Despre: Iată câteva motive pentru care nu ar trebui să îi plângem pe ucraineni


Lulea Marius Dorin în Adevărul on-line susține legitimitatea ilegitimei intervenții a armatei ruse în Ucraina. Că peninsula n-a fost niciodată a Ucrainei, că rușii au cucerit-o, că-n stînga și-n dreapta. Dar mai ales în stînga, că pute a bolșevism. Probabil tot de la acest domn s-a inspirat și crainicul BBC ce spunea lumii și acord cu viteazul Cameron că rușii și-au vărsat sîngele timp de 300 de ani în Crimea. Știm. Cine i-a pus? Crimea era a tătarilor ce erau supuși Porții. Cam cum erau Principatele române. Rușii au vrut ieșire la Marea Neagră și au obținut-o. De fapt ei voiau ieșire la Istanbul.

Dar cine a încurcat borcanele? Stalin, cel ce ne-a adus libertatea. El le-a adus-o și ucrainienilor. La început le-a adus și foametea și moartea.  Apoi le-a dat Crimea și sudul Moldovei luate de la noi. Oare tot 300 de ani de vărsare de sînge o fi fost și în cazul Moldovei? Apoi Transnistria ce a trecut la Moldova. E Moldova de vină? E Ucraina de vină? Și-au apărat moldovenii și ucrainenii frații de sînge și au invadat teritoriile respective și le-au adus sub stăpînirea lor ca să fie pace? NU. Ele le-au fost acordate arbitrar de tătucul Stalin. Continue reading

Guest post Dănuț Tolea: Predicarea histrionică


sursa:http://siouxlander.blogspot.ro/2012_11_01_archive.html

Predicarea în bisericile evanghelice românești contemporane are un acut acent histrionic­. Aceasta devine deranjant în ipoteza în care conținutul predicării ar fi potrivit să fie textul Scripturii în abordarea sa bazată pe dublul său context: gramatical și istoric. În lipsa unei exegeze potrivite asistăm la unele verbalizari patetice în care sunt exprimate pulsiunile afectivo-sofistice ale predicatorului care devine omul-insitituție de predicare.

Acest tip de predicare contorsionată se grefează pe o anumită cultură bisericească, cultură care împletește nefericit starea de ghetou de dinainte de anul 1989 cu cea a interesului pentru economia de piață de după, generând o inerție care nu poate fi depășită.

Parametrii predicării histrionice sunt citirea narcisistă[1], un conținut ideatic costeliv sub raportul profunzimii și un discurs verbal și nonverbal care de cele mai multe ori este lipsit de simțul adecvării…

 Primul aspect descrie o atitudine de a vedea Scriptura drept un instrument care transmite soluții instant preocuparilor diverse ale omului contemporan, ca de exemplu: alienarea socială, criza economică, deficitul relațional din diferite sfere, etc. Acest aspect nu are rolul de a extrage semnificația textului, ci pe acela de a impune textului propriile prejudecați, act cunoscut prin termenul de eisegeză. Predicatorii histrionici cel mai adesea nu predică textul, ci se predică pe ei.

Cum arată Luca capitolul 24, este posibil să citești Biblia, să studiezi Biblia, să memorezi porțiuni mari din Biblie, chiar să asculți predicatori „expozitivi” care s-au angajat să predice „verset cu verset, linie cu linie, precept cu precept”, în timp ce le lipsește vederea de ansamblu a Bibliei. Este chiar posibil, cu alte cuvinte, să citești povestiri, dar să pierzi Povestirea. De fapt, în loc să ne îndreptăm spre Biblie pentru a-L vedea pe Isus și lucrarea Sa pentru noi, chiar și citirea noastră devotată a Bibliei poate deveni combustibil pentru auto-îmbunătățirea planurilor noastre narcisiste, locul în care noi ne îndreptăm spre ajutorul de care avem nevoie ca să „învingem provocările zilnice și să luăm control asupra vieților noastre”[2].

În cele din urmă vom constata că această rețetă de „dezvoltare personală” este bazată pe fraudă, adică frauda de a folosi Scriptura și a-i folosi conținutul pentru slogane motivaționale.

Atunci când nu se alocă timp unul studiu consistent al studierii textului Scripturii scurtătura homiletică este compusă cel mai adesea din interpretări ale căror suport nu depășesc tăieturi din articole de ziar, citate eterogene din diverși autori și anecdote care nu ar stimula intelectul nici unui copil din grupa pregătitoare de tipul „Petru L-a tradat pe Domnul Isus pentru că i-a vindecat soacra”…

Pe lângă aceste coordonate ale conținutului precar de idei mai trebuie observat și limbajul care frizează uneori ridicolul: locuri comune, familiaritate dulceagă, „limbă de lemn” bisericească, precum și nenumăratele și nelipsitele anglicisme. Cu câțiva ani în urmă Andrei Pleșu observa și comenta pertinent fenomenul[3], citând doar o mostră pentru edificare :

Cum ar trebui să fie discursul religios la televiziune ? Nu trebuie să fie lung, nu trebuie să fie sentimental, nu trebuie să fie dăscălitor ca o oră de dirigenție. Cum era ce am văzut eu? Lung, sentimental, moralizant la nivelul cel mai de jos. Nu pun la îndoială buna intenție a predicatorului. Dar avea toate datele unui profesor de socialism științific, convertit la Evanghelie.

Limbajul nonverbal ilustrează și el o gamă largă de excese ce se manifestă de la

agitație psihomotorie până la stridențe ca plânsul nejustificat sau râsul și scălămbăielile cabotine, adesea susținute și încurajate de auditoriu.

Trebuie remarcat că predicarea histrionică întâlnită în mediul evanghelic românesc a devenit o adevărată structură de plauzibilitate care ascunde o criză de identitate a predicatorului. În mare masură aceasta este cauzată de tranziția bisericilor de la o mentalitate de tip ghetou din vremea comunistă la una orientată spre piața liberă (nota bene : liberă și în sensul manifestării unor perspective spirituale noi), dar și de un dezinteres al pastorilor și membrilor bisericilor către chestiuni teologice solide. Predicarea histrionică se vrea o ieșire dintr-un impas evident sau anunțat, dar această soluție nu crează mai multă coerență, ci este privită, cel puțin în exterior ca hilaritate.

