Probleme urgente, probleme importante sau diferența între tactică și strategie


sursa:http://www.nickols.us/strategy_definition.htm

“În absența tacticii strategia este cea mai înceată cale spre victorie. Fără strategie tactica este zgomotul dinaintea înfrîngerii.”― Sun Tzu, The Art of War

Am ales acest citat ca să nu fiu acuzat că citez din vreo Biblie sectară sau nesectară. Cred că putem accepta cu toții în chinez mort de mii de ani ce n-a avut legătură cu credința noastră și nici nu se amestecă în ea.

Hmmm! Mare titlu, după zicala mare e secerișul, puțini sunt secerătorii, legătorii, treierătorii, încărcătorii, conductorii de atelaje, magazionerii, morarii, brutarii și celelalte categorii ce papă pîinea noastră cea de toate zilele.

Ce vreau să zic? Multe, nu știu dacă voi zice totul într-o singură postare…

Creștinismul nostru (en gross) este bîntuit de probleme mari și mici, vizibile și invizibile, cel puțin la prima vedere. O parte din noi o formează nemulțumiții care se plîng, dar încearcă să găsească soluții sau cel puțin să tragă un semnal de alarmă. Cealaltă parte este formată din cei ce trăiesc fără probleme, că totul merge bine, suntem pe calea cea bună, ce s-ar putea întîmpla? Dar și între cele două mari categorii există popor.

Apoi există alte două categorii de creștini: unii ce duc lupta cea bună individual sau în grupuri mici de ucenici și alta care nu le pasă d-așa ceva. Ei vor regimente compacte, credeu spus în masă, conducere de sus cu indicații prețioase pentru fiecare moment al vieții, pentru fiecare alegere mai mult sau mai puțin importantă. Depinde și la aia cum și cine se uită la ea. De exemplu, unii zic că nu-i bai să bei o bere. Dar pentru ceilalți să bei o bere, un pahar de vin e păcat mortal.

Alții zic că nu-i bai cum se îmbracă femeia sau bărbatul atîta timp cît nu a comis o infracțiune asupra culturii locale (care știe ea ce știe…). Ăiailalții zic că-i bai dacă fusta nu are atîția țenti, că baticu, că talia pantalonilor nu trebuie să fie mai jos de un anumit punct, că ginșii nu-s buni de biserică. Sunt două poziții antitetice.

Apoi există unii care vor biserică de tineret. Adică iei un pastor tînăr sau îți alegi un lider de tineret și faci o întrunire la biserică imitînd o întrunire la biserică a oamenilor mari. Altora li se pare pierdere de vreme. Că tineretul nu este biserica de mîine, ci cea de azi.

Unii vor predici, alții vor experiențe. Unii vor să le spui cum se bagă firu de ață-n ac, alții vor cel mai nou model de tipoaien că pun ei culoare, formă și o ieși ceva… Unii își promovează tinerii la amvon după cum dau cu gura: azi la ora de rugăciune, mîine la școala duminicală, poimîine la predică. Și hop la 18-19 ani la seminar. Alții zic că nu-i chiar bine și că mai mult contează viața de credință decît turuirea credinței de pe un postament de lemn pus în fața oamenilor. Nepotriviri.

Putem zice că totul se reduce la rezolvarea problemelor urgente pentru unii, pentru aceia care au nevoie de ajutor: e păcat să faci așa, cum să mă îmbrac, de ce așa și nu invers. Alții ce au trecut de faza asta, știu cum să-și rezolve problemele urgente și se gîndesc cum să le rezolve pe cele de perspectivă: dacă deschid azi o școală teologică cînd o să îi văd rezultatele, dacă azi înființez o biserică în satul X unde o să se adune peste 10 ani sau altele de genul ăsta. Două nivele diferite.

Trebuie să se ia în considerare că nu toți creștinii sunt la același nivel: unii sunt mai mici în credință, alții mai mari. Mai tineri sau mai bătrîni. Sau bătrîni dar tineri în credință, sau tineri dar mai experimentați.

