Zoofilia? De ce nu?


Canada a legalizat zoofilia. Tradus, mai mult sau mai puțin exact, ar fi dragostea cu sau față de animale. Nu că ar fi același lucru. Iubesc animalele, dar nu fac dragoste sau sex cu ele. Îmi plac, le iubesc, dar în chip platonic. Nu mă căsătoresc cu ele, nici nu divorțez de ele. Nu că nu aș vrea eu, dar nimeni nu le-a întrebat pe animale.

Închipuiți-vă o scenă de genul: la ofițerul stării civile se prezintă un tip cu o vițică sau o vacă. Funcționarul public examinează hîrtiile, vede că sunt întrunite condițiile, adică mirele are mai mult de 18 ani și vițica, doamna în devenire, are cel puțin 16 ani (sub 16 are acordul părinților). Cu un tată bou și cu o mamă vacă nu e de mirare că mirele a obținut acordul. Un balot de fîn, un drob de sare sau un grajd cu încălzire centrală și aer condiționat și totul s-a aranjat. Că doar nu e mită dată politicienilor, poliției, funcționarilor publici sau doctorilor. Cu dragostea nu te pui!

Și vine momentul mult așteptat la care visa el, invitații lui de fapt, tot auditoriul.

– Cetățene Cutărică, de bună voie și nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetă… pe animala Joițica?

-Da!

-Cetă… animala Joițica, de bună-voie și nesilită de nimeni iei în căsătorie pe cetățeanul Cutărică?

-Muuu!!! Poate a spus da, poate a spus nu. Cine să-i ia apărarea bietei victime?

-Animala a spus DA! Luînd la cunoștiință de consimțămîntul ambilor soți, avînd în vedere că se împlinesc condițiile prevăzute în lege, vă declar soț și animal! Puteți să vă sărutați animala.

Și ne mai mirăm că ne omorîm ca animalele, că ne furăm, că ne urîm, că ne vindem sau că ne exploatăm și că nu ne pasă de consecințe. Am devenit animale pentru că e clar că animalele nu au devenit oameni. Nu de alta, dar în afară de omul care doreștesă se culce cu un animal nu prea știu multe animale să vrea să se culce cu un om. Decît din greșeală.

Încă o pagină importantă înscrisă în evoluția omului. Sau poate în involuția sa… Zoofilia o fi iubirea animalelor, dar le-a întrebat cineva și pe ele dacă cumva ne iubesc? Altfel, conform legii e doar viol. Și asta se pedepsește. Tot conform legii!

Obsesia noastră cea de toate zilele…


În vremea cînd eram trimis în delegație în adevărata Românie, acolo unde nu se prindeau bozgorii, nici sîrbii, sufeream de românită și ceaușită. Soarele răsărea de la București. Adevărul venea de la București, etc. La asta contribuiau secretarii de partid, primarii, miliția, Securitatea și alți români adevărați. La care a făcut apel tov Iliescu redenumindu-i de bună credință. Probabil că-i era rușine să spună de credință ortodoxă…

Același sentiment al inadecvării, al picării în importantele noastre probleme ce nu puteau fi înțelese de planeta asta meschină preocupată cu crize financiare, tehnică spațială, drepturile omului, artă și alte nimicuri am retrăit-o pe cînd stăteam prea mult timp în străinătate. Picarea în autohton se producea de cele mai multe ori brusc prin intrarea în aeronava întîrziată sau demodată a Taromului, aterizarea în lumea taximetriștilor bucureșteni de la Otopeni, un fel de pre-teroriști ce te răpeau cerînd răscumpărare în loc de plata serviciului de tip taximetrie.

A doua zi intram în obsesia noastră cea de toate zilele pentru că a gîndi diferit însemna a deveni alienatul societății, singura disponibilă. Mă aliniam cu troznete, bombăneli, proteste și frustrări. Și așa am rămas.

Mă bate gîndul că am ajuns din nou în faza asta. Cazul copiilor confiscați de un stat ne desparte cam pe aceleași principii. Din păcate. Niciun murmur în presa norvegiană. Dar la noi cutremure, proteste, nervi cu carul, amenințări, comunicate și răs-comunicate.

Ba nu ne ajung românii de acasă, îi raliem și pe cei de departe. Personal cred că e o obsesie prea mare pentru un caz prea mic.

Suntem virusați de propria noastră înțelegere a unui caz ce ne depășește. Puterea noastră de asimilare e blocată la nivelul al nostru, al meu, românesc, credincios, dragoste, dreptate, educație de tip autohton. Ce nu concordă cu românismul tradițional, creștinismul și legalismul nostru, este rău, inimaginabil, subversiv, fără inimă, anti-creștin, urît și injust, adică satanic. Și devine o obsesie.

Obsesia că la noi e mai bine, cînd nu e. Obsesia că noi știm mai bine, cînd situația stă exact invers. Obsesia că ce e românesc e cel mai bun. O fi așa dar nu în materie de educație, drumuri, nivel de trai, politică, investiții, ecologie, sănătate națională, transport aerian, fluvial, tăiere a pădurilor, curățenie. Cred că ajunge. Bine că la noi merge internetul de zbîrnîie. O altă obsesie.

Și pe deasupra invocăm Biblia, pe Dumnezeu și cultul nostru. De parcă doar noi avem așa ceva!

Cum stăm cu corectitudinea ?


sursa: ce mai contează?

În 24 octombrie 2014 la ora 5:46 PM am scris acest post. E extrem de actual.

Adevărul e unul. Nu există un da mai nu sau un nu mai da. Da-ul e da și nu-ul e nu. Filozofic însă e mai complicat. Academic mai puțin, dar politic e de groază.

Pe vremea adevărului roșu un prof, nu mai țin minte care și ce preda (mă bate gîndul că era unul dintre profii ce suplineau la limba română, un evreu poreclit Siță), ne-a spus – habar n-am în ce context – poate ceva cu piețele de sclavi, că prin Africa nu era bai că se mai mîncau oameni, ci era bai că unii cumpărători (dat fiind că animalul om era cumpărat pe bucăți) voiau bucata înainte să fie vîndut tot animalul. Cum să tai o bucată dintr-un animal cînd e în viață? Dar dintr-un om? Deci dintr-un punct de vedere așa ceva era cruzime.

Proful nu specifica religia animalului de sacrificiu pentru catering, ci doar culoarea: neagră. Mîncătorii erau tot negrii, că albii s-au mai domesticit. (Ei doar omorau.)

Mă întreb cum se face că acum se întreabă oamenii care o fi religia celor din ISIL/ISIS/IS. Și ei mîncă oameni. Nu contează religia. Contează să nu fie de-a lor. Îi mănîncă de vii. Ca pe animale. Gestul e asemănător cu cel al exterminării naziste, a celei bolșevice, a celei de stînga sau de dreapta. Dar acum nu e o treabă politică, ci una religioasă. Nu e clar?

Din ce punct de vedere nu e clar? Filozofic? Academic? Politic? Mai trebuie să fie corect sau să moară mai mulți oameni?

Din punct de vedere religios nimeni în afară de ei nu spune că ei sunt întruchiparea judecății lui Dumnezeu. Și atunci cînd cineva își arogă acest statut eu am mari rezerve. Se pune în locul lui Dumnezeu. Religios, politic, academic, filozofic vorbind.

Primul val al migrației post-moderne


În urmă cu ceva timp, poate zece ani, nu mai mult, am văzut titluri referitoare la migrația modernă. Era vorba de Africa, Sahel, Magreb. Se întreba ce este de făcut. Ce măsuri trebuie luate pentru ca populația unei țări nenorocite de secetă, conflicte, sărăcie să n-o ia din loc in corpore și să declanșeze alte conflicte. Mi se părea ceva de domeniul viitorului sau ceva îndepărtat. Și uite că nu mai este.

