Al Treilea Război Mondial este aici

N-ar trebui să ne minţim: Al Treilea Război mondial a început. Pentru simplul motiv că efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina sunt mondiale. Probabil că cel mai puţin afectate vor fi unele ţări mici şi foarte sărace din Africa, dar dacă acolo nu mai ajunge bruma de ajutoare din ţările bogate, nu ştiu cum va fi.

Deocamdată luptă URSS contra URSS. Pentru că atât Rusia, cât şi Ucraina, au făcut parte din URSS. Cine nu ştie ce înseamnă asta să dea o căutare pe Internet. Jale a fost, jale a rămas. Ce a mai rămas? Minciunile URSS-ului au rămas. Pentru că ele împreuna cu restul URSS-ului – arme, multe teritorii, politici simboluri şi mentalităţi – au fost preluate de Rusia. Dintre acestea nu lipseşte propaganda URSS sau mai bine zis minciunile sovietice, acum ruse.

Pe ce mizează Rusia când ne potopeşte cu minciuni? Pe faptul că una dintre ele va prinde şi că inventându-le ruşii nu pierd nimic, pe când noi contracarându-le pierdem energie şi suntem foarte supăraţi având o stare de spirit negativă. Ei mint şi se simt bine dacă le merge, noi luptăm pentru adevăr şi suntem revoltaţi, cu creierele pline de hormoni de stres.

În plus, Rusia ne colectează reacţiile şi adevărurile cu care o contracarăm şi aşa îşi pregăteşte alte minciuni, nemaivorbind de faptul că obţine informaţii preţioase: ea minte, noi spunem adevărul, deci livrăm informaţii. În mod normal, la război, un serviciu eficient de combatere a minciunilor Moscovei ar lansa tot nişte minciuni, pentru inducerea în eroare a inamicului. Dar acest lucru îl face doar Ucraina. Pentru că Ucraina a făcut parte din URSS şi cunoaşte acest tip de război al nervilor.

O altă minciuna a Rusiei este catalogarea ucrainenilor ca naţionalişti sau banderişti. Bandera, un patriot ucrainean a luptat împotriva URSS şi împotriva Germaniei în Al doilea Război Mondial.

Dacă luăm doar în calcul ce face Rusia în Ucraina – de fapt ce face ea peste tot unde există ruşi şi are de gând să invadeze – termenul cel mai potrivit pentru ruşii ce se vor eliberaţi este NAŢIONALIŞTI RUŞI, nu etnici ruşi. Iar cei ce îşi apără statul de invazia Rusiei – fie el Georgia, Ucraina, Moldova sau care o fi acesta – sunt patrioţi – georgieni, ucraineni, moldoveni, etc – nu naţionalişti.

Naţionalişti – ce omoară, distrug, violează, fură – sunt ruşii ce cotropesc aceste ţări. Aşa cum au făcut de multe ori pe când erau, se auto-intitulau, sovietici. Ca dovadă graniţele modificate din 1939 ale Finlandei, României, Poloniei, (Ceho)Slovaciei, Japoniei, Chinei şi Germaniei. Nu mai amintim cele ale fostelor republici URSS.

Referitor la războiul Rusiei cu Ucraina sau la ineficienta operaţiune specială, dacă trupele ruse nu se vor retrage în Rusia şi Ucraina îşi bombardează un sat ocupat de Rusia, înseamnă că bombardează Rusia? Cum dreptul internaţional nu înseamnă nimic uot-so-evă pentru Rusia – unde sunt garanţiile internaţionale asupra Ucrainei asumate la predarea armelor atomice? – iată un alt casus belli. O altă ocazie de a invada ce a mai rămas din Ucraina. Faină afacere!

Retrospectiva perspectivelor…

Au unii obiceiuri. Nu-i bai că le au. E bai că rezultatu-i prost. De-a binelea.

Şi ca să se afle-n treabă – şi-n atenţia muritorilor, ei specialii – îi dau cu semi-apocalipsa. Sau cu apocalipsa. Dar au mierlit-o. Adică apocalipsa lor i-o mierlă. Ce-a debitat prostii. Ce concluzii poţi trage când se jură că dau buzna apocalipsele peste noi? Că-s la amvon. Şi la amvon nu se minte. De la amvon vorbeşte Dumnezeu… Personal n-am cunoştiinţă de vreun caz în care El să se fi pus la amvon şi să fi anunţat ceva. Dar nu le ştiu eu pe toate…

La semi-apocalipsă specialii zic: Anul ăsta ce tocmai a început se va întâmpla aşa… Şi după ce trece anul – ce bun e internetul ăsta! – dacă verifici ce-a zis (i)luminatul ăsta sau ăla, ce constaţi? Constaţi că a dat în bobi, a ghicit în cafea, a consultat horoscopul sau mai rău, s-a jucat cu cărţile de Tarot. Un titlu mai potrivit ar fi fost Balivernele mele referitoare la anul ics-igrec-zet. În nici un caz perspectiva. Deloc profetică.

Exhibiţionism profetic? Ego masaj asistat comunitar? Caz patologie? Unde s-ar încadra cineva trecut de adolescenţă, umil de mândru că proroceşte-n public? Suferă de prorocită, de prorocistită, de prorofilism şi are nevoie de o pro-filaxie? O boală de care nu se vindecă anumiţi apocalipticieni nervoşi nevoie mare. Semnalmente? Căutaţi pe Youtube.

Revenim la retrospectivă. Mi se pare că martorii lui Jehova sunt mai cinstiţi în necinstea lor decât barzii apocalipselor înecate-n imaginar. Martorii cel puţin fac tot ce pot să-şi susţină perspectiva eliminând toate materialele pe care le-au produs anterior şi contrazic perspectiva actuală. De exemplu, dacă au spus că Isus s-a întors şi mai sunt în viaţă cei aleşi, în prezent ei elimină aceste afirmaţii – distrug orice urmă că au afirmat aşa ceva – pentru că a trecut prea mult timp ca de la data reîntoarcerii lui Isus să mai trăiască cineva. Au o idee, de ea ţin. Şi recunosc că ce-au spus în trecut e greşit pentru că-şi retrag spusele. Chiar dacă pe şest. Semi-apocalipticienii actuali n-au niciun bai c-au dat-o-n bară cu fiecare proclamaţie senzaţionistă anterioară. Nu retractează. Nimic. Nu îşi fac mea culpa. Nu se opresc. Ba din contră. Abia face planeta un tur în jurul soarelui că hop, mai apare-o perspectivă. Ce ţine fix – da fix, fix – un an. Şi d-aia zic că-i ceva patologic aici. Adică acolo.

Şi ce să vezi, analizează anul ce a trecut. Să dea greutate spuselor ce vor urma. Dar de cele mai multe ori trecând la perspectivă fac o greşeală de începători. De diletanţi. De habarnişti. Ei spun că interpretează textele – Vechiul şi Noul Testament – DIN perspectivă profetică. Dacă tot e vorba despre viitor, el se poate interpreta ÎN sau ÎNTR-O perspectivă profetică.

