Filozofi, farisei și traficanți


A dat internetul peste noi. Ne-am emancipat. Scriem, postăm, huiduim sau lăudăm. Ne-am democratizat. Vox populi vox dei! Prin aclamarea poporului era ales liderul. Prin laicuri, mirări și inimioare se măsoară afecțiunea masei, afectivitatea maselor și adorarea stăpînilor. Printr-un clic nevinovat sau încrîncenat îți dovedești personalitatea, loialitatea sau adversitatea. Față de cineva, față de ceva. De stînga sau de dreapta. De Dumnezeu, diavolul sau un ins oarecare. Ajungi viral sau epic fără să faci prea multă poezie. Ești pe val sau ești dus de val. Sau de talazuri. Visezi sau provoci coșmaruri.

Ne-a dat Dumnezeu sau Satana Internetul? Unii ar spune că Internetul e a lui Dumnezeu și doar netul negru, ascuns al Satanei. Cine poate ști dacă în spatele unuia sau altuia se ascunde un demon? Sau mai mulți? Un matrix sau o matrice…

Internetul a deschis poarta largă filozofilor de tot felul. Băgătorilor de vină sau vini. Mai mult sau mai puțin imaginare. Eul s-a dezlănțuit și se pretinde Dumnezeu. Gigi ne-a spus că e filozof din naștere. N-a fost bai că a spus-o, ci că unii chiar l-au crezut. Și chiar dacă n-a spus-o pe internet, a ajuns să fie multiplicat la nesfîrșit pe internet. A dat aripi unora care pînă atunci nu crezuseră că au măcar mîini sau picioare. I-a identificat, i-a conștientizat și i-a mobilizat. Le-a dat un scop în viață, în univers. Cu alte cuvinte i-a adus la viață.

Și așa ne-am trezit cu o armată de filozofi. Asta era acum vreo zece ani. Între timp indivizii ăștia s-au înmulțit. Acum pe net e o adevărată inflație de filozofi. Și știți cum e cu inflația de monedă: monedei îi scade valoarea. Ce ieri era un leu azi e zece, mîine o sută, peste o săptămînă un milion și la anul un miliard. Sau mai rău.

Dar la farisei stăm bine. Numărul lor este constant. De ce? Simplu: e greu să intri în tagma fariseilor. Nu de alta, dar nu te lasă. N-ai onoarea, n-ai predestinarea, n-ai limba și nici ochiul șmekeresc care să clipească întru identificarea castei. Dacă nu ai așa ceva nu poți fi fariseu. Ești cel mult o lighioană abjectă și vei fi tratat/ă ca atare. Vai de tine dacă le-ai deschis apetitul neprihănirii persomale. Lighioană ce ești, faptul că respiri pentru ei este întruchiparea păcatului original. Existența ta este o jignire la adresa rasei umane. La adăpostul minciunilor nevinovate pe acoperă cu păcate inventate, te despoaie de personalitate și te anulează. Existența-ți este vecină cu demonul aflat la etajul cel mai de jos al iadului. Mene, mene, teckel, upfarsim! Cum din iad n-a mai scăpat nimeni contemplezi trecerea la altă religie, dacă s-ar putea cu escatologie mai puțin elaborată. Islamul îți trece șuierînd pe la ureche…

La toți ăștia se adaugă traficanții. Pe net e liber la trafic și la traficanți. Își inventează un profil, două, zece și dă-i mami bătaie. E ca și cum ar merge pe autostradă în România cu 230 la oră și poliția deși îi vede nu îi poate opri, nu îie poate identifica și nu îi poate amenda. E șaorma cu de toate. E înghețata asortată. Și e gratis! Este activarea tuturor simțurilor pentru adularea eului. Ego masaj? Nu. Este apoteoza desăvîrșirii personale. Răzbunare dulce vecină cu diabetul zaharat în cel mai înalt grad. Doar cumularea planetară a tuturor artificiilor de Revelion, extazul absolut și plenar al regnului animal ar mai avea o mică șansă să rivalizeze cu această împlinire. Sunt imuni, invincibili, sunt în același timp via dolorosa, răstignirea, învierea, ridicarea la cer și revenirea în glorie. Sîngele curge pînă la zăbala cailor putere… Doamne, ce sentiment! Alexandru, Cesar, Napoleon, Socrate, Platon, da Vinci, Michelangelo, Sara Bernard, Picasso, Churchill, Brigitte Bardot, Caruso și toți ceilalți cîștigători ai premiilor Nobel, Pulizer, Emi sau Grammy sunt niște anonimi piperniciți pe lîngă traficantul nostru. Trafichez, deci exist, pentru că nu se mai pune întrebarea a trafica sau a nu trafica! Traficul se mua, este esența existenței, este chintesența contemplării absolutului.

În odăița sa filozoful, fariseul și traficantul se roagă parcă la unison: …facă-se voia noastră, precum pe Internet, așa și pe pămînt. Conexiunea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și răsplătește eforturile noastre astăzi pre cum îi certăm și noi pe greșiții noștri și nu ne dezvăluie adevărata identitate, ci ne izbăvește de băgăcioși… Căci a noastră este puterea, cinstea și slava…

 

Joaca de-a biserica (1): m-a făcut mama… șef de stat


Nu știu ce o fi discutat Adam cu Dumnezeu. Nici dacă l-a văzut, că mai încolo se spune că nu poți să-l vezi și să trăiești. Probabil că a discutat mai mult cu Eva. Care a discutat cu șarpele. Nici nu știm în ce limbă au discutat. Dar în fond nici nu contează. Cert este că atunci cînd a fost creat Adam a fost întronat și întronizat ca lidero maximo. Era șef de stat, de planetă și capul religiei locale și planetare. Dictatorul numero uno. Bănuiesc că Eva se ocupa cu gătitul. Mai ales al ei. I-ar fi stat bine în piele de șarpe, dar pînă să-și dea seama de oportunitate, șarpele, tuști, a tulit-o cu sentința la spinare. Ronțăitul fructului din pomul aflat sub protecția legii – aici vedem ideea creării primului parc ocrotit de lege din lume – le-a deschis noi orizonturi și le-a închis (unii zic că doar temporar) accesul în grădina Edenului.

La acea dată (oricît de tînără sau bătrînă o fi fost ea) cuplul prezidențial era chintesența democrației, aristocrației și teocrației (sigur?): ei comandau și tot ei executau, Adam o fi fost preot și Eva preoteasă. Nu mă bag pe ordinarea ei că o să mă curentez la curentul românesc! – cel puțin. Și ei se confruntau cu această problemă dogmatică, așa că după mulți ani Dumnezeu i-a pămîntat, dar nu înainte de a se fi întîmplat pămîntarea lui Abel, după ideea fratelui său mai blăstămat, Cain.

Și așa mai departe…

Revenind pe idee ca purecul pă pisică și penele pă găină, înclin să spun că ideea cu șefia a venit pe linie semită, cumva la Babel cineva trebuia să dea o direcție. Dumnezeu iar i-a încurcat dîndu-le mai multe direcții: fără număr, fără număr! Dar în esență, omului i-a trebuit un șef. Suntem informați cîteva pagini mai la vale că modelul Avram s-a descurcat destul de bine, Dumnezeu perfecționînd produsul și denumind ulterior modelul Avram 2 sau Avraam. Bănuiesc un pic de mirare aici, că numai atunci întinzi a-ul, dar s-ar putea să mă înșel. N-ar fi prima dată…

Am sărit peste Noe, acest fabricant de nave unicat din lemn și sărim și peste Isaac, tatăl marelui șmeker și om de afaceri oportunist Iacov. Venit pe lume pe cînd tatăl său se afla la frumoasa vîrstă de 100 de ani, nu e de mirare că i-a pus numele IsAAc. De data asta s-a mirat Avraam. Aici vedem că Avraam nu este singurul lider, că mai există și alții, dar că există tranzacții financiare între liderul și tatăl tuturor credincioșilor și aceștia. Ba mai mult, aflăm cum că Melchisedec, acest preot ciudat, pentru că era în același timp și împărat al Păcii (imposibil de localizat în timp, în afară de timpul prezent – aflăm mai tîrziu), primește un bonus 10% de la Avraam sau mai bine zis, prestează una bucată binecuvîntare pentru 10% din toate cele. Încă nouă afaceri din astea și realiza 100%!

Modelul preot-împărat-zeciuială vine după un succes în bătălie. Tot în legătură cu războiul, banii și împăratul (de data asta altul, al Sodomei, simptomatic, nu?) Avraam jură luîndu-l martor pe unicul, creatorul Dumnezeu. Zic unii că prima apariție în Biblie are mare importanță!

Deci asistăm la introducerea liderșipului, a dilurilor politice, a profitului și jurămîntului în context religios, militar, financiar, demografic, etc. Avraam tratează cu liderii străini, cumpără, încheie înțelegeri, minte, profită și supraviețuiește. Dumnezeu nu-l ia la bani mărunți pentru toate astea, ci își îndeplinește angajamentul față de el. În plus, el continuă pe aceiași linie cu Isaac și Iacov, ba mai mult, fără să știe prea multe despre Dumnezeu, în Egipt, Iosif devine il capo di tutti capi. Faraon putea zice Monarhia se mua, dar Iosif adăuga înaintea lui Ludovic 14 că Leta se mua. Accentul pe a!

Fără preoți, fără lideri religioși și fără templu, evreii ajung sclavi în Egipt. Scos din ape ca după un botez sau salvat de un chivot, arcă sau ce o fi fost sicriașul ăla plutind pe Nil, Moise devine porta vocea lui Dumnezeu întru eliberarea lor. Asociat cu Aaron (o altă mirare probabil…) desemnat peste noapte preot, cei doi împart conducerea cu bătrînii și intră în conflict cu statul reprezentat de faraon. În scenă apar încă două categorii de lideri instituționali, interfața dintre statul egiptean și poporul evreu: isprăvniceii și logofeții. Sau în traducere 9 vătafii și supraveghetorii, probabil un fel de poliție a ghetoului.

Trecerea, marea evadare, ieșirea din Egipt se face printr-o revoluție sîngeroasă, cu consecințe catastrofale pentru marea putere, pentru monarhie, pentru puterile oculte și slujitorii lor. Ba mai mult, aurul, argintul și o parte din egipteni (rămășița?) îi însoțesc pe revoluționari în marșul lor cel lung spre țara promisă. Nici o aluzie la Marșul cel lung al trupelor comuniste conduse de Mao Tze-dun în China…

Cert este că în conflictul cu statul adoptiv, dar străin, doar Dumnezeu și liderul antrenat, condus, supravegheat și trimis special de el te scapă. Dumnezeu face uz de un vast arsenal și de nenumărate efecte speciale pentru a reuși. Criza de putere sau de autoritate, cum i se mai spune, se manifestă pe mai multe planuri, dar sursa autorității intangibile plasată în cer precipită evenimentele spre un deznodămînt favorabil celor mulți și asupriți, în detrimentul puterii de stat. Sau a ceea ce a mai rămas din ea.

Traversarea mării pune un obstacol între două popoare, două sisteme religioase, două sisteme sociale, două arealuri deja divizate geografic. De fapt apare o nouă paradigmă ce se va contura extrem de complex, dar nu în contradicție, în contrast cu Egiptul, ci cu noua paradigmă, cea locală, cananită. Dospit în Sinai timp de 40 de ani Moise conduce adunătura de evrei transformînd-o tot în 40 de ani în popor, în oastea Domnului, astfel că roadele țării promise devin accesibile doar după schimbarea totală a paradigmei egiptene. Nu întîmplător Canaanul nu este jefuit de niște sclavi răsculați, ci eliberat de mîna Domnului.