În esență e vorba de tactică, adică rezolvarea problemelor pe linia frontului de zi cu zi: cum să citești Biblia, cum să te ferești de ispite, ce e aia o ispită, dar un păcat, ce să citești, ce se interzice (dacă se interzice) și altele de acest gen. Nu există o soluție prescrisă la toate, chiar dacă ne uităm în NT su în VT. Nu de alta, dar și aici ne confruntăm cu interpretări și interpretări. Apoi unii au și alte surse: proroci, vise, lucrări. Alții n-au așa ceva, dar au ierarhie. Poate și primii au, dar nu contează așa mult…

În materie de strategie, unii au trecut dincolo de învățarea tacticii și își rezolvă probleme de front, adică de zi cu zi în mod automat, adică au învățat bine, sunt atenți și nu mai fac mare caz de ceva ce lor li se pare banal. Pentru ei obiectivele sunt în adîncime, dincolo de ce se vede cu ochiul liber.

Acuma toate ar fi bune dacă oamenii s-au iubi și s-ar înțelege. Dacă s-ar vedea lucrarea Duhului, dacă ar ne-am da întîietate unii altora, dacă ar fi un pic de ascultare, de milă, de îngăduință și n-ar fi și din cele rele. Nu le mai pomenesc că tot mi se spune că prea bag de vină.

Și de aici ies chestiile alea ce le-a spus Iacov acum 2000 de ani. Și Pavel unele. Hai să nu ajungem la Petru și la Apocalipsă, să lăsăm judecata necredincioșilor mai pe urmă. Problema e ce se întîmplă între noi, nu ce se întîmplă în lume.

O fi lipsa de ucenicizare, de cateheză, de trăire, de rugăciune, de liturghisire, de meditație, de bani, de organizare, de Duh, de educație, de bun simț, de viziune, de curaj, de treining, de ungere, de proclamare, de una, de alta? Sau e prea mult din eul nostru, al meu, al tău? Sau ce? Suntem orbi? Chiori? Surzi? Că muți nu prea suntem. Dezbinați, supărați, indignați, materialiști, self-centriști, nepocăiți, creștini de formă (care?), de duminică, de ocazie, din interes?

Și n-am ajuns la sacramente, ordinări-hirotoniri, tradiții sau tradiții mai noi, teologie de-a noastră sau de-a voastră, haine preoțești sau nu, catedrale sau adunări, popi sau pastori, pastori sau păstori. Putem s-o luăm oricînd de la capăt și să ne luăm de cap fără probleme, fără remușcări pentru ce credem sau nu credem, pentru ce facem sau nu facem, pentru ce spunem sau prea spunem. Pentru cîte capitole are Biblia mea sau a ta. Pentru Isus sau Iisus sau pentru Mîntuitorul sau pentru smail gizăs lăvs iu.

Ține de tactică și de strategie. Ține de noi, de mine și de tine. Dincolo de diferențe, de carențe, de cine cînd a apărut sau a dispărut din istorie. De diversitate sau uniformitate. De putoarea sfinților nespălați sau de parfumul aftășeivului de pe fața predicatorului sau șanelului cinci de sub lobul miresei.

Dumnezeu stă în ceruri și rîde. Probabil că nu de noi. Satan cică e pe pămînt și… plînge? Mira-m-aș! Fiecare dintre ei are o tactică și o strategie. Fiecare are probleme urgente sau importante. Există o soluție? Sau mai multe? E urgent sau important? Sau urgent ȘI important?

Și în final, o adăugare: Rita Pavone ce voia să dea în cap tuturor celor care nu sunt ca noi. Cașlmați-vă! În 1964…

Căsătoria, exorcismul și cartea Cum să te căsătorești (1)


De la bun început pot spune că nu există nici o legătură între cele trei. În primul rînd pentru că primele două fac parte din domenii complet diferite. În al doilea pentru că încă nu s-a scris cartea Cum să te căsătorești. Deci dacă ați început să citiți ați mușcat momeala. Asta și am vrut!

