Creștinismul nostru cel de toate zilele


sursa: http://www.splendorofthechurch.com.ph/category/saints-in-heaven/

Am văzut pe net că unii își scot ghiarele, își arată colții, ba chiar se zbîrlesc mîrîind că mai știu eu cine a trecut la ortodocși, că nu știu care a scris mai știu eu ce și așa mai departe. Poate sunt invidioși. Poate nu pot să admire curajul unui om care a decis să schimbe ceva în viața lui. Doar stau pe margine chibițînd și criticînd. Vorba aia, tot românul se pricepe la politică, la fotbal, la teologie și la orice altceva ce nu face el de obicei. Adică poate să critice pe toată lumea în orice domeniu că doar să dea din gură sau din pix nu doare.

Exact ca tovarășul lent-colonel de la statu major ce se uita la mine ca la un redus mintal întrebîndu-mă cu reproș în privire: ,,Ce-i asta băi soldat?” (nu chiar soldat, de cele mai multe ori era vorba de o parte anatomică a oricărui soldat, un pic alintată părticica aceea, de obicei nevăzută) – după care mai trăgea o înjurătură soldățească. Dar în armată deveneai imun la așa ceva. Era împotriva regulamentului, dar te gîndeai, ei da, am dat-o în bară, dar bara mea e mai mare decît cea a lent-colonelului care mă face cum mă face. Dacă eu mă fac că nu aud, poate se face și el că merge și așa… De fapt, mă alintă, parcă e ceva părintesc în eticheta ce mi-a atașat-o. Fie vorba între noi, tata sau mama nu m-au alintat vreodată în felul ăsta.

Ei, nu toți dintre noi pot să înjure ca toarășul lent-colonel. Acum se trag înjurături de internet, că nu suntem colonei.

Se încruntă, se înbățoșată, se umflă și se dezumflă scriind. Unii mai acid, alții și mai acid. Unii plîngînd, alții înfierînd, înfingînd ace, cuie, dînd cu biciul în stînga și în dreapta. Unii mai sar peste cal, depinde cît de mare sau de mic le-o fi calu. Recunosc, al meu e invizibil, așa că din cînd în cînd îmi administrează niște copite. Încă nu știu dacă e conștiința lui Pinnochio sau măgărița lui Balaam. Poate mai am o șansă dacă îmi dau seama.

Creștinismul nostru cel de toate zilele dă-ni-l nouă astăzi, și în mod normal urmează și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri. Baiu nu-i că nu iertăm, baiu îi că ne facem mulți greșiti: cutare că a strănutat, cutărică că a tușit, cutăroiu că a rîgîit sau ceva asemănător. De parcă eu, noi nu strănutăm, nu tușim, nu rîgîim… Cel puțin pe ascuns, nu în văzul lumii!

Deci, dacă iată se despică cerul și vedem un tablou de ne stă mintea-n loc: de o parte stau sfinții ce-i critică pă net pă păcătoșii strănutători, tușitori, rîgîitori sau cum ar mai fi. De cealaltă parte stau păcătoșii ăștia ce nu știu ce să mai facă că nu mai pot să scoată nasu-n rai de cît sunt de afectați de metehne onomatopeice. Păcat că nu sunt niscaiva rudă cu Topîrceanu să mă exprim mai pe-nțeles… Am și eu unele lipsuri.

Deci, după cum spuneam, se despică cerul și ce să vezi, două partide: de o parte ăia frumoșii și criticoși, de celalată ăia frumoși și criticați. Acuma știu că nu se păsălește, că dacă ar fi în cer nu s-ar ruga ei așa cum zic eu, dar eu nu mă gîndeam la ei, eu mă gîndeam cum ar fi dacă… Poate am greșit și nu toți o să fie în cer, poate am greșit grav și bat cîmpii. Veți striga cu toții în stilul personajului colectiv a lui Caragiale: Dovada stimabile!!!

N-am. N-am dovezi. N-am visat. N-am văzut. Mi-am imaginat.

Păi cum ți-ai imaginat?

Păi, uitîndu-mă pă net! Acolo (sau de fapt, aici) unii dau cu maiu, alți sunt aplatizați de mai. Sau de octombrie.

Și atunci ce facem?

Nu știu. Poate ne rugăm.

Cum?

Creștinismul nostru cel de toate zilele, dă-ni-l astăzi, după cum iertăm și noi greșiților noștri…

Ai tăiat, ai tăiat! Ai încurcat-o! O să se abată asupra ta toate…

Ei, nu-i din Biblie!

Nu contează!

Dar de ce dați cu maiu?

Că meriți. Ca și cutare, ca și cutărică, ca și cutăroiu. Și ca greșiții noștri. Să-ți fie clar.

Oho! Îmi e. Coloneilor!

Ineranța… o frază de dînșii inventată


sursa: http://ehrmanproject.com/_blog/Ehrman_Project_Blog/post/Is_the_Original_New_Testament_Lost/

Prin 92 apărut ineranța. Ca un OZN. Ca o pană de vulpe la pălărie. Ba ca un alt instrument milițienesc pentru forțarea unora rotunzi în tipare patrate. Sau invers. Am ascultat un argument, dar nu m-a convins.