Un milion de oameni neprogramați, apăruți într-o țară unde mai toată lumea plătește pentru facilități e o dereglare totală. Ce te faci cu microbii ce-i aduc, cu aglomerația, cu murdăria, cazarea, mîncarea, obiceiurile și infracțiunile. Un popor ce năvălește nu vine de dragul tău, nu va merge la cinema, la concert și nici nu va sta la terasa de vis-a-vis să-și tragă sufletul pentru următoarea etapă a călătoriei. Nu va mînca un tiramisu sau niște frankfurteri cu o bere rece. Practic te confrunți cu un milion de cerșetori, potențiali delicvenți ce nu au nimic de pierdut pentru că ei vor în Eldorado.

Evident, nimeni și nimic nu poate opri acest tăvălug ce înaintează inexorabil spre țintă. Dacă vreți o comparație cu invaziile anterioare, dar violente, acolo numărul era împuținat prin luptă. Cînd resursele invadatorilor se împuținau, invazia se oprea. Moartea, foamea, bolile, frigul sau mocirla le puneau capăt. Nu și de data asta.

De data asta invazia nu a fost tratată militar, civilii habar n-au avut ce să facă, politicienii au declarat vrute și nevrute fără să aibă un mandat din partea alegătorilor. Autoritățile locale și cele centrale s-au bîlbîit în mai multe limbi: turcă, maghiară, sîrbă (croată?), sîrbă (slovenă?), germană… Incompetența s-a revărsat pe ecrane de tot felul. Europa cea avansată și doxată a capotat.

O logică simplă ar fi cerut divizarea migranților începînd de la prima pînă la ultima graniță. Izolarea unor grupuri mai mici pentru a putea gestiona criza și ajuta oamenii cu probleme reale de sănătate, copiii, femeile, bătrînii. Parcă asta-i ordinea la noi.

Ajutoarele trebuiau acordate celor ce erau în coada migrației, apoi celor din frunte pentru a fi impulsionați și izolați. Ajungi în punctul A ți se dă asta, ajungi în B ți se dă astalaltă. Așa cum majoritatea dintre noi am constatat autoritățile au acționat asemenea unui părinte lipsit de idei și timp în fața unor copii neascultători și răsfățați ce și-au propus să-și atingă scopul indiferent de costuri.

Poate nu-i cea mai bună comparație, dar migratorii au obținut exact ce și-au propus, cu cheltuieli minime și fără să respecte cerințele ce mi se cer mie să le respect atunci cînd trec o graniță. N-au plătit pentru transport, pentru adăpost, pentru hrană, n-au avut viză, nici asigurare. Oricine apărut de unul singur la frontieră ar fi fost trimis de unde a venit sau încarcerat dacă ar fi trecut ilegal frontiera.

La ce au servit kilometri de gard în Ungaria? La ce a servit legea imigrației ilegale în Ungaria? Spațiul Shengen mai are sens în acest caz? Sau ce va face Elveția cînd se va trezi cu 100000 de migranți?

Revenind la migrația post-modernă, nu se poate să nu remarcăm că acesta este începutul unei noi perioade. Perioada în care cel ce a văzut că migrația funcționează (mai ales vara) își va programa un pic mai atent viața pentru a supraviețui iernii și a pleca spre nord la începutul verii următoare. Dacă vreți o comparație, această migrație reușită spre inima Europei este, ca efect, exact ce a fost 11 septembrie 2001. Nimic nu va fi ca înainte.

Veți spune că autoritățile se vor pregăti. Da, se vor pregăti ca în România: unde, cum, cîți migratori vor fi primiți. Vor fi alocate fonduri și mijloace, personal și locații. Se așteaptă valul al doilea. Ăsta a fost mai mult o repetiție cu public.

Dar dacă va fi un țunami?

Nu vreau să fiu pesimist, pentru că la o populație de circa 800 de milioane un milion în Europa nu contează (dacă ar conta și estul Europei). În ceea ce mă privește România va rămîne tot România. Cu 50 de mii de migratori, din care în cîțiva ani 90% vor pleca spre vest, România va rămîne la fel de bogată, închistată și retrogradă. Sper să nu ne construim un gard la granița cu Serbia. În anii 50 s-au construit cazemate gigant și acum sunt goale.

Dar mai sper că dintre marile și iresponsabile puteri ale Europei vor înceta să facă trafic de arme în Africa și Orientul Mijlociu. Banul e ochiul dracului și dracul ăsta și-a făcut de cap cu zeci de mii de victime. Acele țări din Europa, cît și Statele Unite ce au provocat, au intervenit și au întreținut conflictele din zonă, să facă bine și să rezolve urmările acestor acte. Pentru că ei o duc tres bien merci, și au profitat de pe urma sistemului neo-colonialist. Cotele obligatorii (știm noi ce-a alea de pe vrea comuniștilor) să fie pentru ei.

Noi am vrea cote voluntare.

În concluzie, al doilea val nu se rezolvă cu întreținerea conflictelor din zonă, cote obligatorii, ele îl vor crea pe cel de-al doilea, al treilea și al enălea dacă va fi nevoie. O migrație de acest gen nu se rezolvă cu comitete, ci cu lideri care își asumă și riscuri. Va fi nevoie de specialiști, nu de diletanți.

Totdeauna o migrația are cauze. Găsiți cauzele, rezolvați-le, nu tratați pueril migrația. Așa doar o încurajați. Acestea fiind spuse, gardurile și legile dure nu își au rostul în fața unor fenomene ca acestea. Migratorii vor găsi căi de a le ocoli sau depăși.

În plus, toată această migrație a dat naștere unui fenomen infracțional inițiat de întreprinzătorii exploatatori ai migrației. Pe lîngă droguri și traficul de persoane cauzat de exploatarea sexuală sau muncă forțată, Europa se confruntă cu un alt tip de delicvență, a traficanților de migranți. Un alt tip de exploatare. Să adăugăm la asta și corupția inevitabilă?

Deci să ne pregătim pentru al doilea val.

Apocalipsa: un exerciţiu de imaginaţie


Apocalipsa incită imaginaţia. Creştini, musulmani, teologi, scenarişti, scriitori şi bancheri îşi pun la bătaie intuiţia pentru a descifra viitorul. Şi bineînţeles pentru a face profit. Invariabil este vorba despre profit. Un oarecare profit.

Acum la poarta apocalipsei bat finanţele. Şi vor bate pînă cînd nimeni nu va mai putea cumpăra nimic. Şi atunci se va întîmpla inevitabilul. Ceva ce am văzut în filme şi am citit în cărţi: unii îşi vor vinde sufletul. Dar cine îl va cumpăra?

Pe plan vizual, Europa s-a trazit aseară fără Grecia. A răpit-o cineva? Cine?

N-a răpit-o nimeni. Grecia s-a vîndut. Dacă stai să te gîndeşti, s-a vîndut pe puţin. N-a realizat nimic fastuos, n-a construit nici un canal Dunăre-Marea Neagră, nu a ridicat o termocentrală pe şisturi bituminoase în Olimp şi nici nu a construit un Acropole demn de Casa Poporului. Nu. Grecii au trăit bine. Dar grecii au trăit pe datorie, adică au consumat mai mult decît au produs.

Cine a fost de vină? Grecul de rînd, întreprinzătorul, politicianul, profesorul sau muncitorul român şi bulgar ce a muncit în locul unora ce nu mai voiau să se mînjească cu munca simplă dar cinstită? O fi fost de vină nemţii, francezii sau italienii, băncile lor sau cumva Uniunea Europeană?

Oricum grecii spun că ţara lor e divină, aşa că eu cred că di vină au fost toţi.

Evreii de la Goldman & Sachs, familiile regale, iluminati, musulmanii, Putin, Hitler, coloneii greci din anii 60-70, sirtaki-ul, Zorba şi Legendele Olimpului. Dar în primul rînd dolarul, euro, lira sterlină şi drahma grecească. Aurul şi ardelenii? Nu. Aurul şi grecii!