A interpreta ceva DINtr-o perspectivă înseamnă a explica ceva dintr-o realitate trecută, cunoscută, însuşită, trăită. Ceva foarte banal. După cum urmează:

Din perspectiva mea de spectator al meciului de fotbal Steaua – Dinamo pot spune că meciul a fost bun, s-au marcat en goluri şi rezultatul a fost sau nu echitabil. Bun! Profetic puteam să spun că meciul se va încheia cu victoria uneia dintre echipe sau că va fi egal, în caz de egal va fi scor nul sau egal la mai ştiu eu câte goluri. La fel şi în caz de victorie. Şi mă bazez să fac profeţia mea – sau să joc la pronosport – pe rezultate anterioare, analize, ştiri că un jucător are Covid, că va ploua sau că arbitrul va părtini sau nu una dintre echipe.

Este vreo diferenţă între o prorocie fotbalistică şi una pretins spirituală pentru anul ce vine? Mă îndoiesc. Mai ales când analiza trecutului se bazează pe ce-mi pică mie bine, ce-mi place mie şi ce aş vrea eu să se întâmple. Şi în cazul fotbalului depinde cu ce echipă ţin, nu?

Dar în ceea ce priveşte o perspectivă întinsă pe un an, cu evenimente viitoare ce depinde de climă, ştiinţă, 8 miliarde de oameni unul mai nebun ca altul, un an nu poate fi interpretat dintr-o perspectivă anterioară pretins profetică. Ceva ce nu există nu poate fi interpretat din ceva ce a trecut. Eventual poţi să-ţi dai cu părerea, să ghiciceşti sau să fabulezi rătăcind cu mintea pe coclauri. Chiar şi pe coclaurile Bibliei. De unul singur sau în grup. Amândouă sunt periculoase. În primul caz s-ar putea să sari de pe fix şi să(-ţi) provoci cine ştie ce daune. În al doilea caz să induci în eroare alţi oameni ce s-ar putea să fie nevinovaţi.

Perspectiva – dacă ea chiar există – nu se poate interpreta. Perspectiva presupune un viitor. În perspectivă evenimentele se vor desfăşura. Evenimentele ce se vor desfăşura nu sunt interpretabile.Ele sunt realităţi. Aceste realităţi ne fac să luăm decizii sau să suportăm deciziile altora care interpretează realitatea şi iau măsuri ca să prevină sau să cauzeze anumite rezultate în realitate. Cu greşelile de rigoare. Nu mai fă pe Dumnezeu. Că habar n-ai. Oricine poate repeta ce-a spus Isus cu privire la sfârşitul vremurilor, la semne, la mai ştiu eu ce de prin Vechiul Testament.

Eventual perspectiva se poate descifra dacă este încifrată sau se poate destăinui dacă este ascunsă. Dacă eu îmi dau cu presupusul cu privire la construcţia celui de-al treilea templu în Israel, dacă vin cu versete din psalmi, în general din Vechiul Testament şi spun că asta este o perspectivă profetică făcând legătura cu spusele lui Isus despre zilele lui Noe asta nu este o perspectivă profetică, ci o RETROSPECTIVĂ. Deloc profetică. La fel ca toate lucrurile pe care le bolmojesc despre anul care a trecut cu jihad, CIA, guvernul, sinedriul, hamasul şi alte pericole mai mult sau mai puţin închipuite.

În ceea ce priveşte anul viitor – de fapt anul în curs – că eu îmi dau cu părerea, că altul îşi dă cu părerea şi facem o prognoză generală pe care o batem în cuie cu versete aiurea scoase din context, praf în ochi! Un alt fel de bla-bla cu iz religios, pseudo-spiritual, semi-doct. Aşa ceva nu înseamnă în nici un caz perspectivă profetică.

N-a venit un înger să ne informeze, nu ne-a sunat Cerul direct pe mobilul personal sau de servici şi nici măcar nu ne-au picat din cer nişte tăbliţe de aur pe care scria – evident într-o limbă cunoscută nouă – ce are de gând Dumnezeu, Satana, nou ordine mondială, iluminati, masonii, casele regale, reptilieni, extratereştrii, sinedriul evreiesc, Soros, Bill Gates, omul de Neanderthal şi marile laboratoare ce se ocupă cu studii genetice sau cu noile vaccinuri.

Şi domu Gog, prima vorbire-n alte limbi nu este mene, mene… vezi la 1:07. Poate daţi o erată. Adică o corectură. Dacă tot citiţi Biblia. Dacă tot citaţi Biblia.

Uitaşi dă şarpe ce stă de vorbă cu Eva, dă măgăriţa lu nenea Balaam. Acuma nu pot jura că animalele-au vorbit pe limba oamenilor sau oamenii pe limba animalelor, dar clar era vorbire-n alte limbi.

Şi apropo, dacă Dumnezeu va turna Duhul său peste orice făptură asta înseamnă numai peste penticostali? Făptură e tot ce are viaţă. Cam ca la creaţie? Parcă nu numai omul are viaţă. Şi cum rămâne cu cei de altă religie decât penticostalii? Hmmm…

Relativismul pandemic

Pînă nu de mult se spunea că știință face, știința drege. Știința ne explică, știința ne scoate din bucluc. Oamenii de știință au constatat, au tras concluzia și au ajuns la rezultatul că. Indiferent ce și cum. Dar se pare că știința nu este atît de atotștiutoare. Se poate consta asta de-a lungul istoriei: știința a fost doar una incompletă, parțială, de multe ori partinică, deloc exhaustiva și infailibilă. Cel mai bine parcă se dă de gol știința în această vreme. Vremea pandemiei.

Oamenii de știință caută soluții. Vin cu soluții. Ne spun una azi, alta mîine. Se contrazic. Știința a devenit (dacă nu ne-am dat seama pînă acum) ceva relativ. Relativ la ce am învățat. La ce credem. La ce am experimentat. La ce vrem să obținem. Sau să facem. Dar parcă totul este relativ. Așa că omul de rînd ce face?

Așteaptă.

Are impresia că i se ascunde adevărul. Și poate are dreptate.

Își imaginează ceva ce nu există. Pentru că nu i se oferă explicații pe limba lui.

Crede baliverne. Pentru că explicațiile primite sunt contradictorii sau/și lipsite de credibilitate.

Își scornește propriile explicații. Pentru că relativismul care-l înconjură îl exasperează.

Aderă la una sau mai multe teorii ale conspirației ce se acordează cu propria-i credință. Media chiar că n-a prea ajutat: plin de filme și articole cu trimitere la evenimente asemănătoare și la reacțiile din acea perioadă.

Ca urmare relativismul ambiental a produs reacții de contestare a realității susținute instituțional. Acestea au fost susținute de efectele secundare, adverse, ale interdicțiilor impuse în perioada de criză a pendemiei. Lipsa banilor, a hranei, tensiunile provocate de cadrul social și au produs (în unele cazuri) desolidarizări individuale și de grup. Motivate de spiritul de frondă, de zvonuri și de activitatea intransigentă a instituțiilor polițienești, tensiunile au răbufnit, ca în cazul SUA. Și au atras atenția asupra pericolului izbucnirii unor violențe majore în cazul menținerii interdicțiilor impuse de guverne. Există și încă se mai menține într-o oarecare măsură pericolul relativizării instituției statului.

