Cînd începe Apocalipsa?


Designers Imagine Famous World Landmarks After A Zombie ...

N-am știință de vreo biserică să fi decretat că bisericim sub zodia apocalipsei. Nici c-am intrat în Necazul cel Mic. Dimpotrivă: un claun american amenințase îngerul Sars-Cov 2 cu furisenia și dezintegrarea extramoleculară. Degeaba.

Apocalipticienii de meserie par virusați. Mă mir c-au uitat repede de propriile lor perspective profetice. Scuipate și uitate. Nicio veste? Nici o descoperire? Una barem! Micuță. Nimic?

La știri ni se spune Calul galben al Chitailui se bate în declarații și închideri de consulate cu calul negru a lui Trump. Calul roșu a lui Putin s-a dat la fund. Mult trimbițatul război al petrolului s-a stins. Așteptăm redemararea economiilor și urcarea vertiginoasă a prețurilor. Musulmanii sunt bine mersi. Calul alb e rezervat pentru un fals mesia. Cine-o fi, Biden? Ha!

Schimburi de muniție israelito-iraniană prin Golan? Nu-i nimic. Dacă era, apărea și luna aia roșie… Unde ne situăm? La ce uităm? Care sunt semnele și ce înseamnă ele?

În rest, apocalipsa suntem noi. Purtăm măști de formă. Oare nu ne-am mulțumit cu măștile personale de pîn-acum? Suntem mari amatori de reguli bisericești așa că tratăm măștile impuse fără religiozitate. Cu nasul peste mască. Cu gura pe sub mască.

Pentru că noi ne acordăm politica bisericească. Fin. Altele-s presante acum: banii, frecventarea templelor și conservarea eforturilor în caz că apare de undeva, pe undeva,Anticristul. Mă gîndesc că deși a venit căldura virusul nu și-a dat duhul. Nici măcar n-a leșinat. Cred că o să țină cam trei ani, trei ani și jumătate pînă lichidăm virusul ăsta.

Aurul e tot mai scump. Bugetarii salarii tot mai mari. Plouă tot mai mult. Crește iarba. Anul viitor mare sărăcie. 80 de miliarde de euro de la UE? Mamă ce de hoți o să le ia!

În Australia fermierii au zis să-și vadă guvernul de politica lui externă, dar să se facă distincție între sancționarea Chinei pentru că-și face insule și pe înarmează și relațiile economice că ei trebuie să-și vîndă produsele. Babilonie cu bani, interese și semne. C-or fi pe mînă, pe cap, vedem noi. Sau ei…

Cineva zicea că Lenin n-a spus Învățați, învățațti, învățați, ci Virusați, virusați, virusați! Hmm… Poate avea dreptate.

O fi virusul ca apocalipsa sau apocalipsa ca virusul? Ambele invizibile. Ambele imposibil de evitat. Fără leac. Fără avertizare. Numai Dumnezeu și credința te vor ajuta să supraviețuiești.

Infectările se țin lanț și aiurea. Presupun că voi fi printre ultimii infectați/imunizați după ce o să merg la o petrecere de infectare/imunizare. Înainte sau după vaccin? Care dintre vaccinuri? Ce mai contează? Înainte sau după Necazul cel Mare…

Ați mai auzit vreo predică cu Luna sîngerie, Rusia, Israel, China, Iran? Acum se mai predică despre cum, cînd și cu ce se ia și cine dă cina. În vremuri apocaliptice? Biserica și mîntuirea este despre ascultarea de șefi și respectarea dogmelor. Ca să nu fim eretici. Și să ne rugăm pentru liderii ce ne guvernează întru prostie. Care este sensul binecuvîntării în ziua de azi?

Cum va fi după apocalipsă m-ar interesa pe mine! Pentru că pînă acum apocalipsa suntem noi.

Și încă ceva. Nu prea contează cînd începe apocalipsa, ci cum și cînd se sfîrșeșete…

Șansa bisericii în post-pandemie (3): internetul


Love And Hate Cartoons and Comics - funny pictures from ...

La scurt timp după revoluție un pastor profesor (cu doctorat) de la Seminarul Baptist din București se căznea să-și facă campanie electorală. Discursul său mirosea a cadavru comunist cu arome proletcultiste. Se manifesta vehement de la amvonul bisericii în care-l ascultam lingînd în gînd, ăv cors, o lămîie imaginară. Mie nu-mi mai era greață, dar lui nu-i dădea saliva-n muștiuc ca să-i reteze logoreea. Ce să-i faci, trebuia și fostul colaborator al Securității să învîrtă cu făcălețul în zoaiele fricii imaginare. Va veni o judecată, vestul decadent o va încasa și o vom încasa și noi dacă preluăm computerizarea de acolo, ne avertiza aproape cu spume la gură. Și bineînțeles dacă el nu va fi ales președinte al uniunii.

Dincolo de computerizarea industrială inerentă cu care eram la curent, demonizarea computerului se profila din perspectivă bisericească, retrogradă, de-a dreptul prostească, cu nuanțe apocaliptice venite de la centru. Doar că după executarea celor doi Ceaușești nu prea mai mergea cu comenzi de la centru.

Apoi, după o perioadă în care mulți mastodonți au trecut în faza somnului (rațiunii) de fosilizare, a venit epoca internetului. Internet hulit direct sau indirect. Pentru resursele extraordinare precum și pentru libertatea extraordinară și facila înfășurare în păcat(e). Anonimat personal plus domenii imposibil de controlat egal explozie exponențială a imaginilor în imaginația la fel de personală. Confesionalele ar fi trebuit ocupate pe baza listelor de așteptare și priorități. Dar nu s-a întîmplat așa. Din motive lesne de înțeles.

Relația ambivalentă love-hate cu internetul s-a manifestat și la vîrf. (Bineînțeles că asta nu exclude păcătoșenia personală, ascunsă, dar facultativă a vîrfurilor.) De pe o poziție dogmatică de vîrf puteai avea blog că dădea bine. Îți făceai publicitate, erai perceput mai tînăr și deschis și te puteai stropși în termeni mai puțin bisericoși la problemele… lumii, că nu erai la amvon. Asta e love. Dar cum dogmatica ta e găina de aur ce nu trebuia atacată de nimeni, cum să faci ca să nu fie atacată? Foarte, foarte simplu. Nu dai voie nimănui să posteze comentarii. Ca să nu discriminezi între aliați și critici îi interzici pe toți. Că de aia ești infailibil. Deși nu ești papa. Asta este hate.

Al doilea val de semi-demonizare și demonizare apare, se manifestă și se va manifesta în domeniul rețelelor de socializare tip Facebook, ca să-l menționez pe cel mai accesat la noi. Hate-ul provenea tot din libertate oferită. Apoi din limitările sale datorate interdicțiilor de genul comunitatea Facebook nu acceptă… mai știu eu ce. (Căreia i-am căzut și eu victimă.) Dar cel mai ciudat relația ambivalentă hate-love se manifestă în neputința unor pastori de a avea un cont pe o astfel de rețea (tot Facebook, că la noi dacă nu ești pe Facebook nu exiști). Deci love cu Facebook/internet cu biserica care are cont aici și hate cu Facebook/internetul cu liderul aceiași biserici care n-are cont pe sus-numitul site de socializare. Măi, să fie! aceiași lideri absenți de pe Facebook ce-i criticau pe cei prezenți pe Facebook. Aveau/au și ei informatorii lor…

Presupun, fără să dețin dovezi, că este vorba despre relația love & hate dintre vulnerabilitate & inviolabilitate. Modelul presupus este Isus Cristos. Dar cu noi oamenii, sfințenia și autoritatea nu au ajuns la armonie. Nu poți să fii Isus & Cristos. Adică se poate, dar unii nu vor. Nu te poți face vulnerabil (la orice) și în același timp să fii perfect astfel încît nimeni să nu atenteze la persoana ta augustă. Fără a uita că Isus a fost neînțeles, trădat, batjocorit, torturat și executat. Dar a vindecat fără să facă fund-raising, match-funding, fără să ceară zeciuială, membralitate sau mai știu eu ce.

Și veni pandemia. Mama-mia!

Se dădură pe față tot felul de presupuse herezii ale unor presupuși pastori heretici. Se interziseră interdicții și se călcară comunicate, statute, autorități și para-autorități. Pe internet. În văzul lumii. În orbirea fariserilor și fariseicelor.

