Cum nimeni nu se mai îndoieşte că poţi român şi creştin, întrebarea ar fi dacă în loc de ortodox poţi să fi baptist, penticostal, catolic, reformat, evreu, musulman sau de o altă religie. Păi dacă ar fi să mă auto-examinez am fost ateu ortodox care i-am spus lui Dumnezeu să mă trăznească în biserica ortodoxă dacă există. Eram sub clopot, dar nici acesta nu a mişcat, aşa că n-am avut probleme nici eu nici prietenii mei ortodocşi care îl provocam pe Dumnezeu. Aşa că îmi plăcea biologia, ştiam evoluţia şi n-avam nici o problemă cu ea. Nu prea îmi ieşea mie unde mi-a dispărut coada, cu toate că am citit cîteva cărţi ale unor autori ruşi ce aveau schiţe cu un rudiment de coadă ce exista la copiii pînă la doi ani la nişte triburi din Africa. De parcă era Republica Sovietică Africa de Vest. Păi deci africanii erau mai primitivi şi acolo trebuiau să existe nişte dovezi obiective. Ce o fi fost în capul lor? În al meu ştiu ce a fost. Nimic.
În faza asta stăteam seara şi citeam şi recitam poezii patriotice scrise de Alecsandri, Coşbuc, Goga, citeam Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul de Bălcescu nefiind încă deranjaţi de patriotismul tipic anilor de după 1968 pentru că acesta nu exista. Patriotismul mai puţin acerb, controlat sub lozinca „Proletari din toate ţările uniţi-vă!” era prezent în inima oricărui care vedea dincolo de internaţionalismul bolşevic. Eram mîndru de toate lucrurile noi făcute „la noi” şi de cît de frumoasă îmi era ţara. Biserica n-avea nici un amestec. E drept că nu vopseam ouă tricolor, dar totuşi în fiecare an vopseam ouă de Paşte fără să îi cunosc semnificaţia. După cum în afara faptului că la crăciun s-a născut mesia, despre care nu ştiam altceva, nu intra în contradicţie cu faptul că şi eu m-am născut în ţara ce se numea România. Era ceva fără nici un efect, inert şi neinteresant. Mai interesante erau cadourile.
Patriotismul mi s-a cultivat în familie aşa cum mi s-a cultivat spiritul de dreptate, cinstea şi tratarea directă a oricărei probleme. Privirea în ochi sau eye contact, strîngerea fermă a mîinii şi mersul ferm erau cîteva elemente de body-language care mi s-au cultivat, poate nu din cauză că eram români, pentru că văd pe atîţia care sunt români şi n-au nimic în comun cu asta. În fond, nu trebuie să fi român şi să ai caracter sau altfel zis, nu trebuie să fi român şi să fi om.
Nu am făcut reacţie negativă la naţionalismul ceauşist, dar nici nu m-am aliniat cultului personalităţii. Am defilat cu mîndrie cu arma în mînă de 23 august şi am luptat cu arma la revoluţia din decembrie 1989. Îmi pare rău că tot români au fost cei ce i-au lichidat pe unii dintre noi, şi că profitorii ne-au vîndut ţara. Cel puţin dacă ar fi ascultat de sfatul lui Ştefan cel Mare şi doar ar fi închinat-o…
Am resimţit din plin umilinţa traiului auster din vremea comunismului tîrziu, dar şi atunci cîntam bucuros Marşul lui Iancu, încercând să uit de varianta siluită de comunişti a cîntecului atît de frumos „Trei culori”. Şi am devenit baptist, în accepţiunea mea creştin doar. Bineînţeles că mi s-a dat de înţeles că mi-am trădat patria, am frost mutat din primul rînd al gărzii de onoare organizate cu ocazia vizitei lui Ceauşescu în rîndul al doilea. Cred că eram periculos doar pentru comunişti, nu pentru români. Păcat că Ceauşescu n-a fost mai mult român şi mai puţin comunist. Îmi plăcea cînd îi băteam e ruşi, pe unguri la orice sport şi asta se vedea şi în preferinţele altor fraţi cu care discutam. Dar parcă un creştin era mai internaţionalist decît un comunist. Şi asta era rău în ochii comuniştilor ceauşişti.
Nu m-am dat niciodată în vînt după muzica populară, dar îmi place muzica populară bună şi cred că cel puţin o parte din cîntecele din bisericile baptiste ar putea fi pe notele cîntecelor populare dar cu text creştin. Parcă aşa cîntau baptiştii la început. În fond muzica populară românească are o valoare de necontestat şi susţin că ea nu a trebuit alungată din biserică pe motivul că unei surori sau unui frate îi săreau picioarele ca la joc sau că le venea în minte lucruri ruşinoase ce erau asociate cu astfel de muzică. Problema nu e cu muzica ci cu mintea acestor fraţi care vor să lichideze tot ce nu e pe placul lor ca lor să le fie bine. De cît ne iubesc, ar fi bine şi în interesul lor să se interzică orice muzică ce nu le convine, de fapt asociere ce nu le convine. Poate ar fi mai bine să ne tragă-n folie vidată!
În fine, am observat că poţi fi frate cu un englez, cu un irlandez, cu un scoţian sau galez, deci de ce n-aş fi frate cu un ungur sau un rus? Ceea ce s-a cam întîmplat într-un fel sau altul. A fost mai greu să fiu frate cu un american care susţinea justeţea bombardării Serbiei… Din cauză că ne-au mai bombardat şi pe noi în 1944? Cine ştie? Oricum ne-am bătut fără să avem frontiere comune, din cauza a doi nebuni: unul era Hitler şi altul era Stalin. Niciunul nu era creştin.
Am văzut apoi amestecul sau vînzarea bisericii pentru dolari sau altceva, cu toate că se numea ajutor frăţesc şi chiar mă gîndesc dacă înainte de a deveni o colonie a marilor puteri industriale şi financiare nu am devenit o colonie sau semi-colonie a marilor puteri religioase. Asta nu o fi la fel de periculos? Nu sunt din acela cu Zamolxe, cu România buricul pămîntului, nici cu lozinca „nu ne vindem ţara”, nu îmi face cu ochiul Biserica Ortodoxă Română, dar îmi place să spun lucrurilor pe nume, dincolo de diplomaţia unora care nu pot da nici un răspuns de da sau nu, la fel ca şi Bill Clinton în cazul Monica Lewinski.
Uite de aia mie îmi place să fiu mai mult român şi nu baptist!
Pasarea Phoenix Remixed & co 