În ciuda interdicțiilor de circulație, asociere și manifestare în grup, Internetul a făcut posibilă diseminarea informațiilor în plan orizontal, astfel că deși lipsite de puterea asocierii numerice, ideologiile extremiste au căpătat notorietate tocmai în ciuda controlului impus la exterior, i.e. în stradă. Oamenii au citit, au comunicat, au copt și au născocit idei. N-ar fi exclus să asistăm la nașterea unor noi forme de exprimare a voinței individuale și de grup, la apariția unor noi ideologii sau la resuscitarea unora mai vechi.

Noul, neașteptatul, neînțelesul, inimaginatbilul și imposibilul au devenit la fel de relative ca și existența noastră cea de toate zilele. Precis gîndim mai mult. Chiar dacă nu mai bine sau mai eficient. Precis ne spunem că contează mai mult ce vrem noi, decît ce vor alții. Chiar dacă vrem ceva rău. În schimb, pandemia a dovedit cît de relativă este viața și cît de prezentă, neașteptată, neiertătoare și inevitabilă este moartea.

Nu mai e nevoie ca Einstein să ne reamintească că timpul și spațiul sunt relative. Parcă trăim între două lumi. Între două evenimente. Suntem închiși într-un proiectil ce deja a fost catapultat din gura unui tun și se îndreaptă cu viteză către o țintă oarecare. Una relativă. N-am putut deține controlul asupra lansării: nașterea și copilăria noastră. Nu putem părăsi vehiculul cu care ne deplasăm – viața noastră. Nu știm unde vom ateriza și ce se va întîmpla la aterizare. Cert este că la aterizare vom muri. Și acum a mai apărut și posibilitatea morții înainte de aterizare.

Noroc că totul este relativ. Ne putem aduce aminte că și înainte de pandemie scenariul nu era cu mult diferit. Doar viteza de deplasare a proiectilului era mai mică. Doar că nu eram atît de stresați. Sau de atenți la toate șoaptele. Eram distrași de activitățile, preocupările noastre. De rutină sau accidentale. Așa că în ceea ce privește supremația relativismului într-un univers omenesc, cred că Arhimede ne-a dat o lecție acum peste doua mii de ani: “Dați-mi un punct fix și vor răsturna universul!”

Aștept universul răsturnarea Universului și învierea morțlor. Altfel viața n-are sens.

Ce ne facem cu mulțimea?

sursa imaginii:

http://www.dialbforblog.com/archives/747/inning25672.html

 

Există această prejudecată, de care nici eu, nici cea mai mare parte a prietenilor mei nu suntem străini: gloata, mulțimea, e proastă. Da’ proastă rău…

 

Mi se pare că e ca și ideea enunțată de cele mai multe femei: Muierea aia…

 

Da, de cele mai multe ori mulțimea e marcată de spiritul de turmă, de infecția unui gest sau unei nevoi primare: foame, sete, frig, frică, etc. Dar oare n-am trecut și noi pe aici? N-am făcut niciodată parte din gloată? Pentru că dacă este într-adevăr așa nu vom putea prea ușor să înțelegem ce se petrece, nici să fim empatici cu oameni pe care nu-i cunoaștem, nu-i prețuim sau mai rău, îi disprețuim. Nu o să înțelegem de ce a plîns Isus cînd a văzut mulțimea care-l urma.

 

Criticăm PSD-ul, poate și PNL-ul, si pe bună dreptate, problema gloatei nu se pune doar la alegeri, la lozinci de genul ‘aceste măsuri le-am luat în interesul tuturor cetățenilor’… Pentru că gloata nu este o apariție efemeră, un accident periodic al democrației. Cît de nedrept ar fi să gîndim așa. Gloata, mulțimea este și cea ce a strigat ‘Noi suntem poporul’ și a cîntat ‘Ole, ole, Ceaușescu nu mai e!” Morții dinainte și după 22 decembrie ‘89 i-a dat tot gloata. Pentru că gloata a învins dictatura. Fără ea azi am fi privit la televizor lucrările Congresului al XXIII-lea PCR, nu ‘Românii au talent.’

 

Acum gloata a intrat în panică, dar aproape nimeni nu se întreabă ce am făcut noi ăștia deștepții pentru a preveni panica. De ce nu ne-am gîndit la asta? Ne-au ajutat sputnicii, postacii moldoveni vînduți propagandei ex-sovietice, dar ar fi la fel de nedrept să dăm vina pe ei ca pe țapul ispășitor. Lor nu numai că nu le pasă, ei și-au pus agenda politică în slujba cuiva. Problema este ce facem noi, intelighentia? Nimic? Sau vom învăța ceva din reacția mulțimii la o problemă ce a depășit previziunile tuturor guvernelor? Care ar fi programul prin care am putea educa masele dincolo de programa școlară, de supunerea necondiționată sub incidența stării de necesitate?

 

Sau mai bine zis, dacă eu sau tu, noi, suntem inteligenți, cum ar trebui să beneficieze de această inteligență cei care nu beneficiază de un IQ superior, de o educație superioară? Dincolo de instituții, forme de organizare socială și instincte primare. Pentru că ne lăudăm că pe astea le ținem sub control. Și nu, nu întreb pentru un prieten!

 

Oricum nu ajută să ne închidem în panic-room…

Nu-l atinge, este doar al meu!!!

Amintiri din 2014:

S-a decis. Planificarea făcută, armele adunate, proviziile cumpărate, adepții înștiințați. Dușmanii otrăviți, nehotărîții închiși, trădătorii lichidați.

Asaltul n-a durat mult. Capturați, Ana și Caiafa fură aruncați de pe ziduri aidoma Izabelei. Tot e bun la ceva sanhedrinul…

Irod sfîrși înjunghiat de cel ce păzea pragul. N-a ajuns să se trezească bine în dimineața aceea. Soldații lui trecură de partea răsculaților sau își găsiră sfîrșitul sub loviturile sicarilor. Partida sa fu spulberată după cîteva raiduri bine țintite. N-a mai fost nevoie de arestări.

În primele ore ale dimineții ștafeta de la Cezarea confirmă căderea cetății în mîinile nazirenilor. Apoi sosiră alte vești îmbucurătoare. Împărăția se extindea rapid. Luate pe nepregătite, trupele romane fuseseră copleșite și nimicite.

Garda templului cedă după cîteva zile toride. La rugămințile  familiilor lor fură cruțați după care jurară să lupte de partea noii conduceri. Cei 12, simbolizînd triburile lui Israel se întîlniră în aceiași zi în consiliu. Decretară Israelul împărăția lui Dumnezeu, iar Isus deveni împărat. Mai dădură cîteva decrete pentru bunul mers al statului.

1. Curtea neamurilor este desființată.

2. Accesul la Templu este permis de acum înainte doar evreilor.

3. Altarul nu poate fi atins decît de Isus.

4. Nimeni nu-l atinge pe Isus, e doar al evreilor.

# Cîteva idei, cum ar fi continuat toate astea?

A treia zi după Scripturi…

Comunicate date de pastori zeloși ce se cred le burik diu pămînt. Chemări la rugăciune de pastori excitați spiritual (și nu numai). Articole și articolașe blogăite și feisbuchite că vine sfîrșitul lumii. Emisiuni comise și emise de media contra, pro și foarte pro. Valuri, talazuri, țunamiuri de cuvinte, idei și imagini care de care mai curcubaie. Se lio momon! Americanii au îngropat căsătoria clasică și au dezgropat securea cur-cubistă. Si dă-i si luptă ca la pașopt!

