Criza sfinților


Ironia sorții, pentru vajnicii apărători ai credinței ce se cred singurii sfinți în viață, este că la început biserica a avut cea mai mare concentrație sau proporție de sfinți. Vorba șefului meu, statistica spune că procentajul mergea spre 100%. Noroc cu Iuda care s-a auto-exclus. Ca urmare, se presupune că imediat după ridicarea lui Isus la cer, toți ucenicii de la 11+alesul apostolilor se nevoiau în rugăciuni, faceri de bine și evanghelizare masivă și ca urmare întreaga biserică era compusă din oameni sfinți în adevăratul sens al cuvîntului. Nu e greu de crezut asta. Apoi au apărut alți sfinți precum Ștefan, Pavel și alții.

Au urmat părinții apostolici, apărătorii credinței, martirii, părinții bisericii și evident ereticii. Dar azi îi sărim…

În Evul Mediu sfinții erau venerați și foarte venerați. Făcuseră minuni sau pur și simplu fapte demne de oameni ce îl cunoșteau pe Dumnezeu. Ca urmare apăreau icoane, statui, morminte, relicve, fel de fel de tradiții respectate de dragul sfîntului sau sfintei. Fără a mai pomeni de cuiele cu care a fost țintuit Mîntuitorul pe crucea răstignirii, crucea în sine, sfîntul graal, lancea, giulgiu, cămașa lui Cristos și multe alte obiecte. Mănăstiri, orașe, cetăți, biserici, creștini pioși sau doar afaceriști dețineau relicve făcătoare de minuni sau aducătoare de noroc. Subiectul merită tratat separat. La fel ca la eretici, sărim și moaștele, relicvele și tradițiile de ori și ce culoare.

N-a trecut mult și sfinții s-au despărțit. Pe temeiuri pascale, cardinale, lingvistice, sinodale și ire-conciliare (dacă pot să mă exprim așa…). Au apărut sfinții de răsărit și cei de apus, apoi în cei de Roma și de Avignon. La scurt timp Hus, traducători ai Bibliei în limba maternă și apoi Luther dau semnalul diversificării în sfinți mai protestanți. Și a urmat super-diversificarea. Deși susțineau toți un Domn, o credință și un botez.

Sfinții au ajuns partizani. Apoi sfinții au avut partizani. Care s-au cam bătut, persecutat, executat. Pînă la apariția secularismului care a mai tăiat din avîntul extremiștilor. Și așa am ajuns la comuniști…

Apropo de sfinți, gîndul mi-a zburat la o pură întîmplare la care participau trei sfinți trecuți de cealaltă parte a orizontului actual: Dorel Popa, Marcu Nichifor și Truța Ionel. La acea dată un inginer, un fost profesor de seminar și un pastor. Toți baptiști. Doru Popa venea cu ceva nou în perioada comunistă, Marcu Nichifor era în sistem, dar nu era omul sistemului, iar Truța Ionel, un om prea blînd ca sistemul comunist să nu profite de el. La vremea aceea exista un conflict ce dădea în clocot și în acea duminică seara, nu din întîmplare, la amvon era toți cei trei. Marcu Nichifor a predicat despre împăcare, astfel că la sfîrșitul serviciului toți, sau mai bine spus, cea mai mare parte a celor prezenți se aștepta ca cei doi să se împace, să se strîngă în brațe și să se vadă cum sfinții pot să conviețuiască și să lucreze împreună.

Momentul culminant a sosit. S-au sucit în așa fel încît Truța s-a făcut că plouă. Popa s-a abținut. Oricine sau mai bine zis toți cei de față puteau citi pe fața lui Marcu Nichifor tristețe și fără îndoială amăreală în suflet. În ciuda bunelor intenții și sfinții eșuează. Știm unde s-a ajuns apoi. A sosit seminaristul minune ce se lăuda cu unchiul colonel de securitate. Apoi a apărut Maranata. Apoi Metanoia. Apoi Metanoia Harvest. Sfinți diverși din diverse motive. Fără comentarii.

Ceea ce mă face să mă întreb unde sunt sfinții de la noi pentru care s-ar picta icoane, ar apare și s-ar respecta o tradiție, două?

Într-o vreme Iosif Țon vorbea de la postul de radio și-l asculta o țară întreagă. Unde mai este acum? Tot prin vremea aceea Paul Negruț făcea valuri la Oradea. Ce se mai aude sau ce valuri mai face? Mai recent Pustan a mai făcut valuri, dar a dispărut.

Îl avem pe Arsenie Boca despre care se spune că va fi dus la Catedrala Mîntuirii Neamului. Ce simplu e cu un sfînt ce nu se poate opune! Vă mai aduceți aminte de minunea de la Maglavit? A cam dispărut.

