Gorbaciov 2.0?


Eu am avut impresia că tovarăşul Gorbaciov sau Gorbi, cum îl alintau apusenii, era agentul lor secret. Pentru că nu puteam să accept cum distruge URSS-ul din interior, că renunţă la ocuparea Europei centrale şi de est. La final Gorbi a fost salvat de Ielţîn doar ca să constate că URSS-ul nu mai exista. Şoc!

Ce vedem acum? O campanie rusească ce seamănă cu sinuciderea. Dar pe alt plan. Cel militar şi diplomatic. Şi mai în glumă, mai în serios, pare un alt Gorbi, că acum este la putere tovarăşul Putin. Gorbaciov 2.0 pare să spună că armata rusă e de tinichea, dă cu bombe-n civili şi nu seamănă cu armata sovietică ce apăra pacea-n lume. După cum spune Moscova… Şi iată că armata rusă vrea să impună pacea-n Ucraina, doar că nu reuşeşte.

Dar planul tovarăşului Putin merge ca pe roate, de aceea eu cred că totuşi el este agentul străin infiltrat, că de fapt el este de mult, de când era KGB-ist, agentul unei puteri străine, un fel de Gorbaciov 2.0.

Că altfel de ce ai cere ajutorul Chinei, de ce ţi-ai expune armata în aşa hal de până şi Ucraina ce are armata dotată cu cele mai multe arme ex-sovietice şi actual ruseşti îi face faţă? Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Rusia s-ar fi luat de o ţărişoară cu o armată profesionistă şi un pic mai dotată în arme decât Ucraina.

Dacă China a spus deocamdată da cerşetorului Putin, care cerşeşte ajutor militar, economic, politic şi poate de altă natură, cine ştie, poate s-ar putea să se schimbe datele problemei. Să nu uităm că: SUA şi China nu s-au angajat niciodată direct în război una împotriva alteia. Pe când URSS şi China au dus un război direct datorită graniţei comune disputate în anii 60. Şi ziceaţi că Siberia e doar o mare întindere îngheţată? Până şi comuniştii s-au bătut între ei pentru îngheţata aia!

Ce a cerut tovarăşul Putin? Păi a cerut tovarăşul Putin ca Ucraina să nu intre în NATO. Ba mai mult, a cerut ca toată Europa de Est şi ţările baltice să iasă din NATO. Ceea ce se va întâmpla. De ce? Cum de ce? Când îţi dai seama că armata rusă nu mai este o ameninţare – nu este cea mai bună din lume, cea mai înarmată, temută şi respectată – de ce am avea nevoie să fim în NATO? Nici Kosovo, nici Georgia nu vor mai vrea în NATO. Din acelaşi motiv.

N-au demonstrat până şi mujahedinii că este armata sovietică nu era o prea mare ameninţare? Nu demonstrează asta ucrainenii? Ba da. Dar numai cu ajutorul tovarăşului Putin care este comandantul suprem şi a declanşat această operaţiune denumită de el specială. De ce este specială? Păi tocmai din cauză că dovedeşte lumii că armata sa nu este specială.

Zece ani s-a luptat sovieticii în Afganistan, din 1979 până în 1989. De ce s-ar fi retras? Au trecut treizeci şi mai bine de ani şi n-au o armată mai bună. De ce? După toate modernizările trâmbiţate din ultimii zece ani?

Singura problemă rămasă-n suspans va fi cea a Chinei. Va fi tovarăşa Rusiei lui Putin? În caz că da va fi foarte greu pentru SUA, NATO şi restul lumii democrate. Dictatorii se vor bucura.

Un ţăran la New York


Ce spune tovarășul Nikita Sergheevici Hrusciov – tradus în limba engleză:

„Gentlemen, Mr. Chairman, we live on Earth not by the God’s grace neither by yours, but by strength and wisdom of our great people of the Soviet Union and all the peoples that fight… for their independence.
Independent voice of the people, the voice of truth that sounds and vill continue to soud. The end, the grave to colonial slavery! Off with it and bury it the deeper the better!”