Așa cum am sugerat mai sus profesarea acestui tip de inadecvare a rostirii și manifestării duce la afirmarea (sau la nevoia de afirmare) a unor indivizi cu pretenții de competență care devin peste noapte oameni-instituție. Aceștia vor fi tot mai interesați de crearea unor structuri de putere, numite eufemistic, de ce nu, „școli de predicare”, de fundraising, sau evenimente „evanghelistice” grandioase de tip turnee și spectacole cât mai agresive sub aspectul vizibilității media, exploatând cu succes resurse video, televiziunea, internetul și radioul… Asistăm cu întârzierea firească în spațiul românesc la nașterea fenomenului întrupat în alte spații de teleevangheliști.

 Pericolul cel mai evident al acestui fenomen pe care l-am numit predicare histrionică este acela de a oferi contrasoluții, de a sugera că zgomotul înseamna impact, ca să folosesc un termen mult uzitat, și să se considere că prin show se poate oferi lumii neevanghelizate o ușă deschisă spre Cristos Domnul.

[1] Tullian Tchividjian, „Reading The Bible Narcissistically”,disponibil on-line : http://thegospelcoalition.org/blogs/tullian/2013/06/10/reading-the-bible-narcissistically/ , consultat la 18.11.2013

[2] Tullian Tchividjian, „Reading The Bible Narcissitically”

[3] http://www.mersulvremurilor.ro/caleidoscop/andrei-pleshu-despre-evoluthiile-neoprotestante-in-fatha-camerelor-tv/

The Megachurch Juggernaut: The making of McChurch



The megachurch phenomenon is four decades in the making. Unleashed in the anti-establishment cultural shift of the 1960s, the first modern ritual-less services to gain megachurch traction were harvested in the Crystal Cathedral of Orange County, California. According to the New Yorker, televangelist Robert H. Schuller, founder of Crystal Cathedral, “advocated and launched what has become known as the marketing approach to Christianity.” These tactics included, among other things, referring to church guests as “customers.”  

Rooted in Pentecostalism, the megachurch of today is breaking all kinds of new ground. The Madison Square Garden of the south? Yes, that actually is a church. In 2005 Joel Osteen, head pastor and televangelist of the world famous Lakewood Church, spiritual home to some 30,000 members, had, according to Business Week, laid out “$90 million to transform the massive Compaq Center in downtown Houston (former home of the NBA’s Houston Rockets) into a church…complete with a high-tech stage for his TV shows and Sunday School for 5,000 children.” Osteen predicted that the move would ultimately launch weekend attendance to numbers at or near 100,000. According to Lakewood’s website, Osteen’s “broadcast [now expands] into over 200 million households.” As of 2007, Lakewood’s congregation has grown to over 52,000 and climbing. Says Osteen to Business Week: “Other churches have not kept up and they lose people by not changing with the times.” 

Modern megachurches tend to be characterized not only in size (over 2,000 members), but in subscribing to corporate standards of operation. Conspicuously epitomizing a “market approach” to Christ has given way to the term “seeker-friendly.” The seeker-friendly method aims at making church as unobtrusive and entertaining as possible in order to expand and exponentially thrive on an infinite base of new customers. Hence, what is often called—or what critics consider—a self-centered over God-centered theology seems to marginalize biblical orthodoxy by reducing God to a practical “domesticated deity,” to quote the New Yorker: “a God [demanding] no real sacrifice from his children.”  

Megachurches are modeled off the Fortune 500 playbook where church leaders are literally CEOs. As reported in Business Week, Reverend Bill Hybels, founder of the 20,000 member strong Willow Creek Community Church in affluent South Barrington, Illinois, “hired Stanford MBA Greg Hawkins, a former McKinsey & Co. consultant, to handle the church’s day-to-day management.” Identical to Joel Osteen, Hybels strings together self-help programs with optimistic messages intended “to make people feel good about themselves.” Indeed, Business Week continues, “So adept at the sell are some evangelicals that it can be difficult to distinguish between their religious aims and the secular style they mimic.”

continuarea mai babană: http://www.zcommunications.org/the-megachurch-juggernaut-by-jeff-keilholtz

Mit sau adevăr?


Se spune că pe vremea lui Ceaușescu un oarecare bulibașă se duce la serviciu pașapoarte să ceară un pașaport pentru o țară din Europa de Vest. Păi de ce? Păi să se ducă la un congres al țiganilor la care fusese invitat. I-au zis ăia să aștepte.

După circa multe luni îl cheamă la miliție. Păi aveți pașaportul.

Nu-mi mai trebuie. Am fost!

Asta cînd se fugea pe capete sau se înfunda pușcăria după tradiționala bătaie de la postul de grăniceri.

Știe cineva altă variantă?

E adevărat?

Depășind cultura creștină a versetului scos din context


,,Nu citiți niciodată un verset din Biblie!” Acesta este titlul unei mici broşuri pe care prietenul meu, o personalitate a radioului creştin, Grigorie Koukl, a scris-o pentru a-i ajuta pe oameni să citească corect Biblia. Ce sfat bun! ,,E drept, nu citi un verset din Biblie. În schimb, citește întotdeauna cel puţin un paragraf – cel puțin.” Dar curentul te ia în direcția opusă în cultura noastră a versetului scos din context. Ca să nu fie omisă (sau uitată), Biserica are propria versiune a culturii versetului scos din context: cultura versetului singuratic. În cultura creștină a versetului scos din context vom lua o propoziţie sau o frază, un fragment dintr-un paragraf biblic, îl vom memora în afara contextului, scris pe un card mic, îl punem pe un panou, o placă, o piatră, etc. Ne gândim că dacă acest segment mic de Scriptură are un număr de verset în față, este menit ca o unitate de sine stătătoare. Nimic mai departe de adevăr.

În afara faptului că diviziunile în capitole şi versete nu au fost adăugate la textul Noului Testament decât din 1560, mult timp după apariția textului inspirat al Noului Testament, este mult mai importantă citirea mai multor versete din Biblie, a întregului paragraf care le conţine.

