Lecția Auschwitz-ului


Auschwitz, Shakespeare și Washington au fost primele nume pe care am învățat să le scriu pe litere. Pe vremea aceea Nietzsche nu intra încă pe scena preocupărilor mele. Ulterior am aflat că Oświęcim este numele polonez al localității unde au murit milioane de oameni.

Aseară scanam canalele TV în căutarea unui program interesant. Am dat peste un episod dintr-un documentar referitor la anihilarea evreilor. Nu era ceva nou. Am citit cărți. Dar în acest episod a apărut și Adolf Eichmann. Așa cum spunea unul dintre intervievații programului, și eu am aflat din presă de acest personaj și de procesul său. Deci pînă aici nimic deosebit.

Noutatea a apărut cînd intervievații documentarului au început să povestească reacția evreilor ce fuseseră victime ale lagărelor. Jumătate din populația Israelului se găsea în această postură, direct și indirect probabil. Și s-a tras concluzia că acest proces a dat posibilitatea ca suferințele acumulate și ascunse să iasă la lumină, să fie verbalizate și să-și găsească alinarea.

Deci printr-un act de justiție s-a dat posibilitatea ca cei ce suferiseră pe nedrept să simtă că li s-a făcut o reparație. Cumva, chiar dacă Eichamnn nu era Hitler sau Heydrich, era un pește mare. Aș spune chiar foarte mare. Și în ciuda imaginii sale cenușii, de anonim slujbaș al statului nazist, cîteva priviri tipice celor ce au sau au avut drept de viață și de moarte asupra semenilor lor au trădat personajul demonic.

Gîndul mi-a fugit la încercarea de a-i scoate pe hoții de vază ai poporului nostru de sub incidența justiției. Dacă la circa 20 de ani de la comiterea crimelor procesul lui Eichmann a însemnat ceva, oare ce mesaj transmite ne-culpabilizarea hoților care fac să sufere un popor întreg? Personal cred că sancționarea prin vot o dată la cîțiva ani constituie o pedeapsa prea mică pentru cei ce îi numim eronat clasa politică conducătoare. În lipsa unui concept corect de slujitor al statului pentru binele poporului/cetățenilor.

Ca urmare, este stric necesară judecarea și condamnarea celor ce au furat. Așa se va transmite un mesaj clar poporului: nu mai furați, furtul din avutul statului, a bunurilor întregului popor se sancționează. Mi se pare ciudat cum după 45 de ani de etatizare a proprietății nu am rămas cu un pic de respect față de această proprietate a tuturor. Cine e de vină? Probabil același stat condus de aceiași eronat numită clasă politică ce în 27 de ani nu a înapoiat ce a furat în 45 de ani. dar asta e altă problemă.

Revenind, dincolo de furtul banilor, al proprietăților mai mici sau mai mari, furtul intelectual, al timpului, al vieții noastre, s-a pus la cale și se desfășoară un furt al demnității. Acela al cinstei cetățeanului. Este vorba de o lustrație a hoților. Sau dacă vreți, în termeni religioși, un botez secular ce spală păcatele. Dar un botez inutil ca efect pentru că este lipsit de pocăința păcătosului. Căitu-s-a de faptele sale? Înapoiat-a el ce a furat? Căci dacă nu s-au întîmplat acestea, lecția de justiție adresată poporul român este: Furați căci veți fi iertați!

Poporul român n-are nevoie de o credință în imunitatea unora în fața justiției, nici una într-o justiție chioară ce murdărește harul dumnezeiesc. Poporul român are nevoie de o justiție dreaptă, după faptă. De ce spun asta? Pentru că în afară de judecata magistraților și a lui Dumnezeu urmează cea a istoriei. Chiar dacă prima este eludată, următoarele, dar cele mai dure, deși tributare timpului, sunt ireversibile. Nici istoria, nici Dumnezeu nu iau în calculul final purgatoriul.

