Ierarhia și ierarhizarea


Mîncam liniștit cînd mi-a venit pă creier să scriu despre ierarhie. Cred că funcționează telepatia, că pe feisbuc s-a pornit o deskuție de ți-e mai mare dragu!

Și ziceam io printre îmbucături de ardei, paradăici și gongorzola: Ia uite că papa deși-i capul ierahiei nu face ce-l taie capul! Dar în unele biserici deși e ierarhia mare și tare, e și mult despotism. Ba la unii mare dezordine…

Și dac-ar fi să o iau istoric, nici Isus n-a fost mare ierarh… Adică mare lidăr. Nu l-a recunoscut nimeni. NIMENI. Nici Caiafa, nici Irod, nici Pilat. Era doar un cadru pedagogic plimbăreț și houmles. Ba n-avea nici bani. Și unde nu-s bani nu se ridică nici o biserică, se știe.

Bafta lui era că știa să vorbească. Și să vindece. Ba să scoată și draci. De aia nu era bun de lidăr! El trebuia folosit, eventual inclus în sistem. Nu putea el, așa nitam-nisam să schimbe sistemul. Ca să schimbi sistemul, zice un prieten de-al meu, îl schimbi dinăuntru. De parcă te lasă cineva… Te trădează, te arestează, te torturează și apoi dau un exemplu cu tine să se țină minte 2000 de ani!

Ia să fi încercat asta papa, președintele (oricare, de oriunde, oricînd), împăratul, regele, secretarul general, furerul, le conducător și iubitul conducător. N-au încercat pentru că, evident, și-au dat seama că așa nu merge. Șansa a fost una per umanitate. Irepetabilă. Ciudat, nu? Că cică istoria se repetă. Serios? Nu mai spune! Cînd?

Și io mîncam mai departe.

Pă feisbuc discuția a pornit dă la băieții ca fetele. Adică de dăparte. Scuzaț esprimarea țărănească, da mînc părădăici și ardei cu slană și brînză într-o zonă eminamente rurală și m-am adaptat. Vreau să zic că lidărșipul soft masculin a început să se impună de pe vremea lui John Major, acel tip de a detronat-o pe doamna de metal, Margaret Thatcher. Le-a venit acru băieților din iuchei de atîta lidărșip dă fer domle! Și automat s-or softizat.

Exact atunci au votat acceptarea femeilor în poziții eclesiastice în Biserica Anglicană. Nu se vede nici o legătură, nu? Major ăsta parcă era colegul meu tocilar dîn liceu ce nu știa să se caftească, nici să aprecieze o fată. Nu că era ca ele, ci că nu-i trebuia nimănui. Și vă mai întrebați de ce le place unora Conchita Wurst, Dana Internațional Diva cu Viva Atena, bla-bla-bla…

Bărbații soft se poartă în cărți și filme de mai bine de 100 de ani. Eminescu a fost unul. Dar n-a ajuns lidăr. Mihai I a fost altul. Singurul mareșal al țării. Sperăm să nu mai avem altul.

Că în fond este vorba despre ierarhizare. Despre valori. Ce valori sunt mai importante? Banii? Onoarea? Moștenirea? Cinstea? Averea? Cuvîntul? Istoria? Omul? Mort sau viu? Născut sau ne-născut? În ultimă instanță contează ce facem cu ce avem și cine suntem.

Bla-bla-bla cu respectarea legilor țării de către refugiați. Trezirea! Nici ai noștri nu le respectă, ba le calcă sistematic în picioare. Ierarhia ierarhiei române își bate joc de toate valorile noastre. Ce-ar fi să înceapă judecata cu cei de acasă? Căci peștele de la capul ierarhiei se împute.

Și miroase că-ț vine să pleci aiurea…

Războiul din Vietnam


 

Ideea acestui subiect mi-a apărut după ce am vizionat la tv o emisiune despre pelicule de război pierdute. Doi foști combatanți americani povesteau prin ceea ce au trecut văzându-și prietenii omorâți, proasta conducere a trupelor și proasta strategie ce nu a dus la câștigarea războiului. Mărturisesc că aș fi extrem de interesat să văd și un documentar vietnamez despre același război.

