A clona sau a nu clona? – aceasta este prima întrebare


20 years after Dolly | Earth | EarthSky

Omenirea a ajuns la peste 7 miliarde de exemplare. Anumite animale s-au înmulțit, altele au dispărut. Și omul a descoperit clonarea. Ce se întâmplă la clonare? În esență se reproduce identic ceva, se face o copie perfectă a elementului de reprodus. Se pot clona plante, animale și de ce nu, oameni. Se zice că nu s-a făcut asta, dar nu bag mâna-n foc c-ar fi adevărat.

Dar nu se pot clona și sfinții? Că tot avem adn-ul lor conservat în relicve…

Păi, poate se încearcă.

De ce nu? Ar strica la ceva?

Și cu un pic de cercetare arheologică, biologică și genetică atunci când am descoperi ceva atins de Isus Christos am da lovitura. L-am clona pe Dumnezeu.

Serios? La asta nu m-am gândit.

Păi nu te-ai gândit tu. Dar bagi mâna-n foc că nu s-a gândit altcineva?

Păi cine?

Păi… necuratu!

Deci dacă cumva s-ar descoperi ADN-ul lui Isus undeva, pe ceva și s-ar clona, Diavolul ar fi de vină?

Păi da.

Aha…

Și dacă cineva ar clona un sfânt, tot de diavolul ar fi motivat?

Probabil.

Ești răutăcios.

S-ar putea.

Dar dacă cineva ar clona o biserică-ntreagă?

Hmmm…

Diavolul ar putea să facă și asta. Nu degeaba despre una se spunea că este o sinagogă a Satanei.

Păi vezi!

Și cum, cum crezi că face împielițatul ăla?

Simplu.

Se ia una bucată biserică. De preferință una care merge bine. Se face mai întâi o radiografie, un examen eco, un RMN și un CT ca să se vadă că toate funcționează. Nu cumva să cloneze o rablă, o biserică muribundă. Că doar nu e operă de binefacere.

Se vine cu prospectul color, plin de diagrame, cu beneficiile viitoare (păr blond, picioare lungi, voce încântătoare, aer condiționat și ecran panoramic cu dolby sistem) ale echipei de cel mai șic și șok management spiritual. Ultimul răcnet, ca să zic așa, în materie de spiritualitate. Și un nume bombă. Nemaivăzut. Nemaiauzit. Nemaiîntâlnit. Unic. Un pic mai unic.

De preferință de import. Pentru export. Cu viziune. Cu viitor. Cu calități. Cu garanții. Cu ștaif și orientare-n orice plan. Vorba domnului Cațavencu, în plan social, sentimental, industrial și financiar. Pentru țărișoara noastră, be-he-he, Româ-â-nia…

Ca să nu existe înghesuială se face ordine, se semnează proiectul și se face injecția. De ADN. De bani. (Că vorba cuiva, când este un proiect de la domnul, imediat se găsesc bani.) De proiecte. De viziune. De aranjamente. De viitor.

Dacă conform ADN-ului românesc bisericile se rup ca să se înmulțească, în cazul de față nu se mai pune problema asta. Ele se multiplică prin clonare. Aceleași caracteristici se multiplică. Fără prea multe riscuri. Pentru că rețeta este garantată. De marele număr de absolvenți de teologie ce șomează. De marele număr de enoriași trași pe dreapta, stânga sau pe centru de conduceri incompetente. De conul de umbră în care au intrat cu ADN-ul românesc tradițional. Să se facă încă o Biserică a Mântuirii Neamului. Pe lângă cea de la București. Sau lângă cea de la București.

Chiar așa. Cum de nu s-a gândit nimeni până acum? O Biserica baptistă a Mântuirii Neamului Românesc, una penticostală, una adventistă și așa mai departe. Ce, noi nu suntem români? Ba chiar și o Biserică independentă a Mântuirii Neamului.

Deci crezi că ar merge clonarea și în direcția asta?

Păi n-ar merge?

Și metoda tradițională?

Tradițională? Care? Aia cu ucenicizarea?

Porumbelul, politica și biserica…


Cînd ești mic ești și naiv. Cu toții am trecut pe aici. Cînd eram mic am primit de ziua mea două plicuri cu timbre. Unul cu timbre românești, altul cu timbre străine. Și așa am început să colecționez timbre. Foarte la modă pe vremea aceea. Ba am fost și la o întîlnire a filateliștilor de la clubul CFR. Moși cu clasoare enorme și priviri dușmănoase…


Aveam doi vecini cu aceiași pasiune, unul mai mic și celălalt mai mare decît mine cu doi ani. Într-un acces de spontaneitate, la propunerea celui mai mic am decis să punem timbrele împreună. Da, știu, naiv de tot…
După cîteva zile tata m-a întrebat unde-mi sunt timbrele. Păi unde, la cooperativă… Și m-a trimis să le recuperez. N-a fost ușor și n-au fost toate. De unde și acuzele: Măi, i-ați furat băiatului din timbre… Am suportat paguba, dar tata nu s-a lăsat. Erau banii lui, era onoarea de nu se lăsa înșelat de doi țînci.

