Omul mușcat de câine…


https://www.thenewsmanual.net/Manuals%20Volume%201/02%20man%20bites%20dog%20web%20ready.jpg

După cum îi zicea cineva câinelui său, în urmă cu ceva timp, Bobby, nu-l sâcâi pe Alex că Alex e un cat-man nu un dog-man, astăzi vă zic vouă: eu sunt chetmen, nu sunt dogmen.

Dar nu pot să mint. Câinele nu mă lasă rece. Mă încălzeşte de obicei. Adică când un câine trece pe lângă mine, simt cum începe să circule sângele-n mine. Atunci să-mi facă VSH-ul! Şi cu toate astea n-am fost muşcat vreodată de un câine sau de mai mulţi. Spre deosebire de soţia mea.

Eu m-am şocat pe vremea copilăriei când deschizând uşa unei curţi mi-am dat şi drumul la gură. În milisecunda aceea cei doi câini ai proprietarului, Leul (era aşa, mai galben-roşcat) şi Lupu (era aşa, mai câine lup) s-au ridicat şi au început să mă latre ameninţător apropiindu-se. M-am blocat, am început să plâng, speriat nevoie mare. Habar n-am câţi ani aveam. Dar eram mic.

Introducerea fiind făcută, să trecem la partea mai câinoasă!

Câinele – şi aici să mă ierte doglăvărs, dogounărs şi alte categorii de doghi-doghi, câinele e un animat care n-ar trebui să existe. Că n-a existat. Câinele n-a fost creat de Dumnezeu. Omul l-a creat. A găsit un pui de mai ştiu eu ce ham-ham şi pentru că nu-i era foame, nu l-a mâncat. Apoi a prins drag de el. Şi apoi a văzut că e şi util. Să nu-mi spuneţi că l-a vrut aşa, pentru estetica peşterei. Şi pentru ce producea el…

Ei bine, dacă civilizaţia şi câinele şi-au început viaţa în China precis omul a aflat şi ce gust are câinele. Bleah!

După un timp omul a zis că cel mai bun prieten al său e câinele. Să nu-l credeți. Omul e egoist, singur și profitor. Și câinele e-un animal. Unul cu colți albi și ascuțiți. Poate sfâșia cam orice. Poate zdrobi oasele. Cam orice oase. Deci şi ale omului. Cum să fie ăștia doi prieteni? Ce dacă omul ar fi câine şi câinele ar fi om n-am sfârşi-o şi noi în lanţ? Logic! Cine-a spus homo homini lupus? Câinele? Ba!

Dar omul e şi pervers. Face curse cu câini. Dar face şi curse cu oameni. Vă închipuiţi un câine să facă asta? Cam greu!

În final ca să nu spuneţi că sunt rău sau că am rău de câine, vă mărturisesc că pe la 15 ani am fost în vizită la cineva şi m-am dus glonţ la câine. Nu l-am văzut în viaţa mea. Nici el pe mine. Am devenit prieteni la toartă. Toată lumea a rămas cu gurile căscate. Nimeni n-a pus mâna pe câinele ăla că muşca. A fost rândul meu să rămân cu gura căscată!

Şi în final o aventură, ba chiar două cu câini agresivi.

Mă duceam spre casă prin 1990, pe mijlocul drumului. Nişte câini au începu să se bată. Nu i-am băgat în seamă. Era treaba lor, nu a mea. Unul – dă nervi cred – a sărit pe spatele meu şi m-a muşcat. De fapt mi-a muşcat pantalonii. O mândreţe de pantaloni suedezi de stofă groasă. M-am enervat. I-am dus la cusut artistic şi nu s-a văzut mare lucru. Data următoare când am trecut pe acolo s-au cam enervat pe mine şi i-am fugărit până s-au ascuns într-o grădină. Am fost mai câine decât ei! Apoi am evitat locul. Peste două săptămâni am uitat şi am trecut prin acelaşi loc. Ce să vezi. Era doar un singur câine. Umil, spăşit şi trist. Pe semne că celălalt o încasase de la vreun tramvai în trecere.

