Zoofilia? De ce nu?


Canada a legalizat zoofilia. Tradus, mai mult sau mai puțin exact, ar fi dragostea cu sau față de animale. Nu că ar fi același lucru. Iubesc animalele, dar nu fac dragoste sau sex cu ele. Îmi plac, le iubesc, dar în chip platonic. Nu mă căsătoresc cu ele, nici nu divorțez de ele. Nu că nu aș vrea eu, dar nimeni nu le-a întrebat pe animale.

Închipuiți-vă o scenă de genul: la ofițerul stării civile se prezintă un tip cu o vițică sau o vacă. Funcționarul public examinează hîrtiile, vede că sunt întrunite condițiile, adică mirele are mai mult de 18 ani și vițica, doamna în devenire, are cel puțin 16 ani (sub 16 are acordul părinților). Cu un tată bou și cu o mamă vacă nu e de mirare că mirele a obținut acordul. Un balot de fîn, un drob de sare sau un grajd cu încălzire centrală și aer condiționat și totul s-a aranjat. Că doar nu e mită dată politicienilor, poliției, funcționarilor publici sau doctorilor. Cu dragostea nu te pui!

Și vine momentul mult așteptat la care visa el, invitații lui de fapt, tot auditoriul.

– Cetățene Cutărică, de bună voie și nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetă… pe animala Joițica?

-Da!

-Cetă… animala Joițica, de bună-voie și nesilită de nimeni iei în căsătorie pe cetățeanul Cutărică?

-Muuu!!! Poate a spus da, poate a spus nu. Cine să-i ia apărarea bietei victime?

-Animala a spus DA! Luînd la cunoștiință de consimțămîntul ambilor soți, avînd în vedere că se împlinesc condițiile prevăzute în lege, vă declar soț și animal! Puteți să vă sărutați animala.

Și ne mai mirăm că ne omorîm ca animalele, că ne furăm, că ne urîm, că ne vindem sau că ne exploatăm și că nu ne pasă de consecințe. Am devenit animale pentru că e clar că animalele nu au devenit oameni. Nu de alta, dar în afară de omul care doreștesă se culce cu un animal nu prea știu multe animale să vrea să se culce cu un om. Decît din greșeală.

Încă o pagină importantă înscrisă în evoluția omului. Sau poate în involuția sa… Zoofilia o fi iubirea animalelor, dar le-a întrebat cineva și pe ele dacă cumva ne iubesc? Altfel, conform legii e doar viol. Și asta se pedepsește. Tot conform legii!

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. “Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?

Un post de Halloween sau Rece-rece, cald-cald, frige-frige!


În copilărie jucam un joc simplu pe înțelesul nostru, al copiilor. Ascundeam un obiect, și un copil căruia nu i se spunea unde e ascuns obiectul se străduia să-l găsească bîjbîind. Era comic. Era ca o farsă. Căutătorul avea un indicator: dacă se apropia de obiect strigam cald, cald. Dacă căutătorul era în iminența lui strigam frige, frige. Rece-rece, îngheți de frig – strigam cînd căutătorul se depărta de obiect. Jocul era antrenant cu suspans. Cam totdeauna se ghicea unde era obiectul.

Dar trebuie să mărturisesc, în premieră absolută, că o dată am trișat. Ne jucam jocul ăsta în clasă. Am fost invitat pe hol, dar am tras cu urechea, apoi m-am îndepărtat după ce auzisem zgomotul ușii de la teracotă. Era clar că acolo era ascuns obiectul. Nu m-au prins pentru că am fugit departe, ca și cînd nu m-ar fi interesat ce și unde ascundeau. Normal, am găsit obiectul, o călimară cu cerneală, ascunsă în focarul teracotei. Noroc că nu era iarnă și nu era foc.

Mă tem că și în ziua de azi îl ascundem pe Dumnezeu, dar nu avem bunăvoința, curajul sau poate disponibilitatea de a striga celor ce-l caută: rece-rece, cald, cald, frige-frige. Cine ar fi putut interzice balurile tematice de Halloween, petrecerile deșănțate și costumația aferentă în care părinții au investit bani, iar copii vise? Nimeni. Bănuiesc că nici măcar președintele, prim-ministrul, ministrul învățămîntului, un director de școală sau patriarhul României.

Interesant că o țară care nu este interesată, ba chiar îi urăște pe migranții orientali de altă religie, evident pe motive religioase, nu reușește să tragă o concluzie religioasă cu toate descrierile dramatice ale iadului manifestat în incendiul clubului Colectiv. Oameni ce nu prea au habar de religie (victimele) și-au apelat părinții sau prietenii și în contextul dat au spus că sunt în iad. Cald-cald!

Culmea ironiei o constituie afișul evenimentului, un robot în flăcări, titlul albumului ce tocmai se lansa, titlul și textul cîntecului ce tocmai se cînta în momentul izbucnirii incendiului devastator („The Day We Die”). Cu toate că se credeau în rai, participanții la eveniment au trăit o experiență de coșmar aidoma iadului. Pentru unii a însemnat pierderea vieții, rănirea mai mult sau mai puțin gravă sau pierderea unui prieten. Pentru părinți a însemnat un șoc ce se va prelungi ani buni de acum încolo și mai mult ca sigur doar după cîțiva ani vom putea determina adevăratul impact al momentului.

Dar dincolo de suferință, demonul banului și cel al dezorganizării românești tipice în astfel de cazuri, și-au făcut de cap. Cu toate că intrarea a fost liberă, bruma de bani economisiți cu materiale ieftine și ușile de ieșire de urgență blocate au făcut din tinerii participanți niște victime sigure. În plus nici o relatare a celor scăpați (pînă acum), nu aduce a sacrificiu de sine, ci seamănă cu obișnuita reacție scape-cine-poate. Umanist-evoluționist-materialistă. Și e vorba de generația de după 90, cea cu religia la zi.

Creștinii n-aveau ce căuta la un astfel de concert? Cu așa muzică, cu așa texte, cu așa loc, nu cred că s-ar fi aflat acolo un creștin practicant. Unul dintre intervievații de la tv mărturisea că spera ca părinții, cei de afară să se fi rugat pentru cei cărora li se aplicau manevrele de resuscitare. Poate pentru unii a fost prea tîrziu. Rece-rece!

