Biserica fără istorie… sau raiul fără iad?


Hell and paradise. - Johanna Awakening
 
Da, știu e o imposibilitate. Atîta timp cît există Vechiul și Noul Testament. Atîta timp cît Dumnezeu este creatorul universului și Isus Cristos și Duhul Sfînt au creat Biserica. Dar…
 
Inventăm în fiecare an cîte o biserică-două, poate mai multe. Inventîndu-le ne rupem de istoria organică a Bisericii. Cu toate astea o continuăm. Ciudat, nu? Dar cum ar fi dacă am uita toată istoria? Mai ales cea a Bisericii. Cum ar fi să uităm de Constantin, de eretici, de dărîmări de temple, de biserici, de cruciade, de papi și de patriarhi asasinați. De Canossa, de Roma, de Avignon, de Konstantz, de Constantinopol și Istambul? De 1054, de Contra errorum grecorum, de Brîncoveanu, Huss, de Andrei sau de Arsenie Boca…
De majoritatea…
Cum ar fi să abandonăm toate resentimentele, reproșurile, prejudecățile și pretențiile că NOI suntem singurii, cei mai curați, cei mai sfinți, cei mai cei mai creștini? Și că alții ca noi nu există. GREU, nu?
 
Să presupunem că ne-a lovit amnezia. Sau să ne lovească. Ce ne rămîne? Ne rămîn cărțile. Ar fi o piedică? Ar trebui să le ardem? Inclusiv VT și NT? Am merge prea departe? Probabil. Dar dacă Duhul este aici ne va comunica ceva și după arderea cărților, nu? Oricum nimeni nu va avea curajul să testeze asta. Așa… Poate Guvernul Mondial… 🙂
 
Odată amnezici, ce am face? Ar trebui să (ne) descoperim cine suntem. Cine sunt cei de lîngă noi. Observați că n-am zis ‘ceilalți.’ Suntem doar noi. Egali. În drepturi și obligații. Indiferent de culoare, statură, gen, vîrstă, educație, cetățenie, avere, etc. Comunism, ce mai! Sau iad? De ce nu rai?
 
Oare nu așa era la început? Un rai fără iad. O lume nouă. Sau o lume închipuită.

O dată, de două ori, de trei ori. Adjudecat?


Fariseii și cărturarii, din a căror tagmă fac și eu parte, așteptau. Ce așteptau? – se întreba mulțimea. Așteptau să vadă ceva. Dacă Isus (sau Iisus) nu va zice cumva ,,În numele Partidului conservator iudeu, scoală-te și umblă!ʽʽ

Dar, n-au auzit așa ceva. Ce s-ar mai fi bucurat! Ce s-ar mai fi veselit! S-ar fi zguduit templul de laude! Rugăciunile noastre au fost ascultate – ar fi strigat ei.

Ba vestea s-ar fi dus pînă hăt-departe… Neamurile s-ar fi temut! Romanii s-ar fi fost alarmat. Înarmat și concentrat. Din toate colțurile imperiului. Și ar fi venit la Ierusalim. Mai repede. Mai groaznic. Nasol de tot.

Ar fi fost fără răstignire între doi tîlhari, cum era prorocit. Fără purtarea crucii – că n-ar mai fi fost timp. Doar cu execuții. La grămadă. Fără pază la mormînt. Și fără înviere. Poate cel mult cu una politică. Că n-ar mai fi existat ucenici. Ar fi fost și ei pe cruci. Cu Iuda-n frunte. Devenit erou național. Cu un nume glorios și predestinat: Iuda.

Făra Toma. Fără Galileea. Și fără ridicare la cer. De unde n-ar mai fi venit Mîngîietorul…

O dată.

Patruzeci de ani mai tîrziu a doua șansă. Trei conducători iudei se luptă pentru controlul asupra Ierusalimului cînd acesta era asediat de Titus cu circa 80000 de soldați. Poate sub numele lui Isus s-ar fi unit ca sa nu se lupte între ei. Cine știe?

Romanii cuceresc orașul, incendiază templul, răstignesc o mare parte dintre evrei, cei rămași vii după asediu devin sclavi. Israelul este aproape desființat.

De două ori.

Prin 132-135 răsculatul Bar-Kobha sau Simon Ben Kosiba a fost continuatorul luptei pentru eliberarea poporului evreu de sub jugul roman. Continuatorul lui Isus (sau Iisus). Nu ucenicii. Nu Biserica. Bar Kobha a bătut monedă. Cu fațada Marelui Templu și inscripția Pentru eliberarea Ierusalimului. Ba unii spun că a dat sfoară-n țară ca ar fi Mesia, primit cu ramuri de finic. A pierdut. Din nou jale. Israelul este risipit.

