Semne de întrebare


Se pare că Malraux n-a spus literal că secolul 21 va fi religios sau nu va fi, ci că va fi spiritual sau mistic sau mai știu eu ce… În definitiv (oare de ce îmi cîntă ceva huhurez tocmai acum de mă face să ies afară să-l văd?) dacă cineva a spus că religia ar fi singura scăpare pentru omenire în acest secol, mai bine să nu fi zis. Sau să-și ia cuvintele napoi că doar nu e Dumnezeu să lanseze astfel de predicții…

Mă uit la cum se aruncă unii-n aer, la cum se joacă alții de-a Balena bleu-marină și îmi aduc aminte că adolescent fiind am încercat și eu cîte un cuțit să văd cum taie, dar nu mi-a trecut prin cap să fac prăpăd în jurul meu. Părinții mei, comuniști cu frică de Dumnezeu mă mai urecheau, dar asta n-a avut un impact negativ asupra mea încît să plec la concertul trupei Phoenix cu un rucsac plin cu cuie și azotat de amoniu.

Că cică nu religia e de vină. Evident nu religia, ci ceea ce au înțeles unii să facă din ea. Să cucerească, să jefuiască, să ia în robie și să pretindă că Dumnezeu, oricare i-ar fi numele, este cel care le cere asta. Că pînă atunci Dumnezeu era foarte frustrat că nimeni nu-l bagă-n seamă… De unde și chemările la jihaduri, cruciaduri și alte slujbe asemănătoare. Așa cum era dulce ca mierea să mori de glonțul patriei, era nirvana să mori într-un război declarat sfînt. Te identificai cu îngerul Mihail, doar că na, nu puteai să zbori…

Îmi place cum scot unii religia de la naftalină, o dau cu peria, puf, puf, un pic de parfum și gata, religia poate explica orice (huhurezu ăla iar huhuie!). Cînd vrea să fie învingător că n-are cu cine se bate, comunismul se bate cu religia. După ce lichidează comunismul, ăștialanții se bate tot cu religia că n-a mai rămas nimeni în viață. Și așa religia, sau cel puțin Dumnezeu, e o țintă favorită. Nu duci niciodată lipsă de un Dumnezeu cu care să te bați. Real sau virtual.

Ba mai tragi un marș. Unii să demonstreze că Dumnezeu le-a nesocotit drepturile. Cei cărora le-au fost nesocotite drepturile se iau de cei care nu le-au fost nesocotite, și ăia se iau de ei. Mă rog, o întreagă tura-vura în care omul căzut crede că e mai bun ca omul decăzut moral. Și mîine dimineața o luăm de la capăt. Că n-avem ce face.

Islamul ăsta o fi o religie a păcii, dar mi se pare și o religie a fricii. De frică să nu te omoare faci ce zic ăia sau ăialalți. De frică să nu te jefuiască zici ceva de salam, nu mai papi anumite hanimale, te travestești în dună monocromă dacă trebuie să aștepți după ruda ce te scoate în oraș. Ca femeie constați că islamul e terenul de joacă al băieților. Nu e o modă. În cele mai multe țări islamice.

Îmi pun întrebarea de ce Dumnezeu a iubit atît de mult lumea încît a dat pe singurul său fiu să moară pentru lumea asta? Și sunt unii spun că nu-i bai că au murit cei din Manchester că erau niște stricați/stricate. Probabil că n-au citit pilda samariteanului. Nici alte pilde.

Apoi ăștia care se tot aruncă-n aer sau omoară alți musulmani ca de frică să se întoarcă la ei. Orice religie pe limba ei piere. Dacă e bună, e acceptată. Dacă e rea dispare. Chiar menținută cu frica, prin teroare, în cele din urmă nu ține pasul cu societatea chiar dacă e bătută în cuiele unui profet. Omul va face ceva să se elibereze. Islamul, o religie mondială pe gustul tuturor oamenilor? Mă îndoiesc. N-a reușit creștinismul, va reuși islamul? Cînd petrolul islamic va fi abandonat islamului îi vor cădea coarnele. Ce are dedesubt? Tradiții pentru oamenii deșertului de acum 1300 de ani. Dacă astea vor fi relevante pentru că întreaga planetă va fi devenit un mare deșert, depinde de fiecare dintre noi. De lăcomia noastră, de avariția noastră, adică de păcatele sau de dragostea noastră.

Și apropo, nu toate religiile duc la același Dumnezeu. Nu de alta, dar dacă e Dumnezeu nu ar fi spus într-o revelație că Isus e fiul său și în alta că nu e. În una să-l iubești pe aproapele tău, în alta să-l supui or else… Ca urmare una din două: Biblia sau Coranul. Cum să fie adevărate amîndouă?

 

Primul val al migrației post-moderne


În urmă cu ceva timp, poate zece ani, nu mai mult, am văzut titluri referitoare la migrația modernă. Era vorba de Africa, Sahel, Magreb. Se întreba ce este de făcut. Ce măsuri trebuie luate pentru ca populația unei țări nenorocite de secetă, conflicte, sărăcie să n-o ia din loc in corpore și să declanșeze alte conflicte. Mi se părea ceva de domeniul viitorului sau ceva îndepărtat. Și uite că nu mai este.

Un milion de oameni neprogramați, apăruți într-o țară unde mai toată lumea plătește pentru facilități e o dereglare totală. Ce te faci cu microbii ce-i aduc, cu aglomerația, cu murdăria, cazarea, mîncarea, obiceiurile și infracțiunile. Un popor ce năvălește nu vine de dragul tău, nu va merge la cinema, la concert și nici nu va sta la terasa de vis-a-vis să-și tragă sufletul pentru următoarea etapă a călătoriei. Nu va mînca un tiramisu sau niște frankfurteri cu o bere rece. Practic te confrunți cu un milion de cerșetori, potențiali delicvenți ce nu au nimic de pierdut pentru că ei vor în Eldorado.

Evident, nimeni și nimic nu poate opri acest tăvălug ce înaintează inexorabil spre țintă. Dacă vreți o comparație cu invaziile anterioare, dar violente, acolo numărul era împuținat prin luptă. Cînd resursele invadatorilor se împuținau, invazia se oprea. Moartea, foamea, bolile, frigul sau mocirla le puneau capăt. Nu și de data asta.

De data asta invazia nu a fost tratată militar, civilii habar n-au avut ce să facă, politicienii au declarat vrute și nevrute fără să aibă un mandat din partea alegătorilor. Autoritățile locale și cele centrale s-au bîlbîit în mai multe limbi: turcă, maghiară, sîrbă (croată?), sîrbă (slovenă?), germană… Incompetența s-a revărsat pe ecrane de tot felul. Europa cea avansată și doxată a capotat.

O logică simplă ar fi cerut divizarea migranților începînd de la prima pînă la ultima graniță. Izolarea unor grupuri mai mici pentru a putea gestiona criza și ajuta oamenii cu probleme reale de sănătate, copiii, femeile, bătrînii. Parcă asta-i ordinea la noi.

Ajutoarele trebuiau acordate celor ce erau în coada migrației, apoi celor din frunte pentru a fi impulsionați și izolați. Ajungi în punctul A ți se dă asta, ajungi în B ți se dă astalaltă. Așa cum majoritatea dintre noi am constatat autoritățile au acționat asemenea unui părinte lipsit de idei și timp în fața unor copii neascultători și răsfățați ce și-au propus să-și atingă scopul indiferent de costuri.

Poate nu-i cea mai bună comparație, dar migratorii au obținut exact ce și-au propus, cu cheltuieli minime și fără să respecte cerințele ce mi se cer mie să le respect atunci cînd trec o graniță. N-au plătit pentru transport, pentru adăpost, pentru hrană, n-au avut viză, nici asigurare. Oricine apărut de unul singur la frontieră ar fi fost trimis de unde a venit sau încarcerat dacă ar fi trecut ilegal frontiera.

La ce au servit kilometri de gard în Ungaria? La ce a servit legea imigrației ilegale în Ungaria? Spațiul Shengen mai are sens în acest caz? Sau ce va face Elveția cînd se va trezi cu 100000 de migranți?

Revenind la migrația post-modernă, nu se poate să nu remarcăm că acesta este începutul unei noi perioade. Perioada în care cel ce a văzut că migrația funcționează (mai ales vara) își va programa un pic mai atent viața pentru a supraviețui iernii și a pleca spre nord la începutul verii următoare. Dacă vreți o comparație, această migrație reușită spre inima Europei este, ca efect, exact ce a fost 11 septembrie 2001. Nimic nu va fi ca înainte.

Veți spune că autoritățile se vor pregăti. Da, se vor pregăti ca în România: unde, cum, cîți migratori vor fi primiți. Vor fi alocate fonduri și mijloace, personal și locații. Se așteaptă valul al doilea. Ăsta a fost mai mult o repetiție cu public.

Dar dacă va fi un țunami?

Nu vreau să fiu pesimist, pentru că la o populație de circa 800 de milioane un milion în Europa nu contează (dacă ar conta și estul Europei). În ceea ce mă privește România va rămîne tot România. Cu 50 de mii de migratori, din care în cîțiva ani 90% vor pleca spre vest, România va rămîne la fel de bogată, închistată și retrogradă. Sper să nu ne construim un gard la granița cu Serbia. În anii 50 s-au construit cazemate gigant și acum sunt goale.

Dar mai sper că dintre marile și iresponsabile puteri ale Europei vor înceta să facă trafic de arme în Africa și Orientul Mijlociu. Banul e ochiul dracului și dracul ăsta și-a făcut de cap cu zeci de mii de victime. Acele țări din Europa, cît și Statele Unite ce au provocat, au intervenit și au întreținut conflictele din zonă, să facă bine și să rezolve urmările acestor acte. Pentru că ei o duc tres bien merci, și au profitat de pe urma sistemului neo-colonialist. Cotele obligatorii (știm noi ce-a alea de pe vrea comuniștilor) să fie pentru ei.

