Biserica noastră și puterea


Here's Why Christians Should Trust in God - Not Political Power

 

Cred că fiecare dintre noi are impresia că dacă ai noștri ar fi la guvernare ar fi raiul pe Pămînt. Grădina Maicii Domnului în viața de zi cu zi. Și cînd zic ai noștri mă refer la cei care sunt de religia noastră. Adică ortodocși, baptiști, penticostali sau alții mai trecuți pe la Biserică. De ce s-ar intîmpla așa ceva? Pentru că fiecare dintre noi are impresia că gîndirea sa e cea mai bună și evident, practica, pe măsură. Un stat ortodox sau unul baptist sau unul penticostal le-ar depăși pe toate celelalte existente.

Motive? Unul mai special, a la Gigi Becali, pentru că Dumnezeu își va întoarce fața spre noi. Apoi, mai general, că nu se va mai fura, nu se va mai divorța, nu se va mai avorta și nu se va mai omorî. Cu efecte secundare pretinse sau previzibile: bisericile vor geme de oameni, se vor închide birturile, casele de amanet, păcănelele, jocurile de noroc și pariurile, cuplăraiele așișderi. Nimeni nu va mai depăși viteza legală. Chiar credeți?

În Parlament se va vorbi din Biblie, Constituția va începe la articolul 1 cu …recunoaștem existența lui Dumnezeu, a Fiului Său ca Mîntuitor și lucrarea Duhului Sfînt… Președinții de bloc te vor păsui cu cheltuielile la întreținere, dar tu vei prefera să te împrumuți ca să le plătești la termen. Ba cel ce te va împrumuta va insista să nu-i mai înapoiezi banii ca să fie mai prieten cu Dumnezeu și să demonstreze că dragostea lui față de aproapele nu-i doar o vorbă.

Toată lumea va lucra ca pentru Domnul. Nu vor mai exista certuri, magistrații se vor reprofila, va dispare Protecția consumatorului, poliția se va organiza în coruri ce vor cînta imnuri religioase la răspîntii, direcționînd oamenii spre cea mai apropiată biserică. Avocații se vor apuca de predicat prin piețe, armele și cartușele vor fi la liber pentru că nimeni nu va omorî picior de muscă.

Ce să zic, asta este doar o palidă descriere a ceea ce va urma atunci cînd NOI vom prelua conducerea. Că de asta ne criticăm pe net, pe tot soiul de rețele de socializare: pe Facebook, pe Youtube, pe bloguri sau pagini personale, de grup sau bisericești. Toți suntem mai buni ca ceilalți. Sau dacă vreți, toți suntem mai buni ca toți ceilalți. Ah, dac-am veni noi la putere!!!

La un moment dat mi-a trecut prin minte ideea ca la un seminar să discutam ce s-ar întîmpla dacă noi (aici e vorba doar de pocăiți, adică baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie) am lua puterea. În circa 10 (zece) minute schimbam priviri semnificative și plănuiam ce le-am face celorlalți. O re-editare a experimentului lui Zimbardo cu închisoarea din subsolul universității în anii 70 sau ceva mai tîrziu Efectul Lucifer. Se poate viziona pe Youtube: https://iztok-zapad.eu/en/efektat-lutsifer#310 .

Dar concluzia la seminar a fost firească: ar fi mai rău decît este acum (prin 1999 – 2000). Studenții au rămas uimiți… Pentru că nu cunoșteau încă Florența lui Savonarola, Geneva lui Calvin și România Gărzii de fier… sau a lui Antonescu.

Deci cum ar fi dacă ai noștri ar prelua puterea? RĂU!!!

Lumea nu e făcută ca să fie condusă de talibani, fie ei și creștini. Vreți o altă lume? Schimbarea nu se poate impune de la centru, prin legi, prin interdicții, prin forță. Binele nu se face cu forța. Nu poți să faci rău pretinzînd că urmărești binele aproapelui conformîndu-te poruncii Lui Dumnezeu.

Biserica nu este un organism politic. Sau o instituție a statului pe care trebuie să-l cucerească ca să i se substituie. Vremea Evului Mediu a trecut. Chiar și pentru România.