Băiatul cel mare hrănea un porumbel sălbatic la care ținea foarte mult. Într-o zi porumbelul intră pe fereastra cămării noastre. Tata închise fereastra capturîndu-l. Apoi mă trimise să dau de veste că îl va elibera în schimbul timbrelor lipsă. Zis și făcut. Cu clasorul vecinului în față mi-am recuperat o parte din timbrele ce lipseau. Pentru că unele dispăruseră definitiv. Proprietarul clasorului mă îndemna să iau ce timbre îmi plac ca să fie sigur că porumbelul va fi eliberat. Nu era stilul meu. N-am făcut așa ceva. Am rămas cu paguba. Și cu un tată mulțumit.

Cam așa mi se pare că este și amestecul bisericii în politică. Haideți să facem abstracție de două mii de ani de istorie, de detaliile amestecului bisericii în politică și a statului în biserică, indiferent cum s-au chemat acestea. Dar sa nu uităm cîteva lucruri, că nu suntem amneziaci, dar avem înclinația de a repeta greșelile generațiilor anterioare. Pentru că știm noi mai bine… Pentru că ăia habar n-aveau… Și altele de felul ăsta.


Isus n-a vrut să se implice în politică. Nu și-ar fi putut face cel mai tare partid? Ba da. Din momentul cînd în loc de a spune fariseilor și cărturarilor „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor, a spune: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te şi umblă!»? – le-ar fi spus: Aveți dreptate, doar Dumnezeu o poate face, haideți să facem pace… Lucrurile ar fi intrat pe făgașul politicii pozitive. Isus ar fi fost bun, fariseii și cărturarii împăcati și romanii aproape alungați. Rimează…

Pînă si mai mulți bani s-ar fi găsit pentru lucrare.

Interesant mi se pare încă un aspect specific bisericilor evanghelice. Idealul acestora este epoca de aur din Faptele Apostolilor, cu predilecție capitolul 4. Cu toate acestea, există și părerea că biserica trebuie să se implice direct în politică și să-și impună orientarea la centru. Dacă se poate din Washinghton. Ca efect negativ aș aminti doar legea prohibiției și Al Capone, celebrul gangster din Chicago. Pe lîngă sprijinirea multor guverne de dreapta cu efecte nocive pentru biserica: Coreea de sud, America latină, în special Paraguay, Africa de sud…

Lecția Revoluției franceze? Franța revoluționară a lovit biserica pentru că aceasta se identifica total cu interesele monarhiei și nobilimii, a bogaților. La ce să te aștepți cînd în biserică clerul dicta și enoriașul de rînd fiind privit doar ca un executant docil plătitor de impozite și taxe? Se mai miră cineva că a urmat domnia terorii?

Și iată, avem și noi alegeri. Să nu se implice biserica în alegeri? Să nu ne spună cu cine să votăm? Poate să ne spună. Poate să ne spună biserica să participăm sau nu la referendum? Poate. Oricine poate să ne spună ce să facem. Doar că noi alegem.

Ce n-aș vrea însă este ca bisericii să i se fure timbrele. Ați înțeles care. Și să aibă nevoie de un Tată ca sa și le recupereze. Și să rămîna în pagubă. Pentru mulți ani.

În definitiv, ce este biserica? Este adunarea credincioșilor din toate timpurile și de pe toată planeta. Care este scopul ei? Mîntuirea oamenilor, nu acapararea puterii și apoi mîntuirea oamenilor. Nu dictatura eclesială de la centru, indiferent care ar fi acesta. S-a mai încercat asta. N-a mers…
Și să nu uităm încă un lucru: cine lucrează cu mierea constată că e dulce. Așa se spune și despre cine intră în politică și se face de turkish delight. Poate mai mult turkish și mai puțin delight… Mai colecționează cineva timbre?

PS Am studiat geneza Bisericii Greco-Catolice din Transilvania în contextul Reformei și Contrareformei. Poporul român nu a dat religia pe avantaje politice și sociale. Efectul: două secole de dominație străină și apariția statului român în sud-estul spațiului românesc. Creștinii din Transilvania au ratat obiectivul național cu efect pînă-n prezent. De aceea suntem conduși de la București și Teleorman.