Rabinul și maidanezii…


La noi se fac lucruri care nu se fac niciunde în lume. Suntem sau nu normali? Nu știu prea bine. Unii spun că suntem, alții că nu. Normal! Suntem unici. Nu mai trebuie să spun care sunt lucrurile astea că le știm cu toții.

Pe de altă parte la noi nu se fac lucruri ce se fac peste tot în lume. E normal? O fi, că așa de bine ne-am obișnuit cu ele că nici nu le mai vedem, nici nu le mai băgăm în seamă și nici nu ne mai deranjează. Nu cred însă c-ar fi normal. Din contră. E un fel de delir continuu pe care nu îl realizezi decît dacă mai ești normal sau dacă te uiți din afară. În focul delirului (sau mai bine zis a delirurilor) e normal să nu îți dai seama că ai luată-o razna.

Cu câteva zile în urmă l-am văzut pe președintele României că se adresează public guvernului, votanților și nevotanților din care făceau parte și maidanezii (MAIDANÉZ, -Ă, maidanezi, -e, adj., s. m. și f. (Fam.) (Animal) fără stăpân, vagabond. – Maidan + suf. -ez). Cu alte cuvinte președintele a vrut să dea tuturor o lecție. El care și-a bătut joc de școală (și nu numai…).

Spunea că soluția pentru maidanezi este xyz. Nu mă interesează care era, președintele putea spune că maidanezii se vor exporta în țările unde au căutare, puteau fi lansați pe orbită, că doar cu Milka, Belka și Strelka au început epoca cosmică sau că se va da un decret prezidențial prin care fiecare cetățean va fi obligat să adopte vreo trei maidanezi și va fi impozitat direct proporțional cu chelia dumnealui. Să nu deviem însă…

De fapt vreau doar să spun că întîmplarea în sine m-a făcut să îmi aduc aminte de un banc cu iz semit: se spune că prin anii 1970 cînd la Brașov se fabricau avioane, avionelor fabricate acolo li se rupeau aripile în zbor. S-au căutat soluții, nimic. Apoi, cineva, nu se știe cine a exclamat: „De ce nu-l întrebați pe rabinul din Dorohoi?” 

Să fi fost un rabin foarte școlit în aeronautică, un rabin înțelept și foarte bătrîn? Aș. Era un rabin obișnuit. Din partea mea putea fi și rabinul din Gîrda de jos, da acolo nu era sinagogă, deci nici rabin. Rabinul i-a ascultat atent, apoi le-a dat soluția: „Faceți un rînd de găuri între aripi și fuselaj și o să vedeți că nu se vor mai rupe aripile.” Zis și făcut.

Delegația de ingineri s-a întors acasă și a început să dea un rînd de găuri între fuselaj și aripa dreaptă, apoi un rînd de găuri între fuselaj și aripa stîngă. Sau invers. Nu contează. Bagă benzină, bagă pilot, bagă gaz și decolează. Avionul merge bine, ba face și acrobații fără probleme. Aterizează cu bine și este omologat.

Intrigat de reușită, directorul fabricii se decide să-i facă o vizită personală rabinului să-l întrebe cum și de unde i-a venit această idee năstrușnică, dar eficientă, contrară parcă legilor științei și tehnicii. Ajunge la rabin, îi pune întrebarea și rabinul-i arată un sul de hîrtie igienică românească: „Tovarășe director, a fost simplu. Am tot văzut că la noi în oraș este o fabrică ce face hîrtie igienică. Din loc în loc are niște găuri, acolo unde ar trebui să se rupă mai ușor cînd trebuie. Dar am observat că ea se rupe oriunde altundeva, numai unde sunt date găurile nu. Așa că a fost simplu!”

Bancul, ca și implicarea lui Băsescu (de ce trebuia președintele să ne spună ce să facem cu maidanezii) exemplifică ceva foarte banal, ce știm cu toții, ce spune ceva despre noi și țara noastră: indiferent pe cine ai fi întrebat în România, soluția era evidentă, la mintea piticului. Bunul simț (ăsta ar trebui importat dacă n-avem…) ne-ar fi inspirat o soluție în chestiunea maidanezilor, la fel în chestiunea Roșiei Montane, a aripilor de avion, a învățămîntului, a pensionarilor, a sistemului sanitar, ș.a.m.d. Totuși, cum ducem lipsă de bun simț, poate ar trebui să ne trimitem specialiștii la Dorohoi. Dacă mai este vreun rabin pe acolo.

Dacă nu…

Anunțuri oficiale?


http://www.wallsave.com/wallpaper/1920×1080/apocalypse-x-more-324474.html

Mai ieri puteai citi anunțuri de genul ,,Bătălia tuturor bătăliilor începe!” Era vorba de Irak. Vedeam imagini cu avioanele companiei irakiene ce aveau nume oarecum ciudate: Babilon. Amenințările lui Sadam (asemănătoare cu ale lui Hitler), apoi cacialmaua cu armele de distrugere în masă. După primul război din golf au văzut o carte scrisă înainte de declanșarea războiului despre iminenta apocalipsă. Sfârșitul era aproape.

Erau anunțuri oficiale? Unele da, altele nu. Erau prorocii? Unele da, altele nu. Să fie limpede: nu vreu să mă refer la prorociile biblice, ci la cele ale unor indivizi ce fac anunțuri de parcă ar fi purtătorii de cuvânt a lui Dumnezeu în persoană. Unii sunt, alții nu.

