Doamne, ocroteşte-i pe români!


Ia uite soarta românului: pînă mai ieri ăsta avea alte versuri, era chiar un cîntec patriotic, dar uite ce a ajuns. E drept că emisiunea e veche, dar jalea a rămas.

La prost gust (tocuri de 15 ţenti, cercei de aur gen toarta cratiţei, orchestră de muzică populară cu chitare electrice, playback)  şi impostură, ce mai putem adăuga, că mămăliga pufăie da nu explodează? Ne rugăm ca Doamne să îi ocrotească pe români. Cel puţin dacă cei care ar cînta sau cîntă acest cîntec sunt români săraci. Să nu exagerăm, nu suntem toţi săraci, mai ales dacă ne comparăm cu cei mult mai săraci ca noi, nu cu cei din Forbes. Dar numai pentru că sunt săraci Doamne să îi ocrotească pe români? Evident nu! Vorba aia veche ce nu mi-a ieşit încă din minte: “Să spunem un nu hotărît!” Să îi ocrotească şi pe ăia plini de nevoi.

Săraca noastră ţară bogată se regăseşte în buzunarele altora şi în sumele înghiţite de aparatul de stat pentru care se ceartă politicienii. Dar ei nu sunt plini de nevoi? Mai că o aud pe tanti Milly urîndu-le: “Mînca-v-ar nevoia!” Deci pînă la urmă suntem bogaţi dacă de la noi tot iau şi dau la alţiiplini de nevoi cu averi fabuloase! După modelul “am nevoie de o altă vilă, am nevoie de un alt seleka, am nevoie de un atacant brazilian, am nevoie de un alt post teve şi de o altă Monică, că asta-i compromisă,” ş.a.m.d.

Să ţinem aproape să vedem pentru cine cîntă tanti asta travestită în ţărancă româncă care zice că ţara trăieşte supărată. Supărată, supărată, dar pe cine sau pe ce? Păi poate pe valurile şi ploile care ne-au lovit pe noi, nu pe ea, că mărgelele alea i-ar fi fost mai deşirate dacă ar fi fost aşa. Chiar stau şi mă gîndesc la tanti aia ce stă pe la Roşia Montana şi îşi plînge amarul pe la reclame că tricotează ciorapi de lînă şi că-i greu. Păi las că ţi-o fi mai bine cînd o veni fiscul să te impoziteze pentru banii din activitatea asta nedeclarată şi să se autosesizeze autorităţile pentru evaziunea ta fiscală! Da asta nu-i nimic, n-am nimic nici cu ce bijuterii porţi, da dă-ţi jos cerceii ăia de aur barem cît joci teatru în reclama aia! Că nu-i greu! Nu de alta da s-ar putea să te ia la controlul averilor mari şi să îţi confişte te miri ce… Doamne, ocroteşte-i pe români că-s…

Şi oare “Doamne, cînd te-oi îndura de sfîntă ţara mea?” Şi zi aşa, o fi sfîntă? Poate a ta. Păi eu credeam că-i cam spurcată de atîtea rele ce le văd, le înghit, le pun la cale unii şi alţii. Unde este dreptatea pentru cel drept, pentru cel sărac, pentru cel neajutorat? Doamne ocroteşte-i pe românii ăştia! Cum poate fi prins unu ce s-a dus în Kenia, dar pă hoţii ăştia de îi ştie toată lumea, nu îi vede nimeni, numa noi care nu le interceptăm telefoanele. Cui i s-o fi pus de-a latu globtroterul ăsta de l-au adus special acasă? Nu lui Ceauşescu, precis, nici Leanţei!

“Zilnic Doamne-n casa ta, ori şi unde s-ar afla DOR, că s-au dus în ţări străine să cîştige la prunci pîine… DOR (Doamne ocroteşte-i pe români)” Acuma cu “casa ta” şi “oriunde s-ar afla” probabil că bate spre biserică, dar şi aici destui români nu mai sunt ortodocşi şi nici nu mai sunt creştini. Cum să-i ocrotească pe ăia? Uite că au plecat şi şi-au abandonat copiii! Săracii de românii ăia, săracii copii! Chiar că trebuie ocrotiţi de proprii părinţi. În curînd vom avea un val de delicvenţă cum nu s-a văzut nici în America pentru că părinţii nu şi-au mai supravegheat copii, nici nu i-au învăţat ce înseamnă bună purtare. Trist. Uitaţi-vă ce figură face tipul ăsta marcat de versuri. Dar n-a scăpat,  l-au animat ei… Trist şi cîntecul ăsta.

“Lui Dumnezeu ne-om ruga, Dumnezeu se va-ndura, DOR!, Să fie mai bine-n ţară să se-ntoarcă acasă iară, DOR!” Păi în fine cică puterea a dat liber la fonduri europene, să le ia oricine după merit şi proiect. După ce capra mea a murit, acuma să-i fac resuscitare gură-la-gură! Parcă totuşi nu m-aş băga la aşa ceva. Nu de alta, da e moartă de mai mult de patru zile şi miroase. Nu cred că puterea va face o minune ca la învierea lui Lazăr sau a domnului Lăzărescu, în variantă românească. Doamne ocroteşte-l pe Dl Lăzărescu să nu mai moară între spitale sau în ambulanţă! DOR!”