Ieşirea Greciei din UE deschide uşa precedentului. A început oare secesiunea? Poate că da. Oricum, euroscepticii britanici de dreapta au acum un aliat. Aştept ieşirea din UE a Marii Britanii, independenţa Scoţiei, a Ţării Galilor şi de ce nu a Irlandei de Nord. Italia se va rupe-n patru: nordul, sudul, Sicilia şi Sardinia.

Urmează precipitata intrare a Turciei în UE. O veste nesperată pentru Turcia, un flanc estic vulnerabil cu baze chinezeşti şi ruseşti în Grecia şi într-un Cipru jumătate musulman.

Unirea Moldovei cu România ar putea aduce din nou în contact Rusia cu România, de data asta nu peste Marea Neagră, ci direct în Transnistria. Război pe două fronturi destul de apropiate? Ne mai lipsea un pod de flori…

Dar nu războiul mă nelinişteşte. Nici guvernul mondial imposibil de pus în practică. Nici statul islamic mondial. Nici ISIS.

Mă neliniştesc tranzacţiile. Tranzacţiile pe sub mînă. Tranzacţiile în care moneda de schimb este sufletul meu şi sufletul tău. Pentru că acum vrem siguranţă contra liniştea sufletului. Cînd se va muri de groază sufletele vor fi foarte ieftine. Iar unii vor prefera să moară, dar nu vor putea. Pentru că au fost vînduţi.

De cine? Cui?

Pseudo-perspective profetice


Nu-mi place să mă laud, dar cine-i invulnerabil la laude? Se numesc întăriri pozitive…

Acum cîteva zile am vizitat pe cineva. Nu spui pe cine. Am discutat discuții referitoare la dinamica de grup. Ca să nu-i zicem biserică. M-a uns la inimă, sentiment și ego cînd mi s-a spus de cîteva ori: ai zis tu bine atunci… De unele nici nu-mi mai aduc aminte. Dar le-am zis. Cert este că istoria s-a repetat. Cum intuiam. Așa că, bine c-am stat la distanță. Am fost scutit de multe cele. Și de multe prostii.

Ciudat cum unii se văd lideri, repetă istoria cu aceleași greșeli și rămîn tot mai singuri. Oare cum se numește boala asta? Profeție împlinită?

Am văzut că unii se ambalează în fiecare an, alții mai des decît o dată pe an, alții o țin într-o profeție una-ntr-una, iar alții au devenit patologici. Sper să nu mă molipsesc. Am mai zis despre biserici/biserică, despre unii ce meritau închisoarea… Trebuie să recunosc că la chestia asta am fost depășit. DNA-ul lucrează. În fine cineva care lucrează în țara asta!

Apoi a venit valul cu islamul, ISIS și Putin. Deocamdată n-am nimic de spus despre primăvara arabă ce s-a transformat într-o continuă toamnă a la Bacovia… Dar Crimea, Ucraina, Rusia, Putin et co m-au tentat dintotdeauna. La fel ca și Europa, occidentalizarea, minciuna, banii și interesele. N-am uitat nici de americani.

Păi, dacă iarna s-ar fi terminat mai repede, dacă Europa occidentală nu ar depinde de gazul rus și dacă pe Obama l-ar chema John Fitzgerald și ar avea altă culoare… politică, n-am fi avut parte de această chinuitoare perpetuă criză ucraineană în stilul hrusciovist al rachetelor cubaneze. Îmi imaginez o caricatură a lui Castro în gură cu cîteva trabucuri sovietice cu rază medie de acțiune, și uite-l aproape împachetat pentru destinația finală. Lîngă Lenin…

Deci România, zice președintele, ar fi bine să se gîndească să se apere singură. Mă duc să caut îmblăciul, coasa și furca. N-o să-i dau așa de multă mîncare cîinelui, să fie gata să muște picior de parașutist rus în caz de… Cred că se va face chetă să se repare tunurile devenite cariatide prin satele eroice ale neamului. Parcă văd anunțurile de la mica publicitate: vînd, închiriez tun anti-tanc Reșița pentru bătălii locale. rar-ul făcut, cauciucuri noi, lunetă zeiss. lipsă frîna de gură. accept orice test. rog seriozitate.

În lipsa trenurilor blindate vom avea tramvaie blindate pentru luptele de stradă. Cînd mă uit la amatorii ăia din Siria îmi dau seama că asta ar fi schimbat cursul războiului. Doar că în Siria nu există tramvaie. Of, of! Dar la noi, la Timișoara, în Budapesta, la Cluj, totul este posibil.

Mă tot întreb unde va fi noua graniță. După cum îi știu rușii vor veni cu un creion roșu cu vîrf lat și cu o hartă la scară mare. O linie cu creionul acoperă cel puțin 50 km. ca să nu existe dubii.

Deci Merkel și Hollande tetatet cu Putin? Ce-i ăsta, menaj a troa?

Deci unde-s creștinii ăia de marcă ce se roagă pentru unitatea creștină? N-ar fi mai bine să schimbe datele pentru lansarea rugăciunii? De exemplu spre est? De exemplu la circa 1000 km? Vorba aia: ce contează înc-o salvă de rugăciuni? Sau poate vreun proroc să ne spună dacă trebuie să avem plinul făcut, bagajele gata și gipiesul setat pe cuicăst trip tu Viena… Nu uitați banii potriviți pentru vinieta din Ungaria și Austria. Oare tancurile rusești din Ucraina plătesc vinieta sau se decontează prin minister? Ministerul turismului, nu?

În fine, Grecia. Elada. Ăia cu zeii, cu Athosul, cu marea, cu flota, filozofia, sirtakiul, vinul și Zorba. Psihi mu, parc-au uitat ăștia de vremurile fanariote. Poate le de Cel de sus și lor un pic de regim fanariot. Noi am avut cam 100 de ani în două țări. Să le facă reducere: 80 de ani, doar în țara lor. Că dacă nu o să sufere de roșața Rusiei: bolșevism. Panglicarii!

Mă duc să mă culc. Nu mai am chef de atîta pseudo-lume, atîta pseudo-știință, atîția pseudo-lideri… Mai bine-n lumea viselor. Să sperăm că n-o să-mi cînte sirenele… de-o alarmă aeriană.

Creștinismul, încotro?


Europa a declanșat două războaie mondiale. Sau mai bine-zis, Germania a declanșat două războaie mondiale. În ajunul primului papa a chemat la o conferință de pace. N-a fost băgat în seamă. Interesele politice, naționalismul, lăcomia și mîndria au făcut milioane de victime. Mă gîndesc că astea sunt păcate. Sau poate draci, demoni, că altfel nu-mi explic puterea lor.

Ce-au avut de spus creștinii din cele două tabere ce se omorau cu bucurie? Mai nimic. Sau nimic important. Pentru că n-au reușit nimic. Poate n-au făcut nimic. S-au considerat din altă lume? N-am apucat să-i întreb.

În cel de-al doilea unii-l credeau pe Hitler Mesia. Și-l sprijineau pentru că lupta împotriva bolșevismului ce lichidase biserici, ordinea normală, etc. Creștinii de la noi s-au făcut legionari. Mai toți preoții erau gardiști. Era o mișcare națională. Împotriva exteriorului, a roșilor, a rușilor, a evreilor, a ungurilor, a românilor-ne-neoș. Chiar și a pocăiților. Au apărut legi noi, restrictive. Propagate de creștini. De ăia mai verzi.

Ce i-a motivat? Dragostea de țară? De biserică? De Dumnezeu? De rege? De Legiune? De mareșal? O dragoste monstruoasă. Sau una diabolică. Dacă cele două se pot juxtapune. Ceea ce azi criticăm că este dragostea homosexualilor și lesbienelor. Ceva împotriva firii.