Și aproape că trecu pandemia cu distanțare mai mult sau mai puțin fariseică. Cu expunere sau fără expunere pe internet. Cu biserici goale. Cum de nimănui de la noi nu i-a trecut prin minte să cîrpească locurile goale din biserici ca cele de pe stadioanele de fotbal? Cu înregistrări de aminuri, cu aleluia, cu cîntări comune și perș virtual? Ei, mai e timp că se anunță valul al doilea. Vorba vine al doilea: e tot ăla da cu mai mulți deștepți.

Totuși întrevăd multe schimbări. Unele radicale. De exemplu, biserica numai pe internet. Biserica de acasă. Biserica ca realitate virtuală. Că unele biserici chiar că se manifestă de parc-ar fi vorba doar de o realitate virtuală încremenită-n timp! Care ar fi urmările? Cine știe? Poate o adevărată democrație. Poate o copie a teocrației. O dispersare a autorității. O biserică a tinerilor pe internet? Alta a bătrînilor? Una a femeilor. Alta a adolescentelor. Poate o întrupare a prostiei cu sceptru-ntr-o mînă și cu crucea-n cealaltă. De orice gen. Orice este posibil. Mai ales în spațiul virtual. Pe care poate-l vom demoniza. Sau îl vom sfinți. În care cel ce vine iar poate fi văzut de întregul Pămînt în aceiași fracțiune de secundă.

Cert este că oricine este liber să aleagă. Pe internet poți alege cine să-ți predice sau cînd. Pe internet nu trebuie să ai abonament plătit la biserică, ci doar la accesul la internet. Dar și asta s-ar putea schimba. Vor exista clasamente. Cu cei mai accesați. Cu cele mai accesate. Oare nu vor putea predica femeile pe internet? Nici homosexualii? Cine-i va împiedica, regulile unei anumite comunități tip facebook? Tip uniunea bisericilor independente și neatîrnate? Hilar! Ce și cum se va valida convertirea? Ce va însemna biserică? Dar biserică mare sau mică? Va exista biserica negrilor? Sau a albilor? Care va fi limba liturgică, engleza? Hackerii vor fi demonizați și Satana-i va coopta? Și multe alte întrebări pentru viitorul post-pandemie.

Asta pînă-n pasul doi cînd dincolo de laptop, tabletă și telefon deștept va exista posibilitatea montării unei unități bio și oricine-și va putea accesa situl preferat cu comenzi neuro. Atunci poți să stai într-o biserică și să te afli-n alta. Dar oare n-am experimentat asta de atîta timp? Pentru că în ultimă instanță ceea ce contează este despre relevanța cu impact personal a bisericii. În esență internetul (la fel ca banii) nu va schimba nimic. Doar forma va fi afectată. Un Matrix din care cine știe cine scapă. Cum, se știe.

Relativismul pandemic


Relativism Cartoons and Comics - funny pictures from CartoonStock

Pînă nu de mult se spunea că știință face, știința drege. Știința ne explică, știința ne scoate din bucluc. Oamenii de știință au constatat, au tras concluzia și au ajuns la rezultatul că. Indiferent ce și cum. Dar se pare că știința nu este atît de atotștiutoare. Se poate consta asta de-a lungul istoriei: știința a fost doar una incompletă, parțială, de multe ori partinică, deloc exhaustiva și infailibilă. Cel mai bine parcă se dă de gol știința în această vreme. Vremea pandemiei.

Oamenii de știință caută soluții. Vin cu soluții. Ne spun una azi, alta mîine. Se contrazic. Știința a devenit (dacă nu ne-am dat seama pînă acum) ceva relativ. Relativ la ce am învățat. La ce credem. La ce am experimentat. La ce vrem să obținem. Sau să facem. Dar parcă totul este relativ. Așa că omul de rînd ce face?

Așteaptă.

Are impresia că i se ascunde adevărul. Și poate are dreptate.

Își imaginează ceva ce nu există. Pentru că nu i se oferă explicații pe limba lui.

Crede baliverne. Pentru că explicațiile primite sunt contradictorii sau/și lipsite de credibilitate.

Își scornește propriile explicații. Pentru că relativismul care-l înconjură îl exasperează.

Aderă la una sau mai multe teorii ale conspirației ce se acordează cu propria-i credință. Media chiar că n-a prea ajutat: plin de filme și articole cu trimitere la evenimente asemănătoare și la reacțiile din acea perioadă.

Ca urmare relativismul ambiental a produs reacții de contestare a realității susținute instituțional. Acestea au fost susținute de efectele secundare, adverse, ale interdicțiilor impuse în perioada de criză a pendemiei. Lipsa banilor, a hranei, tensiunile provocate de cadrul social și au produs (în unele cazuri) desolidarizări individuale și de grup. Motivate de spiritul de frondă, de zvonuri și de activitatea intransigentă a instituțiilor polițienești, tensiunile au răbufnit, ca în cazul SUA. Și au atras atenția asupra pericolului izbucnirii unor violențe majore în cazul menținerii interdicțiilor impuse de guverne. Există și încă se mai menține într-o oarecare măsură pericolul relativizării instituției statului.

În ciuda interdicțiilor de circulație, asociere și manifestare în grup, Internetul a făcut posibilă diseminarea informațiilor în plan orizontal, astfel că deși lipsite de puterea asocierii numerice, ideologiile extremiste au căpătat notorietate tocmai în ciuda controlului impus la exterior, i.e. în stradă. Oamenii au citit, au comunicat, au copt și au născocit idei. N-ar fi exclus să asistăm la nașterea unor noi forme de exprimare a voinței individuale și de grup, la apariția unor noi ideologii sau la resuscitarea unora mai vechi.

Noul, neașteptatul, neînțelesul, inimaginatbilul și imposibilul au devenit la fel de relative ca și existența noastră cea de toate zilele. Precis gîndim mai mult. Chiar dacă nu mai bine sau mai eficient. Precis ne spunem că contează mai mult ce vrem noi, decît ce vor alții. Chiar dacă vrem ceva rău. În schimb, pandemia a dovedit cît de relativă este viața și cît de prezentă, neașteptată, neiertătoare și inevitabilă este moartea.

Nu mai e nevoie ca Einstein să ne reamintească că timpul și spațiul sunt relative. Parcă trăim între două lumi. Între două evenimente. Suntem închiși într-un proiectil ce deja a fost catapultat din gura unui tun și se îndreaptă cu viteză către o țintă oarecare. Una relativă. N-am putut deține controlul asupra lansării: nașterea și copilăria noastră. Nu putem părăsi vehiculul cu care ne deplasăm – viața noastră. Nu știm unde vom ateriza și ce se va întîmpla la aterizare. Cert este că la aterizare vom muri. Și acum a mai apărut și posibilitatea morții înainte de aterizare.

Noroc că totul este relativ. Ne putem aduce aminte că și înainte de pandemie scenariul nu era cu mult diferit. Doar viteza de deplasare a proiectilului era mai mică. Doar că nu eram atît de stresați. Sau de atenți la toate șoaptele. Eram distrași de activitățile, preocupările noastre. De rutină sau accidentale. Așa că în ceea ce privește supremația relativismului într-un univers omenesc, cred că Arhimede ne-a dat o lecție acum peste doua mii de ani: “Dați-mi un punct fix și vor răsturna universul!”

Aștept universul răsturnarea Universului și învierea morțlor. Altfel viața n-are sens.

Apocalipticieni din toate confesiunile, uniți-vă sau… Scaunul de domnie a lui Satan?