Nu sunt cinic. Mă puteam afla acolo sau puteam avea un copil acolo sau mai degrabă puteam fii participanți într-un eveniment similar. Oricine putea păți așa ceva. Evenimentul în sine demonstrează, o dată în plus, cît de fragilă este viața, cît de ușor se trece de la viață la moarte într-un moment de distracție maximă și cum o intenție bună cade la examenul organizării, planificării și focului. Frige-frige!

În plus, și asta cred că este cel mai important, demonstrează o crasă indiferență față de sanctitatea vieții individului, indiferent cine e acesta. Au pierit vieți tinere, printre care un tînăr de 15 ani aflat la primul eveniment de acest fel și imobilizat într-un scaun pe rotile. Au murit doi dintre componenții trupei și unul dintre organizatori, poate prea detașați realitatea existenței răului latent în lume.

Ironia sorții face ca cei care au crezut că pierduseră un eveniment remarcabil să-și scape viața. Pe plan politic, un vice-prim-ministru pe ducă, un prim-ministru penal se solidarizează cu un președinte îngrijorat și gata să tragă la răspundere penală politica tipic autohtonă e-bine-și-așa. Totuși acești mahări ar trebui să înceteze cu coloanele oficiale și să facă tot ce este posibil din punct de vedere legal ca astfel de tragedii să fie imposibile. Cald-cald!

Dincolo de perceperea evenimentului ca o răzbunare asupra celor ce se închină Satanei din neștiință sau dinadins, ca un eveniment demn de doliu național de trei zile sau ca un test național de solidaritate și gestionare a crizei, poporul rămîne cu un gust amar al unui Dumnezeu ascuns de mai-marii zilei, de arhiereii mai mult sau mai puțin evanghelici sau ortodocși. Cu toți morții și cu suferința insuportabilă acolo n-am întrezărit o față bisericească să ofere ultimul rit, alinare sau solidaritate. Parcă n-am avea mai multe biserici decît spitale! Parcă am fi într-o țară total secularizată sau paralizată de demonul indiferenței preoțești.Rece-rece, îngheți!

Încă îl căutăm pe samariteanul milostiv? Evident e nevoie de un tip autohton de samaritean, mai ne-milostiv, așa cum am mai pledat în urmă cu cîțiva ani. Din cîte observ nici preotul, nici levitul nu au înțeles lecția. În schimb jos pălăria în fața celor ce au donat sînge! Ei au înțeles ce înseamnă mila.

Deci într-o țară cu mai multe biserici decît spitale, spitalele au fost cele ce au dus greul. Una dintre instituțiile cele mai hulite, cea a sănătății naționale a fost la post. Cred că face imposibilul. De ce nu angajează Biserica să facă, sau cel puțin să încerce să facă imposibilul? Dacă tot îl are girant pe Dumnezeu… Dar mă tem că în domeniul acesta instituția stă sub nivelul spitalului. Din păcate. Sau poate tocmai din cauza păcatelor. Ale sale. Cald-cald?

Să-l mai ascundem o dată pe Dumnezeu, să încercăm cu cald-cald, frige-frige? Bine că Dumnezeu ne mai găsește încă. Doar că uneori mediul frige tare. Un copil ce trișează la un joc banal, nu înseamnă mare lucru. Se rîde. Dar să trișezi ca adult, cu pierderea atîtor vieți omenești, cu atîta suferință, cu cheltuieli inimaginabil de mari față de costul unui burete ignifugat și a unui tavan pe măsură, dar mai presus de toate să-l ascunzi pe Dumnezeu prin absența din mijlocul suferinței, este inadmisibil.

Și apropo: acum 498 de ani Martin Luther și-a afișat cele 95 de teze ce au declanșat Reforma. Happy Reformation Day!

Joaca de-a Dumnezeu…


Omul ucide ca să mănînce mai bine. De cînd lumea… Ucide animale sălbatice și domestice.

Unii fac salam din cai. Alții se enervează din cauza asta. Britanicii.

Unii își potolesc foamea cu cîini, pisici sau șerpi, rîme, broaște. Mie nu-mi plac scoicile, caracatițele și calmarii.

Ai noștri se delectează cu momițe de porc, ai voștri cu diverse măruntaie de tigru sau jaguar.

Americanii fac alergie la slana, ficatul și pateu nostru cel de toate zilele. Să-i vadă pe ăia ce mănîncă șobolani prin junglă și tot n-ar crede că în timpul Comunei din Paris din 1871 se mînca pateu de șobolaine…

Ei, cam mîncăm ce omorîm. Deci mîncăm cadavre. Dar nu e voie să mîncăm cadavre de oameni. Nici de lebede. Nici de lei. Nici de alte animale protejate.

Acu ceva timp un dentist alb din America s-a dus în Africa să vîneze. Pă bani. Probabil food shopul local era în inventar.

Baiu-i că n-a omorît animalul care trebuie. Sau, ghinion, l-a omorît tocmai pe Charlie! A făcut orfani o duzină de pui și a lăsat o juma duzină de văduve foarte feline.

Dacă era negru, dacă nu era dentist, adică poate era sărăcuț sau îl chema 50 de cenți (americani), lumea mai înțelegea. Nu s-ar fi supărat nici dacă era jucător de fotbal, că ăia dau cu piciorul, nu cu capul! Da dentist!?

E lată! Un alb, unul well off trebuie pedepsit! Să fie extrădat. Să fie judecat. Să fie linșat. Să fie dat la lei. Unde am mai auzit eu de asta?

Activiștii vorbesc în numele animalelor. Doar în numele unor animale. Pentru că nu pot vorbi în numele tuturor animalelor că s-ar contrazice. Să aperi gazelele contra leilor și hienelor? Nu se poate, trebuie să mănînce și bietele carnivore.

Să aperi broaștele de berze? Cineva trebuie să aducă copiii! (Copiii broaștelor nu sunt aduși tot de berze? Nu. N-am știut!) Pot să apere leii contra altor lei? Nu? De ce? Ăia n-au dreptul să-și împlinească destinul?