“Românie mamă dragă să-nfloreşti ca primăvara, DOR! Să-ţi sărutăm tricoloru că prea mult ţi-am purtat doru, DOR!” De atîta dor, de patrie am ajuns la aproape 17 milioane, de trebuie să schimbăm versurile altui cîntec patriotic: “Două zeci de milioane”. Vox populi, vox dei?

“Doamne mai întoarce roata, schimbă-ne în bine soarta, DOR!” Păi roata o întoarce Petromul, care s-a vîndut si el. Noi am vrea să întoarcem… foaia! Ieri s-a anunţat că un politician din Paiul Dureros Lemnos trece la Petarda Narativă Lacustră pentru a ocupa o funcţie de vază după alegeri. Cine-i PROSTU (aţi citit bine, nu e greşeală de tipar!) care o  să îl voteze? Un român! Sau poate mai mulţi. DOR, de ei înşişi! Cum să trădezi ca să fi ales de alţii pe care i-ai înjurat pînă acum? Ce e în capul ăluia de a trecut de la Ana la Caiafa ca Iuda de pe o parte a drumului pe alta? Un român. Ce e în capul ălora care au conceput planul ăsta şi speră că românii îl vor vota? Tărîţe. Nu, nu e drept, scuze, am jignit tărîţele!!!

Doamne, dă-ne mintea românului cea de pe urmă! Pe cînd un cîntec patriotic cu acest titlu cîntat de Veta Biriş, Furdui sau Hruşcă?

Fără explicaţii


Atunci cînd suntem uimiţi de ceva de obicei spunem că nu avem explicaţie pentru ce s-a întîmplat.

În urmă cu o săptămînă am primit un telefon (iar!) de la una dintre fetele pe care o ştim de mult timp. E drăguţă, e harnică, e studentă, şi e creştină. S-a dus la doctor pentru că i s-a umflat burta. Se simţea ceva destul de mare şi tare înăuntru. Ea zicea că s-a ‘ntîmplat dintr-o dată. Vă gîndiţi la ce s-a gîndit şi doctoriţa de familie care a palpat-o? Nu vă mai gîndiţi că nu e cazul de aşa ceva. Fata e şi cuminte. Era o tumoare ce se simţea la palpare. A fost trimisă totuşi pentru internare la spitalul de ginecologie. Acolo ăia dădeau din colţ în colţ şi i-au spus că e ceva normal în cazul ei. A, am uitat să vă spun că prin 1988 a fost infectată cu HIV în spital, în România.

Noi, ce-am zis? Ia să ne rugăm un pic! Cum cadrele medicale de la stat nu mai voiau să se atingă de ea – riscuri, prejudecăţi, ifose – s-a programat la o clinică privată de calitate. Se duce, noi cu ochii şi urechile pe telefoane. În fine sună telefonul: nu mai e nimic! S-a dus. Păi cum? Nu ştim. Fără explicaţii.

Ei, nu suntem chiar aşa de proşti cum ne cred unii! Continuăm să ne rugăm.

Apropo, doamna cu atacul cerebral e mai bine şi vorbeşte. Fără explicaţii!

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi“


Mama se ruga constant avînd pe lista ei de rugăciune nume şi nume. I-a venit ideea să ceară numele copiilor unor nepoate. Le-a primit după care a fost sunată de una dintre ele care pe un ton alarmant i-a cerut imperativ să nu cumva să roage pentru copiii ei. Pur şi simplu i-a interzis. Vorba aia, dacă ar putea interzice cineva aşa ceva… Probabil că cel ce ar vrea să interzică rugăciunea e un înger ce o dată era foarte frumos, strălucitor.

Rugăciunea schimbă vieţi. Avem nişte garanţii pentru asta, dar nu am să le înşir acum. Să vă dau un exemplu.

Ieri dimineaţă pe la ora 10 am primit un telefon în care mi se cerea să mă rog pentru cineva care era internat la spital la reanimare cu atac vascular cerebral. Fac parte dintr-un grup care se roagă şi pentru aşa ceva.

Nu am primit vreo înştiinţare de sus, nu au ieşit din mine flăcări şi nici nu “mi-a vorbit Domnul”.

Azi dimineaţă vorbesc cu cineva din grup şi-mi zice:

– Azi dimineaţă a venit doctoriţa şi i-a luat mîna lui M. I-a spus să i-o strîngă. I-a strîns-o. După aia a mers la fiica pacientei şi a întrebat-o contrariată: “Sunteţi creştini? În toată cariera am mai întălnit doar un singur caz ca ăsta. E o minune!” Continuăm să ne rugăm. Deocamdată nu vorbeşte. Ne rugăm şi pentru fiica şi ginerele ei.

– OK. Am înţeles!