Dumnezeu pentru o zi… (1)


Dacă n-ar fi Dumnezeu, Dumnezeu ar fi obosit de mult ocupat fiind să ne împlinească mofturile. Nouă și restului ăstora din univers. Cum îl exploatează domle, de parc-ar fi a lor! Așa că m-am apucat de voluntariat pentru instituția celestă. În afara orelor de pensie.

Cum vin din afara sistemului, toată lumea are încredere-n mine. Toți îmi dezvăluie taine. Și, deși n-o să mă credeți, mă pun bine și cu dracii. Trebuie pe unii să-i trec puntea. După aia mai vedem…

De exemplu, am preluat niște rugăciuni de îmbogățire. M-am dat puțin peste cap și am scos la suprafață niscaiva boabe de carbon. Strălucitor. Transparent. Dur. Ca la vreun milion dă tone. Aici, acolo, pe dincolo. Să aibă toți. Așa că acum caratul a scăzut la mai bine de jumătate. Data viitoare o să umblu la uncia de aur. Am în plan și uraniul.

Ieri, era s-o dau în bară. Tocmai deviasem un fluviu subteran, cînd am dat de petrol și gaze cît să se mute vreo 20 de sateliți de supraveghere a resurselor. Le picau rușilor ultimele exporturi și iar începea războiu… Așa că am scos apa înaintea hidrocarburilor, pe care le-am înfundat mai jos. Din coasta lui Isus n-a curs petrol și sînge…

Hai, gata că și mîine-i o zi!

M-am convertit din nou: sunt musulman baptist


Am devenit musulman baptist. Eram musulman și m-am botezat într-u Allah. Am strigat “La ilaha illa Allah, Muhammadur rasoolu Allah,” în momentul cufundării și atunci s-a produs minunea. Pesemne din cauza lichidului intrat pe nas și pe gură în același timp. Acum nu mai sunt sigur de mîntuirea mea, pentru că deviza convertirii a fost cam gîlgîită. Mă întreb cine mă va înțelege: Allah sau Dumnezeu?

Soția mi-a dat să mănînc un rasol, dacă tot am strigat lozinci, și iată, mi-am schimbat obiceiurile alimentare. Sper să nu mă radicalizez.

Mi-am pus și minaret la casă și cum nu este muezin prin apropiere am și giobul ăsta. Mă urc în minaret de cinci ori pe zi și mă chem la rugăciune. Că sunt atîta de ocupat că aproape uit de rugăciune. Apoi iau covorașu lui Moxi, foxterierul de companie al copiilor și mă proștern. La început nu știam de cîte ori trebuia. După un timp mi-am dat seama că dacă mă doare căpățîna de atîta benguit, a trecut timpul de rugăciune. Plus persecuția lui Moxi: Are niște colți…

Vineri mă duc la geamia baptistă. Aici ascult propria mea predică despre tradiție, locul femeii în moskeie, învelirea capului femeii, rolul femeii în societate și eliminarea apostaților. Sîmbătă fac pauză în semn de respect pentru religia falsă a înaintașilor și duminică pun de un mic jihad. Dacă era unul mai mare se întindea peste săptămînă, dar așa, limitat, e numai bun. Se poate aplica individual sau în grup.

Jihadul meu de musulman baptist este personal, adică eu lupt. Și este și colectiv, adică luptă și ei. Nu cu mine! Cel personal este la peluza terenului de fotbal al comunei. Cel colectiv este după meci, cînd împreună cu alți coreligionari în devenire jihadăm albitrul dacă nu ne iese meciul. Săptămîna trecută era cît pe ce să luăm beregata celui de centru, dar nu l-am putut prinde. S-a autobotezat în pîrîul local care fiind iute l-a luat la vale.

Presa a scris despre un creștin înecat, dar eu cred că am reușit să-l convertesc, cu toate că n-am mai reușit să-l salvez. Am fi fost doi musulmani baptiști, că el s-a botezat în ultima clipă ca tîlharul de pe cruce. Io cred că-i mîntuit… Allah e mare.