În mod natural înțelegerea, sensul, apare de sus în jos, de la porţiunile de un text mai mari la cele mai mici. Paragraful are un rol în textul integral al explicației. Propoziţia (sau ,,versetul”) este acolo din cauza rolului jucat de el în înțelegerea textului. Cuvântul este acolo din cauza înțelesului propoziției în care se află. Așa înțelegi.

Limitele unei porțiuni mai mari de un text determină sensul celor mai mici. Aceasta este, de asemenea, modul în care minţile noastre lucrează de la ideea generală până la elementele sale mai mici.Acelaşi lucru este valabil și în Biblie. O afirmație biblică (versetul) este pur şi simplu o parte a unui paragraf şi dezvoltă un aspect al ideii din paragraful mai mare. Prin urmare, unitatea minimă de text care trebuie citită este paragraful. Un cititor înţelept al Bibliei va învăţa să gândească în funcție de paragrafe şi își va pune în mod regulat întrebarea ,,Care este ideea principală a acestui paragraf?”

Haideți să testăm această abordare referitoare la cititul Bibliei privind la un verset bine-cunoscut al Scripturii, 1 Tesaloniceni 5:22 – ,,Feriţi-vă de orice se pare rău.” Mărturisesc că ori de câte ori întâlnesc acest verset, imi imaginez sfinţi bătrâni avertizându-i cu degetele lor scheletice pe credincioşii tineri şi mustrându-i cu privire la un anume comportament. În acest scenariu recurent, creştinii evlavioşi, maturi găsi cu cale să îndemne sfinţii tineri, nu pentru că au făcut ceva ce de fapt era rău, ci pur şi simplu pentru că au făcut ceva ce părea rău.

Acest mod de a înţelege 1 Tesaloniceni 5:22 poate fi detectat mergând înapoi la versiunea King James din 1611. KJV ales cuvântul ,,pare” pentru cuvântul grecesc eidos, care înseamnă formă vizibilă, aspectul exterior, tip sau un fel de. De când a apărut această traducere, creştinii bine-intenționați s-au concentrat doar pe ,,aspectul exterior” şi au concluzionat că nu trebuie doar să evităm răul, ci de asemenea trebuie să evităm orice care ar putea părea să fie rău. Prin urmare, a apărut dictonul etic utilizat la scară largă, ,,Evitaţi orice pare rău.” Cu toate acestea, această interpretare are multe probleme.

Una dintre ele este că nu se încadrează în ideea mare a paragrafului în care stă. De fapt, această înţelegere este absolut secundară ideii fragmentului mai mare. Permiteţi-mi să vă explic pe scurt.

1 Tesaloniceni este scrisoarea apostolului Pavel către un grup de oameni ce au vedenit de curând creştini și sunt persecutaţi de către concetăţenii lor, în nordul Greciei. Contextul indică aversiunea față de biserică, astfel că Pavel petrece mult timp să apare integritatea echipei sale de plantat biserici, cât şi acţiunile acesteia în capitolele 1-3. În capitolele 4-5 (partea de ,,îndemnuri morale”), el tratează cinci ameninţări succesive la viaţa trupului bisericii. 1 Tesaloniceni 5:12-22 abordează problema a cincea, ultima și cea mai semnificativă cu care se confruntă această nouă adunare de creştini.

Versetele 12-22 se ocupă în general cu problemele care apar atunci când biserica se adună săptămânal. Pavel dă instrucţiuni cu privire la promovarea unei vieți sănătoase a trupului bisericii, în acest context, arătând pe bună dreptate stima sa față de liderii ei (versetele 12-13), ce se ocupă plini de atenție de diferitele nevoi ale sfinţilor (versetele 14-15), instituind o adunare plină de bucurie (versetele 16-18), fără să oprească lucrarea Duhului Sfânt în vorbirile profetice din adunare (versetele 19-22). Reţineţi că versetul 22 contribuie la dezvoltarea îndemnului despre profeţia în biserică. În timp ce pasajul acoperă o gamă largă de probleme, aceste aspecte dezvoltă coerent ideea mai mare ,,cum ar trebui să fie viaţa trupului nostru atunci când biserica se adună.”

Mergând pe scurt de la contextul mai larg al întregii scrisori la pasajul (5:12-22), suntem gata să ne privim la contextul imediat al versetului 22. Observaţi curgerea logică a argumentului cu privire la rostirile profetice din versetele 19-22:

,,19 Nu stingeţi Duhul;”— Acesta este îndemnul general al îndemnului.

,,20 Nu dispreţuiţi prorociile.”— un aspect specific NEGATIV al îndemnului.

,,21 Ci cercetaţi toate lucrurile;”— un aspect de contrast POZITIV al îndemnului.

,,păstraţi ce este bun;”—Ce trebuie să facem cu profețiile BUNE după ce le cercetăm.

,,22 Feriţi-vă de orice se pare rău.”—Sau ,,feriţi-vă de orice rostire rea.”—Aceasta trebuie să facem cu profețiile RELE.

Reţineţi că subiectul este unul foarte specific. Este vorba de un subiect specific din rostirile profetice atunci când biserica se adună în mod oficial. De fapt, în general, în cazul Scripturii, Dumnezeu şi autorii ei sunt foarte exacți în ceea ce spun. Foarte rar aruncă indicații morale evazive cum ar fi ,,Feriţi-vă de orice se pare rău”, independent de orice altceva. Mai degrabă, ei vorbesc de obicei, argumentând unitar și dezvoltând o idee principală, cu precădere în scrisorile Noului Testament. Așa este cazul și în 1 Tesaloniceni 5:22. Pavel îi îndeamnă pe noii creştini din Tesalonic, să se ferească de orice profeție rea. Dar, prin eliminarea versetului 22 din economia foarte specifică a paragrafului, îi tăiem legătura cu rădăcina sa şi creăm un conceptul vag, mult mai general, un verset scos din context. (Da, tocmai v-am spus pe un ton acceptabil că denaturăm cuvintele lui Dumnezeu!) Aceasta pare să fie un preţ enorm de plătit doar pentru că nu am alocat câteva secunde în plus pentru a citi pasajul unitar – cel puţin paragraful – care conţin versetul în cauză. Marile idei ale Bibliei sunt exprimate în ideile mari ale pasajelor şi noi ar trebui să ținem cont de ele.