Prin anii 80 a apărut o cărticică de senzație. Nu-i mai țin minte titlul, dar asta n-are prea mare importanță. Autor? Un oarecare Ionescu (Nicolae?). Evident că era o carte ‘introdusă’, adică trecută ilegal peste graniță. Să nu fi aflat Securitatea de ea? De ce? Pentru că:
Cartea pretindea că acel altar al Satanei din Pergam menționat în Cartea apocalipsei a fost mutat de nemți în Germania, că ascensiunea lui Hitler și a Germaniei naziste avea legătură cu altarul. Apoi că sovieticii ce au cucerit Berlinul au luat altarul și l-au dus în subsolul Kremlinului unde un anumit număr (specificat de autor) de preoți ai Satanei făceau slujbe în beneficiul Uniunii Sovietice. Așadar concluzia era că sistemul sovietic, comunist, era malefic, satanist. Brrr!
De parcă noi nu știam de canal, închisorile comuniste, de Securitate, etc.
Mai apoi am aflat, nu știu dacă e adevărat, că autorul era Richard Wurmbrand. Printre cărțile scrise de el se află si una cu titlul Marx și Satan. Interesant. Ar trebui comparata cu cea a lui ‘Ionescu’. De unde avea autorul, oricare ar fi fost el, informațiile? Cine a pătruns în subsolul Kremlinului? Presupun că nimeni. Dar misterul trebuia cumva amplificat: nimeni din România nu putea verifica senzaționala informație. Ce era transmisă din gură-n gură printre ‘ai noștri.’ Sau conspirativ prin cărticica de cîțiva centimetri. Așa s-a sădit una dintre semințele conspirațiilor ascunse temeinic.
Argumentele logice n-au contat. Sau poate explicațiile inspirate din mediul creștin au contat mai mult. Care să fi fost legătura dintre altar și Hitler? Ocultismul. Care să fi fost legătura dintre ridicarea lui Hitler și distrugerea Germaniei naziste? Ei, Satana e mincinos: l-a ridicat ca să-l distrugă și să omoare milioane de oameni. Istorie, ceva? Nu contează. Contează ce credem, ce este dedesubt. Informația veridică este ascunsă, secretă. Nu trebuie să crezi datele istorice, ci ce este în spatele lor. Este ca o scriere secretă. Nu ce scrie contează, ci ce este ascuns printre rînduri.
Ciudat! Nu cumva ăștia sunt cei care interpretează LITERAL Scriptura? Dar ei cred că așa ne învață apocalipsa. Poate apocalipsele, nu Apocalipsa, bre!
Asta-mi trecea de dimineață prin minte. Și-am căutat pe net subiectul. Ce mi-a răsărit: https://vesteabuna.wordpress.com/2017/01/21/scaunul-de-domnie-al-satanei/ . Un site plin de profeții, de pro-Israel și iar de profeții claie peste grămadă de genul:
“Coronavirus, explicații profetice, duminică 22 martie 2020
De ce au venit aceste lucruri?   min 1:10
Ar trebui să fim în duhul profeților     min 1:27
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu, ne uităm la ei  min 2:20
Evreii trăiesc acum al doilea exod   min 3:48
Există un paralelism între primul exod din Egipt și exodul de acum       min 4:03
Acum trăim o vreme în care evreii sunt fugăriți din Europa       min 5:16
Cele 10 urgii ale Egiptului     min 6:00
Îngerul Domnului este reprezentat printr-o epidemie      min 9:30
Dumnezeu îi scoate pe evrei din diaspora prin urgii   min 10:31
Sionismul   min 11:42
Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde sunt evrei
ca să îi facă să plece spre Israel   min 12:10
Trei feluri de urgii: sabie, foamete și epidemii   min 13:20
Cum îi va scoate Dumnezeu pe evrei din America?
…nu cumva prin epidemii? ultima urgie    min 14:25
3 categorii de oameni în lume: evreii, Adunarea și popoarele  min 16:30
Ce e de făcut? „Pocăiește-te dar…”  min 17:30
Trebuie să vestim tuturor că Dumnezeu
adună pe Israel înapoi   min 19:28
Să priviți profețiile cu toată seriozitatea   min 20:55
Nu știu cum va infuența această epidemie Aliyah
dar va continua  min 23:00
Noi suntem cele dintâi roade, nu evreii”
Cum să caracterizezi toate astea? De-a valma!
Nu sunt sionist, nici declarat contra Israel, dar așa talmeș-balmeș senzaționist n-am citit de mult. Că încerc să mă protejez de pandemia senzaționisto-apocaliptică. Și ce mai citesc pe articolul citat sus? Că altarul din Pergam al Satanei era a lui Zeus, de fapt și că a servit drept inspirație pentru tribuna stadionului din Munchen unde-și ținea Hitler discursurile importante. Nimic, da NIMIC despre Uniunea Sovietică, Kremlin sau alte influențe comuniste. Păi dacă a dispărut… Că doar nu e de actualitate.
Cu toate că de fapt – ATENȚIE! – altarul conservat de teama bombardamentelor aliate, a fost dus după căderea Berlinului la Leningrad – nu la Moscova – la Muzeul Ermitaj, apoi retrocedat Republicii Democrate Germane, adică Germaniei comuniste, în 1959, unde a fost expus.
În plus, imaginile altarului, de fapt un portic sau o colonadă de vreo 30 de metri, nu putea să încapă în subsolul Kremlinului. Cu toate că situri ortodoxe pretind că sub Kremlin s-ar găsi o sală uriașă, cu o bibliotecă gigantică unde se află toate secretele lumii acesteia. Nu știau Petrus Antonius Solaris și Marcus Ruffus, arhitecții italieni ce l-au proiectat de chestia asta, că ar fi cerut mai mulți bani… Dar numai megalomania sovietică de factură ortodoxă putea visa la ceva ca și gigantica catedrală a armatei cu icoane militare și dictatoriale. Crimei de stat i se poate închina o catedrală. Numai în Rusia? O sala gigantica sub Kremlin e nimica toată. Intră și altarul acolo. Doar să ne hotărîm: e loc pentru Satana sub Kremlin sau facem catedrale militare ortodoxe?
Ei, și cireașa de pe tort, a articolului pomenit, în lipsa URSS-ului, cin-să fie, cin-să fie? Cine poate sa-l ia pe Satana-n brațe? Nici mai mult, nici mai puțin decît Obama. Tribuna de la care vorbea Obama era inspirată de altarul lui Zeus, alias Satana, domnul lui Hitler, al (Biroului Politic al) URSS-ului și acum a lui Obama. Probabil pentru că e negru, democrat și ‘musulman’. Altceva? Nimic. Doar ca pămîntul e plat, avioanele împrăștie substanțe să ne omoare sau să protejeze Europa bogaților de efectul de seră – încă nu s-a ajuns la un acord – reptilienii pîndesc, meteoriți gigantici ne amenință și Dumnezeu nu face nimic. Ne-a abandonat Satanei și amenințărilor de tot felul. Dar pandemia e de la El!
Apocalipticieni din toate confesiunile uniți-vă sau… coronavirusați-vă!
PS Știți cine a cerut înapoi altarul? NU? Turcia!!!

Deci, sau despre Covid 19 și 5G:


Theories linking Covid-19 to 5G most common fake news Britons see ...
Am tot felul de prieteni pe Facebook.  Încerc să le limitez numărul undeva la 500 sau sub. Așa că dacă cumva vrei să ne împrietenim, nu te accept decît dacă ne cunoaștem personal. De ce? Din mai multe motive. Iată cîteva.
Nu mă interesează să fac reiting. Nu mă interesează să am muuulți prieteni. Sunt genul de om cu prieteni puțini dar de calitate. Dacă ți-am predat ceva, cîndva sau dacă am fost împreună undeva, tot cîndva, ai o șansă. dar pot să-ți spun că nici categoriile astea nu-s prea sigure.
Prietenia mea depinde și de prietenii tăi… Pentru că eu nu vreau să fiu prieten cu prietenii tăi. Mă interesează o prietenie personală, nu una informativă. Pentru mine prietenia ta este un privilegiu. Chiar dacă pare invers.
Ca urmare, i-am șters pe unii informatori (na, c-am ajuns și paranoic, o să spuneți – poate chiar sunt, vîrsta mă avantajează… 🙂 ) și pe altii, care din diverse motive susțin chestii absolut ilogice. Na, că acuma va țin si lecții de logică. Oricum sunt gratuite, deci urmeză o lecție despre Covid 19 și 5G. Semnalată asocierea de Manu Rusu.
1. 5G n-are nimic cu virusul.
2. un cretin de pastor evanghelic a născocit asta.
3. e mare ădvaizăr la guverne, expert economic și financiar ce zice ca zimbabwe ar ieși din criză dacă ar adopta o criptomonedă…
4. stă în Luton (are acolo audiență…)
5. mesajul său era privat chipurile…
6. el nu știa nimic de răspîndirea lui
7. nu are timp sa stea de vorba cu ziariștii că mari probleme de stat îl țin ocupat în următoarele 48 de ore…
8. a mințit că era mare boss la vodafone și că de acolo știa el ce știa… de fapt a lucrat la vodafone dar atunci 5G nu era de actualitate, așa că n-avea de unde să aibă informații secrete…
9. îl cheamă Jonathon James și vedeți mai mult pe Google…
10. VOI ce i-ați face? 🙂
a. io l-aș interna la glumeți pe viață cu regim alimentar low calories
b. aș da o lege care ar desființa orice fel de asociație condusă de un cretin ca ăsta și i-aș interna pe membri la dezintoxicare teroristă, că ce altceva este o gîndire atît de bolnavă?
Nu de alta, dar există riscul ca biserica evanghelica să fie confundată cu casa de nebuni!
c.???

