, mi se ia o probă de sînge (eram curat ca lacrima lui Ovidiu) şi apoi sunt transportat la secţie. Sunt escortat  într-un birou la etajul doi. Mă veghează doar cu un poliţist mai tăcut, cu alură de K1 şi cu privire asortată. Pe cînd mă gîndeam ce să declar şi ce să nu declar, să cer un avocat sau să îl sun pe Nasul, apare un inspector plin, îl expediază pe poliţist cu un ordin şoptit şi se uită ţintă la mine. Mă uit şi eu la el ca tot omul cu o muscă mare pe căciulă şi mă întreb ce vra să zică prin această tăcere. Brusc se ridică în picioare, încremeneşte în faţa mea în poziţie de drepţi salutînd. Mă ridic şi eu să văd unde se uită el, acolo în spatele meu şi prind o uşă ce se închide după ce a lăsat să treacă un personaj probabil foarte, foarte, dacă nu chiar extrem de important. Inspectorul îi comunică sec că am lichidat şase pensionari, din care trei cu asistenţi personali şi că încă doi sunt în comă profundă. Vorba croitoraşului cel viteaz din povestea fraţilor Grimm: „Şapte dintr-o lovitură!” Mă iau căldurile, mă trec sudorile, pulsul îmi dispare, mi se moaie genunchii, limba şi unghia aia lungă de la degetul mic şi simt că se face întuneric. Personajul se uită la mine aproape vesel, îl concediază pe inspector şi după ce mă ancorează bine să nu o iau spre parter, îmi şopteşte aproape cu duioşie în glas:

–         Domle, aţi făcut ceea ce nici guvernul nu a reuşit: aţi lichidat total şapte pensii şi sunteţi pe cale să mai lichidaţi două, plus cele ale asistenţilor lor. Vă felicit! De fapt, vă rog să îmi daţi voie să vă comunic că dl prim-ministru vă felicită personal. Mă fac deasemenea purtătorul mesajului preşedintelui care vrea să vă cunoscă tot personal şi să vă recompenseze. Mîine îl veţi întîlni la Cotroceni şi într-o mică ceremonie vă va decora cu ordinul Steaua României clasa a III-a. Tot mîine sunteţi invitat să vă alăturaţi guvernului patriei noastre în calitate de independent, cu funcţia de vice-prim-ministru şi ministru însărcinat cu situaţia pensionarilor. Vom rezolva noi situaţia de aici: pensionarii ăia au murit înecaţi în şanţul plin cu apă, aşa că ministrului mediului i s-a retras sprijinul politic şi şi-a prezentat demisia care i-a fost aprobată. Ne gîndim să preluaţi tot dumneavoastră şi ministerul acesta.

Am cerut două secunde să mă gîndesc şi am spus da. A venit o domnişoară blondă în uniformă, mi-a dat tot ce îmi trebuie să ajung în capitală, plus un card cu numele meu la BCR. Mi-am sunat soţia, i-am spus la revedere şi m-am îndrepta spre capitală acolo unde talentul, probitatea, cinstea, caracterul, competenţa şi loialitatea sunt într-adevăr apreciate. Eu am ieşit din criză, pensionarii au ieşit din criză, noi toţi am ieşit din criză. Voi aţi ieşit din criză. O să trăim bine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Dedic această satiră tuturor pensionarilor ce au fost vînaţi pe vremea lui Ceauşescu că ascundeau prin cămară peste 10 kile de zahăr, ulei sau făină, că stăteau la cozi de dimineaţa pînă seara ca să aibă nepoţii ce mînca, cît şi actualilor pensionari care, după spusele guvernului au pus patria în pericol prin pensiile lor. Textul mai este dediccat tuturor bugetarilor competenţi ce merg deja acasă cu salariile reduse de cîteva luni şi au devenit adevăraţi eroi ai supravieţuirii, demni de un nou serial pe Discoveri. Cum Ceauşescu transformase România într-o închisoare cu 22 de milioane înainte de 1990, felicit pe această cale guvernul Boc că a depăşit visul dictatorului şi a dictatoarei transformînd România într-un lagăr de concentrare în masă din care nimeni nu mai va avea resurse să scape. Mai dedic textul tuturor prelaţilor care au hotărît ca în acest ceas de cumpănă să împrumute peste 120 de milioane de euro pentru a construi cea mai mare biserică din România şi să o denumească Catedrala Mântuirii Neamului. Treaba se va putea rezolva cu o nouă taxă de 10 Euro pe cap de român. Vorba aia: Nihil sine taxe

Robin Hood reloaded! Latvian ‘Robin Hood’ hacker leaks bank details to TV


Sunt de acord cu publicarea salariilor funcţionarilor băncilor. De ce nu? În acelaşi timp ar trebui să existe o lege ce interzice băncilor să aibă asemenea secrete.