Noi am vrea cote voluntare.

În concluzie, al doilea val nu se rezolvă cu întreținerea conflictelor din zonă, cote obligatorii, ele îl vor crea pe cel de-al doilea, al treilea și al enălea dacă va fi nevoie. O migrație de acest gen nu se rezolvă cu comitete, ci cu lideri care își asumă și riscuri. Va fi nevoie de specialiști, nu de diletanți.

Totdeauna o migrația are cauze. Găsiți cauzele, rezolvați-le, nu tratați pueril migrația. Așa doar o încurajați. Acestea fiind spuse, gardurile și legile dure nu își au rostul în fața unor fenomene ca acestea. Migratorii vor găsi căi de a le ocoli sau depăși.

În plus, toată această migrație a dat naștere unui fenomen infracțional inițiat de întreprinzătorii exploatatori ai migrației. Pe lîngă droguri și traficul de persoane cauzat de exploatarea sexuală sau muncă forțată, Europa se confruntă cu un alt tip de delicvență, a traficanților de migranți. Un alt tip de exploatare. Să adăugăm la asta și corupția inevitabilă?

Deci să ne pregătim pentru al doilea val.

Creștinismul, islamul și minunile actuale


Allahu Akbar!

Așa vor fi strigat noii coloniști islamici ajunși la granița cu Austria. Au trăit o minune. Minunea traversării a două sau chiar trei state din Uniunea Europeană pentru a ajunge în Canaanul imaginat. Culmea, dintr-o țară islamică aflată la cheremul unui regim socialist și sub atacurile unor diverse organizații islamice, sirienii preferă pornografia liberă, murdăria cărnii de porc, a alcoolului și existența bisericilor și sinagogilor statele Europei în locul unei culturi pur islamice. Ideologic, Europa a învins prin neprezentare, la scor de for-fight.

Marii adulatori ai islamului fundamentalist n-au fost în stare să păstreze poporul islamic aproape de credința lor pură, sacrificatoare a propriilor vieții. Zeci de mii de musulmani pleacă de pe teatrele de operațiuni fără să se arunce în aer spre slava lui Allah. Spiritul practic, pragmatic a învind oare credința milenară a poporului arab? Bătălia a fost cîștigată, dar nu și războiul.

Dar cine știe, mai este timp, loc și în Europa încă există apă și papă. Să vedem dacă bacea Putin nu închide robinetul la gaz peste trei luni. Și să sperăm că India, China și Brazilia continuă să producă și să stea pe loc. Și să vedem reacția papei ce ar trebui să dea ordin să se deschidă zăgazurile cerului să curgă binecuvîntarea peste ambele credințe demne de un Dumnezeu așa de mare.

Și poate prețul țițeiului se va menține.

Canalele Discovery ne țin memoria trează referitor la vitejia israeliților ce și-au eliberat ostatecii de pe aeroportul din Entebe. La fel și cu privire la marele pod aerian pentru aducerea în Israel a etiopienilor, chipurile urmași ai relației Solomon-regina din Saaba. Nu erau evrei așa de proști să-i aducă pe etiopieni doar într-o excursie de plăcere. Și nici nu cred că au fost așa de proști și nu știau că n-a existat nici un fel de urmași ai personajelor mai sus-pomenite. Pur și simplu un etiopian cu creier a generat mitul originii, ca apoi după ce dinastia lui a fost lichidată, succesorul să inventeze un alt mit al genezei de la Moise. Iată cum și de ce Biblia e uneori folosită politic.

Dar Israelul modern a profitat de un aflux de mînă de lucru ieftină, de import genetic și de toate tensiunile ce au apărut ulterior legate de rasism, integrare, religie. O rasă pură ca evreii s-au pomenit cu un cal troian adus și introdus ca prin minune în inima unei rase murdărită doar prin căsătorie. Etiopienii fără școală au luat cele mai prost plătite joburi, joburile cele mai nasoale, normal. Să vă mai amintesc care sunt lozincile dreptei extremiste din Europa și confiscarea joburilor de către noii veniți? Nu-i nevoie.

Revenind la creștinism, islam și minuni, e clar unde sunt minunile. Nu în Europa teologiei liberale. În Europa liberală a teologiei sociale. Pe care noi ne dăm în vînt să o imităm mecanic. Și în Europa islamică. Deci e loc și pentru minuni. Doar că pentru astfel de minuni nu toată lumea e dispusă să-și dea viața. Păcat de cele două războaie mondiale iscate de Europa, dar cu mici excepții, ați auzit în ultimii 50 de ani de martiri creștini prin Europa? De cei islamici e plină lumea, nu mai vorbim de Europa. Ei își dau viața, chiar dacă prostește, aruncîndu-se în aer, dar trebuie să recunoaștem că sunt dispuși să plătească cu viața pentru credința și ortodoxia lor. Și asta face publicitate foarte bună.

Mă întreb totuși, care ar fi soluția în cazul în care România s-ar confrunta cu zeci de mii de trecători. Nu va fi așa că-i avem pe ruși, Dunărea și nu suntem pe direcție. Dar în cazul unui conflict nu se știe cine, unde și cînd va bate la poarta noastră.

Și atunci să vezi minuni într-o țară de mii de ani creștină!

Pseudo-prorocie: ce-o fi cu îngerul sau demonul ISIS?


Mă gîndesc că Dumnezeu nu i-a pocăit pe babilonieni, nici pe niniveni sau pe perși atunci cînd i-a folosit. I-a pus la treabă și unii dintre ei au atacat și omorît poporul ales, Israelul. Printre cele menționate în Scripturile evreilor sunt omorîrea copiilor, spintecarea burților copiilor gravide, chinuirea prizonierilor, tăierea pomilor, împrăștierea pietrelor pe ogoare, incendierea și dărîmarea caselor. Adică jefuirea și pustiirea pămînturilor și popoarelor cotropite.

Dumnezeu i-a folosit pe cei mai răi dintre cei mai răi ca să-și atingă scopul cu poporul Israel. Nu știu dacă l-a folosit pe Hitler, eu cel puțin, n-am cunoștiință despre prorocii în direcția asta. Nici referitor la Stalin.

Dar nici nu am cunoștiință cu privire la vreo prorocie despre mersul istoriei în viitorul apropiat. Majoritatea e blocată la Apocalipsă. Totuși, nu cred că Apocalipsa este o viziune exhaustivă. Creștinismul și iudaismul susține o evoluție liniară a istoriei cu un Dumnezeu care se implică activ, nu este un spectator pasiv, ci, dacă vreți o expresie mai actuală, Dumnezeu este un jucător activ, un fel de președinte activ pe firmamentul istoriei.

Să fiu sincer, la momentul atacului turnurilor gemene din New York Dumnezeu părea că-și face simțită prezența prin judecată asupra opulentei societăți americane. Doar că judecata a transferat-o Fiului. Dacă ar fi să menționez prima și cea mai importantă dintre obiecții.

Păi și atunci cum stăm cu capitolul nenorociri, războaie, foamete, cutremure, pustiiri?

La cîțiva ani după 9.11.2001 eram martorul unei convorbiri între un adevărat personaj, un acționar britanic (așa le zic eu celor ce spun să sunt creștini și acționează pe teritoriul altei țări ca să dobîndească foloase) și o personajă, se pare foarte influentă, cu legături la Casa Albă, ce căuta să găsească un personaj autohton demn de participare la masa de dimineață cu rugăciune a americanului Tufiș jr. din Washinghton DC.

Nu găseau și nu găseau. Ba la noi în Arad, cel ce fusese invitat mai demult nu se mai încadra în rigorile doamnei. Sincer, nesincer, habar n-am de ce am fost și eu pe acolo, dar cert este că la un moment dat personaja a spus ceva ce mi-a rămas în memorie. A sunat cam așa, din cîte-mi amintesc:

Eu nu-mi mai pot explica de ce Dumnezeu încă binecuvintează America și de ce se mai îndură de noi… Apoi după un oftat, singura explicație este că atunci cînd vine cîte o judecată din partea lui Dumnezeu se pocăiește foarte profund…

OK. Să zicem că e așa. Cine știe? Dar în Europa în curînd nu are cine să se mai pocăiască. Nu mă luați cu pilda lui Avraam, Sodoma și Gomora, că dacă-l caut pe Lot printre denominații nu vă găsesc nici o rudă apropiată pe care s-o lăsați din proprie inițiativă să ia valea Iordanului…

Deci, Europa își merită soarta nenorocirilor ce au să vină? Și Europa n-are un singur proroc, om duhovnicesc, spiritual, în legătură cu civeva de sus care să ne dea un hint cu privire la viitor? Dezamăgitor.

Acumci cum rămîne cu ISIS/ISIL/IS? Sau cu cele asemănătoare?

Dar mai întîi aș avea o altă întrebare: nici un creștin din Orientului Mijlociu/Apropiat, nu a primit vreo înștiințare referitoare la pericolul acesta?

Ceea ce mă duce cu cîteva sute de ani în urmă și mă face să mă întreb și mai tare: nimeni dintre creștinii secolului al VII-lea nu a primit nici o înștiințare cu privire la pericolul islamului?

Bănuiesc că nu. Și totuși dacă Dumnezeu și-a exercitat controlul asupra istoriei, de ce i-a dat voie islamului să se dezvolte? De ce a permis ca islamul să aibă o scriptură în care să spună că dacă nu se fac musulmani toți creștinii și evreii vor pieri?