Repetiție generală cu costume


Mascarade: jeu de société chez Jeux de NIM

 
 
Ei da. Repetiție generală cu costume de epocă. Asta este în curs de desfășurare. Coviv-necovid repetiția mater studiorum est, dac-ar fi să adaptăm celebra zicală romană. Romană, nu română.
 
Adică cu ce ne confruntăm în ziua de azi? Cu costumație impusă. N-am fost invitați, am fost forțați. În faza actuala parcă toată lumea e un bal mascat. Cum s-ar numi altcumva? Era pe vremuri o emisiune ‘Cu mască și fără mască.’ trebuia sa ghicești cine era în spatele măștii. Azi cu atîtea teorii ale conspirației, cu atîtea fake news, nu mai are sens să ghicești. Singura scăpare este dacă crezi. Indiferent ce, ancorarea într-o conspirație sau alta, în ‘adevărul’ comunicatelor (dacă o fi și ăla adevăr…) oficiale, într-o scriptură sau alta îți dă tăria (falsă sau nu) de a rezista împotriva dușmanilor. Mai pui o manea să moară dujmanii, mai tragi un imn religios sau național-religios și aștepți. Aștepți? Ce?
 
Aștepți să se termine balul. Poate vor obosi muzicanții și nu vom mai dansa așa cum ne cînta muzica. Sau pleacă toată lumea la muncă-n străinătate. Ar fi și asta o soluție. Dacă nemții vor agricultori, doctori și îngrijitori de la noi, de ce n-ar vrea și polițiști, mecanici, aitiști și artiști de la noi? Șenghenul pare mai aproape decît oricînd, dacă nu în teorie, cel puțin în fapte.
 
Na, că m-am luat cu vorba și am uitat de repetiție. Ei da, asta a fost o repetiție generală cu costume. Ca la teatru. Sau la nuntă, mai nou. Să iasă bine. Nu s-au scos tancurile ca la rivoluție, loviloție sau execuție. Dar s-a cîntat imnul, s-a pus trupili pi stradă, s-a introdus interdicția de circulație. S-a raționalizat papa – vezi interzicerea exporturilor de produse alimentare, primul pas spre raționalizarea alimentelor. România, grînarul Europei… Mai să raționalizeze și lemnul. Dar ce să vezi, nu s-a interzis exportul de lemn…
 
Deci, ce face repetiția? Repetiția, ce se desfășoară conform unui scenariu, sub atenta supraveghere și îndrumare a factorilor de decizie ce au venit cu o idee inspirată are cîteva obiective. Dar astea nu se spun în gura mare. Meseria se fură. Ca și secretele… Ei, despre secrete alta dată. Acum să vedem ce-ar fi după în epoca post-bal mascat.
 
În epoca comunistă nimeni nu s-a gîndit cu seriozitate ce va fi după. Cum va trebui să reacționăm. Ce ar trebui să schimbăm și de ce. Pe ce ne-am bazat în acele condiții – care în treacăt fie spus, ne bîntuie și azi… Pe înțelepciunea milenară a poporului român. Unde ne-a dus? Pe înțelepciunea biblică. Cine a dat doi bani pe ea? Am acționat și am re-acționat tot conduși de instinctele drasajului comunist. Pavloviada, Daciada, Cîntarea României și ședințele de partid au fost mai tari. Mai aproape de neuronii activi. Pentru că n-ai cum să gîndești altcumva dacă nu ești pregătit din timp să dezbați, sa contești, să pui sub semnul îndoielii, să încerci sa găsești soluții. Altele decît cele pentru asigurarea nevoilor de baza pentru supraviețuire.
 
Ca urmare, ne-am trezit cu puterea în mîini și n-am știut ce să facem cu ea. Au știut alții. Cei ce ne conduc și azi. Ne-am trezit cu libertatea în mîini și ne-am vîndut-o. Dar despre asta altă dată.
 
Să zicem că repetiția generală se încheie mîine. Ce vom face? În mod firesc vom face provizii. De tot felul. Dar oare ăsta să fie obiectivul pe care trebuie să-l atingem? În caz de ceva să ne luăm nu numai masca pregătită, ci și costumul? Să fim gata să stăm în izolare mai mult, mai ușor, mai bine, mai confortabil? Pentru ce? Ca să trăim? Oare nu e exact asta punctul în care ne-a adus comunismul în ultima sa fază? N-am stat toți acasă cu antenele noastre spre alte posturi tv, cu parabolice, videouri și deck-uri cu capete de cristal? Și ce dacă ne tăiau curentul sau apa caldă? Și ce dacă nu vorbeam în public? Vorbeam acasă ce aveam chef. Ah, ce bancuri se spuneau pe vremea aia! Și ce dacă ne țineau în frig? N-avea fiecare bucătărie de bloc cîte un horn? Ne-au raționalizat mîncarea? N-aveam noi cunoștințe în branșă? N-a murit nimeni de foame. Ba încă era bine: n-aveam atîția supra-ponderali…
 
Deci, pe de o parte, riscăm să reacționăm în același model al conservării, de fapt, a instinctelor primare. Pe de altă parte, această educație – că ce altceva este repetirea acestor obiceiuri la nesfîrșit – nu ne pregătește pentru epoca de după spectacol, bal mascat sau cum vreți să-i spuneți. Pentru că va fi viață și după. Doar că nu știm exact cum va fi ea.
 
Eu zic – ca unul prudent – ei da, vîrsta își pune accentul, să ne pregătim pentru activitatea în caz de ilegalitate. Adica de intrarea Bisericii sub interdicție. Cam ca și pe timpul comunismului. Interesant ca acum cînd toată lumea strigă pace-pace, nimeni nu mai amintește un alt dicton roman, la fel de bine știut, dar nebăgat în seamă: Si vis pacem, para bellum…
 
De ce în condițiile în care Biserica este mare parte paralizată în practică nu se găsește nimeni să scormonească în teorie, în orice altceva, să vadă dincolo de evenimente? Dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber (activitatea guvernelor) sau dincolo de ce nu se vede (SARS-CoV-2 sau alte cauze) și să sune din trîmbiță? Cu atît mai mult cu cît este o situație generalizată pe plan mondial. Suntem din nou nepregătiți, dar de data asta la scară mare. Foarte mare!
Spectacolul adevărat, real, se va juca. Cu noi. Depinde de noi dacă vom juca rolul impus de un regizor sau de Regizorul nostru personal.

 

