S-a mai născut pe 10 aprilie


În 1829 se năștea la 10 aprilie William Booth, fondatorul Salvation Army (Armatei Salvării).

Împreună cu soția sa Catherinea deschis o misiune creștină în 1865, la început într-un cort, în unul dintre cele mai insalubre mahalale. La 1878 misiunea a ajuns să fie cunoscută cu numele de Armata Salvării. Mulți și-au bătut joc de ea, susținând că fanfara pe care o foloseau la serviciile în aer liber era de toată jena. Unii dintre lucrătorii Armatei au fost arestați pentru tulburarea liniștii publice, alții au fost molestați. Câteva dintre clădirile ce aparțineau Armatei au fost vandalizate și distruse. Proprietarii de distilării și de birturi hărțuiau Armata, un compliment indirect referitor la succesul Armatei în recuperarea bețivilor. Mulți clerici aveau impresia că Armata era ,,lipsită de demnitate,” ceea ce chiar adevărat pentru că Booth și-a dat seama că bisericile ,,respectabile” nu ajungeau la masele de oameni înghesuite în orașe insalubre.

Irena Sendler


sursa: http://www.viewclips.net/the-courageous-heart-of-irena-sendler-2009/

As a Polish Catholic social worker in the early 1940s, created and led a conspiracy of women who moved in and out of Warsaw’s Jewish Ghetto disguised as nurses employed by Warsaw’s Health Department. Though they worked under the guise of merely attempting to prevent and contain the spread of Typhus and Spotted Fever, Sendler and her brave cohorts emerged each time with the children of consenting Jewish parents. The children were sometimes sedated and hidden inside boxes, suitcases and coffins as a means of rescuing them from their imminent deportation to death camps. They were given new identities and placed with Polish families and in convents. Sendler kept a hidden record of their birth names and where they were placed with the hope that they would some day be reunited with their own families.
In 1943, the Nazis discovered Sendler’s daring and dangerous ruse and arrested her. She was tortured by Gestapo agents and suffered broken feet. On the day of her scheduled execution she was rescued by “Zegota,” the underground network with which she worked to save the Jewish children.
As a result of Sendler’s efforts, approximately 2,500 children were smuggled to safety. Not a single child she rescued was ever betrayed or discovered by the Nazis.
The movie is based on the authorized biography of the heroine, Mother of the Children of the Holocaust: The Irena Sendler Story, by Anna Mieszkowska, published in 2005.

Evanghelia (1)


Ne-am întîlnit în faţă la mec. N-am priceput prea bine unde urma să mergem. Am plecat cu un Aveo la care centurile din spate nu se puteau cupla. În cele din urmă am trecut de Alfa şi am luat-o pe un drum prăfuit şi denivelat, pe sub autostradă. Maşina gemea din toate balamalele. Am dat de “gipsy viligi”. O firmă de colectat metale.

Cîini, mulţi cîini, unii dintre ei cu burţile murdare de noroi. Nu ne-au muşcat. Porcii umblau liber peste tot. A cui să fi fost? Cocioabe de cele mai variate forme, Prea puţine tencuite. Puţine garduri. Unele acoperite cu te miri ce. Uşi deschise. O maşină de poliţie. Doi poliţişti discutînd la o poartă. Priviri de oameni fără speranţă. După cîteva parlamentări am intrat cu maşina într-o curte. Spre stradă gardul era uns cu păcură. Dar numai spre stradă. În curte o casă mare ca un fel de depozit. O cocioabă, două.  O cocină şi o budă cu lepedieu. Pe jos praf şi moloz, resturile din construcţii. Din spatele “curţii” puteai merge mai departe. Se vedeau restul cocioabelor aşezate în amfiteatru. Aici era curent, la poartă era un număr. Cîini. O altă cocină, cîţiva bărbaţi încercau să pună un gard. Nu erau prea interesaţi.

Am luat-o pe “stradă” cu David. Împărţeam afişe. Un text cu Isus. Verso ceva mobilizator cu cîteva indicaţii.

“O venit un pastor din Anglia, ţîgan da nostru să predice Evanghelia. O să să roaje şi păntru bolnavi.”

“Unde domnu?”

“Acolo unde-i gardu dă lemn, undie să vedie maşina aia niagră” – şi-i fac semn cu mîna cam pe unde e locul.

Lui David îi e frică de cîini. Mie nu. Mirosuri pestilenţiale. Glumim. Cine ştie dacă nu cumva o să murim ca martiri aici? Nici vorbă, abia dacă suntem băgaţi în seamă. Nici cîinii nu ne latră. Ajungem la o casă mai acătării. Bărbatul intră subit în casă, se face că nu ne vede. Următoarea casă cu gard, arată mult mai bine. E de vînzare. Vine o femeie. Ia totuşi cu neîncredere foaia. David e de două ori mai mare ca mine. El credea că eu sunt bodigardul lui. Eu credeam invers. În ciuda acestui fapt, amîndoi avem aceiaşi credinţă.