Auchwitz? O posibilă lecție a istoriei. Nu cred că cineva are dubii despre cum arată justiția Domnului în cazul său…

Cazul Bodnariu: un alt șibolet


Pînă și Wikipedia știe ce este șibolet: Cuvântul ebraic șiboléth înseamnă spic. Evreii din tribul lui Galaad, pentru a-i identifica pe cei din tribul lui Efraim (care nu erau deprinși să pronunțe sunetul ș), îi puneau să pronunțe șiboleth. Dacă pronunțau siboleth, îi recunoșteau ca dușmani și-i omorau (Biblia, Jud. XIII)

N-am crezut că se va ajunge aici. Sincer. Dar s-a ajuns. Probabil, dar ce spun eu, mai mult ca sigur, că se va analiza escaladarea cazului. În decembrie sau poate în ianuarie anul viitor vom vedea și vom citi despre cazul Bodnariu ca despre unul dintre evenimentele ce au marcat anul 2016. Nu vreau să explic ce și cum. Sunt încă destui care fac valuri, aruncă cu paradăici stricate și își umflă pieptul de vitejie. Și încă nu s-a terminat…

M-aș aventura să afirm că acest caz, catalogat drept unul dramatic, a luat o turnură mult prea disproporționată pentru ceea ce este, ce se presupune că este și ce este de fapt, în realitate. A devenit un indicator al credinței sau al necredinței pentru cei declarați credincioși. Unul al implicării sau a lipsei implicării politicienilor în viața concetățenilor lor. Și de ce nu, a devenit un bun subiect pentru media. După unii a devenit semnalul de alarmă al liberalizării Europei, ba chiar a lumii civilizate. După alții al înapoierii și primitivismului țării noastre. Totul este posibil, încă n-au auzit to, filmul încă rulează…

Mă gîndesc că acest caz a devenit, volens nolens, obiectul muncii cui vrei și nu vrei, al pasiunii fără stavilă în te miri ce domeniu. Pariez că se vor găsi și mici întreprinzători ce vor face bani buni pe cazul Bodnariu. Așa cum s-a făcut pe cazul celor 95 de teze afișate de Luther în 1517 și tipărite și vîndute de oameni care au știut să facă un ban cinstit. N-aș vrea să exagerez, dar parcă s-a stîrnit o acțiune ce nu se va putea opri așa ușor.

Dacă mă gîndesc bine, în lumea evanghelică, ba chiar în cea penticostală vor apare și reacții stîrnite de terțe personaje implicate în încercarea de soluționare a cazului Bodnariu. Și aici mă gîndesc la implicarea patriarhului ortodox de exemplu. Oficial biserica și credincioșii penticostali admit că Biserica Ortodoxă e biserică, dar neoficial, majoritatea penticostalilor nu cred nici măcar că baptiștii sunt pe calea cea bună. Ca urmare, e greu de înghițit și mistuit implicarea unuia considerat cel puțin eretic.

Cine știe, implicarea pro-Bodnariu poate mai coboară ștachetele unora. A penticostalilor pentru cei ce nu sunt de aceiași credință, dar prin fapte, adică prin implicarea în cazul Bodnariu unii și-au cîștigat libera trecere la mîntuire. Căci ce altceva îți poți asigura cu un astfel de șibolet.

Mă întreb ce personaje se vor mai implica. Cazul este unul deschis, public, oricine poate să se implice. Normal, partida pro-Bodnariu a făcut clar cine sunt adversarii, declarînd direct, ba chiar agresiv că șiboletul lor este ceva ce apără lumea de cei răi: homosexuali, lesbiene, dușmani ai familiei tradiționale, liberali și alți dușmani declarați ai lui Dumnezeu.

E clar. Cazul Bodnariu a devenit un alt șibolet, o parolă ce te lasă sau nu să treci dincolo, în lumea sfinților și al dreptății, îți garantează libera trecere la Dumnezeu. La fel ca și anticul șibolet/sibolet, cazul Bodnariu stă la vadul respectabilității și ești somat să te situezi pro sau contra. De asta depinde totul acum. În ochii unora, a trăi respectabil sau a muri în rușine depinde numai și numai de șiboletul Bodnariu.