An alleged hacker has been hailed as a latter-day Robin Hood for leaking data about the finances of banks and state-owned firms to Latvian TV.

Using the alias “Neo” – a reference to The Matrix films – the hacker claims he wants to expose those cashing in on the recession in Latvia.

He is slowly passing details of leading Latvian firms via Twitter to the TV station and has its audiences hooked.

The Latvian government and police are investigating the security breach.

Data leaked so far includes pay details of managers from a Latvian bank that received a bail-out.

It reveals that many did not take the salary cuts they promised.

Other data shows that state-owned companies secretly awarded bonuses while publicly asking the government for help.

‘Cult status’

The anonymous hacker claims to be part of a group – called the Fourth Awakening People’s Army – that downloaded more than seven million confidential tax documents from the State Revenue Service. He is thought to be based in Britain.

Over a three month period they downloaded the private data of up to 1,000 companies.

Ilze Nagla, a TV presenter on the state-owned Latvian TV, told the BBC the hacker has attained cult status for some.

“A lot of people perceive him as a modern, virtual Robin Hood,” she told the BBC.

“On the one hand of course he has stolen confidential data… and he actually has committed a crime. But at the same time there is value for the public in the sense that now a lot of information gets disclosed and the whole system maybe becomes a little more transparent,” she said.

Latvia is currently in the middle of its worst economic crisis since it broke free from the Soviet Union in 1991.

Unemployment, at 23%, is the highest in the European Union and over the last two years economic output has dropped by almost a quarter.

Societatea de studii istorice din Romania


Societatea de studii istorice din Romania

Comunicat

Societatea de Studii Istorice din România (SSIR) a iniţiat o petiţie, semnată de nume importante ale societăţii civile, pentru reducerea pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii. Lista de semnatari rămâne deschisă, iar adeziunile pot fi trimise în continuare la adresa asociatiassir@yahoo.com, sub forma: nume, profesie, oraşul de rezidenţă. Lista completă a semnatarilor petiţiei se găseşte pe site-ul http://ssir.org.ro/

În contextul dezbaterilor legate de legea unică a pensiilor, SSIR şi semnatarii petiţiei solicită Guvernului României să găsească o formulă legală şi constituţională prin care pensiile celor responsabili pentru nelegiuirile regimului comunist să fie reduse. În plan european, Polonia reprezintă exemplul cel mai recent. De la 1 ianuarie 2010, pensiile a peste 24.000 de oficiali comunişti şi ofiţeri ai poliţiei politice din Polonia au fost diminuate cu peste 50%.

Măsura ar constitui un gest reparatoriu faţă de victimele comunismului şi un semn că încălcarea drepturilor omului, a legilor şi normelor democratice nu rămâne nesancţionată. Solicitarea a fost formulată de mai multe ori până acum, în forme uşor diferite, de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006), Grupul pentru Dialog Social (2007) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2008).

În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie.

Printre semnatarii petiţiei se regăsesc nume sonore ale societăţii civile precum: Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Dumitru Ţepeneag, Ana Blandiana, Dan Petrescu, Dan Lungu, Caius Dobrescu, Liviu Antonesei, Nicolae Manolescu, Nestor Ratesh, Carmen Muşat, Liviu Tofan, Michael Shafir, Vladimir Tismăneanu, Daniel Barbu, Cristian Preda, Andrei Pippidi, Mihnea Berindei, Leon Volovici, Dennis Deletant, Andrei Oişteanu, Marius Oprea, Dragoş Petrescu, Dinu Zamfirescu, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Cristian Pîrvulescu, Smaranda Enache, Victor Rebengiuc

PETIŢIE PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTI COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT


PETIŢIE PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTI COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT

 Prin această petiţie, readucem în atenţie solicitarea societăţii civile de reducere a pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii.

Această cerere a fost formulată de mai multe ori până acum, în forme uşor diferite, de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006), Grupul pentru Dialog Social (2007) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2008). Comisia Prezidenţială, care a declarat regimul comunist ca “ilegitim şi criminal”, recomanda, în Raportul Final, ca “foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai «Justiţiei» comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populaţiei”. Grupul pentru Dialog Social a cerut, la rându-i, printr-un comunicat, „reducerea cuantumului pensiilor foştilor securişti la nivelul unei pensii medii din sistemul public”. În fine, IICCR a iniţiat un proiect de lege prin care se stabilea ca pensiile responsabililor regimului comunist implicaţi în acte de represiune pe motive politice să fie reduse la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară.

