Securitatea lui Mihai Pelin și nu numai


sursa: alte armate

Citesc, cît să nu mă plictisesc, Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, a lui Mihai Pelin, Compania, București, 2007. Adică o citesc în amestec cu Răcani, pifani și veterani. Cum ne-am petrecut armata, a coordonatorului Radu Paraschivescu și alte somități în ale culturii, Humanitas, București, 2008. Plictisitor de istoric, romanțat și astringent e Amin Maalouf, Cruciadele văzute de arabi, Proiect, București, 2007. Nu știu  pe unde au mai încăput celelalte trei cărți, legal achiziționate de pe cardurile fiilor mei minori…

În fine, de remarcat că la început arabii se mai luptau între ei, erau copleșiți de zvonurile despre trădările creștinilor (ce nu i-au trădat, ci din contră), de cele ale superiorității militare ale francilor, și cîte și mai cîte. Interesantă carte, dar parcă un pic pre sîcîitoare. Istorie, istorie, istorie.

Melița bate eterul Europei Libere. Glumesc. Zice autorul în Întîmpinare la ediția a doua că serviciile de spionaj comuniste nu puteau depăși în calitate regimurile de unde proveneau. Și banii lor. Nu se putea ca într-o Românie în care mai toate lucrurile mergeau de-andoaselea, Securitatea să meargă de-a binelea. Logic. Dacă nici un ceape nu mergea bine, nu o fi mers secu altcumva. Tot logic.

Ca exemplu stă urmărirea inginerului Nicolae Manolescu timp de nouă ani pe simplu motiv că fusese confundat cu criticul literar Nicolae Manolescu. Acoperirea cu hîrtii, lenea, incompetența și plictisul securiștilor au colaborat la căderea regimului ce nu mai reușea să miște nimic în țara aia. Acum ce ne-o mai mișca? Un Ponta, un Iliescu damblagit, un pușcăriaș Năstase, un Băse chelios sau un Antonescu ilizibil? Că de DD, Gigi, și alți indivizi cu iz de Mudava nu cred că o mai fii vorba în contextul zăngănitului de arme la poarta de est. Așteptăm vorba aia din vechime: tulburarea apelor. A venit! Pe bune.

Și ca să n-o sfîrșesc apocaliptic cu mincinile lui Putin, a ministrului lui de externe și a presei ruse aliniate sovietic, nici nu văicărelile Occidentului ștruțizat în nisipul euro-atlantic bîntuit de spaime islamiste cînd cronice, cînd acute de peste hotare, să-i zicem cîte una-două din Radu Paraschivescu a cărui interviu l-am ascultat pe telefon în Purgatoriu. Zic cei 14 trupeți mai toți teriști că armata a fost așa și pe dincolo. Confirm. ba a fost și mai nasoală. Chiar și mai bună. Nu s-alege!

Un lent-colonel, ofițer superior, deh zice: ,,Aflu eu care-i mîna criminală care-a dat cu picioru-n ușă!” Sau: ,,Voi sunteți cinzeci și ceva de boi, iar eu sunt unu singur!” – demonstrînd incapacitatea dedublării la persoana I-a. Sau un lent-major, ofițer inferior deci, băgîndu-și capul într-o sală de clasă pe cînd 2 trupeți se pregăteau de curățenie: ,,Bre soldat, ia împărțiți sala asta în trei părți egale și luați fiecare cîte-o jumătate!”

Nu-i de mirare că mai acu cîțiva ani boboru român avea mare încredere în armată și biserică. Despre biserică data viitoare!

Fundamentaliști din toate țările uniți-vă! Teoria conspirației vă unește!


sursa:http://www.elefant.ro/carti/conspiratii-si-scandaluri/islamistii-cum-ne-vad-ei-pe-noi-156345.html

Citiesc și recitesc de cîteva zile Anne Nivat, Islamiștii. Cum ne văd ei, Corint, București, 2011. Prefața scrisă de Dominique Wolton.

