Joaca de-a biserica (1): m-a făcut mama… șef de stat


Nu știu ce o fi discutat Adam cu Dumnezeu. Nici dacă l-a văzut, că mai încolo se spune că nu poți să-l vezi și să trăiești. Probabil că a discutat mai mult cu Eva. Care a discutat cu șarpele. Nici nu știm în ce limbă au discutat. Dar în fond nici nu contează. Cert este că atunci cînd a fost creat Adam a fost întronat și întronizat ca lidero maximo. Era șef de stat, de planetă și capul religiei locale și planetare. Dictatorul numero uno. Bănuiesc că Eva se ocupa cu gătitul. Mai ales al ei. I-ar fi stat bine în piele de șarpe, dar pînă să-și dea seama de oportunitate, șarpele, tuști, a tulit-o cu sentința la spinare. Ronțăitul fructului din pomul aflat sub protecția legii – aici vedem ideea creării primului parc ocrotit de lege din lume – le-a deschis noi orizonturi și le-a închis (unii zic că doar temporar) accesul în grădina Edenului.

La acea dată (oricît de tînără sau bătrînă o fi fost ea) cuplul prezidențial era chintesența democrației, aristocrației și teocrației (sigur?): ei comandau și tot ei executau, Adam o fi fost preot și Eva preoteasă. Nu mă bag pe ordinarea ei că o să mă curentez la curentul românesc! – cel puțin. Și ei se confruntau cu această problemă dogmatică, așa că după mulți ani Dumnezeu i-a pămîntat, dar nu înainte de a se fi întîmplat pămîntarea lui Abel, după ideea fratelui său mai blăstămat, Cain.

Și așa mai departe…

Revenind pe idee ca purecul pă pisică și penele pă găină, înclin să spun că ideea cu șefia a venit pe linie semită, cumva la Babel cineva trebuia să dea o direcție. Dumnezeu iar i-a încurcat dîndu-le mai multe direcții: fără număr, fără număr! Dar în esență, omului i-a trebuit un șef. Suntem informați cîteva pagini mai la vale că modelul Avram s-a descurcat destul de bine, Dumnezeu perfecționînd produsul și denumind ulterior modelul Avram 2 sau Avraam. Bănuiesc un pic de mirare aici, că numai atunci întinzi a-ul, dar s-ar putea să mă înșel. N-ar fi prima dată…

Am sărit peste Noe, acest fabricant de nave unicat din lemn și sărim și peste Isaac, tatăl marelui șmeker și om de afaceri oportunist Iacov. Venit pe lume pe cînd tatăl său se afla la frumoasa vîrstă de 100 de ani, nu e de mirare că i-a pus numele IsAAc. De data asta s-a mirat Avraam. Aici vedem că Avraam nu este singurul lider, că mai există și alții, dar că există tranzacții financiare între liderul și tatăl tuturor credincioșilor și aceștia. Ba mai mult, aflăm cum că Melchisedec, acest preot ciudat, pentru că era în același timp și împărat al Păcii (imposibil de localizat în timp, în afară de timpul prezent – aflăm mai tîrziu), primește un bonus 10% de la Avraam sau mai bine zis, prestează una bucată binecuvîntare pentru 10% din toate cele. Încă nouă afaceri din astea și realiza 100%!

Modelul preot-împărat-zeciuială vine după un succes în bătălie. Tot în legătură cu războiul, banii și împăratul (de data asta altul, al Sodomei, simptomatic, nu?) Avraam jură luîndu-l martor pe unicul, creatorul Dumnezeu. Zic unii că prima apariție în Biblie are mare importanță!

Deci asistăm la introducerea liderșipului, a dilurilor politice, a profitului și jurămîntului în context religios, militar, financiar, demografic, etc. Avraam tratează cu liderii străini, cumpără, încheie înțelegeri, minte, profită și supraviețuiește. Dumnezeu nu-l ia la bani mărunți pentru toate astea, ci își îndeplinește angajamentul față de el. În plus, el continuă pe aceiași linie cu Isaac și Iacov, ba mai mult, fără să știe prea multe despre Dumnezeu, în Egipt, Iosif devine il capo di tutti capi. Faraon putea zice Monarhia se mua, dar Iosif adăuga înaintea lui Ludovic 14 că Leta se mua. Accentul pe a!

Fără preoți, fără lideri religioși și fără templu, evreii ajung sclavi în Egipt. Scos din ape ca după un botez sau salvat de un chivot, arcă sau ce o fi fost sicriașul ăla plutind pe Nil, Moise devine porta vocea lui Dumnezeu întru eliberarea lor. Asociat cu Aaron (o altă mirare probabil…) desemnat peste noapte preot, cei doi împart conducerea cu bătrînii și intră în conflict cu statul reprezentat de faraon. În scenă apar încă două categorii de lideri instituționali, interfața dintre statul egiptean și poporul evreu: isprăvniceii și logofeții. Sau în traducere 9 vătafii și supraveghetorii, probabil un fel de poliție a ghetoului.

Trecerea, marea evadare, ieșirea din Egipt se face printr-o revoluție sîngeroasă, cu consecințe catastrofale pentru marea putere, pentru monarhie, pentru puterile oculte și slujitorii lor. Ba mai mult, aurul, argintul și o parte din egipteni (rămășița?) îi însoțesc pe revoluționari în marșul lor cel lung spre țara promisă. Nici o aluzie la Marșul cel lung al trupelor comuniste conduse de Mao Tze-dun în China…

Cert este că în conflictul cu statul adoptiv, dar străin, doar Dumnezeu și liderul antrenat, condus, supravegheat și trimis special de el te scapă. Dumnezeu face uz de un vast arsenal și de nenumărate efecte speciale pentru a reuși. Criza de putere sau de autoritate, cum i se mai spune, se manifestă pe mai multe planuri, dar sursa autorității intangibile plasată în cer precipită evenimentele spre un deznodămînt favorabil celor mulți și asupriți, în detrimentul puterii de stat. Sau a ceea ce a mai rămas din ea.

