PIERDEREA IDENTITĂŢII CULTURALE, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE


Ziarul românilor din Andalucía

Autor: Valeru Ciurea

Încercând să găsesc o cale pentru a răspunde la întrebarea din titlu, am apelat la câţiva oameni cunoscuţi mie şi care provin nu numai din medii sociale diferite, ci au şi pregătiri diferite, grade diferite de educaţie şi cultură.

Mi s-a părut a fi o bună modalitate de a afla cât de uşor sau cât de greu se integrează oamenii în comunităţi care le sunt străine, cât de mult îi ajută cultura lor proprie în raport cu culturile şi educaţiile cu care vin în contact. Astfel, am aflat de la doi oameni speciali, soţ şi soţie, care au părăsit România în primăvara anului 1990, imediat după căderea comunismului, că pentru acela care pleacă într-o ţară străină este o ruptură formidabilă şi că trebuie să fii deosebit de puternic pentru a renunţa la tradiţiile şi obiceiurile cu care trăisei până la plecare. Cei doi au făcut diverse activităţi…

Vezi articolul original 3.516 cuvinte mai mult

Patru ani de la condamnarea comunismului: Autopsie sau vivisectie?


Adevărul doare. Adevărul poate fi tardiv. Dar nu-şi pierde niciodată valoarea!

Au trecut patru ani de acea sesiune, unica in istoria Parlamentelor Romaniei, din 18 decembrie 2006, moment deopotriva sublim si penibil, inaltator si degradant. Sublim, pentru ca, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, intr-un gest fara precedent in lumea post-comunista, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, pe intreg parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal.  Penibil, pentru ca de  la Ion Iliescu la C. V. Tudor, de la „Antelene” lui Dan Voiculescu la „Ziua” lui Rosca Rosca Stanescu, de la cate un politolog ori istoric ofuscat  la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Paunescu, intreaga artilerie grea a gemetelor, imprecatiilor si istericalelor patriotard-comuniste s-a mobilizat spre a boicota aceasta condamnare.

Expertiza comunismului

Am discutat mult in aceste ultime luni despre comunism si despre Raportul Final cu profesorul Virgil Nemoianu. Tin sa-i multumesc aici pentru excelentele observatii/sugestii pe care mi le-a propus. Mi-a si…

Vezi articolul original 2.117 cuvinte mai mult

„Nepovestitele trăiri ale templierilor români”


Ai, mamă! Ce de eroi!!!

Savonarola who?

Motto: „Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă” (Berilă Vlahul către Kremvurşt von Schlitz)

Dacă n-aţi fost în seara asta la târgul de carte, aţi păţit ca mine. Adică aţi ratat şansa de a fi de faţă la lansarea ultimului roman al lui Adrian Voicu, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.

Nu-l cunosc încă pe Adrian Voicu, dar, din fericire, mai pot remedia situaţia cu ajutorul prietenilor comuni. Şi clar trebuie s-o fac, îi datorez cel puţin o bere pentru tratamentul cu râs sănătos pe care mi l-a aplicat fără să vrea prin simpla lectură a cărţii lui. Pe lângă că e meşter la fraze, omul are un simţ al ludicului şi o imaginaţie onomastică absolut remarcabile. Belicoase şi bisericoase doar atât cât trebuie, bune de gură,  tari de virtute, iubăreţe de vin şi nu numai, cosmopolite şi, la urma urmei, teribil de liber-schimbiste…

Vezi articolul original 533 de cuvinte mai mult

Totalitarian brotherhood in action…


Din marile minciuni comuniste: Molotov şi pretinsa protejare a populaţiilor din vestul Poloniei. Am citit despre asta în copilărie, într-o carte a unui autor sovietic. Cu câtă amărăciune şi ce greu le-a fost sovieticilor să-şi calce pe inimă şi să ocupe Polonia. Şi apoi să-i omoare ofiţerii, intelectualii, clerul.

No automatic alt text available.

September 17, 1939: Every word in Vyacheslav Molotov’s infamous speech on that day was a shameless, blatant, egregious lie: „Events arising out of the Polish-German War have revealed the internal insolvency and obvious impotence of the Polish state. Polish ruling circles have suffered bankruptcy… Warsaw as the capital of the Polish state no longer exists. No one knows the whereabouts of the Polish Government. The population of Poland have been abandoned by their ill-starred leaders to their fate. The Polish State and its Government have virtually ceased to exist. In view of this state of affairs, treaties concluded between the Soviet Union and Poland have ceased to operate. A situation has arisen in Poland which demands of the Soviet Government special concern for the security of its State. Poland has become a fertile field for any accidental and unexpected contingency that may create a menace for the Soviet Union…Nor…