Ca urmare a tăcerii trecute, prezente și viitoare, aș încerca o prognoză referitoare la creștinism. Nu o profeție de sus. E doar ceva logic. Sec. Rece.

Creștinismul a dispărut aproape din Europa datorită secularizării, fără prea multă violență. Ca urmare la întîlnirea cu o religie agresivă, el va dispare total. Și aici vreau să spun că existența unei rămășițe de 1-2% nu înseamnă decît dispariție totală.

Cauze? O biserică ce nu-și mai trăiește menirea. O biserică preocupată de ea, averea și poziția ei, nu de Cristos.

În contextul acesta nu mă chinuie întrebarea cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, ci rămîne chinuitoarea întrebarea Fiului Omului: Dar când va veni Fiului Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?

 

Iona, rebel with a cause (1)


Nu mai țin minte care o fi fost intenția ințială atunci cînd am scris acest titlu, acum aproape 3 ani, dar azi mi-a venit o idee.

De cele mai multe ori se bate monedă pe cît de rebel a fost Iona. Iona a fost rebel de la cap la coadă. Mai ceva ca fiul ce a spus fac tată și nu s-a dus să facă. Pe Iona nu l-a lovit amnezia. El a luat-o premeditat în direcția opusă. Ziceau marii predicatori ai sfîrșitului de secol 20 în România lui Ceaușescu, citîndu-se unul pe altul, că de fapt, într-un comentariu se spunea că Iona o luase premeditat în direcție opusă pentru că știa ce rău le va face Ninive israeliților. Și că aștepta ca Dumnezeu să-i radă de pe suprafața pămîntului ca să beneficieze Israelul de un bine mai mare. Sau mai… mic?

De aia ne place să ne jucăm de-a Iona. Nu facem ce ne spune Domnul, tocmai ca să-i facă praf el pe păcătoșii ăia. Ne pasă mai mult de castravetele nostru.

E destul să ne uităm la politica externă, să ne identificăm dușmanii tradiționali și să ne uităm la ce a spus Isus în predica de pe munte.

Apoi să ne propunem să fim fericiți cîștigînd la loto, împușcînd primul milion de euro, achiziționînd o casă, un job important sau mai știu eu ce. Din cîte-mi dau eu seama însă fericirea se cîștigă prin suferință. Asta dacă vrem să fim ca și Cristos.

În numele lui Alah Cel Milostiv, Îndurãtor


În Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător…

A trecut un pic din Charlie-mania momentului. Dacă cumva o fi fost pe la noi. În Franța e explicabil. Și în Marea Britanie ar fi explicabil. Ar fi fost explicabil și în SUA. Dar n-a fost. De frică? Din considerație față de circa 8 milioane de musulmani autohtoni? Încă nu se știe.

Nu am fost Charlie, pentru că am ales să nu fiu Charlie. De felul meu sunt un pic mai greu de cîștigat pentru o cauză evidentă sau foarte evidentă. Menționez că sunt flegmatic și ca atare trebuie să fiu foarte și extrem de personal afectat ca să dau în fierbere. Dar pot să simpatizez cu unii care fierb mai ușor. În cazul de față am simpatizat cu cei ce au dat în fierbere în faza a II-a.

Prima a fost cea a răzbunătorilor musulmani. Mi se pare că ar trebui să-i numim cinstit musulmani, așa cum erau. Sau islamici, nu islamiști. De ceva timp se face distincția între un islam coercitiv, agresiv și punitiv numit islamism și un alt islam, mai calm, numit doar islam. Alții susțin că ar fi două curente în islam: unul radical sau terorist și unul moderat și pașnic. Cred că se înșală. Islamul nu operează cu astfel de categorii.

Spectrul existenței umane a produs reacții pro și contra Charlie. Am încercat să le înțeleg (fără să susțin că mi-e clar ceea ce susține fiecare, și cu atît mai puțin singur că sunt singur în acest proces) și să fac ceva. În cazul meu să mă exprim. Am încercat o abordare a evenimentelor pro și contra Charlie în cîteva posturi.  E greu de sintetizat un fenomen ca acesta. Pentru orice individ cu oarecare habar de istorie europeană evenimentele din Paris nu se limitează doar la asasinatele comise… Lucrurile sunt chiar mai complicate decît ar vrea islamiștii să le facă și să ne facă să credem.

În primul rînd, nu se poate da vina peste tot în lume cînd musulmanii dau foc, omoară, jefuiesc sau iau sclavi dintre creștini pe o nenorocită de revistă de doi bani de care n-am auzit pînă cînd i-a fost lichidată aproape toată redacția. Mi se pare un pretext bun doar pentru cei cu un IQ redus.

În același timp, avînd în vedere incendierea unor clădiri creștine din Niger în mod fals numite biserici, probabil că ar fi cazul să se redefinească ce înseamnă aia biserică. Din nou, biserica nu este clădirea, indiferent cît e de mare, scumpă, de catedralică sau antică; biserica e oamenii! Poate asta ar face ca în ceasul al 12-lea să se pună accentul pe om nu pe pietre. S-a auzit și la proiectul catedralei mîntuirii neamului? Cînd o să arunce-n aer musulmanii catedrala aia, ce se va întîmpla, va ajunge tot neamul nemîntuit? Intrarea în rai e oare pavată cu bani de la guvern, adică cu bani luați de la toată lumea pentru o banală lucrare omenească cu parcare subterană și cu șopuri de profil? Și Hitler a fost mai deștept la capitolul ăsta: au botezat un crucișător Deutschland. Hitler i-a întrebat ce o să se întîmple dacă va fi scufundat. Probabil că la întrebarea mea de mai sus ar trebui să răspundă patriarhul sau sfîntul sinod.

În altă ordine de idei, cum poți fi atît de cretin, iertată-mi fie expresia, pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… încît să ai impresia că dînd foc la niște biserici anonime, dintr-un stat de la capătul pămîntului o să influențezi ceva în… Franța? Sau că omorînd niște evrei sau creștini într-o țară (poate) musulmană o să faci ca cineva din Franța, țară eminamente seculară, sau de la Charlie Hebdo, să se simtă pedepsit sau vinovat. Musulmani, degeaba omorîți în stînga și-n dreapta, n-are nici o legătură cu religia voastră, cu profetul sau cu dumnezeul vostru. Are legătură doar cu dumnezeul lor. Citiți istoria culturii și civilizației!!! Cel puțin a Franței!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… omorînd creștinii din țările islamice, musulmanii nu fac decît să confirme un stereotip: nu sunt interesați să descopere adevărul și adevărații vinovați (ce nu au putut fi creștinii din țările lor), ci sunt în căutarea unei răzbunări ieftine. Nu știu dacă islamul are noțiunea țapului ispășitor, dar e clar cine sunt agresorii și cine sunt victimele. Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… degeaba țipă unii din gură de șarpe că dumnezeul și profetul lor au fost batjocoriți. Creștinii nu au fost batjocoriți de același Charlie Hebdo? Nu sunt în aceiași oală? Ar trebui creștinii din sahel să plece în Franța să se răzbune ca să vă simțiți voi răzbunați?

Și tot mai bat unii apa-n piuă: pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… de ce o fi Franța mai importantă ca Nigeria? Sunt europenii mai șmekeri? Mai buni la piar? Evident că sunt. Dar mai sunt buni și la altceva. Tot istoria (pe care musulmanii au falsificat-o pretinzînd că la început toate popoarele aveau religia islamică, dar în răutatea lor au început să se închine la idoli) mărturisește că Franța a adus un aport mult mai important decît Nigeria la cultura mondială. Mai important decît toată Africa la un loc. De aia e mult mai important un eveniment în Paris. Ne place sau nu, ăsta e adevărul. Asta nu înseamnă că o viață în Africa nu e la fel de importantă ca una din Franța. NU! Dar de asta ar trebui în primul rînd să fie convinși africanii.

De fapt poate nu ar trebui să ne oprim la Nigeria. În 1932 pentru 5 (cinci) călugări japonezi maltratați la Șanghai, mor 18000 și rămîn fără adăpst 280000 de chinezi datorită raidurilor aeriene japoneze. În 1937 japonezii au exterminat sute de mii de civili și au violat între 20 și 80000 de femei doar în Nanjing. A zis cineva ceva în Occident? A intrat SUA în război din cauza asta împotriva Japoniei? La vremea respectivă se duceau tratative ca Japonia să primească de la olandezi o parte din Sumatra  ca să o colonizeze. Nimeni nu i-a tras la răspundere pentru chinezii omorîți de japonezi?

China n-a făcut nimic pentru chinezi. Nigeria n-a făcut nimic pentru nigerieni. Tot religia a fost pretextul. Dar cauza? Aceiași: corupția!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… nu mă mai bateți la cap cu chestii din astea!!!

Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor (dummies)


sursa:http://orangeumar.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html

Am aflat recent cu unii dintre indivizii ce au plecat să lupte anul trecut în Siria chipurile, pentru islam, aveau în bagaje cartea Islam for dummies, adică Islamul pe înțelesul nătîngilor cumpărată de pe Amazon. Mă întreb ce scria acolo de au intrat în depresie și s-au aruncat în aer!

Unul dintre intervievații Annei Nivat din Pakistan spunea că ăștia de se aruncă-n aer sunt școliți în licee, colegii și facultăți și că madrasele (școlile islamice) nu propagă așa ceva. Valabil pentru Ben Laden și indivizii din 11.09 de la turnuri. Dar același individ spune că el nu-i oprește elevii săi ce vor să meargă în Irak să se bată cu americanii. Aici m-a pierdut!

Ar trebui să scrie cineva o carte, sau mai multe, în același ton cu Islamul pe înțelesul nătîngilor, cum ar fi Christianity for dummies sau Creștinismul pe înțelesul nătîngilor.