În acest contex transformator, împlinitor al unui destin hotărît de sus, putem pune bazele ideii de lider de stat. De aici încolo ar trebui să ne întrebăm care ar fi cel mai bun mod de interacțiune între stat și popor, pentru că, după cum se vede, contrazicînd titlul, nimeni, exceptîndu-l pe faraon, nu s-a născut șef de stat.

 

Un alt șibolet în societatea românească: familia


Periodic apar evenimente ce polarizează societatea românească. Este normal. Este normal să se dea declarații pro sau/și contra. Este normal ca unele instituții să ia atitudine sau să se sesizeze. Libertatea cuvîntului este garantată de constituție. În rest, felul cum este rostit cuvîntul variază de la individ la individ, de la instituție la instituție.

Contează și care este tonul oficial, dar contează care este ecoul acestuia printre cei de jos. Nu de alta, dar de la vorbe la acțiune este doar un pas, uneori chiar foarte mic. Distorsionarea accidentală sau premeditată a adevărului, atitudinea față de celălalt interlocutor sau față de publicul larg poate aduce avantaje sau dezavantaje. Au căzut guverne, s-au destrămat coaliții, s-au produs falimente, au izbucnit crize financiare și s-au declarat războaie din cauze aparent banale. Să nu uităm că în cele din urmă s-a ajuns la concluzia evidentă că cheltuielile au fost incomparabil mai mari față de beneficiile obținute. Dar era prea tîrziu.

Mai trebuie să evidențiem că în România lucrurile se desfășoară cam anapoda. În general. N-aș mai vrea să mai dau exemple, că le știm cu toții. Și acum, familia!

De fapt, discuția începuse în urmă cu ceva vreme, cu marșul rușinii cînd s-a mărșăluit împotriva păcatului (ziceau unii, acum vreo zece ani și mai bine). A continuat cu cazul Bodnariu și acum dăm nas în nas cu familia clasică sau cea formată din parteneri.

Bine că nu suntem somați să luăm poziție, să semnăm o declarație că ne situăm de o parte sau alta. Și cine știe, să fim presați să abjurăm. Sau să sacrificăm pe vreun altar Atunci ar fi mai grav. Dar indiferent cum ar fi, este vorba despre ce credem sau mai precis, ce cred eu sau ce crezi tu despre acest subiect. Asta la prima vedere.

Pentru că așa cum nici un verset din Scriptură nu se tîlcuiește singur, nici poziția unuia sau altuia cu privire la familie nu se poate fundamenta doar pe declarațiile de genul Dumnezeu a inventat familia compusă dintr-un bărbat și o femeie. Pe motiv că la început, iertată să-mi fie observația, cel puțin urmașii lui Adam și Eva au trăit într-un incest inevitabil. Dar să nu deviem de la subiect. Nu știm cum bărbatul a luat mai multe soții și bănuiesc că nu era păcat de vreme ce însuși Iacov/Israel a avut cîteva, ba a avut și cîteva țiitoare și copiii lor au făcut parte din poporul ales. Oare o fi aici o lecție pentru biserică? Care? (Care lecție, care biserică…)

Ei, și acum despre familie și poziție. Deci definim sau nu definim familia, nu este cădere din har. Oricum definiția familiei nu se dă în Noul Testament. Apoi, să nu uităm că azi poporul ales nu mai este legat de țara promisă, de moștenirea pămîntului de acolo, de neamestecarea cu neamurile. Noi suntem neamurile alea și relațiile din societate nu se mai bazează pe proprietatea asupra pămîntului. Ierusalimul este cel ceresc, după cum și Canaanul este undeva fără adresă geografică. Ba de ceva timp cineva a spus că-i mai bine să vinzi tot ce ai și să dai la săraci ca să ai o comoară în ceruri. Și ce-i rămîne familiei? Poate credința. Și mîntuirea.

Dar nu uitați, niciun verset nu se tîlcuiește monosilabic, fără ochelari pe nas și fără să întrebi în stînga și-n dreapta. Drept care trecem la un alt nivel.

Cine m-a chemat pe mine să impun ceva, să somez pe cineva că dacă nu se conformează o să-l dau afară din sinagogă, o să-l chem la judecată în fața sinedriului, o să-i închid, o să-i demolez locașul de închinare și în cele din urmă o să-l ard pe rug. Și cenușa o să i-o împrăștii între cele patru zări, dar mai ales o să-i șterg numele din Cartea Vieții?

Care instituție întreagă la minte, care exponent al credinței în vreun Dumnezeu ar putea să facă asta pretinzînd că respectă întrutotul un Dumnezeu al dragostei care crede totul, suferă totul, acopere totul? O fi dumnezeul musulmanilor? Sau al ateilor? Poate!

Mă întreb de ce o fi murit pe cruce un Dumnezeu care a creat universul? Mă întreb de ce n-a chemat legiunile de îngeri sau de ce nu s-a încruntat puțin la omenirea asta stricată… Poate că a vrut să ne dea o lecție universal valabilă în ceea ce privește puterea, vulnerabilitatea, adevărul, mila, dragostea și cine știe mai cîte care nu le încap toate cărțile care s-au scris pînă-n ziua aceea… Dar același Dumnezeu va veni pe nori, va veni cu judecata și răsplata. Atunci va veni sfîrșitul pentru că va fi un nou început.

PS Dacă tot ne pronunțăm în chestiuni sexuale pe care nu le aprobăm, ce facem cu vrăjitoarele alea? Sau nu mai mai crede nimeni în așa ceva?

Adevăr sau provocare?


 

Nu este vorba despre jocul cu acest nume. Dar este într-o oarecare măsură un joc. Și în același timp un lucru foarte serios. Am reacționat la acest subiect ca la o provocare. Dar în același timp am avut și motivele mele personale pentru care m-am ținut la distanță de provocarea Bodnariu. Din cîteva motive.

O să încerc să le prezint, pe cît posibil fără să ridic temperatura. Și să nu-mi ridic temperatura. Deși e ger!

Pentru început trebuie să menționez că structural nu sunt un tip ce reacționează ca toată lumea. Deși nu s-ar spune că sunt prea temperat uneori. Ba chiar slobod la gură. Cine chiar mă cunoaște, are ceva de spus la capitolul acesta.

Dar în același timp nu am căutat soluții facile, nici nu m-am lăsat dus de vînt. Sau val. Recunosc, cîteodată, uneori, nu este în favoarea mea. Dar din experiența acumulată, am constatat că de cele mai multe ori, am luat-o într-o direcție ce s-a dovedit bună în final. Doar că la început era mai dificil de intuit pentru cei ce se mirau de propria-mi orientare. Ceea ce nu înseamnă că nu am și greșit. Recunosc, am greșit, sunt și eu om. Ei na, am zis-o! 🙂

Probabil că cea mai bună comparație, cu toate că nu mă pot asemui cu personajele pe care le dau drept pildă, dar situația mi se pare foarte asemănătoare, este întîmplarea cu Ilie, cel ridicat la cer, Elisei și fiii prorocilor ce insistau să-l caute pe prorocul dispărut. În caz de… Elisei le-a spus, cedînd rugăminților lor, ei na, duceți-vă. Și s-au dus degeaba. Tornada nu l-a dat înapoi pe Ilie.

A doua ocazie e cu Mica căruia i s-a cerut să profețească de bine. Și a zis. Apoi a profețit. Și s-a întîmplat.

N-am pretenția că sunt proroc. Dar uneori spun lucruri aparent absurde, ce se întîmplă întocmai. Ciudat! Mi s-a întîmplat și miercurea trecută. De ce? Nu știu.

Ca atare, nu cred că acțiunile ce au avut loc în cazul Bodnariu ar trebui să mă reprezinte și să le reprezint. Nu spun că ele n-au un folos, nici că sunt inutile sau și mai rău, că ar avea efecte negative. Dimpotrivă. Dar în ceea ce mă privește cred că le lipsește ceva mai important: un obiectiv pe termen lung. Ceva ce se vede dincolo de orizont. Poate așa cum Dumnezeu vede, peste ani, viitorul mai îndepărtat. Cum vede el oamenii peste 20-30 de ani. Ceea ce nu înseamnă că sunt singurul cu o astfel de gîndire sau că mă fac asemenea lui Dumnezeu. Dimpotrivă.

Un alt impediment în implicarea personală în eforturile de a reda copiii familiei Bodnariu a fost multitudinea personajelor ciudate implicate personal și implicit. Îmi pare rău, dar unele dintre aceste personaje sunt farisei de marcă ce și cu alte ocazii și-au dovedit caracterul. Nu mai am nici timpul, nici energia necesară să fac jocurile unor indivizi ce exploatează oameni inocenți, naivi sau bine intenționați în folosul personal sau de grup. Nu cred că mai trebuie să-i numesc pe acești indivizi, fiecare dintre noi știm cîteva nume sonore. Cam totdeauna amatoare de publicitate. Refuz să îmi asociez numele și persoana cu astfel de nume. Din mai multe motive. De pildă ce tovărășie poate fi între fiii luminii și fiii întunerecului, între Hristos și Belial…

Un alt aspect pe care l-am luat în seamă, au fost ocaziile în care am fost implicat ca martor direct sau indirect. Sau implicat cu sau fără știință în acțiuni de manipulare puse la cale de diversele personaje și instituții politice sau vreun cult anume. Fără aluzii specifice. Am obosit să împing carul altora ce stau sus și mobilizează norodul să le fie lor și mai bine după principiul deloc biblic hai să prindem și să duceți

Acestea fiind zise, succes la acțiuni, la meditații, la rugăciuni și la scriere de noi psalmi. Cu toate că bine-ar fi să-i mai luăm în considerare și pe cei vechi.

N-am nimic cu familia Bodnariu (wish them all the best). Nici cu Norvegia. Nici cu Biserica. Doar cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. Și cu cei ce cred ca mine că este un Domn, o credință, un botez.

Poate este o provocare, poate este un adevăr, și în mod sigur va fi un sfîrșit cînd vom cunoaște totul.

Și gata.

Cazul Bodnariu: un alt șibolet


Pînă și Wikipedia știe ce este șibolet: Cuvântul ebraic șiboléth înseamnă spic. Evreii din tribul lui Galaad, pentru a-i identifica pe cei din tribul lui Efraim (care nu erau deprinși să pronunțe sunetul ș), îi puneau să pronunțe șiboleth. Dacă pronunțau siboleth, îi recunoșteau ca dușmani și-i omorau (Biblia, Jud. XIII)

N-am crezut că se va ajunge aici. Sincer. Dar s-a ajuns. Probabil, dar ce spun eu, mai mult ca sigur, că se va analiza escaladarea cazului. În decembrie sau poate în ianuarie anul viitor vom vedea și vom citi despre cazul Bodnariu ca despre unul dintre evenimentele ce au marcat anul 2016. Nu vreau să explic ce și cum. Sunt încă destui care fac valuri, aruncă cu paradăici stricate și își umflă pieptul de vitejie. Și încă nu s-a terminat…

M-aș aventura să afirm că acest caz, catalogat drept unul dramatic, a luat o turnură mult prea disproporționată pentru ceea ce este, ce se presupune că este și ce este de fapt, în realitate. A devenit un indicator al credinței sau al necredinței pentru cei declarați credincioși. Unul al implicării sau a lipsei implicării politicienilor în viața concetățenilor lor. Și de ce nu, a devenit un bun subiect pentru media. După unii a devenit semnalul de alarmă al liberalizării Europei, ba chiar a lumii civilizate. După alții al înapoierii și primitivismului țării noastre. Totul este posibil, încă n-au auzit to, filmul încă rulează…

Mă gîndesc că acest caz a devenit, volens nolens, obiectul muncii cui vrei și nu vrei, al pasiunii fără stavilă în te miri ce domeniu. Pariez că se vor găsi și mici întreprinzători ce vor face bani buni pe cazul Bodnariu. Așa cum s-a făcut pe cazul celor 95 de teze afișate de Luther în 1517 și tipărite și vîndute de oameni care au știut să facă un ban cinstit. N-aș vrea să exagerez, dar parcă s-a stîrnit o acțiune ce nu se va putea opri așa ușor.