Nivat merge în 2005 în Pakistan, Afganistan și Irak și se întîlnește cu islamiști. Cu Abdoul Rashid Ghazi, aflat în arest la domiciliu în Pakistan din 2004, director adjunct al unei madrasa de 2500 de băieți și 3000 de fete. Cu Anis Ahmad, director adjunct al Institutului de Studii Politice din Islamabad. Cu Abou Bakar Siddique, redactor șef al uni ziar, doctor în studii religioase, licențiat al Universității din Cairo. Cu Atiq-Ur-Rehman, directorul madrasei Jamia Islamia, membru al partidului islamic de opoziție Jamiat Ulama Islam. Cu Ahmed, refugiat din Afganistan, instructor la Abou Hanifa ce formează institutori pentru medrasa. Foarte interesantă discuția cu șoferul său, tot un refugiat afgan.

În Afganistan Nivat se întîlnește cu Sardar, un vechi perieten, Sami, Daoud, apoi cu un reprezentant al talibanilor.

În Irak ea se întîlnește cu Nidret, o turcmenă, profă de limba engleză la universitatea din Kirkouk, cu Leila, victima unui atentat, și soțul ei Hussein, șiit, apoi cu fra Youssouf Mirkis de la mănăstirea dominicană din Bagdad,Walid Al- apoi cu Tariq Al-Hashimy, directorul adjunct al Partidului Islamic Irakian. Ea îl intervievează și pe șeicul Abdel Salam Dawoud Al-Kubaisi, liderul Asociației suniților ulema. Este primită de către Walid Al-Hilly, un înalt funcționar al partidului șiit Dawa.

La Falludja ghidul Omar îi facilitează un interviu cu Youssouf, emir al Armatei lui Mohamed.

Indiscutabil ceea ce spun oamenii ăștia e mult mai interesant decît ce debitează cei ce n-au pus piciorul într-o țară musulmană, darămite una islamică. Printre temerile islamiștilor se numără, globalizarea, influența media, recrudescența pornografiei, a nudității, a imoralității în general. Frica că un grup de mari bogătași dețin frîiele puterii asemenea unui guvern mondial ce hotărăște ce vrea fără să țină seama de identitatea religioasă. Vă sună cunoscut?

Musulmanii, dar mai ales islamiștii nu își dau seama de ce Occidentul nu pedepsește la fel violul și crima, pentru că ele atentează în mod egal la demnitate. În același timp atît Occidentul, cît și islamul recurg la stereotipuri, la descrierea caricaturală a celuilalt, în ultimă instanță la demonizarea celuilalt.

„Othernessˮ sau alteritatea este total desconsiderată de fundamentaliști. Mi se pare interesant că tocmai eliminarea alterității duce mai repede și mai ușor la realizarea globalității, la o conducere mai ușoară și la manipularea facilă în cazul apariției unui guvern mondial. Partizanii unui dumnezeu dur, intransigent și răzbunător, fundamentaliștii cer lichidarea celorlalți ce nu sunt ca ei. În numele cui? A ce?

Dacă nu sunt capabili să-și imagineze altcumva fericirea pe pămînt, să nu ne mirăm că ne pasc mai multe războaie, că pacea se face prin uciderea celuilalt și că drepturile și libertățile vor fi restrînse. Teoriile conspirației se vor înmulți, serviciile secrete și măsurile de control, îngrădirile de tot felul se vor înmulți.

S-ar putea ca islamiștilor și în general musulmanilor să le fie mai ușor, avînd în vedere că islam este supunere, dar niciunde în partea asta de lume teroarea și asuprirea nu a biruit. Amenințarea islamică sau islamistă este o reacție ce poate fi explicată, chiar înțeleasă. Islamul concentrează nemulțumirile, frustrările și angoasa credincioșilor musulmani. Țintele predilecte: armata de ocupație, bazele militare, colaboratorii. Cam aceleași cu țintele aliaților din Al doilea Război Mondial. Cine mai are dreptate?

Istoria bisericii? Să fim serioși!


sursa: http://www.acasa.ro/grupari-teroriste

În ultimul an de licență în Anglia am scris un eseu despre Biserica Romano-Catolică în secolul XX. Am luat o notă foarte bună și am făcut o economie de timp în anul ce a urmat: eseul a devenit ultimul curs de Istorie a bisericii. Erau cam 3000 de cuvinte. Nimic spectaculos, nimic extraordinar. istorie seacă, poate unele dat mai puțin cunoscute la vremea respectivă.

Acum însă am citit Sfinta Alianță. Am fost atras de titlu și n-am citit subtitlul: 500 de ani de spionaj la Vatican. Eu mă gîndeam că este vorba de alianța din secolul XIX dintre Prusia, Austria și Rusia. Nimic mai greșit. Era vorba despre servicul de spionaj al Vaticanului denumit Sfînta Alianță. Destule note de subsol, bibliografie cît de-o teză de doctorat, arhive consultate o droaie, indice de persoane mare și lat.