În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie. Considerăm că este profund imoral ca promotorii unui sistem criminal să se bucure de impunitate într-un regim democratic şi, în plus, să beneficieze de favoruri. Orice reformă care vizează modernizarea statului nu poate fi compatibilă cu onorarea acelora care au transformat statul în instrument de represiune politică, în perioada 1948-1989.

În contextul dezbaterilor legate de legea unică a pensiilor, solicităm Guvernului României să găsească, împreună cu societatea civilă şi instituţiile academice care se ocupă de studiul comunismului, o formulă legală, în acord cu Constituţia României, prin care pensiile celor responsabili pentru nelegiuirile regimului comunist să fie reduse. Există precedente şi soluţii legale practicate în alte ţări ieşite de sub dictaturi, înregistrate în literatura de specialitate privind aşa-numita „justiţie de tranziţie”. Reducerea sau chiar eliminarea pensiilor s-au numărat printre măsurile luate în Europa după 1945 împotriva responsabililor nazişti şi a colaboratorilor acestora din ţările aliate. Câteva din statele est-europene post-comuniste au recurs, de asemenea, la sancţionarea celor responsabili de abuzurile comunismului prin reducerea pensiilor. Germania este cel mai cunoscut exemplu, iar Polonia, cel mai recent. De la 1 ianuarie 2010, pensiile a peste 24.000 de oficiali comunişti şi ofiţeri ai poliţiei politice din Polonia au fost diminuate cu peste 50%.  

În condiţiile în care România a condamnat oficial regimul comunist, a venit vremea ca măsurile concrete de decomunizare să fie puse în practică. Este nevoie de acestea ca semn reparatoriu faţă de victimele comunismului şi pentru a arăta că încălcarea drepturilor omului, a legilor şi normelor democratice nu rămâne nesancţionată.

Petiţie iniţiată de Societatea de Studii Istorice din România, Iaşi, 12 ianuarie 2010

Fiul lui Obama, soluţia pentru criza actuală!


Mă bate gîndul, destul de tare, că dacă nu ar fi dat America tonul, oamenii nu ar fi ajuns atît de cheltuitori. 
Mă mai uit şi la Emirate. Cînd se va termina petrolul ce vor face? Ce au produs în afară de construcţii şi drumuri, adică ceea ce au cumpărat? Mai nimic. Altă consecinţă a consumului american.
Parcă şi criza din prima jumătate a secolului trecut s-a declanşat tot în America. coincidenţă? Să ne trezim cei responsabili şi să-i învăţăm pe oameni să nu facă ca “ăia”. Noi suntem responsabili şi n-am facut ca ăia, nu am învăţat pe alţii să facă ca ăia. Nu ar fi mai bine ca cei ce ne-au dus în criza asta să işi faca mea culpa? Să se infiinţeze o autoritate, ceva care să tragă semnale de alarmă. Nu mai daţi vina pe Dumnezeu, nici nu mai îi pasaţi responsabilitatea! A, să preia Dumnezeu cîrmele finanţelor? Care dintre ei, ăla ortodox, catolic, musulman, evanghelic sau altul? America n-ar fi mai bună? Tot işi asumă rolul… Parcă totuşi nu i-aş mai lasa pe americani. Am auzit că se face “dumnezeu pentru o zi revine”. Scenariu: cum să iasă america din criză. Propun să îl bage şi pe Iureş în distribuţie, şi pe Boc I, II, III si IV, Tăriceanu, Băsescu şi Geaonă. Cel puţin ca figuranţi. Să facă şi Puric ceva, dar şi Vântu, dacă se poate şi Flutur! Dar dacă mă gindesc mai bine, mai bine era înainte. Deci, să-l cloneze pe Ceauşescu şi să-i dea rolul fiului lui Obama. Tot n-are. Să fie 3- D sau chiar 4 sau 5-D. O să bată Avatarul la încasări! Pe pariu! Prima super-producţie româno-americană! Dar nu ultima! Vor urma alte clone, apoi cyborgi, dar să nu deviem. Fiul lui Obama, să-l numim Obamix, un fel de Asterix româno-american remixed, va rezolva criza.

Va urma.