Dacă mă gîndesc bine, în lumea evanghelică, ba chiar în cea penticostală vor apare și reacții stîrnite de terțe personaje implicate în încercarea de soluționare a cazului Bodnariu. Și aici mă gîndesc la implicarea patriarhului ortodox de exemplu. Oficial biserica și credincioșii penticostali admit că Biserica Ortodoxă e biserică, dar neoficial, majoritatea penticostalilor nu cred nici măcar că baptiștii sunt pe calea cea bună. Ca urmare, e greu de înghițit și mistuit implicarea unuia considerat cel puțin eretic.

Cine știe, implicarea pro-Bodnariu poate mai coboară ștachetele unora. A penticostalilor pentru cei ce nu sunt de aceiași credință, dar prin fapte, adică prin implicarea în cazul Bodnariu unii și-au cîștigat libera trecere la mîntuire. Căci ce altceva îți poți asigura cu un astfel de șibolet.

Mă întreb ce personaje se vor mai implica. Cazul este unul deschis, public, oricine poate să se implice. Normal, partida pro-Bodnariu a făcut clar cine sunt adversarii, declarînd direct, ba chiar agresiv că șiboletul lor este ceva ce apără lumea de cei răi: homosexuali, lesbiene, dușmani ai familiei tradiționale, liberali și alți dușmani declarați ai lui Dumnezeu.

E clar. Cazul Bodnariu a devenit un alt șibolet, o parolă ce te lasă sau nu să treci dincolo, în lumea sfinților și al dreptății, îți garantează libera trecere la Dumnezeu. La fel ca și anticul șibolet/sibolet, cazul Bodnariu stă la vadul respectabilității și ești somat să te situezi pro sau contra. De asta depinde totul acum. În ochii unora, a trăi respectabil sau a muri în rușine depinde numai și numai de șiboletul Bodnariu.

De ar fi așa de simplu…

În realitate cazul Bodnariu a devenit o unealtă de presiune, de catalogare a celuilalt, de accentuare a alterității. Ar fi fost simplu dacă era o alteritate neînțeleasă. Dar este una neacceptată, respinsă și exilată. Un fel de oaie neagră. Și din păcate nu este vorba de perspectiva lui Dumnezeu ce a căutat oaia ce s-a pierdut deși mai avea 99. Aici este vorba de oaia respinsă intenționat, transformată la o adică în țap ispășitor. La cît de încinse sunt spiritele, la cît de radicale sunt sentințele și la cît de amplificată este miza acestui caz (era să spun conflict, dar m-am oprit…) nu m-aș mira să se ajungă mai departe de cît s-au gîndit unii. Mai lipsește o scînteie… Și atunci să vezi regrete, scuze și dezvinovățiri.

Aș mai adăuga că Norvegia nu a fost, nu este și nici nu o să fie dușmanul României. Dimpotrivă. Norvegia desfășoară la noi în țară proiecte de milione de euro în folosul comunităților românești, în scopul conservării și renovării moștenirii noastre istorice. Banii Norvegiei primiți pe gratis de români schimbă în bine locuri și oameni. Nu am vrea să rambursăm toți acei bani, nici măcar ca acești bani să fie direcționați spre alte țări. Chiar avem prea mulți bani și nu avem nevoie de banii lor?

Cazul Bodnariu ce i-au unit pe baptiști, penticostali, ortodocși, anteniști, băsiști și alte categorii de oameni cinstiți sau nu, nu este un caz al banilor. Cel puțin aparent. Este un caz de inimă, de pasiune nu pentru umilință, dragoste, întîietatea celuilalt și schimbarea minții, ci pentru conservarea unor valori, pentru apărarea unei identități și decredibilizarea altora. O fi apărarea bună, dar tot atacul rămîne cea mai bună apărare. Multă, multă, prea multă energie cheltuită. Nu pe ceva ce nu merită, ci pe ceva ce merita, dar drămuit, în lipsa de energie necheltuită în atîtea cauze bune și foarte bune. Căci, dacă tragem o linie, în final poate ne pomenim că am investit prea mult în prea puțin și la o probă a focului ne trezim că rămînem cu paie arse.

Pro cau contra riscăm să facem din cazul Bodnariu un șibolet ce (ne) costă prea mult. Timp, nervi, prieteni și dușmani.

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. “Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?

Nu m-am putut abține sau Cum scarpină concretul banal o apocalipsă românească…


Unii dintre noi au probleme. Unele mai mici, altele mai mari. Unii dintre noi, chiar și eu, avem probleme cu astrele. Sunt meteo-sensibil. Aș prefera să fiu meteo-senil…

Dacă nu văd soarele mă moleșesc. Ba am probleme și cu Luna. Cînd e Lună plină și e lumină mare afară înainte de a mă culca, adorm foarte greu. Așa sunt eu, ciudat.

Dar alții au probleme cu eclipsele și culorile Lunii. Cred că aceste persoane sunt mult mai sensibile ca mine. Dar cel mai mult îmi place că pe cînd sunt afectați de activitatea acestui astru lipsit de viață ies public. Își dau cu părerea despre ivinimente. Despre sfîrșituri finale, despre activități militare și despre politica externă a unor state mai mici, cum ar fi Rusia, SUA și China. Ba, mai mult, nu numai bănuiesc, ei știu cînd o să fie sfîrșitul lumii. Curînd!

O scurtă analiză a stilului și a cuvintelor folosite ne dă în vileag un exercițiu clasic de manipulare. Un amalgam de cuvinte cu o adresă vagă ce alternează cu cele foarte precise. Cu cît este mai precisă exprimarea ce n-are importanța, cu atît este amplificată exprimarea vagă, difuză, misterios melancolică. Îți bagă cuiul!

De exemplu, omul nostru spune că a avut probleme cu eclipsa aceasta de lună. M-a făcut curios. Probleme fizice? Dacă fizice, țin de fizica optică, adică de ce se vede? Zici probleme? Ia d-aici:

PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.

Apoi ne dăm seama că problemele sale țineau de astrofizică: Luna roșie are totdeauna ceva legătură cu evenimentele ce se-ntîmplă-n Israel.

Hombre: asociezi un absolut, TOTDEAUNA, cu un termen nedefinit, vag: CEVA. Și pot mărturisi: Luna roșie are totdeauna foarte multe legături cu toate evenimentele ce se întîmplă peste tot pe Pămînt. Așa cum și Soarele are legătură cu toate evenimentele. Pentru că și Luna și Soarele sunt vizibile pe tot Pămîntul. Oare este Luna roșie și dacă se vede din spațiu, din direcția opusă Pămîntului? Bănuiesc că nu. Dar nu mă hazardez să spun da. N-am darul…

Bai ză uei: evenimentele pe care urmează să le descrie hombre apocalipticus că se întîmplă în Israel, nu se întîmplă în Israel. Se întîmplă-n SIRIA! SIRIA!!!

Tocmai am vorbit cu un prieten din Israel și l-am întrebat de evenimente. Au zis că-i supără doar incidentele de la punctul de trecere dinspre Siria. Nește mocofani tot vor să dea buzna ca-n Ungaria. Și se iau de grăniceri. Ați auzit undeva de asta? Hei lidero apocalipticus, ai auzit ceva?

Totdeauna Luna roșie e lipită de Izrael.

Lipită fizic? Să ia niște probe! Ce s-au chinuit americanii cu Apollo și rușii cu Lunahodul să nimerească Luna, să vină înapoi! Dar este și o veste bună: Luna roșie apare ciclic și nu are nici o legătură cu Israel. Dacă avea, de ce fenomenul s-a produs atunci cînd statul Israel nu exista?

Tetradele sunt parte a unor vești pe care Dumnezeu ni le aduce mereu.

Exemple de vești? Parte a unor vești? Care parte? Pă concret! Prima partea, a doua sau felul trei? Că am rămas cu gura căscată.

Mereu? Cînd a fost ultima dată? Dar aia dinaintea ultimei dăți? Mereu batem cîmpii apocalipsei poate… cu așa po-vești.

Într-o săptămînă Putin a hotărît să-și mute armata-n Siria.

L-o fi lovit chiar deodată? Nu mai încăpea-n Rusia domle armata.

Stop!

Pregătirea pentru o astfel de mutare, cu trupe, avioane, resurse, necesită o logistică de anvergură. Într-o săptămînă nu se pot asigura nici piloții celor 34 de avioane prezente deja în Siria, nici rezervele lor. Transportul, culoarele de trecere, logistica, informațiile, contrainformațiile, sateliții mutați pe orbite, hîrtiile care să acopere această operațiune complexă, banii care trebuiau să vină de undeva trebuiau gîndiți, planificați, aprobați și puși în mișcare. Cineva trebuia să gîndească planul, să-l verifice, să-l răs-verifice și apoi altcineva trebuia să-l aprobe. De obicei planurile astea nu sunt aprobate de o singură persoană. Biroul/serviciul operațiuni, hărți, dotare, cu cronometrări, înzestrare, kilometri, altitudini, marșrute, cunsumuri, etc. Ca la grădiniță, ce mai!

O astfel de operațiune externă, nu pe teritoriul Rusiei este mai complicată ca invadarea Crimeii. Cine are impresia că operațiunile au început odată cu aprobarea Dumei se înșală sau e un ageamiu în materie de planificare și execuție a operațiunilor militare.

Lidero apocalipticus ne spune că apocalipsa este la ușă. De ce nu la fereastră? Dacă tot e vorba de Lună…

Și îi dă pe față pe distrugătorii Israelului: După răpirea bisericii, la mijlocul necazului cel mare, Rusia, împreună cu China vor declara război Israelului.

China? De ce? Rusia, de ce? Că au steagul roșu China și Rusia nu-l mai are? Bre, s-a terminat cu URSS-ul și cu apocalipsa uresesesască. Calul galben cine e atunci, China? Și Rusia calul roșu? Păi hai să-ți spun: Vaticanul are steagul mai galben. În lume sunt destui chinezi și în alte țări. Ăștia nu vor ataca Israelul? În lume există cel puțin 21 de state cu steaguri naționale ce au cel puțin 50% din drapel roșu. Păi logic, unde-i logica cu Rusia și China? De ce la una-i rasa și la cealaltă culoarea de pe steag ce n-o are?

Logic Rusia n-avea cum să facă război cu Israelul că-s prea departe unele de altele.

Logic, nu-s prea departe UNELE DE ALTELE, ci una de alta! Ledero apocaliptensis face apel la limba romana rusticana! A reușit. Și n-avea cum să facă război? Apocaplipticus ingnoranticus, războiul se face, nu se duce, nu se poartă? Habernemsis lingvisticus estum mata! De ce n-avea, nu n-are, ce războiul este deja de domeniul trecutului? Păi bre bade apocalipsis, dă ce să-i mai declare război mai încolo, cînd zici mata că biserica nu va mai fi, în mijlocul necazului celui mare de tot? Ilogicum panseus est!!! Moare anagramații de necaz!