Ce-au făcut creștinii? Creștinii adevărați nu au ieșit în evidență. Povestea un pastor penticostal, acum la Domnul, că în zilele alea o familie căuta să se ascundă că era căutată de poliție. Au bătut la ușa unui pocăit și acela le-a spus că nu poate călca legea și nu poate minți. Au bătut la ușa unui creștin și ăla a spus poliției că nu-i cunoaște pe cei căutați. Și nici nu-i cunoștea. Dar le-a salvat viața.

E o lecție. Să-ți riști viața ta, averea, copiii pentru niște străini fugari. Poate ceva asemănător cu povestea lui Jean Valjean căruia episcopul catolic îi dă, chipurile, argintăria pe care tocmai o furase și confirmă în fața polițiștilor că i-o făcuse cadou. O altă lecție.

Și se pare că n-au fost singurele.

Creștinismul dispare încetul cu încetul. A fost șters din istoria Uniunii Europene. Se estimează că există la ora actuală circa 5%, maximum 10% creștini activi în Europa. Sub 7,5 milioane. Cei care contează. Să nu ne mirăm că izbucnește un nou război. Poate un altfel de război. Să nu ne mirăm pentru că lumea nu se va schimba în mai bine cu tot progresul economic. Lumea se duce pe calea ei.

Care este locul nostru în această lume, în acest război?

 

Ultima soluție, înc-o revoluție!


Foarte curînd după evenimentele din decembrie 89 s-a lansat lozinca ce a marcat aruncarea în derizoriu a revoltelor populare împotriva comunismului din țara noastră: Ultima soluție, înc-o revoluție! Începeam să semănăm cu mexicanii, cu africanii și cu personajele din romanele de duzină. Dacă n-am fost vigilenți și ne-au scăpat frîiele cine-i de vină? Dacă am fost proști și i-am votat tot p-ai noștri ce-au mîncat salam cu soia și au ocupat funcții de conducere pe vremea comunismului, cine-i de vină?

Pe atunci încă nu ne lovise nostalgia post-comunistă, pentru că încă mai uram comunismul. Eram ahtihiați după capitalism pe care-l uram fără în subconștient în egală măsură!

Și acum după 25 de ani cine-i de vină? Prețul petrolului? Wall Street-ul? NATO, UE, Bruxelles-ul sau Strassbourg-ul? Țunami și El Nino? Parlamentul, Senatul, spiralele sectei ce bea urina în scopuri terapeutice, Biserica? Petre Roman, Iliescu, Nicolaescu, Băsescu? Regii și reginele asfaltului, DD, Gigi, Gică? Ceilalți șmenari, exhibiționiști de orice culoare, formă și gust?

Și care-ar fi soluția? Mă gîndesc că ar trebui să existe mai multe soluții că nu mai merge să închizi granițele, să decretezi stare de necesitate, să institui legea marțială și să pui cîteva mașini de tocat oameni în funcție spre eliberarea poporului român. Asta ar crea și mai multe probleme.

Să sperăm că Iohannis va face ce trebuie că e neamț cinstit și patriot convins? Poate. Dar mă bate gîndul că se acumulează tot mai multe tensiuni ce vor răbufni o dată și-o dată.

Nu o să mă mir dacă și la noi se vor năpusti asupra profitorilor, asupra ideologilor și ideologiilor ce-i propagă și-i apără. Asupra politicienilor și asupra bisericii. Nu mă voi mira dacă instituții vor fi dărîmate. Dacă funcționarii lor vor fi linșați. Chiar dacă instituțiile se vor numi biserici și funcționarii lor preoți sau pastori.

Să ne ferească Dumnezeu de încă o revoluție!

Tric o trit?


sursa: http://www.brokenfollower.com/happy-holy-ween/

Ca un veritabil post de Halloween, e postat la miezul nopții. Ca un veritabil Crăciun, Paște și Valentine’s Day, Halloweenul, o altă sărbătoare în stilul carnavalului dinaintea sărbătorilor catolice s-a betonat în cultura noastră neaoș. Mai ales de la orașe.

Tați și țate, mame și mamaie, copii și copile, toți se schimonoseau de sărbătoare urîndu-și Halloween fericit. Continue reading

Democrația, ISIS și războiul (sfînt) sau falsă predică în 3 puncte


sursa:http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Simulated_Napalm_Airstrike.jpg

Nu sunt mult țări în lumea asta care beneficiază de o democrație reală. Și chiar dacă beneficiază părerile unora atrag atenția asupra populismului politicienilor ce atrag voturile și duc țara într-o direcție nedorită de fapt de majoritate. Pe de altă parte, în mai este și cazul absenteismului la vot, astfel că doar 15-25% din populația cu drept de vot determină destinul majorității. Democrația este ineficientă.

Și mai ineficientă se dovedește atunci cînd trebuie luate măsuri excepționale urgente.Vezi reacția Franței, Marii Britanii și Statelor Unite la declanșarea Celui De-al Doilea Război Mondial.

Spre deosebire de democrațiile nehotărîte, dictatura s-a dovedit mai eficientă, cel puțin pe termen scurt. Și aici mă gîndesc la Hitler și la Germania. Nu la Mussolini și la Italia. Și La Stalin și URSS. Dar a apărut și Gorbaciov și totul s-a schimbat. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă Kennedy era președinte timp de două mandate…

Am un prieten mai străin, mai umblat prin lumea asta și mult mai hîrșit prin gioburi de management la înalt nivel. Ultima dată a refuzat un salar de $1000 pe zi. Deci…

Spune el că dacă vrei să nu se rezolve nimic ai nevoie de un comitet. Dacă vrei eficiență îți trebuie un dictator. Unul bun. Evident, dar unde să-l găsești. Cred că pot număra pe degetele de la o mînă indivizii ce de-a lungul istoriei au dictat bine. Înțelegeți ce vreau să spun…

Subiectul II: ISIS

În primul rînd IS sau ISIS sau SISL nu este un stat. Deloc. Ca să fie așa ceva trebuie să arate cîteva trăsături evidente: granițe, monedă, cetățeni, sistem bancar, sistem de justiție, conducere centralizată, armată (nu e chiar necesar), poliție, administrație cu alte cuvinte, infrastructură, sedii ale puterii, reprezentanțe diplomatice, etc. califatul auto-proclamat este o jecmăneală nemaivăzută și nemaiîntîlnită a unor psihopați/sociopați cu delir religios pe fond islamic. Altfel nu se explică.

Că ei îi atrag pe cei ce critică pe bună-dreptate Occidentul pentru unele din hibele sale, e ceva firesc. În fine cineva se ia de Occident și promite să-l curețe. Dar chiar îl va curăți? Cu ce și de ce să-l curețe? Cu teroare și neprihănire musulmană?  Ar fi chiar ceva nemaivăzut și nemaiîntîlnit.

De exemplu, lichidează ISIS pornografia? Păi femeile vîndute de ISIS e tot aia, dar în altă formă. Corupție? Păi ei au înlocuit-o cu frica. De ISIS. Că de Allah cine se mai teme cînd numai de akaem mai mor dușmanii lui Allah? Apoi pentru o democrație,  islamul nu este o ispită, o alternativă sau un progres. Este doar teroare. Chiar și pentru musulmani. Deocamdată nu știu vreun stat nemusulman în care  o grupare islamică sau un partid să fi ajuns la putere. Nici măcar în Egipt. Poate Iranul este o excepție, sau Gaza, dar și în afară de cazurile astea două nu se mai regăsesc aceleași condiții.

Ca urmare, poate ne gîndim un pic la judecata lui Dumnezeu asupra unora și altora chiar și înainte de a aborda războiul (sfînt). Mă gîndesc la incapacitatea statelor cu democrații tradiționale de a trata rapid și eficient izbucniri de genul ISIS. USA includid. Avantajele

Și acum Subiectul III: războiul (sfînt). De obicei războiul era doar război. unii atacau, alții se apărau. Unii jefuiau, alții erau jefuiți. Destul să citim in pic prin VT. Dar dacă fugeai scăpai. Atunci, nu acuma.

