Hai să vedem ce verset se potriveşte: PREDICŢIILE MAYAŞILOR au alertat întreg mapamondul


Cum se pregătesc oamenii de ZIUA APOCALIPSEI

Calendarul mayaş se încheie la data de 21 decembrie 2012, numeroase persoane pregătindu-se pentru ceea ce ei consideră Ziua Apocalipsei

PREDICŢIILE MAYAŞILOR au alertat întreg mapamondul: Cum se pregătesc oamenii de ZIUA APOCALIPSEI (Imagine: Daily Mail)

Îngrijorarea este atât de mare încât NASA a creat o secţiune pe site-ul său, unde demontează teoriile privind apocalipsa din 2012, informează Daily Mail.

Agenţia spaţială susţine că a primit nu mai puţin de 5.000 de întrebări din partea celor înspăimântaţi, printre cele mai neobişnuite fiind unele în care persoanele cer părerea dacă ar trebui să se sinucidă, să îşi omoare familiile sau animalele.

David Morrison, cercetător-şef la Institutul de Astrobiologie al NASA, susţine că primeşte zilnic în jur de 10 email-uri de la persoane îngrijorate. O tânără mamă din Danemarca i-a scris omului de ştiinţă următoarele: „Sunt mamă a unei fete şi mai aştept să se nască alta. Ieri m-am gândit să mă sinucid înainte de decembrie 2012, împreună cu copilul din burtă, şi să o omor pe iubita mea fiică de 2 ani de teama trăirii unei experienţe precum distrugerea Pământului”.

„Mă gândesc la sinucidere. Sunt atât de speriată că îmi vine să plâng… Nu vreau să mai trăiesc, merit o explicaţie”, i-a transmis o americancă în vârstă de 13 ani omului de ştiinţă, în timp ce o altă persoană i-a scris: „Sunt foarte îngrijorat. Singurul meu prieten este căţeluşul meu. Unde să-l omor ca să nu sufere în momentul în care Pământul este distrus?”.

Pentru a se pune la adăpost în cazul în care predicţiile mayaşilor s-ar adeveri, 5.000 de americani şi-au rezervat un loc în buncărele construite de un om de afaceri din California, Robert Vicino, în locaţii secrete. Omul de afaceri susţine că a început să construiască buncăre şi în Europa.

„Nu suntem nebuni, trăim vremuri înfricoşătoare. Familia mea vrea să trăiască, trebuie să fiu pregătit”, a declarat Steve Cramer, care a rezervat deja un loc într-un buncăr al lui Vicino. „E o investiţie în viaţă”, a susţinut şi Jason Hodge, tată a patru copii.

Oamenii de ştiinţă au demontat teoriile privind apocalipsa în 2012.

Prostia drobului de sare sau Will the world end today? Doomsday prophet goes into hiding as he predicts rapture is upon us… AGAIN


În urmă cu aproximativ un secol şi ceva (1874) Ion Creangă ne lăsa moştenire povestea Prostia omenescă. De acolo învăţam că doar femeile (să mă scuze doamnele!) catastrofizează, dar în acelaşi timp ni se spunea că cei mai mulţi proşti sunt bărbaţi. Erau şi cam inventivi în prostia lor!

Acum parcă situaţia s-a schimbat şi de la micul drob de sare s-a ajuns la marele drob de ţărînă pe care vieţuim – vorba aia, pînă cînd? Chiar prostia masculină s-a amalgamat cu catastrofizarea feminină (nău ofens!) din poveste. După cum prezice domnul din imagine, ce se află pe moarte, iar vine sfîrşitul.

Parcă am fi la o licitaţie: Sfîrşit o dată! Sfîrşit de două ori! Sfîrşit de trei ori! Adjudecat!!! O fi primit el nişte veşti pe telefonul roşu sau i-o fi deschis ochii Elisei, că la sărbătoarea sfintei Paraschiva nu a primit nimeni nimic, nici de sus, nici de jos în afară de nişte ghionturi şi ceva mîncare de doi lei.

Deci, fie-mi iertat postul sau prostul, fiecare denominaţie cu proştii ei! Unii au mai mulţi, alţii mai puţine. Rămîne de vazut dacă şi musulmanii vor adera la mişcarea drobului de sare, că hinduşii nu fac casă bună nici cu sarea noastră, nici cu sarea lor.

Dar după cum se poate citi în articolul de mai jos Columb a zis că lumea se va duce pe rîpă şi a greşit, Luther idem,  chiar şi Newton, cu tot mărul care l-a pălit în cap a dat-o în bară. Cine ştie, poate tocmai din cauza mărului… În final, pe lîngă americanii ce ne tot abuzau cu mesaje cum că Saddam ar fi fiara şi Buş tac-su, am mai întîlnit entuziaşti ce cred şi mărturisesc că mayaşii ce au dispărut erau mai deştepţi decît toţi cei amintiţi şi că la anu, înainte de crăciun, ne vom duce toţi pe rîpă. Cel puţin să le încurce socotelile comensanţilor!