Dar unde sunt sfinții în viață care sunt căutați, urmați și imitați?

Pentru că în esență, asta e problema: este o criză de sfinți. Iar dacă nu îi avem, îi inventăm, îi relocăm, îi revitalizăm. Vorba fiului meu: Soră, 300! Am încărcat padelele defibrilatorului cu suficientă spiritualitate? Soră, bagă 1000 să fim siguri!

 

O nouă categorie: Vechiul Testament în secolul XXI. De data asta Ghedeon.


Arta recontextualizării atrage ascultători și cititori. Îi și îndepărtează pe conservatori și legaliști. Nervi sau surîsuri, sprîncene încruntate sau degetul mare de la mîna dreaptă activat. Și, vorba unui proverb turc: à la guerre comme à la guerre.

Tălmăcit pre limba noastră, la gară, ca la gară. Deci nu ce scrie în tecst e important, ci ce se înțelege. Sper să nu re-ajungem la turnul lui Babel. Cine știe ce mai înțelege Uny. Că Uny nu e normali, domle!

Deci:

A apărut un înger. Din senin. Sau din… cer. Nimeni nu știe de unde. Nu era spectaculos. Parol doneur! Nu făcea minuni. Nu mișca munții. Nu mișca nici norii și nu bubuia cu tunete. Ar fi fost prea ușor de identificat. Poate îngerul voia să-și facă un pic de cap. Să spargă tiparele. De data asta era… incognito. Nu exagerați, nu era îngerul Incognito.

Ca și cum ar fi fost obosit, s-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Poate ar fi fost mai indicat să-și fi crescut propriul stejar, dar asta ar fi luat prea mult timp. Putea să oprească timpul în loc, dar atunci cine ar fi băgat de seamă că timpul era suspendat? Și pentru ce, să crească un stejar? Nee!

Un pămîntean pe nume Ghedeon, fiul individului de mai-sus, treiera. Își plătise impozitul pe pămînt, își ajutase tatăl la strînsul recoltei, ba și pe frații mai mari. Era ultimul la recoltat.

Se grăbea. Combina dădu rateuri curînd după ce plătise ultima rată și-i expirase și garanția. Cine avea bani de garanție extinsă? Asta era pentru de-alde… Acum îi golea buncărul să-i ascundă conținutul. Proprietarul pămîntului îl fentase. Banca îl soma. Ba venea și anaful. Se anunțase și secetă… Vremuri grele.

Îngerul Domnului activă mental canalele de comunicație. Textul fusese selectat de supervaizăr. Trecu pe mod dialog: ,,Ză Fors bi uiz iu, men!” Și așteptă reacția pămînteanului. Ce nu întîrzie.

Ghedeon i-a zis: “Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întîmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri cînd spun: “Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mîinile lui Madian!”

Deci, din nou, ce-ați înțeles?

Acropole în flăcări


În 2012 am selectat cîteva date despre rezistența grecilor față de ocupația nazistă. Grecilor nu le place să fie ocupați. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă erau ocupați de sovietici și dacă sovieticii le-ar fi luat o Moldovă sau o Macedonie din patrie, din Elada? Oare ce se va întîmpla mîine, poimîine? Dacă SUA ar fi dictat încă politica în Europa, ar fi apărut o lovitură de stat. Dacă Rusia dictează apar separatiști rusofoni. Cine vor fi rusofonii Greciei?

sursa: Wikipedia

Manolis Glezos (Greek: Μανώλης Γλέζος) (born September 9, 1922) is a Greek left wing politician and writer, worldwide known especially for his participation in the World War II resistence.

1922 – 1945

Born in the village of Apiranthos (or Aperathu), Naxos, Glezos moved to Athens in 1935 together with his family, where he finished high school. During his high school years in Athens he also worked as a pharmacy employee. He was admitted to the Higher School of Economic and Commercial Studies (known today as the Athens University of Economics and Business) in 1940. In 1939, still a high school student, Glezos participated in the creation of an anti-fascist youth group against the Italian occupation of the Dodecanese and the dictatorship of Ioannis Metaxas. At the onset of World War II he was asked to join the Greek army in the Albanian front against Italy, but was rejected because he was under age. Instead, he worked as a volunteer for the Hellenic Ministry of Economics. During the Axis occupation of Greece, he worked for the Hellenic Red Cross and the municipality of Athens, while actively involved in the resistance.