Și zi așa, nu ne place să ne jucăm de-a Dumnezeu? Că Dumnezeu nici nu există… să fim corecți politic pînă la capăt!

 

Așa grăit-a Zarahustra?


Trebuie că Dragnea e credincios. Altfel nu-mi închipui de ce a spus că Dumnezeu e de vină că PSD-ul a pierdut ultima alegere. Dragnea și Șova au fost un fel de dumnezei de campanie, așa că altă explicație nu ține. Mai țineți minte cînd acum cîteva luni Dan Șova și-a dat demisia de la minister pentru a se îndumnezei în campanie după ce a rezolvat banii de autostrăzi?

Nu știu ca vreun bloghist credincios să fi afirmat că Dumnezeu a cîștigat alegerile astea. Noi, democrația, Facebook-ul, Internetul, ACL-ul și Iohannis le-a cîștigat. O fi complotat Dumnezeu împotriva PSD-ului? Unii zic că nu. PSD-ul și-a făcut-o cu mîna lui. A lui Ponta. Mîna lui Dumnezeu?

Am dedus din remarca sinceră a lui Dragnea că un necredincios (cum este dl. Iliescu, de exemplu) ar fi dat vina, tradițional, pe dracu. Dracu a vrut să facă ceva rău și Dumnezeu i-a tras una peste bot. Înapoia mea satano!

Dar și doi miniștri de externe au fost de vină, așa că Dumnezeu nu e singurul acuzat. Avînd în vedere că unul dintre ei a fost șeful SRI, înclin să cred că lucrurile sunt mult mai încurcate și că și-a mai băgat coada cineva… Oare cine? Dom Marean spune căp Dragnea spune că… americanii!!! De aici am deduce simplu ca și dom Marean că americanii e Dumnezeu. Sunt un pic bulversat.

Mai trebuie să recunosc că de la revoluție încoace (ce zice dl Iliescu că a fost a F.S.N.-ului) nimeni n-a mai susținut sus și tare că Dumnezeu s-a amestecat în politica românească. Nici măcar patriarhul… Dragnea e de altă părere. Oare o fi consultat un teolog, o vrăjitoare, o fi citit Nietzsche. Că altfel nu se explică. Dar cum s-au amestecat americanii? Obama? Nu! Precis Chuck Norris. Am văzut eu pe Facebook!

Și acum vine dl Iliescu, fost tovarăș cinstit și sărac, activist PCR par excellence și președinte al României necomuniste prin grație divină și ne explică cum stau lucrurile în PSD. Varianta sa pare să confirme cea lui Geoană cum că PSD este dirijat prin interpuși. Și eu care-i credeam pe ăialalți ce spuneau că PSD-ul îi dirijează pe ei prin interpuși… Eroare. Mă întreb însă cine și-o fi băgat coada și aici? O fi grăit Zarahustra ceva? Cui? O fi dl Iliescu întruparea lui Zarahustra?

Zarahustra grăi: “O, măreţ astru! Care-ar fi fericirea ta, de nu i-ai avea pe-aceia pe care-i luminezi? De zece ani urci pîn-la văgăuna mea şi te-ai fi săturat de drumul tău şi de lumina-ţi, de nu eram acolo noi: eu, vulturul şi şarpele. Noi te-aşteptarăm în fiecare zori de zi, ca să-ţi luăm prisosul şi să-ţi aducem mulţumiri. Ci iată: sînt sătul de-nţelepciunea mea, precum albina de prea multă miere; nevoie simt de mîini care să-mi ceară. Aş vrea să-mi dăruiesc, să-mi risipesc înţelepciunea, pînă în ziua cînd înţelepţii dintre oameni se vor simţi că-s fericiţi de nebunia lor, iar cei sărmani, preafericiţi de avuţia lor.”

Cine se crede soare? Iliescu? Bine că apune…

 

 

Ponta, pomenile și babele ex-comuniste


Lozinca zilei: Pomanagiii au trădat!

Ponta a pierdut pe mîna lui. A dat pomeni și celor ce n-au cerut. Mă întreb dacă o fi obicei ortodox… A crezut că-i merge. Ar fi trebuit, dar nu și de data asta. S-a scris istorie. (Ortodocșii au votat un lutheran. Ba chiar un neamț! Ce mai cînta tipul Deșteaptă-te române! Și ne-am deșteptat.)

Dar dincolo de pomenile acceptate și de cele neacceptate, mă întreb care este nota de plată? Și cea mai bună chestie este că acum tot guvernul Ponta o va achita. Nu e de vină Iohannis pentru ce găurile făcute de Ponta.

Mă întreb cum se simte Ponta acum. Care-i este filingul? Să dai, să dai și să dai degeaba! Spune statistica că mediul rural a votat Iohannis? Babele alea de 80 de ani de care ne plîngeam că-s niște comuniste demente, debile, debusolate? Jos pălăria!

Dacă diaspora a fost împiedicată să voteze, nu același lucru se poate spune despre nană Katița. Pînă și Moldova s-a deșteptat. Așa că președintele ce unește nu este cel al pomenilor, ci Iohannis.

 

Omul, acest animal politic…


sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/05/16/ideologiile-secolului-xx/comunistii-marx-engels-lenin-stalin-si-mao-afis-chinezesc/

Ne certăm ca și chiorii. Chiar ne înjurăm. Dacă unii-i cred pe alții proști de-a binelea, ceilalți sunt convinși că primii sunt cretinii pămîntului. Ajungem casă cu durere-n suflet. La teve toți luați la tăbîrcă. Ne amărîm și așteptăm dimineața să le-o servim oponenților. Începe o altă rundă.

Vă sună familiar? Cred că da. Doar că acestea sunt amintirile din 1990. Exact. Exact ca acum.

Ne fitilăm, ne fudulim și ne oțărîm. Ne batem cu pumnu-n piept. Sau îi batem cu palma peste obraji. Mai direct, le-o tragem la moacă.

Gîndești că e vorba de Iohannis passion. Sau de Mein kampf lui Ponta. Ază am auzit că mai-știu-eu-care draivăr de la formula I nu mai e în nu-mai-știu-eu-ce-echipă. Doldora de bani. Am sărit cu gura că ar putea intra-n politică. Replica m-a lăsat ca la dentist:

E PREA CINSTIT PENTRU AȘA CEVA!!!