Vezi articolul original 105 cuvinte mai mult

Despre Monica Lovinescu la Universitatea Maryland


Monica Lovinescu…

Am tinut azi la Universitatea Maryland o prelegere despre intelectualii critici si disolutia ideocratiilor comuniste. Am vorbit despre doi asemenea intelectuali: scriitorul ceh Ivan Klima, ale carui memorii (“A Crazy Century”) au aparut recent la Grove Press cu o prefata de Madeleine Albright si despre Monica Lovinescu. Am comparat ideile lui Klima din timpul Primaverii de la Praga cu acelea ale ganditoarei romane. Klima a fost, alaturi de Ludvik Vaculik, Eduard Goldstucker, Vacalv Havel, Antonin Liehm, printre cei mai activi suporteri ai democratizarii din Cehoslovacia.

Intelectualii romani, cum scria Monica Lovinescu, au ezitat sa actioneze in aceeasi directie, au ramas „orfani ai curajului” si au platit, in anii care au urmat, pretul pentru acea reticenta. De la Paris, in acel crucial an 1968, Monica Lovinescu a reusit sa ofere reperele esentiale pentru o sincronizare a culturii romanesti cu aceea a unui socialism care nu injoseste omul. Din pacate…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul


Din când apare şi diavolul:

Vladimir Ilici Ulianov, devenit Lenin, s-a născut la Simbirsk, in Imperiul Rus, pe 22 aprilie 1870. Adolf Schicklgruber, devenit Hitler, s-a născut la Braunau am Inn, in Imperiul Austro-Ungar, pe 20 aprilie 1889. Fără ei, milioane de oameni nu ar fi fost masacraţi. Tăcerea şi consimţământul, conformismul cel mai obedient şi răbdător, sunt însemnele inconfundabile ale zodiei totalitare. Timp în care diverşi inspectori ai sufletelor, servitorii dictaturilor concentraţionare, se pregătesc să mai adauge vreun cadavru etic pe lunga listă a oribilelor lor cuceriri. Dincolo de atâtea triste abdicări, rămâne însă certitudinea raţiunii ca substrat al speranţei, convingerea că solidaritatea, individuală şi socială, poate învinge noaptea totalitară.

Poate ca nimeni nu a afirmat mai limpede acest lucru decit Hannah Arendt in finalul „Originilor totalitarismului”: „But there remains also the truth that every end in history necessarily contains a new beginning; this beginning is the promise, the only ‚message’ which the…

Vezi articolul original 128 de cuvinte mai mult

Un proiect cât o bibliotecă (Vasile Popovici despre Mihnea Berindei si istoria comunismului din Romania)


Putem spune că Ceauşescu s-a sinucis? Probabil că da.

 

Documentele editate de regretatul istoric Mihnea Berindei împreună cu Dorin Dobrincu și Armand Goșu sub titlul Istoria Comunismului din România ar fi trebuit să fie o anexă la Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Inițial, aceste documente urmau să apară într-un singur volum, probabil de dimensiunea Raportului și să acopere întreaga perioadă 1945–1989. Cercetarea arhivelor a scos însă la suprafață un număr impresionant de informații de primă importanță, astfel că munca lor s-a întins mult dincolo de limitele ce și le fixaseră anterior. Până acum au apărut trei masive volume însumând câteva mii de pagini. Iar publicarea a ajuns la anul 1975. Între timp, sufletul proiectului, Mihnea Berindei, s-a stins din viață. Nu ne rămâne decât să sperăm ca Dorin Dobrincu și Armand Goșu vor avea puterea și voința să ducă la capăt ce au început. Importanța excepțională a muncii lor de până acum ar trebui să…

Vezi articolul original 2.197 de cuvinte mai mult

Poveste fără de sfârşit sau cum începe-o zi normală


Winnie-the-Pooh HD Wallpapers

Ne fugăream prin pădure. Era un fel de v-ați-ascunselea verișoară cu țară-țară vrem ostași! Era un hai total. Dar Aiurel își pierdu din nou coada. Era oare ceva genetic? Ceva ce ținea de educația primită? Mai degrabă de lipsa ei. Era inadmisibil să-ți pierzi coada! Vi-l închipuiți pe Tigru fără coadă? Imposibil.

Aiurel, Tigru și Winnie făcură fețe lungi. Purceluș își ascunse boticul între urechi. Erau vizibil deranjați de această sirenă ce suna aiurea-n pădure. O fi apărut un personaj nou? Ei, aș! Era sirena de pe Titanic. Adică de pe telefonul meu, botezat Titanic. Scufunda-s-ar! Fatidica oră 6.30 dimineața. Raiz ănd șain!