De ar fi așa de simplu…

În realitate cazul Bodnariu a devenit o unealtă de presiune, de catalogare a celuilalt, de accentuare a alterității. Ar fi fost simplu dacă era o alteritate neînțeleasă. Dar este una neacceptată, respinsă și exilată. Un fel de oaie neagră. Și din păcate nu este vorba de perspectiva lui Dumnezeu ce a căutat oaia ce s-a pierdut deși mai avea 99. Aici este vorba de oaia respinsă intenționat, transformată la o adică în țap ispășitor. La cît de încinse sunt spiritele, la cît de radicale sunt sentințele și la cît de amplificată este miza acestui caz (era să spun conflict, dar m-am oprit…) nu m-aș mira să se ajungă mai departe de cît s-au gîndit unii. Mai lipsește o scînteie… Și atunci să vezi regrete, scuze și dezvinovățiri.

Aș mai adăuga că Norvegia nu a fost, nu este și nici nu o să fie dușmanul României. Dimpotrivă. Norvegia desfășoară la noi în țară proiecte de milione de euro în folosul comunităților românești, în scopul conservării și renovării moștenirii noastre istorice. Banii Norvegiei primiți pe gratis de români schimbă în bine locuri și oameni. Nu am vrea să rambursăm toți acei bani, nici măcar ca acești bani să fie direcționați spre alte țări. Chiar avem prea mulți bani și nu avem nevoie de banii lor?

Cazul Bodnariu ce i-au unit pe baptiști, penticostali, ortodocși, anteniști, băsiști și alte categorii de oameni cinstiți sau nu, nu este un caz al banilor. Cel puțin aparent. Este un caz de inimă, de pasiune nu pentru umilință, dragoste, întîietatea celuilalt și schimbarea minții, ci pentru conservarea unor valori, pentru apărarea unei identități și decredibilizarea altora. O fi apărarea bună, dar tot atacul rămîne cea mai bună apărare. Multă, multă, prea multă energie cheltuită. Nu pe ceva ce nu merită, ci pe ceva ce merita, dar drămuit, în lipsa de energie necheltuită în atîtea cauze bune și foarte bune. Căci, dacă tragem o linie, în final poate ne pomenim că am investit prea mult în prea puțin și la o probă a focului ne trezim că rămînem cu paie arse.

Pro cau contra riscăm să facem din cazul Bodnariu un șibolet ce (ne) costă prea mult. Timp, nervi, prieteni și dușmani.

Cu teleguța prin gropi…


Mă gîndeam să scriu despre căruță. Sau cocie. Dar nu mai e o căruță. Nici cocie. E doar o teleguță. Dacă aveți chef și un pic de inspirație, încercați să citiți rîndurile de mai-sus cu vocea lui Aiurel din Winnie the Pooh. Mie mi-a ieșit!

Beton! Beton nemțesc.

Dar de pomană sau de amorul artei.

Pentru cei ce nu sunt la curent cu mijloacele de locomoție mai arhaice, căruța (sau cocia) e un fel de remorcă de lemn (mai ales), cu patru roți tot de lemn, pe cînd teleguța are doar două roți și e trasă de un cal sau de doi. Nemții, mai deștepți au înlocuit roțile de lemn cu roți de automobil, făcînd transportul mai confortabil, mai rapid și mai puțin gălăgios. Nemții! Iar ăștia dom-le?

Merg unii cu teleguța pentru că au pierdut două roți la căruță. Acum au varianta mini. Și merg prin gropi cu brișca precum ăia de calcă-n strachini.

Baiu, nu-i că merg. Ci că stropesc cu noroi. Nu pe mine, nici pe tine. Stropesc istoria. Aia. Știți voi. A Bisericii. Cu separarea Bisericii de stat. Sau stat cu sî mare și Biserică cu bî mic. Și a banilor statului în Biserică. Avea clasicul Caragiale o vorbă. Iat-o tălmăcită. Nu-mi place cine o tălmăcește, dar o zice bine.