Miza întotdeauna este Israelul.

Doamne știu că în vechime ai pariat pe Iov și ai cîștigat. Dar pe noi cui ne lași? Cu biserica cum rămîne? Cu Isus ce a murit pe cruce? Și cu toți urmașii lui? Încep să plîng. De cum poate fii asasinat Cuvîntul Domnului. Apocaliptic!!!

Să nu căutați evenimentele cu copiii aceștia (precis) care fug prin Germania (precis). NU. MIZA ESTE ACOLO LÎNGĂ IZRAEL (imprecis, lîngă… precis Israel)

Evenimentele finale? Lidero apocalisus face apel la imaginar. Domle, nu există evenimente finale. Și înaintea existenței noastre s-a întîmplat ceva, cineva, cîndva. Dovada? Existența lui Dumnezeu.

Vă rog…

Sigur, dacă ne rogi dăm din cap și spunem da. Și ne spune că Rusia s-a teleportat lîngă Israel. Asta cucerire a științei și tehnicii ruse. Primesc Nobelul pentru fizică.

Priviți-i pe ei.

CARE EI, MOȘER? Singurii ei de care ne apocalipticești de cap, sunt băieții ăia despre care spui că vor să rupă gardurile lui Orban s-ajungă-n Germania.

Rusia la 1 km de Israel.

Cum de nu zice nimic Israelul? Domle, dați-te o telegramă! Să dea perdeaua de la ferestre la o parte să vadă Rusia de la ei din pat! Mamă-mamă ce biznis pe agențiile de turism!

Dar la ora actuală baza militară rusă din Siria se află la peste 150 km in linie dreaptă față de Israel. Lidero apocalisus totalis, ia o hartă. Goglăiește un pic, faceți oameni buni o chetă, trimiteți femeia de servici la librărie să ia un mapamond în mărime naturală și stare apocaliticoasă să vază cu ochii, nu cu ochelari apocaliptici. O fi miop lideru sau cine l-a informat. Prevăd c-o să cadă nește capete. Dacă nu capete, ceva urechi…

Tancurile se așează.

Și patriarhul se întronizează… El lidero preapocaliptikum, tancurile sunt mobile, nu se așează, se șenilează, se masează de către maseuri cu stele mari pe umeri. Stele, Lună, Soare, o coacem de-o apocalipsă la cuptor!

China și Rusia au spus mereu SUA să nu se bage în treburile lor. Aici ai zis bine. Normal. Și reciproca cred că e adevărată.

Cînd se va declara război lui Israel biserica nu va mai fi pe pămînt. Lui Israel nu i se va declara război. Israel e mort. Statul Israel este altceva. El nu este lui. Vezi limba română matrășită. Liderul ăsta apocaliptic are impresia că se află în 1939. Păi apocalipticus ruralis, cine a mai declarat război de atunci, marțienii? Și dacă la început zici că făcea război Rusia Israelului, acuma în mijlocul necazului cel mare de ce-i mai declară război? O fi alt Israel? Spicuiăști prea apocaliptik pentru creierele meu…

Au rămas cîteva zile… luni.. Întrebarea este ce vrei să faci!

Io vreau să îmi fac tratamentele. Analizele sunt bune. Să mănînc, să beau ca să nu mor. Să merg în vacanță, să stau de vorbă cu prietenii, să plătesc facturile și să visez la viitor. Viitorul sună bine!

Pentru cei apocalipto-sensibili: promit să șterg postarea dacă Rusia și China vor ataca în cîteva luni Israelul în mijlocul necazului cel mare care e la cîțiva ani…

Sincer? Și ce-o să facă?


Mă uit la imaginile de la granița sîrbo-ungară. Poliția dă cu gaz, apă și baston. De partea aialaltă se dă cu pietre. Ok.

Faza 2

Ungurii deschid baricada, se poate intra. Cei ce au dat cu pietre și au făcut mare tămbălău vor avea curajul să treacă? Păi ce le va face poliția?

Faza 3

La graniță se prezintă 5000 de cetățeni UE, indiferent de religie, ce vor lua cu ei și vor garanta material și ideologic pentru azilul refugiaților. Fiecare cetățean va lua minimum 2 refugiați, dar nu mai mult de o familie. Asumarea responsabilității comune azilant/gazdă se încheie un contract și se depune o cauțiune de circa E6000/persoană ce garantează cheltuielile în caz că refugiații dispar. În plus se prevede o amendă de E 30000 în caz că refugiații sunt exploatați sau alungați de către gazde ce se obligă să-i ajute la integrarea lor în societate.

Faza 4

Se încheie criza.

 

Creștinismul, islamul și minunile actuale


Allahu Akbar!

Așa vor fi strigat noii coloniști islamici ajunși la granița cu Austria. Au trăit o minune. Minunea traversării a două sau chiar trei state din Uniunea Europeană pentru a ajunge în Canaanul imaginat. Culmea, dintr-o țară islamică aflată la cheremul unui regim socialist și sub atacurile unor diverse organizații islamice, sirienii preferă pornografia liberă, murdăria cărnii de porc, a alcoolului și existența bisericilor și sinagogilor statele Europei în locul unei culturi pur islamice. Ideologic, Europa a învins prin neprezentare, la scor de for-fight.

Marii adulatori ai islamului fundamentalist n-au fost în stare să păstreze poporul islamic aproape de credința lor pură, sacrificatoare a propriilor vieții. Zeci de mii de musulmani pleacă de pe teatrele de operațiuni fără să se arunce în aer spre slava lui Allah. Spiritul practic, pragmatic a învind oare credința milenară a poporului arab? Bătălia a fost cîștigată, dar nu și războiul.

Dar cine știe, mai este timp, loc și în Europa încă există apă și papă. Să vedem dacă bacea Putin nu închide robinetul la gaz peste trei luni. Și să sperăm că India, China și Brazilia continuă să producă și să stea pe loc. Și să vedem reacția papei ce ar trebui să dea ordin să se deschidă zăgazurile cerului să curgă binecuvîntarea peste ambele credințe demne de un Dumnezeu așa de mare.

Și poate prețul țițeiului se va menține.

Canalele Discovery ne țin memoria trează referitor la vitejia israeliților ce și-au eliberat ostatecii de pe aeroportul din Entebe. La fel și cu privire la marele pod aerian pentru aducerea în Israel a etiopienilor, chipurile urmași ai relației Solomon-regina din Saaba. Nu erau evrei așa de proști să-i aducă pe etiopieni doar într-o excursie de plăcere. Și nici nu cred că au fost așa de proști și nu știau că n-a existat nici un fel de urmași ai personajelor mai sus-pomenite. Pur și simplu un etiopian cu creier a generat mitul originii, ca apoi după ce dinastia lui a fost lichidată, succesorul să inventeze un alt mit al genezei de la Moise. Iată cum și de ce Biblia e uneori folosită politic.

Dar Israelul modern a profitat de un aflux de mînă de lucru ieftină, de import genetic și de toate tensiunile ce au apărut ulterior legate de rasism, integrare, religie. O rasă pură ca evreii s-au pomenit cu un cal troian adus și introdus ca prin minune în inima unei rase murdărită doar prin căsătorie. Etiopienii fără școală au luat cele mai prost plătite joburi, joburile cele mai nasoale, normal. Să vă mai amintesc care sunt lozincile dreptei extremiste din Europa și confiscarea joburilor de către noii veniți? Nu-i nevoie.

Revenind la creștinism, islam și minuni, e clar unde sunt minunile. Nu în Europa teologiei liberale. În Europa liberală a teologiei sociale. Pe care noi ne dăm în vînt să o imităm mecanic. Și în Europa islamică. Deci e loc și pentru minuni. Doar că pentru astfel de minuni nu toată lumea e dispusă să-și dea viața. Păcat de cele două războaie mondiale iscate de Europa, dar cu mici excepții, ați auzit în ultimii 50 de ani de martiri creștini prin Europa? De cei islamici e plină lumea, nu mai vorbim de Europa. Ei își dau viața, chiar dacă prostește, aruncîndu-se în aer, dar trebuie să recunoaștem că sunt dispuși să plătească cu viața pentru credința și ortodoxia lor. Și asta face publicitate foarte bună.

Mă întreb totuși, care ar fi soluția în cazul în care România s-ar confrunta cu zeci de mii de trecători. Nu va fi așa că-i avem pe ruși, Dunărea și nu suntem pe direcție. Dar în cazul unui conflict nu se știe cine, unde și cînd va bate la poarta noastră.

Și atunci să vezi minuni într-o țară de mii de ani creștină!

Prosteala continuă, doamna Merkel delirează


În vreme ce producem filme cu violență împinsă la extrem și sîngele inundă ecranul, crainicii știrilor ne somează să ne pregătim emoțional să nu fim disturbați de imaginile ce urmează. Nimeni n-are bai cînd apar cadavre de copii transformate în opere de artă. Ba se strigă să fie deschise granițele ca să nu mai moară astfel de ființe nevinovate. Pentru gustul unora granițele șenghen nu sunt destul de deschise și ar trebui mai deschise.

Evident trăim într-o lume care a impus nebunia și iraționalul ca mod de viață. Altfel nu îmi explic de ce guvernele unor țări occidentale (împreună cu aliații lor Turcia, Arabia Saudită, Egipt) au atacat alte state, chipurile aflate sub conducerea unor dictatori. Dictatorii au fost baiul. Vrei să scapi de un președinte, îl faci dictator. Hitler, Mussollini, Sadam, Gadaffi. Îi uităm pe alții.

Și devenind rațional, referitor la copiii sirieni înecați în Mediterana (http://www.mediafax.ro/externe/umanitatea-a-esuat-rusine-rusine-rusine-un-artist-i-a-adus-un-omagiu-baietelului-inecat-foto-14701661) m-am întrebat ce aș face eu dacă aș pleca cu copiii într-o excursie transcontinentală. Că de acolo mă gîndesc că ar trebui să încep. Dacă aș eșua lamentabil copiii mei morți n-ar deveni subiectul unei opere de artă. Aș ajunge la închisoare, pe pagina întîi a ziarelor și aș fi condamnat de opinia publică. Asta dacă n-aș fi political correct…

În primul rînd, dat fiind periculozitatea afacerii și lungimea ei, aș fi fost alături de șoția și copiii mei. Asta după ce m-am înarmat cu toate informațiile necesare și aș fi avut buzunarele doldora cu bani, valori demne de o astfel de aventură. Să iei viața de la început într-o altă lume ce scrie altcumva, ce are alte valori și care vorbește altă limbă nu e o bagatelă. Nu pleci într-o croazieră de o zi. Nici într-o plimbare de plăcere. Asta dacă aș fi un tată responsabil.

În plus aș face un traseu, aș da niște telefoane, m-aș informa. Aș adăuga un mare coeficient de risc. Numai dacă n-aș avea încotro aș pleca. Dar să zicem că n-am. Totuși n-aș accepta să-mi trimit soția și copiii în condiții precare într-o astfel de drumeție periculoasă peste mări și țări nici dacă soția mea ar fi cea descrisă în ultimul capitol din Proverbe. E femeie și e vulnerabilă. Nu eu, eu n-aș fii.

Deci, cine este inconștientul pentru care trebuie să plîngă o lume întreagă? Cui nu i-a păsat de copii și soție și i-a trimis la moarte? A făcut-o prin credință? Halal credință!