Lideri de carton, biserici de carton, familii de carton…


Fake movie at New York * Claire & Max
La finele anilor ’90 am făcut cunoștință cu o nouă sintagmă: milionar de carton. Adică un milionar din România ce avea avere, dar nu avea nici un venit. Avea proprietăți, bani, dar nu avea afaceri care să-i fi produs acești bani. Era ca decorul de carton de la Hollywood: doar fațada. În spate era nimic. Zero. Ajunsese milionar datorită relațiilor sale cu ‘cineva.’ Adică prin corupție. Doar că atunci nu i se spunea așa. Era adaptarea post-decembristă a PCR-ului: Pile, Cunoștințe și Relații.
Îi vedeai pe la TV, îi citeai în presă. Aveai impresia că sunt omnipotenți, știu totul, aveau tot și toate în degetul mic. Nu știu exact dacă de la mînă sau de la picior. Apoi au început falimentele…
Azi bisericile sunt goale. Nici măcar umplute de preoți sau pastori. Sunt vide. Pline de tăcere. Fără viață. Pentru că viața a (e)migrat acolo unde-i este locul: în familie. Alternativa familiei a fost biserica, o familie mai mare, cu Tată, Fiu, frați și surori și în multe cu Maica. Cîndva ca o familie a cetății, că de fapt, asta înseamnă ecclesia. A rămas, ironic parcă, și încă ce ironie a sorții, ce ne trimite la un Dumnezeu ce stă în ceruri și rîde, ambiția noastră de a-i ridica monumente. Unele mai goale ca altele…
Cu lideri pe care Dumnezeu i-a cartonat. O dată pentru că monumentele ridicate de noi nu sunt decît cartoane, nu aur sau argint. O altă ironie, Dumnezeu i-a plasat doar pe ei în dosul cartoanelor ca să ne dea lecții în vremuri virusate. Noi suntem în familie. În intenția numărul 1 a lui Dumnezeu, despre care se face atîta caz. Mai ales la nunți. La consiliere. La botezuri și binecuvîntări. Și chiar la parastase. Dar aș vrea să-l văd și eu pe liderul acela care a investit mai mult în familie, decît în cartoane.
Și în același timp un Dumnezeu care plînge. Plînge pentru că l-am părăsit. Pentru că în ciuda reunirii în familie, chiar și famiile noastre par de carton. Unele mai poleite decît altele. De ce au crescut abuzurile domestice în această perioadă? De ce distanțarea socială, antidotul împotriva infectării, a scos la iveală și distanțarea existentă în familie? După căsătoria via internet urmeză, firesc, divorțul via internet. Pentru că separarea s-a produs. Unei căsnicii de carton îi urmează un divorț de aceeași calitate.
Parcă suntem marcați de o teologie de carton, într-o biserică de carton, sub privegherea unor de lideri de carton. Să sperăm că cel puțin nu ne-am cramponat de un Dumnezeu de carton.
Soluția? Să dăm foc la cartoane, să incendiem mentalitatea noastră de carton cu focul Duhului!

GÂNDURI DESPRE CINA DOMNULUI ÎN VREMURI DE CARANTINĂ


O reflecție personală despre posibilitatea sărbătoririi Cinei Domnului cu medierea mijloacelor tehnologice în perioada întreruperii serviciilor datorită carantinei

Un coleg de slujire atrăgea pe bună dreptate atenția asupra faptului că această perioadă specială din calendarul sărbătorilor bisericii este marcată, în mod deosebit, de adunarea credincioșilor în jurul Cinei Domnului. Această sărbătoare a fost instituită de Mântuitorul Isus Hristos care i-a îndemnat pe ucenicii săi să continue să își amintească astfel de ceea ce a făcut Dumnezeu prin jertfa Sa de la Golgota. Este greu de imaginat că ar putea să treacă aceste sărbători ale Învierii lui Isus Hristos fără să ne întâlnim în jurul mesei Domnului.

Interpretarea diferitelor aspecte ale acestui eveniment extrem de semnificativ pentru viața bisericii a dus la foarte multe dezbateri teologice și la diferențe doctrinare și de practică. Oricare ar fi diferențele de interpretare (care sunt importante pentru identitatea fiecărei biserici) toate tradițiile creștine consideră însă că Cina Domnului este un moment esențial și de neînlocuit în viața liturgică a bisericii. De aceea bisericile nu au renunțat niciodată la sărbătoarea Cinei Domnului, indiferent de situațiile dificile prin care au trecut.

Fiecare credincios și fiecare adunare de credincioși aduce lângă aceste explicații și bogăția experienței umblării lor cu Dumnezeu și a modului în care Duhul Sfânt îi călăuzește (cum ar fi semnificația misionară ca mărturie sau importanța ca evanghelizare). Astfel se manifestă libertatea pe care o avem în Duhul atât timp cât stăm în învățătura Scripturii și sub autoritatea lui Isus Hristos. De aceea cred că este important și responsabil ca fiecare adunare de credincioși să caute împreună gândul lui Hristos despre care vorbește Apostolul Pavel în Filipeni 2:5 pentru ca să poată să spună, cum au afirmat primii creștini în Faptele Apostolilor 15:28 ca: ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă.

Mai mulți colegi de slujire și membrii din biserica pe care o păstoresc m-au întrebat care este părerea mea despre posibilitatea de a sărbători Cina Domnului on-line. Datorită carantinei trebuie să vedem cum putem să ne raportăm la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lume pentru ca să fim bun cetățeni și, în același timp, să urmăm învățătura Sfintei Scripturi. Prezentul punct de vedere nu reprezintă o abordare teologică exhaustivă ci este mai degrabă o reflecție care a fost generată de situația curentă și de întrebările primite.

Deoarece nu încerc să fac o abordare pur teologică ci să găsesc un mod de a ne manifesta în biserica noastră am pornit de la Sfânta Scriptură și apoi am mers la Mărturisirea de credință care este afirmația comună a bisericilor din Uniunea noastră despre cum înțelegem anumite aspecte de doctrină și de viață a bisericii. În mod preliminar trebuie înțeles că din textul Mărturisirii rezultă că bisericile baptiste se organizează pe principiul democrației autonome ceea ce înseamnă că deciziile legate de viața bisericii locale aparțin acestora pentru că aceste decizii trebuie să fie adoptate de adunarea de credincioși. Pentru o comunicare mai ușoară voi încerca să prezint înțelegerea mea sub forma de răspunsuri la întrebări.

1. Unde se întâlnește o biserică baptistă?
În înțelegerea baptistă biserica este adunarea celor credincioși. Din acest motiv, clădirea de cult nu are o importanță semnificativă deoarece biserica este formată din ucenicii lui Hristos oriunde se întâlnesc aceștia în numele Său.
Matei 18:20 „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
După cum mărturisește Noul Testament, adesea bisericile s-au întâlnit și în case.
Romani 16:5 „Spuneți sănătate Bisericii care se adună în casa lor.”

În înțelegerea baptiștilor clădirile sunt locuri necesare și utile pentru desfășurarea întâlnirilor și activităților dar nu au o semnificație spirituală anume. Domnul Isus face foarte clar acest aspect în discuția cu femeia din Samaria.
Ioan4: 19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc.
20. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu va veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei.
23. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.
24. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”

2. Cum putem fi prezenți în părtășia bisericii?
Într-o discuție cu un alt coleg despre cum să înțelegem participarea la părtășie am convenit că în mod evident prezența fizică este primul mod în care devenim prezenți în adunarea de credincioși. Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna posibil din diferite motive. Uneori există persoane care călătoresc, alteori sunt persoane care sunt bolnave sau, în situația de acum, suntem în carantină. Cred că putem învăța din abordarea Apostolului Pavel și a modului în care înțelege el prezența în Duh chiar și când lipsește prezența fizică. Pentru Pavel, care își dorea să fie alături de frații săi, nu pare să fie o problemă că el este departe și această situație nu înseamnă neapărat o lipsă de a participa împreună. El arată cum are loc această participare prin expresia că este cu ei în Duhul și se referă și la cei cu care nu se întâlnise. Pavel afirmă în Coloseni 2:1,5:
1. Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;
5. Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

Într-un mod extraordinar pentru secolul întâi, Pavel afirmă că privește cu bucurie la buna lor rânduială, deși el este de fapt departe cu trupul. Pavel înțelege că cei credincioși se află într-o unitate specială. Ei formează un singur trup, deci unitatea este dată de Hristos și Duhul este cel care dă viață acestui trup și tot Duhul este legătura dintre mădulare, așa cum afirmă în 1 Corinteni 12:13:
13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh

Pavel este și mai explicit de posibilitatea de a fi împreună cu cei credincioși chiar dacă nu poate fi prezent deoarece acest lucru se poate realiza prin puterea Domnului Isus. Astfel el argumentează în 1 Corinteni 5:3,4
3 Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
4 În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus,

Cu alte cuvinte, noi suntem împreună în același Duh și ca mădulare ale aceluiași trup de când l-am primit pe Hristos și am devenit copii lui Dumnezeu. Nu prin puterea noastră sau a tehnologiei formăm o unitate ci prin puterea Domnului Isus și datorită faptului că Duhul Sfânt este în noi.

3. Ce semnifică Cina Domnului în bisericile baptiste?
Mărturisirea de credință exprimă aici că semnificația Cinei Domnului, care este o poruncă a Domnului Isus, este cea a amintirii a ceea ce a făcut El, prin jertfa Sa, pentru păcatele noastre.

Noi credem şi mărturisim că, Biserica Nou-Testamentară̆ are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.
––
Cina Domnului, e simbolul morții Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin ne amestecate. Pâinea frântă ne amintește de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne amintește de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.
Cina se poate lua de către toți acei ce şi-au mărturisit credința în Domnul Isus şi au fost botezați.
De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-şi facă̆ cercetarea de sine.