Traversarea mării pune un obstacol între două popoare, două sisteme religioase, două sisteme sociale, două arealuri deja divizate geografic. De fapt apare o nouă paradigmă ce se va contura extrem de complex, dar nu în contradicție, în contrast cu Egiptul, ci cu noua paradigmă, cea locală, cananită. Dospit în Sinai timp de 40 de ani Moise conduce adunătura de evrei transformînd-o tot în 40 de ani în popor, în oastea Domnului, astfel că roadele țării promise devin accesibile doar după schimbarea totală a paradigmei egiptene. Nu întîmplător Canaanul nu este jefuit de niște sclavi răsculați, ci eliberat de mîna Domnului.

În acest contex transformator, împlinitor al unui destin hotărît de sus, putem pune bazele ideii de lider de stat. De aici încolo ar trebui să ne întrebăm care ar fi cel mai bun mod de interacțiune între stat și popor, pentru că, după cum se vede, contrazicînd titlul, nimeni, exceptîndu-l pe faraon, nu s-a născut șef de stat.

 

Cine n-are bătrîni să-i cumpere


sursa:http://www.funtur.ro/blog/2011/05/23/primul-transilvanian-brunch-2011/#.UwsCc86Gc8s

O veche zicală românească spune că dacă n-ai bătrîni mai bine i-ai cumpăra. Probabil că zicala se referă la înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă bătrînii.

Ieri am văzut la Pro-TV emisiunea România te iubesc, despre bătrînii din România. Erau bătrîni abandonați, neîngrijiți sau îngrijiți în centre private și în singurul centru pentru vîrstnici. Erau întrebări pentru familie, stat, biserică.

Familia unora dintre bătrîni era în străinătate. Unii îngrijeau bătrînii altor nații. Știau cum. O făceau bine. Le părea rău că nu puteau face asta cu bătrînii lor. Alții erau vizitați de copii o dată pe an sau o dată la cîțiva ani.

Am văzut și un interviu cu ministrul ce se ocupă de resort. Aceiași doamnă ministru ce a reușit (probabil pe căi legale) ca soțul său să obțină certificat de handicap cat I cu însoțitor. Dacă e legal e bine.

Ceea ce vreau să întreb eu, de ce nu există nimeni care să-i ajute pe bătrînii ce nu se mai pot mișca (de exemplu) să obțină același DREPT? Nu este un favor, este un drept oferit prin lege. Primăriile au asistent social, doamna ministrul știe despre ce e vorba, că de aia soțul său are certificatul. Și totuși nimeni nu face nimic.

Cu banii pe care i-ar primi bătrînii ar putea fi îngrijiți acasă sau în centre.

Ca să pună sare pe rană Pro-TV ne arată ce se întîmplă în Italia. Nu ne putem compara cu Italia. Dar mă întreb de ce nu se schimbă și la noi mentalitatea, adică de ce bătrînii nu sunt ajutați, îngrijiți mai bine sau cel puțin îngrijiți? Dăm milioane de euro pe fotbal și toate milioanele astea se duc pe apa sîmbetei. Avem loteria națională de unde vin bani. Și banii ăștia se duc. Se fac (de fapt nu se fac) autostrăzi pe bani aruncați în vînt. De ce nu se fac mai ieftin și banii să fie utilizați în scopuri din acestea. Asta în ce privește statul. Același stat ce a construit centre pentru vîrstnici ce sunt amenințate cu închiderea din lipsă de fonduri sau sunt deja închise.

Apoi biserica. În Făgăraș (era un centru acolo) reporterul ia legătura cu episcopul locului să-l întrebe cum îi poate ajuta pe cei vîrstnici. I se răspunde că mai trebuie 1,5 miliarde (lei vechi) pentru terminarea catedralei în vederea sfințirii, în așteptarea vizitei patriarhului. O biserică cu cupola acoperită cu titan (alții zic că ar fi aur). Același episcop ne spune că biserica nu-i o instituție de binefacere. Da ce fel de instituție e? De rău-facere? Nu mă aștept la altfel de răspuns din partea altor culte. Țin minte o oră frățească la Arad în care ni s-a comunicat același lucru.

Știu: clădirea bisericii este proprietatea cultului și nu se poate înstrăina. Cel puțin din cultul baptist nu se poate ieși decît cu votul a 90% din enoriași. Să nu se iasă.

Dar pe mine mă îngrijorează cînd se investește în pietre și se lasă în mizerie oameni. Se va schimba ceva în biserica din România, va veni un suflu viu atunci cînd enoriașii în frunte cu pastorul, preotul, ce-o fi, va decide și va reuși să-și vîndă clădirea pentru a salva din mizerie nu numai sufletele, ci și trupurile bătrînilor abandonați. Aș putea paria că acea biserică va cunoaște succesul, vor apare bani care să-i compenseze pierderea locașului de cult sau își vor da seama că Hristos nu a reușit deși nu a avut un locaș de cult.

Unde sunt acei creștini care vor să-și cumpere bătrînii cu prețul bisericii lor? Și pentru ei a murit și a înviat Hristos.

Dramele bătrânilor care trăiesc singuri, sărăcia romilor din ţară şi nelegiuirile primarilor de la sate sunt câteva dintre subiectele noului sezon al emisiunii de anchete jurnalistice. „România, te iubesc!“ revine la Pro TV din 23 februarie, de la ora 18.00.

Citeste mai mult: adev.ro/n16wmk