Și ziceți că a căzut comunismul că s-a interzis un pelerinaj? Mințiți!


Print
YM
Mai mare
|

Patriarhia, reacție virulentă la „deversarea unor atacuri suburbane la adresa Bisericii”: „Zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile”

de I.H.     HotNews.ro Joi, 29 octombrie 2020, 11:09 Actualitate

Vasile Banescu

Vasile Banescu Foto: basilica.ro Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, are o reacție virulentă la criticile apărute în spațiul public la adresa Patriarhului Daniel, catalogându-le drept o „deversare a unor atacuri suburbane”, o „zvârcolire a unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine”. Reamintim că Patriarhul Daniel a spus, marţi, în predica ținută în fața celor câteva sute de credincioşi prezenţi la Catedrala Patriarhală, de Sfântul Dimitrie cel Nou, că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. El a atras atenția că autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar „această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut”.

Din cîte țin eu minte în 1989 patriarhul de atunci Teoctist Arăpașu, a trimis o telegramă de mulțumire regimului comunist pe cînd la Timișoara mureau oameni, inclusiv pe treptele catedralei ale cărei porți au rămas ferecate. Această telegramă a apărut în ziarul oficial al Partidului Comunist Român, Scânteia. Ea zicea cam așa:

Telegrama de felicitare
Adresata tovarasului Nicolae Ceausescu, presedintele Republicii Socialiste Romania, de membrii sfintului sinod, impreuna cu reprezentantii clerului si credinciosilor bisericii ortodoxe romane, intruniti in sesiune anuala de lucru a adunarii nationale bisericesti, prin care isi exprima profunda bucurie si deplina satisfactie pentru realegerea in inalta functie politica de conducere a poporului

Excelentei Sale Domnului Nicolae Ceausescu,

Presedintele Repubicii Socialiste Romania

Membrii sfintului sinod, impreuna cu reprezentantii clerului si credinciosilor bisericii ortodoxe romane, intruniti in sesiune anuala de lucru a adunarii nationale bisericesti, impartasind entuziasmul tuturor fiilor patriei pentru optiunea istorica de realegere a excelentei voastre in suprema functie politica de conducere a poporului, isi exprima profunda bucurie si deplina satisfactie fata de acest mare act patriotic, expresie a vointei unanime a intregii noastre natiuni si va roaga sa primiti, si cu acest prilej, cele mai calduroase felicitari, impreunate cu un respectuos omagiu pentru activitatea stralucita pe care o desfasurati in fruntea tarii, pentru binelesi fericirea intregului popor.

Analizind cu deplina responsabilitate activitatea desfasurata in anul 1989 de biserica ortodoxa romana pe diferite planuri, ierarhii sfintului sinod si reprezentantii clerului si credinciosilor din cuprinsul patriarhiei romane au luat act cu satifactie ca, actionind cu mijloace proprii si in forme specifice, lucrarea lor sa se integreze firesc si armonios in eforturile pe care intreaga noastra natiune, sub inteleapta si clarvazatoarea calauzire a excelentei voastre, le depune pentru o viata tot mai luminoasa si mai prosper.

Adinc recunoscatori pentru climatul de reala si deplina libertate religioasa in care biserica noastra si celelalte culte din tara isi desfasoara nestingherit activitatea, precum si larga intelegere si binevoitoarea apreciere pe care excelenta voastra, personal, le aratati lucrarii noastre, de sprijinire a eforturilor si muncii creatoare a poporului roman, va incredintam, stimate domnule presedinte, ca impreuna cu toti fiii acestui pamint strabun vom ramine neclintiti in hotarirea de a actiona cu tot ce avem mai scump pentru inaltarea patriei noastre dragi, Republica Socialista Romania, suverana si independenta, pe trepte tot mai inalte de progres si de lumina.