Apoi în altă zi, după mai mulţi ani trec pe o stradă din oraş. Fără nici o urmă de provocare, intenţie, ceva, o căţea bătrână cu haita după ea sare de sub o maşină parcată şi dă să mă muşte hămăind amernic. Am învăţat lecţia. Mi-am dat jos ghiozdanul englezesc şi am şarjat haita aidoma brigăzii uşoare de cavalerie la Sevastopol. Să vezi chelălăit şi păfugare eficientă când am cules şi vreo trei pietre de pe caldarâm şi am folosit artileria! Am schimbat istoria! Sarja brigăzii uşoare a fost nu numai eroică şi eficientă, ci şi fără pierderi. Dar de atunci mă tot uit cu coada ochiului pe sub maşini…

Câinele, cel mai bun prieten al omului…

PS Fără prea mare legătură cu subiectul şi anul, dar mi-a plăcut:

https://pasareaphoenixremixed.files.wordpress.com/2021/04/29f23-napolitanobitesdog.jpg

All I need for Christmas is you Jesus!


Iacă vine spiritul crăciunului peste lumea asta. Încă o dată suntem somați în numele unei fericiri materialiste să-i cadorisim pe cei pe care-i iubim. Că dacă cadouri le dăm, vai ce bine le va merge! Zău așa! Mi se pare că lumea merge fără griji spre o moarte virulentă în sunetul muzicii produs de propaganda Pharma: Habemus vaccinum!

O grețoasă propagandă a materialismului științific de factură capitalistă: ei să vîndă, noi să cumpărăm. La asta se reduce la momentul actual viața. Atîta valorează. Banii-și mută locația. Vechii săraci vor fi mai săraci, vechii bogați vor fi și mai bogați. Chiar mă gîndeam că s-ar putea să asistăm la schimbarea drapelului național al Chinei. Nu doar că i se va adăuga în curînd Taiwanul, deci o nouă steluță galbenă, ci musai trebuie să se vadă pe el cumva că China-i uber alles.

N-am citit – pentru că nu am acest obicei – zic, n-am citit, nici n-am ascultat zodiacul de multă vreme. Dar m-ar interesa dacă cumva zodiacștintologii și zodiaștintoloagele au introdus ultimele desfășurări în materie de sănătate în program. De pildă: pentru rac, dacă mască vei purta virusul nu vei lua. Sau: pentru leu, azi un prieten cu Covid îți va da și ție virusul în tramvai; stai acasă!

Agitația crăciunului despuiat de realitatea spirituală ce l-a generat i-a molipsit din nou pe locuitorii planetei cu febra cumpărăturilor. Vorba poetului: La Covidul falnic, falnic viitor! Deci acum când pandemia atinge o culme și se moare cel mai mult, în loc de izolare, mascare, dezinfectare, spălare și distanțare, spiritul crăciunului ne recomandă să dăm buzna să sărbătorim. Ce, moartea noastră?

Și de paște ce-o fi? Învierea din magazin? Din bancă? Că de aia din parlament și senat nu cred c-o să mai avem parte…

Ne poavazăm casele cu mii și mii de luminițe. De ce? De crăciun. Risipim energie grăbind falimentul ecologic al planetei. Ba vrem să ne ducem pe Marte, o planetă moartă, fără viață. Pe-a cui cheltuială? Păi tot pe cheltuiala planetei ăsteia. Deci vrem să ne salvăm acolo? N-ar fi mai ieftin să ne salvăm aici, salvînd planeta acum? Dar cel puțin să ne salvăm oamenii. Salvarea ar trebui să fie cuvîntul de ordine. Salvarea merge și în cazul Covidului și în cel al crăciunului. Pentru că salvarea noastră a venit de Crăciun.