Nu-mi place pedeleul…

 

Numai fraierii muncește


sursa:http://www.allmovie.com/movie/home-alone-2-lost-in-new-york-v22859

Azi am fost la frizer. Adică mai mult la frizerie. M-a tuns o frizeriță. Unde mă tund eu sunt numai frizerițe. Dimineața la ora 8 eram singurul  client, așa că s-au bătut femeile alea să pună mîna pe mine. N-a reușit decît una. Celelalte vociferau. Erau mai tinere. Și s-a iscat o descuție. Că cică una, că cică alta, dar în esență nimic dăunător sau foarte interesant. Dar una raționă că o să ajungă și ea la pensie, la care noi ăștia mai trecuți am zîmbit și le-am comunicat verbal că pe cînd va ajunge la pensie nu va mai fi pensie: tinerii nu lucrează, așa că nu se vor aduna banii, guvernanții vor cheltui banii pe altceva, așa că se vor împrăștia bani.

Dar în cele din urmă al ajuns la chestii banale: scumpiri, accize, inițiativa particularului, taxele statului, controalele de la ITM și amenzile că n-ai făcut sau scris mai știu eu ce chestie ce a apărut în urmă cu trei luni și tu tundeai clienții și dădeai de lucru la încă 10 fete și n-ai avut timp să-ți iei un abonament la Monitoru Oficial. Mînca-l-ar mă-sa de ofițial!

Păi, zic eu, ca tot clientu dă pă scaun, știți cît se cheltuie cu un deținut? 1400 de lei pe lună!

Așa mult? N-am știut!

Păi, curent, căldură, mîncare, programe educative, personal de supraveghere, pază, întreținere, etc.

Vai de mine, zice doamna frizeriță, patroana.

Vedeți dumneavoastră, ce-i face unui hoț cînd îi prinde? Îi ia ce a furat și îl condamnă la închisoare. Nici măcar nu-l amendează că a furat. Tot noi îi plătim căldura, apa, mîncarea, toată distracția.

Ei, lasă-mă!

Dar dumneavoastră, dacă ați uitat să depuneți o declarație la finanțe, dacă nu ați respectat o lege de care nu ați auzit, vă dă 3-4000 de lei amendă! Deci munciți și sunteți amendată! Și hoțul fură și după aia este îngrijit pe banii dumneavoastră! Păi ia să-i confiște și lui averea dacă e recidivist! De ce nu se dă o lege ca asta? Că sunt prea mulți hoți mari și tari în țara asta!

Așa-i domnu!

Păi vedeți, că numai fraierii muncește în țara asta doamnă!

Că bine ziceți!

 

Aţi auzit asta? De pe net…


Într-o dimineaţă, stăpînitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicîndu-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un tîrgoveţ ce vindea, intr-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. “Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcîndu-i-se poftă, îl chemă pe primul sfetnic şi îi porunci: “Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Vizirul îl chema pe paharnic şi îi spuse: “Uite patru galbeni, du-te şi cumpară mere”.
Paharnicul se adresa, la rîndul său, stolnicului: “Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la tîrgoveţ şi îl luă la rost: “Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.

Întors la şeful său, străjerul se lăuda: “Am făcut un tîrg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din caruţa cu mere a tîrgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: “M-am tîrguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. 

Stolnicul – repede la paharnic: “Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: “Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se infatişa dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: “Maria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să tîrguiesc decît cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: “Hmmm…Cinci mere pentru cinci galbeni…scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, tîrgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Şapte pensii dintr-o lovitură


În urmă cu cîteva zile am făcut o afacere bună: mi-am cumpărat o basculă. A fost ieftină şi avea doar 5000 la bord. Din dotarea armatei. Am dat pe ea cam cît dă guvernul pe o rablă. Cu carnetul de profesionist a fost mai greu, dar ce nu se poate rezolva cu ceva ce începe cu E şi se termină cu uro? L-am luat şi pe ăla, că şi eu sînt doctor şi iac-şa, o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul.