Simtindu-ne martori si participanti directi la rodnicile impliniri ale harnicului nostru popor, faurite sub cutezatoarea dumneavoastra gindire si indrumare, intr-o epoca de aur ce va poarta intr-un mod firesc si justificat numele, impliniri ce vor dainui peste milenii, ca repere de necontestat ale acestui timp eroic, va asiguram ca vom sprijini, cu toata hotarirea, infaptuirea maretului program de dezvoltare multilaterala a patriei, prezentat de excelenta voastra la marele forum politic al poporului roman, desfasurat recent in Capitala, slujind in acelasi timp, cu sporita rivna, stralucitele actiuni si initiative de politica externa, elaborate de domnia voastra, precum si nobilele idealuri de intelegere si colaborare intre oameni si popoare, de dezarmare si pace pe pamint.

Ne exprimam aceleasi sentimente fata de mult stimata doamna Elena Ceausescu, savant de larga recunoastere internationala, luminat om de stiinta, care vegheaza ca in tara sa se desfasoare o intensa si densa activitate culturala si stiintifica, spre binele poporului si patriei noastre.

In aceste momente de insufletire romaneasca in prag de An Nou, va rugam sa primiti, mult stimate domnule presedinte, ca simbol al pretuirii ce va pastram, urarile noastre calde si sincere, izvorite din adincul inimii, de sanatate, fericire si de noi puteri de munca, pentru a conduce in acelasi mod stralucit natiunea romana spre noi si marete realizari pentru propasirea necontenita a patriei si bunastarea poporului roman, pentru pace, apropiere si bunavoire intre oamenii si popoarele de pretutindeni.

Intru multi si fericiti ani,
presedintele adunarii nationale bisericesti,
patriarhul bisericii ortodoxe romane
19.XII.1989

Nu numai că Biserica n-a făcut nimic, ci s-a manifestat de partea lui Ceaușescu și a reprimării mișcării de lichidare a comunismului.

Mai mult: de cînd comuniștii au preluat puterea conducerea Bisericii Ortodoxe din România s-a manifestat dramatic și consistent în favoarea politicii regimului comunist conlucrînd cu acesta. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este lichidarea Bisericii Greco-Catolice din România în anul 1948.

Comunismul n-a căzut din cauza bisericii. A niciuneia. Comunismul a căzut în ciuda conlucrării conducerii bisericii cu regimul comunist. Asta să vadă prefericitul Dănuț. Și musiu Bănescu.

Și o altă veste deloc îmbucurătoare cu privire la pelerinaje. Vezi aici: https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24386210-mitropolitul-amfilohie-muntenegrului-murit-cauza-covid-19.htm

Arhiepiscopia Aradului, un Absurdistan


Aradon consemnează: https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/arhiepiscopia-aradului-un-absurdistan-1289458/

ARAD. Am început documentarea acestui articol încă de la sfârşitul lunii iulie, când am transmis Arhiepiscopiei Aradului o cerere de informaţii publice, în baza Legii 544/2001. Am adresat cinci întrebări legate de ocuparea prin concurs a unor posturi vacante de preot la parohii din judeţul Arad. Subiectul ne-a interesat cu atât mai mult cu cât în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, legea prevede interzicerea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante. În plus, în mediul public circulă tot felul de legende despre modul în care sunt vacantate cu dedicaţie unele parohii sau despre preţul plătit pentru ocuparea lor. Pentru a nu da curs fantasmagoriilor, ni s-a părut firesc să ne adresăm Arhiepiscopiei, că doar aceasta e instituţia care rânduieşte lucrurile în domeniu!

Cum spuneam, am pus cinci întrebări. După un schimb de e-mail-uri şi de telefoane, am primit răspunsul în 12 zile. Dar s-a răspuns doar parţial şi evaziv întrebărilor noastre. Am crezut că din neatenţie, neştiinţă sau nepăsare. Motiv pentru care am revenit cu întrebări suplimentare pe aceeaşi temă „pentru a nu lăsa loc de neclarităţi şi interpretări” – după cum le-am şi precizat celor de la Arhiepiscopie. Se pare, însă, că noile întrebări nu le-au prea plăcut. Spunem asta pentru că nici acum, la 30 de zile după ce le-am transmis, nu am primit vreun răspuns la ele. Asta în ciuda faptului că vineri, 4 septembrie, ni s-a promis că „luni vi-l trimit, că nu mai sunt la birou” (pr. Vasile Cucu, secretar eparhial). Iar când am întrebat luni seara unde e răspunsul, nu ni s-a mai răspuns nimic. Deh, tăcerea e sfântă! Sau e vorba doar de sfidarea laicilor?