Unde o fi Crăciunul? Mai mult ca sigur undeva ascuns, mai ceva ca pe vremea împușcatului și a împușcatei, ce tot de crăciunul liber și-au găsit sfîrșitul. Nu-i plîng. N-am văzut vreo reclamă la teve, pe vreun panou, nici n-am auzit vreuna la radio despre ce sărbătorim noi la Crăciun. Cum de ne facem cadouri? Asta fără să mai pomenim că febra asta a cadourilor de la om la om n-are nici o noimă dacă ne gîndim mai bine la Crăciunul numărul unu. Cadourile ar trebui date lui Isus.

Deci avem Covid, avem crăciun peste tot, mai lipsește Crăciunul. Tu cum își petreci Crăciunul de Covidul ăsta? Vorba cîntecului: All I need for Christmas is you Jesus!

Războiul din Vietnam


 

Ideea acestui subiect mi-a apărut după ce am vizionat la tv o emisiune despre pelicule de război pierdute. Doi foști combatanți americani povesteau prin ceea ce au trecut văzându-și prietenii omorâți, proasta conducere a trupelor și proasta strategie ce nu a dus la câștigarea războiului. Mărturisesc că aș fi extrem de interesat să văd și un documentar vietnamez despre același război.

Unul dintre lucrurile care mi-au marcat un pic existența a fost războiul din Vietnam. Cu toate că s-a defășurat la mii de kilometri distanță războiul din Vietnam era prezent în fiecare zi în media românească. Eram informați de loviturile de stat și de implicarea SUA în conflict. Cum implicarea francezilor a luat sfârșit pe cînd nu citeam nu știam prea multe despre ea. Dar cu implicarea americanilor a fost altceva.
Deci, după cum poate știți, Vietnamul era o fostă colonie franceză. După ce francezi și-au arătat incompetența militară la Diên Biên Phu, americanii s-au implicat în conflictul dintre nordul comunist și sudul necomunist. Ar mai fi de menționat prezența britanică în Vietnam, cu mult timp înainte de implicarea americană. Așadar era vorba de același tipar ca în Coreea: un sud necomunist și un nord comunist. Nordul comunist voia să ocupe și să reunească sudul cu forța.

Interesul mi-a fost incitat de o carte scrisă de un sud-vietnamez (probabil) în care erau prezentate acțiunile tipice trupelor de guerilă comuniste ce acționau în Sud. Capturare de armament, ambuscade, fotografii cu armament capturat, povești despre lansare de zvonuri, dezinformări și victorii pe tot frontul. Nimic despre pierderi, riscuri, retrageri, greșeli. Tipic comunist. Dar incitant. Ce proști erau sud-vietnamezii vînduți capitalismului și ce deștepți erau comuniștii.

În presă a apărut o fotografie cu o nord-vietnameză înarmată cu carabină, într-o barcă, pe un rîu. Soldați nord-vietnamezi ce țineau în mîini bucăți dintr-un avion american. Pilot vietnamez de Mig 21 întorcîndu-se din misiune. Mă tot întreban cum de au vietnamezii avioane de luptă supersonice și de pe ce aeroporturi decolau. Anul ăsta am aflat că aveau vreo 25 de avioane. Prin 1970 am primit un număr special Science et vie dedicat aviației și am putut constata că americanii avuseră în Vietnam avioane monomotor, cu piston, monoloc pentru anumite misiuni. Eram stupefiat. Dar pentru prima dată am văzut fotografia unui B 52 și a unui B 58. Cu toate acestea rachetele antiaeriene sovietice doborau chiar și bombardiere B 52.

Prin 1972 am stat de vorbă cu cineva ce mi-a spus că lucrase în Vietnamul de Nord la o fabrică de vagoane construită de România și că într-o zi au venit vietnamezii, i-au împachetat și i-au expulzat. Chipurile din cauza rușilor. Posibil. Tot atunci am citit revista La Chine unde erau fotografii cu blindate sovietice distruse, cu echipament sovietic capturat de chinezi. Recent am auzit că pentru prima dată arma cu neutroni s-ar fi experimentat tot în conflictul de graniță dintre URSS și China. Dar chinezii ne deveniseră simpatici după 23 august 1968, cînd circula povestea că dacă rusul va face ceva chinezii îl vor gîdila în fundul grădinii…

