Nefericirea de a fi tot timpul fericit (2)


Cred că Dumnezeu a fost nefericit înainte de facerea omului. Că altfel nu se explică de ce l-a creat. Tocmai îl pusese pe Lucifer la respect (nu respectul ăla din fotbal), cînd își dădu seama că-i lipsește ceva. Ceva ce nu fusese încă creat. Așa că, puff: l-a modelat. Inspirație. Puff: iaca că umblă ca un nătîng. Adică singur. Pînă și miriapozii umblau în perechi. El se aținea prin copaci zăpăcind zburătoarea neclocitoare de ouă: cucu-cucu! Era singur. În mod normal cînd are o problemă omul mic se duce la mama. Dar nu. De data asta mama era tata. Sau invers. Cine poate ști? Nimeni nu ne-a spus. Nici măcar în cartea aia mare nu scrie despre așa ceva.

Și tata-mama i-a dat una de l-a adormit. L-a descusut. L-a descoastificat și l-a cusut la loc. Fără fire. Deci se poate face o operație fără fire. Și așa a apărut în univers fericirea. După nefericirea singurătății, fericirea în cuplu. Fără prieteni. Eventual cu vreo pramatie de maimuță. Sau de cîne flenduros și nepuricos. Rețineți că la vremea respectivă exista doar o pereche specializată transmisibilă la om. O fi fost o fericire tristă asta fără prieteni? Mă gîndesc ca dacă ar fi fost cu prietenii la un bauling în paradis Adam ar fi scăpat de fructul cu caracteristici de cartonaș roșu. Ce interesant! Dacă semaforul e pe roșu te oprești. Dacă cartonașul e roșu, pleci. Sunt confuzat! Ce culoare avea fructul ăla? Era Eva daltonistă? Nu. Dalton nu se născuse încă!

Deci Adam și Eva iau contact cu realitatea via interfeis reptilian. Îngerași-i dau afară-n lume înțolindu-i șic și secsi. Haine de piele mulate. Probabil. Și se pun pe făcut copii. Mai întîi băieți. Asta spune ceva despre Adam. Dpdv fizic.

Dar oare erau fericiți? Io zic că da. Chiar în afara raiului. Erau singuri cu regnul vegetal. O întrebare: Animalele au fost expulzate din paradis? Cartea nu spune. Deci erau fericiți. Chiar dacă nu erau creștini? Da! Chiar dacă nu erau căsătoriți în biserică? Da. Ilogic, dar erau fericiți. Erau tineri, chiar foarte tineri. Fotogenici. Cei mai fotogenici. Nu plăteau impozite. N-aveau cenepeu. Alimentație bio. Nexam euri. Nexam tevea. Fără texte: cumpărătorul este obligat să păstreze bonul pînă la ieșire… Ieșirea va fi peste cîteva mii de ani bune. De la Adam la Moise… Bonul s-ar fi pierdut. Fericire fară griji, ca-n paradis. Un pic mai conștientă.

Nefericirea primei crime. După nefericirea omorîrii primelor oi. Ce bine că Abel nu era activist pro-animale! Cain poate era. Vegetarianu! Degeaba. Tot l-au prins. Da a luat cu suspendare. Un fel de ,,la locul de muncă. Era nefericit și l-a ginit pe fra-su. Nu era mare bai. Nu apăruse Monitoru Oficial cu Legea. Încă. Era pe persoană fizică, cum s-ar spune…

E bine că Adam n-a călcat pe alături. E bine că Adam n-avea soacră, era fericit de-a binelea! Fără veri, verișoare, cumetre și cumetrii, fără nași, nașe și fini, fine. Evident fără mătuși, mătușoi, unchi sau unchioaie. Pur. Simplu. Mama-tata, frați-surori. Fericire totală. Simplă. În familia ne-extinsă. Ca la-nceput! Adam era așa de fericit că nu și-a mai dat seama. Și așa a ajuns la nefericire. I s-a aplecat de atîta fericire. Nu tu vînătoare. Nu tu pescuit. Nu tu alte probleme științifice. Singura lui problemă a fost de ce, cum și cu ce să taie cordonul ombilical la toți noii născuți. Ba se panicase cînd observă că ei doi n-au ombilic. Erau perfecți. Erau fericiți. Fără alocație.

Mene, mene, techel, ufarsin sau paranoia dezvoltată


Dacă copiii unei familii de români credincioşi declaraţi foarte credincioşi de un anume pastor româno-american şi-ar fi bătut părinţii şi ar fi fost daţi pe mîna autorităţilor, campania pro-părinţi ar fi fost tot atît de vehementă şi ne-ar fi împărţit în două tabere diametral opuse pe aceleaşi criterii?

Mă îndoiesc. Daţi-mi şi mie voie să am propria mea paranoia.

Standardul bine-rău în momentul de faţă a fost plasat în nişa credincios adevărat partizanul părinţilor şi al pastorului româno-american. oricine are o altă opinie e nebun, liberal, fals creştin, răuvoitor, unfriend şi prinde posturi străine.

Nu mai e completul inchiziţiei, este plutonul de execuţie al creştinului verde, duşmanul declarat al celorlalţi ce fac rabat la credinţă, moralitate, patriotism şi ce nu-mi place mie.

Mene, mene, techel, ufarsin-ul modern nu mai este scris de către mîna divină, ci de gura şi condeiul unor enervaţi ai domnului. Care domn, nu se ştie.

Cert este că dincolo de drama în sine, ne sdropşim unii la alţii pe criterii subiective, fără martori audiaţi sub jurămînt, dar jurîndu-ne cu mîna pe Biblie, Dumnezeu sau templu de parcă e vorba de mîntuirea neamului.

Adio îndurarea, mila, suportarea pierderii şi îndreptarea greşelii. Pare un vajnic concurs al dreptăţii pe teme parentale, justiţiei, a bunului simţ şi a unui fariseism mai mult sau mai puţin local.

Încă puţin şi, cine ştie, poate se declară cod roşu, stare de urgenţă sau iminenţa invaziei locuitorilor din alfa centauri.

Cînd toate astea se vor termina, poate vom avea curajul să ne uităm în oglindă, să ne privim lung şi să ne facem mea culpa. poate ne vom apropia pentru că am descoperit că dincolo de oglindă ne priveşte cineva mai important ca cearta noastră de doi bani.

Sau cine ştie, e doar ceva ce izvorăşte din paranoia mea, personală. În cazul acesta, mea culpa!

Mene, mene, techel, ufarsin!

Cert este că dezbaterile civilizate între români nu sunt prea pomenite. Legea bîtei, a dictatorului luminat sau pantofar e încă cuibărită în reflexele unora dintre noi. Nu ştim să discutăm, dar ştim să ne duşmănim pentru vini imaginare sau nu. Pentru dezacord. pentru gîndire personală. Sau liberă.

PS Încercaţi să daţi o definiţie proprie a legalismului în cazul insinuat. Hmmm…