Cu hajul stau cam rău. Nu pot să mă duc la Mecca, că secta mea nu e recunoscută oficial, dar am hotărît să mă duc la Arad, care este considerat Ierusalimul baptiștilor. Baiu-i că deși este Ierusalimul baptiștilor, Aradu nu-i bun la închinare: e la apus și la Coran scrie că tre să ne închinăm către răsărit.

Dar poate dau acolo de un muftiu, un cadiu, un hoge sau un aiaholah de pastor care îmi pune o pilă unde trebuie. Adică la Mecca. La Medina am fost, dar nu mai vreau să fiu plimbat de la Ana la Caiafa. Apropo, am instituit o petiție onlain cu protest: să se corecteze cărțile sfinte ale creștinilor. Marele preot nu putea fi Ana, o femeie.

Deci religia mea este superioară și o să cucerească întreaga lume. Primul pas a fost făcut. Mă duc la o manifestație pașnică de interzicerea explozivilor. Voi manifesta în fața tuturor instituțiilor. Pot să trec pe la toate cu tramvaiul. Nici nu mă dau jos. Dacă nu văd ei protestul meu, e problema lor. Cine mai vine?

Dacă umplem un tramvai facem turul Ierusalimului pe gratis că nu poate să urce nici un controlor. Și punem de o eclesie musulmană suis generis. Nu ne poate detecta nimeni, nu ne trebuie spațiu, nu plătim facilități. Cu un bilet de 2 lei avem la dispoziție o oră de comfort. De ce nu s-a gîndit nimeni la asta pînă acum? Bag seama că în Arad se construiește o nouă moskeie cu vreo 4 milioane de euroi. De banii ăștia cuceream toată lumea, ba aveam și bonus Luna. Sau cel puțin semi-Luna…

Ha!

Crăciun 2015


Granița cu Serbia.

Creștini cu cozonaci, felicitări, vin roșu, friptură și cîrnați dau să rupă cordoanele de jandarmi.

De partea cealaltă a graniței asiaticii rebegiți de ger.

O ultimă încercare.

Eșec.

De ciudă, pruncul fumător al unui creștin mai liberal aprinde un pachet de petarde trimițîndu-l cu o superbă degajare peste gard. Parcă a aruncat pisica moartă.

Petardele răpăie ca mitraliera, asiaticii dau dosul ca turcii la Rovine, Călugăreni și Plevna.

Jandarmii șarjează mulțimea creștină deja îmbarcată în săniile trase de cai pe zăpada sclipitoare a patriei mume. Se aud înjurături pe aceleași teme. Multă anatomie, zei, morți și se pomenesc rudele de gradul I.

Televiziunile prezintă știrea rupătoare despre bătălia de la graniță lăsînd în suspans întreaga nație.

Tembeliziunile externe comentează de la fața locului cum armata română și un grup de cetățeni intransigenți, islamofobi, xenofobi și agorafobici au atacat cu arme automate traficate de creștinii republicani din SUA grupul pașnic de migranți ce se rugau cu fața către Ierusalim.

Presa internă menționează implicarea prim-ministrului și a președintelui după ședința de ceseatee în evenimentele de la graniță.

Guvernul sîrb a emis un comuniche asupra eveimentelor cerînd ajutorul Rusiei: 150 de avioane de vînătoare, 3000 de tancuri T 92,  circa 300 de helicoptere și 400 de transportoare blindate plus ceva gaz, icre negre și jumătate din tezaurul României drept compensații.

Ambasada sîrbă a înaintat un protest la guvern, Antena 3 și Trinitas.

Obosiți de atîta (o)misiune externă creștinii au cîntat două imnuri vesele la intrarea în urbea lor natală, au închinat un pahar de vin fiert după o țuică dreasă bine și au făcut nani în fața televizorului la gura sobei. Nu s-a eliberat colecta.

De migranți nu s-a mai auzit nimic. Unii spun că au trecut Mediterana înot, alții că au emigrat în țările calde.

Cei doi afgani prinși în septembrie de autoritățile române au fost eliberați și urcați în primul tren spre est ca să vadă de unde răsare soarele. A doua zi au sunat femeia de serviciu a centrului de tranzit. Din Londra. Au fost primiți în emai faiv.

Urmează revelionul la granița cu Ungaria. Acolo să vezi petarde!

By Alexandru Nădăban Posted in 2015, haz

Screen saver


Țineți minte bancul cu Bill Gates ce moare?