De obicei un anunț ce se referă la trecut se poate verifica. Un anunț oficial despre trecut se bazează pe date verificabile. Un anunț cu privire la ceva din viitor trebuie să fie confirmat. Dar dacă fac un anunț despre viitor și acesta nu se confirmă, va fi uitat. Dacă se confirmă unii vor spune că a fost o prorocie. Cu toate acestea prorociile, adică anunțurile care pretind că prezic viitorul, abundă.

Unul dintre primele anunțuri de acest gen a fost făcut în decembrie 89 pe când mă aflam în primăria din Arad, pe atunci ocupată de una din facțiunile armatei ce fusese implicată în crimele de la Timișoara. Apare acest individ, foarte plin de sine (fusese chemat de o tînără ce era verișoara persoanei ce ocupa la acea dată funcția cea mai înaltă din județ), aș spune de parcă era purtătorul de cuvânt menționat mai sus și îi spune autorității că va urma o noapte ca cea a Sfîntului Bartolomeu (oare îi plăcuse istoria?) dacă mai știu eu ce… Era intransigent! A venit noaptea, a venit dimineața, n-a venit măcelul. S-o fi dus la plimbare pe altundeva.

Dumnezeu 0: Noi 1? Poate unii ar fi înclinați să gândească așa, dar să ne gândim de ce iau oamenii în serios anunțurile de genul acesta:

1. Pentru că dau senzația de putere celui care le face. El și Dumnezeu sunt cineva, impun frica, ascultare și responsabilitate. Nimeni nu s-a dus să îl tragă de mânecă pe anunțătorul cu pricina. Nimeni nu a murit atunci. Și chiar dacă îl trăgea putea spune că datorită unor rugăciuni, la care am fost invitat și eu, toți am fost protejați și suntem bine mersi. N-am prea crezut în așa ceva.

Poți să arunci bomba și să îți vezi de calea ta, indiferent care ar fi aia, că responsabilitatea unui anunț de genul ăsta nu mai e a ta, e a lui Dumnezeu. Hmmm… Niciodată nu putem ști dacă anunțul a fost veridic sau nu, dacă destinul nostru și-a schimbat traiectoria sau nu. Bine că am scăpat!

2. Pentru că un astfel de anunț, într-un astfel de context avea un impresionant iz apocaliptic. La fel ca și cele de genul marilor nenorociri care se vor abate acum asupra Americii. Nimic mai ușor: o combinație de frică și dor de teoria conspirației în contextul potrivit este numai bună să atragă: voturi, laicuri, rating, tiraj, atenție și iar atenție, băgând boala în oamenii ce vor crăpa de frica anxietății.

De ce s-o fi strigat cu aplomb în decembrie 89 Nu vă fie frică Ceaușescu pică? De ce se striga Armata e cu noi? Că ne era frică și încă una de moarte! Dar n-aveam ce pierde.

Acum situația s-a schimbat: ne este frică tocmai pentru că avem atâtea de pierdut. Ce diferență! Nu-i bai, crește anxietatea, dar crește și credibilitatea anuțătorului și generatorului de panică programată.

De remarcat că înainte de decembrie 89 se înmulțiseră predicatorii apocaliptici americani care vizitau bisericile baptiste. Ce au făcut între timp? Probabil că au aprofundat situația. Unde sunt acum? Probabil conspiră. Vorba unei cărți: cum nu e păpică se prorocește despre sfârșitul lumii și despre războiul sfînt. În ape tulburi se poate pescui mai ușor.

3. Mai apar unii care scriu despre prorociile ce s-au făcut pe vremea lui Ceaușescu despre mai știu eu ce. Serios? Vii după 20 de ani să îmi spui că ele au existat? E ca și cum ar fi scris cineva cartea Daniel după desfășurarea evenimentelor. Dacă cineva spune că Daniel s-a scris după desfășurarea evenimentelor și nu e vorba de o prorocie, se spune despre el că e liberal, e dat afară din învățământul confesional, într-un cuvânt e trimis acasă.

Deci dacă prorociile astea au fi existat cu mai bine de 24 de ani în urmă le-aș fi crezut. Așa cum i-am crezut pe americanii ăia apocaliptici, dar care s-au dovedit niște mincinoși. Ba l-am crezut și pe Iosif Țon care a făcut ceva ce demonstra cât de efemer va fi comunismul. Dar el nu e proroc, nu?

Păi nu vă supărați, dar de ce e voie să preamărești acum, după 24 de ani, anunțurile de pe vremea lui Ceaușescu ca și când ar fi fost prorocii? Mie mi se pare că de fapt nu au existat și au fost confecționate după. De ce inventăm prorocii? De ce pretindem că sunt prorocii propriile noastre temeri? O întrebare mai greu de răspuns?

Unor le place să trăiască aproape de alinierea planetelor, de virusul mileniului, de sfârșitul lumii și de ceva care spune că o mare catastrofă este iminentă. E mai ușor să sperii decât să dai speranță pentru că în mod natural omului îi este  frică, iar frica motivează și generează soluții.

Dar ce are frica cu credința, nădejdea și dragostea? Prorociți vă rog! Sau așteptăm un anunț?