Ce contează că specialiştii în civilizaţia maya au spus că niciodată nu a fost vorba de aşa ceva? Voinţa poporului mon şer! Deci, citeşte popor şi te miră:

source: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2051693/Rapture-Will-world-end-today-Harold-Camping-goes-hiding.html

By John Stevens

It is the ultimate event for which there should never be a sequel. But the end of the world will come again today, according to a Doomsday prophet who predicted the Apocalypse would arrive five months ago. California preacher Harold Camping stirred a global frenzy when he prophesised that the all life would be wiped out in the rapture on May 21 with a series of earthquakes followed by months of torment for those left behind.

Keeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockeryKeeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery However, the 90-year-old behind Family Radio International is being more cautious with his prediction this time. ‘I really am beginning to think as I’ve restudied these matters that there’s going to be no big display of any kind. The end is going to come very, very quietly,’ he said.

And it appears that Mr Camping is at least partially right with that prediction. There is little evidence that swarms of believers who once fanned out in cities nationwide with placards advertising Camping’s message – some giving up life savings in anticipation of being swept into heaven – are following the latest doomsday countdown.

There are none of the 5,000 billboards posted around the country that declared Judgment Day was at hand. This time also, the ‘ministry’ are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery that followed when believers awoke on May 22 to find themselves still on Earth.

It's about to happen... er, no it's not: Activists who believed that 'Judgement Day' would happen on May 21, 2011 took to the streets of New YorkIt’s about to happen… er, no it’s not: Activists who believed that ‘Judgement Day’ would happen on May 21, 2011 took to the streets of New York
Now what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savingsNow what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savings ‘I’m sorry to disappoint you, but we at Family Radio have been directed to not talk to the media or the press,’ Mr Camping’s daughter Susan Espinoza told reporters.

Mr Camping, who suffered a mild stroke three weeks after his prediction failed to materialise in May, still spreads the word through his Family Radio International website. God’s judgement and salvation were completed on May 21, Mr Camping said in a message explaining the mix-up in his biblical math. He said that Christ put the ‘unsaved’ into judgement on that date, but that it will not be physically seen until today. ‘Thus we can be sure that the whole world, with the exception of those who are presently saved (the elect), are under the judgement of God, and will be annihilated together with the whole physical world on October 21,’ he wrote on the website. Followers were crestfallen in May when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated some of their retirement savings or college funds to spread the judgement day message. Mr Camping said that doomsday would not be marked by natural disasters or blasts of hellfire.

Mr Camping, a retired civil engineer, also prophesied the Apocalypse would come in 1994, but said later that didn’t happen because of a mathematical error.

They think it’s all over: A history of failed doomsday predictions

Many scientists accept that our planet will one day be consumed by the Sun, but most have calculated that that will not happened for several billion years. That hasn’t stopped mankind repeatedly predicting that the world is about to end though. In fact, doomsday prophecies have been made ever since we started using calendars, with flood, famine, incoming asteroids and nuclear wars among the favoured causes of annihilation. Biblical scholars point out that in the Book of Matthew, Jesus himself implies that the world will end within the lifetime of his contemporaries, while a host of scholars made similar predictions in the first millennium.

Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
The craze appears to have reached a peak in Europe in the Middle Ages. In 1500, Protestant reformer Martin Luther proclaimed that ‘the kingdom of abominations shall be overthrown’ within 300 years. Others to get in on the act included Christopher Columbus (1656), mathematician John Napier (1688) and astrologer Sir Isaac Newton (1948). More recently, the fad for making Doomsday predictions has become popular amongst Christian groups in the U.S. According to website Armageddononline, prophecy teacher Doug Clark announced in 1976 that President Jimmy Carter would be ‘the president who will meet Mr. 666 – soon’,
Doomed: One group announced in 1976 that the world would end while Jimmy Carter was president And about 50 members of a group called the Assembly of Yahweh gathered at Coney Island, New York, in white robes, awaiting their ‘rapture’ from a world about to be destroyed on May 25, 1981.

‘A small crowd of onlookers watched and waited for something to happen. The members chanted prayers to the beat of bongo drums until sunset. The end did not come,’ the website notes. The year 2000 was also expected to usher in an apocalypse of sorts, with aeroplanes falling from the sky and computer systems crashing. The planet survived.  In the days leading up to September 9, 2009, fans of Armageddon insisted that the world would end – 9/9/9 being the emergency services phone number in the UK and also the number of the Devil – albeit upside down. Surprisingly there wasn’t the same hyperbole on June 6, 2006.