Fund-amentaliști de toate culorile, națiile și denomi-națiile se arată, se asmut, se pictează în fel de fel de culori. În tot acest timp, Dumnezeu Creatorul tace.

Poate, totuși, va vorbi a treia zi după Scripturi. Sau poate nu.

Poate e mînios. Poate se ia cu mîinile de cap. Sau poate nu.

După ce l-a transformat într-un Baal autohton sau un Mamona recontextualizat omul vrea ca Dumnezeul lui să-i dea un semn de viață. Să răspundă.

La ce? La zarvă? La butonul pe care l-a apăsat de atîtea ori? Cu Vietnamul. Cu Afganistanul. Cu Irakul. Cu petrolul. Cu criza. Cu afacerea sa? Cu familia sa? Cu studiile sale? Că ce a făcut omul din acest Dumnezeu Creator dacă nu un duh slujitor chefurilor și temerilor sale?

În loc de lampă are altar. În loc de peșteră de tîlhari are templu. În loc de sesam deschide-te are Doamne te rugăm. În loc de tîlhari are preoți. În loc de Scripturi… basme orientale.

Și așa a ajuns omul singur pe pămînt… De data aceasta s-ar putea ca Dumnezeu să nu vrea să răspundă, nici măcar a treia zi după Scripturi.

Adevărații creștini, cetățenii de bună credință și mașina de tocat carne

sursa:http://www.directorproduse.ro/oferte/masina-tocat-carne-manuala/

Unii americani și români s-au supărat pe primărița Hustonului. O lesbiană dată dracului ce i-a somat pe pastori să vină la control ideologic cu predicile. Cine știe, poate are și ea pregătire teologică sau o fi episcop metodist sub acoperire.

O chestie ciudată, ce impune o chestia anormală într-o lume extrem de liberă și necenzurată. Vorba vine… Numai departamentul cultelor mai făcea din astea pe vremea lui Dej. Dar s-a oprit și el. Acum americanii sunt politic corecți, plini de dragoste creștină de dă p-afară din cauza persecuției acestei lesbiene cu zîmbetul malefic pe buze. Repetiție pentru apocalipsă!

Eu aș scrie ce-mi trece prin minte și aș predica ce mi-ar da Duhul. Sau n-aș produce nici o predică că inspirația vine de sus și nu o scriu. Oricum se vede că lesbiana asta nu-i dusă la biserică: nu știe că predica poate fi improvizată instantaneu.

Ce mai tura-vura? Titlul ce mi-a atras atenția spunea că adevărații creștini au început să sufere. Ptiu! Dacă pastorii ăștia sunt exact adevărații creștini, atunci ce ne facem cu ăia care sunt exploatați, torturați, alungați, executați? Ce facem cu cei cărora li se distrug casele, bisericile, familiile, onoarea, viitorul, trecutul? Ăștia sunt mai adevărați ca adevărații?

Îmi aduc aminte de găselnița lui Iliescovici la rivoluțiunea din 89: apel la cetățenii de bună credință. Era o frază mai ușor de înghițit. Inodoră, incoloră, insipidă, fără miros și fără gust. A prins!

O lună mai tîrziu, la demonstrația PNȚ și a Partidului Liberal din fața guvernului, un proletar bucureștean invitat dă pă stradă la tembeliziunea liberă făcea spume la gură în direct. Proletarul de la IMGB făcea apel la colegii lui de breaslă:

FAC APEL LA TOȚI COLEGII MEI DE SERVICIU, LA CETĂȚENII DE BUNĂ CREDINȚĂ, SĂ VINĂ SĂ COMBATĂ LOVITURA DE STAT A ȚĂRĂNIȘTILOR. TOȚI CEI CE VĂ UITAȚI ACUM LA TELEVIZOR PE ALT CANAL, SCHIMBAȚI CANALUL PE TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ!!!

(încercare de manipulare telepatică :-))

Acum ce să facem cu bieții pastori americani persecutați de lesbianca cea? Să facem apel? Să schimbăm canalul? Țara? Biblia? Pe Isus? Guvernul? Să vină republicanii la putere? Păi nu sunt ei din sud, din Texas?

O fi lesbiancă Fiara? Ia să vedem, o calculație a numelui ei ce zice? 665? Cît p-aci!

Nu-i nimic cu mașina de tocat carne. Umplutură! Dar suna interesansky!

A, pe cînd sharia în Huston? Atunci să vedeți mașină de tocat carne. Automată!

 

O lume nebună, nebună, nebună…

sursa:http://stockfresh.com/image/691043/x-ray-brain-and-skeleton

Inițial titlul unei comedii americane din vremea adolescenței la care am rîs de mă dureau fălcile și credeam că mor alături de cel mai bun prieten al meu la cinema Mureșul din Arad. Actualmente titlul unei tragedii la scară mondială. Presa dă cu veștile rele ce se țin lanț și după cum filmele ce sunt axate pe frică țin mai mult afișul decît celelalte, știrile de genul acesta sunt mai citite.

În anii 60 bîntuiau războiele de eliberate, de independență, cele naționale împotriva puterilor colonialiste. Mai existau două mari direcții: capitaliștii imperialiști și chipurile, țările doritoare de pace, democrate și comuniste. Primii luptau pentru război și exploatare, ceilalți pentru pace și libertate. Și deodată hop și Cuba! Apoi trosc cu termonucleara lui Hrusciov de 530 de megatone în Novaia Zemlia.

Curent ieftin, transport ieftin, doctorii pe gratis, mîncare era, începusem să ne îmbrăcăm, să ne încălțăm, să locuim și din 64 să ieșim din pușcării. Mai era nevoie de butelii, în rest aveam de toate. Fotbal, motociclete, stațiuni balneoclimaterice de tratament, salvări, mașini de ridicat gunoiul, grădinițe, cămine, parcuri, măcelării, sport, cantine, ședințe. Nu ne interesa politica externă. Era a statului. Ca și noi, dar ce conta?

Apoi au venit inundațiile, cutremurul. Și criza comunismului.

Acum se omoară ăia prin Africa, prin Irak, Afganistan, Siria, Libia, Israel, Ucraina. Na, că s-a apropiat.

Transport scump, curent scump, mîncare scumpă, locuițe nexam, pușcării la tot pasul, fotbal nu mai avem, stațiuni, nici alea. Grădinițe nu ne mai trebuie. Nici parcuri. Cantine? Numai pentru săraci. Ședințe? De bloc. Politica externă? Cine-o face? Doctori? În Franța.

În rest lumea parcă e tot mai nebună. De legat, nu alta. Reîncepe războiul rece.

Oamenii sunt împușcați fără judecată. Bombardați fără discernămînt. Eliminați fără drept de apel. Oamenii au înnebunit. De bine? De rău? În numele cui? A unui oarecare dumnezeu ce trebuie proptit de arme. Orice religie spune că cel slab trebuie lăsat în pace sau apărat. Acum e pe dos.

Nu m-aș mira ca după cum se comportă să fie interzise toate religiile. Sau cineva să apese ca la șah pe cronometru: gata, s-a terminat. V-am răbdat destul. Valea! Și Pămîntul să fie fript. Scurt!