 Azi am ieşit un pic să mă mai dau cu basculanta. Nu prea înţeleg de ce unii sunt atît de grăbiţi! Cînd să zic şi eu mă descurcam, a venit ploaia, aşa că am decis să mă duc spre casă. Am apăsat un pic pe pedala aia din dreapta, dar nu ştiu cum s-a făcut, că fiind mare de tot, mi-a cam rămas talpa pe ea. Se mai întîmplă. Tocmai depăşeam o coloană de maşini oprite din ceva motive de şoferi amatori amărîţi la o zebră. Cînd să trec şi eu, văd că tocmai traversa o colecţie de moşi şi babe, floarea vîrstei a 3-a. Calc frîna, calc frîna, …calc frîna! Da cum bascula nu-i Trabant să oprească în patru metri, nici SLK să oprească în doi, mă duc sanie spre bulucul de pensionari ce intrase în panică dinamică, adică agitau o pereche de cîrje, patru proteze, din care două de ultimă generaţia, două auditive. Cînd or fi avut timp să le scoată? Sprinteni pensionarii ăştia! Li se trage de la pensiile bune ce le încasează şi de la exerciţiile de la sala de fitnes la care n-am ajuns niciodată că eu nu sunt la pensie, sunt doctor. Ce să faci, fiecare cu crucea lui… Trag frîna de urgenţă (că acolo lucrez) dar nu ţine, că abseul era decuplat. Îi expediez pe toţi amărîţii ăia în şanţul plin cu apă de la ploile ce nu au încetat să cadă. Mă dau jos, ceilalţi şoferi se adună roată, mă apostrofează, mă ameninţă, mă înghiontesc. Cineva a sunat deja la 112 şi un echipaj de la circulaţie ajunge la timp pentru a mă scăpa din ghiarele celor ce aveau de gînd, dacă nu să mă linşeje, cel puţin să mă scalpeze. Pe cînd demarăm apuc să văd duba procuraturii şi cea de la morgă, amîndouă blocînd sensul opus. Sunt debarcat la spital, mi se ia o probă de sînge (eram curat ca lacrima lui Ovidiu) şi apoi sunt transportat la secţie. Sunt escortat  într-un birou la etajul doi. Mă veghează doar cu un poliţist mai tăcut, cu alură de K1 şi cu privire asortată. Pe cînd mă gîndeam ce să declar şi ce să nu declar, să cer un avocat sau să îl sun pe Nasul, apare un inspector plin, îl expediază pe poliţist cu un ordin şoptit şi se uită ţintă la mine. Mă uit şi eu la el ca tot omul cu o muscă mare pe căciulă şi mă întreb ce vra să zică prin această tăcere. Brusc se ridică în picioare, încremeneşte în faţa mea în poziţie de drepţi salutînd. Mă ridic şi eu să văd unde se uită el, acolo în spatele meu şi prind o uşă ce se închide după ce a lăsat să treacă un personaj probabil foarte, foarte, dacă nu chiar extrem de important. Inspectorul îi comunică sec că am lichidat şase pensionari, din care trei cu asistenţi personali şi că încă doi sunt în comă profundă. Vorba croitoraşului cel viteaz din povestea fraţilor Grimm: „Şapte dintr-o lovitură!” Mă iau căldurile, mă trec sudorile, pulsul îmi dispare, mi se moaie genunchii, limba şi unghia aia lungă de la degetul mic şi simt că se face întuneric. Personajul se uită la mine aproape vesel, îl concediază pe inspector şi după ce mă ancorează bine să nu o iau spre parter, îmi şopteşte aproape cu duioşie în glas:

–         Domle, aţi făcut ceea ce nici guvernul nu a reuşit: aţi lichidat total şapte pensii şi sunteţi pe cale să mai lichidaţi două, plus cele ale asistenţilor lor. Vă felicit! De fapt, vă rog să îmi daţi voie să vă comunic că dl prim-ministru vă felicită personal. Mă fac deasemenea purtătorul mesajului preşedintelui care vrea să vă cunoscă tot personal şi să vă recompenseze. Mîine îl veţi întîlni la Cotroceni şi într-o mică ceremonie vă va decora cu ordinul Steaua României clasa a III-a. Tot mîine sunteţi invitat să vă alăturaţi guvernului patriei noastre în calitate de independent, cu funcţia de vice-prim-ministru şi ministru însărcinat cu situaţia pensionarilor. Vom rezolva noi situaţia de aici: pensionarii ăia au murit înecaţi în şanţul plin cu apă, aşa că ministrului mediului i s-a retras sprijinul politic şi şi-a prezentat demisia care i-a fost aprobată. Ne gîndim să preluaţi tot dumneavoastră şi ministerul acesta.