Bill Gates moare. Ajuns în fața lui Dumnezeu acesta îi zice:
– Pentru ca ai fost așa de bun te las să alegi unde vrei să mergi: în iad sau în rai.
După ce se gîndește Bill Gates zice:
– Păi, aș vrea să văd cum este fiecare loc, dacă se poate…
Zis și făcut.
Prima dată Bill Gates se duce în iad. Acolo distracție la culme pe o plajă cu valuri, soare, briză, se făcea plajă, surf, răcoritoare, muzică, etc.
Apoi se duce și în rai. Ajuns acolo vede niște îngerași care stăteau pe norișori și cîntau la harpa, în rest ca-n rai.
Așa că Bill Gates îi spune lui Dumnezeu că vrea să meargă în iad.
După vreo lună Dumnezeu face o vizită-n iad. Acolo îl găsește pe Bill Gates arzînd într-un cazan cu smoală.
Disperat Bill Gates striga:
– Doamne uite ce-i aici. Nu seamănă deloc cu ce era prima dată cînd am venit aici !
La care Dumnezeu răspunse:
– It was just the screen saver!

Moare Putin. Ajuns în fața lui Dumnezeu acesta-i zice:
– Pentru c-ai fost cineva te las să alegi unde vrei să mergi: în iad sau în rai.
După ce se gîndește Putin zice:
– Păi, aș vrea să văd cum este fiecare loc, dacă se poate…
Zis și făcut.
Prima dată Putin se duce în iad. Acolo distracție la culme pe o plajă cu valuri, soare, briză, se făcea plajă, surf, răcoritoare, muzică, etc.
Apoi se duce și în rai. Ajuns acolo vede niște îngerași care stăteau pe norișori și cîntau la harpa, în rest ca-n rai.
Așa că Putin îi spune lui Dumnezeu că vrea să meargă în rai.
Mirat Dumnezeu îl întreabă:
– Cum de nu alegi iadul? La care Putin răspunde zîmbind:
– N-am aranjat eu screen saver-ul  de la Soci?

sursa: http://wodumedia.com/sochi-2014-an-olympic-preview/tatyana-samokhval-left-daughter-of-local-resident-sergei-khlystov-embraces-her-crying-mother-valentina-khlystova-in-front-of-their-partially-demolished-house-in-the-black-sea-city-of-sochi-on-sep/

Despre blogerul adevărat și cel fals


sursa:http://allthingslearning.wordpress.com/tag/top-bloggers/

Din cînd în cînd mai ies și eu în lume. Și trag cu urechea. Cîteodată nici nu e nevoie să tragi cu urechea, se aude tot.

Pe cînd sorbeam un ărl grei cu miere la Picollo ce-mi aud urechile?

– Măi uite cum cred eu că stă treaba cu blogării ăștia – între două înghițituri de șnițel vienez cu garnitură de vegeteiblîs – eu, da nu numa eu, și alții ca mine, se înțelege, nu? Și continuă uitîndu-se penserozo-explicativo înspre tavan – semn că spunea adevărul, nu inventa. Eu, noi, noi ăștia, că suntem mai mulți – și trase o dușcă de pepsi ca să-și dreagă glasul un pic pițigat de salata de sfeclă roșie – doar  mă ști tu pe mine – și făcu un gest larg cu furculița de parcă se lupta cu morile de vînt- considerăm că există două categorii de blogări.

Nu voiam să pierd contactul vizual, dar nici nu voiam să-l tulbur cu curiozitatea mea în acest început de discurs, așa că amestecam preocupat ultima picătură de miere stoarsă din micul recipient transparent ce-mi stătea pe farfurioară. Era un tip cam la vreo cincizeci de ani, bine îmbrăcat, dar ușor demodat, cu părul un pic vîlvoi. Ochi căprui, grizonat, vreo 70 de kile cu tot cu ambalaj. Degetele-i trădau febra tabagică, compensată probabil de desertul ce încă se odihnea în farfurioara din fața sa.