În loc de răspunsuri, însă, am avut parte de presiuni. Personaje mai mult sau mai puţin importante din urbe ne-au contactat pentru a ne aborda în legătură cu articolul de faţă.

Iar această situaţie – la originea căreia stau clerici – nu prea se încadrează în linia preceptelor bisericeşti. Şi această situaţie (cu totul jenantă, altfel) ne încurajează să presupunem că nu neatenţia, neştiinţa sau nepăsarea au stat la baza răspunsurilor evazive sau incomplete ale Arhiepiscopiei, la prima noastră serie de întrebări. Această situaţie, adăugată tăcerii Arhiepiscopiei la cea de a doua serie de întrebări, ne obligă să ne gândim de două ori înainte de a cataloga drept fantasmagorii poveştile strâmbe cu preoţi spuse, uneori, chiar la uşa bisericii.

Întrebări şi (ne)răspunsuri

Vă propunem, mai jos, să aflaţi care sunt întrebările iniţiale adresate de Jurnal arădean/ Aradon Arhiepiscopiei, răspunsurile primite, dar şi precizările pe care le-am formulat ulterior şi întrebările suplimentare (la care nu am mai primit răspuns).

1.Câţi preoți au fost instalați în cadrul Arhiepiscopiei Aradului începând din luna aprilie până în prezent? În ce parohii?

Începând cu luna iunie au fost vacantate posturi clericale din mediul urban, 4 şi mediul rural, 12. Posturile clericale vacante au fost ocupate prin concurs de dosare şi prin transfer. Un număr de 9 preoţi au fost instalaţi la parohii de către Părinţii Protopopi de la Protopopiatele de care aparţin aceste parohii, urmând ca în luna august a.c., să fie instalaţi un număr de 4 preoţi. Urmarea vacantării începând cu luna iulie a altor posturi clericale (conform listei de parohii vacante de pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului) au rezultat un număr de 8 posturi vacante din care 4 sunt ocupate şi preoţii vor fi instalaţi în parohii în decursul lunii august, conform prevederilor art.123 alin.(1)-(4) din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

*Am solicitat date privind numărul preoţilor instalaţi începând din luna APRILIE. Aţi prezentat date începând din luna IUNIE. Asta înseamnă că din aprilie până în iunie nu a fost vacantată şi ocupată prin concurs nicio parohie? E corectă această presupunere?

*Am solicitat (şi) nominalizarea parohiilor vacantate. Nu aţi transmis această informaţie (aţi precizat doar câte sunt din mediul urban şi câte sunt din mediul rural). Căutând pe site-ul Arhiepiscopiei „începând cu luna iunie”, am găsit doar 13 parohii vacantate, nu 16 – cum se precizează în răspunsul dvs. Din cele 13 parohii, 3 sunt în mediul urban (Arad-Centru, Arad-Faleza Sud, Arad-Şega I), iar 10 sunt în rural (Zăbrani, Ostrov, Târnova, Beliu, Iermata, Şomoşcheş, Cermei, Agrişu-Mic, Moneasa, Pleşcuţa). E corect?

Diferenţa de 3 parohii (2 în rural, 1 în urban) s-ar putea regăsi într-un anunţ de concurs din luna mai, în care sunt vizate parohiile Secaş, Rădeşti şi Pecica I. E corect?

În ceea ce priveşte parohiile vacantate în luna iulie, ar fi vorba de: Fiscut, Sânpaul, Corbeşti, Seliştea, Iermata, Şilindia, Revetiş, Secaş. E corect? Vă rog să mai precizaţi care sunt cele 4 parohii ocupate.

2.Care sunt situațiile ce au condus la vacantarea posturilor?

Vacantarea posturilor clericale au fost ca urmare a împlinirii vârstei de pensionare a preoţilor şi ca urmare a transferului pe posturile vacante, conform prevederilor art.88 alin (14) şi (15) din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

3.În ce condiții au fost ocupate posturile vacante? (concurs, transfer etc.)