Mai că m-aș angaja la așa ceva. Sau cel mai bine, o carte comună pe limba tuturor: Islam and Christianity for dummies. Adică Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor.

În același timp aș propune celor ce vor să se arunce în aer, fiind frustrați că nu pot să demonstreze logic superioritatea religiei lor, să nu mai omoare musulmani, creștini, evrei și atei sau oameni de alte religii, ci să consulte ghidul Islam and Christianity for dummies. Nu de alta, dar s-ar evita unele confuzii.

Poate și-ar da seama că ceea ce există în Occident și aiurea nu mai e de mult creștinism. E altceva.

Oare atunci ne-ar căuta pe noi, singurii și adevărații creștini?

Eliminarea concurenței (1)


sursa: http://www.ministrybestpractices.com/2013_04_01_archive.html

Cu ceva timp în urmă am tradus o carte a unui oenge american ce promova în felul său creștinismul. Era vorba de fapt de apărarea unui tip de creștinism american, conservator, militant și fundamentalist. Cartea nu ar fi prins bine la noi, după cît cunosc eu mediul românesc, mai ales pentru că venea cu probleme americane, soluții americane și era scrisă într-un neaoș stil american. Pentru România ar fi fost nevoie de o altă carte, una nouă, scrisă altcumva, pe modelul nostru. Deci baiul nu era cu traducerea, ci cu cultura. (Ce de cuci!) O carte de acest gen ar fi fost utilă, dar nu absolut indispensabilă. Și aș vrea să vă spun de ce.

Printre altele, autorii se plîngeau de efectele declanșate de feminism, activiștii gay, liberalism și ateism. Nu neapărat în această ordine… Citau constituția americană, ză fazărs, evenimente memorabile din cultura și istoria poporului american. Printre altele deplîngeau pierderea credinței tinerilor ce ajungeau în universități, eliminarea rugăciunii din școlile publice, eliminarea vechilor abecedare cu învățături morale inspirate din creștinism, etc. Se voia limitarea efectelor amestecului ateilor de tot felul, a militanților de diverse culori și facturi ce erau percepuți ca tîlhari ce atentează la creștinii decenți, naivi, tineri, idealiști, iu neim it. Cu alte cuvinte se voia, se dădea de înțeles, că ar fii mult mai bine, ca pe vremuri, să nu mai existe concurenți pentru etosul, învățămîntul, opțiunea cu privire la lume și viață oferită de creștinism. De ce ineranța, infailibilitatea Bibliei, a doctrinelor și dogmelor creștine să fie puse sub semnul întrebării de către logică, filosofie, istorie, biologie și alți demoni ai științei?

Cu toate că tinerii proveniți din familiile creștine pe care tocmai le părăsiseră erau descriși ca niște miei în mijlocul lupilor, victime sigure ale unui sistem ce nu-l mai reprezenta pe Dumnezeu, trebuie menționat că autorii nu încercau să pună punctul pe i. Nimeni nu atrăgea atenția la învățătura oferită de bisericile și familiile de unde proveneau acești tineri.

Mult mai simplu ar fi fost ca întreaga temelie a credinței acestor tineri să nu se bazeze pe percepte teoretice, pe Biblie, care este o carte contestată, ci pe evenimente ce au fost menționate în această carte și nu pot fi contestate din mai multe cauze. De exemplu, ar fi fost mult mai simplu și mai ușor ca credința tinerilor studenți plecați în lume să se bazeze pe evenimentul învierii, evenimentul esențial al credinței creștine, fără de care creștinismul își pierde total rațiunea de a exista. Și de aici încolo problema devine simplă pentru toți creștinii ce au habar ce e aia înviere.

În mod similar, aud și văd multe reacții la adresa islamului. Dușmanii islamului spun că această religie trebuie lichidată din mai multe motive. Că e diabolică, că e agresivă, că e falsă, că e o invenție, că e albă sau e neagră. Pot să vă garantez că nimeni nu va putea lichida o religie, darămite islamul, cu forța. Nici mie nu-mi place islamul, că știu un pic de istorie, dar asta nu mă face să mă înscriu în Armata de Eliberare Anti-islamică de Pretutindeni. Nici nu o să mor de frica extinderii islamului. Dar toate astea mă fac să-mi pun două întrebări esențiale: 1. Care este învățătura bisericii mele referitoare la islam și 2. Cum este această învățătură pusă în practică, adică cum se face evanghelizarea musulmanilor?

Poate o să zîmbiți, poate o să cădeți pe gînduri, dar voi face o altă paralelă, deloc întîmplătoare și foarte potrivită cînd e vorba de România, români și islam. Nu, nu o să vă pun în paralel cu țiganii, că știți prea multe despre ei și faceți prea puțin. O să compar islamul, așa cum mulți creștini români îl percep și îl abordează, cu deținuții condamnați definitiv dintr-un penitenciar de maximă siguranță din România. Vorba aia: între noi și ei este o mare prăpastie…

Stăteam de vorbă cu un frate. Serios. Familist. Implicat. Laic. Și rudă de sînge. El cu Ghedeon, eu fără. Eu la penitenciar, el nu. Și zice el că ăia închiși își merită locul, soarta și chinurile.

– Totuși n-am înțeles de ce trebuia atunci să ajungă la ei acele noi testamente?

-…

– A, Cristos a murit și pentru ei?

– …

– Dumnezeu Tatăl l-a dat la moarte pe singurul său Fiu și pentru borfași, criminali, curve, excroci, politicieni corupți și polițiști?

-…

– Extraordinar!

-…

– Și atunci să nu ne fie milă de musulmanii care cred o minciună, sunt ținuți în robie de diavolul însuși și au ca și inspirație chiar și versete satanice?

– …

– Să-i lichidăm? Mai ceva ca Inchiziția?

– Da!!!

– Bine frate! Să lichidăm concurența!

În orice domeniu, chiar acolo unde nu ne-am aștepta, concurența stimulează. De ce s-o lichidăm, ca să fim siguri de succes? Ce fel de succes ar fi ăla? Cum ar fi să concurăm fără alți concurenți și să luăm locul 1? Dar ce se întîmplă dacă ieșim pe locul 2?

 

Multiculturalismul, rața de pe varza noastră…


sursa: http://lparchive.org/King-of-Dragon-Pass/Update%20458/

marinelblaj comentariu la

Multiculturalismul – greșeala calului troian ? http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/06/12/multiculturalismul-greseala-calului-troian/

Îmi pare rău că nu am timpul necesar să traduc articolul. Am, totuşi, câteva întrebări: multiculturalismul se referă doar la islam? Când importăm şi încercăm să adaptăm/adoptăm tot felul de aiureli care “prind” în alte culturi, dar fac rău în cultura noastră (în speţă cea creştină), nu e tot acelaşi risc (într-o mai mare sau mai mică măsură)?
Noi n-avem “caii noştri troieni” asupra cărora tot încercăm să atenţionăm? Aşteptăm articole similare peste câţiva ani din partea liderilor evanghelici? Şi nu sunt întrebări retorice…

Încerc să răspund pe limba mea la comentariul făcut de Marinel Blaj. Nu am pretenția că este singurul răspuns posibil, și este un răspuns neacademic, după ureche. Am să împart răspunsul meu în două posturi, datorită complexității problemei. La prima vedere, sec, se poate răspunde că MB deja spune că importurile sunt aiureli, fac rău și că există un risc cultural datorită cailor troieni. Eu aș mai întreba, în ce context se pune întrebarea, cel românesc? Apoi ce implică reacția creștină și despre ce nivel se vorbește: personal, cultic, decizional? Este vorba de o amenințare generală și avem capacitatea de a decide noi ceva la nivel macro? Last but not least, de unde ne luăm muniție împotriva multiculturalismului, din Bilbie, din istoria națională, din teologia populară sau din Legămîntul de la Laussane? Asta ca să vă dați seama că lucrurile nu pot fi tranșate prea simplu.

Plecăm de la premisa că suntem creștini de facturi diferite, că de la vremea apariției sale creștinismul s-a dezvoltat și a excelat ințial într-o cultură omogenă, dar în același timp diversă. Un scriitor american spunea că deși romanii i-au cucerit cu forța armelor pe greci, aceștia i-au cucerit cu cultura lor, o afirmație pînă la un punct valabilă. Să nu uităm că limba greacă era lingua franca, cam ca engleza secolului XXI. Deși creștinismul a luat-o și spre est, în Asia, impactul major l-a avut în vestul Europei, și pînă la extiderea islamului în Africa de Nord. Lumea romană a devenit creștină sau privit din altă perspectivă creștinismul a devenit roman și apoi bizantin.

A urmat migrațiunea popoarelor, haosul, stabilizarea, extinderea islamului și apoi apariția statelor naționale, în contextul în care existau numai doi poli importanți ai creștinătății: Roma și Constantinopol, devenit Istambul. Apariția Celei de-a treia Romă, Moscova și a protestantismului a dus încă o dată la schimbări majore de lungă durată. Redesenarea dominației marilor puteri și conflictele dintre acestea au consemnat o situație culturală oarecum stabilă la finele Primului Război mondial, adică prin 1918. Declanșarea MRSO și bolșevizarea, invazia japoneză a Chinei și apoi dezvoltarea nazismului au creat premisele pentru declanșarea Celui de-al doilea război mondial cu consecințele de rigoare.

