Uite Charlie, nu e Charlie…


În ultimul timp creștinii, dar nu numai ei, își schimbă avatarurile. Cînd sunt creștini cu grafie arabă, cînd sunt Charlie cu grafie latină. Oare cum se scrie Charlie în arabă? Aha! تشارلي

Deci eu sunt cam أليكسندر așa?

Unii zic că-s Ahmed, alții cu nu-s Charlie. Mulți, mulți de tot zic că nu sunt Charlie. Normal. Dar și ăștia și-au schimbat avatarul. Oare de ce?

Mi se pare o modă ciudată, asta cu schimbarea preferințelor. Sau schimbarea identității. E ca și cînd ai sta la semafor și se face verde: toți participanții la trafic ce pornesc se fac verzi. Ăia ce stau sunt roșii. Prea monoton. Prea antagonizant. Agonizant de antagonizant! Behhh! – ar spune francezul.

Cine știe ce eveniment mai apare și iar se schimbă avatarul? Cine sunt eu dacă îmi tot schimb avatarul? Mai sunt eu sau sunt reacția mea la ceva?

Avatarul implică o identitate. Curcubeul indică două. Zvastica indică două. Culoare roșie indică multe identități, după cum și peștele, crucea sau semiluna au mai multe identități. De ce mi-aș schimba avatarul după cum bate vîntul?

Avatarul meu nu e creștin. Dar eu sunt. Contează cum arăt? Puțin. Pot să-mi pun și o poză de la 16 ani. Sunt tot eu. Dar nu sunt creștin. Comunică poza asta că nu sunt? Probabil că nu.

Io, deci nu-mi schimb avatarul nici dacă se dă o fatwa. Îs așa, mai într-o ureche.

Avatar nu se întoarce


avatarSuccesul unui film este exploatat. Există urmări care te provoacă să vezi ce s-a mai întîmplat cu un personaj anume sau eşti curios să vezi ce s-a mai inventat în materie. De exemplu, Bond a devenit clasic în materie de „action-movie”. Unele filme au fost mai reuşite, altele mai puţin. Apoi, în materie de science fiction, Alien. Te tot mirai cum reuşeşte să supravieţuiască şi să se reproducă fiinţa extraterestră. Terminator se înscrie undeva între cele două genuri. Apoi a apărut un film excepţional: Matrix. Successul său de casă a fost exploatat prin producerea mai multor filme ce continuau tema iniţială. Dar dincolo de genul filmelor, sintagmele cum ar fi: „se întoarce”, „contra-atacă”, „se răzbună”, etc., marchează de cele mai multe ori succesul de casă a unui film.

Recent a apărut şi Avatar. Am văzut Avatar a doua oară. De data asta cu copiii. Prima dată nu am vrut să îl văd, dar am cedat stăruinţelelor. Mi s-a spus că este un film extraordinar. Am luat avertizarea ca atare. După ce l-am văzut prima dată nu am fost prea impresionat. Dar totuşi aveam impresia că marchează ceea ce a marcat Matrix în materie de film.

Dar l-am văzut a doua oară. Katarsis? Nu prea. Subiectul? Un basm exotic american. Clasica poveste a luptei dintre bine şi rău. Scenariu? Povestea tipic americană, good guys-bad guys, putea fi pus în operă oriunde s-au bătut americanii, dar în special în Coreea, Vietnam sau mai recent Orientul Mijlociu. Sincer? Am văzut filme mult mai incitante, mai inspirate şi mai ieftine la categoria asta. Nimic imprevizibil, nimic implicit sau psihologic. Nimic necontrolabil. Efecte? În afară de 3D, nu m-a impresionat cu nimic nou. Elicopterele, elicoptere, decolerea-aterizarea verticală, veche din secolul trecut, mitraliere, tunuri şi rachete generaţie 1990, …gaze. M-aş fi aşteptat la niscaiva tehnologie stealth, comunicare telepatică, cel puţin lasere şi arme neconvenţionale cu unde milimetrice sau ceva asemănător. Prezenţa arsenalului uman pe Pandora anului 2154 semăna mai degrabă cu varianta bugetului de criză a Pentagonului în rezolvarea unui conflict local undeva în lumea a treia în secolul XX. În afară de mediul neprielnic şi de carnasierele copiate după tipare terestre, Pandora nu era cu mult mai periculoasă decît …Pandora elenismului mitic. În ciuda avertizărilor colonelului, întruchiparea militarului îngust, task-orientated, Pandora nu şi-a respectat statutul de planetă a morţii.

Va lua Avatar premii? Fără doar şi poate! Poate va impune ceva nou în materie de „political correct”, dar ne va marca Avatar conştiinţa, fie numai pentru un scurt interval de timp? Nu cred! Am impresia că nu se va ridica la nivelul fenomenului Matrix. De ce? După film nu am căutat noi semnificaţii. Nu am căutat prin dicţionare termeni neînţeleşi. Nu am făcut prea multe conexiuni cu evenimente trecute, prezente sau viitoare. De ce? Pentru că Avarat este un film explicit. Ce se vede, se şi întîmplă. Nimic psihologic, nimic subtil. Totul este previzibil. Nici măcar nu bănuieşti că ar putea exista o altă desfăşurare a evenimentelor. Spectatorul Avatarului nu are nevoie să gîndească prea mult. Au făcut-o pentru el cei ce au realizat filmul. Avatar este o reţetă de larg consum. Nimic de zis, este o reţetă frumoasă, dar destul de scumpă pentru o lume aflată în criză. Atrage acum Avatar, dar va avea oare o urmare de genul Matrix Revolution, un „Avatar se întoarce”? Mă îndoiesc. Să fi murit deja Avatar? Mi se pare că da! Dar cine ştie, nu sunt tocmai specialist în domeniu. S-ar putea ca Avatar să renască din propria-i cenuşă. Cam ca şi Pasărea Phoenix.