Rușine și… rușine

sursa: Voyager I

De mic copil am fost marcat de un acut simț al ridicolului. Îmi era rușine să fac cele mai banale chestii. Așa că eram un timid clasa întîia. Complexat fizic în mod clar. Toate astea s-au vindecat cu timpul cînd mi-am dat seama că pot mai mult, mai bine decît alții. Alții ce erau mult mai dotați la prima vedere. Dar nici eu nu m-am apreciat corect. La vremea aceea să fii făcut de rușine era cea mai mare groază. Bătaia trecea mai ușor. Nu de alta, dar vînătăile se vindecau mai repede. În schimb rușinarea în fața clasei, a colocatarilor, a colectivului de muncă întrunit sau nu într-o ședință, rămînea ca o grozavă amăreală.

Dar mai era și rușinea de alt gen. Aia după care întorceai capul. Îmi amintesc că într-o vară am ieșit cu tata pe bulevardul principal al orașului. Stăteam în centru și cred că am coborît să luăm autobuzul spre bunici. Prin fața noastră trec doi indivizi pletoși, cu ochelari de soare tip 1950 cu blugi evazați cam 40 de centimetri. Erau întruchiparea lui John Lenon, dar noi nu-l văzusem pe Lenon și nici nu eram morți după muzica lui. Cel puțin atunci.

Tatăl meu a întors capul după ei, uitîndu-se ca la o ciudățenie nemaivăzută, nemaiîntîlnită, fără sens și fără adresă. Eu nu eram chiar așa de sensibil. Era la modă părul mai lung și pantalonii evazați. Dar ăștia doi erau de poveste… M-am trezit că-i spun: „Ce întorci capul după ei ca la urs? Asta vreau și ei!” La care tata îmi replică: „Poate îți trag una peste nas!”

Tata nu-i apăra, ci își apăra punctul de vedere. Pentru el era o rușine ceea ce făceau. Pentru mine nu mai era. Era o ignorare voită, tocmai pentru a-i amenda. Două generații, două reacții sau amenzi diferite. Dacă la fața locului ar fi apărut o patrulă a miliției, cei doi ar fi fost „umflați” cu duba, tunși zero (e la modă azi!!!) și pantalonii ar fi fost corectați inedit din foarfecă: ar fi ajuns pantaloni cu franjuri! În viziunea regimului se făcea de rușine modul de vestimentație decadent, de inspirație capitalistă. Rușine în trei dimensiuni.

De fapt în viziunea celor doi pletoși evazați și nu era vorba de rușine, ci de identitate, neînțelegere, complexul superiorității, politica de partid și alte chestii socio-politice.

Peste aproximativ 45 de ani avem de-a face din nou cu ceva asemănător. Unii își expun convingerile depășindu-ne la capitolul exhibiționism: cu toate că nu știu cine sau ce sunt pozează în ființe fără sex sau cu un caracter hermafrodit. În domeniul ăsta rîma nu are rușine. N-are de ce. Dar omul are, pentru că nu e rîmă.

În urmă cu ceva timp l-am întrebat pe un pastor de ce le dă voie unor ciudați să predice în propria-i biserică. Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: să vadă biserica diferența și să-l aprecieze mai mult. Halucinant!

Probabil că nu e periculos să mai apară unul mai ciudat ca să te bucuri că ești normal. Cum rămîne cu rușinea? Rușinea este un bun instrument de manipulare socială, de conformare la grup, la obiceiurile și cutumele existente. Dar în același timp rușinea este o frînă în acceptarea altora. A celor diferiți. A celor ce nu sunt ca noi.

În definitiv ajungem la a pune întrebarea: cine sau ce îl definește pe om? Ce sau cine suntem? Nu e nici o rușine. Cu sau fără handicap, omul e tot om. Cu sau fără anumite caracteristici sexuale, omul e tot om. Umanitatea nu se definește cu barbă sau fără. Cu toate astea ea se definește ca fiind de un sex sau altul. Pentru că definind umanitatea independent de opțiunea sexuală aceasta nu poate exista. In vitro nu e o opțiune pentru că ea nu definește natural umanitatea, ci prin excepție. La fel adopția: ea nu denotă maternitatea sau  parenhood-ul per se, ci o variantă deficită. Omul, întîmplător reprezentat grafic pe sonda Voyager, nu este reprezentat altcumva. Tot întîmplător sau nu, atomul de hidrogen ce stă la baza vieții pe planeta noastră este definit clar. O anomalie nu l-ar mai defini. O cît de mică anomalie nu ar mai face posibilă viața pe pămînt. Lucru valabil și în reproducerea omului.

Ca urmare, omul și umanitatea lui distorsionată nu ar ajunge prea departe. Dar totuși unde se poate trage o linie? În ziua de azi rușinea nu mai e o opțiune. Dar ce ne va rezerva viitorul? Ciocnirea a două civilizații ar putea fi una dintre opțiuni. Războiul și limitarea resurselor alta. Un cataclism natural de mari proporții ar fi alta. Dar totuși pînă acolo nu vom găsi mijloace mai puțin traumatice? Probabil că nu. Probabil că da. Opțiunea rămîne deschisă.

Cert este însă că am luat-o într-o direcție în care minoritatea a ajuns să impună majorității cum să se (re)definească. Cele cîteva sute de fuste purtate de băieții din liceele franțuzești au fost un experiment reușit sau un eșec? Răspunsul ar putea veni de unde nu ne așteptăm. Apropo, papa ce mai zice?

Sfîrșitul lumii?

sursa:http://www.aumethodists.org/community-blog/the-city-of-god/

Lumea s-a sfîrșit de nenumărate ori. S-a sfîrșit cu alungarea din paradis. Dar a început tot atunci în afara lui. Apoi cu potopul. Apoi cu căderea Ierusalimului și demolarea templului. Dar de fapt Ierusalimul a fost cucerit încă o dată și templul a fost încă o dată și definitiv demolat. Nimeni nu pare să bage de seamă că înainte de prima demolare Ierusalimul a mai fost cucerit de două ori. Citiți Biblia.

Roma a căzut și se credea că lumea s-a sfîrșit. Mai ales pentru Augustin. Și toți au dat fuga să-i laude teologia. El a justificat folosirea forței statului împotriva altor creștini. El a susținut justificarea prin credință, dar și prin fapte. Citiți-l pe Augustin.

Creștinii apuseni așteptau ca lumea să se termine în anul 1000. N-a fost așa.

Constantinopolul a căzut, dar n-a avut același efect. Era doar o cetate mare în care se zbăteau un împărat și un patriarh? Tradiția spune că în Sf Sofia preoții care tocmai duceau elementele cinei Domnului s-au topit în zidurile bisericii care s-au închis în urma lor sub nasurile turcilor ce voiau să-i hăcuie. Încă mai așteaptă să iasă afară. Normal că n-au ieșit pe partea cealaltă că acolo erau tot turci. Nu a fost ca la trecerea mării din exod.

Lumea incașilor s-a terminat, la fel ca și cea a toltecilor, olmecilor și aztecilor. Apoi cea a apașilor, mohicanilor, șoșonilor și cirochezilor. Ba unii credeau că lumea s-a sfîrșit la revoluția franceză sau la ocuparea Romei de către regele Emanuel al Italiei. Probabil și papa a crezut asta. S-au înșelat. Cam toți…

Pentru unii lumea s-a terminat la marele faliment din 1926. Și s-au sinucis. Alții s-au sinucis din alte motive: că au fost trădați în dragoste, că și-au pierdut vreun membru sau au fost diagnosticați cu o boală în fază terminală. Mulți s-au sinucis în armată dezamăgiți de înfrîngeri sau ca să nu fie luați prizonieri. Pentru ei lumea s-a sfîrșit, pentru ceilalți a fost un motiv de veselie. Ciudat, nu?