În cei 2000 de ani de existență creștinismul a trecut din faza de sectă într-o societate neutră, la o religie independentă într-o societate ostilă, ca mai apoi să devină religia celui mai puternic imperiu existent, și a celui mai longeviv imperiu. Apoi s-a fărîmițat, căpătînd lent unele nuanțe naționale. Cea mai mare amenințare a fost islamul, o religie ce venea la pachet în Europa cu o cultură diferită. Dar să nu uităm că islamul s-a extins și în Africa și în Asia. Taj Mahalul este rezultatul influenței islamice a mogulilor în India. Palatele maorilor din Granada, la fel.

Cînd islamul era puternic nu a avut nevoie de cai troieni. Se impunea cu sabia sau cu tunul. Știm ce a însemnat islamul în Țara Românească, Moldova și Serbia. Dar puțini știu ce a însemnat islamul în Transilvania, unde după bătălia de la Mohacs, din 1526 a putut să se dezvolte aproape fără probleme protestantismul. Chiar și cel românesc. Transilvania devenise principat autonom în Imperiul Otoman.

Sărind în secolul XX ne aducem aminte că demografia negativă și nevoia de brațe ieftine de muncă din țările occidentale i-a determinat pe politicieni să accepte imigrația populației din fostele imperii coloniale, după prăbușirea acestora (cel francez, belgian, britanic). S-a deschis o ușă ce nu a mai putut fi închisă, avînd în vedere că lumea occidentală a decis să primească și refugiați politici sau de altă natură. Alte religii, alte rase de oameni, alte culturi s-au instalat în Europa, dar și în SUA și Canada. Motivele umanitare, interesele financiare și nu numai au făcut ca lumea să se schimbe și să fie mai diversă. Să nu uităm aici că marile puteri au susținut pînă la un punct comerțul cu sclavi, dar să nu uităm că și creștinii erau sclavi pînă la eliminarea fizică a sultanatelor din Africa de Nord. Negrii, galbeni, roșii sau albi erau mînați de religie sau de bani. Sau de amîndouă.

Ca atare, nu se poate răspunde simplu la o problemă atît de complexă.

Drept urmare, ar trebui o analiză a mediului creștin unde multiculturalismul devine o problemă. De ce este o problemă? Care este factorul ce o determină: statul, presiuni exterioare, evenimente neprevăzute? Și o întrebare mai dureroasă: Oare nu cumva multiculturalismul este perceput ca o problemă/amenințare pentru că creștinismul a scăzut ca importanță, impact, influență? Vorbim de o societate tot mai seculară, în contextul în care în ciuda practicilor creștine (sărbători, conferințe, procesiuni, educație, legi, etc) societatea și-a lepădat etosul creștin și s-a transformat într-o societate mercantilă lipsită de etica creștină, de valorile creștine și on the top, are lideri ce mimează creștinismul?

Fine del primo tempo.

Explicația titlului: mie mi se pare că în țara noastră creștinismul este varză. Ca urmare, nu mai e nevoie de un cal troian, ci de o rață!

Dac-ar fi așa de simplu…


Media anunță apariția unui video pe internet. O întîlnire Al-Qaida în care liderul aproape maximus afirmă că trebuie să elimine crucea, iar purtătoarea crucii este America. Dac-ar fi așa de simplu…

Pe de o parte se pare că arabii ăștia habar n-au nici de istorie, nici de istorie. Și bineînțeles nici de teologie. Nimic anormal. O droaie de creștini n-au nici ei habar de așa ceva.

Acuma să elimini America o fi cam greu cu ce mijloace au ei. N-au putut alții mai mari și mai tari.

Să elimini America cînd America nu mai stă la ea acasă e și mai greu. Dar, ce să zic, noroc că se mai duc americanii prin străinătate că să fie lichidați de teroriști!

Și dacă pînă și Iranul vrea să vîndă gaze Europei, aliata Americii, încă o complicație…

Dacă Al-Qaida și-ar face temele ar observa că statul american face cele mai mari eforturi să lichideze crucea, fără să îi pese de terorism. Al-Qaida ar trebui nu să atace America, ci s-o sprijine. Az simpl ez zet! Dar așa cum știm toți Al-Qaida habar n-are de diplomație, istorie și teologie. E ca un Hitler musulman, dar fără Germania, ca un Tyranosaurus Rex chior. O să vină meteoritu și-o să dispară.

De cealaltă parte văd Ucraina (fără Ucraina nu se poate, că e și ea în prima linie) unde un pastor încearcă să conducă o țară pe butuci. Dac-ar fi așa de simplu…

Nu știu dacă butucii ăștia sunt din Rusia sau din UE. Dacă dispar o fi mai rău. Din simulările de laborator am constatat că o conducere de culoare protestantă imită cu aplomb dictatura fără să-și dea seama cît de restrictiv este un astfel de regim pentru cei ce au alte idei. Iar intră crucea în ecuație? Poate…

De acord că în Ucraina este nevoie de o mînă forte la ora actuală, dar în situația dată ar trebuie dublate eforturile în plan diplomatic. Estera a făcut mai mult decît o armată într-o situație limită cînd nu mai era timp…

Și la noi acasă văd cum doi, trei tembeli se iau de gît, la figurat, în public făcînd fel de fel de afirmații de parc-am fi la circ. Ceea ce-i face pe nostalgici să să gîndească la binecuvîntările unei invazii ce i-ar scoate din ecuație definitiv pe toți trei. Dac-ar fi așa de simplu…

Telefonu cu cartelă, bomba… și kilotzii sau darul exagerării la români


sursa: http://balkin.blogspot.ro/2005/06/its-not-only-security-vs-liberty-but.html

Mai dăinuie prin poporul nostru o vorbă apărută prin anii 80: Vaca… și chiloții! Cel ce o pronunța voia să arate că nu este nici o legătură între subiect și subiect. Sau între predicat și predicat. Adică era ceva ce nu avea sens. Nimănui nu i-a trecut prin cap să le pună vacilor chiloți doar pentru că… știți ce vreau să spun!

Dar asta are legătură cu darul exagerării la români. De exemplu, ateriza Ceaușescu pe cutare aeroport la ora 12.00, aplaudacii trebuiau să fie acolo la ora 9.00 geast in cheis!

S-au introdus controale cu detectoare de metale pe aeroporturi, te verifica și-n pantofi. Pe mine m-au descălțat de bocancii de munte și m-au întrebat ce e acolo, că le țiuia detectoru la piesele metalice ce țineau șireturile. Nu le-am spus un tanc, că m-ar fi crezut!!!

Și așa mai departe.

Acuma s-a introdus o propunere de lege ca toți deținătorii de cartele de telefon fără abonament să-și declare identitatea. Motivația? Atentatul asupra unor turiști israeliți din Bulgaria de acum 2 ani. Mă întreb de ce au așteptat pînă acum? De ce nu s-au scos niște legi mai devreme, că atentate au fost peste tot!

De exemplu, acum ceva timp un musulmănuț rătăcit și-a imaginat că poate să se arunce în aer cu tot cu avion cu o bombă ce și-a băgat-o în… chiloți. Ar fi drept și rațional ca cineva să vină cu o propunere de lege ce interzice vînzarea la liber a chiloților. Numai cu buletinu, cu ceiul și cu cenepeul! E periculoși chiloții ăștia!

Mă întreb ce finanțare și de unde au primit tovarășii ce au venit cu năstrușnica vînzare a cartelelor telefonice pe bază de cenepe… (Tare greu o fi să cumperi mai multe și să le piezi pe bani? Românu e inventiv.)

Că o fi așa în alte state? Și ce? În alte state se trăiește mai bine și la noi nu. În direcția asta n-ar trebui luate măsuri? Vorba aia: vaca și chiloții!

La noi totul se exagerează, în afara nivelului de trai, a salariilor celor cinstiți și a măsurilor sociale. Tot vorba aia!

Horoscopul și banii


sursa:http://www.cleveland.com/nation/index.ssf/2013/01/space_shuttle_challenger_disas.html

După 89 ne-a lovit și pe noi horoscopu! Ce mai fericire, ce mai mulțumire, ce mai citeală prin ziare, reviste, la radio și teve! Mai rău ca la Bingo.

Nu puteai merge la serviciu dacă nu ți-ai citit horoscopul. Nu-ți mergea bine dacă nu te informai cum trebuie să-ți meargă în ziua respectivă. Făghet ăbaut iestărdei! Azi e important, că doar nu trăim în trecut! Oneste bibere, vorba lui Cațavencu. Și așa au devenit unii dependenți. De unde provine drogul ăsta? Și ce, strică?

Unii zic că strică. Dar toată afacerea a pornit din antichitate și a ținut bine mersi pînă mai ieri alaltăieri cînd a revenit în actualitate. Inițial zeii erau stele strălucitoare pe firmament. Apoi dacă stelele se mișcau, cine știe ce decretau zeii? Ca să te pui bine cu ei trebuia să te pui în acord cu stelele de neatins. Așa că au apărut cititorii în stele. Mai recent, astrologii și apoi astronomii. Unii oameni de știință creștini făceau horoscopul unor capete încoronate. Intra în fișa postului.

Apoi s-a demonstrat că planetele și stelele nu sunt zei, dar ce contează, mișcarea lor influența destine. Să vedeți alinierea planetelor!

Acum, hai să zicem că horoscopul are ceva de spus. Atunci ar trebui să fie un singur horoscop oficial pentru toată lumea. Dar nu e așa. Dacă cumperi 10 ziare ai 10 horoscoape diferite. Dacă cumperi 100, ai 100. Dar trebuie să cumperi. Dacă te uiți la proteve o vezi pe Nati și după aia schimbi la Antena sau la alte antene și auzi altceva. Logic? Cineva minte. Sau cineva nu e profesionist. Sau cineva minte profesionist.