Mai mult decât atât, dacă 1 Tesaloniceni 5:22 este o cerință generală morală, a evitat Isus orice părea rău? Nu cred! Fariseii L-au criticat constant că a petrecut timp cu ,,oameni stricați”, cum au fost vameșii, escrocii, cei certați cu religia (,,păcătoşii”) şi în mod sigur chiar cu prostituate. Deşi El a fost perfect, fără păcat, deşi nu a făcut nimic rău, după standardele celor religioși Isus părea în mod regulat rău. Dar poate că aceasta este acuzaţia pe care trebuie să ne-o asumăm împreună cu Isus, mai degrabă decât să ne ferim de oamenii marcați de cicatricile păcatului. Poate că aceasta este, de asemenea, mustrarea noastre din partea celor ce nu citesc 1 Tesaloniceni 5:22 în context. Poate că aceasta este partea amară a unei culturi creștine bazate pe versete scoase din context.

Scurgerea timpului și desfășurarea evenimentelor (4)


Da, Vasile Mich a predicat în ciuda interdicției și atunci cînd a fost întrebat în biserică dacă cei de la comunitate nu au luat legătura cu el, atît el cît și soția lui au spus că nu l-a sunat nimeni. (“Nu ne-a sunat nimeni, așa-i Vasile?” “Nu nu m-a sunat nimeni!”) Ulterior a afirmat că nu a înțeles întrebarea. Cum își pierd unii memoria…

Sîmbătă dimineața sunt convocat de Romică Iuga la sediul comunității baptiste din Arad, marți după a doua zi de Paște, împreună cu Florin Lucaci şi Vasile Mich la discuţii. Asta ca să fie în ton cu pacea ce cu o săptămînă înainte și-o doreau delegații comunității să o avem de Paște, să nu se facă tulburare în popor. Inițial nu am vrut să merg, dar în final m-am dus.

A fost ca înaintea juraților, că erau tot 12. Eu mi-am spus istoria fiind cel mai în vîrstă dintre cei împricinați. A urmat Vasile Mich. A criticat comitetul spunînd că nu a fost corect ca eu să fiu ascultat primul, ci el. Sigur, funcția bate gradul! – dar totuși, perii albi Vasile…

A adus ca probă înregistrată ultima mea predică spunînd că am făcut din trei versete o întreagă teologie. Mulțumesc Vasile! – venind din partea ta oare ce valoare are? Comitetul nu a găsit cu cale să asculte predica.

Cu toate că stătea cu copia “Pildei samariteanului ne-milostiv pe genunchi”, cred că a pierdut momentul propice de a o lansa.  Şi eu care credeam că vrea să îmi facă publicitate ilegală…

A susținut că am organizat  un grup elitist în grupul mare de rugăciune – o altă minciună. Comment: nu sunt eu aşa mare organizator că în viaţa mea nu am organizat nimic, dovadă că nu am condus nimic niciodată în afară de maşina personală. Cu mine ca boss e ca şi fără!

A afirmat că l-am supus pe diacon și pe soția acestuia la tensiuni psihologice aproape insuportabile, că la grupul de rugăciune s-au discutat picanterii din viața intimă a celor doi. No comment!

La acuzațiile anterioare a mai adăugat dispariția plicurilor din biserică (mă şi imaginez îmbrăcat în costumul lui Fantomas sau a lui Geimz Bond avînd în spate un rucsac cu celebra deviză 007 bîntuind prin clădire noaptea după …plicuri!) pentru ca la euharistie banii să ajungă la colecta specială, nu la fondul bisericii. No comment!

A urmat Florin Lucaci și acesta a povestit un episod interesant deja făcut public de Vasile Mich la grupul de rugăciune în prezența a altor 12 frați și surori. În orice caz la întrebarea comitetului de ce păstorul a recurs la gestul respectiv, calificat ca ciudat, el a afirmat că ne apăra în fața soției lui. Hohot de rîs general, comitetul punîndu-i întrebarea pertinentă: “Tu îți dai seama că asta e bilă albă pentru ei?” Din nou, No comment!

După cîteva întrebări de clarificare comitetul ne-a pus alte două întrebări:

1. Cine credeți că e de vină pentru criza din biserică?

2. Cum credeți că poate fi rezolvată criza?

În ceea ce mă privește la prima întrebare am răspuns că în ciuda faptului că nu a reieșit din context vina pentru că s-a ajuns în această situație o poartă două personaje feminine ce conduc biserica din spatele soților lor, soția diaconului și cea a păstorului. La această întrebare am fost imitat de Florin Lucaci. La a doua întrebare am răspuns că nu știu cum se poate rezolva, dar accept orice soluție ce nu contravine Scripturii, Statutului cultului baptist și cugetului meu. Vasile Mich a spus că vina o poartă Alexandru Nădăban și Florin Lucaci și că soluţia fiind eliminarea noastră. Discuțiile au durat circa 2 ore.

Apoi, în final a mai fost chemat secretarul bisericii, care întrebat cum crede că se poate rezolva situația a spus că prin pocăință. Întrebat prin pocăința cui, acesta a răspuns că prin pocăința fratelui păstor.

Deliberarea de după discuţii a durat circa 50 de minute. Poate acum vă întrebați ce discuții au fost la deliberare.

Apoi ne-au chemat și ne-au spus că nu s-au mai confruntat cu așa problemă, și că nu le-a fost ușor. Nu ne-au putut interzice ceva, dar au “sugerat” ca pînă la Rusalii să nu mai predicăm la Cicir, toate grupurile să se adune la” biserică” și că eu să nu mai continui cu studiul de joi seara din 1 Tesaloniceni, ce a fost aprobat de comitet în unanimitate inclusiv de păstor. Cred că nu au înţeles că studiul se ţinea după serviciul divin şi era întîlnirea aceluiaşi grup, la fel ca cel de luni seara,  plus încă două familii din alte două biserici.