Posturile clericale sunt vacantate pentru transfer sau numire în mediul urban sau rural, transfer prin depunere de dosare şi prin organizarea unui concurs cu probe scrise, orale şi a unei probe practice de slujire, cu tematică din domeniu, conform prevederilor art.124 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

4.În cazul posturilor ocupate prin concurs, cum a fost posibilă organizarea concursurilor în contextul restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus?

Concursul pentru posturile de preot din mediul urban a fost organizat şi s-a desfăşurat în iulie a.c., respectiv data de 28 şi 29, cu respectarea normelor şi măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi şi în conformitate cu dispoziţiile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

*Vă rog să transmiteţi câteva date suplimentare.

Întrucât în răspunsul pe care l-aţi transmis faceţi referire doar la data desfăşurării concursului pentru posturile de preot din mediul urban, vă rog să precizaţi când a avut loc concursul pentru posturile de preot din mediul rural.

Întrucât în această perioadă, în contextul pandemiei de coronavirus, legea prevede suspendarea oricărui tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, presupun că Arhiepiscopia (Biserica) a beneficiat de o derogare. E corectă această presupunere?

Vă rog să precizaţi EXPLICIT care sunt „dispoziţiile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” (invocate în răspunsul dvs.) în conformitate cu care s-a organizat concursul pentru ocuparea parohiilor vacante. (Prin EXPLICIT înţeleg: numărul hotărârii, data emiterii, numărul articolului, textul prevederii/ paragraful, data intrării în vigoare).

5.Mai există disponibile posturi de preot în acest moment? În ce parohii?

Ca o măsură a transparenţei decizionale, toate posturile vacante clericale sunt afişate pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului, aspect notat în articolele de presă ale publicaţiei pe care o reprezentaţi, la Oficiile Protopopeşti din teritoriu şi la Centrul Eparhial.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului este publicată lista cu cele 7 posturi vacante începând cu 1 august 2020 şi poate fi consultată de toţi cei interesaţi, iar pentru ocuparea posturilor vacante pot depune dosare de candidare toţi cei care îndeplinesc condiţiile statutare.

Oamenii Bisericii

Răspunsurile Arhiepiscopiei Aradului la prima noastră serie de întrebări sunt asumate de către pr. Silviu Faur, consilier administrativ-bisericesc, şi pr. Vasile Cucu, secretar eparhial – ale căror semnături olografe figureză pe documentul transmis de instituţie către Jurnal arădean/ Aradon. Presupunem că tot lor le aparţine şi decizia de a nu răspunde la cea de a doua serie de întrebări.

Inexplicabila tăcere

Concursurile pentru ocuparea de posturi în instituţiile publice au fost interzise prin lege pe durata stării de alertă. Conform art.27, alin.(3) din Legea nr. 55/15 mai 2020, concursurile pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante sunt suspendate pe durata stării de alertă. Excepţie de la această regulă fac instituţiile şi autorităţile publice care pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile avute şi de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi „exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă”.

Nu ne imaginăm că cineva din Arhiepiscopia Aradului e atât de inconştient încât să-şi asume organizarea unor concursuri fără temei legal. Dar nu putem înţelege de ce Arhiepicopia refuză să precizeze explicit prevederile legale pe baza cărora a organizat concursurile pentru ocuparea parohiilor vacante.

Cine sau ce este biserica: spațiul liturgic


În urmă cu cîteva mii de ani bune Dumnezeu s-a limitat la un spațiu liturgic, la un popor, la o țară. Nu cred că a uitat că era creatorul universului și că a pornit  de la un bărbat și o femeie. Apoi oamenii l-au limitat la acel popor, la un templu și la obiceiurile lor. Ca să le demonstreze ceva, Dumnezeu s-a întrupat într-un om și astfel spațiul liturgic a încetat să mai fie norma prezenței lui Dumnezeu. Dacă cumva chiar a fost…

Trupul lui Cristos a devenit spațiul liturgic pentru că unde era trupul era și capul. Dar, așa cum era de așteptat, unii au vrut ceva mai mult. Din altă perspectivă ceva mai puțin. Dar altceva. Și spațiul liturgic a redevenit o incintă unde era prezent trupul și capul. Sau numai capul în lipsa trupului. De unde și unele bîlbe…

Ca urmare au început să conteze dimensiunile. Mare înseamnă neapărat și frumos? Și bine sau corect? Mare înseamnă mai aproape de Dumnezeu sau mai aproape de aproapele? Poate nu, poate da.