Dacă ar fi să analizăm sec, atunci cînd lumea se sfîrșește, începe din nou. Indiferent de proces. Se încălzește soarele o dată la 11 ani pentru că printr-un oarecare mecanism își schimbă polii magnetici (hmmm!) și ardem de nu ne vedem. Vine sfîrșitul lumii. Citiți ce spune Petru.

De fapt, sfîrșitul tot începe, dar nu se termină. Poate am ajuns doar la sfîrșitul începutului, cine știe? Știa Churchil ce știa…

Și cea mai potrivită concluzie e că lumea fiecăruia se termină atunci cînd viața se termină. Cel puțin în principiu.

De la concepere pînă la moarte sunt doar vreo 50-60 de ani în medie sau 123 de ani pentru cel mai bătrîn, o marjă de timp în care omenirea există. Dincolo de mileniile sau milioanele de ani ale existenței sale omenirea nu face decît să supraviețuiască într-o marjă foarte mică de timp, neglijabilă (indiferent de sistemul de numărare a anilor) față de existența ei per total. Ca să zic așa, viața noastră este mai degrabă un accident ce se poate încheia extrem de ușor datorită unei colecții de accidente (vezi emisiunea cu 1000 de feluri de a muri).

La toate astea se mai adaugă și expresia de sfîrșit al lumii.

În toată treaba asta suntem invadați de producții cinematografice (și nu numai) despre sfîrșitul lumii: ne invadează ceva sau cineva din spațiu, ne facem noi de petrecanie sau pur și simplu pămîntul, soarelea sau întreg universul o ia razna.

La școală (de fapt doar la una dintre ele…) am învățat că scenariile apocaliptice apar cînd lucrurile merg nasol. În timpul unei crize e ușor să presupui că va fi mai rău. Interesant că mai de mult aveam un reflex: cînd lucrurile mergeau mai rău spuneam că o să fie bine pentru că nu se putea mai rău. Unii erau mai optimiști și au demonstrat că mă înșel. Dar în general, pînă acum, cam toate relele de pe planetă s-au datorat oamenilor și ideilor lor.

Moartea sau sfîrșitul s-a acutizat de la apariția bombei atomice: de data asta chiar că putem să inițiem sfîrșitul lumii. Alții nu au fost de acord: au zis că Dumnezeu nu va lăsa omul să-i distrugă opera. E cumva vorba de o întrecere? Cine o va distruge primul?

Dar hai să spunem că omul va reuși s-o distrugă. Cu siguranță însă nu va reuși să facă un pămînt nou și un cer nou. Pentru asta trebuie să fii Dumnezeu. Cam ca la doctor: dacă pacientul nu moare, doctorul poate să-i facă ceva și să se laude. După ce moare doar Dumnezeu mai poate face ceva. Doar că Dumnezeu nu se laudă cu asta.

Related articles

• Mariana Floruța – Dumnezeu e tăria mea (studioelim.wordpress.com)

Anunțuri oficiale?

http://www.wallsave.com/wallpaper/1920×1080/apocalypse-x-more-324474.html

Mai ieri puteai citi anunțuri de genul ,,Bătălia tuturor bătăliilor începe!” Era vorba de Irak. Vedeam imagini cu avioanele companiei irakiene ce aveau nume oarecum ciudate: Babilon. Amenințările lui Sadam (asemănătoare cu ale lui Hitler), apoi cacialmaua cu armele de distrugere în masă. După primul război din golf au văzut o carte scrisă înainte de declanșarea războiului despre iminenta apocalipsă. Sfârșitul era aproape.

Erau anunțuri oficiale? Unele da, altele nu. Erau prorocii? Unele da, altele nu. Să fie limpede: nu vreu să mă refer la prorociile biblice, ci la cele ale unor indivizi ce fac anunțuri de parcă ar fi purtătorii de cuvânt a lui Dumnezeu în persoană. Unii sunt, alții nu.

De obicei un anunț ce se referă la trecut se poate verifica. Un anunț oficial despre trecut se bazează pe date verificabile. Un anunț cu privire la ceva din viitor trebuie să fie confirmat. Dar dacă fac un anunț despre viitor și acesta nu se confirmă, va fi uitat. Dacă se confirmă unii vor spune că a fost o prorocie. Cu toate acestea prorociile, adică anunțurile care pretind că prezic viitorul, abundă.

Unul dintre primele anunțuri de acest gen a fost făcut în decembrie 89 pe când mă aflam în primăria din Arad, pe atunci ocupată de una din facțiunile armatei ce fusese implicată în crimele de la Timișoara. Apare acest individ, foarte plin de sine (fusese chemat de o tînără ce era verișoara persoanei ce ocupa la acea dată funcția cea mai înaltă din județ), aș spune de parcă era purtătorul de cuvânt menționat mai sus și îi spune autorității că va urma o noapte ca cea a Sfîntului Bartolomeu (oare îi plăcuse istoria?) dacă mai știu eu ce… Era intransigent! A venit noaptea, a venit dimineața, n-a venit măcelul. S-o fi dus la plimbare pe altundeva.

Dumnezeu 0: Noi 1? Poate unii ar fi înclinați să gândească așa, dar să ne gândim de ce iau oamenii în serios anunțurile de genul acesta:

1. Pentru că dau senzația de putere celui care le face. El și Dumnezeu sunt cineva, impun frica, ascultare și responsabilitate. Nimeni nu s-a dus să îl tragă de mânecă pe anunțătorul cu pricina. Nimeni nu a murit atunci. Și chiar dacă îl trăgea putea spune că datorită unor rugăciuni, la care am fost invitat și eu, toți am fost protejați și suntem bine mersi. N-am prea crezut în așa ceva.

Poți să arunci bomba și să îți vezi de calea ta, indiferent care ar fi aia, că responsabilitatea unui anunț de genul ăsta nu mai e a ta, e a lui Dumnezeu. Hmmm… Niciodată nu putem ști dacă anunțul a fost veridic sau nu, dacă destinul nostru și-a schimbat traiectoria sau nu. Bine că am scăpat!

2. Pentru că un astfel de anunț, într-un astfel de context avea un impresionant iz apocaliptic. La fel ca și cele de genul marilor nenorociri care se vor abate acum asupra Americii. Nimic mai ușor: o combinație de frică și dor de teoria conspirației în contextul potrivit este numai bună să atragă: voturi, laicuri, rating, tiraj, atenție și iar atenție, băgând boala în oamenii ce vor crăpa de frica anxietății.

De ce s-o fi strigat cu aplomb în decembrie 89 Nu vă fie frică Ceaușescu pică? De ce se striga Armata e cu noi? Că ne era frică și încă una de moarte! Dar n-aveam ce pierde.

Acum situația s-a schimbat: ne este frică tocmai pentru că avem atâtea de pierdut. Ce diferență! Nu-i bai, crește anxietatea, dar crește și credibilitatea anuțătorului și generatorului de panică programată.