– Unii, ca mine și… ca alții cu ceva cinste în desaga genetică – și aici mestecă metodic crestînd cu cuțitul ce mai rămăsese din șnițel – ce scriu și pun pe blog ce le trece prin cap, oameni, adică blagări cinstiți, ce fac eforturi, ce se dedică, ce speră și cred în ceva… Aici luă o pauză de respiro și trase cu ochiul la farfuria vecinului. Mai era ceva din ciolanul afumat ce înghesuia parcă niște rămășițe de fasole roșcată. Vecinul sau prietenul său, un tip cam de vîrsta lui părea mai degrabă preocupat de lichidarea șoricului din farfurie decît de discursul funebru ce se anunța. Părea coborît din apartamentul de deasupra bistroului. Nu-i lipseau decît papucii de molton. Aveau un aer speriat, dar eram poate indus în eroare de părul zburlit și sacoul de gabardină kaki contorsionat de atîta purtat. La intrare o damă bine întreba spre surprinderea celor doi dacă e voie cu cățel.

– Mai asta lipsea. Cei doi se priviră semnificativ. Și ce-o să comande? Poate vrea să facă și pipi… Lasă bacșiș? Cei doi mimară o mutră surprinsă de un scurt acces de violență. Ghiare, scuipat și pfui specific pisicesc. Dama hotărî că lui Kiki îi e mai bine în mașină.

– Deci, noi zicem că există adevărații blagări ce scriu și pun ce gîndesc, și falșii blagări, ce nici nu-s blagări, că doar postează ce gîndesc alții. Noi cu muncă, ei cu suitul în topuri și bani din reclame. Și se canaliză spre desert, cu ochii ațintiți pe dama ce scotocea după un telefon ce soma: Nu răspunde! Nu răspunde! Dacă te caută cinevaaa? Amîndoi rămăseseră cu furculița-n aer, cu ochii suspendați la cizmulițele mov cu toc cui. Gura li se umplu de salivă. Nici o legătură cu blogăritul sau desertul…

– Aha, zise zburlitu, deci voi sunteți cinstiți și ăialalți hoți, dacă-am priceput eu bine… Termină porția de fasole cu un rîgîit discret, o slăbire de curea și cu o dușcă de apă minerală. N-ar fi rea o cafea sau un coniac… Vecinul continuă impasibil pe un ton arțăgos:

– Da cum să evaluezi cinstea, mă Mirce, că doar nu s-a inventat un etalon, pentru numele lui Dumnezeu! Ăia-s falși blagări. Falși de tot!!! Ia uite că mi se ridică tensiunea de la cizmulițe… Ăă, ce prostii vorbesc! De la crema asta de zahăr ars. Mmm… ce bucățică!

Era cît pe ce să-mi zboare ceaiul pe nas. M-am ridicat, am salutat, i-am lăsat la exercițiul de spălarea ochiilor pentru blăgări cinstiți. În fond era un argument între prieteni.

Ce pot învăța?


În urmă cu ceva timp… Iar încep așa!? Iar o iau istoric? Păi altfel nu se poate.

De fapt aș fi putut începe cam așa:

Din ciclul “Am încercat pentru dumneavoastră” sau “Am fost timp de șase luni distribuitor de pliante.”

Ce mi-am zis? Nu sunt evreu să fac bani, nici american gras (pardon, bogat!) să fac mișcare și să plătesc. Așa că am ochit un anunț din pliantul de la Kaufland și mi-am zis ca tot românul ce nu vrea să dea bani la sală:

Să îmbin plăcutul cu utilul! Vorba vine

Am aplicat telefonic la job, adică să împart pe la casele oamenilor pliante Kaufland. Între timp jobul îl luase altcineva. Pagubă-n mașrums!

Însă după cîteva săptămîni sună telefonu și sunt angajat zilier Kaufland în mai puțin de cinci minute. Vine șoferul cu ele în fiecare vineri după-masa, le distribui și luni se face controlul. Se plătește 14 bani la kilogram. Mai trebuie deschis un cont la BRD și reținut 16% impozit.

OK.

Și iată-mă angajat ca zilier. Probabil primul zilier cu doctorat, din România. Sau din Europa. Sau din Lume. Sau din Univers. Din Univers precis, chiar dacă nu sunt primul din Asia… sau Africa. Ce mai contează de unde…

Deci prima zi:

Apare un microbuz alb, după ce îl ghidez printre străzile aglomerate și întortochiate din comună: la stînga, ba la dreapta, la număru, las că te văd eu din poartă!

