(S)Pre Canaan…


La puțin timp după ieșirea din Egipt poporu resimți ponoasele aprovizionării cerești: mană, mană și iar mană. Regimul alimentar era foarte restîns, restrictiv și plat. (O mică digresiune: în anii 70 am citit o carte despre un posibil război atomic pe Terra. Intrați în buncăre ocupanților americani li se dădea (din motive lesne de înțeles) aceiași hrană fără formă, același gust, aceiași consistență.)

Nexam castraveți extra, ăia calitatea a doua se dădeau pe sub mînă. După cum obiceiurile vechi mor greu, tot așa și gusturile deprinse în copilărie: ciocolata Pitic, parizerul cu 1.30 suta de grame, Sana la sticlă și brînza Făgăraș reveneau de undeva din străfundurile papilelor gustative… Vîrstnicii își aminteau cu duioșie, aproape lăcrimînd cremvuștii, micii și berea de la ziua de naștere a faraonului, defilările de odinioară pricinuite de victorii mărețe, emoțiile înmînării cravatei de pionier al Marii Piramide, a primirii în organizația Tineretul Piramist și decorarea drapelului de luptă al unității cu ocazia depășirii planului la canalul Marea Roșie-Marea cea mare. O tempora!

Dar acum erau la hotarele țării promise și întrebarea se pune cam așa: cum de la vederea tuturor bunătăților din Canaan, după traiul mizer și periculos presărat de exterminarea tuturor băieților nou-născuți, evreii doreau să se întoarcă de unde au plecat? Cît de bine putea fi să trăiești ca sclav?

Evident erau adînc întipărite lozincile de genul Toată lumea avea un job. Sau Toți eram egali. Sau Fiecare avea unde locui. Oricum Egiptul se afla pe culmi de progres și civilizație, se nevoia spre visul de aur al întregii omeniri. Cum să pleci într-o țărișoară mică, înapoiată, locuită de monștri, fără infrastructură și legumicultură avansată în lipsa deltei?

Dacă n-ar fi fost urgiile alea, mai ales ultima, ar fi putut trăi mult și bine în Egipt. După moartea faraonului rău, poate ar fi venit unul bun ce le-ar fi dat pămînt în Regiunea Autonomă Iudaică. Ar fi avut parlamentul lor, magazinele lor cusher, etc. Și cine știe, poate unul dintre ei ar fi ajuns prim-ministru, la fel ca Iosif. Nu?

Dintre cei mai maturi evrei doar doi au intrat în Canaan. De necrezut? Se pare că în unele cazuri, atunci cînd apare o schimbare bruscă, doar nepoții au șanse să intre în noua dimensiune. Uitați-vă la noi! Mai avem 14 ani de deșert… Cel puțin! Iar după deșertul actual nu ne așteaptă Canaanul.

Vechiul Testament în secolul XXI: tot Ghedeon


Și cum vă spuneam (vorba vine, de fapt scriam…) și-a făcut apariția un înger. Uitase de butonul de camuflaj, așa că era vizibil pentru ochiul omenesc. Voia să stea la umbră. Să nu-mi spună cineva că îngerului-i era cald, că transpirase sau că-i bătea soarele-n ochi. Că nu cred că făcea insolație!

Se uita la mezinul Ghedeon, ce-și vedea de agricultură. Oare de ce nu venise mai repede, înainte de criză? De fapt, înainte de cascada de crize. Mai economisea și omu niște bani, niște timp, nește energie și în loc de zoală Ghedeon putea merge la teatru cu soția sau la multiplex cu întreaga familie. Tocmai rula saiăns ficșănul David și Goliat. O producție plină de patriotism, ecșăn și siuspons. Uite domle cîte se puteau face dacă în iconomia sa îngerul se implica mai devreme, mai specific, mai personal! Da el, nu și nu. Nu venise vremea. De parcă pe vremea aia taim nu era manei.

Probabil că Ghedeon era pe Rudotel. Sau poate îngerul era îmbrăcat prea anost. Nu cred că era prea scund, că nu l-ar fi băgat în seamă. Nici blond. Esențial este că dialogul l-a deschis extratestrul. Sper să nu fi venit cu o farfurie zburătoare. Dacă a venit, atunci îi bai!