De remarcat că înainte de decembrie 89 se înmulțiseră predicatorii apocaliptici americani care vizitau bisericile baptiste. Ce au făcut între timp? Probabil că au aprofundat situația. Unde sunt acum? Probabil conspiră. Vorba unei cărți: cum nu e păpică se prorocește despre sfârșitul lumii și despre războiul sfînt. În ape tulburi se poate pescui mai ușor.

3. Mai apar unii care scriu despre prorociile ce s-au făcut pe vremea lui Ceaușescu despre mai știu eu ce. Serios? Vii după 20 de ani să îmi spui că ele au existat? E ca și cum ar fi scris cineva cartea Daniel după desfășurarea evenimentelor. Dacă cineva spune că Daniel s-a scris după desfășurarea evenimentelor și nu e vorba de o prorocie, se spune despre el că e liberal, e dat afară din învățământul confesional, într-un cuvânt e trimis acasă.

Deci dacă prorociile astea au fi existat cu mai bine de 24 de ani în urmă le-aș fi crezut. Așa cum i-am crezut pe americanii ăia apocaliptici, dar care s-au dovedit niște mincinoși. Ba l-am crezut și pe Iosif Țon care a făcut ceva ce demonstra cât de efemer va fi comunismul. Dar el nu e proroc, nu?

Păi nu vă supărați, dar de ce e voie să preamărești acum, după 24 de ani, anunțurile de pe vremea lui Ceaușescu ca și când ar fi fost prorocii? Mie mi se pare că de fapt nu au existat și au fost confecționate după. De ce inventăm prorocii? De ce pretindem că sunt prorocii propriile noastre temeri? O întrebare mai greu de răspuns?

Unor le place să trăiască aproape de alinierea planetelor, de virusul mileniului, de sfârșitul lumii și de ceva care spune că o mare catastrofă este iminentă. E mai ușor să sperii decât să dai speranță pentru că în mod natural omului îi este  frică, iar frica motivează și generează soluții.

Dar ce are frica cu credința, nădejdea și dragostea? Prorociți vă rog! Sau așteptăm un anunț?

Premieră absolută: Imagini cutremurătoare surprinse în New York în data de 12.12.2012

Încă un sfîrșit terminat…

Și vestea bună e că de la Cezar încoace, o dată cu calendarul iulian, au existat 514 ani bisecți din 45 îH. La asta mai adăugăm o zi la patru ani, deci azi ar trebui să fie 28 iulie 2013!!!

Cum calendarul mayaș nu ținea cont de anii bisecți, dacă respectăm precizia lor, lumea trebuia să se fi sfîrșit cu 7 luni în urmă.

Așa că: Hepi niu dums dei!

În ceea ce ne privește pe noi, primul ministru, dl Ponta II, a dat un comunicat prin care îi anunță că datortită cheltuielilor făcute de guvernul anterior, a crizei și a iernii grele, datorită lipsurilor de la buget, evenimentul a fost anulat pentru România care nu își permite să participe.

Dar iată și cîteva soluții alternative:

sau:

sursa: http://www.apprendre-en-ligne.net/blog/index.php/2012/01/01/1975-la-vache-la-fin-du-monde

 

 

 

O perspectivă de acum patruzeci şi ceva de ani…

Prostia drobului de sare sau Will the world end today? Doomsday prophet goes into hiding as he predicts rapture is upon us… AGAIN

În urmă cu aproximativ un secol şi ceva (1874) Ion Creangă ne lăsa moştenire povestea Prostia omenescă. De acolo învăţam că doar femeile (să mă scuze doamnele!) catastrofizează, dar în acelaşi timp ni se spunea că cei mai mulţi proşti sunt bărbaţi. Erau şi cam inventivi în prostia lor!

Acum parcă situaţia s-a schimbat şi de la micul drob de sare s-a ajuns la marele drob de ţărînă pe care vieţuim – vorba aia, pînă cînd? Chiar prostia masculină s-a amalgamat cu catastrofizarea feminină (nău ofens!) din poveste. După cum prezice domnul din imagine, ce se află pe moarte, iar vine sfîrşitul.

Parcă am fi la o licitaţie: Sfîrşit o dată! Sfîrşit de două ori! Sfîrşit de trei ori! Adjudecat!!! O fi primit el nişte veşti pe telefonul roşu sau i-o fi deschis ochii Elisei, că la sărbătoarea sfintei Paraschiva nu a primit nimeni nimic, nici de sus, nici de jos în afară de nişte ghionturi şi ceva mîncare de doi lei.

Deci, fie-mi iertat postul sau prostul, fiecare denominaţie cu proştii ei! Unii au mai mulţi, alţii mai puţine. Rămîne de vazut dacă şi musulmanii vor adera la mişcarea drobului de sare, că hinduşii nu fac casă bună nici cu sarea noastră, nici cu sarea lor.

Dar după cum se poate citi în articolul de mai jos Columb a zis că lumea se va duce pe rîpă şi a greşit, Luther idem,  chiar şi Newton, cu tot mărul care l-a pălit în cap a dat-o în bară. Cine ştie, poate tocmai din cauza mărului… În final, pe lîngă americanii ce ne tot abuzau cu mesaje cum că Saddam ar fi fiara şi Buş tac-su, am mai întîlnit entuziaşti ce cred şi mărturisesc că mayaşii ce au dispărut erau mai deştepţi decît toţi cei amintiţi şi că la anu, înainte de crăciun, ne vom duce toţi pe rîpă. Cel puţin să le încurce socotelile comensanţilor!

Ce contează că specialiştii în civilizaţia maya au spus că niciodată nu a fost vorba de aşa ceva? Voinţa poporului mon şer! Deci, citeşte popor şi te miră:

source: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2051693/Rapture-Will-world-end-today-Harold-Camping-goes-hiding.html

By John Stevens

It is the ultimate event for which there should never be a sequel. But the end of the world will come again today, according to a Doomsday prophet who predicted the Apocalypse would arrive five months ago. California preacher Harold Camping stirred a global frenzy when he prophesised that the all life would be wiped out in the rapture on May 21 with a series of earthquakes followed by months of torment for those left behind.

Keeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery However, the 90-year-old behind Family Radio International is being more cautious with his prediction this time. ‘I really am beginning to think as I’ve restudied these matters that there’s going to be no big display of any kind. The end is going to come very, very quietly,’ he said.

And it appears that Mr Camping is at least partially right with that prediction. There is little evidence that swarms of believers who once fanned out in cities nationwide with placards advertising Camping’s message – some giving up life savings in anticipation of being swept into heaven – are following the latest doomsday countdown.

There are none of the 5,000 billboards posted around the country that declared Judgment Day was at hand. This time also, the ‘ministry’ are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery that followed when believers awoke on May 22 to find themselves still on Earth.

It’s about to happen… er, no it’s not: Activists who believed that ‘Judgement Day’ would happen on May 21, 2011 took to the streets of New York

Now what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savings ‘I’m sorry to disappoint you, but we at Family Radio have been directed to not talk to the media or the press,’ Mr Camping’s daughter Susan Espinoza told reporters.