But if the world does manage to get through today unscathed, believers won’t have to wait too long before another popular Doomsday prediction date looms. The Maya civilisation of South America was for several centuries one of the most advanced in the world. Along with their architectural achievements, the Mayans left us with calendars that, some argue, predict the end of the world on December 21, 2012.

Frăţia albă din Kiev şi Maria Devi Hristos


Noua lume postcomunistă la est de ceea ce reprezenta odată Cortina de Fier s-ar putea, până una alta, să nu fie chiar atât de nouă. În capitala Ucrainei, Kiev, în noiembrie 1993 a izbucnit o panică religioasă, de o intensitate aproape medievală, ca urmare a anunţului dat de Maria Devi Hristos, figura reprezentativă a cultului apocaliptic numit Frăţia Albă, conform căruia „sfârşitul” este aproape. Poliţia a invadat străzile cuprinse de revoltă, în special pentru a opri miile de tineri isterici ale căror creiere fuseseră probabil spălate, şi care se omorau între ei în piaţa centrală, în timp ce părinţii, la fel de isterici, îi căutau.

Un fost jurnalist al mişcării comuniste a tineretului, Marina Tsvgun, îl cunoscuse pe mentorul ei gen Svengali (o persoană care o domină complet pe alta, de obicei din motive egoiste sau maliţioase), Yuri Krivonogov, doar cu un an în urmă. Auzind că Marina îl văzuse pe Dumnezeu atunci când, suferind un avort, fusese la un pas de moarte, hipnoticul Krivonogov a luat-o rapid de soţie, după care au pornit împreună într-un tur al Rusiei şi Ucrainei. Afişele o prezentau drept „adevărata sfânta Maria Devi Hristos”; foile volante proclamau oraşul Kiev drept noua Calvaria (Golgota), mutată acolo din Palestina în urma mişcărilor plăcilor tectonice.

Câştigând tineri adepţi de pretutindeni (mulţi fugind de acasă pentru a ajunge la Kiev), la începutul anului 1993 cuplul soporific proclama că lumea îşi va găsi sfârşitul la 24 noiembrie. Din localităţi depărtate precum Murmansk şi Sverdlovsk din nordul Arcticii, părinţi disperaţi şi-au căutat copiii dispăruţi pe măsură ce membrii noului cult se îndreptau spre Kiev. Când data prezisă Apocalipsei a fost reactualizată pentru 14 noiembrie, Krivonogov a prezis liniştit că: „Nu vor exista explozii, doar cutremure şi tulburări imense.”

Chiar şi când soţii Krivonogov au fost, în cele din urmă, arestaţi pentru această farsă enormă despre sfârşitul lumii, chiar şi când sinuciderile în masă au fost împiedicate şi ora „sfârşitului” a trecut fără convulsii fatale, rudele tinerilor dispăruţi de acasă au avut parte de mici consolări.

Kiev-ul abunda în poveşti groaznice despre spălarea creierului cu droguri şi despre recrutarea de adepţi prin distribuirea de dulciuri otrăvite. Se spunea că Krivonogov (un mistic ştiinţific cu mai multe denumiri: cibernetician, profesor de yoga şi telepat) lucrase în armata sovietică unde producea droguri soporifice care erau folosite în războaiele psihologice. Indiferent de adevărul din spatele panicii şi zvonurilor, era limpede pentru mulţi observatori alarmaţi că statul sovietic nu distrusese ci doar înăbuşise un suflet slavon mai străvechi – puternic religios, adept al austerităţii, superstiţiilor şi chiar automutilării extreme.

sursa: http://www.lovendal.net/wp52/fratia-alba-din-kiev-si-maria-devi-hristos/

Am aflat data precisă a sfîrşitului lumii: azi!


NU, cele două personaje ciudate din desenul alăturat nu au dreptate! Sfîrşitul nu vine din cauza încălzirii globale. Nici din cauza iernii atomice. Nici nu e vorba despre un sfîrşit curînd: sfîrşitul lumii, aşa cum am mai afirmat, vine azi! Să vă spun eu din ce cauză lumea se sfîrşeşte azi. Mulţi şi-au dat cu părerea cînd va fi sfîrşitul lumii, tot atîţia, adică mulţi, au greşit. Pur şi simplu, cu toate că au fost foarte convinşi au, dacă putem spune aşa, foarte greşit. Lamentabil! Ştiu că Scripturile ne spun că nu este treaba noastră să anticipăm sau să calculăm, dar ce contează, n-o fi asta singura şi cea mai periculoasă interdicţie încălcată! Care ar fi pericolul? O să trăim mai mult! Şi chiar dacă mă expun riscului de a deveni ridicol, ce mi se va întîmpla? Voi fi invitat ca Dinescu să plec de pe partea aia a Dunării, o să fiu dat afară din ţară, din biserică, vînzătoarea de ziare de la colţ va refuza să îmi ia banii pentru ziarul preferat şi mi se interzice accesul la mall? Nu, nu cred că o să am astfel de probleme. Dar să las divagaţiile şi să vă elaborez pe marginea ştirii bombă. Ştirea o lansez pentru că în urmă cu cîteva zile am primit un mail din ăla Fw: fw… L-am şters. Apoi mi l-a trimis soţia! Nu puteam să nu îl citesc, să văd dacă este sau nu important. Poate m-am înşelat şi nu trebuia să îl şterg fără să-l citesc. Iată cam ce conţinea:

E clar că vine sfîrşitul lumii! Cum de ce? Pentru că toate merg de-andoaselea! Pentru că toate veştile sunt rele. Dacă deschizi teveul auzi numai ştiri care te fac să spui:  „Vine sfîrşitul!” Ba mai mult personaje cu mare înfluenţă, de mare importanţă se agită şi trag concluzia „că aşa nu se mai poate” sau „este inimaginabil”! Ca şi cînd realitatea nu este mai rea ca imaginarul… Cîteva exemple:

Guvernul nu are bani pentru aia, guvernul nu mai are bani pentru cealalată. Guvernul conduce ţara de mai bine de un an, dar lucrurile merg prost din cauza celor ce nu guvernează. Guvernul a luat un împrumut de circa 20 de miliarde de euro, dar noi îl trebuie să îl plătim. Cu toate că poporul primeşte tot mai mult, numărul săracilor sporeşte în fiecare zi. Guvernul nu a tăiat salariile bugetarilor, dar bugetarii iau mai puţin bani. Guvernul a dat medicamente gratuite, dar ele trebuie cumpărate. Apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Tot la noi, cu toate că avem petrol, benzina e tot mai scumpă; cu toate că avem gaze, nu ne putem încălzi iarna şi împrumutăm bani să ne plătim facturile. Asistenţa medicală gratuită o plătim, doctorii ne pleacă, iar preşedintele se tratează în străinătate. Avem un preşedinte ce spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Primul ministru îl imită. Acelaşi prim-ministru ştie totdeauna ce vrea „românul”, dar nu-l întreabă niciodată. În contextul dat, banii ţării sunt tot mai puţini, dar avem tot mai mulţi miliardari. Cel mai performant guvern confirmat de parlament este cel care tocmai  fusese destituit pentru incompetenţă. Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu lor cu 15%.  În ultimul an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000. Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul.  S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite. S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%. Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar,  prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru. Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este profesor de drept constituţional. Acesta nu poate explica cum legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea. Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa. O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane. Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştrii: unul demis, unul interimar şi unul desemnat. Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară. De cînd am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost. Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii. Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari. Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente. Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere. Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent. S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20, 000 de intreprinderi lunar. Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi.  Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare  peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări.  Construim  în fiecare an sute de kilometri de autostradă, deci avem autostrăzi tot mai puţine; prin urmare gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt. Pentru ca guvernul să facă cunoscută în toată lumea ştirea, s-a decis punerea la punct a unei pagini web ce va costa o bagatelă de 500 de milioane de euro!

Numai dacă sfîrşitul e foarte, foarte aproape, ai putea face aşa ceva! E o cacialma totală! Nici Ceauşescu nu a dat atîtea legi proaste! Din punctul meu de vedere sfîrşitul lumii e azi! pentru că am impresia că cea mai mare parte a cetăţenilor din ţara asta nu mai trăiesc pentru ei. Viaţa noatră a luat sfîrşit, cel puţin în România: sfîrşitul e azi!

V-am convins?

Apocalipsa din 2012 – interpretare eronată a inscripţiilor Maya


Ne-am liniştit. Putem să ne vedem de treabă. După alinierea planetelor din anii 80, anxietatea produsă de trecerea la anul 2000, am scăpat şi de 2012.

Aşteptăm cu teamă 2022 şi 2222. Mă tot gîndesc ce să fac pînă atunci.

Poate să mă îngrijorez. A, nu! Pentru asta am scris Călăuzire, îndrumare sau şansă (5). În curînd!

Sfârşitul lumii


telegraph.co.uk ne anunţă că oamenii de ştiinţă americani au aflat că s-ar putea ca în 20 de ani să avem o surpriză neplăcută. O supernovă va exploda şi ne va lăsa fără stratul de ozon. Acum ea se află la 3000 de ani lumină, iar explozia sa va elibera o cantitate de energie echivalentă a 20.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 de megatone de TNT. Mă rog, poate am greşit cu un zero, două. Ce contează!

Deci, să ne pregătim. Taxatoarea ne va spune: Toată lumea coboară peste 20 de ani. Biletele au fost valabile până aici! Planeta asta se retrage în depou!

Eu zic să schimbăm linia sau să schimbăm planeta. Opinii?