În contextul dat, doamna Merkel delirează cu non-șalanță: să nu creadă cineva că ea încurajează valul no 2 de refugiați/emigranți. Nu crede nimeni doar dacă e nebun. Și un cimpanzeu cretin știe că întărirea pozitivă (o recompensă, cu alte cuvinte, orocedură ce ni se bagă în cap de ceva timp), dă roade imediat. Bătaia ruptă din rai nu mai funcționează pentru că am declarat-o în afara legii. Deci o pedeapsă, o întărire negativă, nu ține. Nu mai poți să-i forțezi pe oameni dacă ei nu vreau ceva.

Mulțumim doamnă Merkel că ați deschis zăgazurile infracțiunii internaționale pe motive umanitare. Adio ordine, poliție, armată, stat. Bine ai venit haos, libertate fără margini și prosteală. Na c-am început să delirez ca doamna cancelar!

Ca să nu închei într-o notă negativă, ci foarte negativă, m-aș întreba de cîți europarlamentari este nevoie să se schimbe un bec? De toți, bineînțeles. În toată Europa asta mai mult sau mai puțin unită, ce este leagănul civilizației moderne, nu se află o minte, două, mai luminată să ne scoată din impasul ce alte minți, tot europene, l-a creat? În toată pleiada de pieigidiuri, educheitări, om deta și alte categorii nu se arată un salvator asemenea lui Mesia? Unii ar spune că și lui i-a trebuit (so tu spic) 300 de ani să răzbată în Imperiul Roman. Dar mă gîndesc, le trebuie timp… și altceva.

Să mai apară de undeva un soț inconștient cu familia decedată pe valuri, să mai moară pe malurile Europei niscaiva copiii trimiși spre bunăstarea europeană, să intre-n panică vreun sat de pescari răzbunători asediat de turiști ad-hoc și imobilizat de politicieni deștepți. Prosteala continuă, de data asta pe banii doamnei Merkel. Cu delirul de rigoare. Grecia se simte un pic răzbunată și așteaptă calmă valul următor. N-ar trebui să mutăm Germania mai în sud, mai la mal? S-ar simplifica mult problema. Ba chiar s-ar rezolva.

Îmi aduc aminte de ziarele din Marea Britanie din anii 90 ce spuneau că țiganii sunt români și că trebuie primiți cu brațele deschise. Apoi a trebuit să-i luăm înapoi. Și au umplut Daily Mail de țigani ce trăiesc bine-mersi pe cheltuiala statului britanic. Am văzut cum de o echipă de muncitori la negru din Franța a fost deportată împreună cu niște cerșetori și hoți. Vreo cinci. Erau ilegaliști.

Nu repetă figura francezii și englezii? De ce? Că nu-s creștini? Că nu-s din Europa de Est a executatului dictator Ceaușescu?

Delir, prosteală.

Prosteala de la granița Europei Unite


Am făcut armata. Am tras cu armele ce ucid oameni în Orient. Cu pat rabatabil, fără pat rabatabil. Cu încărcător de 30 sau 40 de cartușe. Am fost învățat să-i opresc pe invadatori cu tunul. În caz de invazie lupta trebuia să se dea cît mai aproape de graniță.

Ca să trec granița aveam nevoie de un pașaport. N-am avut așa ceva înainte de 1991.

Granițele Europei n-au fost nicicînd mai lesne de trecut ca acum. Zeci de mii de oameni neînarmați le trec în cîrduri precum cocorii pe aceleași rute de migrație sud-nord. Ce bine că iarna e pauză. Să spunem mersi că oamenii ăștia nu sunt înarmați.

De fapt vorbesc prostii: sunt înarmați. Cu credința lor. Cu o credință ce o zguduie din temelii pe a noastră. Nu că a noastră ar fi mai slabă. Sau mai ieftină. Sau mai neajutorată. A noastră e cea mai bună, că altfel n-ar fi a noastră.

Mai vin înarmați cu o gură flămîndă. Unii îi compară cu lăcustele Exodului din Egipt. Poate ar fi cazul să ne amintim de miile de tone de mîncare expirată sau pe cale de expirare ce sunt aruncate la gunoi în toată Europa. Chiar și la noi.

Granița șvaițerului Șenghen a dat kix. Migrația modernă ce beneficiază de foloasele telefoniei mobile și ale internetului dă roade. E doar începutul. Primăvara arabă s-a transformat în vara europeană. Presimt o iarnă pe măsura înghețului siberian cu mari probleme de cazare.

La adăpostirea miilor de trecători prin granițe ar putea contribui bisericile, acele clădiri goale în timpul nopții cel puțin. Dacă biserica este pe măsura clădirii. Oricum majoritatea bisericilor sunt goale mai tot timpul. Inclusiv de spiritualitate.

Da, după fire aș sta la graniță cu kalașnicovul. Dar ce sens ar avea?

Uitați de căsătoriile homosexuale și adăpostiți oameni fără adăpost. Îi țineți minte pe cei doi americani ce au străbătut America deghizați în homleși? Într-o sîmbătă seara s-au culcat pe scările de la intrare ca să nu piardă momentul deschiderii. S-au trezit mult după începerea serviciului divin în tonalități de sfinte imnuri. Enoriașii s-au strecurat pe intrarea de serviciu ca să nu-i deranjeze. Intrarea era încă încuiată.

Asta da biserică. Enoriașii și-o fi închipuit probabil că Isus era asediat în cocioaba lor și voiau să-l apere de zdrențăroșii puturoși de afară. Dac-ar fi știut că erau doi creștini deghizați ar fi dat bine, dar nu le-a picat nici fisa, nici Duhul nu le-a șoptit nimic. Probabil că ar fi trebuit să-i lovească cu parul. Parcă seamănă cu situația noastră europeană.

Ei uite Europa a aruncat la gunoi credința creștină și acum vine cea islamică peste ea. Vorba aia: scapi de dracu, dai de fra-su! Și de data asta nu-ți mai merge. Nu mai poți să-i jignești ca pe creștini că te rad. SUPER! Cum e să mori ca martir al ateismului sau materialismului? Vom trăi și vom vedea.

Dacă nu vor exista martiri atei, nici materialiști, atunci noi creștinii, cei ce vom fi rămas, ar trebui să ne punem mari, multe și lungi întrebări cu privire la iventul în curs de desfășurare în Europa. Nu de alta, dar dacă nu putem dovedi că ne iubim semenul sau vecinul, și-i tot dăm că Dumnezeu ăla al nostru c-o fi dragoste și ăla al lor că e Bau-Bau, e clar că n-avem habar de iubirea dușmanului.

Oare Isus urmărea efectul estetic atunci cînd vorbea în pilde? O să-i dăm cu iubirea lui Dumnezeu, cu serviciile divine și cu alte stăruințe de acest gen în speranța că ne vom clăti conștiința fariseică. Vom bate metanii, vom pupa moaște, ne vom închina la icoane și vom leșina prin procesiuni sfinte ce au ca scop păzirea averii personale de ecț ăv gad. Vom face totul, poate chiar mai mult să ne protejăm familia, sacrosanta familie pentru care trudim pe brînci și pe care o vedem atît de rar. Și în final vom ofta consolîndu-ne că numai asta suntem în stare să facem: Cum o duci frate? Ca pe pămînt frate.

A cui pămînt?

Semnale de alarmă?


Pe net spune cîte un pastor, recent unul baptist, apoi unul adventist, apoi iar unul baptist din America că trag semnale de alarmă. Personal n-am văzut ca bisericile să fie dotate cu așa ceva. Recunosc, nu am fost în toate. Dar în cele în care am fost nu existau în dotare mecanismele de oprire rapidă în caz de pericol. Că la astea sunt bune semnalele de alarmă ce au fost instalate în vagoanele de tren.

Ce admir la acești pastori este că au curajul de a le trage. Cam tîrziu, cam anemic, cam inutil. Trenul bisericii merge înainte așa cum zicea un alt pastor baptist din străinătate ca pe vremea Noului Testament. Pentru că dacă stăm să ne socotim, zice el, nici pe vremea lui P & P (Petru și Pavel) nu era mai bine, dar creștinii erau mai pozitivi, mai optimiști. Și eu sunt optimist și spun că se poate și mai rău!

Eu, asemenea cetățeanului turmentat din renumita scrisoare a lui Caragiale vreau doar să pun o întrebare: Ce ați făcut domniile voastre în ultimii 25 de ani de maximă păstorire a turmei personale?

Funcții ați avut. Oarece sponsorizare extra-bugetară idem. Nimeni nu va demolat adunarea. Nimeni nu va luat nici măcar pisica din prag. Și nici nu ați fost confruntați cu călătorii primejdioase de s-a rupt corabia sau avionul sub voi. N-ați căzut între frați mincinoși. Nu v-a lovit Satana cu vreun beteșug inexorcizabil. Dimpotrivă, vă văd bine mersi, la costum, la mașină, zîmbitori și iresponsabili.

Pentru că dacă ați păstorit turma de mioare, ar fi trebuit să fiți responsabili și să spuneți, că vă asumați responsabilitatea eșecului. Că doar nu victima este responsabilă. Victima cine-i, ca să nu pierdem din vedere esențialul? Ați condus, ați învățat, ați predicat, ați dat exemplu. Cum?

Urmările se văd acum și le recunoașteți, dar e dificil, ba chiar nasol de recunoscut că responsabilitatea vă aparține. Doamne, am dat-o-n bară! Păi ați dat-o-n bară bine, că lucrurile merg mai rău decît pe vremea comuniștilor, cînd nu era permis să meargă mai bine.

De aceea nu este de ajuns să trageți unul, două, nouă, o mie, un infinit de semnale de alarmă! Trageți-vă de păr, sfîșiați-vă hainele, faceți rost de saci și cenușă și vedeți că poate vă pocăiți de toate alea cîte le-ați menționat voi.

V-a ajuns cuțitul la os? Constatați că acum e rău. Ce bine! Asta dovedește că sunteți în deplina facultate mintală și că nu ați luat-o pe lîngă. Conștienți, lucizi, obiectivi în oarecare măsură, a venit ceasul, după cum mărturisiți să vă cereți iertare pentru păstorirea falimentară, pentru conducerea de doi bani. Ați înțepenit în scaune, ați manipulat în așa fel încît ați ajuns infailibili și acum recunoașteți că ați ajuns la capătul liniei.

Bun. Vă rugăm, nu vă mai cramponați de mînerul semnalului de alarmă. Coborîți, dați în primire și dacă vă recunoașteți vina poate veți fi iertați. Dacă nu, nasol!

E vremea unei schimbări masive în România. Mă bucur că ați oprit trenul Bisericii ce l-ați îndreptat spre dezastru. De aici poate continua Isus Cristos.

 

Hocus-pocus-preparatus!


Formula Hocus-pocus-preparatus este folosită de scamatori. Etimologic cuvîntul derivă din scam, din limba engleză, ce înseamnă înșelătorie. Sau din franțuzescul scamator, ce înseamnă înșelător. Este o formulă garantată prin care ceva normal se schimbă în ceva neașteptat și de dorit sau garantează apariția bruscă a diverse ființe și obiecte: flori, iepurași, porumbei, și femei arătoase.

Magia este inițiată și de agitarea unei tipice baghete magice. Formula, bagheta și publicul deja doritor de magie constituie rețeta destul de previzibilă ce garantează succesul unui de-formator al realității. Cam aceleași condiții sunt îndeplinite și de de-formatorii de imagine și opinie.