Și a ajuns. Am împachetat pliantele că erau prea mari și am plecat aiurea-n sat, bătînd ulițele, cărările și cîinii agresivi. Cu mîțele n-am avut probleme. Nu era greu, doar monoton. Dar făceam mușchi la picioare, la spate și la mîini. După o vreme m-am specializat. Am luat-o cu bițigleta. Mă opream la o poartă, puneam pliantul. Apoi scoteam încă două pe care le țineam pregătite. Vîj-vîj, peste gard cu ele. Oamenii se procopseau cu ele din senin. Ba unu a strigat că-i sparg capu! Ei nene! Cu un ziar???

Erau 650 de bucăți. Eram foarte legalist: puneam pliant și acolo unde nu locuia nimeni. Dacă cumva venea omul acasă din America, de la muncă dinm Europa? Făcea cunoștiință cu prețurile! Să nu fie înșelat la magazinul sătesc.

Apoi mi-au dat cîte două tipuri de pliante, așa că pierdeam mai mult timp cu împachetatul, că doar nu o să pedalez cu două rucsacuri atîrnate de gît! Apoi au apărut pliantele mari și grele. Pliante mai grele, mai mult efort, mai mulți multă mișcare, mai mulți bani. Curat capitalism victorios la orașe și sate!

Unii mă luau cu domnu, alții întindeau mîna în scîrbă de parcă eram sluga lor pe viață. Copiii erau fericiți. Nevinovații! Cu babele mai glumeam. Ceva de genul: “Ați fost cuminți azi?” Daaa!!! “Atunci uite ce primiți! Cine nu-i cuminte nu primește azi nimic!”  Rîdeam de parcă eram la sărbătorirea reconcilierii româno-maghiare. Sau invers.

O dată trec pe lîngă vreo doi ce tot gustau ceva dintr-o sticlă de bere. Bună-i berea? Îhî! Cînd trec pe partea cealaltă la numerele cu soț le plasez un pliant unora ce făceau același lucru dis-de-dimineața în fața magazinului sătesc: Na să moară de ciudă ăia dă pă partea cealaltă, că lor nu le-am dat! Ce să vezi? Încep ăia să strige: Domnu, domnu! Mă uitam pe cer, nimic. Pentru cîteva clipe am avut impresia că trăiam parousia! M-am liniștit cînd am auzit că le spun unor țînci să fugă după mine să le dau pliante. M-a milostivit eventualitatea unei parousii iminente și am lăsat vreo două pe jos ca nu cumva să fugă tot satul după mine. Cine știe la ce complicații se ajungea, că eram în zona ungurească…

Apoi un sătean mai inimos cum mă vede cum mă invită înăuntru și pentru că era sărbătoare scoate o sticlă de coniac de cinci stele și îmi toarnă un păhărel. De pomană, de singurătate, de veselie și de ce nu! Ciocnim, ciocnim dar misia-misie! El cu sticla, eu cu giobul! Fain coniac, da cam tare! M-am retras în garaj fără a mai lua călători.

Apoi au fost unii care nu voiau domle să primească pliantul. Da nu m-am opus. Comuniștii n-au murit! I-am tot pușcat io la revoluție, da parcă au înviat! Apoi a fost un incident cu o gudă. Baba mătura în fața casei, guda lătra la mine. Io la datorie dis-de-dimineață. Mă pun în fața porții să termine ambele cu lucru, da guda se repede la mine și-mi face hara-para bunătate de pantaloni scurți tip jeans de catifea reiată. Ea că cică cîinele nu mușcă. Tocmai am văzut! Noroc că nu m-a lăsat în pielea goală!

La poliție, că baba nu voia să se împace cu realitatea, îi povestesc agentului verde cum o fost. Îmi dă dreptate și zice să o dau în judecată. Mă uit la el, mă uit la pantaloniio scurți, mă uit la martorii care lipseau și trec vreo cîteva sute de lei dintr-un buzunar în altul auto-hipnotizîndu-mă că am fost deja la judecătorie, că judele a fost cinstit ca baba și am cîștigat procesul. Vivat justiția romîneacă chioară!