Dar în căsătorie e ca și în exorcism: nu ști prea bine ce se întîmplă pînă nu dai de dracu! Nu strîmbați din nas la limbaj, adevărul e dur și nimeni nu poate cere banii înapoi, întoarce timpul înapoi sau pretinde că visează atunci cînd se confruntă cu probleme în căsătorie și în exorcism. Drept urmare, la fel ca în cazul oricărei probleme de maximă importanță, nu ar trebui tratată problema după apariția ei, ci ar trebui un program de prevenție. Cam ca și în cazul condusului agresiv: e prea tîrziu să tragi concluzii după accidentul ce ți-a făcut mașina zob că ai croșetat o coloană lungă de doi kilometri. Mai bine era să fi prevenit accidentul. Acum e tîrziu că ți s-a terminat norocul și ai dat nas în nas cu un tir, tocmai în curba fără vizibilitate.  Ca urmare, bine ar fi să scrie cineva o carte, două, trei sau mai multe pe modelul unui program de prevenție în materie de căsătorie.

Parcă titlul menționat nu-i prea inspirat, așa că ar merge ceva de genul: Dacă aș avea nouă vieți cîte mi le-aș pierde în prima căsătorie? Ce să faci cu celălalt după ce i-ai asasinat caracterul, viitorul și sufletul? Sau variante…

De obicei cărțile despre căsătorie îți aplică Scriptura pe cord deschis. N-ai ce face. Tronc un verset, două și gata, ce mai poți să spui sau să faci? Te-a prins, ești vinovat. N-ai încotro: la mărturie și la pocăință! Nu-i foarte rău, dar de obicei e inutil. Nu așa învață creierul nostru. Nu așa se scoate ceva bun din ceva rău sau ceva bun din nimic. Nu merge după principiul unor predicatori complet dedicați să îngrașe porcul de ignat: adică cu o predică de jumătate de oră înainte de ceremonia cununiei. Ei sunt deja pe altă lume. Despre ce trebuie să facă el și ea de acum încolo. Oare ce trag pe nas oamenii ăștia? Ce-și închipuie? Că-s Ilie care-și aruncă mantaua peste cei doi aflați la arat în dreptul celei de-a doișpea pereche de boi? Probabil…

În urmă cu ceva timp un prieten spunea că le plînge de milă unora care nu s-au căsătorit în biserică. Fiecare cu prejudecățile lui. E mare lucru să împărtășești aceleași concepții cu cel/cea cu care te căsătorești, dar să nu uităm un lucru evident: căsătoria nu este monopolul creștinilor, nici măcar al credincioșilor din vreo religie. În cazul că cineva crede că Dumnezeu însuși i-a căsătorit pe Adam și Eva, mă întreb cine deține copyright-ul căsătoriei? Dacă e om îi datorăm bani. Dacă e Dumnezeu am încurcat-o! Există căsătorii reușite în orice nație, orice religie și în lipsa oricărei religii. Să nu mai vorbim și că omul se poate înmulți și fără căsătorie. Parol! S-a dovedit științific.

Nimeni nu poate prevedea viitorul unei căsnicii. Sunt unii ce se căsătoresc și toată lumea se miră de ce sunt împreună. Sunt unii care au divorțat și toată lumea se miră cum de-au fost atît de imaturi. Cu căsnicia e ca și cu mîntuirea: abia la final poți spune despre cutare că a avut o căsnicie reușită. Sau doar în final poți spune despre căsnicia ta că a fost una fericită. Și aproape totul ține de domeniul subiectiv. În afara copiilor ce ți i-a născut consoarta.

Deci, ca să o luăm de la capăt, putem spune că variabila om este atît de variabilă că orice rețetă preconcepută este inutilă. Educația, religia, averea, frumusețea, talentele sau lipsa acestora nu constituie un indicator al reușitei sau al eșecului în căsnicie. Și atunci scriem să ne aflăm în treabă? Da și nu!