Eram întrebați dacă n-am vrea modelul suedez sau japonez. Eram sătui de cel sovietic, de cel socialist român. Eram încîntați cu modele peste modele. Apropos, de ce dacă un candidat nu își pune-n practică programul nu este pedepsit cu tot atîția ani de pușcărie cît a durat mandatul său/ei?

Și după 89 ne-am procopsit cu modelul românesc de democrație autentică suis generis: la noi ca la nimeni! N-a contat și nici nu mai contează minciuna, hoția, falsul, lăcomia, mîndria, batjocora și nici legea. Ai impresia că nu mai contează nimic. Dar nu este adevărat că nu contează nimic, că asta ar însemna că nu ne mai atinge nimic. Din contră. Toate astea ne ating, ne aduc mari prejudicii.

Un alt punct de vedere este că indiferent cine cîștigă alegerile nu o să ne fie mai bine. Ieri am întrebat pe cineva dacă votează. A zis că nu. M-am mirat. Zice: ultimul buletin pe care l-am avut era pe spate numai ștampile și ștampiluțe. Toți au promis că dacă-i votez va fi mai bine. N-a fost. M-am convins și m-au convins că nu merită să votezi că nu se schimbă nimic.

Și asta e corect. Peste noapte n-o să se schimbe nimic. Chiar dacă am cîștiga (un război), am avea de îngropat morții, de plătit facturile, de curățat molozul și de refăcut ce a fost distrus. Asta cere timp. Sacrificii.

Dacă cel ce cîștigă are cele mai bune intenții…

C.V. Tudor și pactul cu diavolul


Unii spun „Eu nu sunt de vînzare.” Însă cu toții știm că mai există și expresia „Prețul potrivit.” În contextul acesta aș pune întrebarea: Cît valorează un suflet?

De la Iuda cetire un suflet valora acum 2000 de ani 30 de arginți. A devenit o expresie clasică să vinzi pe cineva pe 30 de marafeți. Iuda s-a vîndut Satanei? Nu. Preoților? Nu. Prețul trădării lui a fost plătit cu 30 de arginți. Atunci de unde pînă unde vînzarea sufletului? De la sinucidere? Păi cel puțin a avut remușcări. Și s-a auto-pedepsit. Sinuciderea la evrei e gravă.

În politică este vorba despre cucerirea puterii și menținerea ei. Ei, Vadim n-a ajuns niciodată la puterea la care visa. Dacă ajungea ajungeam și noi ca Iugoslavia. Și ca Serbia. Asta ne mai trebuia.

Mă uitam la mutra lui C. V. Tudor. Prin toți porii îi iese ura. Și răutatea. O fi făcut pact cu Diavolul sau cu Ponta? Cînd și-a vîndut sufletul? Cui? Cărui demon?

Demonului comunismului? Demonului ceaușismului? Demonului naționalismului? Demonului vorbelor mieroase? Demonului politicii? Demonului Puterii? Demonului… Sau direct lui Satana? Știe el ceva, că nu degeaba are și studii de teologie…

 

Tric o trit?


sursa: http://www.brokenfollower.com/happy-holy-ween/

Ca un veritabil post de Halloween, e postat la miezul nopții. Ca un veritabil Crăciun, Paște și Valentine’s Day, Halloweenul, o altă sărbătoare în stilul carnavalului dinaintea sărbătorilor catolice s-a betonat în cultura noastră neaoș. Mai ales de la orașe.

Tați și țate, mame și mamaie, copii și copile, toți se schimonoseau de sărbătoare urîndu-și Halloween fericit. Continue reading

La Segarcea parcă s-a prăbușit turnul Siloamului..


http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tanarul-din-segarcea-care-a-murit-de-hiv-ar-fi-avut-relatii-intime-cu-cel-putin-38-de-femei-doua-au-fost-testate-pozitiv.html

Pînă ieri-alaltăieri Segarcea  era un orășel de provincie cunoscut doar datorită vinului. Dar a apărut ceva mult mai senzațional: hivul de Segarcea. Un băiat tare iubăreț infectat cu HIV în sistemul român de sănătate răspîndește panică în localitatea după moartea sa. Ofuscata Esca trage tardiv semnalul de alarmă. Locomotiva sexului a trecut de mult de semnalul de oprire. Era roșu și altădată, dar nimeni n-a pățit-o. Acum e lată rău!

De ce n-au informat medicii? De cît sunteți voi de proști ăștia de informați o țară după cum vă cîntă interesele, d-aia! Legea condamnă orice cadru medical dacă încalcă confidențialitatea. Spre deosebire de voi ce sunteți plătiți să o faceți. Continue reading

Zece rectori mititei…


sursa:http://library.sdsu.edu/scua/new-notable/propaganda-childrens

Mare tam-tam s-a făcut cu destituirea rectorului de la ITP. Dacă mai rămînea încă puțin s-ar fi găsit binevoitori să-i socotească numele și să-l transforme în 666. Mi se pare interesant că într-o biserică ce se laudă cu descoperiri ale Duhului Sfînt și prorocii veritabile n-a existat nici una referitoare la acest rector. Din nou mari semne de întrebare.  Prorocii au fost prea ocupați cu unele chestii mai importante, ori s-au pus de-a curmezișul alții pe planul Domnului. Sau nici una, nici alta și atunci mă întreb ce n-ar trebui să mă întreb, dar tare mă bate gîndul.

În urmă cu ceva timp a fost mare veselie că s-a schimbat rectorul. Ce bun era cînd a fost ales! Acum iar mare veselie că din nou s-a schimbat rectorul. Ce bun este! Nu dezvălui nici un secret, nu e nici o prorocie, dar prevăd că iar se va schimba rectorul și se va constata că următorul este iar bun. Simptomatic, ce mai! Îmi aduce aminte de un banc bun de pe vremea lui Ceaușescu.