The swastika on the Akropolis

On May 30, 1941, he and Apostolos Santas climbed on the Acropolis and tore down the swastika, which had been there since April 27, 1941, when the Nazi forces had entered Athens.[citation needed] It inspired not only the Greeks, but all subjected people, to resist against the occupation, and established them both as two international anti-Nazi heroes. The Nazi regime responded by sentencing Glezos and Santas to death in absentia. Glezos was arrested by the German occupation forces on March 24, 1942, and he was subjected to imprisonment and torture. As a result of this treatment, he was affected by tuberculosis. He was arrested on April 21, 1943 by the Italian occupation forces and spent three months in jail. On February 7, 1944 he was arrested again, this time by Greek Nazi collaborators. He spent another seven and a half months in jail, until he finally escaped on September 21 of the same year.

1946 – 1974

Glezos on a 1959 Soviet postage stamp.

The end of World War II was not the end of Glezos’ plight. On March 3, 1948, in the midst of the Greek Civil War, he was put to trial for his political convictions and sentenced to death multiple times by the right-wing government. However, his death sentences were not executed, because of the international public outcry. His death penalties were reduced to a life sentence in 1950. Even though he was still imprisoned, Manolis Glezos was elected member of the Hellenic Parliament in 1951, under the flag of the United Democratic Left, also known as EDA (Greek: Ενιαία Δημοκρατική Αριστερά, ΕΔΑ). Upon his election, he went on a hunger strike demanding the release of his fellow EDA MPs that were imprisoned or exiled in the Greek islands. He ended his hunger strike upon the release of 7 MPs from their exile. He was released from prison on July 16, 1954. On December 5, 1958 he was arrested and convicted for espionage, which was common pretext for the persecution of the supporters of the left during the Cold War. His release on December 15, 1962 was a result of the public outcry in Greece and abroad, including winning the Lenin Peace Prize. During his second term of post-war political imprisonment, Glezos was reelected MP with EDA in 1961. At the coup d’état of April 21, 1967, Glezos was arrested at 2 am, together with the rest of the political leaders. During the Regime of the Colonels, the military dictatorship led by George Papadopoulos, he suffered yet another four years of imprisonment and exile until his release in 1971.

Manolis Glezos’ political persecution, from the Second World War to the Greek Civil War and the Regime of the Colonels totals to 11 years and 4 months of imprisonment, and 4 years and 6 months of exile.

Pentru ce merită să mori azi?


sursa:http://www.vam.ac.uk/content/articles/c/caring-for-your-lead-coins-medals/

La unirea din 1859 s-a promis pămînt țăranilor. Războiul din 1877-78 s-a dus tot cu promisiuni referitoare la pămînt.

În 1907 țăranii din Moldova voiau pămînt. Unii au murit pentru asta. G. Coșbuc scria poezia Noi vrem pămînt!

În 1916 România intră în război pentru întregirea nației: Transilvania se cucerea dacă soldații/țăranii primeau pămînt.

Și s-a dat pămînt.

Pămîntul sau țara era ceva pentru care merita să mori.

S-a murit din nou pentru pămîntul Moldovei. Apoi pentru cel al Transilvaniei. Nimănui nu i-a păsat de Cvadrilater.

Au venit comuniștii și unii au murit pentru pămîntul lor. Cam toată lumea a rămas pentru pămînt.

Mai era ceva pentru care să murim?

În 68 pentru Patrie. Să nu ne ocupe rușii.

Acum mă întreb pentru ce merită să mori în țara asta?

Cred că n-au rămas prea multe.

Așa că nimeni nu va muri pentru Ucraina. Nici măcar aliații din NATO.

Simplist? Poate…

Rusia, Belgia și Ucraina


În istoria fiecărei națiuni sunt amintite bătăliile cele mai importante. S-au ridicat monumente pentru bătăliile cîștigate, dar și pentru cele pierdute. Jertfa vieții nu e puțin lucru cînd este dată în folosul patriei.

Rusia are un număr de monumente cît toate statele Europei și Asiei la un loc. Un tanc, un alt tanc, niște tunuri, niște statui, alte tancuri, ceva pietre și faimoasa Mama Rusia cu spada gata de harță. Impresionant. Dar să nu uităm că în ultimul război mondial rușilor le-a păsat mai puțin decît nemților de viețile propriilor soldați. La ordinele comandantului suprem au murit milioane de viteji chiar dacă nu era nevoie. Carnea de tun a fost măcelărită bine. Nemții nu reușeau să omoare cîți ruși îi atacau. Simplu. Dar trist.

Evident că Belgia nu a fost niciodată o mare putere militară. Nici cînd stăpînea Congo. Dar Belgia are un monument foarte ciudat care e de-e dreptul haios pentru că nu se înscrie în tipar. E vorba de statuia băiețașului care făcea pipi pe cotropitori. După aia i-au învins. Bună rețeta.