În presă apăreau atacurile vietnameze împotriva bazelor americane de la Da-Nang, Khe-San și ofensiva împotriva Saigonului și ocuparea Hue-ului. Păreau neverosimile atacurile vietnameze cu rachete asupra trupelor americane. Dar erau reale. Mi se părea că vietnamezii au dreptate, că luptă pentru țara lor. Apoi a intervenit retragerea americană și sfîrșitul războiului în 1975, cu ocuparea saigonului de către armata Vietnamului de Nord, sau de către Frontul de Eliberare Națională.

De dreapta sau de stînga? Războiul din Viet-Nam îți oferă această posibilitate. Eu am oscilat. În primii ani eram copil și nu prea știam prea multe. Propaganda de stînga m-a influențat, așa că am ținut cu Vietnamul de Nord. Se vorbea de corupția din armata sud-vietnameză. Eram și eu în armată cînd Frontul de Eliberare Națională dotat cu tancuri a intrat fără să i se opună rezistență în Saigon, capitala Vietnamului de Sud. În urmă cu cîteva zile un documentar mă informa că de fapt era armata nord-vietnameză. Tancurile erau sovietice.

După mai mulți ani au apărut casetele video cu Chack Norris și acțiunile lui din Vietnam. Ce îi uram pe vietnamezi! Apoi a apărut Rambo.  Devenisem creștin, regimul comunist din România era mizerabil și asta m-a dus mai spre dreapta. Am citit o altă carte, despre recuperarea unui colonel american a cărui avion  fusese doborît în Vietnamul de Nord.

Comunismul falimentar din România mă trăsese pe dreapta, așa că nu aveam cum să-i simpatizez pe comuniștii vietnamezi. Miza războiului părea lumea occidentală (mai) normală, contra lumii comuniste, sovietice, ce ne-a distrus țara. Și așa am luat-o spre dreapta. Am văzut și Apocalypse Now și mai tîrziu Platoon. Știam că războiul nu era o comedie.

 

În numele lui Alah Cel Milostiv, Îndurãtor


În Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător…

A trecut un pic din Charlie-mania momentului. Dacă cumva o fi fost pe la noi. În Franța e explicabil. Și în Marea Britanie ar fi explicabil. Ar fi fost explicabil și în SUA. Dar n-a fost. De frică? Din considerație față de circa 8 milioane de musulmani autohtoni? Încă nu se știe.

Nu am fost Charlie, pentru că am ales să nu fiu Charlie. De felul meu sunt un pic mai greu de cîștigat pentru o cauză evidentă sau foarte evidentă. Menționez că sunt flegmatic și ca atare trebuie să fiu foarte și extrem de personal afectat ca să dau în fierbere. Dar pot să simpatizez cu unii care fierb mai ușor. În cazul de față am simpatizat cu cei ce au dat în fierbere în faza a II-a.

Prima a fost cea a răzbunătorilor musulmani. Mi se pare că ar trebui să-i numim cinstit musulmani, așa cum erau. Sau islamici, nu islamiști. De ceva timp se face distincția între un islam coercitiv, agresiv și punitiv numit islamism și un alt islam, mai calm, numit doar islam. Alții susțin că ar fi două curente în islam: unul radical sau terorist și unul moderat și pașnic. Cred că se înșală. Islamul nu operează cu astfel de categorii.

Spectrul existenței umane a produs reacții pro și contra Charlie. Am încercat să le înțeleg (fără să susțin că mi-e clar ceea ce susține fiecare, și cu atît mai puțin singur că sunt singur în acest proces) și să fac ceva. În cazul meu să mă exprim. Am încercat o abordare a evenimentelor pro și contra Charlie în cîteva posturi.  E greu de sintetizat un fenomen ca acesta. Pentru orice individ cu oarecare habar de istorie europeană evenimentele din Paris nu se limitează doar la asasinatele comise… Lucrurile sunt chiar mai complicate decît ar vrea islamiștii să le facă și să ne facă să credem.