Dezambalarea, spălarea, ferchezuirea, re-ambalarea, împachetarea, îmbarcarea și plecarea. La muncă nu la mâna-ntinsă, tovarăși. Adică domni, că tovarășii s-au capitalizat. Vechii proletari sunt noii proletari, vechii comuniști sunt noii capitaliști. După cum vechii securiști sunt noii… Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim… suna Internaționala și ce adevărat sună și azi. Era un cântec global înainte de geneza globalizării.

Rugăciunea din mașină, așa ca de o nouă zi, cu Doamne ajută-ne, Doamne ferește-ne și Doamne care-o fi treaba noastră azi. Invariabil despre vreme, mașina care ținea drumul și drumul care ținea gropile. Aici sunt banii dumneavoastră. Mai bine-ar fi fost în portmoneul neveste-mi!

Suta până la primul STOP. Transformat în cedează trecerea și gata. Redresare pe contrasens sub farurile, claxonul și multă anatomie străină și autohtonă. Domle, nu poți să conduci mai sportiv că te agresează cu vocabularul șoferii ăștia de TIR. Ce-or fi citit când erau mici? Culegere de texte suburbane, ediția pentru ochișori micuți? În curând coloană de coloană, așa că stăm cuminți. Azi e joi, deci cu câțiva kilometri mai la vale becurile și avertizarea sonoră a barierei concurează cu orga de lumini a discotecii locale.

Spre nemulțumirea participanților la traficul înlemnit trec ca la defilare prin stânga, pe banda din sensul opus acum goală ca fata de la pagina 5 a ziarului Ziua. Doar că eu nu sunt nici fată, nici gol. Sunt impertinent sau vorba șefei, am tupeu. În engleză to peu sau toopeoo. Ca să calmez coloana isterizată fac la stânga, dispărând spre firmă.

Firma mea cu care din când mai îmi dau în cap. Nu de alta, dar aşa se spune, nu se face. Şi aşa începe o nouă zi…

Valsul nr 2 în salină…


Salina Turda în imagini pe Vals 2 Shostakovici. Cine a fost el? Ne spune Wiki.

sursa: wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Dmitri_Shostakovich

The family moved to Moscow in spring 1943. At the time of the Eighth Symphony‘s premiere, the tide had turned for the Red Army. As a consequence, the public, and most importantly the authorities, wanted another triumphant piece from the composer. Instead, they got the Eighth Symphony, perhaps the ultimate in sombre and violent expression in Shostakovich’s output. In order to preserve Shostakovich’s image (a vital bridge to the people of the Union and to the West), the government assigned the name „Stalingrad” to the symphony, giving it the appearance of mourning of the dead in the bloody Battle of Stalingrad. But the piece did not escape criticism. Its composer is reported to have said: „When the Eighth was performed, it was openly declared counter-revolutionary and anti-Soviet. They said, ‘Why did Shostakovich write an optimistic symphony at the beginning of the war and a tragic one now? At the beginning, we were retreating and now we’re attacking, destroying the Fascists. And Shostakovich is acting tragic, that means he’s on the side of the fascists.'”[44] The work was unofficially but effectively banned until 1956.

Left to right, 4 October 1946: Sergei Prokofiev, Shostakovich, Aram Khachaturian

In 1948, Shostakovich, along with many other composers, was again denounced for formalism in the Zhdanov decree. Andrei Zhdanov, Chairman of the RSFSR Supreme Soviet, accused the composers (including Sergei Prokofiev and Aram Khachaturian) of writing inappropriate and formalist music. This was part of an ongoing anti-formalism campaign intended to root out all Western compositional influence as well as any perceived „non-Russian” output. The conference resulted in the publication of the Central Committee’s Decree „On V. Muradeli’s opera The Great Friendship„, which targeted all Soviet composers and demanded that they write only „proletarian” music, or music for the masses. The accused composers, including Shostakovich, were summoned to make public apologies in front of the committee.[49][50] Most of Shostakovich’s works were banned, and his family had privileges withdrawn. Yuri Lyubimov says that at this time „he waited for his arrest at night out on the landing by the lift, so that at least his family wouldn’t be disturbed.”[51]

O avertizare mai veche


Christians feel increasingly useless, argues Rodney Clapp, not because we have nothing to offer a post-Christian society, but because we are trying to serve as „sponsoring chaplains” to a civilization that no longer sees Christianity as necessary to its existence. In our individualistic, technologically oriented, consumer-based culture, Christianity has become largely irrelevant. The solution is not to sentimentally capitulate to the way things are. Nor is it to retrench in an effort to regain power and influence as the sponsor of Western civilization. What is needed is for Christians to reclaim our heritage as a peculiar people, as unapologetic followers of the Way. Within the larger pluralistic world, we need to become a sanctified, subversive culture that develops Christian community as a truly alternative way of life. Christians must learn to live the story and not just to restate it. Writing inclusively with considerable verve, Clapp offers a keen analysis of the church and its ministry as we face a new millennium.