Ca să fie tacîmul complet seara mă duc să pun pliante la niște blocuri, vorba vine blocuri. Pitice ca aprodul Purice… Dau să intru în casa scării și mă latră un ditamai pastor german. Cînd ies mă fac că dau cu piatra-n el că doar o mai tăcea din gură. Ultima dată cînd lătra a mai chemat cîțiva k9 pe acolo și mă pomenesc că sunt vitriolizat de undeva de sus. Prima dată am zis că o fi o voce din cer. Aș! Nu era înger sau cel puțin nu era un înger al Domnului. Poate că era din celălalt. Zice-ți dumneavoastră: multă anatomie (a lui și a mea), multe rude de gradul întîi (ale lui și ale mele), multe urări și last bat not list (nici măcar franț list) dă cu un ghiveci de flopri după mine de la balcon. Era gras, chel, vreo 45 de ani, dăzbrăcat de parcă făcea plajă la lună și se mai lupta cu o femelă ce tot încerca să-i spună că io îs ăla cu pliantele! Și cîinele mă cunoștea mai bine ca el. Dar el era îngerul păzitor al cîinelui și eu l-am atacat. Mirosea a sulf. Îi mai lipsea tridentul că deja coada se ițea după ghizurile balconului. Pariz că la condiția mea fizică acumulată nu m-ar fi prins nici dacă sărea de la balcon în cap. Ceea ce aș fi vrut să văd!

Așa că în ciuda multiplelor avantaje de a face condiție fizică pe bani, de a cunoaște oamenii din sat (chiar mă gîndeam că la următoarele alegeri aș putea candida la primărie că doar îi știu pe toți și ei mă știu pe mine) și de a presta o muncă cinstită, m-am lăsat păgubaș. Mai bine doar doctor în teologie! Să moară ăștia de la Kaufland de ciudă că au avut un supracalificat și nu l-au putut ține pe post. Așa că mi-am dat demisia!

Ce pot învăța de aici? Cred că ăștia n-au management prea bun…

Ai grijă: Isus te privește


sursa: http://www.indusladies.com/forums/forward-messages-and-jokes/27346-a-dog-named-jesus.html

Un tip intră noaptea într-o casă ca să fure ceva.

Descoperă niște bijuterii. Cum tocmai le baga în sac aude o voce:
– Isus te privește!
Se uită el în toate părțile, dar nu vede nimic.

Dă de niște bani.
Îi bagă în sac și iar aude o voce:
– Isus te privește!
Se uită mai bine hoțul și vede un papagal.
Papagalul ii zice:
– Pe mine mă cheamă Moise, da să știi că Isus te privește.
Hoțul rîde și întreabă:

– Ce tîmpit își botează papagalul Moise?
Papagalul:
– Același tîmpit care și-a botezat dobermanul Isus!

Spune internetul…


1. O broasca testoasa fara carapace este fara locuinta sau dezbracata?
Raspuns:
In primul rand e moarta. Pe urma… depinde de orientarea sexuala…
2. Unde gasesti un caine fara picioare?
Raspuns:
Unde l-ai lasat
3. Ce se afla intre Soare si Pamant?
Raspuns:
Si
4. Cum se cheama un barbat inteligent in America ?
Raspuns:
Turist
5. Ce fac pestii cand sunt multi?
Raspuns:
Bancuri
6. Care e femininul la tren?
Raspuns:
Tunel
7. Cum gaseste un cioban o oaie la munte?
Raspuns:
Acceptabila
8. Cum se numesc dacii care gandesc?
Raspuns:
Gandaci
9. Cum se cheama un caine fara picioare?
Raspuns:
Nu se cheama, ca oricum nu vine
10. Un american care traieste in Florida poate fi inmormantat la New York  ?
Raspuns:
Nu, pentru ca traieste
11. Care a fost primul barbat care a spus:  “E nevoie de o femeie in casa!”?
Raspuns:
Mesterul Manole

O istorie a faimei biblice sau scurt ghid despre cum să ai succes în viață dacă faci ca ei sau shi mai shi


Nici Adam nici Eva nu au vrut să devină faimoși. N-au reușit. Cam toate poveștile încep de la Adam și Eva. Nici Cain nu a vrut să devină faimos, imitând modelul tatălui său, dar, a devenit faimos pe spinarea fratelui său mort Abel. Deci la primii patru oameni minciuna, dubiile, crima și invidia i-a făcut să fie faimoși peste milenii. Probabil că sufereau de anonimat cronic atunci cînd erau încă în viață (cum o fi aia să nu te știe mai mult de cîțiva oameni?), dar ce să-i faci, faima cere sacrificii. Nici măcar Dumnezeu nu a fost prea faimos la vremea aceea pentru că altfel nu ar fi fost atît nebăgat în seamă. Noroc cu Noe.