Da, pentru că oricine citește o carte despre căsătorie o citește cu un bagaj de cunoștiințe și prejudecăți, de experiențe pozitive și negative, de așteptări realiste sau nu, cu privire la căsnicie. Poveștile din copilărie, filmele, cărțile, Biblia, relațiile din familia din care provine, istoria prietenilor sau doar informațiile despre căsătorie din media ne-au influențat deja. Ca să spun așa, suntem virusați. Și colac peste pupăză intervine și chimia, atracția sexuală, vaporii dragostei sau fumurile ambiției. Sau toate la un loc.

Nu, pentru că dacă vrei ceva, ai puterea să discerni între ceva ce e bine pentru căsnicia ta viitoare și ceva ce nu este sau pare că nu va fi. Aici intră în calcul acel know-how deținut de cei ce au experiență și pot să te ajute. Femei și bărbați cărora le pasă, pot să articuleze logic și empatic trecutul sau bagajul lor în materie de relații conjugale. Cu sau fără Scriptură, dar cu bun simț și la obiect. Aici nu mai e vorba de delir în doi sau în trei, e vorba de învățătură pe care o poți accepta fără să fie nevoie să treci și tu prin ceea ce au trecut ei.

Sinceritatea, adevărul și bunul simț nu sunt monopolul creștinilor și ar putea constitui punctul de referință pentru o relație de nășire, nu în domeniul credinței (cu toate că nici asta nu trebuia uitată), ci în cel al căsniciei de durată. Și cînd mă refer la căsnicie de durată nu mă gîndesc la o căsnicie nefericită de durată. Credința, nădejdea și dragostea nu pot rămîne înțepenite între paginile unei cărți, ci merită să acopere întreg domeniul relației soț-soție, mamă-fiică, mamă-fiu, tată-fiică, tată-fiu. Tocmai pentru că avem modele.

Prima sesiune de training pentru familii “Casa de piatră” debutează sîmbătă 3 decembrie


“A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti…„ cam aşa încep basmele noastre în care de obicei este vorba despre Făt-frumos, Zmeul şi Ileana Cosînziana. În urma unor fapte de vitejie Făt-frumos o eliberează pe Căsînziană din ghiarele Zmeului pe care îl învinge. După ce-şi fac analizele şi declară că nu sunt căsătoriţi cu altcineva, cei doi se duc la primărie şi ofiţerul stării civile îi căsătoreşte pe baza consimţămîntului lor după ce-i confruntă cu celebra formulă: „Cetăţene Făt-frumos, de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeana Ileana Cosînziana” şi „Cetăţeană Ileana Cosînziana de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeanul Făt-frumos? Convinşi atît de propriile intenţii bune, cît şi de bunele intenţii ale celuilalt, cei doi spun „da” şi trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Dar asta se petrece doar în basme. În realitate situaţia stă cu totul altcumva. Nici un basm nu ne povesteşte ce s-a întîmplat după căsătorie. Eventual ne spune că au avut o droaie de copii, dar nu ne spune cum de au rămas împreună fericiţi pînă la moarte. Nici chiar Biblia nu face asta. Din păcate în Biblie nu găsim descrise căsătorii de succes, astfel încît catalogîndu-l pe cineva „Făt-frumos” să îţi răspundă „Eu nu sunt Făt-frumos, eu sunt – de exemplu – Zaharia!”

Oare cum au făcut faţă cei doi tuturor provocărilor, solicitărilor, tensiunilor şi diferenţelor existente între ei? Nimeni nu ştie, dar, recent am intrat în posesia unui secret extrem de bine păzit pe care vrem să vi-l destăinuim numai dumneavoastră la această întîlnire. Am aflat secretul din spatele căsniciei celor doi.

Dincolo de diferenţele exterioare extrem de vizibile – oare de ce ne-o fi creat Dumneze aşa? – mai există unele deosebiri datorate modului specific în care funcţionează unele organe interne. Nă vă gîndiţi la ficat sau rinichi. Este vorba despre altceva…