De ce ține vrăjeala cu horoscopul? Nu te critică. Te avertizează. Te încurajează. Apoi faci tu legăturile. Raționalizezi. Poate azi ai avut o zi proastă. Mîine va fi mai bine. Pe banii tăi îl încurajezi pe horoscopar să te mintă. Să te lingușească puțin. Sau mai mult. Ne place să fim periați. Să ne punem de acord cu aștri. Să fim una cu ei. Să strălucim. Să știm că azi cosmosul ne influențează destinul. Așa să fie? Mai bruiază ăștia cu avioanele lor. Cu liniile de înaltă tensiune. Cu chimicalele. Cu eurile. Cu legile proaste. Cu pana de cauciuc și cu alt șofer ce a avut o energie negativă așa de mare că ți-a pleznit bara din spate pînă la aripă. Cu poluarea. Cu karma. Cu chestia aia șuie, cum îi zice? Feng shui! Acum avem și horoscop chinezesc. Mîine cine știe, unu marțian.

Mare concurență.

Totuși nu înțeleg cum de nu dau și numerele cîștigătoare la loto. Alo, mama Omida?

Viziuni, vizuini și Popescu


sursa:http://tralfaz.blogspot.com/2012/05/meow-wow.html

De vreo 30 de ani România este bîntuită de diverși indivizi cu viziuni divine pentru biserică. În afara bisericilor vechi de mii de ani care n-au probleme cu viziunile. Ele merg pe calea bătătorită dar sigură. Orice clintire la stînga sau la dreapta înseamnă rătăcire. Zic de 30 de ani că înainte nu mă interesa. Dar de atunci încolo România devenea placa turnantă a misiunii către est, grădina Maicii Domnului, teritoriul lui Hristos și alte cele, în funcție de ce-l mîna în luptă pe acel vizionar. Nidles tă sei că viziunile astea o să se împlinească probabil o dată și-o dată în viitor, că nu-i așa, după cum ziceau un vizionar american Domnul Isus stă și bate la ușă. Probabil că la bisericile cu uși ce se deschid cu fotocelule nu e cazul.

Apoi, de vreo 20 de ani și ceva au mai dispărut viziunile și au apărut vizuinile. Unele cu balcon, altele fără, dar toate din ce în ce mai mari, mai centrale și mai înalte. După cum zicea un frate la școala duminicală pe vremea unui răposat președinte de cult baptist, Vulpile au viziuni, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul… Ce mare lucru? A inversat doar două litere. De aia e important cum scrie la carte.

Dar ce e viziune? La dicționare scrie că e modul cum vede cineva ceva, cam ca o concepție. Dar în domeniul religios e mai altcumva. Că cică viziunea e de la Domnul. Adică are o origine divină. Și dacă-i așa, cine mai poate sta împotrivă? Cine are curajul să spună ceva împotriva ei. Se va despica pămîntul și va fi înghițit. Cu tot cu nevasta lui. Mă rog, nu cred așa ceva, n-am văzut așa ceva, dar se practică.

Am trecut și eu prin cîteva viziuni ale altora. De exemplu unul zicea, cu o viziune de împrumut, că biserica sa (rili?) va fi cetate și academie. S-a dovedit că nu a fost așa. A fost mai mult trambulină. Oricum circuitul s-a închis. Omul a revenit de unde a plecat.

Apoi am dat de vizionarul originar/original și mi s-au părut zidurile prea groase și înalte și academia prea popească. Nici lui Isus nu-i păceau zidurile…

Cineva înghițea viziunile și le scotea mai dihai ca un înghițitor de săbii. Bine că nu i-au stat în gît. S-a mai potolit în ultimul timp.

Alții au viziuni pe termen scurt, alții pe termen lung. Doar că nu prea trec nici pe la cruce/Golgota, nici pe la odaia de sus. Cum să mai ajungă la înviere, la înălțare și la pogorîre? Trec direct la harvest, că-i mai simplu, mai eficient. De parcă eficiență ar fi căutat Isus. Dacă căuta eficiență făcea totul într-o zi, nu în peste 1000.

Interesant că viziunile astea nu suferă modificări. Păi dacă e dumnezeiască! Dar mi se pare și mai interesant că o viziune veche e abandonată pentru alta mai trendi. Mai unsă de sus. Sau de jos, ce contează! Principalul e să prindă. Și să fie susținută.

Și ce e totuși cu Popescu? Păi Popescu, Popa et co sunt cele mai întîlnite nume de obîrșie clericală din țara noastră, cînd era mai bine să fii Popescu decît să ari, semeni, cosești, să treieri și să pui în hambar.  De obicei Popescu are grijă de botez, de nunți, de priveghi, de înmormîntări, de servicii divine (cu toate că le țin oamenii), de rugăciuni la comandă, adică să meargă intreprinderea că dacă dă faliment nu poate cerși că-i este rușine. Deci nu trebuie viziune, bună e vizuina.

Sfatul meu: rezistă farmecelor ce vin din viziune. Vezi care e drumul tău. Nu te înjuga la viziunea altora. De ce să-ți pară rău că ai trăit o viziune de împrumut? Dacă viziunea moare te alegi doar cu vizuina, și nici aia nu-i a ta, e a cultului.

Deci, chiar dacă te cheamă Popescu, sper să ai viziunea ta personală. Vizuina nu-i ă mast!

Atac cu napalm la buruieni


sursa:http://onomeister.wordpress.com/category/movies/

Totul începu într-o joi după-masa.

          Uite cum arată grădina noastră! Asta nu-i grădină, asta-i junglă!

 Într-adevăr grădina noastră arăta ca o junglă. Vecinii se uitau chiorâş la speciile variate de buruieni întrebându-ne dacă-i lăsăm să-şi pască caprele în ,,ce-o fi aia” în loc să le ducă la deal. Ierbarul cel mai reuşit din clasa fiului meu mai mare a fost bineânţeles al său. Ce varietate de plante! Am fost contactaţi până şi de celebra grădină botanică de la Coloşvari-cluşnapoca ce voia să intre în posesia unor speciemene de buruieni ce depăşiseră parametri proiectaţi şi ajunseseră la stadiul mezozoicului timpuriu – arboricol deci.

Prins între şcoală şi cei patru liliputani ce stăteau pe lângă casa omului, adică a mea şi a soţiei, buruienile crescuseră cu nesimţire adăpate de ploile îmbelşugate de vară. Paradăicile au fost invadate, ţelina nu se mai vedea, ardeii au fost înconjuraţi, până şi trifoiul nu mai era trifoi, ci buruienoi. Morcovii decedaseră mortal undeva în direcţia nord-vest şi păstrănacul lansase ultimele mesaje S.O.S. dintr-o locaţie nedefinită. Nici măcar Mâţu,[1] şeful pazei nemilitarizate nu mai îndrăznea să intre în “junglă.” Gardul de sârmă ce ne delimita proprietatea abia se mai zărea din jungla cu iz amazonian. În schimb păsărele nemaivăzute prin alte grădini se adunau, cântau, se împerecheau şi se hrăneau pe proprietatea noastră vrednică de o adevărată ,,rezervaţie a biosferei.”

           Las c-o aranjez io!

Zis şi făcut. Am pus mâna pe cosorul ce stătea prins de grinda magaziei de lemne şi am început să lovesc în dreapta şi în stânga mai dihai ca Mişiovitezd la Călugăreni. I-am zburat capu’ lu’ Mehmet-bei, am dat iama printre ieniceri, am şarjat până şi spahiii. Dar în încrîncenarea mea am fost înconjurat de inamic. Urzicile mă urzicau, pirul mă înţepa, sudoarea îmi curgea şi soarele, până şi soarele, mână-n-mână cu tagma buruienoasă, mă fulgera cu ultraviolete. Greieri, cosaşi, carabi, muşte, ţânţari, viespi şi albine mă atacau personal în chemările vajnice ale muezinilor (orătăniile vecinilor alertate de războiul meu personal).

În faţa mea o trâmbiţă gravă urmată de câteva cimpoaie străfulgeră văzduhul deja destul de încercat. Se chemau rezervele să facă faţă înaintării mele impetuoase. Ce rezerve să mai chem eu?

          Tanti Milly! Tanti Mi…llyyyyy!!!

Zadarnic. Jungla părea animată de duhuri necurate. Ceva mare şi greu se îndrepta spre mine strivind tufişurile de soc cu flori ajunse deja la maturitate, prevestind o întâlnire de gradul trei. Mai întâi un corn, apoi altul se iviră la nivelul masei verzi ce fremăta.

          Ptiu, necurate!

M-am oprit cu cosorul ridicat gata să-mi apăr, vorba poetului, ţara, nevoile şi neamul. Îmi trecură prin minte cele mai năstruşnice posibilităţi ieşite din mintea mea stresată conform ultimelor noutăţi ale literaturii de specialitate, de un sindrom post-traumatic şi eventualitatea, cel puţin teoretică, a relevării unei personalităţi tip bordeline. Monstrul se apropia însoţit de alţi mostruleţi ce nu se zăreau încă, dar care se avântau în stânga şi-n dreapta fluierând şi ţopăind. Undeva se auzea un clopot trăgând de amiaz.

Încurajat de dăngănitul oarecum cristalin al clopotului autohton, îmi pun toată nădejdea într-o salvare miraculoasă din faţa junglei infestată de duhuri necurate ce tocmai se materializau în acest început de secol douăzecişiunu. Draci? De unde draci la amiază? Dar tot modernismu’ din tărtăcuţa mea înzestrată cu licenţă în iconomics se evaporă instantaneu în direcţia sigură a Evului Mediu târziu regretând abolirea inchiziţiei şi apariţia individualismului. Dacă picioarele-mi vor asculta mai mult de raţiune decât de instincte se va duce pe râpă cariera mea de iconomist la sece rafila serele.

          Mamă!!!