Unul dintre lucrurile care mi-au marcat un pic existența a fost războiul din Vietnam. Cu toate că s-a defășurat la mii de kilometri distanță războiul din Vietnam era prezent în fiecare zi în media românească. Eram informați de loviturile de stat și de implicarea SUA în conflict. Cum implicarea francezilor a luat sfârșit pe cînd nu citeam nu știam prea multe despre ea. Dar cu implicarea americanilor a fost altceva.
Deci, după cum poate știți, Vietnamul era o fostă colonie franceză. După ce francezi și-au arătat incompetența militară la Diên Biên Phu, americanii s-au implicat în conflictul dintre nordul comunist și sudul necomunist. Ar mai fi de menționat prezența britanică în Vietnam, cu mult timp înainte de implicarea americană. Așadar era vorba de același tipar ca în Coreea: un sud necomunist și un nord comunist. Nordul comunist voia să ocupe și să reunească sudul cu forța.

Interesul mi-a fost incitat de o carte scrisă de un sud-vietnamez (probabil) în care erau prezentate acțiunile tipice trupelor de guerilă comuniste ce acționau în Sud. Capturare de armament, ambuscade, fotografii cu armament capturat, povești despre lansare de zvonuri, dezinformări și victorii pe tot frontul. Nimic despre pierderi, riscuri, retrageri, greșeli. Tipic comunist. Dar incitant. Ce proști erau sud-vietnamezii vînduți capitalismului și ce deștepți erau comuniștii.

În presă a apărut o fotografie cu o nord-vietnameză înarmată cu carabină, într-o barcă, pe un rîu. Soldați nord-vietnamezi ce țineau în mîini bucăți dintr-un avion american. Pilot vietnamez de Mig 21 întorcîndu-se din misiune. Mă tot întreban cum de au vietnamezii avioane de luptă supersonice și de pe ce aeroporturi decolau. Anul ăsta am aflat că aveau vreo 25 de avioane. Prin 1970 am primit un număr special Science et vie dedicat aviației și am putut constata că americanii avuseră în Vietnam avioane monomotor, cu piston, monoloc pentru anumite misiuni. Eram stupefiat. Dar pentru prima dată am văzut fotografia unui B 52 și a unui B 58. Cu toate acestea rachetele antiaeriene sovietice doborau chiar și bombardiere B 52.

Prin 1972 am stat de vorbă cu cineva ce mi-a spus că lucrase în Vietnamul de Nord la o fabrică de vagoane construită de România și că într-o zi au venit vietnamezii, i-au împachetat și i-au expulzat. Chipurile din cauza rușilor. Posibil. Tot atunci am citit revista La Chine unde erau fotografii cu blindate sovietice distruse, cu echipament sovietic capturat de chinezi. Recent am auzit că pentru prima dată arma cu neutroni s-ar fi experimentat tot în conflictul de graniță dintre URSS și China. Dar chinezii ne deveniseră simpatici după 23 august 1968, cînd circula povestea că dacă rusul va face ceva chinezii îl vor gîdila în fundul grădinii…

În presă apăreau atacurile vietnameze împotriva bazelor americane de la Da-Nang, Khe-San și ofensiva împotriva Saigonului și ocuparea Hue-ului. Păreau neverosimile atacurile vietnameze cu rachete asupra trupelor americane. Dar erau reale. Mi se părea că vietnamezii au dreptate, că luptă pentru țara lor. Apoi a intervenit retragerea americană și sfîrșitul războiului în 1975, cu ocuparea saigonului de către armata Vietnamului de Nord, sau de către Frontul de Eliberare Națională.

De dreapta sau de stînga? Războiul din Viet-Nam îți oferă această posibilitate. Eu am oscilat. În primii ani eram copil și nu prea știam prea multe. Propaganda de stînga m-a influențat, așa că am ținut cu Vietnamul de Nord. Se vorbea de corupția din armata sud-vietnameză. Eram și eu în armată cînd Frontul de Eliberare Națională dotat cu tancuri a intrat fără să i se opună rezistență în Saigon, capitala Vietnamului de Sud. În urmă cu cîteva zile un documentar mă informa că de fapt era armata nord-vietnameză. Tancurile erau sovietice.

După mai mulți ani au apărut casetele video cu Chack Norris și acțiunile lui din Vietnam. Ce îi uram pe vietnamezi! Apoi a apărut Rambo.  Devenisem creștin, regimul comunist din România era mizerabil și asta m-a dus mai spre dreapta. Am citit o altă carte, despre recuperarea unui colonel american a cărui avion  fusese doborît în Vietnamul de Nord.

Comunismul falimentar din România mă trăsese pe dreapta, așa că nu aveam cum să-i simpatizez pe comuniștii vietnamezi. Miza războiului părea lumea occidentală (mai) normală, contra lumii comuniste, sovietice, ce ne-a distrus țara. Și așa am luat-o spre dreapta. Am văzut și Apocalypse Now și mai tîrziu Platoon. Știam că războiul nu era o comedie.