L-au luat pe Cutărică să-l facă membru de partid. I-au cerut o caracterizare de la sindicat. Sindicatul l-a lăudat cît e de bun, de moral, de harnic, de dedicat, de loial. L-au făcut membru. După un timp l-au dat afară și au spus că e rău, imoral, nededicat, neloial. Ăia de la sindicat au zis că nu vor să-l ia înapoi. Uite cum vi l-am dat și uite ce-ați făcut din el! Continue reading

Scandal. Secret. Erezie. Excludere.


sursa: http://eofdreams.com/spy.html

Dac-ar fi să enumăr cele mai bine vîndute știri, articole și posturi ar trebui să aleg dintre cele cu tagurile scandal/ secret/ erezie/excludere. Nu este ceva propriu numai lumii, ci și bisericii. Postezi un subiect teologic serios (altul decît baticul, lungimea fustei, femeia n-are voie să deschidă gura-n biserică, botezul cu Duhul Sfînt, apă, etc, cina cu must, vin, suc și sînge de focă) și nu te citește nici…

Dar ia să vezi dacă începi cu fratele cutare rupe tăcerea. Sau scandalul de la biserica din… Sau erezia nimicitoare predicată de cutărescu… Și de ce nu excluderea clanului X sau Y? Sare Internetu-n aer! Natura păcătoasă bat-o vina! Zăgazul bîrfei internaute se dezlănțuie. Curiozitatea milenară a lui Adam și Eva se reaprinde.

Zicea un frate mai mucalit că în anumite biserici e o zumzăială, o forfoteală aproape continuă. Bilețele, șușotele, copiluți și copiluțe, bombonele și plimbărele. Asta pînă-n momentu-n care fratele de la amvon decide la un punct banal al predicii să spună: „Am auzit că o soră de la noi din biserică…”

Aici se face liniște-nmormîntală. Toată biserica-și ține respirația. Noroc că suspansul nu ține prea mult că jumătate din auditoriu ar muri din lipsa oxigenului la creier și jumătate din cauza atacului acut de panică.

După aia să vezi! Chiar și indivizii cu capacitate cilindrică redusă, la circa 1 pînă la 1,5 neuroni, își dau cu părerea, mai ceva ca rușii cu katiușa. Zbang în dreapta. Zbang în stînga. Zbang în sus și-n jos. Unii așa se zbenguie… Ferice de cei săraci cu zbenguiala? Cine știe?

Dar, dincolo de subiectele incendiare sau cataclismice, de trăsnete din cer și alungări în iad, purgatoriu și alte chestii mai anatomice, articolele  pălesc pe lîngă contribuțiile comentatorilor și comentatoarelor. Aici se rupe pisica. Acum se aruncă animalul-n curtea cuiva. Ba chiar și peștele începe să miroase suspect.

De n-ar fi scurtat încă din proiect Domnul timpul cît stăm treji și dacă am rezista la mai mult de 5 litri de cola și 2 de cafea de plutește lingurița, nu știu cum am fi scăpat!

Și vezi cum o ia cîte unul pe arătură… De toamnă, nu alta. Sau de Răscoala: brazd-adîncă și-ngustă! Da’ nu se mai oprește…

Io-i deplîng pe cei ce au abonați din ăștia ce-i tot pisează.

Că ascultă, nu te-ai gîndit că chestia aia e de fapt pe dos? Dar că pe vremea aia tu umblai în pantaloni scurți pe cînd eu terminasem de trei ani armată, mă căsătorisem, aveam trei copii, 100 de kile și rupeam suta-n 10.1? Da tu nu te-auzi ce vorbești? Retoric? Da uită-te ce avatar ai, mai taci din gură! Frustratule! Iar te-ai găsit tu să dai cu melița. Și ce dacă ai studii? Io am școala vieții! Și uite că așa scrie aici, ce tu ai altă Biblie?

Care ar fi inversul de la Scandal. Secret. Erezie. Excludere? Dar cine citește așa ceva?

Pe dos, nu?

Pulsul zilei 30 aprilie


sursa: http://connotemagazine.com/departments/pulse-marketing-people-places-proofpoints/

Rusia își completează cuceririle în Ucraina. Ucraina sapă șanțuri prin est. Putin își ia în posesie fieful achiziționat la parada de 9 mai din Crimea. Să nu uităm că rușii n-au comemorat victoria asupra Germaniei decît după mortea lui Stalin. Pe cînd și o paradă a victoriei asupra comunismului, această politică teroristă de stat? Oricum Fondul Monetar prevestește o recesiune economică locală, iar eu prevestesc una mondială dacă Putin nu se astîmpără.

Păgubiții încă mai caută Boeingul 777 prin ocean. Degeaba! Seamănă cu păgubiții FNI de la noi…

Bayern Munchen o încasează în stiluri de la Real Madrid ca o echipă din România. La noi mare caz că un băiețel ce joacă la Dinamo a apărut în poză cu mămica a cărui soț e antrenor la Steaua. Rivalitatea prost înțeleasă dintre Dinamo și Steaua ce nu mai reprezintă Securitatea și Armata ne caracterizează înapoierea mintală.

În America Twitterul pierde bani la bursă. Dacă o să meargă tot așa în curînd în SUA nu se va mai produce nimic în afară de reclame. Cum chinezii cumpără la preț de fier vechi toate mașinile unelte din Asia în curînd nu va mai exista industrie prelucrătoare în afara țărilor fost comuniste. Dar noi am scăpat de așa ceva din lipsă de manageriat. Ce bine că Băsescu îi anunță pe investitori că economia noastră e tot mai tare. Dacă aude Ponta iar o să inventeze niște taxe, cum ar fi taxa pe gîndit…

La Teatrul din Arad începe Festivalul Eurounderground pe cînd se deschide strandul local. Bine că s-a terminat o lună de reprezentații fără orizont a trupei locale. De joi 1 Mai românii își văd de grătare după Paștele morților de duminică. Ia mititelu și berea neamule! Trăiască distracția! Ne vedem la Vama-Veche!