Mă gîndesc la Ucraina, la militarii ucraineni ce au ales să rămînă în Crimea, la cei ce au ales să treacă în armata Rusiei. Nici o jertfă. Nici măcar un pipi pe casca unui invadator? Dacă e așa, de ce s-ar deranja UE și NATO să se implice serios? Care ar fi miza?

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie


sursa:http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=33ebd3a20f114f83aa0ffeed99a2f3d1

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Maturitate… precoce


sursa:http://strangeline.net/2013/01/celebrity-male-women/

În primul rînd, și fără demonstrație, nu există maturitate precoce. De ce?

Eram mic cînd tata mi-a spus că Alexandru Macedon cucerise lumea la 30 de ani. Mai aveam timp, dar eram incitat de faptul că și eu îi purtam numele. Apoi am citit povestiri de război cu copii. E drept că erau puțini copii care făcuseră mari isprăvi în războaie. Războaiele erau duse de oamenii mari.

Duminică am revăzut un film de prin anii 50: Cheia. Sofia Loren era tînără (24 de ani), dar bărbații din viața ei aveau peste 40 de ani și se luptau că moartea. Supraviețuirea era un scop în sine. Eroii erau maturi. Nu puteai trimite un remorcher la 200 de mile de țărm, pentru a recupera un vas de transport incendiat într-o zonă în care pîndeau submarinele germane, cu un echipaj format din copii. Se murea. Cam toți eroii și eroinele filmelor de atunci erau oameni maturi, dacă nu era filme pentru copii. Explicația? Nu puteai ajunge să supraviețuiești decît după un anumit timp, după ce te maturizai. Trebuia să acționezi într-un anume fel pentru a fi bun, a conduce, a ști ceva.

Cîteva exemple: Platon, Socrate, Confucius, toți marii filozofi ai antichității au gîndit în timp, au avut nevoie de mult timp să devină celebri. De aceea nu este importantă viața lor pe cînd erau copii. Un alt exemplu se referă la împărații romani. Sigurii împărați celebri și tineri sunt cei ce au fost propulsați de rude și au făcut cele mai mari nebunii: Caligula 25, Nero 17.

Treburile politice ale vremii erau marcate de evenimente sîngeroase în care copii erau lichidați, rareori reușind să supraviețuiască rudelor însetate de putere sau vecinilor dușmani. Trebuia să fii mare, să călărești, să te bați, să fii șiret, să înșeli, să fii dur. Nu prea ține astea de domeniul copilăriei. Cam la fel era chiar și în secolul trecut: Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Dej, Ceaușescu și mulți alții, n-au ajuns la putere că erau tineri dotați, capabili, minunați. Dimpotrivă, pînă pe la 40 de ani au învățat și au concurat cu alții pentru a-și pune ideile, ambiția la lucru.

Acum lucrurile stau altcumva. Fotbalul, tenisul, dansul și cîntatul, ba chiar și informatica au devenit platforma de afirmare a tinerilor. Dar nu asta e regula. E normal dacă ai talent să fii prețuit, dar e normal ca talentul să țină loc de maturitate? Poți deveni faimos prin ceea ce faci, dar te poți descurca singur? Faci față solicitărilor emoționale ale vieții? Cîte operații estetice a avut Michael Jackson? Cum au ajuns la tribunal Britney Spears, Paris Hilton, și alte vedete certate cu etica, ca să nu spunem cu morala sau moravurile?

Tom și Jerry sunt celebrii, dar nu au devenit celebri cînd erau copii. Nu de alta dar nu s-ar fi făcut la 50 de ani de la lansarea primului lor film varianta Tom și Jerry kids. Oare cum ar fi fost lumea cu Lenin și Stalin kids? Hitler kid? Știu, există varianta Kim Ir Sen kid, dar uitați-vă la rezultat: cine emigrează în Coreea de Nord să-l imite pe iubitul conducător? Și chiar dacă ar vrea să-l imite, cine i-ar da voie, Kim Jong Il?

Succesul poate fi precoce, dar oare este și maturitatea? În lipsa succesului, maturitatea ține de cald, îți ajută să supraviețuiești cu succes. Banal? Poate. Real? În mod sigur. În lipsă de exemple mai bune urmăriți cîteva filmulețe de pe net cu fails.

Bella ciao!


