Provocare


Îl mai țineți minte pe Henric VIII? Ăla  cu multe soții… Dar și ăla ce scoase Anglia de sub papalitate. Regele devenit capul bisericii. Interesant, nu? Și n-a murit nimeni, decît executat. N-a început apocalipsa în variantă englezească.

 

Și n-a început apocalipsa nici cînd Elisabeta I i-a urmat la tron după domnia catolică a celei poreclite Bloody Mary. Și așa o femeie a devenit capul bisericii din Anglia. Din punct de vedere tehnic…

 

Blestem? Apocalipsă? Catastrofă? Dezastru? NU! Dezastrul Armadei spaniole pornită în expediția de pedepsire a Angliei. Dezvoltarea flotei și începuturile celui mai mare imperiu de pe planetă.

 

Vai ce groaznic! Ce au mai suferit englezii! Ce lovitură pentru biserică! Ce Blasfemie că o femeie să fie capul bisericii!

 

Las că v-ați prins că sunt ironic.

 

Și acum despre biserica din România. Nu știu ce-a demosntrat referendumul. Vom vedea probabil în următorii doi ani. Dar pot să vă spun ce a demonstrat conservatorismul religios al românilor de-a lungul timpului și din prezent. Că nu acceptăm să ne schimbăm. Că luptăm cu mersul societății în detrimentul intereselor noastre de dragul păstrării unor obiceiuri religioase. Adică vrem să conservăm o formă desuetaă în lipsa fondului dispărut.

 

Fără să fiu feminist mă uit la scandalul abuzurilor sexuale din biserica catolică și îmi este de ajuns. În România nu este vorba despre așa ceva. Știm cu toții despre ce este vorba la noi. Dar nu schimbăm nimic dacă statul nu impune schimbarea…

 

Mă uit la Reformă. La mai puțin de 100 de ani efectele ei esențiale au dispărut. Preoția universală sau a tuturor credincioșilor? O lozincă. Era vorba doar de preoția universală a bărbaților. Mîntuirea prin credință? Succesul transformat în dogmă.

 

Mergem mai departe. Tarele bisericilor evanghelice din România se știu. Nu mai trebuie să le amintesc. Bisericile dispar. Se micșorează. Și totuși nu se caută soluții noi pentru timpuri noi. Se impune conservatorismul de dragul progresului. O contradicție în termeni.

 

Am fost în Anglia cînd anglicanii au decis ca femeile să aibă o implicare majoră în biserici. M-au întrebat cum simt chestia asta ca român. Era limpede: cînd leadershipul masculin schioapătă, cel feminin îi ia automat locul. Este ceva natural. Și oarecum normal. Mai bine să mă conducă o femeie deșteaptă, decît un bărbat prost. Ei, dar în afara unor nemulțumiți ce au trecut la catolici, fiind obligați să accepte ÎNTREAGA dogmă și practică romano-catolică, cei care au rămas n-au suferit apocalipsa. Ierusalimul n-a căzut încă o dată. Nu s-a prăbușit St Paul. Dar în Biserica Anglicană a intervenit o schimbare. Pînă acum nu se vede că ar fi una malefică, ci benefică. Poate e o provocare…

 

Make you think!