Domnul Nielson și-a vopsit ușa


Am o bună cunoștință. Nielson. E cam de vîrsta mea. Avem preocupări comune. Dar hobby-uri diferite. Am trecut prin aceleași școli. Doar că domnul Nielson nu prea e cu toții boii acasă. Măi-măi! Îi cam lasă pe arătură. De exemplu domnului Nielson îi plac reveriile. Nu c-ar fi neapărat ceva rău. Doar c-ale sale sunt un pic mai picante. Mai morbide. Mai violente. Că mi se confesează. Nu prea des. Dar cînd o face mă duc a doua zi la biserică și aprind cîteva lumînări. Pentru sufletul lui. Și pentru celelalte suflete.

Uite, ieri, pe nepusă masă apare cu o mină schimbată. Vesel. De-a dreptul zglobiu. Eram șocat. Complet depășit de situație. După tot ce face, după atîtea promisiuni că se schimbă, că se lasă de una, de alta, ce-mi spune?

– Vecine, m-am decis. Gata. Soluția e la mine. O să mă schimb.

Pleacă. Fără alte cuvinte. Fără alte mărturisiri. Chiar o să se schimbe? E plin podul de promisiuni. Și chiar dacă o să se schimbe, cît o să dureze?

A doua zi.

O mașină de poliție la ușa lui. Ciudat. Ușa domnului Nielson e roșie. De ce și-o fi vopsit-o? O ușă roșie bate la ochi. Dar ce-o fi cu poliția? Doar n-o fi…

Ei, da. L-au luat. În limbaj casual, l-au săltat. Oare pentru ce? Nu mai pot de curiozitate. Mă duc la secție. Ce să vezi? Arestat pentru omor. Ceva mai vechi.

Apuc să stau de vorbă cu el.

– Nielson, ce-ai făcut?

– Păi am făcut ce-am făcut. Dar m-am schimbat!

Îl privesc nedumerit. Nu pare prea marcat că l-au prins. E tot el, Nielson. Ba parcă mai bățos.

– Păi, cum te-ai schimbat? Ești altul? Ești…

– M-am schimbat total. E nedrept. Adică ce mi se-ntîmplă. Total nedrept. M-am schimbat definitiv. Și de-afară nu se vede cum eram. Dar se vede schimbarea! Și tu ai văzut-o!

– Hmmm. Serios? Ce-am văzut în afară de…

– Tu nu ești normal. Ai văzut și nu ți-ai dat seama! Nu pot să cred!!!

Am impresia că domnul Nielson e anormal. Ceva e în neregulă.

– Nielson, ce pana mea!? Ce-ai schimbat și cum rezolvă schimbarea asta situația în care ești? Arestat pentru crimă…

– Păi toată lumea știe. Toți au văzut. E simplu. E vizibil. E garantat. E de necontestat. M-am schimbat. Total!

Mă uit la el și aștept lovitura de grație. Ceva ce creierul meu nu poate sesiza. Încă. Dac-ar fi vorba doar de creierul meu…

– Păi, uite, ieri am făcut schimbarea. Acum sunt altcineva. Altcumva. Sunt nou. Sunt imaculat. Ieri, ști, ieri, mi-am vopsit ușa. Intrarea în casa mea, și deci în viața mea, s-a schimbat. Acum am o ușă roșie. Sunt un alt om.

……………………………………………………………………………………………………………………………….

De ce am impresia că de prin martie încoace, de cînd cu SARS-Covid 2 nu numai Nielson, ci și biserica și-a vopsit ușa? Doar ușa.

Pentru că nimic nu s-a schimbat?

Pentru că în fața unei amenințări mondiale ce nu ține seama de vîrstă, statut social, sex, gen, educație, rasă, etc biserica n-a schimbat nimic. În repetiția asta generală pentru Apocalipsă Biserica e tot mai mult Babilon. Sau cel puțin o babilonie. Aceiași babilonie. Doar cu o ușă vopsită. Gantz neu!