Am crescut cu respect față de muncă. Munca nu era o pedeapsă. Cel puțin nu se vedea. Am devenit conștient despre ce însemna munca atunci cînd i-am propus tatălui meu să îi țin mîna sau piciorul într-o anumită poziție pentru cîțiva bănuți. A renunțat el. Nu m-a plătit…

Apoi am făcut cunoștiință cu zicala comunist evoluționistă, munca l-a făcut pe om. Aveam un coleg inginer care spunea același lucru făcînd o mică, dar semnificativă pauză pentru a adăuga… animal! Plătită destul de bine în raport cu prețurile din 1970 munca îți aducea satisfacții, dar în anii 1980 se inventaseră alte criterii de calcul, așa că mergeam acasă cu jumătate de salar că nu s-au realizat indicatorii, adică planul. De parcă eu nu îmi îndeplineam sarcinile de serviciu, stăteam sub privirile șefului și mă duceam de-a moaca la serviciu. Gîndire de birocrat comunist.

Cert că mult trîmbițata exploatare din vremea regimului burghezo-moșieresc ne-a ajuns și pe noi în socialismul victorios la orașe și sate, cînd tocmai se preconiza trecerea la visul de aur al întregii omeniri, comunismul. Nu știa omenirea că visul ăsta venea din apocalipsa și era inspirat de cetatea pavată cu aur.

Prin anii de avînt al orînduirii socialiste se cînta un cîntec al partizanilor, Bella ciao. Era în manualele de muzică de clasa a VI-VII-a. Am scotocit după el și ce am aflat?

Că de fapt acest cîntec este un cîntec al proletarului (din agricultură probabil) supravegheat de un șef înarmat cu o bîtă și în final exprimă speranța că va veni o zi în care toți să muncească liberi. Miroase a comunism, dar și a rai. Adică un cîntec de stînga.

 Alla mattina appenna alzata/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/Alla mattina appena alzata/In risaia mi tocca andar.

 E fra gli insetti e le zanzare/ O belle ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ E fra gli insetti e le zanzare/ Duro lavoro mi tocca far. 

 Il capo in piedi col suo bastone/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ Il capo in piedi col suo bastone/ E noi curve a lavorar. 

 O mamma mia, o che tormento,/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ O mamma mia, o  che tormento/ Io t’invoco ogni doman. 

 Ed ogni ora che qui passiamo,/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao,/ Ed ogni ora che qui passiamo/ Noi perdiam la gioventù.

 Ma verrà un giorno che tutte quante/ O bella ciao, bella ciao, bella ciao ciao ciao/ Ma verrà un giorno che tutte quante/ Lavoreremo in libertà.

Apoi cîntecul a fost adaptat politic după ce fasciștii au pus mîna pe putere în Italia. În locul supraveghetorului cu bîta apare invadatorul, patrizanii, moartea în lupta pentru libertate, pentru că decît un cîine în lanț, mai bine mori luptînd ca un leu. Libertatea inspiră.
Una mattina, mi son alzato/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Una mattina, mi son alzato/E ho trovato l’invasor
Oh, partigiano, portami via!/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ Oh, partigiano, portami via!/Ché mi sento di morir
E se io muoio da partigiano/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ E se io muoio da partigiano/Tu mi devi seppellir
E seppellire lassù in montagna/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/E seppellire lassù in montagna/Sotto l’ombra di un bel fior
Tutte le genti che passeranno/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Tutte le genti che passeranno/Mi diranno “Oh, che bel fior”
È questo il fiore del partigiano/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/ È questo il fiore del partigiano/Morto per la libertà

Traducere

Într-o dimineață, m-am trezit/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Într-o dimineață m-am trezit/Și am găsit invadatorul

O, partizane, du-mă de aici/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/O, partizane, du-mă de aici/Pentru că simt că mor

Iar dacă eu mor ca partizan/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Iar dacă eu mor ca partizan/Tu trebuie să mă îngropi

Și să mă îngropi, acolo sus pe munte/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/și să mă îngropi, acolo sus pe munte/La umbra unei frumoase flori

Toată lumea care va trece/Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Toată lumea care va trece/Îmi va zice “Ce floare frumoasă”

Aceasta e floarea partizanului/ Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao!/Aceasta e floarea partizanului/Care a murit pentru libertate.

Același cîntec a fost cîntat de participanții la mișcarea “Occupy Wall Street,” de manifestanții din Piața Taksim din Istambul. Pe cînd și de manifestanții din România? Că doar n-o fi greu!

S-a mai născut pe 10 aprilie


În 1829 se năștea la 10 aprilie William Booth, fondatorul Salvation Army (Armatei Salvării).