În primul rînd, nu se poate da vina peste tot în lume cînd musulmanii dau foc, omoară, jefuiesc sau iau sclavi dintre creștini pe o nenorocită de revistă de doi bani de care n-am auzit pînă cînd i-a fost lichidată aproape toată redacția. Mi se pare un pretext bun doar pentru cei cu un IQ redus.

În același timp, avînd în vedere incendierea unor clădiri creștine din Niger în mod fals numite biserici, probabil că ar fi cazul să se redefinească ce înseamnă aia biserică. Din nou, biserica nu este clădirea, indiferent cît e de mare, scumpă, de catedralică sau antică; biserica e oamenii! Poate asta ar face ca în ceasul al 12-lea să se pună accentul pe om nu pe pietre. S-a auzit și la proiectul catedralei mîntuirii neamului? Cînd o să arunce-n aer musulmanii catedrala aia, ce se va întîmpla, va ajunge tot neamul nemîntuit? Intrarea în rai e oare pavată cu bani de la guvern, adică cu bani luați de la toată lumea pentru o banală lucrare omenească cu parcare subterană și cu șopuri de profil? Și Hitler a fost mai deștept la capitolul ăsta: au botezat un crucișător Deutschland. Hitler i-a întrebat ce o să se întîmple dacă va fi scufundat. Probabil că la întrebarea mea de mai sus ar trebui să răspundă patriarhul sau sfîntul sinod.

În altă ordine de idei, cum poți fi atît de cretin, iertată-mi fie expresia, pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… încît să ai impresia că dînd foc la niște biserici anonime, dintr-un stat de la capătul pămîntului o să influențezi ceva în… Franța? Sau că omorînd niște evrei sau creștini într-o țară (poate) musulmană o să faci ca cineva din Franța, țară eminamente seculară, sau de la Charlie Hebdo, să se simtă pedepsit sau vinovat. Musulmani, degeaba omorîți în stînga și-n dreapta, n-are nici o legătură cu religia voastră, cu profetul sau cu dumnezeul vostru. Are legătură doar cu dumnezeul lor. Citiți istoria culturii și civilizației!!! Cel puțin a Franței!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… omorînd creștinii din țările islamice, musulmanii nu fac decît să confirme un stereotip: nu sunt interesați să descopere adevărul și adevărații vinovați (ce nu au putut fi creștinii din țările lor), ci sunt în căutarea unei răzbunări ieftine. Nu știu dacă islamul are noțiunea țapului ispășitor, dar e clar cine sunt agresorii și cine sunt victimele. Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… degeaba țipă unii din gură de șarpe că dumnezeul și profetul lor au fost batjocoriți. Creștinii nu au fost batjocoriți de același Charlie Hebdo? Nu sunt în aceiași oală? Ar trebui creștinii din sahel să plece în Franța să se răzbune ca să vă simțiți voi răzbunați?

Și tot mai bat unii apa-n piuă: pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… de ce o fi Franța mai importantă ca Nigeria? Sunt europenii mai șmekeri? Mai buni la piar? Evident că sunt. Dar mai sunt buni și la altceva. Tot istoria (pe care musulmanii au falsificat-o pretinzînd că la început toate popoarele aveau religia islamică, dar în răutatea lor au început să se închine la idoli) mărturisește că Franța a adus un aport mult mai important decît Nigeria la cultura mondială. Mai important decît toată Africa la un loc. De aia e mult mai important un eveniment în Paris. Ne place sau nu, ăsta e adevărul. Asta nu înseamnă că o viață în Africa nu e la fel de importantă ca una din Franța. NU! Dar de asta ar trebui în primul rînd să fie convinși africanii.