La exact zece ani de la publicarea în New York Times a torturării prizonilerilor irakieni de către soldați americani la închisoarea Abu-Ghraib din Bagdad, unii creștini conservatori din State s-au ofuscat că Sarah Palin glumea pe seama water-boarding-ului, spunînd că torturîndu-i pe teroriști pînă la înecul iminent este o metodă bună de botez. La noi nimeni nu s-a indignat, ba dimpotrivă încă se mai rîde la întîmplarea cu țiganu care botezat fiind se chinuia să țină deasupra apei mîna cu care mai voia să păcătuiască. O fi o politică de cult pusă-n scenă de pastorii ce au asistat la eveniment…

Tot în State un tip de culoare a fost executat murind în chinuri timp de jumătate de oră că niște companii europene nu au mai vrut să livreze serul injecțiilor letale. Era mai bine să fie chemat unul dintre îngerii morții ce au eutanasiat asistat mai mulți amatori de moarte demnă tot din Europa. Lumea ajunge să-și atingă scopul în cele din urmă, dacă ne gîndim la interese. Sau poate ar trebui utilizată mașina aia de tocat fetuși pentru condamnații la moarte. Care-i diferența?

În Marea Britanie amploiați ai guvernului se bagă în timpul programului pe Wiki unde editează textele despre islam comunicînd că toți musulmanii sunt teroriști. Clar! Asta în timp ce bietul prinț Harry și Cressida se despart. De-a dreptul tragic! Evenimentele sunt marcate de reîntoarcerea halbei de bere în puburile de pe insule. Probabil așa sărbătoresc 1 Mai!

Măi, planeta asta pare mică și redusă: în afară de America, Ucraina, Rusia și Marea Britanie nu mai e pe lume decît România… Și cînd te gîndești că acum 100 de ani Eleanor Elkins Widener își pierde fiul și soțul în naufragiul Titanicului, dar apoi se recăsătorește ajungînd cu soțul său ce era chirurg în Amazonia unde picior de femeie albă n-a ajuns…

 

Profesioniștii și zănaticii


Profesionistul sau dacă vreți specialistul, se formează. În timp, cu bani, cu multă sudoare și selecție. Evident, poți să ai performanțe și peste noapte, dar de obicei formarea rapidă stil crush course nu te ajută prea mult. Poate doar cît să sari peste un hop. Și vorba aia, nu zi hop pînă n-ai sărit…

Profesionistul acționează de obicei la comandă. El sau ea este angajat pe termen lung sau mercenar. Și de cele mai multe ori este invizibil în luptă. Rezultatele sale le vezi, le auzi, le simți, dar el este invizibil. Vă mai aduceți aminte de teroriștii din decembrie 89? Toată lumea știe de ei, dar nu au existat. Toată lumea îi caută, dar nimeni nu i-a găsit. Probabil că acum se poziționează în Ucraina.

Dar în comparație cu profesionistul, există și zănaticul/zănateca. Sinonim cu zăpăcitul, smintitul, bezmeticul, aiuritul. El/ea se ambiționează și face tot posibilul să iasă în evidență. Dacă n-are talent, îl mimează. Dacă n-are cinste, și-o proclamă. Dacă-i un nimeni, se jură că va salva lumea. Dacă și-a făcut radiografie și în tărtăcuță s-a evidențiat un vid existențial, își scrie memoriile pe care nu le are, ș.a.m.d. Dar zănaticul acționează. E în primul rînd. În prima linie. E pe fază. Aia mare. E totdeauna informat și informativ. Este gata de luptă, de scandal. Dacă nu-i luptă, cel puțin să fie un scandal. Cu cît mai mare, cu atît mai bine. El e Mesia scandalurilor. El este salvatorul celor obidiți. Dacă n-ar fi el, soarele s-ar opri mirat și l-ar întreba pe bunul Dumnezeu cum de-a uitat să-l creeze. El este indispensabil. Eu am din ăștia o pereche, undeva într-un sertar al scrinului. Nu i-am purtat recent că iarna asta n-a fost prea friguroasă.

Echivalentul zanaticului este modelul spionului din filmele făcute de diletanți. Spionul tip ecșăn-men. Ce n-ar rezista nici 5 minute în situații reale. Recent am urmărit într-o seară cu băeieții un serial francez cu rezistența, o telenovelă. Numai bun înainte de culcare. Circulau agenții secreți parașutați cu arme, geamantane, echipament radio, pistoale la ei ca pe Corso. Ba unii aveau nevoie de o secretară care să dactilografieze rapoarte, cînd o mașină de scris din epoca 1940 făcea un zgomot de mitralieră. Mai aveau nevoie și de o cutie poștală pentru mesaje. Și ce credeți că foloseau? Evident, cutiile poștale ale unuia și altuia. Spioni, diversioniști, general din rezistența franceză mergînd personal la o adresă sau alta să-și ridice mesajele, totdeauna în același loc? Să fim serioși? Zănatici! Basme de adormit copiii. De aia ai mei au mers la culcare cum s-a terminat filmul.

Profesioniștii au cutii poștale deghizate în locuri aproape inaccesibile, acolo unde te aștepți mai puțin, acolo unde să își dea seama că sunt urmăriți fără să se uite peste umăr. Un profesionist nu se plimbă cu aparatul de radio la el, nu caută o secretară să-i dactilografieze rapoartele. Nu face rapoarte din astea și n-are nevoie de personal. Cu cît știu mai mulți despre existența sa, cu atît este mai vulnerabil.

Exact invers ca pe internet. Aici cu cît știu mai mulți de existența ta, cu atît mai bine. Totuși și aici diferența rămîne. Profesionistul știe ce face, zănaticul mușcă-n stînga, mușcă-n dreapta, mușcă-n sus, mușcă-n jos. Ca un cîine turbat. Nu-l satisface și nu-l oprește nimic. Sigura soluție în lipsa unui vaccin eficient este izolarea. Ce se face cîinilor turbați? Ei, nu, nu mă gîndesc la eutanasiere! Doar o tăbliță de avertizare mai ceva ca la curțile importante. Nu doar atenție cîine rău, ci atenție cîine turbat! Și garantat nu mai intră nimeni. Se uită doar pe geam ca la expoziție.

Uite, d-aia-mi plac profesioniștii.