4. Cine conduce în bisericile baptiste?
Mărturisirea clarifică următoarele aspecte despre naturii bisericii:

Noi credem şi mărturisim că, după̆ Noul Testament, totalitatea credincioșilor, fără̆ deosebire de rasă, naționalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează̆ Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizație pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuiți, adică̆ al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuți din nou.
Biserica locală, după̆ învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr’o localitate, născuți din nou, şi botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos – ca Mântuitorul lor
–––
La început Biserica se întrunea în case particulare.
Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaștem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească̆.
–––
Membrii între ei se numesc „frați” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naționalitate, clasă socială sau pregătire educațională̆.
Organizația Bisericii locale e făcută̆ pe principiul democrației autonome.

Din acest articol rezultă că biserica locală este formată de membrii acesteia și funcționarea sa nu depinde de clădiri sau de structuri administrative. Biserica se guvernează sub conducerea directă a lui Hristos prin Duhul Sfânt, fără să fie recunoscută existența unor grade ierarhice. Este deci responsabilitatea fiecărei adunări de credincioși să își organizeze viața duhovnicească după cum crede de cuviință, potrivit învățăturii Scripturii interpretate sub autoritatea lui Hristos și prin Duhul Sfânt.

5. Cine sunt preoții în bisericile baptiste?
După ce descrie diferitele poziții de slujire Mărturisirea clarifică:
Noi credem şi mărturisim că, preoția în conformitate cu Noul Testament nu formează̆ o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea e universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără̆ alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericești

6. Ce înseamnă să participi on-line la viața bisericii?
Una din problemele cele mai delicate o reprezintă înțelegerea a cea înseamnă să participăm când nu mai putem veni fizic împreună. Din fericire, datorită tehnologiei, este posibil să participăm în diferite moduri la întâlniri cu alte persoane sau chiar la întâlniri organizate de diverse organizații. Astfel putem să luăm legătura cu cei dragi, nu numai prin scrisori sau prin convorbiri telefonice dar și prin video, reușind să ne vedem și să ne facem prezenți unii altora cu ajutorul tehnologiei. În mod evident o astfel de prezență nu este la fel ca cea fizică dar este totuși o prezență și nu o absență deoarece altfel nu am mai comunica astfel.

Datorită situației de acum, universitățile și școlile desfășoară cursuri on-line la care studenții și elevii participă la procesul de învățământ. Multe organizații poartă discuții on-line despre activitățile lor și au ședințe on-line în care se iau hotărâri importante și legale. Chiar si întâlniri ale diferitelor organisme de slujire și conducere a Uniunii Baptiste au loc prin participare on-line. Ironia este că și discuțiile care dezbat oportunitatea de a participa sau nu on-line la Cina Domnului au loc tot prin participare on-line, concluziile fiind comunicate on-line.

Bisericile care au avut capacitatea tehnologică necesară au transmis deja servicii divine on-line încă înainte de carantină și încurajau membri care nu puteau fi prezenți fizic să participe on-line. De când cu carantina și mai multe biserici organizează întâlniri on-line, studii biblice on-line și servicii divine on-line la care membrii participă în diferite moduri (cântare, rugăciune, citire de texte, mărturii, discuții, predici). Dacă o astfel de participare on-line este acceptabilă cu ce ar fi diferită participarea la Cina Domnului într-un eveniment organizat on-line?

7. Ce înseamnă că spațiul on-line este un spațiu virtual?
Răspunsul la această întrebare poate să fie aparent complicat pentru cei care nu au reflectat asupra ei deoarece virtual poate fi înțeles în sensuri diferite. La un anumit nivel, virtual se poate referi la ceva care nu există efectiv (DEX) cum ar fi de exemplu spațiul creat în jocurile on-line. Chiar și în acestea, jucătorii participă după anumite reguli și jucătorul real participă printr-un avatar. Realitatea este însă definită de obiectivele jocului și de regulile cu care se joacă și putem spune că lipsește elementul de viață reală așa cum o experimentăm zi de zi (jucătorii au abilități supra omenești de exemplu). Spațiul creat on-line nu este însă virtual numai în sensul jocurilor.

Când cineva participă la o întâlnire sau la un eveniment organizat on-line de o instituție, persoana respectivă nu se găsește într-un joc imaginar. Ea participă ca ea însăși și participarea fizică este înregistrată și transmisă cu ajutorul tehnologiei. Astfel în întâlnirile on-line participanții sunt identificați prin dispozitivul folosit și uneori printr-un cont și o parolă. Această participare poate avea loc si cu tehnologie video și atunci persoana poate să fie și văzută. Serviciile divine on-line, studiile biblice on-line și Cina Domnului on-line nu sunt evenimente virtuale în sensul jocurilor ci evenimente reale care au loc și care sunt doar transmise prin aceste medii de comunicare.

8. Ce însemnă că biserica este adunată în spațiul on-line?
Cu ocazia ultimei cine, Domnul Isus a luat masa în prezența fizică a ucenicilor. Din acest motiv sunt persoane care consideră că fără o prezența fizică a membrilor (ucenicii) Cina Domnului nu poate avea loc. Este interesant că Scriptura nu clarifică și cum au luat cina ceilalți ucenici și femeile credincioase, mai ales că nu au fost în acea seara cu Învățătorul lor și nu au participat deci nemijlocit la Cina cea de Taină. Deși nu avem această clarificare astăzi bisericile au dezvoltat totuși propriile înțelegeri ale participării la Cina Domnului întemeiate pe alte texte relevante care ne arată cum porunca Mântuitorului a fost pusă în aplicare în biserica primară.

Mai important, și mai apropiat de situația noastră este cazul persoanelor bolnave din biserici și care nu pot participa la sărbătorirea din adunare. Acestora, Cina Domnului le este împărtășită prin reprezentanți care merg la persoana bolnavă ca să ducă Cina. Toate adunările consideră valabil acest tip de participare indirectă, datorită situației speciale în care se află persoana bolnavă.

Concluzie personală
În urma considerațiilor de mai sus și a discuțiilor avute cu colegi de slujire, cărora le mulțumesc pentru interacțiune, consider că în aceste condiții speciale, mediul on-line poate deveni un spațiu în care trupul lui Hristos se adună împreună ca să se roage, să se închine prin cântare, să studieze Scriptura, să audă predicarea Cuvântului și să sărbătorească Cina Domnului. Distanța impusă de carantină poate fi depășită cu ajutorul tehnologiei. Membrii bisericii care formează Trupul lui Hristos sunt aduși împreună în același Duh prin puterea Domnului Isus și participă prin credință la împlinirea poruncii Mântuitorului. După cum am văzut în Scriptură și în Mărturisirea de credință cade în responsabilitatea adunării locale de credincioși ca biserică adunată în numele lui Hristos să organizeze așa cum crede de cuviință această sărbătoare rânduită de Mântuitorul nostru.

În încheiere …
În încheiere îmi amintesc de o povestire a fratelui Richard Wurmbrand care își amintea cum în închisoare, pentru că nu se puteau întâlni și pentru că nu aveau cu ce să sărbătorească Cina Domnului au fost nevoiți să folosească ce aveau. Astfel credincioșii au sărbătorit Cina Domnului izolați în celulele lor fără să aibă elementele. Ei au participat prin credință și în Duhul la sărbătoarea instituită de Mântuitorul pentru că au înțeles că el este prezent cu ei chiar și acolo. Într-adevăr situația descrisă de Wurmbrand era o situație deosebită deoarece se afla în închisoare dar și zilele acestea când ne găsim în carantină ne aflăm tot într-o situație deosebită.

Otniel Ioan Bunaciu 6 aprilie 2020
Pastor, Biserica Creștină Baptistă Providența

Poate am înnebunit sau diferența dintre Iwo Jima și Mathausen


Am ieșit în decembrie 89 cînd nimic nu era sigur. Am fost în primăria din Arad pînă în 03.01.1990, cînd mi-am dat seama că revoluția a fost deturnată și prezența mea era inutilă. Liderul de atunci mi-a reproșat ca l-am lăsat singur. N-am vrut sa profit atunci. N-am avut spații comerciale, alte facilități. Nu mi-am depus dosar pentru a primi bani că am contribuit decisiv la răsturnarea comunismului. N-am primit nici măcar un mulțumesc. Cu toate astea aș face la fel a doua oară. Dacă aș mai avea vîrsta sau în ciuda vîrstei.