De fapt poate nu ar trebui să ne oprim la Nigeria. În 1932 pentru 5 (cinci) călugări japonezi maltratați la Șanghai, mor 18000 și rămîn fără adăpst 280000 de chinezi datorită raidurilor aeriene japoneze. În 1937 japonezii au exterminat sute de mii de civili și au violat între 20 și 80000 de femei doar în Nanjing. A zis cineva ceva în Occident? A intrat SUA în război din cauza asta împotriva Japoniei? La vremea respectivă se duceau tratative ca Japonia să primească de la olandezi o parte din Sumatra  ca să o colonizeze. Nimeni nu i-a tras la răspundere pentru chinezii omorîți de japonezi?

China n-a făcut nimic pentru chinezi. Nigeria n-a făcut nimic pentru nigerieni. Tot religia a fost pretextul. Dar cauza? Aceiași: corupția!

Pentru Numele lui Alah cel Milostiv Îndurător… nu mă mai bateți la cap cu chestii din astea!!!

Protejat: Cine cedează primul?


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Jesus vs Batman


sursa:http://pconormanning.wordpress.com/2010/10/05/luke-24-jesus-your-my-superhero/

Dacă cauți pe youtube găsești fel de fel de întreceri. Mie îmi plac cele de mașini: Ferrari vs Toyota, Lamborgini vs Maserati și altele. Cele mai gustate sunt cele a unor mașini aparent slabe sau cvasi anonime versus cele cu nume tari sau foarte tari, la creme de la creme. Mi-a plăcut întrecerea dintre un Fiat 500 și un Nissan 350 Z. Iată de ce:

Tribuna îl aclamă pe David, nu pe Goliat, pentru că în lipsa unui preferat tribuna ține cu cel mai slab. Aparent…

În lumea noastră eroii nu mai sunt așa cum îi știam. Eroii copilăriei mele știau să facă ceva și se căzneau să cîștige ceva. Un obiect cu calități magice, mîna domniței, să facă cumva lumea mai bună și mai sigură. Acum eroii favoriți ai copiilor au însușiri nemaiîntîlnite pe care nu le datorează nimănui sau le datorează numai întîmplării (Ceea ce mă face să mă gîndesc la chestia aia ce spune că viața a apărut la întîmplare pe pămînt. Aparent…). Superman a venit din altă lume. Pe Spiderman îl înțeapă un păianjen. Omul invizibil e un accident. Ceva normal  în ziua de azi. Rar mai găsești pe cineva să datoreze ceva cuiva. Probabil că numai băncilor. Cînd eram mic binele triumfa împotriva răului, dar asta era valabil numai în povești. Acum se cred altfel de povești. Nu degeaba copiii vor să se facă mafioți cînd vor fi mari. Exersează de pe acum.

Dar eu m-aș întreba de exemplu, cum ar fi o întrecere între Isus și Batman. Cine ar fi preferatul maselor? Păi cred că e limpede ca lumina zilei: Is… BATMAN!!! Pe Batman îl vezi pe tricouri, pe caiete, pe insigne. Batman se vinde oriunde. Isus numai la Diecezana. Tuturor le place Batman pentru că-i comod: îi bate pe toți și nu-ți cere nimic. Isus îți cere să accepți riscuri, să fii în fel și chip. Batman răzbună, Isus suferă. Batman cîștigă totdeauna ultima bătălie cu răufăcătorii. Numele lui Batman îl rostești oriunde și oricînd, nu se supără nimeni, nici măcar răufăcătorii. Numele lui Isus jignește, ofensează, amenință și este interzis în instituțiile unor state democratice. Despre Batman nu se prea glumește, dar nici nu se înjură. Despre Isus avem o colecție foarte bogată din ambele specii. Batman dă pînă în dușmanii pînă îi terciuiește. Isus încasează pînă moare. Majoritatea pămîntenilor nu sunt interesați că învie. Dacă-a murit, a murit! Ridicarea la cer după moarte vine prea tîrziu în comparație cu Batman. El zboară totdeauna cînd vrea și nu moare niciodată. Prefeințele nu se discută…

În acest context mă întreb care este relevanța bisericii și ce mai transmite ea azi. În afara faptului că vorbește o limbă moartă, rar mai dă de veste societății că trăiește. La Paște, la Crăciun, la moaște. La hram e dans, dans, dans. Cînd te gîndești că unii interzic fără să interzică dansul, îți explici și de ce. Apoi se mai trezește papa să reacționeze după vreo 30 de ani de tăcere sau dogmatizare ermetică la cutare problemă ce trebuie abordată curajos. În fine!