Am cerut două secunde să mă gîndesc şi am spus da. A venit o domnişoară blondă în uniformă, mi-a dat tot ce îmi trebuie să ajung în capitală, plus un card cu numele meu la BCR. Mi-am sunat soţia, i-am spus la revedere şi m-am îndrepta spre capitală acolo unde talentul, probitatea, cinstea, caracterul, competenţa şi loialitatea sunt într-adevăr apreciate. Eu am ieşit din criză, pensionarii au ieşit din criză, noi toţi am ieşit din criză. Voi aţi ieşit din criză. O să trăim bine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Dedic această satiră tuturor pensionarilor ce au fost vînaţi pe vremea lui Ceauşescu că ascundeau prin cămară peste 10 kile de zahăr, ulei sau făină, că stăteau la cozi de dimineaţa pînă seara ca să aibă nepoţii ce mînca, cît şi actualilor pensionari care, după spusele guvernului au pus patria în pericol prin pensiile lor. Textul mai este dediccat tuturor bugetarilor competenţi ce merg deja acasă cu salariile reduse de cîteva luni şi au devenit adevăraţi eroi ai supravieţuirii, demni de un nou serial pe Discoveri. Cum Ceauşescu transformase România într-o închisoare cu 22 de milioane înainte de 1990, felicit pe această cale guvernul Boc că a depăşit visul dictatorului şi a dictatoarei transformînd România într-un lagăr de concentrare în masă din care nimeni nu mai va avea resurse să scape. Mai dedic textul tuturor prelaţilor care au hotărît ca în acest ceas de cumpănă să împrumute peste 120 de milioane de euro pentru a construi cea mai mare biserică din România şi să o denumească Catedrala Mântuirii Neamului. Treaba se va putea rezolva cu o nouă taxă de 10 Euro pe cap de român. Vorba aia: Nihil sine taxe

Robin Hood reloaded! Latvian ‘Robin Hood’ hacker leaks bank details to TV


Sunt de acord cu publicarea salariilor funcţionarilor băncilor. De ce nu? În acelaşi timp ar trebui să existe o lege ce interzice băncilor să aibă asemenea secrete.

An alleged hacker has been hailed as a latter-day Robin Hood for leaking data about the finances of banks and state-owned firms to Latvian TV.

Using the alias “Neo” – a reference to The Matrix films – the hacker claims he wants to expose those cashing in on the recession in Latvia.

He is slowly passing details of leading Latvian firms via Twitter to the TV station and has its audiences hooked.

The Latvian government and police are investigating the security breach.

Data leaked so far includes pay details of managers from a Latvian bank that received a bail-out.

It reveals that many did not take the salary cuts they promised.

Other data shows that state-owned companies secretly awarded bonuses while publicly asking the government for help.

‘Cult status’

The anonymous hacker claims to be part of a group – called the Fourth Awakening People’s Army – that downloaded more than seven million confidential tax documents from the State Revenue Service. He is thought to be based in Britain.

Over a three month period they downloaded the private data of up to 1,000 companies.

Ilze Nagla, a TV presenter on the state-owned Latvian TV, told the BBC the hacker has attained cult status for some.

“A lot of people perceive him as a modern, virtual Robin Hood,” she told the BBC.

“On the one hand of course he has stolen confidential data… and he actually has committed a crime. But at the same time there is value for the public in the sense that now a lot of information gets disclosed and the whole system maybe becomes a little more transparent,” she said.

Latvia is currently in the middle of its worst economic crisis since it broke free from the Soviet Union in 1991.

Unemployment, at 23%, is the highest in the European Union and over the last two years economic output has dropped by almost a quarter.

Vasile cel Mare, Despre bănci: Omilia a II-a la o parte din Psalmul XIV


Unii spun că mulţi s-au îmbogăţit din împrumuturi.