Aceste hotărîri au fost aduse la cunoștiința bisericii în duminica următoare prin Romică Iuga președintele comunității. El a spus că nu ne poate împiedica să ne adunăm cu prietenii la un grătar. Ce de grătare am mîncat în ultimul timp…

Nu am spus bine amin la rugăciunea de final că păstorul a țîșnit în picioare anunțînd luni seara la ora 7 rugăciune la biserică pentru cei nemîntuiți. Fault! Era exact timpul cînd ne întîlneam noi la rugăciune. De remarcat că toți cei implicați în acest pseudo-conflict au fost implicați și în grupul de rugăciune. Luni seara au fost prezenţi la ora de rugăciune convocată de păstor: el, soția, diaconul și încă un frate în vîrstă.  Lunea umătoare nu s-a mai ținut. Lunea ce a urmat au fost tot patru. No comment!

Lecţii despre comunicare: Alex Mucchielli (1)


Oricine are de învăţat de la cei mai buni ca el. În materie de comunicare Alex Mucchielli este o somitate. Ce zice el printre altele în Arta de a comunica. Metode, forme ţo psihologia situaţiilor de comunicare, Polirom, 2005?

Păi zice că, citîndu-i pe alţi experţi printre care K. Lewin şi Schultz, “faptul uman” presupune, chiar impune ca necesară o “construcţie”. De exemplu, o întrebare pusă cuiva presupune că  cel căruia i se pune întrebarea înţelege întrebarea şi acţionează în aşa fel încît eu să îi înţeleg comportamentul ca pe un răspuns adecvat. Adică, dacă întreb “unde e buba?” celălalt să arate spre una din părţile corpului său. Motivul “ca să” al acţiunii mele o dată înţeles se va preschimba în “pentru că” al celuilalt astfel încît el să îndeplinească o acţiune “ca să” îmi furnizeze informaţia respectivă. Asta dacă este în stare şi vrea să o facă. Eu anticipez că “celălalt” cunoaşte limba, ştie unde e buba şi îmi va arăta dacă ştie. Anticipez cînd îi pun întrebarea că va fi motivat de aceleaşi motive ca şi mine, ca şi mulţi alţii ca noi în asemenea situaţii. Astfel exemplul acesta ne arată că ţi cea mai neînsemnată acţiune din viaţă presupune o serie întreagă de construcţii obişnuite – construcţii privitoare la comportamentul anticipat al celuilalt – toate bazate pe ideea că motivele “ca să” ale actorului vor deveni motive “pentru că” ale partenerului său şi reciproc.

Invers, bolnavul mintal este închis în lumea sa privată şi personală, nefiind în stare să iasă din ea. Exemplul pe care îl dă Binswanger este al unui medic care fără întrerupere, cu excepţia unei ore de somn noaptea, perora avînd sentimentul că trebuie să-şi educe servitoarele. Le ţinea discursuri despre buna-cuvinţă, despre buna purtare, etc. Cînd una dintre ele a vrut să meargă la bucătărie să pună 30 de kg de cireşe la conservat el a insistat că este mult mai important ca el să fie ascultat ce spune decît să facă treabă, aşa că cele 30 de kg s-au stricat. Apoi a început să pună bileţele pe unde umbla cu texte de genul: “Pantofii ăştia trebuie curăţiţi” sau “Acest pahar nu trebuie mutat din loc”, etc.

Bolnavul cu pricina nu ţine cont de loc de definiţia socială a situaţiei comună pentru ceilalţi. El a pierdut posibilitatea de a mai participa la ea și trăieşte într-o lume “diferită” de a celorlalţi.

“Logica internă” a unui asemenea tip de actor intervine în felul cum el defineşte situaţia, fără ca această definiţie a situaţiei să fie construită şi definită în cadrul unui schimb comunicaţional cu partenerii săi.

Nu vi se pare că uneori ne confruntăm şi noi cu această fenomenologie?

Violenţa masculină nu e o soluţie


“Ura! Am primit contractul! E baban! Mă umplu de bani! Un pic de efort, mă menţin în formă şi gata! O să fie mişto! E ceva de călătorit, dar merită. În fine, contabilul meu o să fie fericit. Şi mama. Dac-ar şti mama ce bun sunt… Păcat că s-a dus aşa de repede! Ce n-am făcut pentru ea? Tot ce am putut. Ei, acum nu mai e nimic de făcut.”

“Cum te-ai îmbrăcaaat! Bine că plecăm înainte de răsăritul zorilor. Dacă te-ar vedea vecinii…” – nu-şi sfîrşi vorba şi se-mpiedică.

“ Ce vacăăă!”

“Acum o să te vadă şi vecinii. Iar mă faci de ruşine!”

Cîteva priviri curioase se iviră pe la ferestre.

“Nu, nu-s vacă! Nu mai rezist, nu mai pot trăi aşa! Îmi vine să moor! Iar se ia de mine. Da’ nu-i spun nimic, că şi-aşa nu mă înţelege!”

El făcea gesturi largi de scuze, de curtoazie. Capetele dispărură.

Plecară împreună, el şi ea. O să fie lungă călătoria.

“O să mergem împreună, o să te bucuri şi tu, o să mîncăm şi o să bem bine!”

“Parcă de asta-mi arde mie! Că doară nu bem din acelaşi pahar! Iar se dă grande!”

Amiază, praf, zăpuşală.

“Hai mai repede că din cauza ta întîrziem! Uite pe acolo!”

“Ba din a ta! Ce crezi că mi-s, sclava ta? Am şi eu drepturi. Mi-e şi mie greu! Ce eşti chior? Nu se poate pe acolo!”

“Aha! No las!” Îi croi cîteva, aşa că se mai răcori. “Ia uite, ce efect!”

“Eşti o vacă, vacă, vacă! De trei ori vacă, proastă ce eşti!!!”

“Apăi ce să zic? Cînd un bărbat nu ştie ce să facă, bate. După bataie ştie ce trebuie să facă. Dar nu prea-l ajută creierul!”