Cu riscul de a mă repeta, spun că biserica nu mai aduce sau face ceva nou, doar reacționează. Tot în apărare, tot în apărare… va cîștiga numai dacă cealaltă echipă marchează-n propria poartă. Ca urmare nu mai este în linia întîi, nu mai conduce, ci este împinsă de la spate. Asta nu-i poveste. Chiar și China a decis că biserica poate să se ocupe de asistență socială. Se înscrie în trend. Îi ajunge? Da Șoarecele zburător unde-i?

În ceea ce privește prezența creștină și exprimarea chiar cele mai bune bloguri, dar mai ales cele mai proaste bloguri creștine, nu fac altceva decît să încerce, fără să reușească, să comunice cu lumea. Oricum s-ar învîrti se ajunge la limba de lemn a bisericii (de orice factură). Cîțiva termeni lipsiți de esența datorită inflației? Iată: dragoste, relevanță, mîntuire, credință, scriptură, testament și altele de acest fel. V-am șocat? M-aș mira. Predicăm, predicăm, predicăm. Bîlbîindu-ne.

Locul și limba celor ce comunică lumii că există un Dumnezeu care a pus la punct un program de admitere în domeniul său, numit arhaic împărăția cerurilor, tinde spre zero. Cu sau fără tradiție Biserica rămîne înțepenită într-un domeniu în care un banal mall deschis 12 ore pe zi concurează eficient o oricare biserică deschisă cinci ore duminica și încă vreo două peste săptămînă. Ba chiar și biserica deschisă tot timpul săptămînii nu rezistă iureșului tineretului, mai ales al tineretului, din timpul duminicii în direcția mall-ului. Nu știți de ce? M-aș mira.

Jesus vs Batman sau biserica vs mall reprezintă acum o întrecere actuală, deocamdată pierdută de primii competitori. O fi îngustă calea, dar de ce să fie îngustă pentru că este rău reprezentată, rău promovată și rău comunicată? Sub capota bisericii se ascunde un motor învechit, lipsit de un combustibil exploziv ce nu poate să o propulseze în poziția de cîștigător. Jesus a pierdut bătălia culturală cu Batman și cu verișorii lui mai mici sau mai mari: dolarul, luxul, opulența, egoismul și lăcomia. Nu cred că mi se pare.

În contextul acestei lipse de relevanță, de ineficiență și de inutilitate ce tinde spre 100% nu se poate să nu remarc că totuși există autori ce fără să pomenească Scriptura, fără să facă caz de omiletică, hermeneutică sau alte ramuri ale teologhisirii reușesc să transmită un mesaj universal ce schimbă vieți, deși nu de genul convertirii. Nu vă fac o listă, dar vă provoc să căutați. Nu, nu e erezie. E acea piatră prețioasă ascunsă într-o bucată de pămînt ce nu ți-e dat să îl deții. Dar poți să îl cumperi, să sapi să găsești piatra prețioasă, să beneficiezi de strălucirea și valoarea ei. Cultura are o paletă aproape infinită de posibilități în ceea ce privește exprimarea. Deci?

Google?


Foarte multe ţări înainte de a fi atacate sunt criticate. De obicei America critică lipsa drepturilor omului. Acum o face prin Google şi ţara criticată este China. Google spune că se va retrage din China. Să fie oare adevărat? Poate da, poate nu. Poate i s-a oferit ceva sau altceva. Sau poate că un anumit servicu secret aranjează ceva cu Google. Poate i s-au oferit avantaje altundeva. Sau poate este o capcană în care va cădea cine ştie cine. De cînd cu Internetul, lucrurile se desfăşoară mai repede, mai pe de desupt şi dincolo de imaginaţie. Cine îşi poate imagina ce va urma?