Mă întreb cum a rezistat creștinismul fără ineranță timp de 1900 de ani? Cum a putut să doarmă papa pe catedră fără să emită dogma ineranței? Dar arhiepiscopul de Canterbury?

La un monument dat au apărut liberalii. Tocmai în America. De parcă în Europa nu erau destui…

Păi la ce ne trebuie ineranță cînd avem nu una, ci patru evanghelii? Care e aia inerantă?

A, se completează una pe alta?

Dacă diferă nu sunt inerante. Spusele lui Isus Cristos nu sunt exact cuvintele lui?

Păi sigur, că n-a scris nimic, decît pe nisip!

E posibil ca unii să mai fi adăugat ceva?

Îhî!

De ce?

Pentru că Dumnezeu folosește metafore, transmite idei și noi suntem caind ăv limitați la cap. Ca mine și ca tine. Ca toată lumea asta. Dovadă? Măgărița lui Balaam.

Dacă Marcu o spune succint, Luca dezvoltă, Matei o scrie pentru evrei și Ioan altcumva, unde o fi Dumnezeu?

Păi cum unde? În Isus Cristos.

Nu în ineranță?

Nțț…

Și în Duhul Sfînt.

Ei…

Și în Dumnezeu Tatăl.

Aha…

Și în metafore?

N-ai vrea să-ți vorbesc în… parabole?

A posti sau a nu posti?


sursa: nu-mi aparține. cine-i interesat s-o caute sau să postească să i se descopere.

…aceasta-i întrebarea.

Pentru unii postul se încadrează la cura de slăbire. Pentru alții, postul îndulcit de unele specificații ale tradiției înseamnă a nu mînca anumite lucruri și a mînca altele. Iar pentru unii postul, caracterizat ca negru, de o mare parte din cei deja menționați, înseamnă a nu mînca nimic și de obicei a nu bea nimic.

Vremea este iar un factor decisiv. Cât postim? O zi sau o parte dintr-o zi, mai multe zile sau foarte multe zile. De cele mai multe ori depinde pentru ce postim. Cu cât este mai importantă sau urgentă cauza pentru care postim, cu atât mai lung e postul.  Și mai drastic. Ceva de genul acum ori niciodată.

Indicațiile din NT par să contrazică cele din VT. Adică, în NT ni se spune că atunci când postim să nu facem ca fariseii, adică să nu se vadă, bodylanguage-ul să nu ne dea de gol. Adică să nu fim farisei, dar să inducem în eroare, adică să fim alt tip de farisei. În VT ni se dă exemplul cetății Ninive ce a declarat un post național de patruzeci de zile. A funcționat. Dar mai este oare eficient un post în care toată lumea știe că se postește în sac și cenușă? În VT, da. În NT, nu. Probabil că ziua aia de rugăciune națională (dar nu și post) și pocăință inventată de fostul președinte al  SUA D. Eisenhower în 1952 se încadrează în aceiași categorie.

În urmă cu ceva timp exista în Portugalia parcă o femeie despre care se spunea că postea de nu știu câțiva zeci de ani. E drept că stătea în pat, dar și așa, trebuie să faci uz de multă credință…

Apoi care-ar fi motive plauzibile pentru post? Oricare dacă Dumnezeu ar putea fi motivat să schimbe ceva când eu postesc. Ca în VT. Numai exorcizarea în NT, după rețeta dată de Isus, alegerea lui Barnaba, încredințarea în mîna Domnului, și alte cele. Deci exista și un post colectiv, al asociaților în vederea unui scop.

În SUA postul e considerat o practică primitivă. Nu mă gîndesc la cele peste 80 de milioane de americani obezi, ci la faptul că managementul și banii au redus cauzele pentru care cineva poate posti. Într-o societate în care hrana este din abundență și narcisismul consumatorilor poate fi afișat pe toate gardurile nu e trendi să faci ceva în secret, mai ales dacă ai șansa să-l implici și pe Dumnezeu. De aia se postește ca să cîștigi la loto, să îți găsești un soț pe măsura visurilor, să obții jobul pe măsura capacității tale, adică să te bucuri de succes stând la dreapta Domnului. Vorba aia: cu postul și rugăciunea schimbăm lumea! Treaba lui Dumnezeu dacă are cumva alte planuri.

Și, ca să revin cu picioarele pe pământ sau să îmi vină minte la cap, să amintesc și de cei ce postesc să vadă care o fi voia Domnului cu privire la viața sa sau a altuia. E tentant că îți merge vestea de proroc, e periculos pentru că dacă afli ceva ce vine direct de la Dumnezeu ai o foarte mare responsabilitate. Și mai este periculos pentru că poți să o iei razna: să ai impresia că poți să spui ceva ca venind de la D umnezeu și să nu fie vorba de așa ceva sau să crezi, asemenea lui Balaam, că dacă Dumnezeu te-a folosit ești intangibil. Rong!

Mă întreb, ca să termin într-o notă mai hazlie, de ce nu s-a găsit nimeni să inventeze pilula de post sau postul instant sau ceva de genul: postiți cu knorr, postiți ușor! Ei nu-i târziu. Principiul este cel al raportului broște-baltă, adică cel al cererii și ofertei.

S-auzim numai de posturi bune!