O pupă. O dată, de două ori. O mîngîie. Îi pare rău, aşa că o ia cu binişoru.

“Hai să mergem mai departe. E în joc onoarea mea. Trebuie să ajungem. Totul e aranjat, ne aşteaptă. Nu putem întîrzia. Hai nu te supăra….”

“Las că-ţi arăt eu ţie!!! Vezi tu onoare de n-a văzut neam de neamu tău!”

Merseră în tăcere o vreme, el luptîndu-se cu vinovăţia, ea bucurîndu-se că a marcat un punct. L-a supus! Ia uite cum s-au inversat rolurile! Admira peisajul savurînd momentul. Bine a învăţat-o mama. Garantat 100%!

“Hai mai repede! Mai eficient, mai alert! Pe ce limbă să-ţi vorbesc?”

“Măi, iar are probleme cu vederea! Nu merge cum vrei tu, nu mai merg mai departe. Las că o să îţi fac eu figura: simţi picioru ăsta? Îi a tău? Că a meu nu-i…”

Începu cu o palmă. Apoi un pumn. Hm!

“Nu găsesc ceva mai tare să dau în ea, că mă doare mîna?”

Apoi hotărî:

“Gata! Pauză! Facem o pauză! Mîncăm, bem, ne odihnim, ne rugăm, ne calmăm, cîntărim situaţia şi… şi mergem mai departe să ajungem acolo de unde pică lovelele!”

Zis şi făcut. Se întrecu pe sine. După ce o obloji îşi depăşi condiţia. Adică vîrsta, condiţia fizică, prejudecăţile de bărbat, creşterea, moştenirea şi… treacă de la el, puse masa, aşeză umbrarul şi turnă apa. O invită, împingînd-o de la spate:

“Ei, hai nu mai fă nazuri! Vă ştiu eu pe voi… Acuma nu mai vrei! Ei, uite mă pun şi în genunchi înaintea ta! Te rog, hai! Te invit!”

Se uită într-o doară la el, mai mult chiorîş decît sincer. Ce să facă, nu putea fără el! Ăsta-i adevărul. Da nici el nu putea fără ea.

În cele din urmă mîncară, băură, totul după ce el ceru binecuvîntarea. Se săturară şi după o siestă scurtă, cînd stătură ochi în ochi, plecară. Bineînţeles că ea nu mai făcu nimic. El strînse totul, el ecologiză situl, absolut, fără să  mai fie nevoie să-i spună nimic.

Parcă se înţelegeau mai bine. Ei numa de suprafaţă! L-a văzut cum a rupt pe furiş o nuia din copacul de care atîrnase umbrarul. Ăsta-i bărbat?

Se mai scurse un ceas de linişte şi pace. Monotonia nu dură prea mult pe “drumul păcii.”

“Fir-ar să fie!” Nu-şi termină bine vorba şi o croi cu sete. Pe trupul ei dungile de sudoare se amestecau cu cele de sînge.

Parcă era turbat. Nu mai înţelegea nimic. Şi…

“…cît de calm era de dimineaţă! Cît de clară era voia Domnului! De ce nu-mi merge bine?”

“Ce te-a apucat acuma? Eşti nebună! Îmi rupi picioarele!”

Ea îl privi în ochi şi-l întrebă cu lacrimi:

“Ce ţi-am făcut de m-ai bătut de trei ori?”

“Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă-aş avea o sabie în mînă, te-aş ucide pe loc.”

“Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?

“Nu.”

E PĂCAT SĂ… (2)


Din ciclul ascultătorii ne întreabă, radio Vocea Creştinului Naţionale răspunde, astăzi întrebarea

“E păcat să mă droghez dacă stau acasă la mine, sunt legat de pat, apa, gazele, curentul sunt întrerupte, nu am restanţe de plătit, sunt celibatar, nu am părinţi sau bunici de îngrijit, casa mea e la are distanţă de alţi vecini, nu deţin arme, muniţii, explozive, materiale porno sau pedo, nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi  homosexual, am terminat teologia şi ultima bucată de piţa cinci colţuri? Menţionez că nu sufăr de boli cronice sau de altă natură, nu postesc, nu mestec gumă sau tutun, nu am fumat în viaţa mea şi nu am pus strop de beutură în gură. Nu am maşină, nici bicicletă, nu am vise şi nici nu joc la loto. “

Răspunde pastorul de serviciu Cristian Răsbotezatu:

“Da!”

Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor


este o zicală arhicunoscută ce ţine de cultura maselor. Am simţit şi noi pe pielea noastră efectul schimbării, dar nu vreau să vă deranjez cu o altă prelegere plicticoasă despre politică, ci e vorba de cu totul altceva. E vorba de schimbarea religiei. Nimeni nu m-a întrebat, şi nu te-a întrebat nici pe tine, dacă la vremea cînd ai fost botezat, ai vrea să fi botezat. Mda, parcă aud deja că deranjez. Nu vreau să atac ortodoxia, nici hetorodoxia, nici măcar baptismul sau penticostalismul. Chiar dacă rimează! E vorba de o simplă întrebare, a unui suflet chinuit (nu vă spun de ce) de …curiozitate: care ar fi în opinia dumneavoastră motivele, raţiunile şi în definitiv cauzele pentru schimbarea religiei. Nu mă aburiţi cu convertirea, că este un termen generic. Vreau ceva mai clar, să văd şi eu unde mă încadrez. N-am luat-o razna, dar am nişte toane. Încă nu vă spun de unde provin, nici unde mă vor duce. Încep să îmi pun unele întrebări, la care nu reuşesc să găsesc prea multe răspunsuri. Deci, schimbarea religiei, bucuria cui? De ce? Pentru ce? În vederea a ce? Se recomandă mai des? Deloc? Rar? Înainte de a fi conştient? După moarte sau înainte de naştere? N-am febră, gîndesc la o temperatură undeva în jurul lui C 36+. Domnilor şi doamnelor, domnişori şi domnişoare, fraţi şi surori, dragi prieteni şi iubită biserică, ce spuneţi? Experienţe, citate, versete, implozie sau explozie, de vise şi viziuni, în somn, aievea sau nu, vă rog, vă conjur, nu mă treceţi cu vederea şi nici cu scrisul! Luaţi-vă de postul meu, uitînd că de fapt nu am un loc de muncă, nu riscaţi nimic, la fel ca şi mine. Să sperăm că nu află altcineva… Nu vă faceţi grijă, nu m-a pălit amnezia: nu am uitat de Pavel, Luther, Calvin, de reformatori în general, dar nu vreau să mă limitez la ei. Vreau şi ceva mai nou, mai palpabil, mai exotic. Vreau, ca să zic aşa, progresul cu orice preţ …şi pe această cale.