Acum se știe că Richard Nixon și-a cîștigat primul mandat de președinte al SUA  datorită unei noi imagini promovate de o firmă de profil. El nu era omul care fusese ales ca președinte, dar a fost transformat pentru piața alegerilor în candidatul ce era de dorit în fotoliul prezidențial. Alegătorii nu au ales omul, ci ideea de președinte întruchipată de politician.

Garanția acestui tip de transformare de imagine sau de fațadă, nu de substanță sau profunzime este foarte tentantă.

De ce nu? Este rapidă, concretă, avantajoasă în ciuda tarei morale ce o incumbă. Recent s-a dovedit că un misionar român într-o țară musulmană poate fi extras de urechiușe din joben ca iepuraș nevinovat. Asocierea unor personaje cu rang înalt de publicitate n-a dus la materializarea dorită, publicului larg fiindu-i servită o iluzie de tipul Now you see me, now you don’t!

Cu toții ne-am jucat pînă la vreo doi anișori celebrul joc internațional Cu-cu, bau! Copii nevinovați, ne căzneam să-l găsim pe ditamai adultul ascuns în spatele palmelor sale de parcă era celebrul Houdini. Dacă nu-și arăta fața la zece centimetri de ochii noștri am fi fost în stare să răscolim lumea întreagă pentru a-l găsi. Noroc că ne jucam, că dacă treaba devenea serioasă începeam să plîngem!

Recent unii și-au creat faima misionarului pe muchia martirajului după aceiași rețetă. De ce avem nevoie și noi creștinii de scamatorii de tipul celor de pe siturile subvenționate de unii și de alții? Poate pentru că și noi le alegem pe cele ce ne întăresc convingerile. Pentru că ne place ca lumea să fie așa cum vrem noi. În ciuda realității ce nu concordă cu realitatea imaginată de noi, ne place să credem că adevărul este cel aliniat convingerilor noastre.

Se știe că manipularea nu reușește doar pentru că cineva oferă produsul manipulator, ci pentru că noi ne dorim acel produs și trăim într-un spațiu în care acest produs are credibilitate sau tocmai noi îi oferim această credibilitate. Această aliniere a cererii și ofertei ne transformă în complici mai mult sau mai puțin activi. În plus biserica a devenit un spațiu deschis unor manipulări de acest tip de la sine înțeles pentru că creștinul ia multe prin credință, nu prin vedere. Creștinul are în genele sale transformarea de la Vechiul la Noul Testament. Are așteptările Apocalipsei cu fiarele de rigoare. Cu catastrofele iminente, inerente și indubitabile.

Din această cauză este mult mai facil să te ocupi de leadership decît să faci ucenici. Un lider creștin fabricat are succes, este mai credibil pentru că merge pe o rețeta succesului garantat. El este autor de cărți. Chiar dacă nu le scrie. El este văzut și certificat de mulțime. Pentru că se bagă în față. Nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce presupune că va face.

De aceea putem victime sigure ale unui misionar virtual îmbuibat cu destule știri și activitate socială (dar virtuală) ce îl fac credibil. Încă din antichitate ni s-a dus vestea că suntem creduli. Nu doar credincioși.

Imaginea de fațadă face mai mult decît o mie de cuvinte. Formula succesului nu înseamnă trudă și suferință, ci unul sau mai multe Hocus-pocus-preparatus. Rostite atunci cînd trebuie, cu bagheta de rigoare agitată pertinent, în fața unei audiențe ce trăiește cu expectanțe îndelung pregătite, nu-i de mirare că reacția este cea scontată. Așteptările ne sunt împlinite la comandă. Scriptura e blocată. Duhul e alungat ca prin vrajă.

De ce îmi vine în minte cel mai scurt verset din Biblie?

Pe de altă parte…


Pe de altă parte apare atunci cînd vrei să introduci ceva diferit de ceea ce ai spus pînă atunci. O contradicție, o antiteză sau ceva asemănător prin care vrei să exprimi ceva diferit. De exemplu, de cele mai multe ori nu joc la loto. Pe de altă parte cînd este un pot mare, risc și eu cinci lei…

Pe de altă parte introduce și partea plină a paharului după ce ai prezentat de ce ți se pare că paharul este pe jumătate gol. Așa cum spuneam ieri, biserica se bate singură pentru că este mai mult despre biserică vs. biserică decît despre ne-credincioși sau credincioși vs biserică. Pe de altă parte trebuie menționat că biserica face multe lucruri bune. Aici bineînțeles înțelegerea depinde de definiția bisericii (iar ajungem la asta?) și la existența sau inexistența clerului.

Și atunci vedem că biserica are case de bătrîni, case pentru copiii orfani, îi ajută pe oamenii sărmani și năcăjiți, adună fonduri pentru cei sinistrați, contribuie la buna înțelegere între oameni în general, între soți în special și promovează ascultarea de autoritățile de tot soiul. Ba cîteodată biserica donează și bani pe lîngă că pune la dispoziție locuri de muncă.

Dar astea toate ni se par lucruri cît se poate de normale și naturale, ce decurg din chemarea bisericii. Să nu uităm însă că biserica are propriul sistem de învățămînt: școli primare, gimnaziale, licee și facultăți. Importante sau mai discrete, fețele bisericești de tot felul supraveghează doctorate, deci au o mare influență asupra formatorilor și formării celor ce sunt intelectualitatea țării. Ei sunt formatorii de caractere, de opinii, cei ce modelează prezentul și viitorul.

Nu am habar dacă biserica are și dispensare sau spitale, dar știu cel puțin două locuri, unul în Arad, altul în Iași în care funcționează cabinete medicale sub umbrela a două biserici evanghelice. Deci se poate.

În toate aceste întreprinderi biserica face investiții, suportă riscuri și poate trage unele foloase meritate. Asta ar trebui să se vadă în societate. Comunitatea care beneficiază de pe urma acestor servicii în mare parte gratuite și dezinteresate ar trebui să aibă un plus de ceva. Un indicator ce ar spune tuturor că acolo e mai bine, chiar dacă nu e mai mare bogăția. Acolo e mai frumos chiar dacă nu există mari artiști și e mai bună înțelegerea, chiar dacă nu există mari filosofi.

Dincolo de statisticile care indică zonele cele mai prospere a țării, ar trebui să existe, în opinia mea, statistici ce indică binele acestei nații. Și aici e chemată biserica să facă diferența. De ce este nevoie ca 2 milioane de români în străinătate să producă mai mult decît jumătate din cei ce sunt angajați acasă? Pentru că acolo lucrurile merg mai bine și cei ce vor să lucreze asta fac. De ce nu s-ar putea face asta și aici? Dumnezeu știe… noi ne facem că nu știm. Același lucru este valabil și pentru biserică. De ce biserica a schimbat locul doar departe cînd știm și noi prea bine că omul sfințește locul?

Probabil că la noi jumătatea goală a paharului este mai ispititoare decît cea plină. Pe de altă parte nu ne împiedică nimeni să vedem lucrurile exact pe dos. Dar atunci de ce nu facem nimic ca să schimbăm starea aceasta de fapt. Ne convine? Evident că nu! Și totuși, deși știm că avem un paradis la care putem avea acces dacă ne implicăm, ne mulțumim cu un veșnic purgatoriu din care răcnim nemulțumiți împotriva bisericii.

Cine știe, poate ar fi bine ca și noi și biserica să încercăm o mediere, o soluționare a percepției negative, a lipsei de implicare, de leadership sau mai bine zis a stilului de leadership existent în secolul XXI. Chiar mă întrebam cu cîteva zile în urmă, cu atîtea modele, avînd de unde să alegi și unde să te școlarizezi, care ar fi soluția/soluțiile în acest domeniu. Pe de altă parte biserica…

For the sake of argument…


Acest post este o replică la postul lui Teofil Stanciu, Biserica vs spital și școală aflat la https://drezina.wordpress.com/2015/05/27/biserica-vs-spital-si-scoala/ și propune, dacă nu o alternativă, cel puțin un alt punct de vedere.

De acord că ne trebuie biserici. De acord că biserica nu înseamnă ce a însemnat acum 2000 de ani și că trebuie să se facă diferența între biserici și biserici. După cum spunea Teofil, nu poți avea spitale și școli în sate amărîte și nici nu poți face abstracție de moștenirea creștină a poporului nostru. Mă gîndesc…

Dar în același timp văd lipsa de dăruire în materie de învățare și îngrijire a bolnavilor ca o incapacitate din domeniul bisericii. Ba chiar îmi aduc aminte că în Evul Mediu cel atît de hulit, nu numai catolicii, ci și ortodocșii își lăsau averea bisericii pentru construirea de spitale și școli. Doar, doar sufletul lor va purcede mai lin spre locul de odihnă. Și nu era rău. Din contră. Mai ales în Occidentul papilor corupți și amatori de amante unde s-au construit spitale în mănăstiri încă de atunci. Dar nici cu Sf. Vasile cel Mare nu mi-e rușine.

În același timp învățămîntul din biserici a dat startul școlilor superioare, și din școlile episcopale au apărut universitățile. Sau cel puțin așa pretind catolicii. În Răsărit a fost mai greu, dar grecii cred că ne pot da cîteva lecții. Venind mai aproape situația este mai clară și scolasticismul, Reforma, pietismul și Contra-Reforma au destule argumente în favoarea școlilor bune.

Ceea ce vreau eu să spun este că marile catedrale au dat naștere marilor școli. Marile orașe au dat naștere marilor spitale, ambele instituții conlucrînd cu biserica pentru binele omului. După cum știm iluminismul, Revoluția Franceză, anticlericalismul și secularizarea au schimbat datele problemei. Capitalismul, comunismul și naționalismul și nu în ultimul rînd post-modernismul, au reașezat bazele puse de biserică pe o fundație poate solidă în cunoștiințe, dar șubredă în ideologie.

Asta n-ar deranja atît de tare, dacă în această reașezare n-ar fi fost îndepărtate unele valori proprii creștinismului: mila sau îndurarea, dărnicia, jertfa de sine, smerenia, valoarea persoanei omenești și inviolabilitatea vieții, ca să le enumăr doar pe cîteva dintre ele.

În tot acest proces ce a durat cîteva secole biserica a fost deposedată de rolul său tradițional din societate, acela de autoritate supremă. Și cum un rău nu vine niciodată singur, biserica a fost invadată de caractere dubioase, de profitori carieriști, în general de oameni fără scrupule. Calitatea creștinilor a scăzut, impactul bisericii s-a micșorat pînă acolo că în multe cazuri a devenit o instituție anexă a statului. Și aceasta cu întreg concursul ierarhiei ecleziale. Nu că ar fi de mirare…

Cred că nu avem spitale bune și școli competitive pentru că azi nu avem o biserică care să inspire societatea să facă ceva în direcția asta. Cel puțin pe plan local. Tocmai pentru că a recurs la recucerirea terenului pierdut pe vremea regimului comunist biserica și-a pierdut menirea și este desconsiderată azi. În loc să ocupe prima poziție în inima credinciosului biserica a devenit ținta frustrărilor din alte domenii, cum este cel al educației și sănătății.

Aceasta cu atît mai evident cu cît statul sponsorizează și favorizează biserica la fel ca și împăratul Constantin. Dacă biserica este un ong și îi reprezintă pe credincioși, de ce nu o lasă statul așa cum este, pentru a întări învățămîntul și sănătatea care țin de resortul său? Clerului i se poate transmite același mesaj: biserica nu este a voastră, nici măcar a lui Dumnezeu, ci a celor ce o formează.

