Papa și tatăl nostru…


Pope Francis said in 2017 that the prayer should be altered.

Gheorghe Lazăr (Wiki: n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava)):

Învățătură. Frîngerea prin care se face împărțirea să să întoarcă cu capu în jos, adică numărătoriul din jos și numitoriul din sus de linie. Apoi să să înmulțească numărătorii între sine și numitorii încă.

Un exemplu, recomandat spre reflexie celor care vor să corecteze Tatăl nostru:

Cînd două numere (4 și 12) așa să potrivesc unul cu altul [sunt într-o asemenea relație] de difereanța lor (8) să ispitește [se verfică] prin scădere…

Așadar, sensul primar, arhaic al verbului a ispiti este a verifica, a pune la încercare, deci nu ne duce pe noi în ispită înseamnă nu ne pune la încercare, nu ne pune în situații grele [căci s-ar putea să nu rezistăm].

O altă aducere din condeiul traducătorului cu care s-au confruntat unii creştini moderni (în anii 80 ai secolului trecut), la care am fost martor, a fost frângerea. Ziceau că dacă scrie frângere aşa să fie. Pâinea să nu fie tăiată. Ca nu cumva să nu mai fie frântă. Probabil ca trupul său?

Unii au fentat frângerea şi au tăiat/crestat un pic pita aia că era prea greu de frânt. Dar să nu uităm un amănunt esenţial: frângere în sensul arhaic însemna împărţire. Deci pâinea indiferent cuma fost frântă, ea a fost împărţită – de drept şi de fapt – între participanţii la Cina cea de taină.

Care n-a fost chiar aşa de taină, adică chiar aşa de secretă.

Iniţiativa acestui post mi-a răsărit în urmă cu ceva timp când papa era criticat că schimbă – în mod strigător la cer – rugăciunea bătută-n cuie Tatăl Nostru. Şi pe când papa îşi vedea de treaba asta, vizitând un prieten am asistat la o scenă incredibilă: o fătuţă de vreo zece ani – cel mult – numai că nu-l trimite recomandat pe papă-n fundul iadului. Sub supravegherea binevoitoare a tatălui său. Mă întrebam ce părere ar avea Tatăl despre asta?

Şi nu m-am putut răbda şi l-am întrebat. Pe tatăl ei. Nu s-au cam aşteptat. Fiica a rămas cu ochii-n soare. Cum am îndrăznit să-i contest autoritatea tatălui. Ce părea din ceruri. Dar nu era. Cred că mulţi ar putea fi întrebaţi.

Fără explicaţii


Atunci cînd suntem uimiţi de ceva de obicei spunem că nu avem explicaţie pentru ce s-a întîmplat.

În urmă cu o săptămînă am primit un telefon (iar!) de la una dintre fetele pe care o ştim de mult timp. E drăguţă, e harnică, e studentă, şi e creştină. S-a dus la doctor pentru că i s-a umflat burta. Se simţea ceva destul de mare şi tare înăuntru. Ea zicea că s-a ‘ntîmplat dintr-o dată. Vă gîndiţi la ce s-a gîndit şi doctoriţa de familie care a palpat-o? Nu vă mai gîndiţi că nu e cazul de aşa ceva. Fata e şi cuminte. Era o tumoare ce se simţea la palpare. A fost trimisă totuşi pentru internare la spitalul de ginecologie. Acolo ăia dădeau din colţ în colţ şi i-au spus că e ceva normal în cazul ei. A, am uitat să vă spun că prin 1988 a fost infectată cu HIV în spital, în România.

Noi, ce-am zis? Ia să ne rugăm un pic! Cum cadrele medicale de la stat nu mai voiau să se atingă de ea – riscuri, prejudecăţi, ifose – s-a programat la o clinică privată de calitate. Se duce, noi cu ochii şi urechile pe telefoane. În fine sună telefonul: nu mai e nimic! S-a dus. Păi cum? Nu ştim. Fără explicaţii.

Ei, nu suntem chiar aşa de proşti cum ne cred unii! Continuăm să ne rugăm.

Apropo, doamna cu atacul cerebral e mai bine şi vorbeşte. Fără explicaţii!

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi“


Mama se ruga constant avînd pe lista ei de rugăciune nume şi nume. I-a venit ideea să ceară numele copiilor unor nepoate. Le-a primit după care a fost sunată de una dintre ele care pe un ton alarmant i-a cerut imperativ să nu cumva să roage pentru copiii ei. Pur şi simplu i-a interzis. Vorba aia, dacă ar putea interzice cineva aşa ceva… Probabil că cel ce ar vrea să interzică rugăciunea e un înger ce o dată era foarte frumos, strălucitor.

Rugăciunea schimbă vieţi. Avem nişte garanţii pentru asta, dar nu am să le înşir acum. Să vă dau un exemplu.

Ieri dimineaţă pe la ora 10 am primit un telefon în care mi se cerea să mă rog pentru cineva care era internat la spital la reanimare cu atac vascular cerebral. Fac parte dintr-un grup care se roagă şi pentru aşa ceva.

Nu am primit vreo înştiinţare de sus, nu au ieşit din mine flăcări şi nici nu „mi-a vorbit Domnul”.

Azi dimineaţă vorbesc cu cineva din grup şi-mi zice:

– Azi dimineaţă a venit doctoriţa şi i-a luat mîna lui M. I-a spus să i-o strîngă. I-a strîns-o. După aia a mers la fiica pacientei şi a întrebat-o contrariată: „Sunteţi creştini? În toată cariera am mai întălnit doar un singur caz ca ăsta. E o minune!” Continuăm să ne rugăm. Deocamdată nu vorbeşte. Ne rugăm şi pentru fiica şi ginerele ei.

– OK. Am înţeles!