Dumnezeul iudeilor nu s-a arătat pe Muntele Templului. Nu și-a salvat Templul, nici orașul. Nu s-a arătat nici un înger. Sau poate s-a arătat, dar cei ce l-au văzut au murit. Să fi fost o judecată? Israele, Israele, dacă-ai fi luat aminte…

Ar fi fost a treia oară.

Ce lecție ar fi de învățat din ce a făcut și cine a fost Isus și ce ar fi vrut oamenii să facă din el? Ei l-ar fi vrut rege. Naționalist. Și conservator, ca fariseii ce dădeau chiar 10% din iarbă Domnului. De parcă nu toate erau ale Lui… Să impună mai abitir legea. Să fie totul alb sau negru. Israelul alb, restul negru. Ce femeie din Sidon, canaanita aia, ce sutaș roman, ce vameși, prostituate și banchete cu vin? La post, rugăciune și Templu! Că altfel vin romanii și impun legile lor!

De ce a riscat Isus? De ce a mers pe schimbarea inimii, nu a legilor? Nu putea fi cel mai bun rege al iudeilor? Cel mai bun ambasador la Roma? N-ar fi cîștigat chiar Roma? Închipuiți-vă o Romă iudee… Cu un templu a lui Yahwe în capitala imperiului. Cam ca o biserică în Constantinopol? Cam așa…

Și totuși de ce a preferat Dumnezeu să aștepte încă două mii de ani în loc să se întronizeze în Ierusalim prin AD 36? Nu era mai simplu? Mai logic? Mai aproape de așteptările poporului?

Pentru că poporul poate întroniza doar un om, nu un Dumnezeu. Pentru că n-a vrut să inaugureze un regat al prosperității. O epoca de aur cu moarte. Cu politică. Cu alianțe. Cu inamici. Cu democrație. Sau fără.

De aceea între politică și evanghelizare aleg evanghelizarea. Chiar dac-ar fi să mor pentru asta. Chiar dacă unii le aleg pe amîndouă. Chiar dacă politica o să-mi închidă biserica. Pentru că politica poate să-mi închidă biserica, dar nu mă poate opri să fiu ceea ce sunt. Adjudecat?

Cristos n-a murit pentru politică. Nici ca să conducem noi lumea. Nici ca să conducă el lumea. Ci ca să o salveze din halul în care a ajuns de coruptă la toate nivelele, el regele Universului.

Și ne iartă nouă apocalipsele noastre, precum iertăm și noi apocalipticilor noștri!


Tu ai văzut noii bulgărași de savoare? Descoperă gustul adevărat de legume minunate!

Așa sună o reclamă a Delikatului promovată cu chipul Andrei, soția lui Măruță. Ei, care Andra, care Măruță? Știe toată lumea. Principiul reclamei, sufletul comerțului, este ca o persoană cunoscută, de încredere, să dea gir unui produs ca să fie vîndut bine. Să-l cumpere toată lumea!

Cam același principiu aplică unii în ceea ce-i privește. De exemplu își pun chipul, dau cu textul Apocalipsei și vor să-l vîndă bine pe Dumnezeu. Cred că e un pic cam pe dos. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să-și facă reclamă…

Apocalipsa ne pîndește. Ne urmărește ziua și noaptea. De la amvoane. De prin rețele. De peste tot.

Cînd musulmană, cînd creștină, cînd cretină. Apocalipsa vinde bine. Vinde mesaje și popularitate. Dar apocalipsa dă și faliment. Nimeni nu mai dă doi bani pe ea. De atîta lupu-lupu, nu mai ține nici cu apocalipsa. N-a venit la alinierea planetelor. Nici în 1990. Nici la Mileniu. Nici mai încolo. Nici mai încoace.

Apocalipsa s-a dus pe apa ei încă de la-nceput. Augustin credea că vede sfîrșitul lumii cînd Hippo, cetatea sa a fost asediată de vandali. Curînd Roma este cucerită pentru prima dată. N-a venit totuși sfîrșitul lumii. Mai încolo Ierusalimul cade. Apoi este cucerit de cruciați. Ce-or fi crezut locuitorii săi ce au fost măcelăriți fără discernămînt? Creștini, evrei, arabi, turci, musulmani, druizi, toți au fost lichidați. Pentru ei atunci a fost sfîrșitul lumii. Apoi Ierusalimul este pierdut de cruciați.

Vine rîndul Constantinopolului. Ortodocșii încă mai povestesc de zidurile ce s-au deschis preoților cînd musulmanii au intrat călare în Hagia Sofia cu iataganele scoase. Cei ce se adăpostiseră acolo credeau că a venit sfîrșitul lumii. Turcii nu i-au crezut. Acum acolo e Istanbul.