Dar a venit din nou timpul ca scump și rar să însemne bun pentru Dumnezeu. Că Dumnezeu merită tot ce e mai bun. Doar că și omul obișnuiește să ia tot ce e mai bun și să lase ce nu-i trebuie. O contradicție în termeni dacă ne gîndim la biserică care-i recuperează pe păcătoși nu pe sfinții sfinților. Și dacă ne gîndim că omul se naște gol și pleacă în cealaltă direcție la fel de gol cum a venit. De ce o fi avînd nevoie Dumnezeu de ceva ce face sau are omul? Dacă omul chiar face ceva mai frumos ca Dumnezeu sau are ceva ce Dumnezeu nu i-a dat…

Și ca să-l impresionăm pe Dumnezeu îl circumscriem unor spații liturgice. Spre mulțumirea noastră. Spre cer. Sau spre altceva.

Simplist? Poate. Eficient? Așa credem. Normal? Al Domnului de normal! Să încerce cineva să se ia de proiectul spațiului liturgic, că se ia de Dumnezeu însuși. Și totuși templul de la Ierusalim a fost demolat a doua oară. Fără o intervenție divină. Lui Dumnezeu nu i-a păsat de ziduri, de sfînta sfintelor sau de banii din templu. Ciudat?

Cum a rămas însă cu oamenii?

Îi mai țineți minte pe Brîncoveni? N-au fost omorîți într-un spațiu liturgic. Și totuși sunt considerați martiri. Ba să omori pe cineva într-un spațiu liturgic este sacrilegiu. De exemplu episcopul Thomas Becket omorît în catedrala din Canterbury este martir, iar asasinii lui au fost pedepsiți. În același timp ideea că spațiul liturgic oferă refugiu victimelor neajutorate a creat o oarecare protecție împotriva forței brute a omului. Dar n-a făcut decît să limiteze puterea lui Dumnezeu la acel spațiu.

Transformarea vinului și pîinii în sîngele și trupul lui Isus Cristos a închis minunea între patru pereți banalizînd-o și expunînd-o ciclic pînă la demonetizare. Reforma a mai dat cu var peste tradițiile acumulate de 1500 de ani, dar spațiul liturgic a devenit și mai strîmt.

High church sau low church nu răspunde atît de mult la întrebarea cine sau ce este biserica, ci cum arată și se manifestă ea într-un spațiu limitat de timp. Paradoxal, nu?

Și apoi a venit concurența. Nu islamul, ci arta, moda, sportul și netul. Netul este cel mai mare spațiu de pe pămînt pentru că este virtual. Ce ar trebui să învețe de aici biserica? Nu îndrăznesc să spun că risc să mor ca martir. Oare merită să investești în varianta religioasă a casei poporului, care nu este a poporului, pentru ceva ce se numește catedrala () neamului ce nu va fi în mod sigur a neamului?

Ca spațiu liturgic în care biserica se adună ca să audă aceiași liturghie mi se pare un pic cam mult. Ca idee de spațiu liturgic ce reunește un neam dezbinat, sărăcit, furat, mințit, manipulat, exploatat, jignit, alungat din propria țară, dar încă prezent… nu știu ce să zic. Dacă nu Dumnezeu, cel puțin istoria ne va judeca.

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. „Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?

Nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește!


image source: http://www.peacefulways.com/?cat=4

În viața de zi cu zi, în multe domenii întîlnim situații în care suntem extrem de convinși că adevărul este ăsta și nu altul. Pentru adevărul nostru ne-am bate, vorba aia, pînă picăm lați. Există și unele subiecte ce sunt bătute în cuie și indiferent ce spunem sau ce argumente aducem, nu contează. În aceste discuții aparent infinite nu ajută argumentele pentru că disputa este una ideologică, politică, de suflet. A devenit ceva sacrosant și nu putem concepe să ne mutăm un milimetru din poziția adoptată și luptăm pînă-n pînzele albe conform lozincii Nici un pas înapoi împotriva dușmanuluiNoi nu capitulăm! Sau Noi suntem adevărații patrioți! Și ceilalți nu sunt. Sau Noi suntem adevărații creștini! Și ceilalți sunt musulmani… Sau simplu, Noi suntem români adevărați! Restul sunt unguri…

Evident, evident, calmează-te maică!!! Ceea ce vreau să subliniez este că logica acestui raționament este logica lui Jean boxerul:

Nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește!