Anatomia lui Grey, …Nicolaescu și Stroe


Americanii au făcut un serial de succes ce se numește Anatomia lui Grey. Ironia sorții a făcut ca în finalul sezonului 8 o echipă de chirurgi să zboare pentru o operație complicată. Avionul cade și există supraviețuitori. Moare doar unul dintre doctori. Cam același scenariu și în România, dar de data asta live, iarna, avion mai vechi, hibe mari de sistem. Incompetență, nepăsare, neprofesionalism, ghinion, birocrație și celelalte boli ale unui sistem ce nu face față civilizației europene prezente. Ne tot dotăm, dar nu ajungem niciodată la zi, ba chiar nu avansăm. Cu toate că avem mașini 4×4 bune, produse în România și deci ieftine. La fel cu avionul BN 2 Islander ce a fost produs tot în România, deci tot ieftin. Mă face să trag concluzia că viețile noastre sunt ieftine.

Cînd România este țara cu una dintre cele mai performante rețele de internet, nu funcționează baliza de semnalizare radio de urgență a avionului. Cînd elevii au iPhonuri ultimul tip, organele abilitate să-i găsescă pe supraviețuitori nu comunică. Epava avionului este găsită de pădurarul local după ce auzise la televizor că prin apropiere a căzut un avion. Cu toată tehnica din dotarea a cinci echipe județene de intervenție, un pădurar fără prea multă dotare găsește avionul.

Să facem abstracție de toate greșelile, de lipsurile din dotare, de plusurile din dotare nefolosite (noul avion ce a zburat doar de două ori, dotat cu dispozitiv de degivrare a aripilor), de brambureala șefilor și de ineditul situație și să vedem ce e de făcut în viitor. Nu știu dacă ar trebui schimbat un ministru sau doi pentru pierderea unui avion și a două vieți. În decembrie 89 au murit mai mulți oameni și cine a plătit pentru asta?  Nu știu dacă s-a simulat un astfel de caz, dar din toată această întîmplare s-ar putea învăța. N-ar trebui ca un asemenea caz să se repete.

Nu știu ce ar trebui făcut. Alții cum rezolvă situații din astea? Poate ar trebui să existe în cîteva centre chirurgi care să poată preleva organe, fără să fie nevoie să zboare o echipă întreagă în condiții meteo dificile. Poate ar trebui să existe mijloace de transport rapid pentru așa ceva. Uite la ce ar fi bune autostrăzile. Poate ar trebui achiziționat un alt tip de elicopter pentru situații de genul acesta cu vizibilitate redusă și cu accesibilitate dificilă. Poate un Black Hawk dotat cu aparatură de zbor fără vizibilitate ar fi mai indicat. Scump? Dacă viețile noastre sunt ieftine o să spunem că nu ne permitem. Dar și această întîmplare a dovedit că viețile sunt foarte scumpe și că e mult mai ieftin să previi în loc să suporți costul unui astfel de incident.

Americanii au făcut un film, și-au imaginat cum e să se întîmple. Era doar arta cinematografică. Au luat bani buni pe film. La noi există organe ale statului ce sunt plătite să facă asta și le-am plătit degeaba. Iar intră în discuție ocuparea funcțiilor pe criterii politice, după mustață, după gradul de rudenie directă sau prin alianță. Nu e corupție? Ba este, din aia morală. Nu se mai termină cu asta, murim. Cu ce mi-e mie mai bine că cutărică a ocupat postul pe șpagă sau că a vrut partidul? Eu mor. Tu? Mori. El? Moare. Toți putem, muri din cauza unor deficiențe știute ale sistemului. Nu ne-am săturat?

Spre deosebire de Anatomia lui Grey cea a specialiștilor Nicolaescu și Stroe ucide.

Băsescu? La zid!


sursa:http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/FOTO+Traian+Basescu+la+Zidul+Plangerii+din+Ierusalim

Băsescu la Zidul Plîngerii?

Păi da.

E evreu?

Nu cred.

Are ce plînge?

Ca tot omu…

E ceva caracteristic pentru el?

Nu. Pentru el ar fi fost poate Zidul Rîderii. Nu de alta dar așa ne-a condiționat în trecut.

Hă! Hă! Hă! Asta zicea el, subtil ca nimeni altul. Nu-mi amintesc să fi avut un președinte așa subtil. Nu mi-e rușine nici cu Iliescovici, da cu Băsescu mă mîndresc! M-am gîndit în care cimitir o să fie înmormîntat.

Evident: cimitirul vesel din Săpînța. Dacă nu vrea acolo, să se facă Săpînța II la București. În nici un caz la Ierusalim, că acolo a mai înviat unu!

Război împotriva terorismului


Pe mine mă terorizează muștele și țînțarii. Americanul ăsta a inventat o armă să luptăm cu succes împotriva lor. Să ne înarmăm pînă-n dinți! Mie mi-ar trebui două și am și trei băieți. Iar o să depășesc bugetul apărării!

Ce pot învăța?


În urmă cu ceva timp… Iar încep așa!? Iar o iau istoric? Păi altfel nu se poate.

De fapt aș fi putut începe cam așa:

Din ciclul “Am încercat pentru dumneavoastră” sau “Am fost timp de șase luni distribuitor de pliante.”

Ce mi-am zis? Nu sunt evreu să fac bani, nici american gras (pardon, bogat!) să fac mișcare și să plătesc. Așa că am ochit un anunț din pliantul de la Kaufland și mi-am zis ca tot românul ce nu vrea să dea bani la sală:

Să îmbin plăcutul cu utilul! Vorba vine

Am aplicat telefonic la job, adică să împart pe la casele oamenilor pliante Kaufland. Între timp jobul îl luase altcineva. Pagubă-n mașrums!

Însă după cîteva săptămîni sună telefonu și sunt angajat zilier Kaufland în mai puțin de cinci minute. Vine șoferul cu ele în fiecare vineri după-masa, le distribui și luni se face controlul. Se plătește 14 bani la kilogram. Mai trebuie deschis un cont la BRD și reținut 16% impozit.

OK.

Și iată-mă angajat ca zilier. Probabil primul zilier cu doctorat, din România. Sau din Europa. Sau din Lume. Sau din Univers. Din Univers precis, chiar dacă nu sunt primul din Asia… sau Africa. Ce mai contează de unde…

Deci prima zi:

Apare un microbuz alb, după ce îl ghidez printre străzile aglomerate și întortochiate din comună: la stînga, ba la dreapta, la număru, las că te văd eu din poartă!