Acuma nu mai scapi că atacatorii se deplasează rapid. Și războiaiele au devenit sfinte. Pe vremea comuniștilor și patria a devenit sfîntă. Din alte motive. Dar se vede treaba că ce se proclama sfînt așa trebuia să fie. Ca urmare și dracul sau și comunismul erau tot sfinte. Cel puțin în viziunea unora. Probabil că ni se trage tot din VT și din Revoluția franceză sau dinainte. Să nu lepădăm nici sfințenia dreptei pentru eliminarea opozanților. A nobililor pentru lichidarea țăranilor răsculați. A regilor de drept divin pentru lichidarea oricui se punea de-a curmezișul. Sau nu îi făcea pe plac, copii sau alte chestii (vezi Henric VIII).

Și venim la războiul sfînt al islamiștilor. În anul III am optat pentru cursul de islam în afara programei. Era în plus. Lector era o tipă ce trăise în Algeria și știa ea ce știe. Și ne-a spus cîte ceva despre ce a trăit și a văzut. Un musulman poate să ia o soție temporară dacă e plecat de acasă și să o lase cînd pleacă acasă fără nici o responsabilitate. Un musulman poate să mintă un ne-musulman că nu e pedepsit de Allah. Probabil că poate să mintă și un musulman din alt sectă pe care-l consideră eretic. Un musulman trebuie să promoveze cauza islamului prin orice mijloace pentru că în concepția lor islamul era religia universală, dar evreii și creștinii au falsificat cărțile lor și au eliminat islamul. Musulmanii se închinau la început către Ierusalim pentru că tradiția lor spune că Mohamed călare pe un măgar zburător a călătorit prin văzduh pînă la Ierusalim unde s-a ridicat la cer. Ca să vezi…

Deci cu revelații asemănătoare pînă la un punct trebuie să distingi între minciuni și minciuni. Bașca jihadul ce ne bate la porțile Evropei, mai ceva ca tînăra națiune română deșteaptă a lui Caragiale. Și atunci nu putem zice ca și eroul aceluiași scriitor: Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Dilema este cine din democrațiile planetei o să-și asume responsabilitatea? Și cînd? Și cu ce bani?

Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru lichidarea ISIS. Dar, nu vă faceți griji, eu cred că apariția ISIS este o mană cerească (lăsînd la o parte pierderile în vieți omenești suferite pe nedrept, dar și aici, cei sfinți ajung unde trebuie, nu?) cel puțin pentru serviciile secrete, pentru trupele de intervenție, cele speciale, beretele verzi, SAS și alte comandouri. Clone, drone, fonduri, comitete, comisii, bodiuri mai mult sau mai puțin secrete vor înregistra, analiza și acționa pentru lichidarea ISIS. De aia e bine ca extremiștii să arboreze un steag ISIS, să manifesteze și să fie fotografiați și identificați. Vor fi și de către rudele mai puțin isioase sau vor ajunge în ocean fără rude. Numai cu poze.

Și poate că vor apare și în Irak și Siria trupe din alea fără însemne, fără țară, fără limbă, dar letale. Mai știm noi un caz recent.

Rușine și… rușine


sursa: Voyager I

De mic copil am fost marcat de un acut simț al ridicolului. Îmi era rușine să fac cele mai banale chestii. Așa că eram un timid clasa întîia. Complexat fizic în mod clar. Toate astea s-au vindecat cu timpul cînd mi-am dat seama că pot mai mult, mai bine decît alții. Alții ce erau mult mai dotați la prima vedere. Dar nici eu nu m-am apreciat corect. La vremea aceea să fii făcut de rușine era cea mai mare groază. Bătaia trecea mai ușor. Nu de alta, dar vînătăile se vindecau mai repede. În schimb rușinarea în fața clasei, a colocatarilor, a colectivului de muncă întrunit sau nu într-o ședință, rămînea ca o grozavă amăreală.

Dar mai era și rușinea de alt gen. Aia după care întorceai capul. Îmi amintesc că într-o vară am ieșit cu tata pe bulevardul principal al orașului. Stăteam în centru și cred că am coborît să luăm autobuzul spre bunici. Prin fața noastră trec doi indivizi pletoși, cu ochelari de soare tip 1950 cu blugi evazați cam 40 de centimetri. Erau întruchiparea lui John Lenon, dar noi nu-l văzusem pe Lenon și nici nu eram morți după muzica lui. Cel puțin atunci.

Tatăl meu a întors capul după ei, uitîndu-se ca la o ciudățenie nemaivăzută, nemaiîntîlnită, fără sens și fără adresă. Eu nu eram chiar așa de sensibil. Era la modă părul mai lung și pantalonii evazați. Dar ăștia doi erau de poveste… M-am trezit că-i spun: „Ce întorci capul după ei ca la urs? Asta vreau și ei!” La care tata îmi replică: „Poate îți trag una peste nas!”

Tata nu-i apăra, ci își apăra punctul de vedere. Pentru el era o rușine ceea ce făceau. Pentru mine nu mai era. Era o ignorare voită, tocmai pentru a-i amenda. Două generații, două reacții sau amenzi diferite. Dacă la fața locului ar fi apărut o patrulă a miliției, cei doi ar fi fost „umflați” cu duba, tunși zero (e la modă azi!!!) și pantalonii ar fi fost corectați inedit din foarfecă: ar fi ajuns pantaloni cu franjuri! În viziunea regimului se făcea de rușine modul de vestimentație decadent, de inspirație capitalistă. Rușine în trei dimensiuni.

De fapt în viziunea celor doi pletoși evazați și nu era vorba de rușine, ci de identitate, neînțelegere, complexul superiorității, politica de partid și alte chestii socio-politice.

Peste aproximativ 45 de ani avem de-a face din nou cu ceva asemănător. Unii își expun convingerile depășindu-ne la capitolul exhibiționism: cu toate că nu știu cine sau ce sunt pozează în ființe fără sex sau cu un caracter hermafrodit. În domeniul ăsta rîma nu are rușine. N-are de ce. Dar omul are, pentru că nu e rîmă.

În urmă cu ceva timp l-am întrebat pe un pastor de ce le dă voie unor ciudați să predice în propria-i biserică. Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: să vadă biserica diferența și să-l aprecieze mai mult. Halucinant!

Probabil că nu e periculos să mai apară unul mai ciudat ca să te bucuri că ești normal. Cum rămîne cu rușinea? Rușinea este un bun instrument de manipulare socială, de conformare la grup, la obiceiurile și cutumele existente. Dar în același timp rușinea este o frînă în acceptarea altora. A celor diferiți. A celor ce nu sunt ca noi.

În definitiv ajungem la a pune întrebarea: cine sau ce îl definește pe om? Ce sau cine suntem? Nu e nici o rușine. Cu sau fără handicap, omul e tot om. Cu sau fără anumite caracteristici sexuale, omul e tot om. Umanitatea nu se definește cu barbă sau fără. Cu toate astea ea se definește ca fiind de un sex sau altul. Pentru că definind umanitatea independent de opțiunea sexuală aceasta nu poate exista. In vitro nu e o opțiune pentru că ea nu definește natural umanitatea, ci prin excepție. La fel adopția: ea nu denotă maternitatea sau  parenhood-ul per se, ci o variantă deficită. Omul, întîmplător reprezentat grafic pe sonda Voyager, nu este reprezentat altcumva. Tot întîmplător sau nu, atomul de hidrogen ce stă la baza vieții pe planeta noastră este definit clar. O anomalie nu l-ar mai defini. O cît de mică anomalie nu ar mai face posibilă viața pe pămînt. Lucru valabil și în reproducerea omului.

