Citesc o carte – am cumpărat-o şi l-am cadorisit pe un prieten ateu de Crăciun. Peste ceva timp mi-a spus că a citit-o şi că e o carte foarte faină. Mi-a adus-o s-o citesc şi eu. Este Three Days in January. Dwight Einsenhowe’s Final Mission (Cele trei zile din ianuarie. Ultima misiune a lui Dwight Eisenhower – netradusă în româneşte).
Călăuzirea nu a fost scopul în sine al autorului – Bret Baier – ce povesteşte în primele două capitole din cartea sa cum se luau unele decizii prin câteva tipuri de călăuzire.
Pe când era mic copil – viitorul comandant suprem al forţelor aliate din Europa (1942-1945) şi de două ori preşedinte al SUA – şi-a manifestat violent supărarea pentru că nu a fost lăsat să meargă cu fraţii săi la colindat de Halloween. Un pom din curtea casei s-a ales cu nenumăraţi pumni încasaţi de la Ike, ce a primit o bătaie din partea tatălui pentru această ieşire necontrolată. Mama a decis să-i oblojească degetele rănite datorită contactului cu scoarţa pomului înainte de a adormi şi să-i spună un verset din Biblie ce i se părea foarte potrivit:
He that conquers his own soul is greatter than he who taketh a city – Cine-şi cucereşte sufletul este mai mare decât cel ce ia/cucereşte o cetate.
Varianta modernă este a versetului He who is slow to anger is better than a warrior, and he who controls his temper is greater than one who captures a city sau Better to be patient than powerful; better to have self-control than to conquer a city. Mare m-a fost mirarea când nici în Cornilescu n-am găsit nimic despre suflet la adresa asta Pr 16: 32. Cel încet la mânie preţuieste mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieste mai mult decât cine cucereşte cetăţi.
Autorul cărţii precizează că din acel moment Eisenhower a decis să-şi ţină sub control mânia, ceea ce l-a distins în mod special în cariera sa de militar şi de preşedinte al SUA. Iată cum o mamă folosind un verset din Biblie schimbă fără să ştie soarta lumii.
Acelaşi Eisenhower a decis să se ţină Prayer Breakfast şi a decis motto-ul Statelor Unite: In God we trust.
Am de gând să scriu o carte despre călăuzire. De fapt nu mai durează mult până e gata. Poţi să contribui cu o mărturie asemănătoare la capitolul Mărturii? Dacă doreşti poţi fii anonim – sau nu. Depinde de tine.
sursa: 
În urmă cu cîţiva ani Al Quaida a lovit America. America nu s-a mulţumit să îi găsescă soldaţii la ea acasă, ci s-a dus să îi caute în Afganistan. Ştiau ei ce ştiau. Au bombardat Afganistanul pe care cu puţin în urmă tot America l-a înarmat să lupte împotriva sovieticilor. Şi l-a bombardat temeinic. Apoi au invadat Afganistanul ca să îi găsească şi să îi anihileze pe talibani şi pe membrii Al Quaida ce se aflau pe teritoriul său. Se presupunea că erau foarte mulţi ce voiau să moară cu americanii de gît. I-au căutat, dar nu prea i-au găsit. Cel mai căutat a fost Osama Ben Laden. Inutil să mai menţionez ceea ce cu toţii ştim: încă nu l-a găsit nimeni. Ce bine era dacă îl găseau şi se termina circul! Dar n-a fost aşa de simplu. Aici micro s-a întîlnit cu macro. Pe de o parte individul, pe de altă parte statul. Şi ce stat! A cîştigat micro ce tindea să fie macro: Osama cu Al Quaida. Cu toate că spune că a cîştigat, America şi soldaţii ei n-au găsit ceea ce au căutat. Cred că se poate spune că a pierdut. Oare nu cumva toată afacerea asta se situează dincolo de percepţia obişnuită a individului vis-avis de teoria conspiraţiei? 
Pasarea Phoenix Remixed & co 