În aceiaşi fracţiune de secundă în care mi-am retrăit perioada intrauterină, naşterea, copilăria, prima dragoste neâmpărtăşită şi armata la Tecuci, ceva, nu ştiu ce, m-a făcut să mă răsucesc cu o sută optzeci şi două de grade (ca să nu deviez de la subiect, ţineam cont de bătaia vîntului) mai ceva ca un sergent din garda preşedintelui, alegeţi dumneavoastră care. Am aruncat cosorul cât colo şi am luat startul a la Ben Gionson în celebra cursă de una sută metri plat. Întreaga mea fiinţă prefera să nu dea ochii cu monştrii din junglă, cu duhurile buruienilor din satul românesc, indiferent cât de tentantă ar fi fost reîntîlnirea cu una sau mai multe entităţi extraterestre dintr-un univers mai mult sau mai puţin paralel, dar în mod vizibil foarte real mie.

Am întins pasul ca ă-urile prelugi ale prezentatorilor tv şi în viteza startului fulminant (unde sunt toate televiziunile astea să prindă acţiunea?) am făcut primele mişcări din celebrul, salt înapoi – incomplet. Incomplet pentru că în ciuda regulamentului de instrucţie de front şi a ameninţărilor din partea nevestei cu curtea marţială, nu mai voiam să ţin piept unui inamic care nu juca feă. Copleşit numeric, în dotare, tactic şi strategic şi fără pic de acoperire aeriană, fără sprijin din partea propriilor tovarăşi de arme şi suferinţă, am dat dosul în cel mai puţin elegant mod posibil. Dar, în fuga mea atât de sănătoasă mă împiedecai de furtunul cu care ne udam (ce vremuri!) ardeii şi care acum se confunda cu verdele junglei. Cu un ultim efort am reuşit să ochesc geamul deschis al portierei din faţă al daciei miletrecentodieci te-el-ics proprietate personală[2] şi am încercat imposibilul.

Imposibilul devine posibil doar când, vorba poporului – nevoia te învaţă. Cine nu crede că se poate intra prin geamul deschis, să încerce cu el închis. Treaba lui de unde face rost de draci să-l pună pe fugă. Coatele mi s-au pliat ca aripile unui avion cu geometrie variabilă ajuns la viteză supersonică, urmate fiind de picioarele aferente. Cu toate acestea, urechea mea muzicală de acum zdrelită de marginile portierei percepu un susur de motor ce crescu până la apogeul unor decibeli invidiaţi chiar şi de eisi-trăznet-disi.

          Ura! – sosea acoperirea aeriană.

          Acope-ce? Acoperire? Ce acoperire? În secunda următoare am văzut cu coada ochiului stâng o pală de foc ce căzu asupra junglei. Aceasta se dezvoltă într-o sferă uriaşă de foc ce plezni câmpul de luptă precum trăznetul sfântului nostru Ilie. Parbrizul daciei se umplu de foc. Foc cât cuprindea raza mea vizuală.

Visam! Nu, nu visam. Eram martor la începutu sfârşitului: ,,Apocalips nau!” Nevasta-mi zbură pe spate (ciudată poziţie!), Mâţu, şeful pazei se adăposti chelălăind ca Maichăl Gecsăn ţinându-se pardon, de vorba aia, în buncărul personal. În această secundă am retrăit ultima parte a vieţii cu statul la cozile interminabile pentru plata impozitelor, mutarea de la socrii, studiile prin corespondenţă şi picarea examenului la şcoala de şoferi. Căldura invadă atmosfera şi efectele atacului cu mijloace incendiare părea să prevestească, conform regulamentelor militare, un altul mai cumplit: cel cu mijloace de nimicire în masă.[3]

Timpul şi spaţiul, lungimea, lăţimea şi înălţimea se dilatau văzând cu ochii. În timp ce-mi munceam puţina minte ce mi-a mai rămas pentru a constata dacă pârjolul era întru atacarea sau întru apărarea proprietăţii mele personale, dacă era o făcătură diavolească sau o minune cerească sau nici una nici alta, un glas de profet apocaliptic părea să anunţe ultima judecată:

          Ebiii, pă ăstalalt, arză-l-ar focu’! Puşte-l dumnezo cu puşca cea dumniezăiască!

 Totuşi visam! Eram într-un univers paralel sau poate mă făcusem într-o viaţă anterioară frate de cruce cu Kafka şi văr de stars ănd straips cu Alan Edgar Poe. Eram dus, eram truli-luli, sufeream de şoc post-traumatic, de picior de tranşee şi de vărsat de vânt cu aromă de usturoi. În mijlocul grădinii, adică a junglei personale, dârele exploziei portocali-alb-roşiatice nu se stinseră definitiv, fumul nu se risipise când într-un alt urlet de fiară un punct negru de o formă nedefinită se apropia, vorba autorului, vertiginos, de spaţiul aerian atât de flagrant încălcat.

 Era o… era un… erau nişte… părea că vrea, părea că nu… şi trecu pe deasupra ceva ce dădea din aripi sau din coadă, din elice şi parcă din picioare, ba din mâini, Sebi. Sebi?! Cum să zboare Sebi? De ce să zboare Sebi? Cu ce să zboare Sebi? Să zboare? Da’ n-o fi înger? Cam negru să fie înger, da’ poate o fi o culoare la modă şi la ei săracii. Or fi şi ei ,,bad”, s-or fi dând ,,negrii.”

          Amu ni!!!

Acelaşi glas cu iz de profet apocaliptic părea să traseze directivele mai sus-amintitei judecăţi unde Biblia era deja depăşită la ultimul ei capitol, dacă nu în grozăvie, cel puţin în terminologie. Ceva se desprinse din ciudatul ,,cum-io-fi-zicând,”o luă în jos şi căzu în mijlocul câmpului de luptă bântuit. Anteriorul fenomen halucinant se repetă. Nu, nu visam: bombarda Sebi. Glasul dirijorului de trafic aerian cu tentă de profet apocaliptic aparţinea, cui altcuiva decât vecinei noastre, Tanti Milly. Proţăpită pe căpiţa de fân deja bătucită de activitatea temerară de controlor trafic aerian turn, Tanti Milly agita pe direcţia grădinii personale o prăjină în care avea prinsă o ciudată zdreanţă de o culoare şi o formă nedefinită. Îl dirija pe Sebi să mai lanseze o nenorocire apocaliptică aidoma celui de-al nu-ş-câte-lea înger din cartea cu acelaşi nume.

– Aici mă, bătute-ar S’întu’ Ilie, să te bată!

În sat clopotul de amiaz bătea acum în dungă. Sirena de la primărie se văieta ca un lup canadian în tundra siberiană. Curat atac aerian!

Pompierii voluntari sosiră hurducând Doiţul abandonat de nemţi la ultimul război mondial, târâind furtunul principal pă uliţă cu jumătate din formaţia de pompieri voluntari la trap, adunaţi care de pe unde erau. Vecinii se buluciră în stradă şi într-un târziu apăru şi şeful postului de poliţie rurală, Slănină (nume destinat mai degrabă unui şef de raion de mezeluri) certându-se cu pompierii care plecară prea repede de-l lăsară per pedes. Tulumba se activă scoţând mai multe scârţâituri decât apă.

Toţi vecinii disponibili o tuliră dotaţi cu capacităţile proprii pentru a pune în operă planul de apărare contra incendiilor având marca primăriei. După ce făcu o evaluare rapidă, corectă şi efectivă (conform postului de televiziune local ,,Podgoria”), şeful de post scoase şi fixă în plan vertical carpaţiul din dotare şi-l somă pe Sebi:

-Stai, că trag!

Fără să bage în seamă viermuiala autohtonă Sebi trecu de data asta razant de-a lungul drumului zburându-i şefului de post chipiul în şanţ. Sebi se întoarse, apoi Sebi contraatacă, apoi Sebi se răzbună, deci şi prin urmare, Sebi rivoliuşăn. Slănină dădu să fugă din calea monstrului înaripat ţinând pistolul cu pricina tot în plan vertical ca la regulament, uitând complet că poziţia verticală era indicată doar pentru somarea unor indivizi din plan orizontal, nu a unora ce-şi făceau de cap prin văzduh. Zăpăcit de forfota stingerii incendiului, ameţit de căldura verii şi lipsa celor doi litri de apă minerală ce n-o băuse în acea zi toridă de iulie, agentul şef se sprijini instinctiv de gardul lui Tanti Milly, dar fatalitate: în mişcare apăsă pe trăgaciul pistolaşului din dotare.

Nimeni nu păru să audă împuşcătura şi chiar dacă a auzit-o ce conta o împuşcătură în faţa iadului dezlănţuit la numărul 13 bis? Doar o dâră subţire de fum negru ce creştea vertiginos din sburătorul Sebi şi zgomotul neregulat (mă scuzaţi) al motorului lui Sebi îi făcură pe oameni să se oprească din toată nebunia şi să încerce să ghicească efectul evenimentului pe care până atunci îl ignoraseră:

          L-o lovit!

          L-o omorât!

          L-o puşcat!

          S-o dus!

          Gata-i!

          Pică!

Fiecare avea dreptate în felul lui. Glonţul pistolului de jucărie al poliţistului supraponderal trecu prin baia de ulei a motorului, ricoşă din elice undeva în spaţiu şi cauză aterizarea prematură a lui Sebi într-o tufă de măceşe cum numai prin părțile noastre se mai află. Cum nici un cadru medical nu mai avea curajul să meargă cu salvarea poreclită de localnici maşina morţii, şoferul salvării constată starea de şoc în care se afla Sebi. Din prima ochire Sebi părea să nu mai aibe o mână, dar până la urmă toată lumea constată că era doar o alarmă falsă. Mâna era undeva la spate, în pantalonii de piele din care zburătorul buclucaş scoase… glonţul ce-i provocă aterizarea forţată şi care-i lăsă amintire o arsură pe partea stângă a bucii de la piciorul cu acelaşi nume.