– După părerea mea, mai mulţi s-au sinucis. Tu îi vezi pe cei care s-au îmbogăţit, dar nu-i numeri pe cei care s-au sinucis, care, nemaiputînd îndura ruşinea faţă de creditori, au preferat moartea, decît o viaţă plină de ocară. Am văzut o privelişte jalnică: copii din oameni liberi duşi la vînzare în piaţă din pricina datoriilor părinţilor. N-ai bani ca să-i laşi copiilor ? Nu le lua şi libertatea! Un singur lucru păstrează-le: bunul libertăţii, averea pe care ai moştenit-o tu de la părinţi! Nimeni niciodată n-a fost dat în judecată pentru ca tatăl lui a fost sărac; datoria părintească însă duce la închisoare. Nu lăsa un contract care să fie un blestem părintesc pentru copiii şi nepoţii tăi.

Ascultaţi, bogaţilor, ce sfaturi dau săracilor din pricina neomeniei voastre! Să rabde mai bine săracul greutăţile vieţii decît să primească nenorocirile care vin de pe urma dobînzilor. Dar, ce nevoie ar mai fi de cuvintele acestea, dacă aţi asculta de Domnul?

Guvern: se vor impozita blogurile?


După ce un alt guvern a eşuat mai acum cîţiva ani să impoziteze şpaga dată doctorilor şi plata prostituatelor, guvernul s-a gîndit că trebuie impozitate drepturile de autor. Cred că este o măsură dreaptă şi înţeleaptă. De fapt cred că guvernul încă mai are de unde lua bani. Cu toate că nu am prea mult habar de treburile finanţelor, voi încerca o scrisoare deschisă (că tot e moda) adresată primului ministru, ministrului de finanţe şi Băncii Mondiale în care le voi sugera cîteva măsuri financiare fără precedent în istorie. Dar prima dată aş vrea să testez câteva dintre aceste măsuri, vorba unui predecesor decedat, “iepocale”. Aşa că dumnevoastră veţi analiza, critica, aproba sau respinge aceste măsuri în premieră. Tot mondială. Ah, ce modest sunt (seamăn cu doamna Udrea) – e vorba de o premieră galactică! În cele ce urmează voi prezenta prima dintre aceste măsuri, urmată de oarecare raţionamente pe măsura propunerii.

Deci, şi prin urmare, guvernul va trebui,  să impoziteze, adică să ia bani (că statu e hoţ şi jmeker) sau să nu impoziteze, pe ici, pe colo prin părţile esenţiale, dar să interzică, folosirea blogurilor. Raţionament: de ce să îşi petreacă românii timpul într-o realitate virtuală, criticând guvernul şi preşedenţia şi serviciile secrete şi una şi alta şi să nu plătească pentru asta? Ia să revină cu picioarele pe realitatea  ne-virtuală. De ce să îşi folosescă românii calculatoarele, incusiv cele achiziţionate prin programe guvernametale împotriva guvernului şi a ţării? Dar, dacă totuşi vor să le folosească, să plătească pentru asta. Toţi utilizatorii de internet vor fi somaţi să se înregistreze la postul de poliţie cel mai apropiat cu: numărul şi capacitatea calculatoarelor, laptopurilor şi altor dispozitive informatice ce au acces la Internet. Omului i se va da un număr în baza căruia i se va permite să achiziţioneze (contra cost) un divais care să îi monitorizeze traficul şi să îl impoziteze live. La finele lunii omul va trebui să plătească suma afişată de divaiz pe ecran, la circumscripţia financiară la care este arondat. În caz că nu face asta, i se închide accesul la blog şi i se percepe o dobândă de 100% per zi. În caz că face, aparatul îi generează suma de plată estimată pentru luna viitoare în baza traficului realizat în luna precedentă. Dacă traficul se măreşte, se majorează impozitul. ş.a.md.

Ce ziceţi?

P.S. Cine a crezut că am luat-o razna, uite una mai moderată: http://www.times.ro/national/romania-introduce-taxa-pe-sex-premarital