Prostia drobului de sare sau Will the world end today? Doomsday prophet goes into hiding as he predicts rapture is upon us… AGAIN


În urmă cu aproximativ un secol şi ceva (1874) Ion Creangă ne lăsa moştenire povestea Prostia omenescă. De acolo învăţam că doar femeile (să mă scuze doamnele!) catastrofizează, dar în acelaşi timp ni se spunea că cei mai mulţi proşti sunt bărbaţi. Erau şi cam inventivi în prostia lor!

Acum parcă situaţia s-a schimbat şi de la micul drob de sare s-a ajuns la marele drob de ţărînă pe care vieţuim – vorba aia, pînă cînd? Chiar prostia masculină s-a amalgamat cu catastrofizarea feminină (nău ofens!) din poveste. După cum prezice domnul din imagine, ce se află pe moarte, iar vine sfîrşitul.

Parcă am fi la o licitaţie: Sfîrşit o dată! Sfîrşit de două ori! Sfîrşit de trei ori! Adjudecat!!! O fi primit el nişte veşti pe telefonul roşu sau i-o fi deschis ochii Elisei, că la sărbătoarea sfintei Paraschiva nu a primit nimeni nimic, nici de sus, nici de jos în afară de nişte ghionturi şi ceva mîncare de doi lei.

Deci, fie-mi iertat postul sau prostul, fiecare denominaţie cu proştii ei! Unii au mai mulţi, alţii mai puţine. Rămîne de vazut dacă şi musulmanii vor adera la mişcarea drobului de sare, că hinduşii nu fac casă bună nici cu sarea noastră, nici cu sarea lor.

Dar după cum se poate citi în articolul de mai jos Columb a zis că lumea se va duce pe rîpă şi a greşit, Luther idem,  chiar şi Newton, cu tot mărul care l-a pălit în cap a dat-o în bară. Cine ştie, poate tocmai din cauza mărului… În final, pe lîngă americanii ce ne tot abuzau cu mesaje cum că Saddam ar fi fiara şi Buş tac-su, am mai întîlnit entuziaşti ce cred şi mărturisesc că mayaşii ce au dispărut erau mai deştepţi decît toţi cei amintiţi şi că la anu, înainte de crăciun, ne vom duce toţi pe rîpă. Cel puţin să le încurce socotelile comensanţilor!

Ce contează că specialiştii în civilizaţia maya au spus că niciodată nu a fost vorba de aşa ceva? Voinţa poporului mon şer! Deci, citeşte popor şi te miră:

source: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2051693/Rapture-Will-world-end-today-Harold-Camping-goes-hiding.html

By John Stevens

It is the ultimate event for which there should never be a sequel. But the end of the world will come again today, according to a Doomsday prophet who predicted the Apocalypse would arrive five months ago. California preacher Harold Camping stirred a global frenzy when he prophesised that the all life would be wiped out in the rapture on May 21 with a series of earthquakes followed by months of torment for those left behind.

Keeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockeryKeeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery However, the 90-year-old behind Family Radio International is being more cautious with his prediction this time. ‘I really am beginning to think as I’ve restudied these matters that there’s going to be no big display of any kind. The end is going to come very, very quietly,’ he said.

And it appears that Mr Camping is at least partially right with that prediction. There is little evidence that swarms of believers who once fanned out in cities nationwide with placards advertising Camping’s message – some giving up life savings in anticipation of being swept into heaven – are following the latest doomsday countdown.

There are none of the 5,000 billboards posted around the country that declared Judgment Day was at hand. This time also, the ‘ministry’ are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery that followed when believers awoke on May 22 to find themselves still on Earth.

It's about to happen... er, no it's not: Activists who believed that 'Judgement Day' would happen on May 21, 2011 took to the streets of New YorkIt’s about to happen… er, no it’s not: Activists who believed that ‘Judgement Day’ would happen on May 21, 2011 took to the streets of New York
Now what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savingsNow what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savings ‘I’m sorry to disappoint you, but we at Family Radio have been directed to not talk to the media or the press,’ Mr Camping’s daughter Susan Espinoza told reporters.

Mr Camping, who suffered a mild stroke three weeks after his prediction failed to materialise in May, still spreads the word through his Family Radio International website. God’s judgement and salvation were completed on May 21, Mr Camping said in a message explaining the mix-up in his biblical math. He said that Christ put the ‘unsaved’ into judgement on that date, but that it will not be physically seen until today. ‘Thus we can be sure that the whole world, with the exception of those who are presently saved (the elect), are under the judgement of God, and will be annihilated together with the whole physical world on October 21,’ he wrote on the website. Followers were crestfallen in May when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated some of their retirement savings or college funds to spread the judgement day message. Mr Camping said that doomsday would not be marked by natural disasters or blasts of hellfire.

Mr Camping, a retired civil engineer, also prophesied the Apocalypse would come in 1994, but said later that didn’t happen because of a mathematical error.

They think it’s all over: A history of failed doomsday predictions

Many scientists accept that our planet will one day be consumed by the Sun, but most have calculated that that will not happened for several billion years. That hasn’t stopped mankind repeatedly predicting that the world is about to end though. In fact, doomsday prophecies have been made ever since we started using calendars, with flood, famine, incoming asteroids and nuclear wars among the favoured causes of annihilation. Biblical scholars point out that in the Book of Matthew, Jesus himself implies that the world will end within the lifetime of his contemporaries, while a host of scholars made similar predictions in the first millennium.

Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
The craze appears to have reached a peak in Europe in the Middle Ages. In 1500, Protestant reformer Martin Luther proclaimed that ‘the kingdom of abominations shall be overthrown’ within 300 years. Others to get in on the act included Christopher Columbus (1656), mathematician John Napier (1688) and astrologer Sir Isaac Newton (1948). More recently, the fad for making Doomsday predictions has become popular amongst Christian groups in the U.S. According to website Armageddononline, prophecy teacher Doug Clark announced in 1976 that President Jimmy Carter would be ‘the president who will meet Mr. 666 – soon’,
Doomed: One group announced in 1976 that the world would end while Jimmy Carter was president And about 50 members of a group called the Assembly of Yahweh gathered at Coney Island, New York, in white robes, awaiting their ‘rapture’ from a world about to be destroyed on May 25, 1981.

‘A small crowd of onlookers watched and waited for something to happen. The members chanted prayers to the beat of bongo drums until sunset. The end did not come,’ the website notes. The year 2000 was also expected to usher in an apocalypse of sorts, with aeroplanes falling from the sky and computer systems crashing. The planet survived.  In the days leading up to September 9, 2009, fans of Armageddon insisted that the world would end – 9/9/9 being the emergency services phone number in the UK and also the number of the Devil – albeit upside down. Surprisingly there wasn’t the same hyperbole on June 6, 2006.

But if the world does manage to get through today unscathed, believers won’t have to wait too long before another popular Doomsday prediction date looms. The Maya civilisation of South America was for several centuries one of the most advanced in the world. Along with their architectural achievements, the Mayans left us with calendars that, some argue, predict the end of the world on December 21, 2012.

Tacerea e de aur?


Ea: Draga, trebuie sa-ti spun ceva…
El: (tacere curioasa)

Ea: Stii… Sunt îndragostita.
El: (tacere suspicioasa)

Ea: Nu, nu de tine.
El: ( tacere dezamagita)

Ea: Da… Dar nu-mi pare rau!
El: (tacere acuzativa)

Ea: Probabil ca vrei sa sti cine este?…
El: (tacere confirmativa)

Ea: Este Sasha.
El: (tacere intrigata)

Ea: Nu, nu te gandi, nu-i ala – prietenul tau din copilarie… De fapt nici nu e barbat…
El: (tacere interogatoare)

Ea: Este… vecina noastra.
El: (tacere oripilata)

Ea: Da, o iubesc si deja de mult.
El: (tacere dispretuitoare)

Ea: Si Sasha ma iubeste pe mine…
El: (tacere scarbita)

EA: Da, stiam eu cum privesti tu lucrurile astea, dar nu mai pot sa ma ascund…
El (tacere umilitoare)

Ea: Poti sa stai în calea sentimentelor noastre?
El: (tacere rautacioasa)

Ea: Sasha este o fiinta minunata! Este asa de buna, de generoasa…
El: (tacere ironica)

Ea: Iar tu… De mult nu-mi mai faci cadouri si nu ma mai duci nicaieri…
El: (tacere retorica)

Ea: Sa nu vorbesti cu mine pe tonul asta!
El (tacere iritata)

Ea: Doamne, cum am avut parte de un barbat ca asta! Un pesmete uscat!
El: (tacere dezgustata)

Ea: Esti un animal cu pielea groasa! Tot timpul te gandesti numai la tine!
El: (tacere uricioasa)

Ea: Tu nu m-ai iubit niciodata!
El: (tacere amara)

Ea: M-ai înselat la dreapta si la stanga!
El: (tacere protestatara)

Ea: Magarule! Ticalosule! Porcule!
El: (tacere suparata)

Ea: Betivule! Zece ani ai bagat în tine numai vodca iar eu am rabdat…
El:(tacere tactica)

Ea: Mi-ai stricat toata viata! De ce nu m-am maritat eu cu Sidorenko?!… Bine zicea mama…
El: (tacere sarcastica)

Ea: Doamne, ce proasta am fost!
El: (tacere ilustrativa)

Ea: Îti bati joc de mine?! Mi-ajunge! Eu plec! Te las!…
El: (tacere speriata)

Ea: Da, plec! Nu mai suport!…Sarcasmul tau!… Vesnicele tale ironii!… M-am saturat!
El: (tacere rugatoare)

Ea: Ce, nu-ti place? Te-ai speriat? E-he-he..
El: (tacere de javra)

Ea: Bine, nu mai suferi… Fie, raman cu tine pana una-alta.
El: (tacere usurata)

Ea: Sa pretuiesti bunatatea mea, lenesule.
El: (tacere recunoscatoare)

Ea: Bine, ipocritule, uite ce… Vreau sa-ti spun ceva despre Sasha… Are un barbat alcoolic. Da…bea vîrtos…
El: (tacere triumfatoare)

Ea: Si ea i-a suportat totul… Dar acum, el sare la bataie si ea l-a parasit. Iar eu, baga de seama, am ramas cu tine. In fine, ea n-are unde sa stea.
El: (tacere compasionala)

Ea: O sa stea la noi o vreme, împreuna cu mama ei, bine?
El: (tacere necenzurata printre dinti)

Ea: Ei, nu te înfierbanta, nu ocupa mult loc, ca-s mici amandoua de statura…
El: (tacere tragica)

Ea: Vezi draga, nici n-ai de ce sa protestezi. Întodeauna am spus ca tu ma întelegi mai bine ca oricine.
El: (tacere lesinata)

Ea: Totul o sa fie minunat, M-am gandit deja. Sasha o sa doarma cu mine, iar mama ei aici, pe canapea. Vezi, ce covenabil aranjament?!
El (tacere de mormant)

Ea: Nu te îmbufna! Sasha e o fata buna si te vorbeste numai de bine… Chiar îi parea rau ca barbatul ei nu-ti seamana tie…
El: (tacere de moarte)

Ea: Da, da, chiar asa a spus! Stii, draga… o ascultam pe Sasha si ma gandeam: cate probleme s-ar rezolva daca toti barbatii ar fi ca tine…
El (în sinea lui): bogati, mutzi si paralizati…

Trimite tacerile mai departe:

http://nekocika.wordpress.com/2011/06/21/tacerea/