În concepția liderilor – mai ales a celor din URSS – începând cu Lenin, continuând cu Stalin și Brejnev – URSS a eliberat popoarele, iar URSS nu era un sistem colonialist. Asta înseamnă să crezi orbește în comunism. Sau să crezi o minciună.

Știți că de fapt tovarășul Hrusciov s-a ocupat de implementarea politicii bolșevice în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană înainte de 1939.

Asta îmi aduce aminte de tovarășul – da, tot tovarăș am fost și cu el – colonel Costică Moise, comandantul UM 01589, membru supleant în CC al PCR – care ne amețea la întâlnirile cu comandantul (adică cu el) încât după întâlnirile astea spuneam între noi – în șoaptă – că ăsta chiar crede ce vorbește.

Periculos.

În afara comuniștilor sovietici turcii au încă impresia că ei au avut o misiune civilizatoare în istorie. Dovezi? Au mers de două ori la Viena… Ca și turcii care au încercat să meargă cam peste tot și peste toți, comuniștii, foștii sovietici, actualii ruși, ar merge peste tot și peste toți. Crimeea, Ucraina, iar acum mai nou Cuba, Venezuela. Și o să-și dea mâna cu China ce a rămas comunistă, confirmând proverbul Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba.

Istoria aşa cum o ştiu (4)- Ceauşescu şi poporul în ’68


În şcoală am suferit două şocuri. Primul a fost în clasa a V-a. În urmă cu un an am început să iau ore de limba franceză. Două ore pe săptămînă. Era evident că voi face franceză şi la şcoală în anul următor. Dar nu a fost aşa. Părinţii mi-au jucat o festă: m-au înscris la engleză! Dezamăgire totală pentru mine şi pentru fetiţa cu ochi verzi care se înscrise, aşa cum am hotărît împreună, la franceză. Supărarea mi-a mai trecut datorită profei de engleză, doamna Şelaru Gabriela, o femeie frumoasă, corectă şi …dirigintă. Mi-a cam dat bătăi de cap engleza, dar pînă la urmă, cu toate că nu eram cel mai bun din clasă, mi-a plăcut.

A doua dezamăgire în acelaşi domeniu s-a produs cînd am terminat clasa a VIII-a şi voiam să mă înscriu în clasa a IX-a la secţia umană, la aceiaşi şcoală. Era la cinci minute de mers pe jos, acolo mîncam la cantină şi cunoşteam pe toată lumea. Din nou dezastru: părinţii au decis să merg la Liceul …industrial. Motivul, să am o pîine asigurată! Halal asigurare. Le-am spus părinţilor că o să mă duc la examen, dar nu o să mai învăţ după ce intru. M-am ţinut de cuvînt. Am dat examenul înfruntînd o concurenţă fără precedent la acea vreme. Am ieşit al treilea în ordinea mediiei generale de admitere din 120 de admişi. Prietenul meu Dinu Cioarsă, actualmente director la fosta noastră şcoală, a prezis asta şi a avut dreptate.

Eu eram (şi am rămas) mai pesimist. La limba română scris erau două subiecte la alegere pe lîngă gramatică. Primul era un subiect de sinteză sau ceva asemănător. Nu m-a interesat, nu l-am ţinut minte. Am ales al doilea subiect, o compunere liberă despre satul românesc. Când a auzit asta, doamna Lipovan, profa cu care am făcut meditaţii s-a luat cu mîinile de cap. Era foarte periculos la punctaj, pentru că era un subiect …subiectiv. Ei, la urma urmei nu scriam nici atunci chiar aşa de rău, dacă ar fi să ne luăm după media generală pe care am obţinut-o, nu? Mai interesant a fost însă ceea ce s-a petrecut în perioada dintre aflarea rezultatelor la examen şi începutul şcolii.