Împreună cu soția sa Catherinea deschis o misiune creștină în 1865, la început într-un cort, în unul dintre cele mai insalubre mahalale. La 1878 misiunea a ajuns să fie cunoscută cu numele de Armata Salvării. Mulți și-au bătut joc de ea, susținând că fanfara pe care o foloseau la serviciile în aer liber era de toată jena. Unii dintre lucrătorii Armatei au fost arestați pentru tulburarea liniștii publice, alții au fost molestați. Câteva dintre clădirile ce aparțineau Armatei au fost vandalizate și distruse. Proprietarii de distilării și de birturi hărțuiau Armata, un compliment indirect referitor la succesul Armatei în recuperarea bețivilor. Mulți clerici aveau impresia că Armata era ,,lipsită de demnitate,” ceea ce chiar adevărat pentru că Booth și-a dat seama că bisericile ,,respectabile” nu ajungeau la masele de oameni înghesuite în orașe insalubre.

Puterea lui Isus: vulnerabilitatea


În urmă cu cîțiva ani i-am cerut sfatul unui prieten cu privire la o relație cu un eventual prieten. Mi-a spus că doar dacă o să accept să mă fac vulnerabil o să se întîmple ceva bun. Cine știe. M-am făcut, dar nu am perseverat. În urmă cu aproximativ doi ani am încercat din nou, de data asta cu un grup. Mamă ce am încasat-o! Și nu mă astîmpăr.

Mi se pare ciudat că în ceea ce îl privește pe Dumnezeu vorbim (doar atîta facem) despre puterea sa, despre înțelepciunea sa, despre Duhul Sfînt, tot așa. Spunem că Duhul Sfînt e o putere. Hmm… Și uităm ceva ce ar putea să schimbe total fața bisericii și relația ei, a noastră cu toată lumea. Ar schimba și relațiile din biserică. Ar aduce înțelegere și acceptare.  Nimeni sau aproape nimeni nu spune nimic despre vulnerabilitate, rușine, curaj. Mă întreb de ce am căzut în cursa asta, mimîndu-l pe Dumnezeu într-un mod care nu ne face bine, nu ne face creativi și nici nu ne face mai inovatori. Doar îi mimăm puterea.

Cred că Isus s-a făcut vulnerabil și a putut trece dincolo de perdeaua din templu pentru că a îndurat rușinea, nu pentru că și-a arătat puterea, dumnezeirea și înțelepciunea. Un Dumnezeu mort pe cruce ar trebui să ne pună mai multe semne de întrebare asupra crizei în care se zbate atît biserica, cît și creștinul, criza controlului. Nu se vorbește în biserică despre asta pentru că este o rușine, nu se arată asta pentru că trebuie plătit prețul abandonării. Dar foarte puțini dintre noi își dau seama că a da dovadă de vulnerabilitate înseamnă a da dovadă de curaj.

Cum face această femeie, Brené Brown. Ce părere ai?

peTED. com găsiti si traducerea la acest film

Păcat că nu se face asta acolo unde se trîmbițează atît de mult despre valori absolute și eterne!

Şi totuşi se mai întîmplă!


‘I don’t deserve it’: Homeless man’s astonishment after donors pledge him $150,000 for returning diamond engagement ring

Sarah Darling lost her ring on the streets of Kansas City when she it unknowingly dropped it into a cup belonging to Billy Ray Harris.

By Chris Parsons | Yahoo! News – 14 hours ago

  • Homeless: Billy Ray Harris's good deed has earned him over $150,000 (KCTV 5)

    View PhotoKCTV 5 – Homeless: Billy Ray Harris’s good deed has earned him over $150,000 (KCTV 5)

A homeless man has become the centre of a global fundraising campaign – after returning a diamond engagement ring to a bride-to-be who dropped it in his coffee cup.

Sarah Darling lost her ring on the streets of Kansas City when she it unknowingly dropped it into a cup belonging to Billy Ray Harris.

She desperately dashed back to the scene the next day after realising it was missing, and was overjoyed when Harris returned the valuable jewellery straight back to her.

The feel-good story has touched so many people that an online fundraising page for homeless Harris has since pulled $150,000 in less than a fortnight.

The act of selflessness by Harris, who sleeps under a bridge and spends his days in a square in Kansas City, has since been described as a ‘miracle’ by Ms Darling’s fiance, Bill Krejci.

Mr Krejci, who set up the online donations page himself, said the act of generosity ‘makes you realise that there are good people out there’.

The donations, which on Tuesday afternoon stood at $151,000, are currently enough for Harris to get himself off the streets and buy a three-bedroom house in Kansas City.

Valuable: The diamond engagement ring which Harris selflessly returned (KCTV 5)

Harris told a local television station he ‘had that little devil on my shoulder saying, “Keep the money”,’ but he decided against pawning the ring for cash.

When a distraught Ms Darling returned to the square hoping to retrieve the ring, she told Harris: “I don’t know if you remember me, but I think I gave you something that’s very precious.”