Ca urmare, omul și umanitatea lui distorsionată nu ar ajunge prea departe. Dar totuși unde se poate trage o linie? În ziua de azi rușinea nu mai e o opțiune. Dar ce ne va rezerva viitorul? Ciocnirea a două civilizații ar putea fi una dintre opțiuni. Războiul și limitarea resurselor alta. Un cataclism natural de mari proporții ar fi alta. Dar totuși pînă acolo nu vom găsi mijloace mai puțin traumatice? Probabil că nu. Probabil că da. Opțiunea rămîne deschisă.

Cert este însă că am luat-o într-o direcție în care minoritatea a ajuns să impună majorității cum să se (re)definească. Cele cîteva sute de fuste purtate de băieții din liceele franțuzești au fost un experiment reușit sau un eșec? Răspunsul ar putea veni de unde nu ne așteptăm. Apropo, papa ce mai zice?

Redefinirea tatălui


sursa: http://stonypointweb.com/spc-mens-spring-retreat/

Omul este în continuu progres. Sau cel puțin așa pretinde. Chiar și musulmanii sunt de acord. Prin prisma islamului ei progresează spre islamizarea planetei, așa cum era inițial… De cînd cu Revoluția franceză progresul s-a vrut tot mai pregnant. Napoleon a contribuit la răspîndirea ideilor progresiste, la redefinirea societății. În 1848 a venit primăvara popoarelor, apoi după 140 de ani primăvara arabilor. Comuniștii au redefinit parcă cel mai bine societatea: la gunoi cu proprietatea privată, cu plus-valoarea, cu exploatarea omului de către om. Rușii, chinezii și kampucienii (cambodgienii) au fost vîrful de lance cu nuanțe mesianice.

Ca urmare lumea s-a schimbat și s-a redefinit. Dicționare, enciclopedii, istorie, geografie, sociologie, știință și iar știință ce a redefinit cam… totul. Dar în mod interesant, comuniștii nu au redefinit lucruri lăsate de la apariția lui Adam și a Evei pe pămînt: rolul și destinația tatălui. Mama s-a mai emancipat, educația a progresat pentru luminarea individului și victoria asupra mediului, obscurantismului, a dușmanului de clasă și a înapoierii. Dar tatăl a rămas tată. Chiar dacă se spunea că în căsnicie deciziile se iau de comun acord, că femeia e egala bărbatului, nu exista o discriminare pozitivă. Dacă era capabilă femeia era promovată și gata. Bețe-n roate le se puneau și bărbaților, așa că…

Tatăl era cel ce conducea, decidea, era capul familiei. De cele mai multe ori numele de familie provenea de la el. Era explicabil: muncile erau mai grele, femeile mai sensibile. Trebuiau protejate și iubite. Se făcea mare tam-tam de ziua femeii, de luna cadourilor. Femeia era femeie și bărbatul bărbat. Era simplu, normal, clar. Comunist cu carnet sau fără, nu te puteai zminti în ceea ce privește tatăl și mama. Cei anormali se ascundeau, nu erau încurajați, ci dimpotrivă.

Cînd am ajuns la școală într-o clasă mai mare era un elev efeminat. Se făceau apropouri, dar erau nevinovate. Nu știu ce s-a ales de el. A terminat cu mult înaintea mea, nu știu cum îl cheamă. Dar acum am ajuns în Europa. Nu mai e nevoie de redefinire. Istoria și-a revenit, știința a demonstrat că e normală, geografia politică s-a mai schimbat. Dicționarele și enciclopediile comuniste și-au pierdut menirea. Nimeni nu mai definește electronica ca fiind o pseudo-știință capitalistă. N-ar avea sens. Nimeni nu mai este epurat din cauza unei Revoluții culturale stil Mao Tze-dun.

Cu toate astea redefinirea continuă: Rusia își redefinește teritoriul și conceptul de cetățean rus; Europa își redefinește conceptul de frumos votînd un individ fără prea mult sex, dar cu foarte trăsături ce provoacă confuzie: dacă ar avea un copil (sau mai mulți), cum îl va striga acel copil? Tata? Mama? Tama? Mata? Nu merg mai departe că cine știe ce risc…

Cert este că dacă pînă acum aveam oameni trecuți de 50 de ani care regretă regimul comunist, fenomenul se extinde și recrudescența homosexualității provoacă același sentiment pro-comunism și la cei sub această vîrstă. Explicația: practic rapoartele Estrela și Lunacek cer în Parlamentul European redefinirea rolului tatălui. Un băiat ce are drept mamă un bărbat sună ciudat și va avea efecte ciudate asupra lui cînd va deveni și el tată. Nu de alta, dar din punct de vedere anatomic și fiziologic un bărbat ce joacă rolul mamei nu sunt capabili să procreeze. Vasile și Gheorghe nu pot avea un copil împreună. Dacă totuși s-ar întîmpla o minune, ce s-ar alege de copilul acela? Cine-l va alăpta? Cine-i va alina durerea?

Nu există nici un fel de studii asupra identității, modificărilor cognitive și de altă natură, provocate de traiul într-o familie de acest gen. Sau formă. Cînd efectele vor apărea va fi prea tîrziu. Ele vor influența societatea: confuzia va fi totală pentru că la fel ca în cazul revoluției culturale a lui Mao, va fi nevoie de o redefinire profundă și definitivă a relațiilor, a termenilor umanismului în esența sa. Iar asta se va face doar în mod violent. De ce? Pentru că nu există o cauză naturală, firească a acestui fenomen.

De la scoaterea homosexualității din manualul DSM în anii 70 la presiunea activiștilor în favoarea homosexualității, lașitatea bărbaților a dus la dezvoltarea acestei confuzii la nivel planetar. Totuși dacă ar fi cazul să extindem același trend, unele minorități, chiar și cele religioase ar trebui să militeze mai puternic. Motivul e simplu: dacă ar fi să redefinim sau să desființăm întregul gnom al relațiilor socio-umane nu vom ajunge în punctul de unde am plecat, adică la Adam și Eva. Vom ajunge la haos. Asta în condițiile în care cei mai mulți dintre noi l-am scos pe Dumnezeu din ecuație. Și asta îmi dă de gîndit.

apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască “familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască “familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască “familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf
apoartele Estrela si Lunacek prin care se solicita statelor membre să recunoască “familia” homosexuală, să permita adopțiile de către cuplurile de homosexuali și, mai rău, să încurajeze întroducerea educației homosexuale în școli. – See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-bodu-desfiin-eaza-o-declara-ie-a-rovanei-plumb_443471.html#sthash.E7PNPCbp.dpuf

Dac-ar fi așa de simplu…


Media anunță apariția unui video pe internet. O întîlnire Al-Qaida în care liderul aproape maximus afirmă că trebuie să elimine crucea, iar purtătoarea crucii este America. Dac-ar fi așa de simplu…

Pe de o parte se pare că arabii ăștia habar n-au nici de istorie, nici de istorie. Și bineînțeles nici de teologie. Nimic anormal. O droaie de creștini n-au nici ei habar de așa ceva.

Acuma să elimini America o fi cam greu cu ce mijloace au ei. N-au putut alții mai mari și mai tari.

Să elimini America cînd America nu mai stă la ea acasă e și mai greu. Dar, ce să zic, noroc că se mai duc americanii prin străinătate că să fie lichidați de teroriști!

Și dacă pînă și Iranul vrea să vîndă gaze Europei, aliata Americii, încă o complicație…

Dacă Al-Qaida și-ar face temele ar observa că statul american face cele mai mari eforturi să lichideze crucea, fără să îi pese de terorism. Al-Qaida ar trebui nu să atace America, ci s-o sprijine. Az simpl ez zet! Dar așa cum știm toți Al-Qaida habar n-are de diplomație, istorie și teologie. E ca un Hitler musulman, dar fără Germania, ca un Tyranosaurus Rex chior. O să vină meteoritu și-o să dispară.