Era în anul 1968. Tata asculta foarte preocupat Europa Liberă. Trupele sovietice intraseră în Cehoslovacia pentru „manevre” şi cu chiu cu vai ieşiseră. Apoi în luna august, părinţii şi-au luat concediu şi am plecat la Vatra Dornei. Am călătorit împreună cu familia Baculea, cu care fusesem cu un an înainte la Borsec. El era căpitan, în unitatea militară din Cetate. După ce noi am coborît, ei şi-au continuat drumul la părinţii soţiei, undeva prin Bucovina. Ne-am cazat la familia Stoleriu. Atunci am mîncat cea mai mare lubeniţă din viaţa mea! Porcii lor erau hrăniţi cu turte rezultate din zmeura presată pentru producerea siropului. Erau nişte monştrii!

Ne plimbam prin staţiune, pe podul suspendat dinspre munte, gustam din toate izvoarele de apă minerală. Am vizitat muzeul unde erau cîteva animale împăiate, printre care şi o acvilă. Dar, într-o dimineaţă am auzit la radio că trupe ale Pactului de la Warşovia invadaseră Cehoslovacia şi că ţara noastră nu participa la invazie. Pozele făcute în ziua aceea au rămas mărturie îngrijorării tatălui meu. Asculta din nou Europa Liberă. A doua zi ne-am făcut bagajele şi am plecat spre casă, cine ştie dacă nu cumva va izbucni războiul? Pe tren ne-am întîlnit din nou cu capitanul Baculea ce se întorcea de urgenţă la unitate. Ascultam încontinu radioul şi discutam cu pasagerii la fel de îngrijoraţi de soarta ţării noastre. La un moment dat, un tip nervos în costum gri, ne spuse să mutăm pe Europa Liberă, dîndu-ne asigurări că e de la Securitate şi că nu o să păţim nimic. Spunea că Bucureştiul nu spune mai nimic. Tata s-a cam mirat, dar a mutat postul şi am ascultat Europa Liberă în tren. Spre seară am ajuns acasă.

A doua zi Aradul era împînzit de maşini şi rulote  cu sigla CSK. Cehoslovacilor le era frică să treacă în Ungaria. Unii au fost cazaţi la căminul Şcolii sanitare de lîngă primărie, vis-avis de casa în care locuiam. Tata a venit acasă după ce dădu o tură în oraş şi ne spuse cu o voce cam pierită: „Ce-ar fi să luăm şi noi o familie de cehoslovaci?” Nu-l mai recunoşteam. Rodica, sora mea, îmi făcu semn că a tras ceva şi că era ameţit. Eu nu m-am prins. Apoi am văzut la televizor un mare miting în care Ceauşescu a vorbit de la balconul de unde două zeci şi unu de ani mai tîrziu avea să i se tragă sfîrşitul. Se ambala şi mulţimea ce fremăta de entuziasm îi sorbea vorbele: nu va permite niciun amestec în treburile interne ale ţării noastre. Era o declaraţie de independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Mulţimea… în delir.

L-am şi crezut! Eram mîndri că suntem romîni. La naiba cu ungurii, nemţii, polonezii, bulgarii şi ruşii! Ce naivi eram! Ce naiv a fost Occidentul! La defilarea de 23 august defilau Gărzile patriotice ce fuseseră desfiinţate doar cu cîţiva ani înainte. Ni se umfla inima de mîndrie naţională. Le arătam noi ruşilor dacă vin! La Europa Liberă tot mai des se pomenea de presiunea crescîndă asupra Romîniei din partea URSS şi de o invazie iminentă. Să vină ei!

Tot atunci a apărut şi un banc despre situaţia asta. Se spunea că ruşii au pus un rînd de tancuri în jurul Romîniei. Am pus şi noi un rînd de steaguri. Apoi ei au pus al doilea rînd de tancuri. Noi am răspuns cu al doilea rînd de steaguri. Apoi fiecare a pus al treilea rînd. După un timp situaţia se calmează şi Brejnev se vede cu Nicu. Beau un pahar – două, apoi Brejnev îl întreabă pe Ceauşescu: „Măi Nicule, de ce tot aţi pus cîte un rînd de steaguri cînd noi v-am înconjurat cu trei rînduri de tancuri în 68?” La care Ceauşescu răspunde sec: „Ca să v-arătăm că ni se …fîlfîie de voi, măi Leonide!”