Mr Camping, who suffered a mild stroke three weeks after his prediction failed to materialise in May, still spreads the word through his Family Radio International website. God’s judgement and salvation were completed on May 21, Mr Camping said in a message explaining the mix-up in his biblical math. He said that Christ put the ‘unsaved’ into judgement on that date, but that it will not be physically seen until today. ‘Thus we can be sure that the whole world, with the exception of those who are presently saved (the elect), are under the judgement of God, and will be annihilated together with the whole physical world on October 21,’ he wrote on the website. Followers were crestfallen in May when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated some of their retirement savings or college funds to spread the judgement day message. Mr Camping said that doomsday would not be marked by natural disasters or blasts of hellfire.

Mr Camping, a retired civil engineer, also prophesied the Apocalypse would come in 1994, but said later that didn’t happen because of a mathematical error.

They think it’s all over: A history of failed doomsday predictions

Many scientists accept that our planet will one day be consumed by the Sun, but most have calculated that that will not happened for several billion years. That hasn’t stopped mankind repeatedly predicting that the world is about to end though. In fact, doomsday prophecies have been made ever since we started using calendars, with flood, famine, incoming asteroids and nuclear wars among the favoured causes of annihilation. Biblical scholars point out that in the Book of Matthew, Jesus himself implies that the world will end within the lifetime of his contemporaries, while a host of scholars made similar predictions in the first millennium.

The craze appears to have reached a peak in Europe in the Middle Ages. In 1500, Protestant reformer Martin Luther proclaimed that ‘the kingdom of abominations shall be overthrown’ within 300 years. Others to get in on the act included Christopher Columbus (1656), mathematician John Napier (1688) and astrologer Sir Isaac Newton (1948). More recently, the fad for making Doomsday predictions has become popular amongst Christian groups in the U.S. According to website Armageddononline, prophecy teacher Doug Clark announced in 1976 that President Jimmy Carter would be ‘the president who will meet Mr. 666 – soon’,

And about 50 members of a group called the Assembly of Yahweh gathered at Coney Island, New York, in white robes, awaiting their ‘rapture’ from a world about to be destroyed on May 25, 1981.

‘A small crowd of onlookers watched and waited for something to happen. The members chanted prayers to the beat of bongo drums until sunset. The end did not come,’ the website notes. The year 2000 was also expected to usher in an apocalypse of sorts, with aeroplanes falling from the sky and computer systems crashing. The planet survived.  In the days leading up to September 9, 2009, fans of Armageddon insisted that the world would end – 9/9/9 being the emergency services phone number in the UK and also the number of the Devil – albeit upside down. Surprisingly there wasn’t the same hyperbole on June 6, 2006.

But if the world does manage to get through today unscathed, believers won’t have to wait too long before another popular Doomsday prediction date looms. The Maya civilisation of South America was for several centuries one of the most advanced in the world. Along with their architectural achievements, the Mayans left us with calendars that, some argue, predict the end of the world on December 21, 2012.

Pomul cunoştiinţei binelui şi răului?

Frăţia albă din Kiev şi Maria Devi Hristos

Noua lume postcomunistă la est de ceea ce reprezenta odată Cortina de Fier s-ar putea, până una alta, să nu fie chiar atât de nouă. În capitala Ucrainei, Kiev, în noiembrie 1993 a izbucnit o panică religioasă, de o intensitate aproape medievală, ca urmare a anunţului dat de Maria Devi Hristos, figura reprezentativă a cultului apocaliptic numit Frăţia Albă, conform căruia „sfârşitul” este aproape. Poliţia a invadat străzile cuprinse de revoltă, în special pentru a opri miile de tineri isterici ale căror creiere fuseseră probabil spălate, şi care se omorau între ei în piaţa centrală, în timp ce părinţii, la fel de isterici, îi căutau.

Un fost jurnalist al mişcării comuniste a tineretului, Marina Tsvgun, îl cunoscuse pe mentorul ei gen Svengali (o persoană care o domină complet pe alta, de obicei din motive egoiste sau maliţioase), Yuri Krivonogov, doar cu un an în urmă. Auzind că Marina îl văzuse pe Dumnezeu atunci când, suferind un avort, fusese la un pas de moarte, hipnoticul Krivonogov a luat-o rapid de soţie, după care au pornit împreună într-un tur al Rusiei şi Ucrainei. Afişele o prezentau drept „adevărata sfânta Maria Devi Hristos”; foile volante proclamau oraşul Kiev drept noua Calvaria (Golgota), mutată acolo din Palestina în urma mişcărilor plăcilor tectonice.

Câştigând tineri adepţi de pretutindeni (mulţi fugind de acasă pentru a ajunge la Kiev), la începutul anului 1993 cuplul soporific proclama că lumea îşi va găsi sfârşitul la 24 noiembrie. Din localităţi depărtate precum Murmansk şi Sverdlovsk din nordul Arcticii, părinţi disperaţi şi-au căutat copiii dispăruţi pe măsură ce membrii noului cult se îndreptau spre Kiev. Când data prezisă Apocalipsei a fost reactualizată pentru 14 noiembrie, Krivonogov a prezis liniştit că: „Nu vor exista explozii, doar cutremure şi tulburări imense.”

Chiar şi când soţii Krivonogov au fost, în cele din urmă, arestaţi pentru această farsă enormă despre sfârşitul lumii, chiar şi când sinuciderile în masă au fost împiedicate şi ora „sfârşitului” a trecut fără convulsii fatale, rudele tinerilor dispăruţi de acasă au avut parte de mici consolări.

Kiev-ul abunda în poveşti groaznice despre spălarea creierului cu droguri şi despre recrutarea de adepţi prin distribuirea de dulciuri otrăvite. Se spunea că Krivonogov (un mistic ştiinţific cu mai multe denumiri: cibernetician, profesor de yoga şi telepat) lucrase în armata sovietică unde producea droguri soporifice care erau folosite în războaiele psihologice. Indiferent de adevărul din spatele panicii şi zvonurilor, era limpede pentru mulţi observatori alarmaţi că statul sovietic nu distrusese ci doar înăbuşise un suflet slavon mai străvechi – puternic religios, adept al austerităţii, superstiţiilor şi chiar automutilării extreme.

sursa: http://www.lovendal.net/wp52/fratia-alba-din-kiev-si-maria-devi-hristos/

Apocalipsa din 2012 – interpretare eronată a inscripţiilor Maya

Ne-am liniştit. Putem să ne vedem de treabă. După alinierea planetelor din anii 80, anxietatea produsă de trecerea la anul 2000, am scăpat şi de 2012.

Aşteptăm cu teamă 2022 şi 2222. Mă tot gîndesc ce să fac pînă atunci.

Poate să mă îngrijorez. A, nu! Pentru asta am scris Călăuzire, îndrumare sau şansă (5). În curînd!

Sfârşitul lumii

telegraph.co.uk ne anunţă că oamenii de ştiinţă americani au aflat că s-ar putea ca în 20 de ani să avem o surpriză neplăcută. O supernovă va exploda şi ne va lăsa fără stratul de ozon. Acum ea se află la 3000 de ani lumină, iar explozia sa va elibera o cantitate de energie echivalentă a 20.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 de megatone de TNT. Mă rog, poate am greşit cu un zero, două. Ce contează!

Deci, să ne pregătim. Taxatoarea ne va spune: Toată lumea coboară peste 20 de ani. Biletele au fost valabile până aici! Planeta asta se retrage în depou!

Eu zic să schimbăm linia sau să schimbăm planeta. Opinii?