Harris asked her, “Was it a ring?”, before adding, “Yeah I have it, I kept it for you,” and pulling it from a pocket.

Ms Darling and her fiance set up the fundraising page to thank Harris for returning the ring, hoping it would pull in $1,000.

Instead, over 6,000 pledges have flooded in from Asia, Europe and America, all wishing Harris well for his good deed.

Distraught: Sarah Darling was overjoyed when she recovered the ring (KCTV 5)

One donor left a message on the page saying: “An amazing man who deserves amazing things.. I hope things go well for you 🙂 You are a true inspiration around the world!!”

Another pledge, from Pat Gowen, read: “Thank you Mr. Harris for your honesty. You have restored my faith in people. God Bless you.”

Harris himself said he didn’t think he deserves all the attention he has been getting.

He told local television station KCTV: “What I actually feel is, “What is the world coming to when a person returns something that dosn’t belong to him and all this happens?”.’

He added: “My grandfather was a reverend. He raised me from the time I was six months old and, thank the good Lord, it’s a blessing, but I do still have some character.”

Harris said he may attempt to find somewhere to live in Texas, where he has family, but is currently staying with a friend.

In a statement on the Give Forward online page, Bill Krejci said after meeting Harris: “We talked about what he plans to do.

“He has a very solid plan and a very solid way of making it happen.”

De ce-mi place John Wayne…


sursa imaginii: diverse, printre care: http://www.sodahead.com/fun/whos-more-badass—-john-wayne-or-clint-eastwood/question-3450639/?link=ibaf&q=john+wayne

originea imaginii: necunoscută

John Wayne i-a caftit pe toți răii. Cu pumnii, cu picioarele, cu coltul sau cu wincesterul. Ba uneori și cu calul. Era combativ.

John Wayne fuma trabuc, bea uischi și iubea femei. Dar nu și bărbați. Era previzibil.

Era într-un fel opinie publică, brațul lung al legii, visul oricărui băiat cinstit și naiv și a multor fete.

Dacă m-ar întreba cine să fie ministrul de interne l-aș recomanda pe John Wayne.

Dacă am avea nevoie de un prim-ministru cinstit l-aș pune tot pe John Wayne, cu toate că n-are doctorat.

Dacă m-aș gândi la cine să fie director la institutul ăla românesc de cultură l-aș recomnda tot pe John Wayne: își face treaba bine.

Ba l-aș pune și patriarh. peste toți. He’ll kick some buts there!

Dar John Wayne e demodat. Nu îl mai bagă în seamă decât cei nostalgici ca mine. Unii spun că a murit, alții că nu s-a născut încă…

Dar cine știe, poate merită ca cineva să descopere dreptatea, cinstea și dialogul deschis.

PS Pe lîngă Jown Wayne și Chuck Norris pălește.

Jesus and Lucifer on Social Justice by Rev. Jennifer Brooks


sursa:http://www.lucifereffect.com/theologyblog.htm?articleID=49

I was intrigued by television personality Glenn Beck’s advice that Christians “run as fast as you can” from a church that has “social justice” on its website. Beck apparently sees “social justice” as something new, springing from Marxism and not only irrelevant but harmful to Christianity.

Thinking about Beck’s advice, I asked myself, WWJD, “What Would Jesus Do?” and immediately wondered WWLD, or “What Would Lucifer Do?” Which one, Jesus or Lucifer, would run away from a congregation that has “social justice” on its website? For those of us who want to do good, not evil, what does the Lucifer Effect tell us about Christianity and social justice?

The biblical roots of social justice go deep. Jesus, a devout Jew who became an itinerant teacher for the last three years of his life, preached from his Jewish tradition. He quoted Isaiah and Amos, the Hebrew prophets who called on their political leaders for social justice.

The political connection is important.

It’s true that Jesus did not aspire to a career in politics. His focus was on the minds and hearts of the individual human beings he met on his journey. He encouraged people to be reconciled to God by loving their enemies, feeding the hungry, sheltering the homeless, and visiting those in prison. He urged people to treat other people as neighbors.

Jesus told the story of the Jerusalem road and the Samaritan who helped an injured man lying by the side of the road—in stark contrast to the two religious leaders who “passed by on the other side.” That story shows clearly the distinction between WWJD and WWLD, because Jesus would help, while Lucifer would come up with “reasons” to pass by on the other side.

Folks like Glenn Beck may argue that Jesus was all about individual conduct and did not tell followers to create justice in their social system. Yet Jesus began his three-year ministry by reading from Isaiah’s Chapter 61: “The Lord has anointed me to preach good news to the poor.” In this chapter (well-known at the time), Isaiah describes the kind of nation Israel can become if it is a nation based on justice. The prophet Isaiah preaches God’s message: “For I, the Lord, love justice.”

