Istoria, aşa cum o ştiu


sursa:http://poisonpage.blogspot.ro/2011/03/world-war-in-cartoons-by-illingworth.html

De când mă ştiu m-a pasionat istoria. Academică, ne-academică, reală, imaginară, romanţată, seacă, falsă sau adevărată. De mic copil l-am invidiat pe Mihai Viteazul a lui Bălcescu şi pe Alexandru Macedon (era idolul meu!), l-am plâns pe Ion-vodă cel Cumplit, i-am urât pe sarazinii ce îl atacau mişeleşte pe Roland şi aşa mai departe.

În clasa a IV-a învăasem pe de rost un fragment destul de mare ce descria intervenţia lui Mihai în bătălia de la Călugăreni, din Istoria romînlor supt Mihai-vodă Viteazul. Încă îl ţin minte. Am citit, am citit, am citit. Probabil că Lenin ar fi fost mândru de mine.

În clasa I am primit premiul doi, printre altele, o carte cu povestiri despre el. Una dintre primele întâlniri cu istoria sovietică, scrisă de sovietici. Nu l-am ajuns pe Stalin, dar l-am văzut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej la Arad.

Am citit despre eroii sovietici: Ceapaev, care se lupta cu albii, Pavlic, copilul partizan ce secera nemţii cu automatul fără să clipească. Apoi eroii noştri: Vasile Roaită, Eftimie Croitoru, soldatul român ce s-a aruncat în aer odată cu mina nemţească pentru a salva podul de pontoane de peste Tisa. Evenimentele importante erau greva ceferiştilor de la atelierele Griviţa din 1933, greva de la Lupeni din 1929, Răscoala din 1907, Războiul de independenţă din 1878-79.

Ţin minte că serile le petreceam în familie, citind poezii de Alecsandri, Coşbuc, Eminescu şi cîntînd printre altele „Mai am un singur dor…” Mama ne-a cîntat o dată în şoaptă imnul regelui. Apoi am descoperit istoria naţională, eliberată parţial de chingile comunismului stalinist. Eroii revoluţiei de la 1848-49 din Transilvania: Iancu şi cei 13 generali. La vârsta aceea nu am înţeles ce s-a întâmplat în Transilvania.

Am început să citesc Magazin Istoric, revista Lumea (fosta Timpuri Noi) şi bineînţeles manualele de istorie ale sorei mele mai mari cu şase ani. Când am împlinit patrusprezece ani şi am primit într-o duminică dimineaţa buletinul „într-un cadru festiv”, primul drum l-am făcut la Biblioteca municipală. Noroc că dumnica se închidea la ora douăsprezece!

Dar am devenit un client constant şi insistent. Depăşisem faza Dumas, căutam ceva mai mult. Am trecut la filosofie, dar nu m-a tentat prea mult. Critica raţiunii pure? Nu! Istoria era mai palpabilă. Nu ştiam ce vorbeam…

Apoi am început să pun cap la cap informaţiile provenite din familie: bunicii care veniseră într-o dimineaţă să-l întrebe pe tata dacă să intre sau nu în colectivă, unchiul care scăpase cu viaţă la alegerile din 1945 doar pentru că fugise pe fereastra din spatele secţie de votare atunci când la intrare se buluceau muncitori înarmaţi cu automate ruseşti, plimbările pe malul Mureşului din anii ’60 şi clădirea Tribunalului din Arad, păzită de o santinelă cu baioneta la armă şi semnele cu degetul peste buze făcut de tata cînd am întrebat în gura mare „Ce-i aici?”, etc.

va urma