Într-un astfel de context este ușor să ne definim dușmanii, mai ales dacă suntem o personalitate puternică. Toți cei ce nu sunt cu noi sunt împotriva noastră. Logic! Logic?

De exemplu, după unirea din 1918 Transilvaniei cu România s-a spus că Biserica Greco-Catolică nu își mai are rostul. Românii au scăpat de robia maghiarilor, a catolicilor și protestanților, habsburgii nu mai dețineau puterea, Austria și Ungaria au devenit republici și greco-catolicii români nu mai aveau nici un fel de avantaje, iar ortodocșii nu aveau dezavantaje în România. Ca urmare unii cereau unirea BGC cu Biserica Ortodoxă Română și încetarea legăturii de vasalitate eclezială cu papa de la Roma. Logic.

Doar că nu s-a realizat așa ceva. După ce au venit la putere comuniștii, aceștia au inventat un sinod pentru unirea celor două biserici și au dat un decret care consfințea unirea. Bunurile BGC au trecut la stat și la BOR. Clerul ce nu s-a conformat a fost trimis la mănăstire sau la închisoare. Scurt pe doi după celebra formulă academică nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește.

Nici comuniștii, nici ortodocșii nu au înțeles (sau n-au vrut să înțeleagă) că o biserică nu se desființează dacă-i confiști zidurile, dacă-i întemnițezi ierarhia și dacă-i neutralizezi presa. În spatele BGC stăteau 250 de ani de istorie. Plus istoria catolicismului adoptată odată cu unirea din 1700. Comuniștii credeau că pot să desființeze peste noapte o credință fixată în memoria colectivă.

Logica à la Jean n-a ținut, BGC a reapărut în decembrie 1989. Nici statul român, nici Biserica Ortodoxă Română nu au putut eradica fenomenul numit Biserica Greco-Catolică din România. Un eventual genocid ar fi reușit parțial să atingă acest obiectiv. România putea fi o Kambodgie a Europei.

O altă discuție ce se bucură de oarecare atenție în special pe net este cea despre Muhammad/Mahomd ca și profet. Și aici iar se intervine cu logica: Mohamed nu este ca Isus. Evident Mohamed nu a făcut ce a făcut Isus. Plus că a răsărit după 600 de ani și putea inventa ce voia. Cam ca în filmele ce se fac azi despre mai-știu-eu-ce și aduc șpe soluții ca Napolean să cîștige bătălia de la Waterloo, Hitler să cucerească Rusia și America să cîștige rîzboiul din Vietnam. Degeaba.

Ar fi cazul să trecem dincolo de argumentele logice și de bun simț ce n-au legătură cu islamul, ci doar cu cultura și religia noastră și să admitem că indiferent cine sau ce a fost Mohamed, ne place sau nu, planeta asta trebuie să recunoască că are de-a face cu circa 1,6 miliarde de musulmani. Nu contează că Mohamed a fost pedofil, posedat, retardat, asasin, plurigam, arab, evreu, scoțian sau extraterestru, sau nimic din toate astea. Influența sa, bună sau rea, inventată sau reală se cuantifică azi în mai mult de zece secole de islam și în circa 1/5 din numărul locuitorilor planetei.

Din secolul VII încoace nu se mai pune problema eradicării islamului, a războiului anti-jidad. În contextul actual nu ne putem mulțumi cu vechea logică nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește. Doar dacă vrem să ne scufundăm înapoi într-un ev mediu mai întunecat ca cel anterior.

La fel cum nu contează că Biblia a fost prima sau mai inspirată decît Coranul din care s-au scos versetele satanice. Nici nu contează memorarea în limba arabă a Coranului versus interpretarea personală a Bibliei. Pentru că asta aduce doar dispute sterile, ură și război.