În același timp, așa cum se poate constata, școlile și spitalele private demonstrează că lucrurile ar merge bine în alte condiții. Ceea ce nu se poate spune despre biserică: nu avem biserici private, ci biserici care servesc credincioșii. Dacă și aici ar merge treaba bine s-ar vedea în comunitate. Ca urmare, animozitățile dintre ne-credincioși și biserică sau credincioși și biserică nu ține de investiții sau lipsa lor, ci de lipsa de implicare a bisericii ce este percepută ca o instituție tot mai străină, mai demodată, mai bogată, mai hrăpăreață sau lumească. E normal să fie acuzată, chiar dacă nu totdeauna este vinovată de așa ceva.

Căci, dacă într-adevăr biserica ar fi biserică, nu altceva, efectele ei s-ar vedea atît în învățămînt, cît și în sănătate.

Ca să mă refer la ale noastre, pe cînd predam la o instituție de învățămînt superior penticostală i-am întrebat pe studenți de ce nu se duc prin spitale să-și pună mîinile și să se roage pentru bolnavii din sistemul de sănătate răpciugos. Totuși l-am întîlnit pe unul dintre foștii mei studenți vizitînd un bolnav din secția de hematologie acum un an. Cum ei se pregăteau să devină profesori de religie am crezut că vor schimba ceva în școli, în mentalitatea colectivă. Spre dezamăgirea lor și a mea personală, s-au lovit de obstacole în bisericile de unde proveneau părinții elevilor, de sistemul corupt al distribuției cadrelor din propriul cult și uneori de obtuzitatea directorilor de școli. Ce ar mai fi de adăugat, mai ales că aceste informații mi-au parvenit direct de la sursă. Probabil că nu multe.

În acest context, închizînd cercul, bisericile, chiar și cele ne-ortodoxe nu fac mare lucru ca să schimbe ceva în comunitate, ba dimpotrivă își bagă nasul în domenii cu altă sferă de influență, cum ar fi politică, drept și administrație, astfel că nu mă miră existența unor cereri de secularizare a averilor bisericești. Pînă la urmă, nu cred că este vorba despre Biserică vs. spital și școală, ci este vorba de Biserică vs. Biserică.

Aferim? De ce?


Știrile zilelor trecute marcau încă un succes la Festivalul de film de la Berlin. Filmul românesc Aferim a luat un premiu. Și eram din nou mîndri că suntem români. A apărut trailerul. Andi Moisescu l-a invitat pe regizor la emisiunea sa. Și au vorbit despre discriminare. Îți venea să-ți urci copiii în mașină și să nu te mai oprești pînă la cinema. Te gîndeai că în fine s-a spart tiparul românesc ce spune că indiferent ce facem, e bine și așa. Poate… Aferim!

Și m-am, de fapt ne-am, dus la cinema. Am văzut Aferim. Cu soția.

Dacă aș fi străin și ar trebui să-i fac o trecere în revistă, aș spune că e un film ciudat despre un subiect demodat. Sclavia. Rezolvată în secolul XIX. Mai tîrziu în Principate. Că țara semăna pe alocuri cu Afganistanul. Că era foarte înapoiată. Și deci primitivă. Și că oamenii erau ciudați… Limbajul cam deranjant, dar poate bine ales pentru ceea ce se întîmpla la vremea aceea. 1835. În țara lor.

Dar dacă sunt român gîndesc altcumva.

În primul rînd am fost 3 spectatori în toată sala. Aferim n-o să fie un succes de casă. Care film în ultimii 25 de ani a fost așa ceva? Sufăr cumva de amnezie sau asta e realitatea? E clar că toate premiile cinematografiei noastre s-au luat pentru ciudățenii. Pentru ceva la care Occidentul se miră. Sau pentru mesajul politic al filmului. Pentru hapeningsuri…

Dar tocmai ce îi lipsește cinematografiei noastre este succesul de casă. Poate veți spune că nu mai trăim pe vremea lui Ceaușescu ca să mergem cu clasa la Dacii, Mihai Viteazul, Puterea și adevărul, etc. Păi da, nu mai trăim pe vremea lui Ceaușescu, dar nici atunci nu mergeam la Nea Mărin miliardar cu clasa… Nici la Cu mînile curate… Nici la…

Dar dacă este un film despre discriminare nu se putea gîndi nimeni, dar absolut nimeni, că la filmul ăsta, chiar dacă nu ar fi luat premii, s-ar putea sau mai degrabă, ar trebui, să se meargă cu clasa? Și totuși veți întreba, dar de ce nu se poate merge cu clasa?

Nu se poate merge cu clasa pentru că nu se mai merge în armată și deși în armată se înjura birjărește, o dată trecut de poarta unității intrai în lumea normală în care nu mai puteai înjura la fiecare replică. În Aferim se înjură. Dar nu se înjură oricum. Se înjură masiv. Direct, parcă n-ar fi înjurături, parcă era limbajul de toate zilele.

Anatomia masculină și feminină des pomenită a filmului nu m-a dus la catharsis. Probabil că nici nu trebuia. Aferim este un film militant. În Aferim vedem prostituție, mită, nedreptate, înjurături, lașitate, TBC, tîlhărie, jaf, furt, jeg, înjurături, infidelitate conjugală, sechestrare de persoană, manipulare, exploatare economică, robie, beție, relații sexuale cu minori, abuz de autoritate, schingiure, și cîte altele.

Filmul are snoave, panseuri și zicători. Și pe lîngă activismul social, activismul filmului este profund anti-religios. Cum altcumva decît anti-ortodox, că nu putea fi vorba de altceva. Dar nu este anti-religios sau anti-ortodox grec cum ne-am aștepta, avînd în vedere că țara gemuse sub jugul fanariot de curînd eliminat. Nici de cel al mănăstirilor închinate către locurile sfinte, o povară demnă de datoria prezentă de zeci de miliarde a României… Pădurile, ogoarele, robii și satele închinate lor au fost rezolvate de Cuza după jumătate de secol.

Dincolo de absurdul omniprezent pe aproape toată lungimea filmului, presupunerea că vezi adevărul, că binele va triumfa și se va face dreptate, ultimul element al triadei clasice, frumosul, se lasă prea mult așteptat. Eventual se poate deduce din peisaj și animale. Dincolo de alb-negrul filmului. Dialogurile redactate pe baza textelor clasicilor literaturii române  din care nu lipsesc trimite la textele lui Alecsandri, Ion Budai-Deleanu și mulți alții, nu justifică violența limbajului.

În concluzie, Abuz după abuz ar fi fost un titlu mai bun pentru filmul Bravo, căci așa s-ar putea traduce cuvîntul aferim. Cum se traduce filmul?

Am plecat cu un gust amar. Amar de violență. Nu am plecat cu dorința de a schimba ceva. Ci cu scîrbă. Oare asta și-au dorit realizatorii? Căci dincolo de dialogurile clasice, de vestimentație, animale, actori și peisaje, de primitivism și activism anti-religios, cu asta am rămas. Oare cum percepe românul din străinătate filmul acesta?

Pe cînd statul islamic mondial? Pe…


Din secolul VII islamul încearcă fără succes să cucerească întreaga planetă. Sau mai bine-zis să o recucerească. Conform paradigmei islamice, toată planeta era islamică, dar oamenii au fost mințiți de alte religii ce au preluat controlul. Dacă ne-am opri aici, am constata că dacă planeta era cîndva 100% islamică și după aceea s-a pervertit, înseamnă că islamul a fost învins de mii de religii în mii de limbi, la toate rasele. Slabă consolare că a apărut îngerul să-l pună pe Mohamed să recite.

Re-recucerirea ce a debutat cu prima campanie militară a lui Mohamed s-a bucurat de un oarecare succes în Orientul mijlociu, apoi în Africa de Nord și în Asia. Mogulii ajunseseră să domine India. O parte din Asia, Africa și o mică parte din Europa au ajuns musulmane prin expasiune militară. Apoi s-a oprit. Statul musulman poate concretizat cel mai bine prin Imperiul Otoman s-a năruit, califatul a fost desființat de Kemal Ataturk. S-a trecut la modernizarea și secularizarea islamului.

Vorbind despre islam nu trebuie să uităm că dincolo de tradiționala diviziune suniți/șiiți, islamul este împînzit de secte (http://www.informationisbeautiful.net/visualizations/islamic-sects/). Unele pașnice, altele mai puțin pașnice.

Singura paralelă ce îmi vine în minte cînd cineva spune că islamul este o ideologie, este comunismul. S-a impus prin forță și teroare. S-a extins tot așa. A fost denumit Imperiul răului și avea capacitatea de a distruge de cîteva ori întreaga planetă. Era condus de oameni însetați de putere ce renunțau la ea numai dacă mureau. Oricine era împotriva comunismului era etichetat ca dușman al orînduirii comuniste și trebuia încarcerat și exterminat. Jignirea comunismului prin atitudine, aducerea unor ofense sau vorbirea de rău erau pedepsite cu ani grei de închisoare. dacă luptai împotriva comunismului plăteai cu viața. Comunismul era o ideologie ce domnea prin teroare.

Fără să aibă organizarea și forța URSS-ului ce era propulsat de ideologia comunistă, un stat islamic mondial trebuie să se confrunte cu un mozaic de variabile de ireconciliat: națiuni, naționalități, limbi, state, culturi în stadii diferite de dezvoltare și nu în ultimul rînd islamul.

Dar nu mă interesează acum islamul, ci reacția la islam.

Există hardlainerii, durii, intransigenții ce zic, cer, țipă, ba cîteodată urlă și apasă pe trăgaci: Islamul e o religie a Satanei, Mohamed n-a fost profet, Allah e o invenție, religia asta trebuie lichidată. În viziunea lor un musulman bun este un musulman mort. Unde am mai auzit noi aceste cuvinte? Mai peste tot.

Și mai există progresiștii, liberalii, umaniștii, mai soft sau soft de tot ce nu prea țipă că nu le stă în caracter, dar se mai agită și ei cîteodată scriind, mitingînd sau filmînd. Ba mai strîng și bani pentru diferite cauze. În viziunea lor islamul e o religie ca oricare alta, Mahomed trebuie respectat, Allah trebuie respectat ca zeul oricărei religii și că dacă vrei să fii musulman e treaba ta. Ca urmare trebuie promovat un je m’en fiche respectuos…

Pe deasupra tuturor sunt musulmanii extremiști. Ei vor să extindă islamul pînă devine unica religie. Nu-ți place? E treaba lor. Ei își dau viața pentru așa ceva. Și ți-o iau și pe a ta. Nimeni nu trebuie să se supere, așa e scris în Coranul lor. Fatalitate!

Ca reacție, cei dintîi vor să desființeze islamul, următorii nu vor să-l desființeze, ultimii vor să-i desființeze pe toți ceilalți. Mijloacele vi le puteți închipui…

Și între astea două extreme își duc viața cei fără păreri, cei pașnici, cei ce cred altceva și cei pe care nu îi interesează nimic din toată afacerea asta. Adică o mare parte din noi. Dintre noi se pescuiesc peștișori pentru categoriile menționate anterior.

Dar printre peștișori am constatat și prezența unor rechinași, a unor știuci și a unor balenuțe creștine. Aceste animale pașnice le răspund musulmanilor după cum îi taie credința personală. Dar mai ales după principiul lui Lameh. O să vadă Franța, Europa, America ce-o să se întîmple pentru că i-au lăsat să intre, să se înmulțească, să propășească.