Și a ajuns. Am împachetat pliantele că erau prea mari și am plecat aiurea-n sat, bătînd ulițele, cărările și cîinii agresivi. Cu mîțele n-am avut probleme. Nu era greu, doar monoton. Dar făceam mușchi la picioare, la spate și la mîini. După o vreme m-am specializat. Am luat-o cu bițigleta. Mă opream la o poartă, puneam pliantul. Apoi scoteam încă două pe care le țineam pregătite. Vîj-vîj, peste gard cu ele. Oamenii se procopseau cu ele din senin. Ba unu a strigat că-i sparg capu! Ei nene! Cu un ziar???

Erau 650 de bucăți. Eram foarte legalist: puneam pliant și acolo unde nu locuia nimeni. Dacă cumva venea omul acasă din America, de la muncă dinm Europa? Făcea cunoștiință cu prețurile! Să nu fie înșelat la magazinul sătesc.

Apoi mi-au dat cîte două tipuri de pliante, așa că pierdeam mai mult timp cu împachetatul, că doar nu o să pedalez cu două rucsacuri atîrnate de gît! Apoi au apărut pliantele mari și grele. Pliante mai grele, mai mult efort, mai mulți multă mișcare, mai mulți bani. Curat capitalism victorios la orașe și sate!

Unii mă luau cu domnu, alții întindeau mîna în scîrbă de parcă eram sluga lor pe viață. Copiii erau fericiți. Nevinovații! Cu babele mai glumeam. Ceva de genul: “Ați fost cuminți azi?” Daaa!!! “Atunci uite ce primiți! Cine nu-i cuminte nu primește azi nimic!”  Rîdeam de parcă eram la sărbătorirea reconcilierii româno-maghiare. Sau invers.

O dată trec pe lîngă vreo doi ce tot gustau ceva dintr-o sticlă de bere. Bună-i berea? Îhî! Cînd trec pe partea cealaltă la numerele cu soț le plasez un pliant unora ce făceau același lucru dis-de-dimineața în fața magazinului sătesc: Na să moară de ciudă ăia dă pă partea cealaltă, că lor nu le-am dat! Ce să vezi? Încep ăia să strige: Domnu, domnu! Mă uitam pe cer, nimic. Pentru cîteva clipe am avut impresia că trăiam parousia! M-am liniștit cînd am auzit că le spun unor țînci să fugă după mine să le dau pliante. M-a milostivit eventualitatea unei parousii iminente și am lăsat vreo două pe jos ca nu cumva să fugă tot satul după mine. Cine știe la ce complicații se ajungea, că eram în zona ungurească…

Apoi un sătean mai inimos cum mă vede cum mă invită înăuntru și pentru că era sărbătoare scoate o sticlă de coniac de cinci stele și îmi toarnă un păhărel. De pomană, de singurătate, de veselie și de ce nu! Ciocnim, ciocnim dar misia-misie! El cu sticla, eu cu giobul! Fain coniac, da cam tare! M-am retras în garaj fără a mai lua călători.

Apoi au fost unii care nu voiau domle să primească pliantul. Da nu m-am opus. Comuniștii n-au murit! I-am tot pușcat io la revoluție, da parcă au înviat! Apoi a fost un incident cu o gudă. Baba mătura în fața casei, guda lătra la mine. Io la datorie dis-de-dimineață. Mă pun în fața porții să termine ambele cu lucru, da guda se repede la mine și-mi face hara-para bunătate de pantaloni scurți tip jeans de catifea reiată. Ea că cică cîinele nu mușcă. Tocmai am văzut! Noroc că nu m-a lăsat în pielea goală!

La poliție, că baba nu voia să se împace cu realitatea, îi povestesc agentului verde cum o fost. Îmi dă dreptate și zice să o dau în judecată. Mă uit la el, mă uit la pantaloniio scurți, mă uit la martorii care lipseau și trec vreo cîteva sute de lei dintr-un buzunar în altul auto-hipnotizîndu-mă că am fost deja la judecătorie, că judele a fost cinstit ca baba și am cîștigat procesul. Vivat justiția romîneacă chioară!

Ca să fie tacîmul complet seara mă duc să pun pliante la niște blocuri, vorba vine blocuri. Pitice ca aprodul Purice… Dau să intru în casa scării și mă latră un ditamai pastor german. Cînd ies mă fac că dau cu piatra-n el că doar o mai tăcea din gură. Ultima dată cînd lătra a mai chemat cîțiva k9 pe acolo și mă pomenesc că sunt vitriolizat de undeva de sus. Prima dată am zis că o fi o voce din cer. Aș! Nu era înger sau cel puțin nu era un înger al Domnului. Poate că era din celălalt. Zice-ți dumneavoastră: multă anatomie (a lui și a mea), multe rude de gradul întîi (ale lui și ale mele), multe urări și last bat not list (nici măcar franț list) dă cu un ghiveci de flopri după mine de la balcon. Era gras, chel, vreo 45 de ani, dăzbrăcat de parcă făcea plajă la lună și se mai lupta cu o femelă ce tot încerca să-i spună că io îs ăla cu pliantele! Și cîinele mă cunoștea mai bine ca el. Dar el era îngerul păzitor al cîinelui și eu l-am atacat. Mirosea a sulf. Îi mai lipsea tridentul că deja coada se ițea după ghizurile balconului. Pariz că la condiția mea fizică acumulată nu m-ar fi prins nici dacă sărea de la balcon în cap. Ceea ce aș fi vrut să văd!

Așa că în ciuda multiplelor avantaje de a face condiție fizică pe bani, de a cunoaște oamenii din sat (chiar mă gîndeam că la următoarele alegeri aș putea candida la primărie că doar îi știu pe toți și ei mă știu pe mine) și de a presta o muncă cinstită, m-am lăsat păgubaș. Mai bine doar doctor în teologie! Să moară ăștia de la Kaufland de ciudă că au avut un supracalificat și nu l-au putut ține pe post. Așa că mi-am dat demisia!

Ce pot învăța de aici? Cred că ăștia n-au management prea bun…