De cealaltă parte văd Ucraina (fără Ucraina nu se poate, că e și ea în prima linie) unde un pastor încearcă să conducă o țară pe butuci. Dac-ar fi așa de simplu…

Nu știu dacă butucii ăștia sunt din Rusia sau din UE. Dacă dispar o fi mai rău. Din simulările de laborator am constatat că o conducere de culoare protestantă imită cu aplomb dictatura fără să-și dea seama cît de restrictiv este un astfel de regim pentru cei ce au alte idei. Iar intră crucea în ecuație? Poate…

De acord că în Ucraina este nevoie de o mînă forte la ora actuală, dar în situația dată ar trebuie dublate eforturile în plan diplomatic. Estera a făcut mai mult decît o armată într-o situație limită cînd nu mai era timp…

Și la noi acasă văd cum doi, trei tembeli se iau de gît, la figurat, în public făcînd fel de fel de afirmații de parc-am fi la circ. Ceea ce-i face pe nostalgici să să gîndească la binecuvîntările unei invazii ce i-ar scoate din ecuație definitiv pe toți trei. Dac-ar fi așa de simplu…

Celor cu memoria scurtă


În mitologia greacă, Europa, fiica unui rege fenician, a fost sedusă de Zeus care, metamorfozat în taur, a răpit-o, ducând-o în Creta. Mitul i-a inspirat pe grecii antici, care au început să folosească termenul „Europa” în sens geografic. În loc de Zeus putem să-l punem azi pe Putin. Un taur cam bătrînior…

Celor cu memoria scurtă vreau să le aduc aminte cîteva întîmplări din istorie. Sursa Wikipedia. Aduceți-vă aminte de fluturarea hîrtiei cu semnătura lui Hitler privind garanția păcii. S-a ars toată lumea. Ce proști au fost atunci politicienii și cum au fost crezuți mișeii. De dreapta, de stînga, de centru, nimeni nu a împiedicat măcelul care se profila atît de bine. Continue reading

Faima


Sunt și eu un ipocrit ca oricare altul.De aceea nu vreau să fiu faimos. Dar ce bine a fost cînd eram! Sau cînd voi mai fi. Faima e molipsitoare. E mirosul succesului. E foșnetul banilor. E torsul unei mașini ce nu ți-o poți permite. E spațiul, lumina și comfortul casei pe care o vezi doar în filme. E vacanța ce n-ai avut-o niciodată. E comoara pe care o cauți toată viața, dar la care s-ar putea să n-ajungi niciodată. E… vis de copil. Chiar la bătrînețe.

E mult. E puțin. E accidentală. E programată. E invidiată. E urîtă. Doamne, ce mult aș vrea s-o urăsc!

Dar nu mă caută. Sau dacă mă caută, nu mă găsește. Săraca! O fi greșit adresa. Nu știe unde m-am mutat sau… i s-au terminat banii de taxi.

Sau e tristă sau poate șade-ntr-un colț cu capu-n palme, lamentîndu-se. Poate e-n depresie. Aș vrea s-o ajut. S-o caut. S-o recuperez.

Dacă e nevoie, o iau cu forța. O fentez! Îi pun pistolu la tîmplă. Sper să fie rațională. Ca mine. Să nu facă vreo boacănă!

Stai. Staaai! Nuuu!

Ah, n-a fost vina mea! Nu. N-am împins-o eu… Ea a…

Las…

S-a dus.

Am plecat și eu. Vă las. N-am vrut decît un pic de faimă… Mai vrea și altcineva?

Ce sunteți așa tăcuți că doar n-a murit nimeni. Nu?

Morala: adu-ți aminte pe cine ai călcat în picioare pentru un pic de faimă. Și l-ai călcat tare!

E păcat ca homosexualii și lesbienele să divorțeze?


După eliminarea din DSM a relațiilor sexuale cu parteneri de același gen, aceste practici au devenit normale. Normal. Dacă nu era DSM-ul nici nu și-ar fi dat nimeni seama… Cînd a apărut primul DSM? Guglăiți vă rog. Oare ce se întîmpla dacă tata și mama se jucau de-a tata și mama tot cu un tată și o mamă? Unii mai shugu-beți vor răspunde că probabil că nu s-ar mai fi născut atît de mulți idioți… Există un pic de adevăr în orice simulare pe calculator și pe imaginație ca în cazul acesta. Dar acum chestiile astea nu mai se petrec în imaginația noastră, sunt reale. Real era și  bomba cu neutroni, comunismul, războiul rece, alinierea planetelor, calul galben din Apocalipsă și concentrarea la metrou, canal și casa poporului, anul 2000, terorismul mondial, încălzirea globală, sfîrțitul lumii și multe, multe altele. Dar au dispărut. S-au evaporat.

Dar acum urmează linia a doua: dacă nu mai e criminală povestea, adică relația sexuală între parteneri de același gen, să o legalizăm: să-i căsătorim. Și de aici o droaie de discuții pro și contra, contra și contra. Pe mine nu m-a întrebat nimeni. Apropo, la chestia asta de ce nu s-a făcut un referendum național? De frica celor ce i-au intimidat pe psihologii și psihiatrii americani în urmă cu ceva ani să scoată anormalitatea din criteriile de diagnosticare? Poate.

Eu n-am probleme cu căsătoria homosexualilor și a lesbienelor. Și știți de ce? Pentru că ei nu sunt creștini (chiar dacă pretind). Ca urmare se aplică logica și etosul lumii: căsătoria este o închisoare, o temniță, o carceră, o gherlă. În primul rînd a bărbatului. Așa că pentru ei căsătoria va fi suferință la patrat. Că sunt doi cu cromozomi XY. Nu s-au gîndit la asta. În plus au și ei tot tacîmul: socrii, rude de tot felul. Tot din lume vine ideea că într-o căsătorie soțul (indiferent cine o fi ăsta sau asta) trebuie să-și iubească soția (indiferent cine o fi aceasta…), aplicîndu-se din nou modelul popular românesc ce spune: Ioi, mă Mărie, cred că pă minie nu mă mai iubeștie a mio! No, nu zî tu! Dă indie ști? Păi nu mă mai batie, tu!

Și aici e vorba de violența în familia de tip nou. Vă dați seama ce se întîmplă cînd doi soți se bat. Dar cînd se bat doi soți care ambii sunt bărbați? Se lasă cu multe leziuni! E o violență de tip nou!!! La lesbiene poate e mai potolită bătaia, dar nu bag mîna-n foc. Deci, las să vadă și ei/ele cum e! Și complicații: poliție, declarații, amenzi, consiliere, pansamente, vînătăi la propriu și la figurat.

Acuma, dacă tot s-au căsătorit, ca-n lume, apare la orizont ceva mai fain, mai nou, mai galesh. Să vedem ce se întîmplă cînd nu se mai iubesc. Păi gata, nu mai merge așa de simplu. Nu mai merge cu pa și pusi și nu-mi mai pasă, crește-ți singur copilul! Acuma e mai complicat. Acum trebuie să divorțeze. S-a zis cu abandonul! Nu domle! La tribunal!!! Și aici vor fi complicații. Pentru că nici divorțul normal n-a fost acceptat decît greu. În Malta abia în 2011, în Italia în 1970, Portugalia în 75. Ba chiar acum în Filipine și în Vatican nu este admis. Vă dați seama ce greu se va accepta divorțul homosexualilor și a lesbienelor?  Peste circa un secol… Dacă tot nu fac copii, vor fi complicații cu moștenirea, cu…

Dar să nu deviem, întrebarea a fost dacă e păcat să divorțeze căsătoriții de același sex. Pe stil vechi ar fi. Pe stil nou, nu e! Dacă ne uităm în Biblie nu este. Pentru că Biblia nu prevede așa ceva. Vorba aia: nici lui Dumnezeu nu i-a trecut prin cap! Așa cum nu prevede nici legea Vaticanului. Da, las că știm noi!!! Deci în situația în care soțul homosexual sau lesbian divorțează, el nu este încriminat. Rău! Dar cel puțin nu mai e cazul să plătească pensie alimentară că n-are copii naturali, doar artificiali. Deci statul face economii cu cheltuielile de judecată. Dar să vezi la complicații… Și la ciomăgeli… Personal, m-am convins de mult de ce nu nasc bărbații! Vă dați seama că bătăi ar fi în sala de nașteri și după. Să-i spui unui bărbat în durerile facerii ce-i spui unei femei? Nu riști! Să nu-l lași să-și vadă bebeul după ce l-a născut? Ar fi ultima greșeală a asistentei! De fapt, medic ginecolog n-ar mai fi o meseria atît de căutată și de bănoasă! Maternitățile ar avea pază, celule, asistenți musculoși și tone de calmante. Doctorii ar născoci nașterea prin corespondență!