Să se ia urgent măsuri! Nu seamănă cu prorocii apocaliptici, chiar sunt! N-aș fi crezut că tocmai ei o să devină așa ceva. Dacă mă uit primprejur, văd cîțiva. Ciudată transformare! Tocmai ei care-și băteau joc de falșii proroci ai mileniului, ai Armaghedonului. Dar au căzut și ei în plasă… Minte de muscă!

Parcă vorbele despre controlul numeric al musulmanilor seamănă teribil de mult cu cele ale egiptenilor după moartea lui Iosif, cînd s-a dat o lege pentru lichidarea băieților evrei. Creștinii de viță nobilă, cei ce își bat joc de musulmani, de dumnezeul și profetul lor o să pună în aplicare așa ceva? Hmm…

Dar ei sunt împotriva eutanasiei, a avortului și a violenței. Ei sunt doar fii tunetului. Sau ai soluției Nacht und Nebel… în variantă conservator creștină.

Exagerez!

În numele lui Alah Cel Milostiv, Îndurãtor


În Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător…

A trecut un pic din Charlie-mania momentului. Dacă cumva o fi fost pe la noi. În Franța e explicabil. Și în Marea Britanie ar fi explicabil. Ar fi fost explicabil și în SUA. Dar n-a fost. De frică? Din considerație față de circa 8 milioane de musulmani autohtoni? Încă nu se știe.

Nu am fost Charlie, pentru că am ales să nu fiu Charlie. De felul meu sunt un pic mai greu de cîștigat pentru o cauză evidentă sau foarte evidentă. Menționez că sunt flegmatic și ca atare trebuie să fiu foarte și extrem de personal afectat ca să dau în fierbere. Dar pot să simpatizez cu unii care fierb mai ușor. În cazul de față am simpatizat cu cei ce au dat în fierbere în faza a II-a.

Prima a fost cea a răzbunătorilor musulmani. Mi se pare că ar trebui să-i numim cinstit musulmani, așa cum erau. Sau islamici, nu islamiști. De ceva timp se face distincția între un islam coercitiv, agresiv și punitiv numit islamism și un alt islam, mai calm, numit doar islam. Alții susțin că ar fi două curente în islam: unul radical sau terorist și unul moderat și pașnic. Cred că se înșală. Islamul nu operează cu astfel de categorii.

Spectrul existenței umane a produs reacții pro și contra Charlie. Am încercat să le înțeleg (fără să susțin că mi-e clar ceea ce susține fiecare, și cu atît mai puțin singur că sunt singur în acest proces) și să fac ceva. În cazul meu să mă exprim. Am încercat o abordare a evenimentelor pro și contra Charlie în cîteva posturi.  E greu de sintetizat un fenomen ca acesta. Pentru orice individ cu oarecare habar de istorie europeană evenimentele din Paris nu se limitează doar la asasinatele comise… Lucrurile sunt chiar mai complicate decît ar vrea islamiștii să le facă și să ne facă să credem.

În primul rînd, nu se poate da vina peste tot în lume cînd musulmanii dau foc, omoară, jefuiesc sau iau sclavi dintre creștini pe o nenorocită de revistă de doi bani de care n-am auzit pînă cînd i-a fost lichidată aproape toată redacția. Mi se pare un pretext bun doar pentru cei cu un IQ redus.

În același timp, avînd în vedere incendierea unor clădiri creștine din Niger în mod fals numite biserici, probabil că ar fi cazul să se redefinească ce înseamnă aia biserică. Din nou, biserica nu este clădirea, indiferent cît e de mare, scumpă, de catedralică sau antică; biserica e oamenii! Poate asta ar face ca în ceasul al 12-lea să se pună accentul pe om nu pe pietre. S-a auzit și la proiectul catedralei mîntuirii neamului? Cînd o să arunce-n aer musulmanii catedrala aia, ce se va întîmpla, va ajunge tot neamul nemîntuit? Intrarea în rai e oare pavată cu bani de la guvern, adică cu bani luați de la toată lumea pentru o banală lucrare omenească cu parcare subterană și cu șopuri de profil? Și Hitler a fost mai deștept la capitolul ăsta: au botezat un crucișător Deutschland. Hitler i-a întrebat ce o să se întîmple dacă va fi scufundat. Probabil că la întrebarea mea de mai sus ar trebui să răspundă patriarhul sau sfîntul sinod.

În altă ordine de idei, cum poți fi atît de cretin, iertată-mi fie expresia, pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… încît să ai impresia că dînd foc la niște biserici anonime, dintr-un stat de la capătul pămîntului o să influențezi ceva în… Franța? Sau că omorînd niște evrei sau creștini într-o țară (poate) musulmană o să faci ca cineva din Franța, țară eminamente seculară, sau de la Charlie Hebdo, să se simtă pedepsit sau vinovat. Musulmani, degeaba omorîți în stînga și-n dreapta, n-are nici o legătură cu religia voastră, cu profetul sau cu dumnezeul vostru. Are legătură doar cu dumnezeul lor. Citiți istoria culturii și civilizației!!! Cel puțin a Franței!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… omorînd creștinii din țările islamice, musulmanii nu fac decît să confirme un stereotip: nu sunt interesați să descopere adevărul și adevărații vinovați (ce nu au putut fi creștinii din țările lor), ci sunt în căutarea unei răzbunări ieftine. Nu știu dacă islamul are noțiunea țapului ispășitor, dar e clar cine sunt agresorii și cine sunt victimele. Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… degeaba țipă unii din gură de șarpe că dumnezeul și profetul lor au fost batjocoriți. Creștinii nu au fost batjocoriți de același Charlie Hebdo? Nu sunt în aceiași oală? Ar trebui creștinii din sahel să plece în Franța să se răzbune ca să vă simțiți voi răzbunați?

Și tot mai bat unii apa-n piuă: pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… de ce o fi Franța mai importantă ca Nigeria? Sunt europenii mai șmekeri? Mai buni la piar? Evident că sunt. Dar mai sunt buni și la altceva. Tot istoria (pe care musulmanii au falsificat-o pretinzînd că la început toate popoarele aveau religia islamică, dar în răutatea lor au început să se închine la idoli) mărturisește că Franța a adus un aport mult mai important decît Nigeria la cultura mondială. Mai important decît toată Africa la un loc. De aia e mult mai important un eveniment în Paris. Ne place sau nu, ăsta e adevărul. Asta nu înseamnă că o viață în Africa nu e la fel de importantă ca una din Franța. NU! Dar de asta ar trebui în primul rînd să fie convinși africanii.

De fapt poate nu ar trebui să ne oprim la Nigeria. În 1932 pentru 5 (cinci) călugări japonezi maltratați la Șanghai, mor 18000 și rămîn fără adăpst 280000 de chinezi datorită raidurilor aeriene japoneze. În 1937 japonezii au exterminat sute de mii de civili și au violat între 20 și 80000 de femei doar în Nanjing. A zis cineva ceva în Occident? A intrat SUA în război din cauza asta împotriva Japoniei? La vremea respectivă se duceau tratative ca Japonia să primească de la olandezi o parte din Sumatra  ca să o colonizeze. Nimeni nu i-a tras la răspundere pentru chinezii omorîți de japonezi?

China n-a făcut nimic pentru chinezi. Nigeria n-a făcut nimic pentru nigerieni. Tot religia a fost pretextul. Dar cauza? Aceiași: corupția!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… nu mă mai bateți la cap cu chestii din astea!!!

Salam aleikum Boko Haram sau Salam aleikum fără învățătură occidentală


Gruparea teroristă Boko Haram se laudă că va opri educația occidentală.

Proști destul! Educația ce o opresc ei nu este occidentală. Dar nu merită postul ăsta scurt o digresiune în istoria civilizației sau a educației pentru luminarea fariseilor islamici.

Dar trebuie să fie puri ca să oprească educația occidentală, fariseii ăștia ce se laudă cu potența lor sexuală ca eunucii cu lungimea țevii de argint, ar face bine să nu folosească nimic ce provine din educația de acest fel: Kalașnicoave, pușcoace mitraliere ce calibrul 50 făcute-n America de domnul Brown, mașini dotate cu faruri, dinam, relee, electronică, într-un cuvînt, motoare cu ardere internă și combustibili produși prin distilarea țițeiului, vopsele metalizate și mijloace de comunicație radio.

Și n-ar trebui nici să citească nici din Coran, că tiparul mecanic nu e tumna ochei. O fi la origine chinezesc, dar parcă tot Europa l-a pus la punct. Ce să mai vorbim de gloanțe cu cămașă de cupru, praf de pușcă fără fum, încărcătoare sector sau banda de cartușe. Nu mai vorbesc de cauciucurile vulcanizate și de încălțămintea din picioare.

Deci dacă vrea să fie cît mai halal, mister Boko ar trebui să umble desculț, pă cămilă, îmbrăcat în kandura poate, să tragă cu arcul și să lase naibii hîrtia din mînă că și chinezii au adoptat sistemul educațional al Occidentului. Să sperăm că nu apucă să îmbătrînească și n-o să-i trebuiască okelari. I-aș desena eu o pereche, dar prea se mșcă, nu-mi intră-n cătare!

Păcat!

Aleikum salam!

Monsieur, vous êtes malade!


Cristian Ionescu are dreptate. Dumnezeu i-a prăjit pe caricaturiști.

Și CTP are dreptate. Nu poți să-ți bați joc de divinitate că divinitate se înfurie și trimite asasinii să te radă!

Dar și Luther are dreptate. El vedea în amenițarea musulmană apropierea judecății lui Dumnezeu. Mă tot întreb că nu degeaba avea impresia că Satana e papa de la Roma. Ba chiar trupele protestante ale lui Carol Quintul aflate printre cuceritorii și prădătorii Cetății Eterne în 1527 aveau dreptate. Roma era judecată de către Dumnezeu pentru că-l excomunicase pe Luther.

Mă întreb cît de habarniști și împotrivitori au fost catolicii ce apărau cu succes Viena în 1529 și 1683 împotriva musulmanilor. Ce ocazie au scăpat!

Conform celor de mai sus nenorocirile sunt opera judecății lui Dumnezeu. De aici și pînă la a afirma că toate nenorocirile îl au pe Dumnezeu ca și conspirator nu mai este decît un pas. Și mă gîndesc că e foarte firesc, normal și de bon ton să mai facem un pas și să spunem că Dumnezeu este cel care-i nenorocește pe toți. de aia noi ăștialalți îi binecuvîntăm, ne rugăm pentru ei și-i iubim.

De aia dați-mi voie să-i spun domnului Goe de la Chicago: Monsieur, vous êtes malade!

Și domnului ziarist Atot-știutor de la București, același lucru: Monsieur, vous êtes malade aussi!

Să mă explic: nu sunteți bolnavi din rațiuni politice sau gazetărești. Nici măcar ăia de la Charlie nu au fost în stare de așa ceva. Sunteți bolnavi pentru că-l asociați pe Isus Cristos cu niște asasini cu sînge rece. Pentru că nu vă pasă de ceea ce s-a întîmplat cu familiile celor asasinați. Și pentru că dovediți cu această ocazie că nu sunteți oameni.

Și ca să realizați ce ar însemna să fi bolnav de dragoste și să suferi pentru cineva, v-o pun pe Lara Fabian să cînte. Aveți grijă să ascultați, că cine știe, în curînd dispare și ea așa cum au dispărut cei de le Charlie.

Și încă o dată, nu, nu sunt Charlie. Dar îmi pasă!