“Noi suntem ortodocşi.”

“Şi eu am fost. Dumnezeu e unul.” Un “da” spus cu jumătate de gură.

Apoi apar copiii. Toţi vreau o foaie. Multe fete. Feţe zîmbitoare acoperite de murdărie. Le dăm dacă citesc. Cineva ne spune de un îndrăcit. Ne uităm la porci, ne uităm la bălţile din jur (a fost o fabrică de cărămidă cîndva acolo) şi ne miroase a Gadara. Să vedem dacă se va repeta istoria.

Acelaşi ritual pe la alte cocioabe. Unii pescuiesc în apropierea autostrăzii.

“Pace frate!”

“Pace! Ia o foaie.  O venit un pastor din Anglia, ţîgan da nostru să predice Evanghelia  şi să să roaje şi păntru bolnavi…”

“Dă-i foaia lu nevastă-me, la casa aia, că-i bolnavă.”

În capătul “străzii” alte fete mai bine îmbrăcate şi cu feţele curate. Acelaşi anunţ.

Ajungem “sus”. Aici suntem agăţaţi de un tip cam la 40+ cu chef de vorbă. Are vocabular de pocăit. Nema, Billy şi David îl întreabă cîte ceva. Concluzia lui e că se risipeşte prea mult ulei la ungerea bolnavilor. Pădure, pădure, dar unde-or fi copacii?

Ne strîngem lîngă Aveo. Nimeni. Noi am venit. Ei n-au apărut. Ne rugăm. Nori de ploaie ameninţători stau exact la marginea cartierului. Ar putea începe o vijelie în cîteva secunde. E încă lumină deşi a trecut de ora 8. Cineva aduce o măsuţă de stică şi un scaun.

Apare un tip masiv cu o chitară. Încă unu mai tînar, sfrijit şi cu defect de vorbire.

“Suntem o familie unită, suntem o familie reală…”

Apare şi un tip solid cu acordeon. Muzică.

Middle East: Sharing Jesus with the Taliban


JOEL NEWS INTERNATIONAL 14 DECEMBER 2010

“Peace is not the end of conflict and war, nor the result of so called ‘peace talks’. It’s rooted more deeply in inner peace with God and people around us,” says Anne van der Bijl, the Dutchman who’s better known as Brother Andrew. Now in his eighties, he still serves the persecuted church and preaches the Gospel to her persecutors. “Peace is a fruit of justice, as the prophet Isaiah says, not of prayer. That’s why Jesus said: ‘Blessed are the peacemakers’; He didn’t say: ‘Blessed are the peacetalkers’.”

 

continuarea la http://www.openheaven.com/forums/forum_posts.asp?TID=34981&PN=1

 

1956 – Five Evangelical Christian missionaries from the United States were killed by the Huaorani in the rainforest of Ecuador shortly after making contact with them.


Operation Auca

From Wikipedia, the free encyclopedia

Nate Saint’s aircraft was discovered in 1994, buried in the sand along the Curaray River. The frame was reconstructed and is now on display at the headquarters of the Mission Aviation Fellowship in Nampa, Idaho.

Operation Auca was an attempt by five Evangelical Christian missionaries from the United States to make contact with the Huaorani people of the rainforest of Ecuador. The Huaorani, also known by the pejorative Aucas (a modification of awqa, the Quechua word for “enemies”), were an isolated tribe known for their violence, against both their own people and outsiders who entered their territory. With the intention of being the first Christians to evangelize the previously unreached Huaorani, the missionaries began making regular flights over Huaorani settlements in September 1955, dropping gifts. After several months of exchanging gifts, on January 3, 1956, the missionaries established a camp at “Palm Beach”, a sandbar along the Curaray River, a few miles from Huaorani settlements. Their efforts came to an end on January 8, 1956, when all five—Jim Elliot, Nate Saint, Ed McCully, Peter Fleming, and Roger Youderian—were attacked and speared by a group of Huaorani warriors. The news of their deaths was broadcast around the world, and Life magazine covered the event with a photo essay.

The deaths of the men galvanized the missionary effort in the United States, sparking an outpouring of funding for evangelization efforts around the world. Their work is still frequently remembered in evangelical publications, and in 2006 was the subject of the film production End of the Spear. Several years after the death of the men, the widow of Jim Elliot, Elisabeth, and the sister of Nate Saint, Rachel, returned to Ecuador as missionaries with the Summer Institute of Linguistics (now SIL International) to live among the Huaorani. This eventually led to the conversion of many, including some of those involved in the killing. While largely eliminating tribal violence, their efforts exposed the tribe to exploitation and increased influence from the outside. This has caused Huaorani culture to begin to disappear, but anthropologists argue over the ultimate effect—some view the missionary work as cultural imperialism, while others contend that the influence has been beneficial for the tribe