Dacă Isus Cristos chiar a fost și este Mesia, dacă el este Dumnezeu, fiul Tatălui din ceruri, asta ar trebui să conteze și în primul rînd pentru noi, creștinii. Dacă pentru musulmani Isus este un simplu profet, cum am putea să demonstrăm că nu-i așa? Eradicîndu-i? Dînd cu bomba atomică, așa cum își doresc unii urmași ai cruciaților ce expun pe hartă numeroasele atacuri ale jidahului spre deosebire de cele creștine? Vorba lui Wurmbrandt: Isus îi iubește și pe teroriști. N-am spus-o eu.

Deci dacă vrem să scăpăm de logica lui nenea Jean ce boxează și-o-ncasează, trebuie să ne adaptăm și să facem ce a făcut Isus. Nu numai să spunem ca Isus, după un alt model autohton, să facem ce spune popa, nu ce face el.

Dacă chiar vrem să ieșim din acest impas radical, cu nimic mai prejos decît cel al teroriștilor ce se declară musulmani, ba din contră, mai de condamnat pentru că Isus Cristos nu ar fi putut avea o lucrare cu această logică, trebuie să trecem dincolo de logica Facebook-ului, a amatorilor de polemici ieftine, a răzbunării ridicată la rang de politică. Trebuie să ne punem întrebarea: Ce am putea face ca să le expunem musulmanilor un Isus Cristos mai mult decît un simplu proroc? Unul autentic, nu un surogat sprijinit de militarism, intransigență, ură și egoism.

Note teologice de subsol (2)


sursa: http://scottpaeth.typepad.com/main/2014/05/the-barth-that-failed.html (merită citit articolul!)

Fără să reiau premisele primei mele note teologice de subsol aș mai adăuga ceva ce la noi în general nu se știe și ca atare se fac afirmații (puțin spus!) hazardate. Unul dintre foștii mei profesori, o somitate în materie și un geniu în gîndire, afirma într-un spațiu restrîns, dar avizat, următorul lucru:

Avusese ocazia să fie prezent la decizii importante (altele decît exmatricularea vreunui student rebel, alegerea culorii perdelelor de la ferestrele uniunii :-)). Erau prezente somități ale teologiei din întregul spectru evanghelic. A fost surprins să constate două lucruri.

Primul: atunci cînd deciziile implicau o deviație așa-zis liberală, spre surprinderea sa, unii teologi considerați liberali votau pentru o rezolvare evanghelică conservatoare.

Al doilea: între scrisul unui teolog catalogat ca liberal și predicarea sa exista o mare diferență, în sensul că predicarea nu devia de la conținutul evangheliei.

Aceste două enunțuri mi se par de bun augur, mai ales acum cînd Internetul este bîntuit de tot felul de demoni mai mult sau mai puțin personali, ce par să excludă (cine citește să-nțeleagă!) mai degrabă decît să îmbrățișeze frații.

Ca atare, melițele unor internauți de origine română marcați de liberalismul inexistent în teologia românească ar trebui să se oprească, cel puțin din considerente tactice: se fac de rîs. În România n-a existat și nu există pericolul teologiei liberale. Acest pericol a fost inventat (se știe de cine) pentru a plăti polițe.

Revenind la promisiunea din postul anterior, adică 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog, aș mai adăuga:

Dacă cineva (cu excepția ortodocșilor ce nu-l agrează deloc) îl citește cel puțin pe Augustin, va observa, dacă este dotat cu un minim de aparat critic, că acesta are, să zicem așa, o teologie de început, una de mijloc și alta, mai coaptă, de final. Nu degeaba a scris Retractări. Atenție, Augustin este cel mai prost citat, atît de către dușmanii săi, cît de către partizanii teologiei sale. Fie ei catolici, luterani, ortodocși sau ce or fi. Teologi de toate culorile, credințele și denominațiile îl citează pro și contra. Este Augustin atît de bun? sau atît de rău? Da. Și nu.