Ceva mai încolo Luther îl desemnează pe papă ca fiind 666. Ciudat, dar Luther n-a declanșat apocalipsa, cu toate că mulți credeau că sfîrșitul era aproape. (Războiul de 30 de ani ne poate spune ceva…) El în schimb a cerut căsăpirea țăranilor ridicați la luptă, apocalipsă și comunism.

Roma mai este cucerită o dată. Și încă o dată…

Dar la Munster s-au găsit anabaptiștii să instaureze Noul Ierusalim. Cu cîtă bucurie l-ar instaura unii și la noi! Bucuria anabaptiștilor a fost de scurtă durată și de mare suferință. Asediați de lutherani și catolici, executați cu caznele de rigoare, după ce Jan Matthys moare în luptă. Proroc ratat, tocmai prorocise că era vremea judecății celor răi și întreprinse o ieșire contra armatei episcopului expulzat. Dar, surpriză! Căpățîna lui a fost înfiptă într-o suliță, bărbăția fiindu-i bătută în cuie de poarta orașului. Era duminica Paștelui și se crezuse noul Ghedeon. Se pare că fusese rău informat. De cine?

Urmașul său Johann de Leida decretă poligamia, orașul deveni noul Sion, declarîndu-se proprietatea comună asupra bunurilor existente. Și-a luat doar 16 soții. Avea de unde… În iunie 1535 orașul este cucerit. Johann și alți doi lideri sunt torturați și executați (iunie 1536). În final cele trei cadavre mutilate creștinește atîrnau în 3 cuști pe zidurile biserici Sf Lambert. Cuștile mai există și azi. (http://www.panoramio.com/photo/12217599) Probabil pentru proroci de acest gen.

Primesc și importuri?

ISIS, Rusia, China, SUA, Franța și Marea Britanie concurează să împlinească prorocii apocaliptice. Noroc că Sadam a murit. Să nu uităm prorociile despre el, despre avioanele companiei irakiene botezate cu nume ca Babilon și de mult uzitata expresie bătălia bătăliilor.

Cînd ești exaltat crezi orice. Nu înseamnă neapărat că ai credință mare. În plus cînd ești separatist tendința este să spui că numai tu ai dreptate, că numai tu cunoști adevărul, că numai tu ești adevărata biserică. Și că ai descoperiri divine. Serios? Caută un psihiatru prietene!

Recent un pastor din România a prezis că sfîrșitul va veni. În cîteva luni. Dacă nu va veni, Domnul ne-a dat har să ne pocăim. Mai ales lui. Dar vă dați seama? Unui pastor din România!!! Unul din afara sistemului. Ceea ce demonstrează că sistemul e păcătos. Și falit. Că buticul, sereleul lui nu se poate închide, este răpit. Mai ști? Asta doar Tatăl știe…

Mi se pare excepțională fraza „Lucruri care trebuiau să se întîmple-n 50 de ani s-au întîmplat într-o săptămînă”. Serios? Și alta: „Logic Rusia n-avea cum să facă război cu Israelul că-s prea departe unele de altele.” Io mă tot întreb cum a făcut război SUA cu Afganistanul, cu Irakul, cu Germania lui Hitler în 41 și cu cea a kaizerului acum 100 de ani. Că n-au graniță comună. Logic, nu?

Și „Toate evenimentele finale au de-a face cu Israel.”

Nu mă-ndoiesc. De exemplu extincția dinozaurilor. Eveniment final. Dacă nu dispăreau dinozaurii nu apărea civilizația în Egipt. Nu apărea Egiptul, mureau evreii de foame. Ce criză ar fi fost prin sferele celeste…

Alte evenimente finale: dispariția imperiului austro-ungar, a celui de-al doilea Reich, a imperiului țarist și a celui otoman. Mă tot întreb de ce n-au aruncat americanii primele două bombe atomice asupra Israelului. Ne scuteau de atîta timp pierdut, de încă 45 de ani de comunism, de colonialism, de crize economice și financiare, de 11 septembrie 2001, și de etc.

M-am mai întrebat de ce o fi spus Isus că numai Tatăl cunoaște ceasul acela. N-am găsit răspuns. Dar mi-a venit o idee. Oare cum va fi privit de ai lui cel care va veni cu ceasul corect? Ehehei!!! Ca un supersfînt. Un fel de Sandokan al sfinților, adică un sfîntocan. Va fi tratat preferențial în cer. Cel puțin de-ai săi. Va duce sus meritele lui și ale adepților lui. Mișto. Cool! Pînă la proba contrarie. Cea a vieții de pîn-atunci.

Eu aștept o dezmințire. Bineînțeles, dacă omul are bun simț ar trebui s-o dea. Dacă…

PS În rest mizez pe Delikat! Și pe Andra. De Măruță nu-mi place!