– Maichii, bine că eşti viu! Tanti Milly îşi îmbrăţişă odorul, frăsui şeful de post care încă mai era sub influenţa căldurii tropicale, ecuatoriene, a efectului incendiului sau pur şi simplu a efectului de seră ce se manifestă de câţiva ani încoace şi declară pentru postul de televiziune local:

          Apu, am zîs să fac şi io un binie şi lu vecinu’ şi i-am zîs lu Sebi să deie cu ceva pă buruienile mele şi pă ale lu vecinu. Da s-o încurcat. O început la vecinu şi la mine n-o mai avut cu ce să deie. Apu nu ştiu io cum so aprins!

Ancheta ulterioră descoperi că Sebi comise o eroare epocală în organizarea acţiunii anti-junglă. După ce făcu rost de defoliant de la un amic într-ale zborului (stropitor de culturi cu un hodorogit avion sovietic) încurcă borcanele, adică bidoanele. În loc de bidonul cu defoliant, luase un alt bidon, ce-l avea de pe vremea când încă mai era activ în armia română. Deşi se jura că în afară de marmeladă nu a luat nimic de la umeul cu pricina, ancheta descoperi că substanţa folosită fusese un fel de marmeladă ce mirosea a benzină, adică napalm.

În încheierea interviului Tanti Milly a mai menţionat:

– Ptiu, să moară toţi dracii!

Epilog

Fără vreun motiv aparent poliţia nu făcu mare caz de atacul cu napalm asupra buruienilor. Însă agentul şef Slănină reuşi să dea un nup investigaţiei după ce Sebi îi defrişă o porţiune a lotului personal a cărui desţelenire l-ar fi costat o avere. Pompierii se potoliră odată cu potolirea flăcărilor, dar poliţia ecologică nu se opri decât după o masă de pomină la fostul castel dintre dealuri al baronului Kreuckbauer. Niciunul dintre gardişti un și-a închipuit că sub zâmbetele ospătarilor improvizaţi se ascundea ceva mefistofelic. Viţelul superfezandat, curcanul şi potârnichile nu erau altele decât duhurile junglei travestite în văcuţa Bicuţa şi Nuţa, curca lui tanti Milly împreună cu toată progenitura de pui aferenţi căzuţi toţi sub focul apocalipsei. Tanti Milly se convinse că facerea de bine te poate face să cazi în păcat, drept urmare aranjă o pomenire întru cei morţi şi întru cei vii a tuturor celor implicaţi cu prima ocazie. Dar cel mai câştigat a fost Sebi. El deveni reporter aerian pentru postului local de televiziune şi prezenta evenimentele majore ale comunei din aer. Anul următor îşi anunţă candidatura pentru postul de primar independent pe care-l câştigă (în faţa unei dezorganizări totale ale partidelor istorice concentrate încă pe dosarele Securităţii) cu două lungimi de aparat graţie campaniei foarte inspirate bazată pe două teme majore: combaterea pe cheltuiala primăriei a dăunătorilor de tot felul şi deschiderea unui aerodrom local pentru stimularea turismului. Ce mai, Sebi riloudid!

Subsemnatul se arătă profund impresionat de efectul atacului cu ,,marmeladă” ce curmă existenţa celei de-a doua rezervaţii a biosferei de vest a României. Chiar şi după trei ani nici un pui de buruiană, vreun şoarece sau o broască, ba nici chiar cărăbuşi nu mai putea fi detectaţi prin grădină. Pomii nu avusese prea mult de suferit, singura obiecţie venind din partea unchiului Avram căruia i se părea că-i miros hainele a benzină după ce-l cinsteam cu mai mult de două păhărele din producţia proprie de ţuică de pere.


[1] Câinele nostru care schaună cam cum miorlăie un motan, de unde şi numele său.

[2] A încetat să mai fie accelerat după ce am făcut prima şi ultima mea depăşire la 101 la oră.

[3] S.T.L., substanţe toxice de luptă.

De vorbă-n tramvai…


sursa:http://athazagoraphobis.blogspot.ro/

Mă întorceam acasă cu tramvaiul. Comod și ieftin. A urcat și un vechi vecin din urbe pe care nu-l văzusem de vreo zece ani. Cel puțin. Schimb de amabilități. Verificări de rutină: cine dintre vecini mai trăiește, cine pe unde mai e. Ne-am împrăștiat și am rămas mai puțini. Apoi veni vorba de o anume biserică cu un anume boss. Cu boșii să nu te pui că ieși rău. Nu sunt ei tocmai modelul de imitat în creștinism. Și de aici, de la credința mea, a bosului și a rudelor sale sus-puse am pus de-a discuție. (În afara subiectului de discuție, bossul pe care nimeni nu-l controlează e cel mai periculos. Ești propriul tău boss? Ai grijă. ) Am mai scurtat călătoria pe meleagurile patriei natale.

Apăru întrebarea: de ce nu ne-am păstrat noi, dacii, credința noastră? Că aici nu a fost vid nici după aia. Credința mai nouă? Credea că a fost impusă politic. Păi, aia veche nu ne-am păstrat-o c-au venit romanii și ne-au demonstrat că Zamolxe nu era așa tare. Logică americană. Și așa mai departe.

Există un mit secular, a scris nușce franțuz despre miturile astea, cel al epocii de aur. The Golden Age. Bunele vremuri apuse. Că ce bine era pe vremuri. Povestesc bătrînii: “Pe vremea mea…” Și uneori întreabă nepoții pe cînd se uită la un film mai vechi: “Bunicule, aici era pe vremea ta?“ Probabil…

Mai era un banc pe vremea lui Ceaușescu cu individul ce se coboară din tren în Gara de Nord, se urcă-ntr-un taxiu și-i spune taximetristului: Du-mă-n principiu. Păi cum în principiu? Păi vreau să fac cumpărături, să-mi iau de toate! Bre, ești nebun! Nu-s. N-a spus tovarășu că-n principiu avem de toate? Ba da! Păi vezi! Acolo să mă duci!

Omul e nostalgic. Mai ales după trecut. Ce bine era cînd făcea aia, cînd era acolo, cînd mînca mai-nu-știu-ce. Era bine că eram mai tineri, mai fără griji, mai sănătoși, mai iresponsabili, aveam toată viața-nainte. Acum ne-am trăit traiul și ne-am mîncat mălaiul, so tu spic și acuma-i rău! Păi normal: suntem bătrîni, ne doare aia, ne supără ăia, toți sunt niște idioți, habar n-au, asta nu-i pensie, asta nu-i iarnă, asta nu-i vară, asta nu-i marmeladă și ăsta nu-i drum. Ce impozite, ce euri, ce pițipoance, ce mafioți, ce hoți, ce capitaliști, ce escroci peste tot! Nici apa nu mai are gustul ăla, nici iarba nu mai are culoarea aia, nici ora nu mai e atît de lungă! Ăștia nu mai știu să facă nimic ca pe vremuri!

Normal!

Ce se mai construia (de mîntuială)! Ce se mai fabrica (și se fura)! Ce recolte erau (măsluite)! Ce bine era la băi (și ce vile aveau ăia de la partid)! Ce școală se făcea (degeaba)! Ce în sus și-n jos!

Cu trecerea timpului lucrurile bune din trecut ne par foarte bune, ba chiar excepționale. Lucrurile rele le cam uităm pentru că avem tendința de a idealiza trecutul. Chiar un dușman groaznic ce a dispărut între timp acum îl onorăm, îl ridicăm în slăvi. Păi normal. Cu cît îl facem mai mare, cu atît suntem și noi mai buni că i-am făcut față. Casa copilăriei sau casa bunicilor e ceva extraordinar, dar cum se spune în Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, nu te du s-o mai vezi. Vei fi dezamăgit. Zidurile nu mai sunt atît de înalte ca cele ale castelului din basme, grădina atît de întinsă ca împărăția lui Verde-mpărat și Grivei cu care te jucai odată se gudură prin raiul cîinilor.

Încercînd să re-descoperi Epoca de aur îți dai seama că e epoca de tinichea. Realitatea dezamăgește. Viitorul de atunci este trecutul reinterpretat prin prisma prezentului. Ce trece și el. Viitorul nu sună bine, dar este singura soluție. Indiferent cît de buni, tari și mari au fost dacii, Ceaușescu, Carol I sau Hagi. Nu te mai uita la poze vechi. Ia aparatul de fotografiat și fă poze noi. Chiar dacă trebuie să-ți schimbi ochelarii. Zîmbește. Îți stă mai bine așa!

Băsescu? La zid!


sursa:http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/FOTO+Traian+Basescu+la+Zidul+Plangerii+din+Ierusalim

Băsescu la Zidul Plîngerii?

Păi da.

E evreu?

Nu cred.

Are ce plînge?

Ca tot omu…

E ceva caracteristic pentru el?

Nu. Pentru el ar fi fost poate Zidul Rîderii. Nu de alta dar așa ne-a condiționat în trecut.

Hă! Hă! Hă! Asta zicea el, subtil ca nimeni altul. Nu-mi amintesc să fi avut un președinte așa subtil. Nu mi-e rușine nici cu Iliescovici, da cu Băsescu mă mîndresc! M-am gîndit în care cimitir o să fie înmormîntat.

Evident: cimitirul vesel din Săpînța. Dacă nu vrea acolo, să se facă Săpînța II la București. În nici un caz la Ierusalim, că acolo a mai înviat unu!