This prophet, this chapter, launches the ministry of Jesus. And why not? Anyone who has worked seriously to help the poor soon becomes aware of how the roots of poverty are deeply embedded in the structures and institutions of our society.

As citizens we vote for our political leaders. WWJD? Elect leaders who refuse to change systems that perpetuate injustice? Or choose leaders who understand that an individual’s power to help those in need is affected by social systems that perpetuate poverty? As citizens, do we work to change unjust social systems? Or do we insist that social justice is none of our business?

What would Lucifer do?

The insidious message of the Lucifer Effect is that systemic poverty is not our problem, that we have enough to do taking care of ourselves, our families, and the individuals to whom we are charitable. This is a self-focused, narrow benevolence. It’s much easier to be merely charitable than to accept personal responsibility for social systems that perpetuate poverty. And when celebrities like Glenn Beck label social justice un-Christian, the Lucifer Effect encourages us to go along with the behavior and advice of an outspoken leader who offers us the easier path.

So take a look around. We’re all on the Jerusalem road, and in many ways it’s not a safe place to be. It may be OK for the well-to-do, who can hire private security guards, send their kids to the best schools, and pay for good medical care. But for the vast majority of working people—whose income simply isn’t enough to pay the bills and whose kids are trapped in dead-end schools—the Jerusalem road can be deadly.

WWJD and WWLD. Is the only difference between Jesus and Lucifer that Jesus would help the occasional victim while ignoring the unsafe conditions…and Lucifer would ignore both? Or should we read Jesus’s message of personal transformation in the larger context of social justice, the context Jesus himself established by choosing the words of Isaiah as his first public teaching?

The words of the prophet echo down through the millennia, resonating with the hearts and minds of so many others who are religiously inspired to create justice in our world

Colina


Colina, în alți termeni dealul ce îl urca cel condamnat. O pildă a suferinței inutile. Violență, răutate și teroare ce asortează uniforma armatei britanice. Puterea și ego fac casă bună. De la aplicarea regulamentului pînă la crimă nu e cale lungă în ciuda umorului adesea involuntar.

 

Un erou mai puţin cunoscut: Dalton Trumbo


Sursa WIKIPEDIA

James Dalton Trumbo (9 decembrie 1905 – 10 septembrie 1976), scenarist şi scriitor american. A făcut parte din grupul Hollywood Ten, ce a refuzat să depună mărturie în faţa  Comitetului pentru investigarea activităţilor anti-americane (HUAC) în 1947 în perioada investigării influenţei comuniste din industria filmelor. Lui Trumbo i s-au decernat două Premii Oscar în timp ce era pe lista neagră a celor cu interdicţie de a lucra în domeniu; unul a fost atribuit unui  front writer, celălalt lui Robert Rich, nume folosit de Trumbo ca şi pseudonim.

Lista neagră a fost desfiinţată în 1960 cînd şi-a pierdut credibilitatea. Lui Trumbo i s-au recunoscut meritele pentru două din cele mai bune filme (blockbuster): Otto Preminger a făcut public faptul că Trumbo a scris scenariul pentru, Exod, iar Kirk Douglas a făcut  public faptul că Trumbo a fost cel ce a scris scenariul pentru  Spartacus. Apoi, înainte de a fi instaurat ca preşedinte la Casa Albă, John F. Kennedy a spart blocada celor ce pichetat cinematograful pentru a vedea filmul.

Fiul lui Trumbo, Christopher a scris o piesă cu titlul Red, White and Blacklisted (Lista roşie, albă şi neagră) bazată pe scrisorile scrise de tatăl său din perioada Listei negre (2003), ce a fost jucată în New York în 2003. Aceasta a fost adaptată ca film, el adăugînd materiale din filmările documentare  Trumbo (2007).

În 19 decembrie 2011, Uniunea Scriitorilor din America (The Writers Guild of America) a anunţat că lui Trumbo i se vor recunoaşte meritele pentru contribuţia sa la scrierea scenariului în 1953 a comediei romantice Vacanţă la Roma (Roman Holiday), după 60 de ani .

În final un foarte scurt fragment din filmul Spartacus. Erou pozitiv în perioada comunistă cînd numele său se contopea cu răvrătirea împotriva stăpînilor şi apărarea celor slabi,  Spartacus a fost uitat în perioada actuală. Cred că aceste minute din film sunt extrem de sugestive pentru ce a însemnat Spartacus într-o lume a stăpînilor ce nu ne este necunoscută nici azi.

Iată cum o înfrîngere militară poate fi transformată într-o victorie morală.