Cu ce se deosebește ciuma comunistă de atunci de pandemie? Atunci muream pentru libertate. Libertatea tuturor. A țării. Eram patrioți, dar poate de alt fel. Strigam NOI suntem Poporul! Credeam asta și au înțeles și cei ce ne stăteau în față. NOI, POPORUL, am învins.

Eram solidari. N-aveam nimic de pierdut.

Acum unii se plîng că pot să se îmbolnăvească. Să moară. Că pierd totul. Poate viața. Și-și dau demisia.

Acum 30 de ani unii și-au dat viața ca ei să aibă dreptul să facă asta. Ironic, nu?

Acum 30 de ani strigam Timișoara! Timișoara! pentru că Timișoara s-a jertfit. Am vrea să strigăm și azi. Dar azi nimeni nu se mai jertfește ca și Timișoara în decembrie 89.

Ce ne lipsește? Dotarea? Și atunci eram cu mîinile goale, dar aveam un crez: al libertății!

Ne jeluim că în 30 de ani de la decembrie 89 n-am progresat cu nimic. De ce oare? N-am progresat pentru că în ciuda acumulărilor materiale n-am acumulat nimic în suflet și spirit. Și în ciuda progresului material nu vom ieși din Egiptul robiei noastre naționale dacă nu înțelegem momentul ce ne poate da libertate. Cel al jertfei personale. Nu al celei instituționalizate impuse prin ordonanțe militare, manageriat defectuos sau patriotism din vîrful buzelor.

Veți spune că fac propagandă, că vreau să moară oameni nevinovați. Deja mor oameni nevinovați. Ce folos? Oricine știe că o bătălie se cîștigă cu o conducere bună, prin exemplu personal și prin colaborarea în caz de pericol.

Depinde de noi ce vrem: să cîștigăm bătălia cu pandemia, să ridicăm un monument eroilor sau victimelor. Este diferența dintre monumentul soldaților americani ce ridică stindardul victoriei la Iwo Jima și cel al victimelor lagărului nazist de la Mathausen. Toți au murit pentru libertate.

Numai învinșilor nu li s-au ridicat monumente…

Ce ne învață virusul?


Ne învață, printre altele s-o rupem cu clișeele evanghelice.
De exemplu clișeul ‘Eu nu cumpăr de la cutare că n-are caracter!”
Chiar așa? Păi acuma n-o să ai încotro.
Acum virusul lui Dumnezeu sau moartea sau sărăcia sau orice altceva va face să nu mai existe decît acest aproape al tău. Cred că noi evanghelicii ne-am cam grăbit să-i judecăm pe cei care nu sunt ca noi și să-i etichetăm fără speranță ca fiind destinați iadului.

 

E vremea sa recuperăm umanitatea, înainte de toate. Asta dacă tot susținem că Dumnezeu a făcut omul după chipul si asemănarea sa. Cine știe, poate asta este ultima șansă ce ni se oferă…

Ei, ia uite că iadul e lîngă noi. Cu ce ne deosebim de ceilalți? Că suntem creștini de marcă nu mai contează. Contează ce facem.

Acum contează mai puțin ce credem. Poate chiar deloc. Contează cum acționăm. Dacă nu vom acționa vom demonstra doar că creștinismul este paralizat în timp de criză și va fi aruncat la lada de gunoi a istoriei. Dacă nu pe motive ideologice, pe motivul pe care Cristos îl face cît se poate de clar în pilda samariteanului milostiv.

La ce ne-ar folosi să ne scăpăm trupul în dauna trupului și a sufletului aproapelui meu? Să fi făcut așa și Cristos?

Mă întreb dacă fricoșii menționați în Apocalipsă ca fiind rămași pe dinafară fac parte dintre cei care nu s-au implicat. Sper sa nu fiu numărat printre ei.

SARS-CoV-2 și globalizarea


Virusul ne-a globalizat și umanizat perfect. În loc de imnul național ar fi mai potrivit ca politia să ne pună corul robilor din Nabucco. Toți suntem oameni, nu mai există granițe pentru boala asta. Nu contează culoarea pielii, dacă ești sărac sau bogat, alb, negru, galben, copil, femeie, bărbat. Nu conteaza studiile, priceperea sau poziția în vreun sistem, aparat, structură. Toți suntem la fel: OAMENI!

Și într-un fel sau altul sclavi, dar liberi în fața bolii.

Adevărații creștini, cetățenii de bună credință și mașina de tocat carne


sursa:http://www.directorproduse.ro/oferte/masina-tocat-carne-manuala/

Unii americani și români s-au supărat pe primărița Hustonului. O lesbiană dată dracului ce i-a somat pe pastori să vină la control ideologic cu predicile. Cine știe, poate are și ea pregătire teologică sau o fi episcop metodist sub acoperire.

O chestie ciudată, ce impune o chestia anormală într-o lume extrem de liberă și necenzurată. Vorba vine… Numai departamentul cultelor mai făcea din astea pe vremea lui Dej. Dar s-au oprit și ei. Acum americanii sunt politic corecți, plini de dragoste creștină de dă p-afară din cauza persecuției acestei lesbiene cu zîmbetul malefic pe buze. Repetiție pentru apocalipsă!

Eu aș scrie ce-mi trece prin minte și aș predica ce mi-ar da Duhul. Sau n-aș produce nici o predică că inspirația vine de sus și nu o scriu. Oricum se vede că lesbiana asta nu-i dusă la biserică: nu știe că predica poate fi improvizată instantaneu.

Ce mai tura-vura? Titlul ce mi-a atras atenția spunea că adevărații creștini au început să sufere. Ptiu! Dacă pastorii ăștia sunt exact adevărații creștini, atunci ce ne facem cu ăia care sunt exploatați, torturați, alungați, executați? Ce facem cu cei cărora li se distrug casele, bisericile, familiile, onoarea, viitoru, trecutul? Ăștia sunt mai devărați ca adevărații?

Îmi aduc aminte de găselnița lui Iliescovici la rivoluțiunea din 89: cetățenii de bună credință la care făcea apel. Era o frază mai ușor de înghițit. Inodoră, incoloră, insipidă, fără miros și fără gust. Și a prins!

Cert este că o lună mai tîrziu, la demonstrația PNȚ și a Partidului Liberal din fața guvernului, un proletar bucureștean invitat dă pă stradă la tembeliziunea liberă făcea spume la gură în direct. Proletarul de la IMGB făcea apel la colegii lui de breaslă:

FAC APEL LA TOȚI COLEGII MEI DE SERVICIU, LA CETĂȚENII DE BUNĂ CREDINȚĂ, SĂ VINĂ SĂ COMBATĂ LOVITURA DE STAT A ȚĂRĂNIȘTILOR. TOȚI CEI CE VĂ UITAȚI ACUM LA TELEVIZOR PE ALT CANAL, SCHIMBAȚI CANALUL PE TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ!!!

(încercare de manipulare telepatică :-))

Acum ce să facem cu bieții pastori americani persecutați de lesbianca cea? Să facem apel? Să schimbăm canalul? Țara? Biblia? Pe Isus? Guvernul? Să vină republicanii la putere? Păi nu sunt ei din sud, din Texas?

O fi lesbianca Fiara? Ia să vedem, o calculație a numelui ei ce zice? 665? Cît p-aci!

Nu-i nimic cu mașina de tocat carne. Umplutură! Dar suna interesansky!

A, pe cînd sharia în Huston? Atunci să vedeți mașină de tocat carne. Automată!

 

Încă un sfîrșit terminat…


Și vestea bună e că de la Cezar încoace, o dată cu calendarul iulian, au existat 514 ani bisecți din 45 îH. La asta mai adăugăm o zi la patru ani, deci azi ar trebui să fie 28 iulie 2013!!!

Cum calendarul mayaș nu ținea cont de anii bisecți, dacă respectăm precizia lor, lumea trebuia să se fi sfîrșit cu 7 luni în urmă.

Așa că: Hepi niu dums dei!

În ceea ce ne privește pe noi, primul ministru, dl Ponta II, a dat un comunicat prin care îi anunță că datortită cheltuielilor făcute de guvernul anterior, a crizei și a iernii grele, datorită lipsurilor de la buget, evenimentul a fost anulat pentru România care nu își permite să participe.