 

Noblesse oblige


sursa:http://www.keepcalm-o-matic.co.uk/p/keep-calm-and-noblesse-oblige-5/

Expresia se aplică în situația în care cineva face un gest mărinimos, neașteptat, ceva frumos cu toate că era de așteptat ceva rău. Noblețea obligă sau într-o altă formă mai actuală, dacă ești nobil nu faci ce face toată lumea, ci cu totul altceva, pentru că prin asta te deosebești de alții. Spunea cineva că tot din zona asta își trage originea cuvîntul fraier. Fraierul era gentlemanul austriac. Era domn, iar românii i-ar fi spus fraier, adică prost, că nu profita de situație. Mă uit azi la Austria, mă uit la România și încerc să văd cine a fost de fapt fraierul… Noblesse oblige!

Și acum despre politică și națiuni.

Primul război mondial a început nu din cauză că moștenitorul tronului a fost asasinat. Nu-i păsa nimănui în Austria de el. A început pentru că Austria voia teritorii și Rusia se opunea. Germania a intrat s-a amestecat unde nu-i fierbea oala. Dar în general, la declanșarea conflictului era vorba despre onoarea pătată a Austriei și de repararea ei. Cine nu crede să citească ultimatumul Austriei (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Austro-Hungarian_Ultimatum_to_Serbia_%28English_translation%29). Continue reading

La pomul lăudat…


Un proverb de-al nostru zice să nu te duci la pomul lăudat cu sacul. Nu de alta dar n-ai să găsești ce să mai iei. Bine e cu plăsuța. Creștinismul mi l-am început studiind Biblia. Fără prea multă metodă, dar a venit și vremea metodei. Am învățat de e aia hermeneutică, i-am ascultat pe alții mai avansați și apoi pe unii foarte avansați în materie de creștinism.

Apoi a venit vremea, adică biserica a considerat că trebuie să deschid și eu gura. Și mi-am dat și eu cu părerea, cu studiu, cu interpretarea, cu doctrina și cu Duhul. Probabil. Cam oricine putea face asta dacă se vedea că are de unde, că nu o ia razna. Ba erau în biserica aceea doi frați foarte focoși, cu o orientare mai penti, cu anumite greutăți în exprimare și trecuți de prima tinerețe ce voiau să spună… Și se simțeau dați la o parte, nu ajungeau la amvon deloc. Dar erau plini de rîvnă pentru Domnul. Dar nu și nu, nu au ajuns să predice, așa că erau doar la mărturie pe unde apucau, prin parcuri, prin tramvaie și se puteau ruga ca orice alt credincios.

Pe atunci nu mă gîndeam, dar acum cînd am dat de tot felul de oameni, care mai de care mai destoinici, cum ar fi dacă toți frații și surorile ar avea cuvînt și ar vorbi. Aici vă reproduc cîteva exemple, e drept hilare. Ar fi de rîs, de plîns, de jenă, de… cine mai știe ce.

Faceți abstracție de comentariile celor doi pezevenghi, dar procesați fragmentele redate de ei. Termeni vehiculați: harvest (sună familiar?), annointing (ungere- sună familiar?), seed (sămînță – sună familiar?), healing (vindecare – sună familiar?), miracle (minuni – sună familiar?).

Cum vi se pare? Nostim? Tragic? Pervers? Prostesc? Spiritual? Duhovnicesc?

2000 de ani de apocalipsă


sursa imaginii: blogul-personal-a-lui-Peter-Bruegel-cel-Tînăr sau Bătrîn, că o fi îmbătrînit și el.

No, bine! Aproape 2000 de ani! Ce contează precizia?

De aproape 2000 de ani creștinii se dau de ceasul morții cu interpretarea Apocalipsei sau Revelației lui Ioan. Nu contează care Ioan, nu contează dacă interpretarea era simbolică, literară sau istorică. Nu contează nici cele alte cîteva zeci de interpretări. De ce nu contează? Pentru că nimeni nu știe să o interpreteze. De cele mai multe ori parcă ar fi vorba de un pianist ce cîntă după partitură dar este legat la ochi. Știe el ceva, dar nu are legătură cu realitatea…

Cei care spun că mesajul cărții este actual iau la puricat detaliile: cine o fi fiara, cine o fi superfiara, cine e 666 și altele de acest gen. Dar oare are rost să căutăm interpretarea elementelor în afara descifrării date de carte? Ce sens este să aflăm cine, ce cînd, cum? Să facem un exercițiu de voință și să spunem nu. Deocamdată.