Dac-ar fi așa de simplu…


Media anunță apariția unui video pe internet. O întîlnire Al-Qaida în care liderul aproape maximus afirmă că trebuie să elimine crucea, iar purtătoarea crucii este America. Dac-ar fi așa de simplu…

Pe de o parte se pare că arabii ăștia habar n-au nici de istorie, nici de istorie. Și bineînțeles nici de teologie. Nimic anormal. O droaie de creștini n-au nici ei habar de așa ceva.

Acuma să elimini America o fi cam greu cu ce mijloace au ei. N-au putut alții mai mari și mai tari.

Să elimini America cînd America nu mai stă la ea acasă e și mai greu. Dar, ce să zic, noroc că se mai duc americanii prin străinătate că să fie lichidați de teroriști!

Și dacă pînă și Iranul vrea să vîndă gaze Europei, aliata Americii, încă o complicație…

Dacă Al-Qaida și-ar face temele ar observa că statul american face cele mai mari eforturi să lichideze crucea, fără să îi pese de terorism. Al-Qaida ar trebui nu să atace America, ci s-o sprijine. Az simpl ez zet! Dar așa cum știm toți Al-Qaida habar n-are de diplomație, istorie și teologie. E ca un Hitler musulman, dar fără Germania, ca un Tyranosaurus Rex chior. O să vină meteoritu și-o să dispară.

De cealaltă parte văd Ucraina (fără Ucraina nu se poate, că e și ea în prima linie) unde un pastor încearcă să conducă o țară pe butuci. Dac-ar fi așa de simplu…

Nu știu dacă butucii ăștia sunt din Rusia sau din UE. Dacă dispar o fi mai rău. Din simulările de laborator am constatat că o conducere de culoare protestantă imită cu aplomb dictatura fără să-și dea seama cît de restrictiv este un astfel de regim pentru cei ce au alte idei. Iar intră crucea în ecuație? Poate…

De acord că în Ucraina este nevoie de o mînă forte la ora actuală, dar în situația dată ar trebuie dublate eforturile în plan diplomatic. Estera a făcut mai mult decît o armată într-o situație limită cînd nu mai era timp…

Și la noi acasă văd cum doi, trei tembeli se iau de gît, la figurat, în public făcînd fel de fel de afirmații de parc-am fi la circ. Ceea ce-i face pe nostalgici să să gîndească la binecuvîntările unei invazii ce i-ar scoate din ecuație definitiv pe toți trei. Dac-ar fi așa de simplu…

Conjugarea verbului „a găsi”: între micro şi macro (2): varianta locală


Pe vremea cînd părinţii mei încă se mai aflau în ghearele celui de-al doilea război mondial erau două modalităţi de a conjuga verbul a găsi. La Pecica, unde locuiau părinţii ei, mama îl conjuga la negativ: să nu mă găsească …ruşii. De aceea, stătea ascunsă sub magazia de cereale, unde era legat cîinele şi era foarte întunerec. Numai dacă înfruntai cîinele şi te tîrai pe burtă intrai în locul acela. Bănuiţi de ce se ascundea mama de ruşi. Nimeni nu s-a ascuns de nemţi sau de unguri.

Tot atunci tatăl ei, adică bunicul meu, ce avea o pereche de cai foarte frumoşi i-a încredinţat unui pecican să îi ascumdă împreună cu ai săi, tot de frica ruşilor, ce luau tot ce găseau. După ce a trecut frontul, individul i-a spus că ruşii au găsit caii, aşa că bunicul a rămas fără cai. Ăsta era riscul. Ciudat însă că la scurt timp individul avea la căruţă caii bunicului. Confruntat, a spus că sunt alţii, ce i-a cumpărat. Aşa-i la război: unii pierd, alţii găsesc, alţii cumpără.

Şi tatăl meu a conjugat acest verb. Era elev TR anul I, la şcoala de ofiţeri în rezervă de la Radna. Jumătate din elevi, cei din anul II, au căzut răpuşi de ofensiva ungurilor pe coridorul Mureşului. La vremea aceea nu era bine să fi găsit de unguri sau de gloanţele lor. El a scăpat pentru că poziţia lui dincolo de Mureş, la Şiştarovăţ şi nu a fost atacată. Dotarea lor era minimă. Cîte o mitralieră, un tun anticar de 30 de mm şi carabine cu două cartuşe în magazie, din care unul pe ţeavă. Îmi povestea că la instrucţie făceau flotări pînă leşina primul terist.

