Anatomia lui Grey, …Nicolaescu și Stroe


Americanii au făcut un serial de succes ce se numește Anatomia lui Grey. Ironia sorții a făcut ca în finalul sezonului 8 o echipă de chirurgi să zboare pentru o operație complicată. Avionul cade și există supraviețuitori. Moare doar unul dintre doctori. Cam același scenariu și în România, dar de data asta live, iarna, avion mai vechi, hibe mari de sistem. Incompetență, nepăsare, neprofesionalism, ghinion, birocrație și celelalte boli ale unui sistem ce nu face față civilizației europene prezente. Ne tot dotăm, dar nu ajungem niciodată la zi, ba chiar nu avansăm. Cu toate că avem mașini 4×4 bune, produse în România și deci ieftine. La fel cu avionul BN 2 Islander ce a fost produs tot în România, deci tot ieftin. Mă face să trag concluzia că viețile noastre sunt ieftine.

Cînd România este țara cu una dintre cele mai performante rețele de internet, nu funcționează baliza de semnalizare radio de urgență a avionului. Cînd elevii au iPhonuri ultimul tip, organele abilitate să-i găsescă pe supraviețuitori nu comunică. Epava avionului este găsită de pădurarul local după ce auzise la televizor că prin apropiere a căzut un avion. Cu toată tehnica din dotarea a cinci echipe județene de intervenție, un pădurar fără prea multă dotare găsește avionul.

Să facem abstracție de toate greșelile, de lipsurile din dotare, de plusurile din dotare nefolosite (noul avion ce a zburat doar de două ori, dotat cu dispozitiv de degivrare a aripilor), de brambureala șefilor și de ineditul situație și să vedem ce e de făcut în viitor. Nu știu dacă ar trebui schimbat un ministru sau doi pentru pierderea unui avion și a două vieți. În decembrie 89 au murit mai mulți oameni și cine a plătit pentru asta?  Nu știu dacă s-a simulat un astfel de caz, dar din toată această întîmplare s-ar putea învăța. N-ar trebui ca un asemenea caz să se repete.

Nu știu ce ar trebui făcut. Alții cum rezolvă situații din astea? Poate ar trebui să existe în cîteva centre chirurgi care să poată preleva organe, fără să fie nevoie să zboare o echipă întreagă în condiții meteo dificile. Poate ar trebui să existe mijloace de transport rapid pentru așa ceva. Uite la ce ar fi bune autostrăzile. Poate ar trebui achiziționat un alt tip de elicopter pentru situații de genul acesta cu vizibilitate redusă și cu accesibilitate dificilă. Poate un Black Hawk dotat cu aparatură de zbor fără vizibilitate ar fi mai indicat. Scump? Dacă viețile noastre sunt ieftine o să spunem că nu ne permitem. Dar și această întîmplare a dovedit că viețile sunt foarte scumpe și că e mult mai ieftin să previi în loc să suporți costul unui astfel de incident.

Americanii au făcut un film, și-au imaginat cum e să se întîmple. Era doar arta cinematografică. Au luat bani buni pe film. La noi există organe ale statului ce sunt plătite să facă asta și le-am plătit degeaba. Iar intră în discuție ocuparea funcțiilor pe criterii politice, după mustață, după gradul de rudenie directă sau prin alianță. Nu e corupție? Ba este, din aia morală. Nu se mai termină cu asta, murim. Cu ce mi-e mie mai bine că cutărică a ocupat postul pe șpagă sau că a vrut partidul? Eu mor. Tu? Mori. El? Moare. Toți putem, muri din cauza unor deficiențe știute ale sistemului. Nu ne-am săturat?

Spre deosebire de Anatomia lui Grey cea a specialiștilor Nicolaescu și Stroe ucide.

Umbra lui Mircea la Cozia?


sursa:http://romaniancoins.ancients.info/mircea.htm

Prin anii 1990-2000 apărea pe tevere un reportaj făcut de echipa de la Pentru patrie sau ceva asemănător. O emisiune făcută de armată. Pe cînd filmau ei încolo-și-ncoace pe la mănăstirea Cozia și au uitat aparatul deschis, ce să vezi, apare Mircea. Pe casetă. Ca o mustrarea la adresa românilor ce voiau să devină capitaliști, să-și vîndă țara și sufletul și altele de genul ăsta. Un gen deloc neutru.

Am stat cît am stat să văd minunea, dar pas să mai apară renumitul voievod. Pînă în final au uitat complet de el. Atunci i-o fi apărut și lui Diaconescu inspirația pentru OTV.

Cine n-a uitat de ce i-a apărul poetului umbra, adică fantoma lui Mircea cel Bătrîn la Cozia, să-i aducem aminte:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mândre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.

Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.

Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?

Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura, Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?

Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.

Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.

Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință: Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași; Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință, Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași.

Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare: Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat.

În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-a strălucit!

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite În gîndire și în pace drumul slavei îl găsesc.

Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc; E a cerului urgie, este foc care topește Crîngurile înflorite, și pădurile ce-l hrănesc.

Dar a noaptei neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veșmînt; Peste unde și-n tărie întunerecul domnește; Tot e groază și tăcere… umbra intră în mormînt.

Lumea e în așteptare… turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc; Și-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc.

(„Propășirea“, 7 mai 1844)

(Puțini dintre noi știu că scrierile lui Grigore Alexandrescu Lebăda și puii corbului și 1840 au deranjat și a fost întemnițat.)

Mă tot gîndeam în urmă cu cîteva zile la vremurile pe care le trăim, la lipsa liderilor în biserici. Nu lipsa popilor sau a pastorilor, ci lipsa acelor lideri, conducători, care să inspire, să dea direcție și să polarizeze. Iosif Țon nu are un urmaș. Paul Negruț nu are un urmaș. Cine e urmașul lui Vladimir Pustan? Aceiași lipsă ca pe vremea lui Grigore Alexandrescu. Doar că noi l-am vrea pe Țepeș, nu pe Mircea…

Mă gîndeam că în ziua de azi nimeni nu mai amintește și nu mai dă dovadă de sacrificiu. Toată lumea pretinde, vrea și țipă să se ajungă, să nu piardă ocazia. Să ducă o viață îmbelșugată și liniștită. Fără probleme.

Mă gîndeam la Cozia ca la un nume cu rezonanță. La fel ca la Alba Iulia, unde în 1918 Iuliu Maniu a mutat adunarea națională de la Arad pentru unirea Transilvaniei cu țara, pentru că Alba Iulia avea ceva ce nu avea nici un oraș din Transilvania. Alba Iulia însemna ceva, Aradul nu le spunea nimic. Inimile românilor din Transilvania au tresărit la vestea adunării de la Alba Iulia. Era un simbol. Ca El Alamo.

Azi nu mai contează simbolul. Azi contează materialul. Să construim, să aranjăm, să investim, să profităm.

Mă întrebam dacă s-ar arăta umbra lui Wurmbrand, unde s-ar arăta? Precis nu în California.

Dacă s-ar arăta umbra lui Bradin unde s-ar arăta? La Sovata?

Dar umbra lui Cornia? Precis nu la București.

Și noi am ajuns niște umbre…