Hai să facem altceva. Să ne ștergem memoria (apăsați pe butonul reset de două ori, să fie sigur!) și să o luăm pe calea logicii. Nu a fiecăruia, ci a mea. De ce a mea? Pentru că eu am volanul, eu schimb vitezele, eu apăs frîna și dacă eu am dat banii pe chestia asta și am băgat și benzină, eu bag gaz! Deci, cui nu-i convine să se dea jos. Acum. Din mers, că doar n-o să opresc pentru tine! Ei, sunt doar un monstru apocaliptic la fel ca cei înfățișați de diverși artiști… adică un om.

Să uităm pentru un moment (nu apăsați pe butonul de reset că se duce pe rîpă toată argumentația mea de pînă acum!) de toată literatura apocaliptică ce exista înainte de scrierea Apocalipsei că era apocrifă, deci nu era revelație. Să uităm ce e aia revelație (cred că ați ajuns în faza asta de cîte ori vi s-a dat în cap cu versete revelate, că aveți oroare de așa ceva…) și să ne asumăm alt rol. Un pic mai inedit, un pic mai altcumva. Brrr, poate chiar mai eretic! Deci, hai să facem abstracție de chestiile astea.

Unde am rămas? Sunt și eu puțin ramolit, n-am făcut de mult vizita medicala pentru permis și nici nu avem de gînd să mi-l schimb tocmai acum. Era prea mare coada. Am rămas la… logică.

Logica la data scrierii apocalipsei era dată de imagistica vremii respective. Ca urmare cine avea corn/coarne, copite, sabie, scut, era călare pe ceva, de obicei un cal, era mare și tare. Dacă cineva făcea și lucruri năzdrăvane, adică trăgea un fulger, un tunet, anima un pic natura și era călare pe altceva decît un cal se situa dincolo sau mai presus de un om obișnuit, adică de mine și de tine. Toți oamenii ar fi trebuit să își dea seama că așa ceva era ceva… ce era… inuman. Logic.

Ulterior apocalipsa a părut foarte ciudată și fiecare generație s-a căznit să îi redea înţelegerea. Le-a reușit mai mult sau mai puţin. Apoi, multe detalii au căzut în desuetudine. De ce? Pentru că le-a scăzut sau le-a dispărut semnificaţia și utilizarea inițială. Ca urmare mesajul a fost catalogat ca încifrat, ermetic și de neînțeles. Cum să interpretezi coarnele, fiarele, caii, numerele, culorile, aranjamentele, cataclismele, pietrele prețioase sau semi-prețioase, semnele pe mînă și cap, îngerii, bărbații în alb, ba în roșu, bătrînii, trîmbițele, îngerii, balaurii, femeile, curvele, Ierusalimul, Babilonul? Ce babilonie!

A mai fost cum a fost pînă la apariția tehnicii moderne.

Să recapitulăm: coarne? La ce bun?

Balauri? Eventual de Komodo sau din Prîslea cel voinic.

Pietre prețioase? Aiurea: nu se poate construi o cetate cu străzi din aur și porți din pietre prețioase!

Curva? Păi curvia este o meserie repectabilă în multe țări. Mai lasă-ne!

Adîncul cel mare și focul mistuitor în care să fii chinuit o veșnicie? Nici Origen n-a crezut așa ceva, darămite noi în epoca asta!

Învierea tuturor oamenilor? Fugi d-aici! Numa Holiudul a mai făcut filme despre cît de avansat va fi omul peste încă 2000 de ani! Așa ceva e de domeniul viitorului.

Judecata? De unde atîtea dovezi? Ce, toată lumea va avea cont pe feisbuc și judecătorul o să aibă toate detaliile mele personale? Numele unora va fi scris într-o carte? Hai să fim serioși, cărțile vor dispare. Cel mult un hard sau sidi de ultimă generație!

N-ar trebui să recontextualizăm simbolurile la timpul prezent? Ba da! Ba nu! De ce da, de ce nu?

Eu am încercat ceva, așa, să vă stimulez: limbajul din vremea scrierii apocalipsei comunica ceva pe limba acelor oameni. Mai are sens să încerci să vezi care a fost mesajul inițial în vechile paradigme sau trebuie să îl transpui în ceva actual? De exemplu: carte – memorie; pietre prețioase – ceva f scump și rar; coroane – lideri importanți; aripi – deplasare aeriană; culori – elemente de personalizare; cai – mijloace de locomoție; trîmbițe – mijloace media; coarne – funcții oficiale; îngeri – îngeri :-); sfeșnic – autorizare de funcționare; semn pe mînă sau pe cap – personalizare; etc.