Închipuire sau întruchipare?


Dave Granlund - Editorial Cartoons and Illustrations ...

După alegerile măsluite sau nu din Statele Unite, gândurile-mi încep să dea târcoale prin Orientul aproape Mijlociu. Aţi ghicit, Afganistan. Biden pune-n operă adio-ului pronunţat de Trump în urmă cu ceva timp. Doar că felul cum este pronunţat acest adio seamănă mai degrabă cu cel al celebrului personaj de film românesc de prin anii 80: Ádio mă!

Americanii zic că nu toţi occidentalii vor fi evacuaţi. Ba chiar că au început petrecerile talibane cu femei, copii şi alte categorii abuzate în stil fundamentalist musulman. Fără a enumera niscaiva occidentali şi americani ce nu mai îndrăznesc să cate către aeroport. Semn bun, vor fi mai puţini oameni de evacuat. Nu-i nici o închipuire? Nici a serviciilor secrete?

Dilul talibanilor americani cu talibanii afgani este un semn bun. Primii au zis că pleacă fără motiv, după cum au intrat fără motiv. Şi să mai crezi că doar pentru ruşi este valabil bancul cu turismul… Deci, după mulţi ani cu trilioane sau triliarde aruncate pe apa războiului, americanii se retrag ca-n Saigon – sau din Saigon. Sau mai rău. Nu-i nici o închipuire!

Cred că americanii-s mai buni la intrat decât la ieşit, dar cine nu e bun la aşa ceva? În istorie: evreii – na, că ăştia au ieşit cu bine şi din Egipt şi din Babilon şi din Asiria – grecii, romanii, şi alte popoare migratoare, turcii şi alte popoare colonizatoare şi imperiale. În ultimul rând nemţii şi sovieticii, ulterior ruşii. Şi nu ies ruşii din Transnistria, Crimeea şi alte Sirii. Siri, tell me more!

Dacă nemţii-s folosesc resursele să-şi aducă cetăţenii la aeroport (vorba aia, bine că i-am adus şi noi pe ai noştri), oare americanii şi britanicii n-o să facă la fel? Şi doar până-n 31 august? Nu se ştie. Poate-ar trebui să vadă şi să re-vadă filmele demodate ale anilor 80 Missing in Action. Şi ca să li ridice moralul ceva Rambo şi alte cele.

Dar eu bănuiesc – probabil că mai mult ca sigur – dacă pot să mă exprim aşa, că liderul talibanilor afgani n-a petrecut degeaba opt ani în Cuba. Adică la Guantanamo, pe teritoriu american. Nu ştim ce a promis, de ce l-au eliberat şi ce a mâncat acolo. Oricum, dacă totul merge bine (whatever this means), va fi asasinat – de oricine, oricând, oriunde. Ca să vină alţi talibani la putere. Întruchipare?

Şi mă aliniez cu cei ce visează un Afganistan talibanez cu faţă umană şi speră ca acolo să-şi găsească alinare şi talibanii americani, fie ei de stânga sau de dreapta. Primii în ţara viselor opioide, consumând şi visând la un viitor democratic de tip socialist sau comunist pretutindeni în lume. Ultimii în tărâmul AKM-urilor şi altor echipamente mortale unde tot dreptaciul poate să tragă pân’ la loc comanda. Chiar îmi închipui!

Apropo, roşii, adică scuzaţi, ruşii au zis că talibanii afgani au pus mâna pe 150 de elicoptere ruseşti încă în stare de funcţionare. De fapt 149 că au picat cu unul din lipsă de piloţi profesionişti. Bre talibani afgani, helicopteru nu-i avion! Plătiţi şi voi nişte ruşi c-aveţi de unde. Pese: mi-a plăcut chestia cu steagul vostru în stil Iwo Jima… Întruchipare, ce mai!

Sau vindeţi ce aţi pre-luat de la americani, ruşi şi alţi fabricanţi de arme să aveţi bani de cheltuială. Şi maşinuţele alea electrice în care vă dădeaţi mai ieri costă. Cheş in hend nu e închipuire.

În rest nu-i deplâng decât pe creştini. Dacă mai sunt afgani creştini pe acolo. Dac-a existat o întrupare şi-l întruchipează pe Cristos.

How Newspaper Front Pages Covered The Fall Of Afghanistan ...