Tatăl său, şi bunicul meu, a fugit de frica ungurilor la deal. Fugise de ei şi cînd s-a terminat primul război mondial. Bunicul nu ştia dacă ungurii îl căutau, dar voia să fie sigur. Bine că nu l-au găsit. După reîntregire a mai făcut ceva armată la Craiova. L-a trimis undeva pe măjurul ce l-a pus să îi facă cismele: „Da ce, io mi-s slugă!?” În septembrie 1944 administraţia ungurească a trimis dubaşul satului să anunţe în Micălaca că toată lumea trebuia să îşi plătească „porţia”, adică impozitele. În Arad au început să schimbe numele străzilor. Tot veneau să îi anunţe pe săteni să meargă la primărie. Noua administraţie avea nevoie de bani. Bunica s-a dus pînă la şoseaua spre Deva. De la deal, adică dinspre Păuliş, veneau camioane. Se putea auzi numai strigăte  de „Ioi! Ioi!” ale răniţilor. A dat de veste în sat să nu îşi plătească nimeni impozitele, că ungurii nu vor sta prea mult. A avut dreptate. Ulterior, cînd mergeam la piaţă în oraş cu bunica nu cumpăra de la unguroaice. Nici nu le vorbea, nici măcar pe româneşte, chiar dacă ştia şi ungureşte. Avea două clase făcute sub unguri. I-a fost destul. Dar în rest nu îşi manifesta antipatia sau naţionalismul.

La scurt timp după bătălia de la Păuliş s-a desfiinţat şcoala de ofiţeri pentru că o santinelă a împuşcat un rus beat criţă ce tot venea peste el. Dacă nu l-ar fi găsit, probabil era mai bine. Avantajul a fost că tata a primit livretul militar şi nu l-au mai găsit în scripte ca să plece pe frontul de vest.

Apoi au venit comuniştii. Cam toată lumea ce a încercat să ascundă ceva. Dar comuniştii conjugau foarte bine verbul a găsi. Au găsit cine e vinovat de agresiunea împotriva URSS, de colaborarea cu regimul Antonescu şi de crime de război. Apoi au găsit cine era vinovat de sabotarea economiei, de complicitate cu capitaliştii, de trădarea intereselor naţionale şi de tentative de răsturnare a ordinii de stat. Asta la nivel macro. La nivel micro, mai toată lumea începuse să sufere de foame, de lipsa de îmbrăcăminte şi încălţăminte. A găsi însemna a supravieţui. Au apărut cartelele. Le-am mai prins şi eu. Dacă erai pe lista neagră a comuniştilor nu puteai munci decît la plata cu ziua. Îmi aduc aminte ce diferită era situaţia după primul război mondial. Pisack Ioan, originar din Uzgorod, unul dintre colegii de la Intreprinderea de Strunguri Arad, de la care am învăţat tehnologie, mi-a povestit cîte ceva din cele auzite de la tatăl său. Acesta ajunsese într-un detaşament al armatei ungare revoluţionare a lui Bela Kun. Nimeni nu l-a întrebat dacă vrea să fie bolşevic. Unitatea aia era. Nu a dezertat. Şi-ar fi pus viaţa în pericol. Apoi a fost capturat de armata română. A primit cîteva cozi de lopată peste spate, şi gata, a fost trimis acasă. S-a întors în Arad, dar nu a găsit de lucru. Aşa că a plecat la Bucureşti, în capitală. Lucra cu ziua şi reuşea să îşi întreţină familia, soţia şi doi copii. Asta într-o ţară „duşmană”. I-a mai spus că grevele din 1933 de la Atelierele Griviţa au fost declanşate din alte motive decît cele enunţate mai tîrziu de către propaganda comunistă. Spre deosebire de salariul său de zilier, salariile muncitorilor calificaţi de la CFR, angajaţi cu contract, erau mai mult decît suficiente. Dar unii se pricepeau foarte bine să risipească banii. Era oare subiectiv? Probabil… Sunt şi eu. Era şi bunica.