Totuși, n-ar fi mai bine un plebicist în cestiunea aceasta? Dorința boborului stimabile!

Convertirea, re-convertirea, ne-convertirea și gata


sursa: http://www.theguardian.com/commentisfree/andrewbrown/2013/mar/29/easter-face-suffering-god-teach-love

Bla, bla, bla. Adică introducere.

Bla, bla, bla. Adică cuprins.

Bla, bla, bla. Adică încheiere.

Bla, bla, bla. Adică concluzie.

Am scris acest post ca protest la ofuscările internaute ale celor implicați de orice culoare a creștinismului.

Anunțuri oficiale?


http://www.wallsave.com/wallpaper/1920×1080/apocalypse-x-more-324474.html

Mai ieri puteai citi anunțuri de genul ,,Bătălia tuturor bătăliilor începe!” Era vorba de Irak. Vedeam imagini cu avioanele companiei irakiene ce aveau nume oarecum ciudate: Babilon. Amenințările lui Sadam (asemănătoare cu ale lui Hitler), apoi cacialmaua cu armele de distrugere în masă. După primul război din golf au văzut o carte scrisă înainte de declanșarea războiului despre iminenta apocalipsă. Sfârșitul era aproape.

Erau anunțuri oficiale? Unele da, altele nu. Erau prorocii? Unele da, altele nu. Să fie limpede: nu vreu să mă refer la prorociile biblice, ci la cele ale unor indivizi ce fac anunțuri de parcă ar fi purtătorii de cuvânt a lui Dumnezeu în persoană. Unii sunt, alții nu.

De obicei un anunț ce se referă la trecut se poate verifica. Un anunț oficial despre trecut se bazează pe date verificabile. Un anunț cu privire la ceva din viitor trebuie să fie confirmat. Dar dacă fac un anunț despre viitor și acesta nu se confirmă, va fi uitat. Dacă se confirmă unii vor spune că a fost o prorocie. Cu toate acestea prorociile, adică anunțurile care pretind că prezic viitorul, abundă.

Unul dintre primele anunțuri de acest gen a fost făcut în decembrie 89 pe când mă aflam în primăria din Arad, pe atunci ocupată de una din facțiunile armatei ce fusese implicată în crimele de la Timișoara. Apare acest individ, foarte plin de sine (fusese chemat de o tînără ce era verișoara persoanei ce ocupa la acea dată funcția cea mai înaltă din județ), aș spune de parcă era purtătorul de cuvânt menționat mai sus și îi spune autorității că va urma o noapte ca cea a Sfîntului Bartolomeu (oare îi plăcuse istoria?) dacă mai știu eu ce… Era intransigent! A venit noaptea, a venit dimineața, n-a venit măcelul. S-o fi dus la plimbare pe altundeva.

Dumnezeu 0: Noi 1? Poate unii ar fi înclinați să gândească așa, dar să ne gândim de ce iau oamenii în serios anunțurile de genul acesta:

1. Pentru că dau senzația de putere celui care le face. El și Dumnezeu sunt cineva, impun frica, ascultare și responsabilitate. Nimeni nu s-a dus să îl tragă de mânecă pe anunțătorul cu pricina. Nimeni nu a murit atunci. Și chiar dacă îl trăgea putea spune că datorită unor rugăciuni, la care am fost invitat și eu, toți am fost protejați și suntem bine mersi. N-am prea crezut în așa ceva.

Poți să arunci bomba și să îți vezi de calea ta, indiferent care ar fi aia, că responsabilitatea unui anunț de genul ăsta nu mai e a ta, e a lui Dumnezeu. Hmmm… Niciodată nu putem ști dacă anunțul a fost veridic sau nu, dacă destinul nostru și-a schimbat traiectoria sau nu. Bine că am scăpat!

2. Pentru că un astfel de anunț, într-un astfel de context avea un impresionant iz apocaliptic. La fel ca și cele de genul marilor nenorociri care se vor abate acum asupra Americii. Nimic mai ușor: o combinație de frică și dor de teoria conspirației în contextul potrivit este numai bună să atragă: voturi, laicuri, rating, tiraj, atenție și iar atenție, băgând boala în oamenii ce vor crăpa de frica anxietății.

De ce s-o fi strigat cu aplomb în decembrie 89 Nu vă fie frică Ceaușescu pică? De ce se striga Armata e cu noi? Că ne era frică și încă una de moarte! Dar n-aveam ce pierde.

Acum situația s-a schimbat: ne este frică tocmai pentru că avem atâtea de pierdut. Ce diferență! Nu-i bai, crește anxietatea, dar crește și credibilitatea anuțătorului și generatorului de panică programată.

De remarcat că înainte de decembrie 89 se înmulțiseră predicatorii apocaliptici americani care vizitau bisericile baptiste. Ce au făcut între timp? Probabil că au aprofundat situația. Unde sunt acum? Probabil conspiră. Vorba unei cărți: cum nu e păpică se prorocește despre sfârșitul lumii și despre războiul sfînt. În ape tulburi se poate pescui mai ușor.

3. Mai apar unii care scriu despre prorociile ce s-au făcut pe vremea lui Ceaușescu despre mai știu eu ce. Serios? Vii după 20 de ani să îmi spui că ele au existat? E ca și cum ar fi scris cineva cartea Daniel după desfășurarea evenimentelor. Dacă cineva spune că Daniel s-a scris după desfășurarea evenimentelor și nu e vorba de o prorocie, se spune despre el că e liberal, e dat afară din învățământul confesional, într-un cuvânt e trimis acasă.

Deci dacă prorociile astea au fi existat cu mai bine de 24 de ani în urmă le-aș fi crezut. Așa cum i-am crezut pe americanii ăia apocaliptici, dar care s-au dovedit niște mincinoși. Ba l-am crezut și pe Iosif Țon care a făcut ceva ce demonstra cât de efemer va fi comunismul. Dar el nu e proroc, nu?

Păi nu vă supărați, dar de ce e voie să preamărești acum, după 24 de ani, anunțurile de pe vremea lui Ceaușescu ca și când ar fi fost prorocii? Mie mi se pare că de fapt nu au existat și au fost confecționate după. De ce inventăm prorocii? De ce pretindem că sunt prorocii propriile noastre temeri? O întrebare mai greu de răspuns?

Unor le place să trăiască aproape de alinierea planetelor, de virusul mileniului, de sfârșitul lumii și de ceva care spune că o mare catastrofă este iminentă. E mai ușor să sperii decât să dai speranță pentru că în mod natural omului îi este  frică, iar frica motivează și generează soluții.

Dar ce are frica cu credința, nădejdea și dragostea? Prorociți vă rog! Sau așteptăm un anunț?

Cretinisme de prin cărți puse pe bloguri (1)


“Pentru urmatorul experiment, am ales un subiect cat mai diferit de primul: un barbat care se afla in spitalul nostru si care suferea de o boala sociala mortala. Creierul sau era atat de atrofiat incat era pe punctul de a muri. Barbatul era practic un maniac.“

Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata…  de Karol K. Truman aparuta la editura Adevar Divin

Nu dau și blogul, dar cine e curios îl poate găsi.