Dracu s-a hotărât să se ascundă că (probabil) devenise foarte faimos încă de la început, așa că s-a făcut șarpe. Mare prost! Dacă s-ar fi făcut mîță sau cîine ar fi avut mai mult succes! De parcă așa nu îi merge vestea… Dacă te uiți prin lumea asta, parcă numai de el se discută, parcă numai el face și drege și Dumnezeu a dat bir cu fugiții.

Revenind vedem cum Lameh își face primul reclamă foarte violentă și vrea cu tot-dinadinsul să fie cunoscut. Cine știe dacă a reușit că era prea user-un-friendly. Poate dacă mai exagera sau poate dacă nu exagera avea mai multe șanse. Apoi unu a trăit prea mult și asta l-a făcut faimos. Parcă a fost vina lui! Unu mai cu moț, a devenit faimos că nu l-au mai găsit. Încă îl mai caută, dar nu văd ce mare faimă e în asta. Încă se mai caută aurul lui Ceaușescu, Atlantida, Eldorado și tot nimic. Ba uniii au găsit apă pe Lună!

Dacă îl luăm în considerare pe Cain e clar că dacă omori pe cineva, mai ales dacă e fratele tău ai parte de ceva faimă. Sau dacă ești victima unui deluviu ca în cazul lui Noe. Lui i s-a dus faima că a fost primul proprietar de grădină zoo. În lipsa unui potop alții mai limitati s-au multumit sa scufunde ambarcatiuni, dar aici a depins de marimea acesteia și de cîți oameni s-au înecat. Vezi Lusitania și Titanic.

După un timp se vede treaba că pofta de faimă a devenit colectivă că altfel nu s-ar explica prea ușor cum construind un turn ai deveni faimos. Pînă la acea dată nimeni nu a încercat așa ceva. Ar fi fost faimos și un turn mai mic, nu chiar pînă la cer. Pînă la primul norișor. Dar se vede că obiecția nu a ținut și s-au apucat de construcție. Cu cît mai sus, cu atît mai faimos. Cu cît mai ceva decît a făcut sau n-a facut de loc altcineva te face să devi faimos. Zis și încurcat. Pesemne că au luat-o pe alte cărări că altfel nu s-ar explica cum de nu s-au mai înțeles. Tot Noe o fi fost de vină cu invenția sa bahică. Parc-ar fi un plagiat dintr-o altă mitologie!

O fi intervenit o mutație genetică instantanee conform evoluției cu acumulări cantitative pentru un salt calitativ. Nu s-ar explica la ce o fi fost bună modificarea dacă a dus la împrăștiere, dar uite că de aici poți trage arhicunoscuta concluzie că și lui Dumnezeu îi place diversitatea. Pe cînd eram în clasa a cincea profa comunistă ne-a explicat că datorită înălțimii prea mari ăia de sus strigat că-ră-mizi și ăia de jos înțelegeau mor-tar. Clevă, izînt-it? De parcă scrisul nu exista și bilețelele de amor între șefii de echipă nu se puteau scrie doar pe că-ră-mizi… Vă dați seama ce însemna să scapi pe jos un bilețel din ăla… Mai ales că multe virgule căștile de protecție costau prea mult, deci se furau în scopuri militare și de pregătire a hranei și ca atare s-a mai tăiat din costuri.

Deci, producîndu-se o mare babilonie și scopul fiind atins, construcția a încetat. A rămas ceva din construcția aia, a rămas în mod sigur faima și dacă ne uităm la ce fac instituțiile statului prin țărișoara noastră cred că și noi am avut dacă nu cîțiva reprezentanți la fața locului, cel puțin unul ce a primit în fața drapelului de luptă împotriva ordinii, cinstei și promtitudinii distincția de babilonian de frunte. De aia l-au pus la noi în frunte. Și o să rămînă acolo!