Trebuie menționat, și asta știe cam orice student la teologie dintr-o școală mai acătării, că gîndirea teologică a lui Augustin a evoluat. Eu cred că a fost ceva normal. Și că încă mai este. Cînd ști mai puține lucruri faci anumite afirmații. Cînd ești tînăr spui un lucru. Dar cînd ajungi să ai cunoștiințe mai largi, mai vaste, ți se pare că ce gîndeai în urmă cu ceva timp era limitat, îngust sau poate chiar derizoriu. Și ai curajul să afirmi altceva. Ai evoluat. Ești mai bun. Ești mai matur. Teologia ta este mai adîncă.

Dacă iau un exemplu din alt domeniu, se putea spune în secolul XVIII că fizica lui Newton este extraordinară. Dar în secolul XX s-a trecut la fizica cuantică. Nimeni nu o să moară de dragul lui Newton în secolul XXI, nu? Dar nici nu spunem că Newton n-a știut ce spune.

Cam tot așa în teologie. Origen a spus ceva. A fost contestat. I s-au ars oasele. Dar teologia a mers mai departe. Acum papa zice că vrea să dea voie preoților catolici să se căsătorească. Implică un adevăr văzut de toți, dar Biserica Catolică a staționat în gîndire în acest domeniu. Dar, ce bine că își schimbă canoanele. Eu mă întreb cum de unele culte moderne, cu manifestări biblice nu evoluează mai rapid dacă pînă și catolicii o fac… Dar nu despre asta vorbim.

Un alt exemplu ar fi Calvin. Nici nu s-a terminat Conciliul de la Trent că el l-a atacat. Hilar! Dar trebuie menționat că între prima și ultima ediție a Instituțiilor/Institutelor între 1536 și 1559există deosebiri. Asta și numai dacă luăm în considerare numărul de pagini.

În ceea ce privește teologia, teologul, ce crede și ce scrie el, și aici există o mare diferență între România și restul  lumii. Plecăm bineînțeles de la premisa autohtonă că mentalitatea românească pretinde că noi am pus coada la prună. Mi se pare însă straniu că aceiași români, vajnici apărători ai credinței strămoșești (de orice factură-o fi ea) fac abstracție de cinste și adevăr atunci cînd sunt în joc interesele materiale proprii, ale cultului sau cînd s-ar putea șifona fața vreunui fariseu renumit.

Deci același teolog poate gîndi una și scrie alta. Și eu am fost uimit de așa ceva, dar am suportat șocul și l-am acceptat. A fost și pentru mine o surpriză. Dar un teolog, la fel ca un polițist investigator sau un filosof pune întrebări imposibile la care tot el încearcă să răspundă sau le cere altora să răspundă. De aceea teologia este și o artă, un joc ce se joacă după anumite reguli la care cei neinițiați nu sunt invitați. Lumea doctorilor în ceva, sau mai bine spus comunitatea academică, are unele reguli stricte și nu poți să dai buzna, să spargi ușa sau să intri pe fereastră. Nu eu le-am inventat. Eu a trebuit să le respect. Și le voi respecta. Dar în același timp pot să scriu în așa fel încît să nu sughițe nimeni cînd mă citește și nici să nu împrumute de la profu de la patru dicționarul de termeni teologici.

Ca urmare, teologii scriu cărți ca să arate cum pot să gîndească, nu care este credința lor. Diferența se vede în ceea ce fac ei. Adică, pe limba tuturor, practica bate teoria. Sau viața bate teologia. De aia doctorul Sweitzer a deschis un spital în Congo. De aia Martin Luther King a luptat împotriva rasismului. Și a fost lichidat. Convingerile lor aplicate în practică le-au depășit teologia catalogată la colțul străzii drept liberală. De aia Karl Barth a militat împotriva regimului nazist.

Vorbind de Barth, îmi aduc aminte cu durere că la una dintre discuțiile accidentale de pe holurile LBC-ului anilor 90 doi din colegii mei români, unul cu înalte poziții în cult, au șters parchetul cu el, scoțîndu-l automat din lumea drepților morți întru Hristos pe motiv că-i liberal. Liberal-liberal, dar eu i-aș fi pupat mîna! Acum să vedeți că nu mă mai spală toată apa Iordanului că am făcut această afirmație… Îmi asum riscul.

Domnilor, teologia e ceva. Teolog nu-i oricine. Și gata.

sursa: Karl Barth 🙂