Dar iată și cîteva soluții alternative:

sursa: http://www.birdsdessines.fr/tag/2012-fin-du-monde/

sau:

 

 

 

Frăţia albă din Kiev şi Maria Devi Hristos


Noua lume postcomunistă la est de ceea ce reprezenta odată Cortina de Fier s-ar putea, până una alta, să nu fie chiar atât de nouă. În capitala Ucrainei, Kiev, în noiembrie 1993 a izbucnit o panică religioasă, de o intensitate aproape medievală, ca urmare a anunţului dat de Maria Devi Hristos, figura reprezentativă a cultului apocaliptic numit Frăţia Albă, conform căruia „sfârşitul” este aproape. Poliţia a invadat străzile cuprinse de revoltă, în special pentru a opri miile de tineri isterici ale căror creiere fuseseră probabil spălate, şi care se omorau între ei în piaţa centrală, în timp ce părinţii, la fel de isterici, îi căutau.

Un fost jurnalist al mişcării comuniste a tineretului, Marina Tsvgun, îl cunoscuse pe mentorul ei gen Svengali (o persoană care o domină complet pe alta, de obicei din motive egoiste sau maliţioase), Yuri Krivonogov, doar cu un an în urmă. Auzind că Marina îl văzuse pe Dumnezeu atunci când, suferind un avort, fusese la un pas de moarte, hipnoticul Krivonogov a luat-o rapid de soţie, după care au pornit împreună într-un tur al Rusiei şi Ucrainei. Afişele o prezentau drept „adevărata sfânta Maria Devi Hristos”; foile volante proclamau oraşul Kiev drept noua Calvaria (Golgota), mutată acolo din Palestina în urma mişcărilor plăcilor tectonice.

Câştigând tineri adepţi de pretutindeni (mulţi fugind de acasă pentru a ajunge la Kiev), la începutul anului 1993 cuplul soporific proclama că lumea îşi va găsi sfârşitul la 24 noiembrie. Din localităţi depărtate precum Murmansk şi Sverdlovsk din nordul Arcticii, părinţi disperaţi şi-au căutat copiii dispăruţi pe măsură ce membrii noului cult se îndreptau spre Kiev. Când data prezisă Apocalipsei a fost reactualizată pentru 14 noiembrie, Krivonogov a prezis liniştit că: „Nu vor exista explozii, doar cutremure şi tulburări imense.”

Chiar şi când soţii Krivonogov au fost, în cele din urmă, arestaţi pentru această farsă enormă despre sfârşitul lumii, chiar şi când sinuciderile în masă au fost împiedicate şi ora „sfârşitului” a trecut fără convulsii fatale, rudele tinerilor dispăruţi de acasă au avut parte de mici consolări.

Kiev-ul abunda în poveşti groaznice despre spălarea creierului cu droguri şi despre recrutarea de adepţi prin distribuirea de dulciuri otrăvite. Se spunea că Krivonogov (un mistic ştiinţific cu mai multe denumiri: cibernetician, profesor de yoga şi telepat) lucrase în armata sovietică unde producea droguri soporifice care erau folosite în războaiele psihologice. Indiferent de adevărul din spatele panicii şi zvonurilor, era limpede pentru mulţi observatori alarmaţi că statul sovietic nu distrusese ci doar înăbuşise un suflet slavon mai străvechi – puternic religios, adept al austerităţii, superstiţiilor şi chiar automutilării extreme.

sursa: http://www.lovendal.net/wp52/fratia-alba-din-kiev-si-maria-devi-hristos/

Am aflat data precisă a sfîrşitului lumii: azi!


NU, cele două personaje ciudate din desenul alăturat nu au dreptate! Sfîrşitul nu vine din cauza încălzirii globale. Nici din cauza iernii atomice. Nici nu e vorba despre un sfîrşit curînd: sfîrşitul lumii, aşa cum am mai afirmat, vine azi! Să vă spun eu din ce cauză lumea se sfîrşeşte azi. Mulţi şi-au dat cu părerea cînd va fi sfîrşitul lumii, tot atîţia, adică mulţi, au greşit. Pur şi simplu, cu toate că au fost foarte convinşi au, dacă putem spune aşa, foarte greşit. Lamentabil! Ştiu că Scripturile ne spun că nu este treaba noastră să anticipăm sau să calculăm, dar ce contează, n-o fi asta singura şi cea mai periculoasă interdicţie încălcată! Care ar fi pericolul? O să trăim mai mult! Şi chiar dacă mă expun riscului de a deveni ridicol, ce mi se va întîmpla? Voi fi invitat ca Dinescu să plec de pe partea aia a Dunării, o să fiu dat afară din ţară, din biserică, vînzătoarea de ziare de la colţ va refuza să îmi ia banii pentru ziarul preferat şi mi se interzice accesul la mall? Nu, nu cred că o să am astfel de probleme. Dar să las divagaţiile şi să vă elaborez pe marginea ştirii bombă. Ştirea o lansez pentru că în urmă cu cîteva zile am primit un mail din ăla Fw: fw… L-am şters. Apoi mi l-a trimis soţia! Nu puteam să nu îl citesc, să văd dacă este sau nu important. Poate m-am înşelat şi nu trebuia să îl şterg fără să-l citesc. Iată cam ce conţinea:

E clar că vine sfîrşitul lumii! Cum de ce? Pentru că toate merg de-andoaselea! Pentru că toate veştile sunt rele. Dacă deschizi teveul auzi numai ştiri care te fac să spui:  „Vine sfîrşitul!” Ba mai mult personaje cu mare înfluenţă, de mare importanţă se agită şi trag concluzia „că aşa nu se mai poate” sau „este inimaginabil”! Ca şi cînd realitatea nu este mai rea ca imaginarul… Cîteva exemple:

Guvernul nu are bani pentru aia, guvernul nu mai are bani pentru cealalată. Guvernul conduce ţara de mai bine de un an, dar lucrurile merg prost din cauza celor ce nu guvernează. Guvernul a luat un împrumut de circa 20 de miliarde de euro, dar noi îl trebuie să îl plătim. Cu toate că poporul primeşte tot mai mult, numărul săracilor sporeşte în fiecare zi. Guvernul nu a tăiat salariile bugetarilor, dar bugetarii iau mai puţin bani. Guvernul a dat medicamente gratuite, dar ele trebuie cumpărate. Apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Tot la noi, cu toate că avem petrol, benzina e tot mai scumpă; cu toate că avem gaze, nu ne putem încălzi iarna şi împrumutăm bani să ne plătim facturile. Asistenţa medicală gratuită o plătim, doctorii ne pleacă, iar preşedintele se tratează în străinătate. Avem un preşedinte ce spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Primul ministru îl imită. Acelaşi prim-ministru ştie totdeauna ce vrea „românul”, dar nu-l întreabă niciodată. În contextul dat, banii ţării sunt tot mai puţini, dar avem tot mai mulţi miliardari. Cel mai performant guvern confirmat de parlament este cel care tocmai  fusese destituit pentru incompetenţă. Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu lor cu 15%.  În ultimul an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000. Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul.  S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite. S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%. Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar,  prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru. Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este profesor de drept constituţional. Acesta nu poate explica cum legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea. Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa. O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane. Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent în funcţie trei prim-miniştrii: unul demis, unul interimar şi unul desemnat. Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară. De cînd am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost. Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii. Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari. Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente. Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere. Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent. S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20, 000 de intreprinderi lunar. Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi.  Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare  peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări.  Construim  în fiecare an sute de kilometri de autostradă, deci avem autostrăzi tot mai puţine; prin urmare gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt. Pentru ca guvernul să facă cunoscută în toată lumea ştirea, s-a decis punerea la punct a unei pagini web ce va costa o bagatelă de 500 de milioane de euro!

Numai dacă sfîrşitul e foarte, foarte aproape, ai putea face aşa ceva! E o cacialma totală! Nici Ceauşescu nu a dat atîtea legi proaste! Din punctul meu de vedere sfîrşitul lumii e azi! pentru că am impresia că cea mai mare parte a cetăţenilor din ţara asta nu mai trăiesc pentru ei. Viaţa noatră a luat sfîrşit, cel puţin în România: sfîrşitul e azi!

V-am convins?