Ghedeon nu-l contrazise la binețea ,,Ză Fors bi uiz iu, men!” Putea să-i zică, cel puțin, ,,Ba uiz yu!” Sau ,,Îhî…” Sau ,,Sigur!” Sau să-i răspundă în stilul lui Robin Williams, Dumnezeu să-l ierte…

Simptomatic însă, Ghedeon nu-și tratează problemele personale, rata de schimb dezavantajoasă șechel/dolar/euro sau prețul tonei de cereale la bursa din Londra.Nici nu pomenește de lipsa banilor pentru educația copiilor, iminenta operație a soției și neplata ultimelor două rate la casă. El nu-și putea explica situația actuală per global în lumina minunilor trecute. Ieșirea din cea mai avansată civilizație, cea a Egiptului, reușita Dumnezeului proto-părinților săi, pleiada de minuni trecute nu cadrau cu prezentul flasc și cu lipsa minunilor. Concluzia firească, logică și naturală e rostită ca o sentință, un reproș la adresa unui Dumnezeu dispărut de pe scena istoriei: ,,Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mîinile dușmanului!”

Dintr-o dată îngerul îl privește și dă un comunicat de presă: ,,Te trimit cu mîinile-n buzunare să-i lichidezi pe invadatori!”

Zău așa: O fi Jeanne d’Arc travestită? Îngerul ăsta n-a văzut măcar un singur film de acțiune? Are impresia că Ghedeon și-a făcut stadiul de pregătire la Uest Point? Și cît valorează un ordin verbal? Nici măcar nu era scris. Nici măcar nu era un contract, un legămînt, ceva… Ce, voia să-și lase ciolanele p-acolo? Dacă s-ar risca, dacă dușmanul ar fi înfrînt și alungat, el cu ce s-alege? Îl iartă bancăa de datorie? O săi ridice statuie? O să-l ia pe faraon de ginere? Puțin probabil.

Poate îngerul ăsta se distrează. O fi în ziua lui liberă. Îi arde de glume. Ia să-i facem un test. Dacă el e el, să vedem dacă are răbdarea să stea aici vreo două, trei-patru ceasuri. Să vedem dacă papă ca mine și ca tine. Dacă-i bal, bal să fie!

Bre îngere, dacă tu ești tu, dacă te supui condițiilor mele, atunci mai vedem… Ia, mîncă, bea și…

Și îngerul stă parcat. Ghedeon vine cu papa, iar el scoate dintr-o dudă ceva foc din piatră. Și din întîmplare atinge butonul de… și dispare. Unde? Cum? Nu știm. Îl lasă pe Ghedeon vorbind singur și gata să tragă alte concluzii. Poate de data asta valide.

O nouă categorie: Vechiul Testament în secolul XXI. De data asta Ghedeon.


Arta recontextualizării atrage ascultători și cititori. Îi și îndepărtează pe conservatori și legaliști. Nervi sau surîsuri, sprîncene încruntate sau degetul mare de la mîna dreaptă activat. Și, vorba unui proverb turc: à la guerre comme à la guerre.

Tălmăcit pre limba noastră, la gară, ca la gară. Deci nu ce scrie în tecst e important, ci ce se înțelege. Sper să nu re-ajungem la turnul lui Babel. Cine știe ce mai înțelege Uny. Că Uny nu e normali, domle!

Deci:

A apărut un înger. Din senin. Sau din… cer. Nimeni nu știe de unde. Nu era spectaculos. Parol doneur! Nu făcea minuni. Nu mișca munții. Nu mișca nici norii și nu bubuia cu tunete. Ar fi fost prea ușor de identificat. Poate îngerul voia să-și facă un pic de cap. Să spargă tiparele. De data asta era… incognito. Nu exagerați, nu era îngerul Incognito.

Ca și cum ar fi fost obosit, s-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Poate ar fi fost mai indicat să-și fi crescut propriul stejar, dar asta ar fi luat prea mult timp. Putea să oprească timpul în loc, dar atunci cine ar fi băgat de seamă că timpul era suspendat? Și pentru ce, să crească un stejar? Nee!

Un pămîntean pe nume Ghedeon, fiul individului de mai-sus, treiera. Își plătise impozitul pe pămînt, își ajutase tatăl la strînsul recoltei, ba și pe frații mai mari. Era ultimul la recoltat.

Se grăbea. Combina dădu rateuri curînd după ce plătise ultima rată și-i expirase și garanția. Cine avea bani de garanție extinsă? Asta era pentru de-alde… Acum îi golea buncărul să-i ascundă conținutul. Proprietarul pămîntului îl fentase. Banca îl soma. Ba venea și anaful. Se anunțase și secetă… Vremuri grele.

Îngerul Domnului activă mental canalele de comunicație. Textul fusese selectat de supervaizăr. Trecu pe mod dialog: ,,Ză Fors bi uiz iu, men!” Și așteptă reacția pămînteanului. Ce nu întîrzie.

Ghedeon i-a zis: “Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întîmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri cînd spun: “Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mîinile lui Madian!”

Deci, din nou, ce-ați înțeles?