Poate că Melhisedec ar fi trebuit să fie mai faimos decît mulți alții, dar greșelile birocrației au făcut ca unii să nu existe sau să dispară fără să moară. Pe lîngă faptul că nimeni nu se mai miră de așa ceva, e tot mai greu să devi faimos cînd ți se întîmplă să dispari din evidențele unor instituții. Eu personal chiar aș vrea… Cine se asociază cu mine?

Dintre femei, după Eva se situează nora păgubită a lui Iuda ce practică, așa în treacăt, o meserie necondamnată la vremea aceea în Izrael pentru că nu s-a dat Legea. După cum se vede că stătea treaba, era mult mai important să te ții de cuvînt și să achiți plata serviciului prestat la răspîntie de drumuri, deci cvasi public, decît să te faci de rușine în mod personal că nu poți prezenta chitanța de la pefeul cu pricina. Ce vremuri domle! Era mult mai ușor să devi faimos. Acum uită-te la Mazăre că nu-l mai bagă nimeni în seamă. Nici măcar bunul simț. Hei, citește cineva DSM IV? Poate se găsește ceva acolo să-l facă faimos…

După Moise, primul bîlbîit menționat în istorie, primul despicător de ape și producător de minuni gen horror, ajuns vestit și datorită turismului plin de neprevăzut prin locuri fără apă, Samson dă un ton cu totul aparte. Nu putem să facem abstacție de frizura lui (oare ce șampon folosea, că m-aș îmbogăți dacă aș ști formula), de cunoștiința lui în arte marțiale și de înclinația spre somolență ce i-a fost fatală. Ajuns faimos în străinătate a făcut-o faimoasă pe Dalila, dar la asta a contribuit în mare măsură în vremurile adolescenței mele și galezul  Tom Johnes. Nu putem uita că a făcut din demolări o pasiune mortală. A fost un maestru în tot ce a făcut. Cine nu crede să facă plîngere la protecția consumatorului.

După cei ce au făcut ceva pentru prima dată, în numărul oamenilor faimoși intră extremiștii care fac excese de orice natură sau se dedau la unele acțiuni extrem de periculoase. Printre cei mai de sus sau ca o combinație a celor două l-aș înscrie pe Solomon, fiul lui David. A făcut rost de 1000 de neveste și amante. Iubăreț băiatu ăsta din cale-afară! Nu chiar atît de deștept cum l-au crezut unii și nici prea econom. Ba chiar extrem de plictisit. Mă mir că nu a inventat televiziunea, parașutismul sau sumarinul zburător! Ar mai fi evadat din banalul feminin cu care s-a înconjurat. Nu-i de mirare că după el regatul s-a divizat. Vorba aia; din ceva bun a făcut două lucruri bune. Numai o femeie s-ar fi putut gîndi la așa ceva! Ulterior vestea monogamiei a picat cum nu se poate mai rău într-un popor cu așa înaintaș excentric. Cine i-o fi repetat performanța în istorie?

Și așa ne întoarcem la David, cel care în lipsa prietenilor și a fraților mai mici cu care să se antreneze la summo iudaic a folosit diverse animale sălbatice din cele mai banale cum ar fi leul, ursul și goliatul. A devenit așa de faimos că s-au compus un fel de manele cîntate de soprane și atîta faimă i-a pus viața în pericol, așa că a decis să emigreze în alte ținuturi. La noi e invers: pleci să devi faimos și să te întorci acasă cu lauri. Tot din cauza faimei a făcut pe nebunul. Iar pe dos ca în ziua de azi. Azi cine e cel mai nebun e și cel mai faimos! Pe omul normal nu-l bagă nici cucu-n seamă. Despre nebuna aia de Gaga se vorbește la secundă la teve. Propun să se lanseze echivalentul ei masculin, un fel de Lord Macmac să nu ne lăsăm mai prejos la nebunie.

Acuma destul că nu vreau să devin faimos prin lungimea postului. Mai urmează, că faimă a fost, e și va mai fi.