Autorul Eric Frattini, originar din Lima, are o viață foarte activă: reporter pe teatre de război din Irak-Iran, Kurdistan, Liban, Gaza, Golf și Cecenia, a realizat interviuri cu cîteva figuri remarcabile printre care Nelson Mandela, Arafat, Isaak rabin, Shimon Peres, Ariel Sharon, Hosni Mubarak, Colin Powell, Kissinger, Baker, Carter. A participat la multe dezbateri politice la diferite posturi de televiziune. Printre alte relizări se numără traversarea Pacificului de la est la vest, Australia, Insula Borneo și Africa Subsahariană.

Înainte de evenimentele de la 11.09.2002 a fost singurul reporter interesat de Obama bin Laden scriind o carte ce apare cu patru luni înainte de data de mai sus și devine bestseller după această dată. Se pare că mirosise ceva. nu degeaba este recunoscut ca expert în spionaj internațional și problemele Vaticanului.

Mi s-au părut deosebit de interesante și bine plasate versetele ce apar ca motto înaintea fiecărui capitol. Am reținut doar două: Osea 6:9: Ceata preoților este ca o ceată de tîlhari, care stă la pîndă, săvîrșind omoruui pe drumul Sihemului… la capitolul Timpul spionilor (1823-1878) și la Anii cenușii (1570-1587): Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcînd ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști. No comment!

Și cîteva considerente. De exemplu, în atenția penticostalilor amatori de predici împotriva francmasoneriei și în același timp de predici și interpretări că papa ar fi fiara din apocalipsă:

,,Primul mare raport asupra francmasoneriei este redactat de Sfînta Alianță în decembrie 1733 și-l conduce pe papa Clement XII, la 14 ianuarie 1734 să aprobe o nouă constituție a Statului pontifical prin care cetățenilor li se interzice participarea la riturile masonice sub amenințarea pedepsei cu moartea și confiscarea tuturor bunurilor.”

Deci e papa fiara, fiara bună sau fiara rea? Sau nu?

Napoleon apare și el pe scenă cu spusele ,,Papa a murit. Vechea mașinărie a Bisericii se va sfărîma prin ea însăși! Totuși părerea sa din 1799 se schimbă și-l aduce pe papă la Paris la încoronare. De remarcat că spre deosebire de Stalin bolșevicul ce pune în secolul XX întrebarea Și cîte divizii are papa? – Napoleon apreciază un secol mai devreme forța papei la 200000 de soldați. Asta ar fi însemnat cîteva divizii bune.

Pe de altă parte, ceva ce nu a apărut în literatura ce am citit-o pînă acum: abuzurile trupelor franceze de ocupație din Renania, zonă ocupată de după primul război mondial. Soldații și ofițerii de culoare ce o sechestrează, violează și ucid pe Nina Holbech de doar unsprezece ani și nu au fost judecați de autoritățile militare sunt găsiți dezbrăcați, legați cu mîinile la spate și strangulați. Ofițerii sunt spînzurați în locul unde a fost găsit trupul fetiței. Autorii n-au fost descoperiți niciodată.

Dar dincolo de noi date și perspective, apar noi fațete ale unor personaje idealizate ale Contrareformei cum au fost Barromeo și Gian Pietro Carafa (Paul VI). Implicarea serviciilor de spionaj și de contraspionaj ale Vaticanului scot la suprafață crime, atentate, interese lumești, politice, financiare și nu numai. Interesul spiritual devine poate ceva mai pregnant în secolul XX, după ce Germania și Austro-Ungaria dispar ca mari puteri catolice. Hitler nu va fi interesat de catolicism.

Un pic plicticoasă la cele peste 400 de pagini, cartea tradusă de Zully Mustafa are fluiditatea limbajului, ceva ce este mai greu de găsit de pildă la Sudoplatovi în Misiuni speciale.Memoriile unui maestru al spionajului sovietic tradusă de Corina Hădăreanu.

În concluzie, Istoria Bisericii nu e ce pare pentru că habar n-avem de ceea ce se întîmplă în secret. Un pic s-au deschis secretele în Apocalipsă și de 2000 de ani ne tot chinuim cum să o interpretăm.